Emma POENARIU SERAFIN: Timpul

 

Timpul

 

Se despică Ceru-n două și se naşte clipa zilei
Murmurul de ziuă-n noapte tremură prin sfinte taine
Luna, prinsă-n două ape, își păstrează noaptea milei,
Ziua-şi strânge crăpătura, ca pe tivul unei haine..

 

Tremur de dureri se-aude, ca un clopot a-nchinării
Prinsă-n două lumi mă clatin, pe o pânză de păianjen,
Lacrima de-nchinăciune, nu se vinde-n veci trădării
Cocoțată-n picioroange sub o gură de un stânjen.

 

Toate vin şi-aşa s-or duce, ca un zbor dintr-o aripă,
Bucuroşi le ducem poate, de e ziuă sau e noapte.
Viața prinsă-n lesa noastră, ca un câine se-nfiripă,
De ești cocoşat de veacuri sau ești pruncul uns de lapte.

 

De e zi sau de e noapte noi ne trecem, ca şi timpul
Numărând zilele-n care, nu uităm să mai trăim
Azi e vară, primăvară, vine toamna, moare câmpul,
Noi cuprinşi de-o amintire, parc-am vrea să veşnicim.

–––––––-

Emma POENARIU SERAFIN

29 mai, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Lacrima stelei

 

Căzură de cu seară
Lacrimi de stele-n iarbă
Din dorul ce le doboară
Câte una în lut oarbă…

 

Căutând de soare,lucire..
În străfunduri cu lave
Văzând vechea sclipire
În trupuri de epave

 

Ce așteaptă măcinate
Și-n abis iar răsfirate
Cu altele contopite
Răsărind mai strălucite

 

Pe cerurile dorite
Sau iaduri de ispite..
Că-ci ce-ți și dorești
Atragi și-ți primești..

 

Omule ce tu trăiești
Lumină voind să primești
Fără se te prăbușești
Și iar să strălucești

 

Zânele de tei

 

Zâne fluturi,străvezii,albăstrui
Cu buclele suave de Veronică..
Din scorburi de stejari din vremea lui,
Răsar în hore când se întunecă

 

Sub buciume mareeice de lună
Ascunsă sub voaluri poem de nori
Străbătându-mă cu vers plin de fiori
Răsfirat de zâne sub a ta lumină…

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri”

Marin BEȘCUCĂ: Atâta întuneric în lumină (Orologiu din miez de noapte)

ATÂTA ÎNTUNERIC ÎN LUMINĂ

                       Ciclul: Metafizica visului

 

… atâta întuneric în lumină,
păienjeni îmi țes ochii,
priviri din ce în ce mai strâmbe
mă atârnă de chihlimbarul nopții
îngropate ieri,
nu stele, nu luceferi,
de unde fie lună ?
aud respirul tremurat – o zână ?
o coardă în timpane se întinde,
din emisfera fără început,
o palmă !
să mă spânzure de orizont,
nici iarba nu se vede verde,
nici roua nu scânteie,
de parcă n-ar fi fost un început
și toate ni s-au dat sfârșit,
filozofii nicicând descălecate,
stau lângă colț, la prefectură,
doi zloți bătuți în plumb, la editură,
și moartea se așterne în cuvânt,
am fost ce-am fost și nu mai sunt,
i-atâta negură-n lumină …
calc degetele urmei de silfidă,
aștept coarda să-noade timpanele-ntre ele,
noaptea-și scaldă chihlimbarul în poteca minții
și-aud Poemul cum mă iese …
i-atâta negură în întuneric,
lumina nu-mi înțelege pofta de Lumină,
nici tu …
dar din respiru-i tremurat o zână
mi te aduce lângă somn,
de mână !!

––––––––––-

Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie

29 mai, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Țara de haiduci

Țara de haiduci

Noi încă mai avem păduri umbroase
Si munți, si peșteri, și-ape cu bulbuci,
Avem și furci si ascuțite coase
Dar vai, nu mai avem de mult haiduci.

 

Noi încă mai avem boieri în țară
Cu cap de taur si cu minți la fel,
Avem atâta lacrimă amară,
Numai haiduci nu mai avem defel.

