Simina PĂUN-MOISE: Pentru tine, cititor

Pentru tine, cititor

 

Poetul nu moare niciodată,
el râde, cântă, face tot ce vrea.
Să ştiți că are-o inimă fragilă,
încearcă tuturor din ea să dea.

 

Poetul umblă viața toată,
printr abecedare, pagini, iubiri, destine frânte,
poetul nu stă niciodată,
el urcă pe altare cu rugi şi imnuri sfinte.

 

Poetul spune, poate, mult prea multe.
Cu vorba lui alină sau poate adânceşte un suspin.
Poetul este când pe vârf de munte,
când îsi ucide propriul destin.

 

A te numi poet e lucru mare,
după Nichita, Blaga şi-alți poeți…
S-arunci cu slove e-o-ntâmplare,
dar printre flori sunt şi scaieți.

 

Eu nu-s poet, ca tine, sau ca tine…
Eu nu sunt nici măcar un scriitor!
Eu sunt un om
ce-a râde, plânge şi iubeşte când îi vine,
eu sunt un om, de toate plin de dor.

 

Şi te iubesc pe tine, cititor de slove multe!
Şi te respect până la Dumnezeu!
Mă plec în fața ta, deşi am tâmplele cărunte,
căci datorită ție, am cunoscut cine sunt eu!

–––––––––––-

Simina PĂUN-MOISE

29 mai, 2018

 

Jane CRIȘAN: Viața e frumoasă

VIAȚA E FRUMOASĂ

 

Nu aș fi vrut să fiu nimic din ce nu sunt
Nu am ales să fiu și poate că-i mai bine
Că am avut Destinul s-aleagă pentru mine
Să-mi facă el cu Viața legământ

 

Nu am tânjit să mă cocoț pe piscuri
Deși sunt Capricorn și asta-mi stă în fire
Eu nu m-am hazardat naiv fără gândire
Am calculat din vreme statistic niște riscuri

 

Și astăzi sunt ce sunt și nu trăiesc regrete
Cu visele în palmă pornesc încă la drum
Nu las speranța vie să se prefacă-n scrum
Pun rochia de bal și-n vers presar paiete

 

De mi-ar mai ține clipa și de-aș avea un dor
Când noaptea-ncet se lasă pe suflet adormit
Aș ști numai de zori nicicând de un zenit
Iubind tot ce-am iubit mi-ar da mereu fior

–––––––––––––-

Jane CRIȘAN

Seattle, WA, USA
Mai 28, 2018

 

Ion IANCU VALE: Poeme

PRECUM COPACUL

 

îi creștea ploaia pe cap

ca o iarbă neatinsă de coasă

i se zbătea privirea

peste revărsări de mâl

simțea scoaba vântului

până dincolo de coajă

și mirosul de năpârcă

venind din culcători

auzea scâncetele puilor

ce piereau în leagăne

căci se murea cu sârg

până și în bârlogul urșilor

se mai lumina din când în când

dar tot a potop

și iar crăpa cerul ca o piele sub bici

 

iar el se ruga, se ruga

nu mă trăzni Doamne, nu mă trăzni

nu vezi ce de cuiburi

sunt în frunzișul meu

 

SĂ NU IUBEŞTI POETUL NICIODATĂ

 

Feriţi-vă să iubiţi Poetul,

sau orce alt artist adevărat,

căci mai devreme, sau mai târziu,

veţi suferi o cruntă dezmăgire.

Mai mult,

din cauza dragostei pentru Poet

v-aţi putea răni grav, mortal chiar.

Pe Poet este suficient să-l citeşti,

sau să îl rosteşti.

Până la urmă, el nici n-ar trebui văzut

aşa cum nu este văzut un zeu.

Pentru că pe măsură

ce îşi înplineşte datul divin,

adică opera sa,

Poetul se goleşte prin cuvântul scris,

de tot prea plinul lui Celest.

Devine astfel un simplu înveliş

de carne şi oase,

ne-mai rămnându-i mare lucru

de oferit şi celor de lângă el.

Dar atenţie tu, care vei avea soarta

să te indrăgosteşti, totuşi, de Poet

sau de orice alt artist adevărat,

pregăteşte-te întodeauna de suferinţă.

Înarmează-te cu răbdarea

şi puterea de ai suporta travaliul.

