La izvorul de lângă cruce

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor,
Acolo, caii obosesc şi omul îşi opreşte căruţa.
Se aşează, se odihneşte
şi priveşte întinderea vălurită, dealurile şi munţii…

Nu este singur!
În acea linişte se întâlneşte cu toţi cei plecaţi.
Acolo – un loc ales – omul îşi lasă gândurile.
– un semn al învierii, locul unde este cu Dumnezeu –
Un drum parcurs la graniţa dintre lumi.
Un drum care duce spre cursul râului din zare.

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor.
O cruce care urcă spre Cerul deschis.
Un cer străbătut mereu de nori…

Acolo omul se opreşte,
se aşează şi este pentru un timp, undeva.
Îşi priveşte dintr-un punct libertatea – un loc
al privirii, un loc al opririi – şi-i înţelege esenţa.
Un zbor, o plutire şi eliberarea – fixarea, desprinderea
şi intersecţia timpului “prezent” şi-a gândului “a fi”-
în “a fi prezent”… călător aici şi pe cer… atât de firesc!

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor…

 

La şopatlu di ningâ cruţi

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu,

Aclo, calilji avursescu şi omlu îşi astâmâseaşti caroţa.

Si-şeadi, si-discurmi

şi mutreaşti tindearea undatâ, dzenurili ş-munţâli…

 

Nu easti  singuru!

Tu aţea ştamâ s-andâmuseaşti cu tuţ aţelj ţi furâ.

Aclo – unu locu aleptu – omlu îşi lasâ minduirili.

– unu semnu a anyearili, loclu iu easti cu Dumnidzâ –

Unâ cali câlcatâ la sinurlu dintrâ eţâ,

Unâ cali cari duţi câtrâ treaţiri a arâului ditu dzeanâ.

 

Aclo, pi un dealu easti nâ cruţi ningâ unu izvuru,

Unâ cruţi cari alini câtrâ Ţerlu dischjisu.

Unu ţeru strâbatut dipriunâ di nouri…

 

Aclo, omlu si-astâmâseaşti,

si-şheadi şi easti tu un chiro, iuva.

Îşi mutreşti di-tru punctu elefteriea – unu locu

a mutreari, unu locu a dânâseari – ş-îi acachiseaşţi noima.

Unu zboru, unâ mplâtire şi sâlâghiria – astâsirea, disfâţearea,

şi cruţicâljiuria chirolui “prezentu” ş-a minduiriljei “escu”

tu “escu prezentu”… câlâtoru aoa şi pi ţeru … ahâtu di firescu!

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu…

 

O poveste, o stare, o emoţie, un vis…

 

O poveste poate continua

şi în alte locuri sau timpuri!

 

Un gând alb în delirul literelor ~

Oare unde duc urmele paşilor noştri pierduţi în ceaţă

în întinderile zăpezilor imaculate?

 

Ce departe dansul argintiu al fulgilor pe gene,

crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!

Ce departe îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,

ce departe florile de gheaţă desenate pe geamuri!

 

Sufletul este în căutarea perechii sale,

negăsindu-l pe pământ, în Cer printre îngeri îl caută,

Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,

Vor mai vorbi vreodată?

 

Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!

Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc,

Dacă eşti în gândul cuiva

ceva din tine s-a transferat acolo!

În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,

în depărtate amintiri

crengile sălciilor plângătoare se leagănă,

 

Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne” →