Daniela BALAIITA: Măreția iubirii (poeme)

ARTA DE-A TRĂI FRUMOS

 

Zâmbește și atunci când ți-e greu

Măcar uneori dacă nu mereu.

În zâmbet îți găsești puterea

Și numai el îți poate obloji durerea.

 

Iubește și atunci când totu-i pierdut

Și cerul peste tine brusc a căzut.

Un sfârșit poate fi un alt început

Chiar dacă din apa tristeții ai băut.

 

Iartă mereu, chiar de nu-i ușor

Fiindcă în viață totu-i trecător.

Zâmbește, iubește, fii omenos

Aceasta e arta de-a trăi frumos!

 

 

MĂREȚIA IUBIRII

 

Este iubire când doar cu privirea un

 

fluture atingi

 

Ca aripile-i diafane nicicând să nu-i le

 

frângi!

 

Este iubire când marea tu o dezmierzi

 

cântând

 

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri

 

desenând!

 

Este iubire când tu mă porți mereu în

 

gând

 

Iar eu aud inima ta lângă a mea,

 

bătând!

 

Și atunci când adormim în liniștea

 

iubirii

 

În vise ne înfloresc în taină,

 

trandafirii!

 

 

ROȘU-AURIU ȘI GALBEN DE ARAMĂ

 

 

Plâng frunzele …iarăși plâng

Și galbene se aștern peste pământ.

Cad stropi de ploaie mari și reci

Și bruma strălucește pe poteci.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Măreția iubirii (poeme)”

Cristian Petru BĂLAN – LORA RUCAN: „SENINĂ NOAPTE”, UN FLORILEGIU LIRIC ÎNCÂNTĂTOR

(Note de lector pe marginea cărții de versuri a poetei moldovence Lora Rucan)

Poeta Lara Rucan s-a lansat, de la bun început, cu vocația tinereții maturizate prea devreme, însușire care nu numai că nu o deranjează, dar experiențele ei multiple și contrastante de pe două spații geografice latine diferite, i-au accelerat și mai mult maturizarea intelectuală în general și cea poetică, în special. Acesta a fost, cu certitudine, un avantaj deosebit în multe din reușitele sale decizii cu care a putut să încarneze cam toate ideile lirice proiectate, finalizându-le gradat în definiții concentrate și materializate, de predilecție, în microstrofe scurte și cantabile pe care le-a proiectat plastic în notații lirice pline de fragede expresivități alegorice alese, lăsând pe alocuri impresia de jurnal intim sufletesc ce ascunde o profundă simțire melancolică și armonică. Dintre acestea, amintim câteva titluri reprezetative pentru cartea în discuție: Te chem, Soledad, Vivaldi, Dante, Luna plină, Câine vagabond, Un vals la lumânări, Iartă-mă, Doamne, Eu plec, ce suflet, Pe valea plângerii, Mi-e inima, Frumos ești dorule, Ard flăcări, Eu nu sunt înger, Dar cine să înțeleagă, – și multe, multe altele. Sunt versuri impresionante și sincere, notate de-a lungul unor ani zbuciumați, într-o carte de 330 de pagini, cu un titlu eminescian la fel de frumos, „Senina noapte”, cu ilustrațiile artistului plastic Ruslan Roșca… Trebuie amintit că în nota introductivă a autoarei este specificat faptul că respectiva carte de față este dedicată amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Desigur, nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor frumoase versuri pentru copii.

Ultimul volum, „Senina noapte” a apărut le editura Chișinău în vara anului 2020 și cuprinde un număr de 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Cine le citește rămâne încântat de originalitatea lor.

Partea pe care poeta ne-o întoarce peste ani este a unei atente observatoare a trăirilor intime ale unui suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere, mai precis spus – simțirile unei ființe feminine oarecum supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice:

Îmi pare rău că nu mai sună codrul,

îmi pare rău — se duce viața noastră

și n-o putem lua de la-nceput.

Îmi pare rău că am visat în taină,

că n-am iubit de-ajuns, că n-am iubit.

Îmi pare rău că plouă des cu stele

ce ard în urma lor un infinit.

Îmi pare rău de cuiburile goale,

de iarba ruginită pe-undeva.

Îmi pare rău de ziua care trece,

de n-am lăsat ceva frumos în ea.

Îmi pare rău că vechi prieteni pleacă,

îmi pare rău că-n multe am greșit.

Îmi pare rău că-n lacrimi ești, iubire,

de parc-ai fi copil obijduit.

E tot mai plin, mai falnic râul vieții

ce poartă apa-n albia-i de lut.