Sărută-i tâmpla chinuită

Şi alină-i inima zbuciumată

cu o mângâere caldă şi tandră,

pentru a-i uşura predestinarea.

Vei rămâne, astfel, alături de el,

în neuitare şi în nemurire.

––––––––––––

Ion IANCU VALE

29 mai, 2018

Ioan POPOIU– Afirmarea unei naţiuni: România 1866-1947 (8)

La scurt timp după alegeri, reprezentanţii diferitelor grupări politice refuzau să coopereze cu guvernul, se opuneau votării bugetului şi-l hărţuiau cu interpelări. La începutul lui 1867, s-a produs o regrupare a forţelor politice, în urma căreia s-a încheiat o coaliţie alcătuită din radicali, grupul liberal condus de M. Kogălniceanu (,,maiştii”, partizanii actului din 2/14 mai 1864) şi fracţioniştii moldoveni ai lui N. Ionescu. În acest context, a fost redactat şi un program, semnat la hotelul ,,Concordia” din Bucureşti, elaborat de fruntaşii radicalilor, Brătianu şi Rosetti, împreună cu M. Kogălniceanu. Programul prevedea sprijinirea dezvoltării instituţiilor ,,egalitare, liberale…democratice”, înfiinţarea de bănci, construcţia de căi ferate, reforme financiare pentru echilibrarea bugetului. Odată alcătuit programul, noua coaliţie liberală a acordat un vot de blam guvernului Ghica, la 21 februarie/5 martie 1867, care a pierdut puterea. S-a format un nou cabinet sub conducerea (decorativă) a lui C. A. Creţulescu, în care dominau radicalii (I. C. Brătianu, ,,sufletul noului cabinet”, Dum. Brătianu, Şt. Golescu), iar la ministerul de Război a fost numit col. George Adrian.

Noul guvern a întâmpinat multe dificultăţi, aflându-se sub presiunea unei Adunări ostile, conservatorii, de pildă, îl considerau ,,toxinul de la o margine la alta a ţării”. Dar el a trebuit să înfrunte şi nemulţumirea făţişă a ,,fracţioniştilor”, iritaţi de ascendentul ,,maiştilor” şi de metodele folosite de ,,roşii” în politica internă şi externă. La 4 martie, guvernul a propus Camerei un program politic moderat, menţionându-se apărarea Constituţiei, ordine în finanţele statului şi a înaintat proiectele de legi cerute de articolul 132, dar opoziţia nu s-a liniştit. Criticile îl vizau în primul rând pe I. C. Brătianu, care a solicitat Adunării votul pentru aprobarea de viramente din bugetul ministerului de război, în scopul trecerii la înfiinţarea miliţiilor. Propunerea aceasta a declanşat ,,o adevărată furtună” (V.Russu): Chr. Tell, G. Costaforu, N. Ionescu l-au atacat vehement pe ministrul de interne, acuzându-l de compromiterea proiectului privitor la reorganizarea armatei, de încălcarea legii contabilităţii sau de ,,răsturnarea sistemului constituţional”, încât Brătianu şi-a retras proiectul. Ostilitatea faţă de I. C. Brătianu s-a manifestat şi în Senat, care, în aprilie 1867, a respins două proiecte de legi, primul referitor la taxele comunale ale capitalei (fieful radicalilor), al doilea privitor la strămutarea provizorie a Curţii de Casaţie de la Bucureşti la Iaşi. Senatorii erau nemulţumiţi de preferinţa principelui faţă de radicali. Pe de o parte, guvernul a pus în vigoare legea tocmelilor agricole, agreată de marii proprietari, pe de alta, a respins cu ajutorul armatei pe ţăranii sosiţi în preajma Bucureştiului, nemulţumiţi de neaplicarea legii rurale.

În ciuda ostilităţii afişate de opoziţia conservatoare, guvernul Creţulescu nu a renunţat la realizarea unor obiective însemnate ce vizau consolidarea autonomiei şi pregătirea neatârnării. Astfel, s-au făcut eforturi în direcţia introducerii monedei naţionale, urmărindu-se lichidarea haosului de pe piaţa financiară internă. Acest lucru a fost atins prin adoptarea legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi fabricarea monedelor naţionale, la 29 martie/10 aprilie 1867. Alte măsuri ale guvernului Creţulescu: concesiunea pentru construirea liniei ferate Bucureşti-Giurgiu, proiectul de lege pentru introducerea sistemului monetar, votate de Cameră, dar încercarea de a asigura baza materială pentru înfiinţarea miliţiilor, proiectul de lege referitor la taxele vamale, precum şi cel referitor la strămutarea provizorie a Curţii de Casaţie la Iaşi au fost respinse. De o deosebită însemnătate a fost legea privind instituirea monedei naţionale, atât pe plan economic cât şi al afirmării naţionale. Tot acum, a fost adoptată o lege referitoare la stabilirea stemei României.

