Anna-Nora ROTARU: Capcana timpului (poeme)

PAȘI PE FIECARE ZI…

Mi-am ales un drum în viață
Și l-am luat de la-nceput…
Soarta mi-am privit-o-n față,
Prinzând capătul de ață,
Mi l-am tras, cum am putut,
La greu ținând în mână scut…

Nu știu de greșii sau făcui bine…
Speranța flamură, în mână toiag…
Prundiș călcai, m-au înțepat albine,
De m-a durut, am înghițit suspine,
Din lacrimi mi-am făcut șirag,
Să-l am pe drumul meu, pribeag…

Drept n-a fost, ci poate-anevoios,
Cu mâna destrămând păienjenișuri…
Păstrai suflet curat, nu mincinos
Și, de vedeam urcușul mai tăios,
Mă mai pierdeam prin ocolișuri,
Cătând lumina prin umbrișuri…

Am încercat cu toate să mă zbat,
Drumul n-a fost cu roze-ntins….
O mână mă-ndemna ca să răzbat,
Când eu credeam că-i blestemat,
În întuneric apărând un far aprins,
Și, cam așa cred c-am învins…

Dar nu cunosc pe mai departe…
Nu știu ce fulger o să mă doboare…
Nici să citesc în vise sau vreo carte,
Că, numai de noroc avea-voi parte…
Dar vreau-ncă umbra mea sub soare,
Să văd, să gust, să mai miros o floare…

 

UN DESTIN ȘI DOUĂ VIEȚI

Aicia sunt, dar gândurile-mi fug departe,
La verile acelea, ce-n urmă le-am lăsat…
Când credeam, că nimic nu ne desparte,
Frământări și îndoieli, puneam deoparte,
De nimeni și nimic atunci nu ne-a păsat…

Eram frumoși și tineri, așa ca în povești…
Cum altfel, când zburdam cu tinerețea ?
Părea atunci că poți avea tot ce-ți dorești
Și teamă nu-ți era, că poate te-amăgești,
Că, timp aveai, departe fiind bătrânețea !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Capcana timpului (poeme)”

Emilia ȚUȚUIANU: Poesis

Am rămas aceeași…

 

Te-ai întrebat vreodată

cum sunt cu adevărat?

Ce-ți spune sufletul meu

omule?

Am rămas eu,

acceași

legănată de buna măicuță

printr-un psalm…

 

Cuvântul m-a îmbrăcat,

credința mi-a fost reazăm,

iubirea mi-a fost casă,

bunătatea, darul meu,

pentru voi.

Lumea mea

este și lumea voastră.

Diferă doar percepția ta

omule,

pierdut în altă galxie….

 

Taina

 

Omul este taină,

creație

și mister.

Omul este copilul

cerului

ce știe

că există un început

și un sfârșit.

Depindem toți

de alegerea drumului

spre lumină sau hău.

 

Omul este o taină

și oricât am vrea,

nu o să putem pătrunde

în universul lui.

 

Catedrala iubirii

 

Tu te asemeni unui arhitect

clădindu-ți  catedrala  iubirii

știind că-n amare vremuri

multe suflete va  izbăvi.

 

Sunt iubiri ce rămân

încrustate în piatră sacră

ce mulți o vor descoperi

în anii ce vor mai  veni.

 

Vă spun la ceas de taină

Iubiți și fiți mai buni!

Nu risipiți în van

secundele ascunse-n veșnicii.

–––––––––––

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

28 mai, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Cuvintele cu care n-am iubit

Cuvintele cu care n-am iubit

 

scrisoare veche ce-ai dormit în mine
printre cuvinte-ncremenite fără glas,
cu sunet orb de dincolo de vreme
când toate mor, eşti tot ce-a mai rămas.
prin paşii nezvântaţi ai amintirii,
cu ochi de mugur încă ne-nflorit
în care zace-un plâns neplâns de nimeni,
mă mai priveşti să ştiu că te-am trăit
şi nerostit te-ai scris încet pe ziduri,
pe cerul nopţilor cu insomnii la mal,
în inima-mi te-ai scris pe veşnicie
într-o tăcere fără de final
şi ca o taină te-ai topit în mine,
contur amar pe care l-am zâmbit
când mă dureau ca marginile morţii
cuvintele cu care n-am iubit.
de ce te-aş mai rosti acum în ceasul
când şi de mine însămi mă dezbrac?
mi-e bine-aşa – cu tine stând de veghe
lângă-al meu suflet c-o iubire mai sărac.