Îmi pare rău — se duce viața noastră

și n-o putem lua de la-nceput

(Îmi pare rău)

Forma însăși a poemelor este voit clasic elegiacă, precum a majorității versurilor erotice cu alternanțe de ritm iambic și trohaic, cu măsuri silabice predominant scurte. Sinceritatea lor inventivă este captivantă, cu fin și voalat substrat eminescian ori și cu posibile ecouri poetice amintind de lirica lui Grigore Vieru. Aceste nobile întrepătrunderi iradiate din exterior nu le-au putut nicicum afecta flerul proaspăt al originalității. Noutatea, în cele din urmă, este destul de vizibilă în micile poeme despre natură, toate fiind pitorești cu tematică alegorică și cu lirism evident grațios și încântător:

Încep să cadă frunzele — e toamnă,

fantastic, galben sună vechi iluzii,

iar eu prin casă umblu și fac versuri

pe-o muzică de-ocări și de confuzii.

Și mă-amăgesc că totu-i înainte,

tresar încet mai cugetând în sine.

Iar tu mă vezi la geam și strângi din umeri

și tot mai uiți să te întorci la mine.

E îndoielnic, e târziu, e rece

și presupui că azi ceva mă doare.

Eu mai respir cu sete și speranță

și fug de sine doar din întâmplare.

Mă scutur, ca și pomul, de iluzii

și mă încarc de grea melancolie,

și cred că seara încă e departe

căci pân- la ea mai este-o veșnicie.

Albastru cer. O mare neștiință.

Un zvâcnet. Un sfios miros de nufăr…

O, chiar de-mi pare totul îndoielnic,

pe suflet nu mă supăr, nu mă supăr

( E toamnă)

 

(…) Păstorii cu turme se-adună la stână,

când galbenul clopot se-aude cum plânge,

și tânga de viață le curge prin sânge

pe lună plină.

 

Ce cosmică pace erupe-n lumină,

cât vifor nocturn cerne-n bezne stelare

și-n toate respiră Păstorul cel mare

de lună plină.

(E lună plină)

Nu vom întâlni niciodată sterile prețiozități savante ori căutate exprimări avangardiste ori manieriste, deoarece limbajul poetic al scriitoarei Lora Rucan este tradiționalist și are un solid substrat al graiului muzical popular, specific românilor din Moldova de est care niciodată nu i-au trădat pe înaintașii lor Eminescu, Creangă și Alecsandri, cu muzicalitățile lor ritmice pe care le știm cu toții că sunt pline de virtuți eterne…

Continue reading „Cristian Petru BĂLAN – LORA RUCAN: „SENINĂ NOAPTE”, UN FLORILEGIU LIRIC ÎNCÂNTĂTOR”

ZAMFIR ANGHEL DAN: Inventarea unei planete (relocarea)

În mod  greșit specia  umană caută o planetă pentru relocare.

                                           Planeta nu trebuie căutată, ci  inventată.

           Dacă universul celular de care aparţii nu are o planetă de rezervă pe care să te poţi muta la nevoie spre a locui ca umanoid definit de ADNul specific, atunci trebuie să o inventezi.

       Stabilind constantele determinante ale viului adaptat pe o planetă cu atmosferă şi gravitaţie începi căutarea pornind de la necesităţi.

      Ca să te deplasezi în spaţiul astral nu trebuie să arzi un anumit tip de combustibil ci să foloseşti forţa gravitaţională ondulatorie electro-magnetică emisă de fiecare astru la care vrei să ajungi sau a celor întâlnite în traiectorie. Adică să profităm  de ce a  descoperit Newton acum cîteva  sute  de  ani și de  ce a  perfecționat Einstein= LEGEA  ATRACȚIEI UNIVERSALE. Păi, dacă este lege universală, înseamnă că ea  funcționează și pe  pămînt.

          Dacă Luna, acest satelit al planetei noastre, prin undele sale  gravitaționale are putere să învingă cîmpul magnetic  al pămîntului , gravitația terestră și să ridice și să coboare nivelul mărilor și al oceanelor de la sute de mii de km,,,de ce nu am încerca să captăm forța acestor unde  gravitaționale și să mișcăm noi corpurile astrale sau  navele noastre interstelare?

          Să folosim aceaste forțe ca mijloc de propulsie interspațială. Sau ca să înlocuim motoarele cu ardere internă, bateriile care propulsează azi motrica  terestră, folosindu-ne de legea  atracției universale.

         Nava interstelară poate fi propulsată folosindu-se de forţa de atracţie a fiecărui corp stelar activ.

          Este suficientă conectarea prin senzorii gravitaţionali la forţa de atracţie a unei planete, stele, galaxii pentru a te deplasa exact cu viteza forţei sale de atracţie.

         Pentru aceasta însă, trebuie să cunoşti poziţia exactă a fiecărui corp, forţa lui de atracţie, vectorii cîmpului gravitațional, unghiul de interferenţă şi reflexia tranzitorie.

         Modalităţile de contact se fac prin captarea undelor gravitaţionale ale corpului contactat.

         Este nevoie ca nava spaţială să fie dotată cu o inteligenţă cuantică ce poate recrea în timp util modulul corpului stelar INVERSAT a cărui forţă gravitaţională vrem să o folosim prin atracţie şi respingere.