Dar guvernul acesta dominat de radicali a adoptat şi altfel de măsuri. Astfel, I. C. Brătianu a iniţiat măsuri în legătură cu ,,delicata şi mult discutata problema a străinilor” (V. Russu). Este vorba de  o circulară a Ministerului de Interne, datată 21 martie/2 aprilie 1867, care recomanda prefecţilor din judeţe să ia măsuri de expulzare a ,,vagabonzilor”, fiind vizaţi străinii fără acte, fără domiciliu sau ocupaţie, în primul rând evreii, şi de o lege pentru reînfiinţarea birourilor de paşapoarte, la 6/18 aprilie. Mai mult, circulara respectivă interzicea străinilor arendarea de hanuri şi cârciumi, şi locuirea lor la sate. Măsurile acestea s-au aplicat în multe locuri abuziv, nu numai celor nou veniţi, dar şi unor evrei născuţi în ţară. Circulara, percepută prompt ca o măsură antisemită, a stârnit protestele unor oameni politici din ţară, dar mai ales ale consulilor străini, ceea ce l-a determinat pe Napoleon III să intervină, la sesizarea lui Adolphe Cremieux. Dar aşa-numita problemă evreiască, care s-a născut acum, avea o motivaţie complexă. În urma expulzărilor masive din Austria şi Rusia, populaţia israelită a cunoscut o creştere sensibilă în Principate, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acest aflux de populaţie străină a fost însoţit de implicaţii economice, ceea ce a provocat reacţii ale oamenilor politici şi măsuri ministeriale în vederea stăvilirii imigraţiei din imperiile vecine. La implicaţiile economice s-au adăugat cele politice, legate de încălcarea autonomiei, accentuarea imixtiunii puterilor garante şi pătrunderea, alături de evrei, a unor agenţi austrieci şi ruşi.

Sprijinul acordat de guvernul radical mişcării naţionale bulgare, în condiţiile în care România reprezenta o bază de atac ale insurgenţilor bulgari, a atras protestele Porţii şi ale unor Puteri, precum  Austria, Anglia şi Franţa. Statele balcanice erau receptive faţă de acest sprijin, încât, în aprilie 1867, prinţul Mihail Obrenovici al Serbiei a vizitat România, iar în iunie, trimisul principelui Nicolae al Muntenegrului aducea lui Carol însemnele ordinului ,,Danilo”. În acelaşi timp, înfăptuirea  dualismului austro-ungar, act care defavoriza provinciile româneşti înstrăinate, a silit guvernul român, mai ales pe radicali, să-şi afirme sprijinul pentru românii aflaţi sub dominaţie străină. Încă din primele luni ale lui 1867, foaia ,,Reforma” scria despre România ,,una şi nedespărţită”, care urma să se constituie după prăbuşirea ,,colosului putred al despotismului”. În momentul sărbătoririi la Bucureşti a zilei adunării de la Blaj, la 3/15 mai 1867, a fost propusă înfiinţarea societăţii ,,Transilvania” (care ,,nu este politică, ci numai naţională, curat naţională”), constituire salutată de ASTRA ardeleană. O altă foaie bucureşteană, ,,Perseverenţa”, care avea drept redactor pe Al. Candiano-Popescu, directorul de cabinet al lui I. C. Brătianu, a desfăşurat o întreagă campanie de presă pe această temă, iar ziarul ,,Românul”, condus de C. A. Rosetti, publica o rubrică ,,România de peste munţi”, subliniind în paginile sale unitatea naţiunii.