––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

28 mai, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Dezbrăcați până la piele

Dezbrăcați până la piele

 

Obsesivă eşti iubito,
Când la geam ades priveşti.
Obsesivă şi înceată,
Cât de rău mă plictiseşti!

 

Tot priveşti tăcută, mută.
Ce tot speri să regăseşti?!
Viața noastră e pierdută,
Nu mai e ca în poveşti!

 

Tot îngâni agale-un cântec,
Tot încet îl fredonezi.
Cred că este un descântec….
Şi apoi….te colorezi.

 

Te prefaci în curcubeu,
Când e cerul înstelat.
Tâmp mă uit la tine eu,
Nu-nțeleg ce s-a’ ntâmplat!

 

Cum te schimbi din fată- n stele!
Cum de geam mi te lipeşti!
Cum te prinzi în joc de iele!
Mã-ngrozeşti! Mă molipseşti!

 

Jocul ielelor mă prinde,
Eu, iubito, nu-l prea ştiu.
Este dansul din iubire,
Nu mai ştiu să îl descriu.

 

Te preschimbi din nou în fată,
Tot la geam, tristă, priveşti….
Ochii-ți plâng ca altă dată;
Uite, iar mă răscoleşti!

 

Cânt cu tine-acel descântec,
Peste lac, pe geam privesc.
Plâng cu tine şi adulmec,
Tot ce-mi dă destin câinesc.

 

Noaptea ne-a ucis visarea,
Munți-au coborât în văi.
Haide să-mpuşcăm uitarea,
Să nu ne-mpărţim la doi.

 

Hai să fim un tot, iubito,
Să ne cocoțăm pe văi,
Să-notăm în ceru-albastru,
Dezbrăcați până la piele,
Însă nu în suflet goi!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

28 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Ia mea

 

Din tine timpul curge mai încet
De vine-ncet și pleacă-n nicăieri
Pe pânză ta însemnuri de poet
Ce versul şi-l ascunde prin tăceri.

 

Altița ta e dor desprins din dor
Ciupagul gros din timpul veşniciei
Ai îmbrăcat viața mea şi-a lor
Iar alții snobi, se mai îmbracă-n ie

 

Eşti și a mea, din castenul de-acasă
Pe tine văd şi ochi ce nu mai plâng
Și zâmbetul pe fețe de mireasă
Și urma ce-a lăsat-o vre-un nătâng.

 

Ești portul meu , te port din când în gând
Și tot prin gânduri parcă-mi amintești
M-ai tot vegheat și m-ai văzut crescând
Ești cartea mea, ești cartea cu povesti.

 

Sânziene

 

Zeița noastră cursă din bolta prea albastră
Ascunsă-n noi , în floare şi-n clocotele vieții
În voalul dintre ceruri cobori pe scări ca-n glastră
Și mângâi bobi de rouă pe geana dimineții.

 

Din brațele suave cerşeşti prin foc de soare
Ştergi lacrima neplânsă din norul cel ivit
Din Sânziene-n vară ți-ai ciopârțit picioare
Și trupul zvelt din timpuri , din cobalt și granit.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme”

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Mi te-am închipuit izvorul dimineții

MI TE-AM ÎNCHIPUIT IZVORUL DIMINEȚII

                                                     Ciclul: Răspântii

 

 