       Pentru realizarea mişcării, Modulul Inteligenţei Cuantice trebuie să realizeze POLII GRAVITAȚIONALI OPUȘI  corpului stelar accesat.

       În momentul schimbării acestor poli începe propulsia navei folosind atracţia, sau respeingerea undelor gravitaţionale emise de corpul respectiv.

        Forţa şi viteza de deplasare se menţin prin modificarea unghiurilor de sens.

        Unghiul de înclinare directă, dă cantitatea de energie solicitată.

Dacă vrem viteză maximă, ceea ce nu prea este indicat, unghiul trebuie să fie 0, ca o perpendiculară pe corpul astral respectiv.

       Modificarea căderii unghilui determină viteza şi direcţia de deplasare universală dorită.

       Trebuiesc căutate un spaţiu, sau mai multe, care să corespundă, cât de cât, condiţiilor de existenţă ale viului bazat pe atmosferă şi gravitaţie.

       Dacă nu se găsesc în universul celular existent, se caută în altul, sau pot fi folosite spaţii asemănătoare, unde condiţiile pot fi recreate.

       Exemplu: dacă este un corp adecvat, dar îngheţat, sau cu prea multă gheaţă carbonică, sau termică, prea îndepărtat de o sursă stelară, sau fără atmosferă şi gravitaţie, toate acestea pot fi recreate dacă se reuşeşte să se intre în substanţa legilor lor universale de care sunt guvernate ondulatoriu.

       În cel mai nefericit caz, se poate decomprima şi o bilă spaţială, cu toate riscurile asumate.

       Gustul fructelor proaspete poate da un indiciu despre un corp măsurat, chiar dacă nu are spectru, ci doar o mişcare constantă în jurul lui şi al orbitei pe care a fost încadrat.

        Când este înlocuit de un gust al materiilor solide, arse de tot, atunci poate fi declaşată o căutare aleatorie.

           Dacă rapoartele primare trimise de pe Modulul de căutare sugerează că ar conţine toate elementele necesare supravieţuirii viului cunoscut, dar temperatura lui depăşeşte minusul absolut şi este tot un semn de gheaţă târzie, este un indiciu că a fost stabilizat în sistemul universal celular respectiv, nu de mult timp.

        În primul rând trebuie reorientat către o stea cu o energie ondulatorie foarte puternică.

        Apoi capetele carbonice ale modulului cuantic inteligent trebuie să coreleze forţele gravitaţionale ale mai multor corpuri cereşti din apropierea lui pentru a căuta să-i schimbe structura.

          Trebuie ţinut cont de faptul că forţele centrifuge şi forţele centripete iniţiale i-au stabilit o anumită viteză, un anumit loc pe o traiectorie stabilă aranjându-i componentele masei în anumite poziţii.

        În acest caz forţele lui interiore se vor opune constat, de aceea trebuesc folosite forţele gravitaţionale ale corpurilor din apropierea lui, chiar dacă acestea nu îl influenţează direct.

          Când se activează impulsul iniţial de subminare cuantică poate fi folosită şi forţa gravitaţională a unei galaxii cu condiţia să fie orientată spre centrul undelor gravitaţionale emise de astrul poziţionat pe unghiul asimetric al navei care determină corelarea.

           Este necesară atragerea în van a unui astru de zăpadă carbonică, la un unghi similar poziţiei unui astru teluric.

        Extrem viteaza galatică trebuie orientată spre toate corpurile participante în sens unic.

        Imediat trebuie schimbat sensul unei comete deţinătoare de spori spre a se întâlni cu aştrii incluşi în program într-un unghi gravitaţional stabilit în cadranul stelar.

           Lacrima universului trebuie turnată doar după ce conglomeratul a fost stabilizat la o anumită viteză, pe o anumită traiectorie, apoi se începe stabilizarea masei cunatice.

        Se aşteaptă patru stadii universale de treceri, fiecare respectând ciclul vital al necesităţilor pentru ca embrionul primordial să poatî încolți.

         Când undeva, într-o depărtare nedefinită, cam la a şaptea trecere apare un bol albăstrui încadrat în nuanţe de alb franjurat, să ştiţi că acolo se află o planetă în formare, deja şi însămânţarea cuantică a reuşit.

        Modulul central poate să îi stabilească coordonatele printr-o parabolă a timpului în curs de măsurare.

          Înregistrarea coordonatelor emise este strict necesară spre a şti exact ce a reieșit şi cu ce se va lucra.

        Dacă corpul măsurat se află într-un braţ de unghi sferic, aparent imobil, foloseşte o mişcare aleatorie determinată de o structură în plin proces de formare, se știe  că a intrat în forma incipientă a mişcării quantumului entanglemnet şi începe să depindă de restul gazelor folosite în proces.

          Nu are încă miezul format pentru că îi lipseşte hidrogenul şi heliul spre a deveni un corp viu.

        Încă este dominat de zăpada carbonică aşezată pe poli şi trebuie urgent atrasă o stea neutronică, o stea de potasiu înflorit şi corpul de calcar activ spre a înlătura desechilibrul cuantic de gaz.