În acest context, Candiano-Popescu, apoi Carol Davila şi B. P. Hasdeu au călătorit în Transilvania, iar ultimul avea să scrie la întoarcere: ,,Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului, există o singură Românie, cu un picior în Dunăre şi cu altul pe ramificaţiunile cele mai depărtate ale Carpaţilor” (,,Românul”, din 6 august 1867). Frământarea naţională izbucnită în vara anului 1867, în contextul extern amintit, a fost privit cu reticenţă şi chiar cu ostilitate de către Puteri, ea avea să continue însă, fiind o reflectare a poziţiei guvernului român şi a radicalilor, dar şi o reacţie faţă de dualismul austro-ungar. În toiul evenimentelor, la sfârşitul lui iulie 1867, principele Carol a avut o întâlnire cu sultanul Abdul-Aziz, la Rusciuk, cu câteva zile înainte ca guvernul Creţulescu să cadă şi după prealabila demisie a lui I. C. Brătianu.

Continue reading „Ioan POPOIU– Afirmarea unei naţiuni: România 1866-1947 (8)”

Ben TODICĂ: Vasilica Grigoraș la ceas aniversar

*Vasilica Grigoraş m-a strigat: “băiet din Iezar vin-acasă!” şi m-a pescuit dintre oceanele Indian şi Pacific unde mă pierdusem. Eu uitasem de Vaslui. Devenisem un pod cu scânduri lipsă, greu de trecut, o devărată provocare pentru drumeţul povestirilor mele. După ce Vasilica l-a parcurs cu atentie, impresionată de cele trăite în lumea mea mioritică, a fost convinsă că podul merita să fie trecut de tot românul curios şi interesat să se bucure de plaiurile mele întinse şi pline de dor.  Aşa ca Vasilica a hotărăt să-l întărească şi chiar să defrişeze alături de mine pădurile întinse şi necunoscute ale imaginaţiei. Sigur a fost iubirea lui Dumnezeu şi dragostea ei frăţească pentru puiul de român din exil.

Azi pot fi mândru că Vasilica, sora mea literară, este mâna mea dreaptă în tot ce public. Fără ea nu aş fi cunoscut şi trăit atâtea momente fericite, nu aş fi avut cărti tipărite şi nu m-aş fi împlinit artistic şi spiritual.

 

La Multi ani! Ben Todica, Australia

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Mariana GURZA: La aniversară

La aniversară

                                     (Cu drag, Vasilicăi Grigoraș)

 

Nu mă întreba de ce

destinele s-au împletit ca lianele în zile toride

şi primii muguri ai prietenei

au înflorit într-o zi de florar…

 

Clepsidra timpului am ascuns-o într-un poem

care îmi aminteşte de tine

de ziua de ieri

de cea care ai fost…

 

Acum, neschimbată,

ai pătruns în miezul cuvântului

ca un cântec nipon

ce descifrează matematic

esenţa lumii.

 

Surprizătoare ca un catren

ce îşi aşteaptă rândul

la poarta cerului

pentru a primi binecuvântarea…

 

Ofranda adusă Tatălui

este ceea ce tu

laşi aici printre noi

ca semn a trecerii tale

prin lanurile de flori

ce înnobilează…

 

Şi-n rugă ne-am regăsit

în același zbor

pentru trăinicia neamului

a noastră, a tuturor…

Izvor de lumină

într-o lume debusolată

har și înțelepciune

prietenă dragă…

––––––––––––

La multi ani! Mariana Gurza, Romania

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Valentina TECLICI: De dragoste, la aniversare

DE DRAGOSTE, LA ANIVERSARE

Prietenei mele de-o viaţă*, Vasilica Grigoraș

 

De-aproape jumătate de secol călătorim.

Călătorim împreună pe-nvolburate mări,

ori line ca pluşul acceptării.

În calea noastră, mereu ne-a ieşit

O corabie la timpul potrivit.

Când umăr la umăr am urcat

munți împăduriţi de speranţe,

ori arşi de vulcanii dezamăgirilor,

Doar cu pana inimii, înmuiată

în cerneala divină, Odă prieteniei noastre

s-a scris, poveste de seară,

Izvoare nesecate sorbind din astre

necondiţionată iubire.

 

Filosofia ne-a dat un plus de adâncime,

ne-a lărgit orizontul cu încă o linie

şi ne-a molipsit de neliniştea căutărilor:

de sine, de mister, de absolut,

de obsesia întrebărilor.

 

În lumea cărţilor, am fost acasă,

ocrotite şi hrănite de slove.