 

Noi înc-avem pe cer apus de soare
Și guvernanți ce au în cap eclipsă,
Avem si legi călcate în picioare,
Doar de haiduci ducem cumplită lipsă.

 

Avem si potere ce în cătușe
Ar vrea să țină un întreg popor
Avem vreo șase sute de căpușe…
Nici umbră de haiduc la vreun izvor!

 

Dar încă mai avem de-un leu speranță
Că nu o să sfârșim cu toți pe cruci…
Ne vom trezi și-n ultimă instanță
Vom fi o țară-ntreagă de haiduci.

                 Din viitorul volum, ,,Pe baricadă”

–––––––––––––––-

Nicu GAVRILOVICI

29 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (poeme)

 

Atingerea sufletului

 

Totul respiră, totul vibrează!

Respiraţia de unde vine, iubitule?

Respiraţia înseamnă viaţă,

            dacă există, există şi viaţă!

 

Unde eşti? Aici, cu tine, a ta!

Până în zori mor! Mă simţi?

Anormal de bine, un cuib de fluturi eşti,

 am păşit, am trecut bariera, 

                         sunt dincolo de vis!

 

Cu respiraţia te-ating, ne topim,

 o plăcere unică, dură, greu de suportat,

 cu mângâieri divine ne bucurăm sufletele.

 O încleştare,

 fără arsuri, fără nimic, am electrizat clipa!

 

Aşa m-am trezit, pătrunşi, contopiţi

 – o linişte şi-o nebună plăcere -, 

 nicio mişcare, transfer de lumină!

Zidită în tine! Prin cântecul sufletului

mă readuci aici cu plăcerea de-acolo simţită.

 

Un strop de privire, un strop de extaz!

 Amestec de doi, nu te-ai desprins de mine.

 În contopirea noastră ne sărutam, 

 privindu-ne şi-nţelegeam durerea plăcerii.

 Peste tot te-am atins,

 o respiraţie grea, sacadată,

 curgeam dintr-unul într-altul.

Vioara ta ţi-am fost, un cântec şi un vis!

 

În armonia privirii tale mă oglindesc,

adâncul din tine-l simt.

Cine poate cuprinde

toate căutările pe care le purtăm în noi?

Oare de ce mă durea? Era prea mult?

 Nebună dorinţă, o regăsire!

 M-am trezit fără tine,

 s-a topit acel moment, dulcea plăcere.

 Instant mă faci viu,

 închid ochii, mă ia nebunia!

 Pătrunde-n realitatea acestui vis, 

 atât de mult te doresc,

 prin trupul tău vreau să las rădăcini!

Un evantai de stări, în ochii tăi,

inima mea şi-a regăsit Cerul!

 

Copleşitoare tandreţe, nemărginită iubire,

imagini însorite scrise

cu trupurile noastre, în vis e viaţa!

 

 În vis am ochii şi ochii-s pe tine, Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (poeme)”

