Dan-Obogeanu Gheorghe: Fericirea…

Fericirea…

 

Ți-aș mai pune o-ntrebare:
Oare ce e fericirea?!
O găsești în fund de mare
Sau în Cartea cu Psaltirea?!

 

Stă in inima înfrântă
De prea multe zile mute
Sau în tâmpla ta căruntă
De prea multe nopți pierdute?!

 

Ți-aș răspunde la-ntrebare
Dar nu știu ce-i fericirea,
Fiindcă nu știu ce te doare,
Nu-ți cunosc neîmplinirea

 

Anii trec pe lângă mine
Ca un râu pe pietre albe;
Sapă, spală, cresc ruine…
Inimi dorm in bătăi slabe!

 

Plâng copacii în pădure
Că nu-i braț să-l înconjoare,
Plânge rugul plin de mure
Când, rău, soarele-l dogoare.

 

Plânge marea fără maluri
Că nu-i cer s-o încălzească,
Dar cum să nu facă valuri
Mintea noastră omenească?!

 

Plâng toți norii sus pe boltă
Într-o arșiță păgână,
Și coboară în cohortă
Îngerii cu flori in mână

 

Și tot plouă, plouă-n șoapte
Stelele care te dor,
Tâmpla ta-i albul din noapte..
Visul, șoimul călător…

 

Te întrebi ce-i fericirea
Și iți pun ce nu știu EU,
Poate-i numai amintirea
Sau un strop de Dumnezeu…

 

Inima iți bate-n grabă
Cu pași iuți, prin ani, spre somn,
Ai mereu prea multă treabă…
Nu uita, Sus e un Domn!

…………………………….

Fericirea ta-i o Lume
Într-o inimă de Rai,
Nu e-n cărți sau în cutume…
Ci în suflet… poți s-o dai?!

––––––––––––-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

29 mai, 2018

2 thoughts on “Dan-Obogeanu Gheorghe: Fericirea…

Lasă un răspuns