În era comunistă, să fii umil bibliotecar,

pentru spiritul liber a fost supremul dar.

De-aproape jumătate de secol călătorim.

Călătorim împreună, Ochi în ochi cu luna,

lăsând uşa sufletului larg deschisă

zăpezilor albastre când Ninge pe oglinda lunii.

 

Indiferent de Starea vremii azi sau mâine,

Corabia noastră din neant coboară,

ne-aşteaptă în faţa uşii, la scară.

Plutim cu ea în lumea poeziei

într-o permanentă căutare a eului interior

şi evadare din mundan.

Raze de soare pentru Sara

ne luminează copilăria săltând în noi

liberă, sălbatică, sprinţară

Prin vene curge primăvara,

sufletu-i plin de muguri noi.

 

De-aproape jumătate de secol călătorim.

Călătorim împreună în corabia

mereu sosită la timpul potrivit.

Ceva profund şi tainic mereu ne-a înfrățit

şi-am frământat împreună cuvântul

şi copt pâinea prieteniei

la soarele adevăratelor valori.

În viaţa plină de-ncercări,

Domnul ne-a ţinut de câte-o mână

binecuvântând călătoria împreună.

 

*Destinele noastre s-au unit în urma cu 47 de ani, când ne-am întâlnit prima dată şi am sărit amândouă în sus de bucurie, în faţa listelor afişate cu rezultatele celor admiși la facultatea de filosofie. Asta a fost una dintre similarităţi, să alegem să studiem acest subiect atât de complex şi de interesant. Alte asemănări au fost: o perfectă comunicare, mereu pe aceeaşi lungime de undă, un similar simţ al umorului, munca de dascal – o carieră scurtă pentru amândouă, munca de bibliotecar – o carieră mai lungă, dragostea pentru citit, călătorit, credinţa că familia şi prietenii sunt prioritatea vieţii, pasiunea de a scrie, de a încerca diferite genuri literare.

Vasilica Grigoraş este pentru mine nu numai prietena de-o viaţă, confesorul meu, persoana cea mai de încredere să-i cer un sfat şi cea care-mi sare prima în ajutor, ea este mai presus de toate, sora spirituală pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu şi a cărei dragoste necondiţionată am simţit-o mereu.

 

La multi ani! Valentina Teclici, Noua Zeelanda

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Ioan Nicolae MUȘAT: Poem aniversar pentru Vasilica Grigoraș

Tu m-ai căutat ca eu să te găsesc

 

Te-am căutat zile și ani și decenii

Din tinerețe te cuprind și gândesc

Să desfacem nodul ăstor ciudățenii

Ce om, omenire, în grea tină robesc.

 

Un sprijin la strigăt, un sprijin la luptă

Un sprijin în lacrimi și-așa căutări

Femeia, chemare spre calea cerută

A ne fi mângâiere și dorul de zări

 

Femeia sublimă, mereu alinare,

Femeia, rost clipei și plinirilor rost

Spic tainic de farmec, binecuvântare

Ca temelie vieții în vieți adăpost

 

„N-ai cum să faci singur astă lucrare

Îți trebuie ceată”, mi-am zis și-am oftat

Dar mai întâi draga să-ți scoți din mirare

Va fi apoi ceata din cuvântul optat

 

Și nu te-am găsit decenii de-a rândul

Și-așa fără clipă la milenii-am lucrat

Am dorit gestul ce-mi străjuie gândul

Viu suflet alături pe un drum negurat

 

„Vreau mult prea mult” mi-am zis deodată

Și tot m-am închis ca un scrin ferecat

Tot singur ținând calea mult prea oftată

Tot singur țesând univers complicat

 

Veneau lumi apuse aducând risipire

Veneau lumi confuze să-și caute loc

Veneau viitori impostori de trăire

Ca hienele toți m-atăcară în bloc

 

Și-atunci când greul era peste poate

Și mă căutam de mai sunt sau am fost

Cu lumină ai șters universuri pătate

Cu lumină luminii ai dat sens și rost

 

Când durerea plinu-și lucra peste fire

Când avalanșe duceau toate-n infern

Atunci cu un zâmbet ai adus împlinire

Câmpuri arse-nflorind în dansul etern

 

C-o privire-ai gonit cele gloate hiene

Ce mă ardeau cu un urlet sticlos

În cuvânt așezăm heruvimice rene

Infinitele bolți le zidim fabulos

 