… când primul gând ne-a dezlipit de vis
mi te-am închipuit izvorul Dimineții …
cristalinul se era la mama lui acasă
și mă-mbia să-ți strig,
și mă-mbia pe frunte buza peniței să-mi pun,
să-mi soarbă șoaptele de gânduri,
dar fruntea mă repezi :
– miteamiubescul, o dâră pentru Cale !
și m-am oprit,
instant,
sufletul se îngheța de-a fir-a-păr,
inima tăcea și ea cu gândul
c-atâta nou ne-a curge,
Sărutul, să ne-nțelegem, ne e cruce !
plecam să umplem carul cu boi de rouă,
roua ne știe, și ne-nțelege trăitul,
trăitul prinde spini din cursul clipei,
clipa ce ne curge, șterge urmele de praf,
și-atâta praf, Comoară Mărțișor …
iubirea mea !
în desagii timpului adastă-acini din vița
ce mustește-a noi,
te uită … te uită rodul ei !
prelinge sevă din iubit la fiecare crestătură,
și unde i-am tăiat un ram uscat, te uită :
duzini de muguri răsărind !
și dac-atâta sevă, cum praful mai reziste !?
și, uite,
azi laptele ne-a dat în foc … cafeaua !!
și cît caimac pierdut în buza focului …
dar se veni clipa,
pudrată-n lapte praf !
și ne purtă-n sărutul de Sărut !
la rându-i praf ?!
hai, Mărțișor !!
e-atâta cer, e-atât albastru, e-atâta soare,
și e atâta și atâta lume …
dar, Mărțișor,
e-atâta DUMNEZEU !!
izvor ți-i harul dinspre El, iar eu mi-am venit
să mi te sorb cristal, și clinchet aducător de viață,
mi te-am iubesc !
mi teamiubescul pleacă-n pulbere de amintiri
din care izvor nou din noi să preumblăm cuvântul,
și dacă cerul și-ar vrea întrebări, întreabă-se în sân,
eu sunt aci, și mă rămân !
mi te-am lipit de cerul meu, cer !
și-atâtea scânteieri ne-au dus povestea în Lumină,
uite cum zorii-mprăștie vocabule
rupte din spațiul dintre noi
și ne-nfloresc în corole de cuvânt,
tulpina Dimineții ne e plină,
iar tu-mi spuseseși să renunț la ea …
Marin !
dar uite, uite cum se adună metafore ciopor,
petale de-mprăștiat pe esplanada minții …
e-atâta rouă ce se era-n aștept, să dea mângâi !
eh, Mărțișor,
când primul gând m-a dezlipit de vis
mi te-am închipuit izvorul Dimineții …
te vină dar,
scânteie de har, gândul dezlipit de vis
ți-a fi amnar …

LUPTA MEA CU TABLOUL UNIVERSAL S-A-NTEȚIT

 

… eh, amurg, amurg,
cum mă poartă dorul printre
mărăcini și chiparoși să-mi știu
stăpâni sălbăticiile ascunse-n mine,
și apusul îmi știe aplecările nu din
întâmplări nevirgine, din nou izvorât
am deprins versul să-mi știe ritmul,
pasul meu s-a obișnuit în dublu,
pauzele de singur sunt insalubre,
metafora știe și mă poartă lecturii de pristol,
veniți voi, care mi-ați vrea afla tainicul
și poate că roata olarului ar simți un suspans,
chit că firul de trandafir mi-a lăsat,
e drept când și când, un suspin în respir,
și ceasurile amurgului se respiră chiar
pe muchiile urmelor din
ÎN AȘTEPTAREA CURCUBEULUI,
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Mi te-am închipuit izvorul dimineții”

Dunia PĂLĂNGEANU: Donaris

DONARIS

 

În țara poeților e liniște-adâncă
torțele ard, talerul lunii pălește,
umbrele curg pe zidul cetății de stâncă,
cu vaiet de maluri Donaris izbește.

Poeme se nasc răscolind ceasul nopții,
corăbii se pierd în porturi albastre,
sirene subțiri bat la poarta Cetății:
-Donaris, Donaris,plouă cu astre!

——————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Din vol. ,,La Turnul cu Ceas”, Ed. Amurg Sentimental, București
                       In foto, poeta Dunia Pălăngeanu la Dunăre, 28 mai 2017

Primim din Bucovina de Nord – Sărbătoarea ultimului clopoțel școlar la CIE Cupca

O sărbătoare solemnă, dar și nostalgică. Mai ales pentru elevii clasei a XI-a care-și iau rămas bun de la școală și pentru care este ultimul careu școlar din viața lor de elevi.

            Puțini la număr, cu emoții în glas și nostalgie în suflet, conduși de neobosita lor dirigintă Lidia Gh. Olar, în proză, versuri, cântece, cei câțiva absolvenți și-au luat rămas bun de la cei 11 ani de școală, prima învățătoare, dirigintă, toți profesorii, colegii de școală…

            La careul solemn au vorbit cu emoții doamna directoare a CIE Cupca Maria Lazurca, primarul satului d. Aurel Alerguș. Sărbătoarea a fost binecuvântată de cei doi preoți ai bisericii locale Vasile și Ilie Cuciurean. Împreună cu doamna directoare am înmânat o serie de diplome celor mai buni elevi ai școlii care s-au evidențiat la mai multe olimpiezi, concursuri, festivaluri, de nivel raional și regional. Cupa, madaliile și felicitările le-am înmânat celor mai buni fotbaliști ai școlii (grupa mijlocie).