Alexandru NEMOIANU: Intenții negative

Apropierea datei, la care Neamul Românesc va decide modul în care se definește Familia în Constituția României, a pus pe jar pe toți dușmanii, declarați și nedeclarați, ai bunului simț și ai spațiului românesc.
Este știut că în fond referendumul propune ca un pasaj relativ obscur din Constituție, referitor la Familie, respectiv formularea “familia este uniunea dintre soți” să fie lămurit că însemnând, “familia este unirea dintre un bărbat și o femeie”. Nu este nimic “revoluționar”, nimic “fanatic” în această formulare, este pur și simplu o precizare și clarificare de termeni conformă cu o istorie de câteva mii de ani. Dar iată că acest mic detaliu i-a pus, cum ziceam, pe jar pe toți ONG-iștii, abominația #rezist și tristul cortegiu al “imbecililor utili”. Au apărut și cu “explicații” una mai plină de stultitie ca alta.
Spre exemplu un scribălaș fără glorie spunea, ”câte bordeie, atâtea obicee”. Nerozia să nu priceapă că aici nu este vorba de “obiceiuri” este vorba de definirea celulei sociale de bază. O altă figura dubioasă, de dată asta “deputată” și autoare a doi copii din flori în grabă produși cu parteneri diferiți, se încrâncena să facă o diferențiere între “căsătorie” și “familie”. Două lucruri diferite și având legătură doar prin consecință. Dar deputată,  nu pricepea diferența și sincer, nici nu ar trebui să îi cerem să înțeleagă, nu poate. Asemenea un întreg partid, nou înființat și care nădăjduiesc că foarte repede va reintra în neființă, se zbătea a spune că de fapt nici nu este lipsă de acest referendum, zic acei tinerei năbădăioși, incorecți și încetișori la minte, că “totul este clar”. Ei bine “totul” nu este clar și cei care spun altminterea sunt de grasă rea credință.
În actuala formulare, cum aminteam, se spune că familia este unirea dintre soți. La timpul când a fost scrisă Constituția era unanim înțeles că asta înseamnă unirea între un bărbat și o femeie. Dar standardele morale au decăzut dramatic. La fel de dramatic a crescut agresivitatea grupurilor periferice și cu existența si obiceiuri dubioase și mai ales promovarea lor prin actuala putere, ”globalismul”, imperiul sodomit. În aceste condiții a devenit necesar, obligatoriu, ca formularea din Constituție să devină clară, fără echivoc. Iată motivele care fac aceasta clarificare imperios necesară.
Atleții răului folosesc toate tertipurile și practicile juridice murdare imaginabile, căci reaua lor credință este efectiv strigătoare la cer. Scenariul ar fi fost următorul.
Un cuplu sodomit, pus la cale și finanțat prin ONG-uri sorosiste, ar fi cerut în Curte de Judecată recunoșterea “căsătoriei” sale. Procesul ar fi fost judecat în prima instanța, a doua instanța, în “supraveghere” și finalmente ar fi ajuns la Curtea Constituțională și “Curtea Europeană”. Nu încape îndoială că, în actualul climat de putreziciune morală, una dintre “curți” ar fi soluționat că în adevăr, unirea dintre soți” nu definește că unire între un bărbat și o femeie este Familia și deci “căsătoria” și „familia” sodomită este validă. Sentința ar fi căpătat autoritate de lucru judecat și devenea noua ordine. Să fim bine înțeleși. Legea fundamentală a țării este Constituția, Parlamentul poate proclama legi dar numai în măsură în care ele sunt în spiritul și litera Constituției, iar acest lucru îl stabilesc curțile de judecată și Curtea Constituțională. Deci pe această cale caută sodomiții să se insinueze în Familie, prin folosirea în rea credință a detaliilor și, să ne aducem aminte, întotdeauna, necuratul sălășuiește în “detalii”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Intenții negative”

Anna-Nora ROTARU: Simfonia culorilor (poeme)

MOV AUTUMNAL

 

Toamna-i târzie, e-aproape de istov,
Frunzele se zbat zdrenţuite pe ram…
Pâclă-i afară, deasă, brumărie, mov,
În parcul pustiu şi la mine la geam !

 

Stropii de ploaie se scurg în şiroaie,
Cad pe streaşină, sacadat, pe pervaz…
Vântul gemând copacii-i desfoaie,
Frunze împrăştie-n vârtej, pe izlaz !

 

Ramuri dezgolite în taină plâng dorul,
Vara s-a scurs prin hume, hârtoape…
Păsările din cuib departe-şi duc zborul,
Imaginea lor mă doare sub pleoape !

 

Copaci bat în geam îndoliaţi şi mov,
Crengile se-ndoaie, se-ntind la pământ…
Intră-n odaia-mi cu cernitul alcov,
În sufletu-mi mov, sub movul veşmânt !

 

Braţul îmi întinde o violacee tristeţe,
Cuib fac pe ram deznădejdea, mâhnirea…
Purtată ca frunza pe râu, prin ostreţe,
Inima-mi cată-n genuni împlinirea !