          Următoarea etapă a subminării cuantice trebuie să includă atragerea unui teluric complex, aflat la o distanţă eficientă de o sursă de energie stabilă, apoi cometa să fie asamblată de Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Inventarea unei planete (relocarea)”

Carmen GIGÂRTU: Râzi copile!

RÂZI COPILE ! 

 

Râzi copile, cerului care te iubeşte

şi pământului ce te hrăneşte!

Râzi soarelui ce te îmbrăţişează cu lumina sa

şi florilor care se bucură de gingăşia ta!

Râzi vântului ce adie

şi mâinilor ce te mângâie!

Râzi ploii ce te sărută

şi pietrei ce stă tăcută!

Râzi Universului care te cheamă

şi iubitei tale mamă!

Râzi îngerilor care te ocrotesc

şi oamenilor ce te îndrăgesc!

Râzi pomilor, apei

focului şi ierbii!

Râzi munţilor şi mărilor

oceanelor şi stelelor!

Râzi, Minune, vieţii!

Răsul tău aduce lumină

şi fericire divină.

————————————–

Carmen GIGÂRTU

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integral moral și vizionar în idei!

  Încercând a pătrunde universul personalității lui Artur Silvestri  o imediată recunoaștere  pe care o încerci va fi caracterul său integru și vizionar, prin care cu o limpezime și inteligență sclipitoare, identifica efectul din legătura multiplelor cauze ce concur la nașterea acestuia. De altfel un expert în materie de piață imobiliară nici nu ar fi putut exista fără aceste dăruiri naturale înspre studiul domeniului respectiv.

    Pornind însă de la cele două calități, a fi integru moral și vizionar in idei, vorbim de fapt de niște calități specifice unei minți superioare, prin care ne vom explica, într-o măsură oarecare, realizările ulterioare ale mecenatului și ilustrului patriot Artur Slilvestri.

    Trecând însă prea de timpuriu la numai 55 ani  acea linie de aur dintre viață și moarte, Artur intra in eternitate alăturandu-se marilor suflete ale Neamului său Daco-Român, așa cum bine știm. Nu am avut fericirea a ne întâlni în timpul vieții, așa că numai când voi trece și eu acea “linie de aur” ne vom întâlni. În Universul Cerurilor!

    Nu mi-a fost prea ușor să intuiesc în mintea mea această formidabilă personalitate a lui Silvestri, doar datorită trudnicei experiențe proprii aici la Antipozi, editând de circa zece ani revista româneasca  “Iosif Vulcan”,  ajunsesem la concluzia, că \pentru a scoate o publicație cu adevarat de artă și cultură, în primul rând editorul acesteea trebuie să fie un om integru moral. Apoi un vizionar înspre viitor, un căutător de idei care puse în practică să avanseze civilizația omeneasca! Răutatea și invidia nu au ce căuta în procesele de educație, etc. Căutam deci echilibre sufletești într-o lume nouă, într-o viață de emigrant desprins de cultura si tradiția maternă. Aveam 39 ani.

    Ulterior, auzisem de Fondatorul Asociației Române Pentru Patrimoniu, prof.dr.Artur Silvestri. Acest Om mi-a devenit un fel de zeu adorat, tocmai pentru aceste calități pe care  le-am găsit întruchipate în ființa sa. Nu m-am înșelat. Vizionarul ideilor celor mai înălțătoare a fondat revistă după revistă, umplea un gol în chiar istoria neamului românesc realizând legăturile românilor de pretutindeni prin intermediul revistelor on-line. Difuzarea cărților românești prin biblioteci de asemenea on-line.  Publicarea de cărți pe hartie devenise o preocupare curentă, dăruiri de stocuri de carte bibliotecilor sătești era o placere aleasă a Familiei Artur si Mariana Braescu Silvestri, fondatorii și finanțatorii  Asociatiei.

   Asociatia ARP-Bucuresti deveni în curând o inimă tânără a culturii române, al cărei pulsuri erau înregistrate în orice colțișor al Terrei unde supraviețuia o comunitate românească. Despre corespondența mea cu acest om de geniu al culturii am mai scris în  unele articole ale mele, am încă unele ce vor forma subiecte plăcute amintirilor  viitoare, căci prof.dr.Artur Silvestri este între noi pentru veșnicie, așa cum este și Eminescu. Sfintele suflete ale Drepților noștri așezați sub glie sunt râuri cu albii ce merg paralel cu noi cei vii, și împreună mergem spre viitorul viselor lor si ale noastre ale românilor!

   Nu sunt eu cel mai în măsură a  cântări și valorifica opera imensă a enciclopedistului român, doar pot spune ca era un om de o erudiție aleasă, un cercetător cu pătrundere luminată înspre cele mai umbroase vremi ale istoriei și preistoriei daco-române și universale. Asemenea marilor gânditori ai lumii avea întotdeauna înclinare spre  izvoarele mitice și a conexiunii acestora cu științele sacre ale popoarelor lumii, precum cele egiptene si indiene, asemenea lui Mircea Eliade, George Anca, Adrian Botez, Pr.Al.Stănciulescu, Ben Todica, ș.a.m.d.