Cu un semn risipim universuri ostile

Și-mi sprijini glasul spre lume pornit

Cuvintele noastre – neobosite feștile

Sparg tina lumii ce-i bloc de granit

 

Te-am tot căutat pe mândre coline

Dar tu erai în sensuri prea adânci

Să te-nțeleg, să pot s-ajung la tine

Trebuia să urc universul pe brânci

 

În sens de cuvânt îți stă mângâierea

Prinzi în haiku sens greu de pătruns

Adaugi în om orizonturi, menirea

Întrebărilor grele, clarul răspuns

 

Ne dăm putere într-o lupta febrilă

Și este bine pentru ei, mă gândesc,

Eu te-am căutat cu căutare sterilă

Tu m-ai căutat ca eu să te găsesc.

––––––––-

Ioan Nicolae MUȘAT, 28 Mai 2018

 

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a V-a)

   „ <<Never again>> nu este o expresie care se potriveşte doar pentru protecţia evreilor de un nou holocaust. Ea s-ar potrivi la fel de bine tuturor situaţiilor în care popoarele sunt agresate, chiar în numele unei democraţii care există mai mult în teorie şi insuficient în practică.” (CORVIN LUPU)

 

   Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat dumnezeieşte pe noi fiii Săi creştini ortodocşi să avem dragoste întru Dumnezeu, întru noi înşine, întru aproapele-semenul nostru care face fapte bineplăcute Atotcreatorului şi apoi să iubim şi vrăjmaşul. Ştiind că acest lucru, cu vrăjmaşul ţine doar de puterea dumnezeiască, pe care o capătă doar Martirii şi Sfinţii, nouă celorlaţi nemuritori ne-a înlesnit putinţa prin a nu-l urâ, a nu-i urâ pe vrăjmaşi. Adică să ne rugăm pentru el, ei, ca întorcându-se la Adevăr, la Frumos, la Libertate, la Lumină, la Dragoste, la Cer, la Dumnezeu deci, să-L cunoască, să-L iubească, să se bucure întru El şi întru noi cei care i-am răbdat.

   Această împreună lucrare de fapt se integrează sensului unui tratat autentic despre viaţa reală creştină în care se răsfrâng comunităţii, comuniunea tuturor criteriilor, factorilor, ideilor, răspunderilor şi condiţiilor vieţii creştine în arealul ei dacic ortodox.

   Sinergia acestor lucruri şi fenomene cereşti şi pământeşti dă putinţă Omului să scrie ori o Epistolă a Dragostei dumnezeeşti, ori un Mic tratat de iubire pământeană.

   Practic se pun idee peste idee, rugă peste rugă, raţiune peste raţiune, iertare peste iertare, cruce peste cruce, bucurie peste bucurie, adevăr peste adevăr, libertate peste libertate, dreptate peste dreptate, iubire peste iubire,  frumos peste frumos, împlinire peste împlinire, adică piatră pe piatră pentru a se înălţa edificiul Omului în datul divin al firescului său de purtător al Icoanei Atotcreatorului.

   Numai aşa se reface Omul întru Chipul Creatorului Hristos, pornind cu paşi siguri alături de celălalt pe drumul Asemănării. Altfel nu se poate!

   Nu poate să pună unul ideea şi celălalt s-o ardă!

   Nu poate să pună unul rugăciunea şi celălalt blestemul!

   Nu poate să pună unul raţiunea şi celălalt demenţa!

   Nu poate să pună unul iertarea şi celălalt acuzarea!

   Nu poate să pună unul Crucea şi celălalt Golgota!

   Nu poate să pună unul bucuria şi celălalt necazul!

   Nu poate să pună unul adevărul şi celălalt minciuna!

   Nu poate să pună unul libertatea şi celălalt sclavia!

   Nu poate să pună unul dreptatea şi celălalt înşelarea!

   Nu poate să pună unul iubirea şi celălalt trădarea!

   Nu poate să pună unul frumuseţea şi celălalt bestia!

   Nu poate să pună unul viaţa şi celălalt moartea!

   Puterea absolută a lui Dumnezeu este egală şi duală: Dragoste şi Adevăr.

   Celelalte însuşiri divine se circumscriu egal celor două autorităţi dumnezeeşti.

   Deci, să nu se mai creadă că doar creştinului ortodox îi este scris să ierte totul!

   Cine a scornit această neghiobie e un mişel, iar cine a acceptat-o e un laş.

   Sigur că poţi folosi în contextul binecuvântării lui Dumnezeu răul prefăcându-l în bine. Dar noi nu mulţumim vrăjmaşilor pentru acest fapt, pentru răul făcut, ci Lui şi numai lui Dumnezeu!

   Taina Iertării creştine în practica liturgică a Ortodoxiei se aplică doar răului recunoscut, mărturisit de cel care l-a înfăptuit. Altfel nu se poate. Concilierea, comuniunea se face doar între persoanele prezente care consimt la îndreptare.

   Nu se cuvine ca victima să-şi ierte călăul în absenţa acestuia, fiindcă deşi se poate din partea jertfitorului creştin, vrăjmaşul nu are nici o portiţă de îndreptare.

   Vrăjmaşul nu se poate considera „binefăcătorul” victimei fiindcă aceasta a ajuns erou, martir ori muceniţă. Este vitală întâlnirea celor două persoane, cel bun şi cel rău pentru a se întregi ajutorului lui Dumnezeu. „Unde sunt doi adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”, spune Mântuitorul Hristos. Comuniune în Trinitate.

   Faptul că Mişcarea Sionistă cu toate protocoalele ei, cu toate directivele ei, cu toţi profeţii ei atei şi cu toate sistemele lor totalitare au dat Cerului zeci de milioane de martiri şi sfinţi, ţine de puterea primă a lui Dumnezeu, Iubirea.

   Dar cu puterea cealaltă a Adevărului cum rămâne?

   Cine o scrie? Cine o subscrie? Cine o transcrie? Cine o prescrie?

   Dumnezeu prin Adevăr acordă Iubirea, dar numai prin Iubire ne acordă Adevărul!

   Faptul că zecile de milioane de creştini puşi de atei în situaţia lepădării de Hristos au ales Crucea, nu înseamnă că le-aţi facilitat Învierea! Mântuirea!

   Dacă pe pământ Răul iudeilor sionişti se prescrie imediat, în cer niciodată!

 

Capitolul XIX: <<…Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică…Noi ne-am propus (şi cred că am izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare. În acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publicate în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă pentru aşa zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc.Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre.>>

 

   Dacă nu se îngăduie un lucru se încurajează altul. Dacă nu se îngăduie îmbunătăţirea stării poporului se încurajează obrăznicia demagogică a politicului.

   Dacă nu se îngăduie răzvrătiri se încurajează nemulţumirile. Dacă nu se îngăduie prosperitatea unui popor se încurajează corupţia. Dacă nu se îngăduie îndreptarea firească a lucrurilor se încurajează strîmbătăţile dăunătoare. Dacă nu se îngăduie Tradiţia în conştiinţa creştină se încurajează liberul arbitru: liberalismul, progresismul, radicalismul, socialismul, comunismul, democraţia, anarhia în sânul ortodoxiei, iar dincolo în sfera fariseică conservatorismul cel mai riguros.

   Nu se poate ecraniza scena Intrării împărăteşti în Ierusalim a lui Iisus, prin poporul creştin sub ipostasa asinului docil, util şi cârpit cu toiagul de către iudeu.

   Deşi, s-a „premiat” de mult această scenă la toate festivalurile toleranţei creştine.

   Creştinul nu numai că a renunţat la entitatea de Păstor, dar a căzut şi din treapta de oaie devenind dobitoc care schelălăie să primească cuvenitul os.

   Privită prin binoclul Ocultei crima politică se pune pe talerul indulgenţei cuvenite, faptul se denaturează, circumstanţele atenuante iau proporţii covârşitoare prin presa dirijată în acest sens, astfel că vinovatul ajunge în cele din urmă martir.

 

                                Directiva nr. 19

   „… Pentru a şterge aura de vitejie a crimei politice, îi vom pune pe aceştia (pe criminalii politici) la acelaşi nivel cu cei vinovaţi de furt, cu delicvenţii şi infractorii de drept comun etc. Prin aceste metode, trebuie să-i împiedicăm pe creştini să se mai ocupe de chestiuni politice. Deocamdată, am popularizat prin presă şi prin conferinţele ţinute de noi martiriul pe care l-au îndurat rebelii pentru binele public. Această publicitate a sporit rândurile liberalilor şi a adus mii de creştini în rândurile turmei noastre.”