ÎN LUMEA CULORILOR  sau  FARUL VIEȚII MELE

pictură de Anna-Nora Rotaru

inclusă în volumul de poezii și pictură ,,Ut pictura poesis

 

ROȘUL, REGELE CULORILOR

 

Azi, mi-am zis să-mi aleg una din culori,
Din cele, ce mai des le pun pe șevalet…
E cea mai caldă, ce-o întâlnești la flori,
La trandafiri, la maci, garoafe și bujori
Și, pe retină ți se-mplântă ca stilet !

 

E… Roșul, culoare de Demon, Iad și Sfinți…
Culoarea sângelui scurs în războaie și pe-altare…
Culoarea împăraților și-a stăpânilor de ginți,
Al feței, când fără scrupule încerci să minți,
A scânteierii, ce-aprinde iască din amnare !

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Simfonia culorilor (poeme)”

Marta Polixenia MATEI: Extaz de lumină

EXTAZ DE LUMINĂ

Ard în zare, violete,
Vesele raze de soare
Şi în câmp vizual apare
Astrul cald, cu blonde plete.

 

Râde-n lunci l’a lui vedere
Floarea soarelui cea naltă,
Iară nuferii din baltă
Se desfac a mângâiere.

 

Pline de nectar şi rouă,
Mii de flori şi-au întors faţa
Spre această dimineaţă
Îmbrăcată-n haină nouă.

 

Toată lumea e mirată:
– Ce se-întâmplă în grădină?
În extazul de lumină
A-înflorit natura toată !!!

–––––––––––

Marta Polixenia MATEI

29 mai, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Fericirea…

Fericirea…

 

Ți-aș mai pune o-ntrebare:
Oare ce e fericirea?!
O găsești în fund de mare
Sau în Cartea cu Psaltirea?!

 

Stă in inima înfrântă
De prea multe zile mute
Sau în tâmpla ta căruntă
De prea multe nopți pierdute?!

 

Ți-aș răspunde la-ntrebare
Dar nu știu ce-i fericirea,
Fiindcă nu știu ce te doare,
Nu-ți cunosc neîmplinirea

 

Anii trec pe lângă mine
Ca un râu pe pietre albe;
Sapă, spală, cresc ruine…
Inimi dorm in bătăi slabe!

 

Plâng copacii în pădure
Că nu-i braț să-l înconjoare,
Plânge rugul plin de mure
Când, rău, soarele-l dogoare.

 

Plânge marea fără maluri
Că nu-i cer s-o încălzească,
Dar cum să nu facă valuri
Mintea noastră omenească?!

 

Plâng toți norii sus pe boltă
Într-o arșiță păgână,
Și coboară în cohortă
Îngerii cu flori in mână

 

Și tot plouă, plouă-n șoapte
Stelele care te dor,
Tâmpla ta-i albul din noapte..
Visul, șoimul călător…

 

Te întrebi ce-i fericirea
Și iți pun ce nu știu EU,
Poate-i numai amintirea
Sau un strop de Dumnezeu…

 

Inima iți bate-n grabă
Cu pași iuți, prin ani, spre somn,
Ai mereu prea multă treabă…
Nu uita, Sus e un Domn!

…………………………….

Fericirea ta-i o Lume
Într-o inimă de Rai,
Nu e-n cărți sau în cutume…
Ci în suflet… poți s-o dai?!

––––––––––––-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

29 mai, 2018

Costache NĂSTASE: Părere

PĂRERE

Până vom fi și noi țărână
Mai sunt doar câteva decenii,
Și-om sta în liniște deplină
Laolaltă cu străbunii.

 

Până atunci ne bucurăm
De cer, de soare, de lumină
O savurăm și încercăm
S-avem o viață cât mai plină.

 

Să alungăm deci îndoiala,
Să nu lăsăm să ne conducă
Prudența, teama ori sfiala
Sau nu mai știu a cui poruncă.

 

Nu-i nici o presupusă vină,
Ce-i omenesc este permis
Iubire, patos și lumină,
Nimic nu este interzis.

 

Și e firesc să pretindem,
Să avem drept la sărbătoare,
Cât mai putem, cât ne pricepem
Până la veșnica plecare.

–––––––––––––

Costache NĂSTASE

București

29 mai, 2018