Observăm cum  vizionarul Artur Silvestri, depistează cărări taince ce duc și vin dinspre un adevăr umbrit de vremuri și timpuri, acel adevăr despre străvechimea istoriei dacilor-vlahi. A credinței și religiei lor, in pamântul și vatra lor de atunci și de azi aceeași fiind.

    Noi nu am dezmoștenit pe nimeni. Noi suntem mai vechi decât sumerienii, așa cum ne spune  istoricul N.Săvescu, și mulți alți cercetători de seamă a istoriilor

antice și care țin calea și  lumina adevărurilor.

     Deci, cu un asemenea Om la cârma culturii și valorilor de patrimoniu românesc , era din capul locului asigurat un success Asociatiei fondate, si pe care a numit-o Asociația Română Pentru Patrimoniu, și nu altfel. Patrimoniu înseamna avuția națională a statului român, începand de la  Talpa Țarii, Țăranul cu uneltele sale, sapa și plugul, caii și boii, carul și furca, râurile, munții și câmpiile, inclusiv bibliotecile cu universitățile și academicienii lor, știința, folclorul, artele, scolile, bisericile, totul se cuprinde in această noțiune de Patrimoniu național, având un spirit și inimă vie Omul , acest spirit viu pus de Dumnezeu veghetor și îngrijitor al acestora!

    Alt nume nu putea avea, deci știa prea bine  Fondatorul Asociatiei ARP, la ce lucrare se angajează. În același timp Artur Silvestri era un cărturar cu prea bună știință ce înseamnă să muncești în cooperare cu cei din jur. Cerea cu orice ocazie părerile oamenilor care i se alăturau. Bună, rea, idea sugerată el o cântărea, răspundea cu bunătate și fără batjocură, folosind si zidindu-și opera pe principiul credinței sale crestine pe care o respecta adanc si  curat, inălțandu-și cugetul și gândirea până pe creștetul Ceahlaului, Kogaionului cel sfant al lui Zalmoxis. Cum spuneam, nu brusca  pe nimeni, nici pentru anume nepotriviri în felul de a privi unele aspecte ale muncii creatoare a fiecăruia, lăsând fiecaruia timpul necesar spre a se înțelege pe sieși.

    Din această atitudine, mai rar întâlnită azi in lume, ni se servea nouă tuturor o lectie, întradevar cu finețe dar de bună credință. Bineînteles că tot cu finețe primea uneori și dânsul epistole  cu sfătuiri îndoielnice, pentru care suferea dar nu se plângea niciodată, fiindcă el cunoștea bine structura ființei omenești, faptele lui erau de întronarea iubirii și înălțării omului român, nu a invrăjbirilor veșnice. Inteligența sa sclipitoare o folosea pentru a ne reda viziunea si încrederea în adevarurile istorice atât de înălțătoare și astea din vremi străromâne,  cu o percepere tot mai lucidă prin miezul miturilor si simbolurilor istoriei universale.

     Un semn de recunoștiință pe tot restul vieții mele acordat geniului vizionar al lui Artur Silvestri originează în aceea că  a fost omul care a recunoscut imediat valoarea  de inspirație din scrierea mea atunci când pornisem a publica primele capitole din nuvela “Fiica lui Faraon”, așa cum procedasem  și la nuvela ”Fiica zeiței Vesta”.

    Punerea  versurilor lui Eminescu dedicate Nilului și egiptenilor în interiorul nuvelei mele nu era o nebunie, ci mai degrabă o revelație la ceea ce se referă azi cercetatorii istoriei noastre. Mai mult, atunci cand Eminescu lucra la versurile poemei “Cavalerii Danubieni”, au sărit și atunci frunțile locale să-i infirme idea! Ce cavaleri domnule, cand erau niște primitivi! Dar, ce auzim azi despre civilizațiile pelasgilor, a etruscilor pelasgi, a castelelor de aur din Corona Montium(Transilvania), despre Sarmise- dacul rege-Soare din Dacia supranumit “slujitorul  Soarelui”, despre  Helis cetatea veche a Daciei unde domnea Sarmise(in Nordul Dunarii), nu face oare legatura bună  pentru ai numi cavaleri danubieni? Sumerienii, scribii universităților Soarelui din On, oare cine erau? Găsim răspunsul in Cartea Istoriilor-Cartea cea Sfantă-Biblia, pe care mecenatul Artur Silvestri și-a  ales-o drept cale a înțelepciunii sale. Fapt pentru care va rămâne înțeleptul vremurilor noastre în vecii vecilor!

  Se zvonește prin lumea cercetătorilor hermeneuți că însăși Isus Hristos între acești Cavaleri Danubieni a fost a fi născut!

  Asadar Cartea Sfanta a Istoriilor stravechi, la“2 Imparati -Capt.23, Verset 5. spune despre  cei ce ardeau tămâie pe înălțimi și se rugau lui Baal si Soarelui. Versetul 25 il arată pe același Imparat Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integral moral și vizionar în idei!”

Alexandru NEMOIANU: Qui tacet consentit (Cel care tace este de acord)


Existența umană poate fi rezumată că fiind un șir permanent de opțiuni, de alegeri, între bine și rău, între drept și nedrept. Aceste opțiuni, alegeri, sunt făcute în vâltoarea existenței zilnice, cu necazurile ei, cu suișurile și coborâșurile ei, cu perioadele ei de plictiseală. Totuși nevoia de a face opțiuni nu poate fi înlăturată, este un dat. În acest context este bine să ne reamintim despre condiția omenească și că este una căzută și prin urmare imperfectă și înclinată să facă greșeli, unele de voie și altele fără de voie. Este iarăși bine să ne aducem aminte că toate înjghebările omenești și toate alcătuirile omenești sunt nedesăvârșite și că singura cale sigură de a evita complicitatea la rău este de a fi întotdeauna de partea celor slabi și săraci. Doar stând de partea celor care « pierd » vom fi siguri că nu adăugăm la răul zilei. Să te opui sau minimal să nu contribui la rău, este formă de vitejie și fermitate morală.

Complexitatea acestei situații este încă mai mare dat fiind faptul că întâmplările vieții omenești nu se petrec în vid sau „în principiu”; aceste întâmplări sunt concrete și întotdeauna personale și, datorită acestor împrejurări, obligația de a face opțiuni este încă mai imediată. Prin urmare ar trebui să fie limpede că responsabilitatea acelora aflați în poziția de a lua decizii ,care afectează un număr mare de persoane,cei care se fălesc a fi „cei ce tună și fulgeră”, responsabilitatea lor este covârșitoare. Dar totodată aceasta nu înseamnă că responsabilitatea celor „de jos” nu există și, mai vârtos în clipele grele când decizii importante trebuiesc luate.

Istoria are propria ei direcție și nimeni nu îi poate schimbă curgerea. Conducătorii și cei aflați ‘la putere” vor fi pomeniți ca „buni” numai în măsură în care simt și urmează cursul istoriei. Conducătorii sau instituțiile care își închipuie că pot manipula „poporul” sau direcția istorică sunt sortiți ca iute să afle că ei gândesc anapoda. În fapt conducătorii și instituțiile care încearcă să se opună direcției istorice întotdeauna dispar că un vis urât. Ceea ce trebuie însă reținut este că în momentele de criză,în momentele de „definiție” toți cei care au o părere trebuie să o rostească, măcar sub forma alăturării afective la ceea ce este bun și la refuzul de a sta complice răului. Trebuie mereu să ne aducem aminte că toți și fiecare vom fi judecați nu numai pentru răul sau binele pe care l-am făcut, dar și pentru binele pe care am fi putut să îl facem și nu l-am făcut. Nu există iertare pentru tăcere!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Qui tacet consentit (Cel care tace este de acord)”

George PETROVAI: Bunul meu prieten Aurel Pop a plecat într-o lume mai bună

Motto:

Iubite prieten, ai decis

– silit de nemiloasa boală –

să părăsești această lume

cu-alesu-ți spirit cât o școală.

 

De-aceea zic că-ntr-o revistă

a omeniei necurmată,

vei fi ce-ai fost întreaga viață:

Un om cu inima curată!

 

Pe poetul și omul de cultură Aurel Pop (22 noiembrie 1949 – 18 octombrie 2020) l-am cunoscut cu ani și ani în urmă, prin intermediul lui Ion Burnar, un alt mult prea devreme dispărut de pe aceste meleaguri și din spiritualitatea românească. Tot atunci am aflat că Aurel este maramureșean get-beget prin naștere și sătmărean de elită prin „adopție”, adică ceea ce numele îmi sugerase din capul locului.

Iar relația dintre noi, grație formidabilului sincronism al firilor noastre (ne respectam cu afecțiune și ne stimulam în discuții, totdeauna rodnice și civilizate, până la aprige dispute pe diverse teme culturale și extraculturale), nu a fost una rece sau politicos-bățoasă, ci s-a concretizat în lungi convorbiri telefonice (l-am sunat inclusiv în săptămâna decesului său, despre care am fost înștiințat de… internet), dar mai ales prin includerea mea printre colaboratorii revistelor înființate și conduse de acest minunat om – la început „Citadela”, apoi „Mărturii culturale”.

Sigur că da, știam de la neprețuitul meu prieten că are o afecțiune pulmonară (în ultimul timp, la telefon se poticnea din pricina unei tuse îndărătnice și seci), însă tot el – cu admirabilă încredere în Creator, în forțele proprii (strunite de un psihic puternic) și în priceperea medicilor – îmi spunea că se simte mult mai bine după externare, cu toate că, din cauza pandemiei, fusese purtat pe drumuri mai multe zile și că n-ar mai risca să solicite o nouă spitalizare, chiar în varianta înrăutățirii stării sale de sănătate, asta deoarece simțise pe propria piele, bașca cele văzute și auzite în desele peregrinări prin stabilimentele sistemului de (ne)sănătate publică, cât de rău este privită de către politruci și – pe baza ordinelor/dispozițiilor date de ăștia – de personalul sanitar, tagma tot mai numeroasă a cetățenilor care nu au șansa (sic!) globalisto-demonocratică de-a fi infectați cu Covid-19.

Continue reading „George PETROVAI: Bunul meu prieten Aurel Pop a plecat într-o lume mai bună”

Diana IORDAN: Mioara Hususan, la ceas aniversar

Mioara Hususan, realizatoarea emisiunii ,,Printre rânduri…printre gânduri, printre oameni”.

 

Ieri, mi-am amintit de tine, azi, m-am gândit la tine, mâine îmi vă fi dor de tine… Nu te îngrijora pentru mâine, o să-mi fie iarăși dor de tine ! Zâmbește pentru că zâmbetul tău poate provoca multe zâmbete în jurul tău ! Pentru Tine, ființă cu suflet de dor, am darul Frumosului ! Nu știu să fiu nici clipă, nici veșnicie, nici apă, nici uscat, nici Cer, nici Pământ, nici multe altele , dar am învățat de la voi, romanticii, să fiu un altfel de OM, unul mai frumos! Să iubesc și să dăruiesc iubire !

Întinde mâinile pentru a primi Prețuirea mea! M-am regăsit de multe ori în emisiunile tale, a fost o reală bucurie de fiecare dată. Dacă m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde – fără să stau mult pe gânduri – că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc! !

Om minunat, să-ți de-a Dumnezeu multă sănătate și inspirație, să ne încânți în continuare cu minunate emisiuni. …. căldură sufletească și mult zâmbet în suflet.


LA MULTI ANI, DRAGA NOASTRĂ , PRIETENĂ MIOARA!

Felicitări cu ocazia zilei de naștere!

Îți urez să fii sănătoasă, plină de energie și inspirație, să te simți mereu apreciată și iubită! Realizări frumoase în tot ceea ce faci, căldură și dragoste în suflet!


La mulți ani, binecuvântați Mioara, multe îmbrățișări cu sufletul !

––––––––-

Diana IORDAN

București

3 noiembrie 2020

Foto: Carmena Tudoran

Mioara HUSUSAN: Clipa sacră (versuri)

Autobiografie

 

În ani viața s-a scurs

Și printre lacrimi, iubirea a apus…

Să nu am tragere spre viu,

Sufletul să-l simt pustiu.

Lucrurile întorsătură iau,

Când trec de supraviețuire

Și ajung încet la simțire…

În mine doi oameni se zbat,

Unul puternic și cald, armonios

Iar celălalt timid, modest, sfios.

Când singur și al nimănui ești

Ai vrea mereu să dăruiești,

Și darul vine ca și condiție,

Timpul se transformă-n evoluție.

Toate devin scop și țel,

Credința apare altfel;

În muncă și oameni te avânți

Fruntea încerci să descrunți,

Lacrimi ce curg pe obraz,

Ajung mărgăritare de topaz.

Zâmbetul din suflet vine,

Pacea mereu înspre tine.

Restul este necondiționat

În vers, bine menționat.

Asta sunt, simt și trăiesc

De minciuni, zilnic mă feresc…

 

 

Vultur în zbor

 

O stare vecină cu dorul

Cu clipa și gândul și zborul,

Lângă tine poposesc

Și mă face să zâmbesc.

Un vultur cu aripi deschise

Planează ușor printre vise

Și smulge o pană și-un gând,

Precum o floare albă din pământ.

În turnul de fildeș aș vrea să-l închid

Și starea și clipa de care depind,

Efemere sunt toate zice soarele mereu,

Înclin să cred că, nu este chiar greu…

Privirea ageră și vultur în zbor,

Turnul de fildeș, gândul onor

Și floarea cea albă pe cerul senin,

O urmă de parfum aduce zâmbind

 

 

Privind peste umăr

 

Te caut și apari printre rânduri

Te strig și vii printre gânduri.

Totul e semn de întrebare,

Multe răspunsuri când dai căutare!

Zilele trec și nopțile odată cu ele,

Iar visul urcă… încet către stele.

Nu încetez a mă întreba

Ce se întâmplă în viața mea?

Trăiesc la cumpăna dintre zile

Zâmbesc, iar bucuria străbate mile…

Ce e versul și hârtia?

Când prin vârf, curge trăirea?

Am dat mâna cu speranța

Și mi-a zis că asta-i viața.

Bune și rele vin mereu pe pământ

Lacrimi curg chiar și în gând

Uneori mă mir privind în urmă,

Câte sunt, dar câte se strâng în urnă,

Nu caut mistere să dezleg

Printre lucruri simple eu alerg.

Pe toate le îndrăgesc,

Viața-n vers ele împlinesc.

 

 

Unde ești tu oare?

 

Un petec de cer și un colț de rai

O melodie și un suflet de pai,

Într-o lume cu răutate și nimicnicii

Ajungi la gândul că, doar ele-s veșnicii!

Cu gândul, tu, ia-mă și du-mă departe,

Unde zarea se întâlnește cu marea,

Unde cerul e albastru infinit

Unde sufletul e plin și împlinit.

E greu să vezi frumos,

Unde lumea lasă privirea în jos.

E greu să vezi curat

Unde liniștea ajunge un grav păcat!

Privind la verdele ce mă înconjoară

La roșii și galbeni trandafiri,

La păsări ce plutesc pe cer și zboară

Mai este oare loc să te miri?

Un gând pe hârtie, astfel coboară

Umple spațiul și măsoară

Un vis cu trăire și culoare,

Într-o zi de aleasă sărbătoare.

Gândesc, ascult și privesc,

dorul încerc să-l ostoiesc

Și gândul zboară pe acel petec de cer

Mi-ajunge ziua și nimic nu mai cer!

 

 

Omenia în clepsidră

 

Clepsidra curge într-un mod ireversibil

Și toate prind un ritm incredibil,

Când ești diferit și ieși din anonimat

Pe tarabă, sufletul îl ai la mezat.

Într-o lume cu susul în jos

Ce încerci îți iese pe dos

Lumea să poți să o împaci

Eforturi să dregi tot ce faci.

Locul în viață pe o alee șerpuită

Să zâmbești cu fațadă, ești nevoită

O cafea cu prieteni, dacă servești

Starea pe loc o depășești.

Omenia în van dispare

Egoismul fără regret apare

Să lupți pentru tine devine curaj,

Diverse achiziții le pui drept gaj.

 

 

 

Ai frunza galbenă

 

Și visul mi-e galben ca ceara

Iar părul l-aș vrea negru ca smoala

Dar părul, la tâmple, albit e de timp

Și visul demult nu mai are ritm.

Vreau ore la zi să aduc în plus

Și clipe la noapte de-aș putea

Doar Soarele precum un suflet adus

Nu lasă să înțepenească… unica stea.

Lină e armonia

Continue reading „Mioara HUSUSAN: Clipa sacră (versuri)”

Ioan Alexandru TĂTAR: Enigme de toamnă (poeme)

Toamna la tâmplele mele…

 

Nu pot să-nțeleg
ce se-ntâmplă
toamna,
eu de destinul meu te leg
noi doi,
așezați tâmplă lângă tâmplă
pierduți în cuvinte
șuvoi…
Nu pot să-nțeleg
ce se-ntâmplă
deși avem atâta iubire
de oferit și de dat
obositele noastre cuvinte
stau în tăcere
ce ciudat…
tâmplă lângă tâmplă
la fel ca-nainte…
Nu pot să-nțeleg
ce se-ntâmplă
de ce noi doi
nu mai suntem ca ieri
ce ciudat!,
tâmplă lângă tâmplă
deși nici eu, nici tu
nu am plecat
nicăieri.

 

 

Eternele tristeti…

 

tristețea parcă ne e stăpână
și ne decide calea în univers
durerea lumii nu mai anină
nici de-o silabă, nici de-un vers

 

portretul nostru poartă tristețe
și în viața noastră de zi cu zi
purtăm măști, peste zile și fețe
nu știm cum e fericit să fii

 

și cerul parca e mereu mai trist
în biserica nu ai voie să pășești
nici măcar să dai un acatist
nici sa spui DA când tu iubești

 

și norii stăpânesc cerul gri
și ploua în suflet și pe alei
mi-e dor de soare în fiecare zi
pământule, tu, viața înapoi ne-o iei?

 

e atâta lehamite în lume și pe străzi
și picăturile de ploaie s-au înmulțit
nici măcar nu știi în ce să mai crezi
și dacă mai e mult până la infinit…

 

 

Aripa mea obosită…

 

Aripa de gând de seară
Fâlfâind peste întinderi
Aș vrea să mă porți deseară
Pe la porțile-nchise, ieri

 

Aripa de gând și plâns
ce aș vrea să mă poți duce
Acolo unde iubire am strâns
Și le am așezat în răscruce

 

Aripa de dor și jale
As vrea să cutreier munții
Peste deal și peste vale
Să retrăiesc iubirea minții

 

Aripa de silabă și cuvinte
Cu care am zămislit și versuri
Ce-aș vrea să fie ca-înainte
Cînd rosteam…subînțelesuri

 

Aripa ce-n zbor se frânge
Și în tristețea sa ciudată
Aripa ce și acum mai plânge
Ce-aș mai vrea să zbor odată

 

Aripa mea însă nu mai poate
Mi se așează tristă pe piept
Îmi spune neputința-n șoapte
Să se mai nască o aripă ..aștept!

Continue reading „Ioan Alexandru TĂTAR: Enigme de toamnă (poeme)”