   Capitolul XX: <<…Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu singurul scop de a retrage banii din circulaţie…Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinelor financiare de pe vremea lor…Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca şi spada lui Damocles, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri.>>

 

   Uşurinţa cu care se pot declanşa crizele economice depinde cât de repede şi cât de mult încap intreprinderile şi bogăţiile naturale, vitale ale unui stat: industrie, agricultură, mediu, mine de aur, transporturi, bănci, cărbune, petrol, capitalul autohton în capitalul iudaic şi politica externă în politica mondială francmasonică.

   Îndată ce finanţele statului respectiv sunt acaparate de cei „aleşi”, ţara se înjugă de la sine la carul vrăjmaşului. Marionetele politice presupuse a fi creştine devin „Paieţele” din „Teatrul lui Ţăndărică”, iar sforile sunt trase cu măiestrie artistică din Lojele somptuoase de către cei care deja conduc lumea ce s-a predat nevoită.

   Criza economică majoră este declanşată prin speculă, iar mijlocul cel mai eficient al speculei este Bursa care este controlată în totalitate de aceeaşi bancheri ai lumii. Prin Bursă se hotărăşte viaţa economică a unui stat şi apoi a celorlalte instituţii fundamentale ale Naţiei creştine: Familia, Şcoala, Sănătatea, Biserica, Armata etc.

 

                                Directiva nr. 20

    „…Am mai provocat şi vom mai provoca şi în viitor crize economice în scopul de a acapara de pe piaţă aurul aflat în circulaţie…Orice credit (datorie) făcut de stat demonstrează slăbiciunea statului respectiv şi o neînţelegere a drepturilor pe care acesta le are. Creditele atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor guvenanţilor care, în loc să obţină ce este necesar pentru depăşirea crizei prin impozite temporare de la cetăţenii lor, vin cu mâinile întinse să cerşească de la bancherii noştri.”

 

   Capitolul XXI: <<…Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre; vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor valorilor… Vom înlocui bursele prin nişte mari aşezăminte de credit special, a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de câte cinci sute de milioane. În acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteţi închipui ce putere câştigăm prin aceasta?>>

 

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a V-a)”

Mariana MOGA: Versuri

MOTTO:

Amintirile apar în timp, timpul înseamnă trăire,

iar inima lui suntem noi.

Important este să ai sufletul curat.

El este singurul care nu are vârstă.

 

VAMA DINTRE POLURI

 

Salut eternitatea captând secunde nude,

ca cioburi de lumină cad fulgii… în pereche,

se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,

în murmur de cristale c-o rânduială veche.

 

M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,

nu simt nicio durere, azi nu mai sunt în stare,

îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii

şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

 

Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,

zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,

mă uit la cer să-mi cumpăr un dram de amintire

fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.

 

***

 

Dureri îmi trec prin vene, rănindu-mi plămânul,

am devenit tamponul dintre pământ şi cer,

iar de singurătate alerg în a mea urmă,

sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.

 

PRESUPUS APOCALIPTIC

 

Un decor apocaliptic cu ore pietrificate,

ce se pierd uşor în umbra uitată de Dumnezeu,

stăpâneşte infinitul bântuit de nevedere,

coborând apoi în rocă printre lut și minereu.

 

Fuziune mâl şi ploaie concluzionau în piatră,

când perdeaua de-ntuneric tot dansa în ritm păgân,

profilând în zodiacul rămășițelor bipede,

trei schelete ascunse-n roca fără aer și plămân.

 

Timpul căuta sub oase vlăguit de existenţă,

îngeri se stingeau în valuri înfășați cu plânsul meu,

pământul nu mai respiră oprindu-și centrifugarea,

când descoperă femurul unui brav arhiereu.

 

Îndrăznesc să-mi plimb privirea cu o patimă atroce,

prin gramatica culorii absorbită de eclipsă

şi din propriile-mi gânduri rătăcite-n vama nopţii,

îmi culeg nemărginirea din mijloc de-apocalipsă.

 

POEMUL VIEȚII MELE

 

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,

sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,

îmi curg prin vene rânduri și doruri îndrăznețe,

când sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

 

Continue reading „Mariana MOGA: Versuri”