            Ne bucurăm că absolventul acestui an Alexandru Tarâța a obținut un loc de frunte la olimpiada regională de informatică (profesor – Ion Plevan) și este înscris în cartea de elită a elevilor raionului Hliboca.

            Înainte va fi atestarea finală de Stat,  practica, excursii, multe retrăiri, griji, bucurii… Pentru cei mai mulți înainte este vacanța mare cu surprizele ei.

            Le dorim tuturor succese, absolvenților Drum bun  în viață, celorlalți elevi vacanță plăcută și tuturor  numai bine și Doamne ajută!

                                Eleonora Schipor, pedagog-organizator la CIE Cupca

Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne

La izvorul de lângă cruce

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor,
Acolo, caii obosesc şi omul îşi opreşte căruţa.
Se aşează, se odihneşte
şi priveşte întinderea vălurită, dealurile şi munţii…

Nu este singur!
În acea linişte se întâlneşte cu toţi cei plecaţi.
Acolo – un loc ales – omul îşi lasă gândurile.
– un semn al învierii, locul unde este cu Dumnezeu –
Un drum parcurs la graniţa dintre lumi.
Un drum care duce spre cursul râului din zare.

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor.
O cruce care urcă spre Cerul deschis.
Un cer străbătut mereu de nori…

Acolo omul se opreşte,
se aşează şi este pentru un timp, undeva.
Îşi priveşte dintr-un punct libertatea – un loc
al privirii, un loc al opririi – şi-i înţelege esenţa.
Un zbor, o plutire şi eliberarea – fixarea, desprinderea
şi intersecţia timpului “prezent” şi-a gândului “a fi”-
în “a fi prezent”… călător aici şi pe cer… atât de firesc!

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor…

 

La şopatlu di ningâ cruţi

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu,

Aclo, calilji avursescu şi omlu îşi astâmâseaşti caroţa.

Si-şeadi, si-discurmi

şi mutreaşti tindearea undatâ, dzenurili ş-munţâli…

 

Nu easti  singuru!

Tu aţea ştamâ s-andâmuseaşti cu tuţ aţelj ţi furâ.

Aclo – unu locu aleptu – omlu îşi lasâ minduirili.

– unu semnu a anyearili, loclu iu easti cu Dumnidzâ –

Unâ cali câlcatâ la sinurlu dintrâ eţâ,

Unâ cali cari duţi câtrâ treaţiri a arâului ditu dzeanâ.

 

Aclo, pi un dealu easti nâ cruţi ningâ unu izvuru,

Unâ cruţi cari alini câtrâ Ţerlu dischjisu.

Unu ţeru strâbatut dipriunâ di nouri…

 

Aclo, omlu si-astâmâseaşti,

si-şheadi şi easti tu un chiro, iuva.

Îşi mutreşti di-tru punctu elefteriea – unu locu

a mutreari, unu locu a dânâseari – ş-îi acachiseaşţi noima.

Unu zboru, unâ mplâtire şi sâlâghiria – astâsirea, disfâţearea,

şi cruţicâljiuria chirolui “prezentu” ş-a minduiriljei “escu”

tu “escu prezentu”… câlâtoru aoa şi pi ţeru … ahâtu di firescu!

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu…

 

O poveste, o stare, o emoţie, un vis…

 

O poveste poate continua

şi în alte locuri sau timpuri!

 

Un gând alb în delirul literelor ~

Oare unde duc urmele paşilor noştri pierduţi în ceaţă

în întinderile zăpezilor imaculate?

 

Ce departe dansul argintiu al fulgilor pe gene,

crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!

Ce departe îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,

ce departe florile de gheaţă desenate pe geamuri!

 

Sufletul este în căutarea perechii sale,

negăsindu-l pe pământ, în Cer printre îngeri îl caută,

Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,

Vor mai vorbi vreodată?

 

Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!

Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc,

Dacă eşti în gândul cuiva

ceva din tine s-a transferat acolo!

În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,

în depărtate amintiri

crengile sălciilor plângătoare se leagănă,

 

Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne”