Cosmin DARIESCU: În pași de tangou. Căsătoria în dreptul internațional privat argentinian

Yo no soy de aqui/Y no soy de alla/Vengo de una tierra/En algun lugar/Se me escapa el alma/Volando esta/Mi alma anda perdida en algun lugar (Eu nu sunt de aici/Nu sunt nici de acolo/Vin dintr-un loc/Dintr-un oarecare loc/Și-mi fuge sufletul/Zboară…)^[^1]

Vă amintit de Analia Selis? Ea este autoarea cântecului cu refrenul de mai sus. S-a născut în Argentina, în orașul Tucumán. Licențiată, atât a Universității de Muzică din San Miguel de Tucumán cât și a Longy School of Music (Boston, SUA), a câștigat, în 2004, locul al treilea la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”(Brașov) în calitate de reprezentant al Argentinei. Contactul cu România, i-a fost benefic, devenind foarte cunoscută, între 2005-2009 în lumea muzicii latino-pop de la noi. A cântat de două ori în Piața Festivalului George Enescu^[2]. Între 2009 și 2013, dispare din lumina reflectoarelor, dar reapare în viața publică, în 2014, cu turneul național ”Vă place Tangou?”. Devine principalul promotor al tangoului argentinian în România (”Tangou Simfonic”-2015, ArgEnTango-2016), cariera sa căpătând o dimensiune internațională din 2016.

Ah! Tangou-ul! Cel mai senzual dans posibil, ce îmbină eleganța, precizia și atingerea cu extazul muzicii în timpul tande-lor^[3]! Câte cupluri nu a legat acest dans…Și astăzi, la școlile de tangou, se formează multe cupluri, pecetluite prin căsătorie. Chiar Analia Selis s-a măritat cu vestitul violoncelist român Răzvan Suma, având în prezent doi copii^[4].

Căsătoria celor doi a suscitat, prin cetățenia diferită, a soților o serie de complicații legale, o serie de incertitudini născute în mintea funcționarilor și juriștilor care au participat la oficializarea căsătoriei și care vor gestiona efectele juridice ale acesteia. Stările de incertitudine din mintea juristului declanșate de elementul străin (cetățenie străină, situarea unui bun pe teritoriul altui stat, etc.) se numesc conflicte de legi (în cazul celor două personalități au apărut conflicte între dreptul argentinian și cel românesc). Orice țară are o disciplină juridică proprie numită „Drept internațional privat” prin care soluționează orice conflicte de legi și de competență internațională (inclusiv în materia căsătoriei). Dacă soluționarea românească a conflictelor de legi în materia căsătoriei dintre un cetățean argentinian și unul român, poate fi mai ușor descifrată, consultând „Codul civil român”, articolele 2585-2602, cum soluționează Argentina aceste chestiuni? Căsătoria trebuie să respecte prevederile indicate de ambele sisteme de drept internațional pentru a nu deveni o căsătorie ”șchioapă”, adică validă în România și fără efecte în Argentina. Acestei întrebări dificile îi răspund doi cercetători de la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Anca Iacob și Cosmin Dariescu) prin articolul omonim, ce va fi publicat în prestigioasa revistă românească ”Dreptul”, nr. 9 din 2020^[5]. Răspunsul este cu atât mai interesant pentru cetățenii români, cu cât autorii au avut în vedere prevederile Legii 26994 adoptată pe 1 octombrie 2014 (Noul Cod civil și comercial argentinan).

Cei doi cercetători au demonstrat că normele conflictuale argentiniene au suferit de-a lungul timpului modificări, așa cum se întâmplă, în general, cu ordinea juridică a oricărei societăți. În 2014, dreptul internațional privat a dobândit o nouă dimensiune, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil și comercial. Asemeni fascinantului tango, deschis către viitor, pornind de la pașii elementari dezvoltați la mijlocul veacului al XIX-lea, legiuitorul argentinian a îmbogățit normele conflictuale în materia căsătoriei, inspirate din Tratatele de Drept civil internațional de la Montevideo (1889 și 1940), cu elemente de noutate ale: căsătoriei între persoane de același sex, căsătoriei la distanță și impedimentului rudeniei din reproducerea umană asistată. În prezent, legea locului celebrării căsătoriei va stabili condițiile de fond și de formă necesare pentru încheierea sa valabilă. În Argentina, o căsătorie încheiată în străinătate nu va fi recunoscută, dacă aceasta încalcă impedimentele la căsătorie prevăzute de noul Cod civil argentinan. Domiciliul conjugal efectiv determină și legea aplicabilă efectelor personale ale căsătoriei. Regimul juridic al bunurilor între soți va fi stabilit prin încheierea convenției matrimoniale. Legea aplicabilă acestei convenții va fi cea de la primul domiciliu conjugal (în cazul convenției încheiate anterior celebrării căsătoriei), sau legea domiciliului conjugal din momentul încheierii convenției (în situația convenției posterioare celebrării căsătoriei). Lipsind convenția matrimonială, legea primului domiciliu conjugal va guverna regimul matrimonial. Aceste dispoziții se aplică în măsura în care nu contravin legii de la locul situării bunurilor.

Cum fiecare început are și un sfârșit, divorțul și alte cauze de dizolvarea ale căsătoriei se supun legii ultimului domiciliu conjugal al soților. Instanța competentă este cea de la ultimul domiciu efectiv al soților sau de la domiciliul pârâtului. Separația de corp a fost abrogată.

Continue reading „Cosmin DARIESCU: În pași de tangou. Căsătoria în dreptul internațional privat argentinian” →

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: Aura Zen în creația artistei Ramona Pintea

Născută în 22 iunie, la solstițiul de vară, în preajma Sânzienelor și a Zilei Iei românești, Ramona a luminat cu ochii ei negri, privindu-mă din căruciorul ei roșu, viața mea întreagă. La castelul, unde s-a descoperit statuia șarpelui care simbolizează energia Kundalini, mergeam seara după lapte, așteptându-l pe tatăl ei, cel mai frumos bărbat cu ochi albaștri, descendent din conții Bucevski, veniți din Polonia în jurul anilor 1600.

Talentul Contelui Epaminonda Bucevski, l-a moștenit Ramona, numită așa de mine după cântecul spaniol „Ramona”, când am înregistrat-o la starea civilă din Medgidia. Pictorul Epaminonda Bucevski a fost prieten cu Mihai Eminescu; poza lui se află în Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent a lui George Călinescu pentru care în liceul de pe Calea Bucureștilor Brașov, am făcut o mare pasiune inspirată de profesorul meu de limba română, Petre Homoceanul. Influența pictorului Epaminonda Bucevski s-a exercitat asupra mea văzându-i o icoană încadrată într-o ramă de tablou plină de strălucire aurie. Admirația pentru pictor a crescut cunoscându-i la Suceava mulți pictori descendenți, trăind în vile luxoase.

Cea mai impresionată persoană din familia lui Epaminonda Bucevski a fost pictorița Lidica Barbacaru soție a unui consul care descindea din familia lui Dimitrie Anghel, cântărețul florilor, mai ales în volumul „În grădină”. Eram gravidă cu Ramona când alcătuiam lucrarea pentru diploma de licență cu tema „Antume și postume eminesciene”.

L-am impresionat pe profesorul bibiloteconom Dan Simonescu și pe asistenții Mihai Zamfir și Ștefan Cazimir. Cred ca această atmosferă genetică a generat la Ramona o multitudine de valențe creatoare care au dus-o până a ajunge în a fi o mare pictoriță cu expoziții în Miami, în Londra, Brașov, București. Fazele ei artistice sunt bogate în picturi pe aceeași temă. Cuplurile din „faza albastră” impresionează prin „senzualitate, sexualitate, expresivitate” cum a afirmat managerul de la ArtFUSION Galery din Miami SUA.

Următoarele faze „în orange” impun flori magnifice, flori din rai, cum a afirmat artista Doina Ghițescu, în tabloul de dimensiunea unui perete.

„Simfonia verii” evidențiază tablouri privind natura, elementele subacvatice, ca în poezia eminesciană în care este văzut Zeul Odin.

Pasiunea pentru animale a determinat-o pe Ramona să le înfățișeze cu o expresivitate proprie umanului. Leul din tablourile ei îl simbolizează pe soțul ei, marea iubire, care este zodia leului. Vis-a-vis de femeie, soție, iubită, simbolul leului manifestă respect, admirație, adorație. Tabloul s-a vândut în multe printuri în expozițiile din galeriile londoneze. Fiind o artistă pictor a facebook-ului pusă în valoare de numeroase cronici din reviste străine, Ramona a devenit prin căsătorie cu un descendent al lui Pintea Viteazul, excepțional interpretat de marele Florin Piersic, realizează o serie de tablouri care pun în valoare expresivitatea feminină. Văzută ca o regină, femeie devine în tablouri un simbol al expresivității. Fiecare lucrare impune o altă expresie, o altă stare de spirit ca: „demnitatea”, „admirația”, „tristețea”, „melancolia”, etc, etc. Artista Ramona Pintea, vinde în momentul de față cu mare succes pe mapamond. Din America i se comandă „Femeia Regină” care să fie realizată pe tablou de mare dimensiune. Prin expresivitatea personajelor sale, artista Ramona Pintea deschide un nou curent în pictură, Culrentul expresivității. Este o maestră a culorii, școlită în Londra. Conștiincioasă și harnicălllll, avea caiete cu picturi cu marii pictori ai lumii: Tintoretto, Michelangelo, Rubens, Leonardo Da Vinci, etc, etc. Avea caiete după postere colorate, care au inițiat-o în arta culorii. Avea caiete după model, care i-au indus capacitatea de a reda corpul uman. În felul acesta siluetele modelelor din casa ei de modă Monice din Londa, au determinat-o să creeze splendide rochii vândute în marile magazine londoneze. Cu banii strânși timp de 20 de ani la Londra, familia Pintea, a intrat într-un grup de investitori străini în România. Soțul Ramonei, Continue reading „Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: Aura Zen în creația artistei Ramona Pintea” →

Mircea Dorin ISTRATE: O inițiativă frumoasă și instructivă a Ligii Scriitorilor Filiala Mureș în colaborare cu Biblioteca Județeană

În cadrul acțiunii ,,Nocturna Poetică”, organizată de Biblioteca Națională a României în toate Bibliotecile Județeane, la data de 25.09.2020, Biblioteca Județeană Mureș s-a ,,prezentat ” cu poeții săi, care, au citit din propriile creații. Întreaga activitate va fi prezentată pe internet, mâine, 26.09.2020 ora 19.00.

Membrii filialei Mureș ai Ligii Scriitorilor: Feierdan Viorica, Sutu Viorica, Elena Sălăgean, Gina Moldovan, Carmen Popean, Marcoci Dorian, Liliana Moldovan, Istrate Mircea Dorin au participat la această acțiune citind din creațiile lor, la care au particiopat mulți iubitori de poezie..

Cu acest prilej s-a stabilit împreună cu doamna director al Bibliotecii Județene Mureș, Monica Avram, să organizeze în cadrul bibliotecii ,,RAFTUL POEȚILOR MUREȘENI” unde, fiecare din poeții mureșenii poate depune cărțile proprii editate, cărți care NU POT FI ÎMPRUMUTATE, ci doar cercetate în cadrul Sălii de Lectură. Dorin Mircea Istrate a luat hotărârea să depună la Biblioteca Județeană Mureș cărțile primite de la membrii filialei Ligii Scriitorilor. cu specificația ,, PENTRU RAFTUL POEȚILOR MUREȘENI” pentru a fi cunoscuți publicului cititor.

Cu aceaqstă ocazie, la propunerea doamnei Viorica Feierdan, vicepreședinta filialei LSR Mureș,, a fost aleasă doamna LILIANA MOLDOVAN, colega noastră de filială, în funcția de SECRETARĂ a L.S.R filiala Mureș în locul defunctei Mihaela Rașcu.Domnia sa ne-a promis că ne va deschide în câteva zile o pagină pe internet, ce am să o fac cunoscută tuturor membrilor noștri, unde să ne putem posta, individual ,propriile creații, pentru a putea fi cunoscuți iubitorilor de poezie.

Vă mai informez că, în urma vânzării ,,Antologiei” Mihaela Rașcu și a ultimei sale cărți, am strâns suma de 2.800 lei, sumă ce va fi depusă în contul fetelor doamnei Rașcu. Tot în acest cont (pe care vi-l voi comunica ulterior), Domniile voastre pot depune individual, ori de câte ori doriți, orice sumă de bani pentru a sprijini financiar aceste două fete. De aceste formalități se ocupă în prezent domnul dr.Marcoci Dorian, colegul nostru, formalități ce vor fi gata în câteva zile.

Vă mulțumesc încă odată pentru prezență la această Manifestare poetică.

Mircea Dorin Istrate,

președintele filialei Mureș al Ligii Scriitorilor Români

George Ovidiu DINICĂ: Vorbind despre antologii și traduceri cu prof. Daniel Ioniță

George Ovidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional care v-ați implicat în viața literaturii române locuind în Australia, aveți în palmares mai multe realizări importante precum Antologia „Testament” cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române în același timp sunteți profesor de menegement dar și traducător. Unde a început destinul dvs literar?

Daniel IONIȚĂ: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze, etc) de limba și literatura română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomadate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind aprecieri din partea profesorilor despre originalitatea comentariilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci desinul literar a apărut odată cu două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt cu Editura Minerva din București) – „Testament – Antologie de Poezie Română”/„Testament – Anthology of Romanian Verse” (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia, și apoi „Hanging Between the Stars”/„Agățat între stele”, volum bilingv de vesruri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează…

George Ovidiu DINICĂ: aveți un model cultural de urmat?

Daniel IONIȚĂ: Probabil că renascentismul este modelul care mi se potrivește. Nu spun că îl urmez, ci doar că îmi este în mod natural apropiat. Sunt interesat și activ în domenii diverse, de la literatura și traducere, la dinamica socială a organizațiilor, psihologie (formarea mea academică inițială), la muzică (clasică și folk), la știință (fizică, biofizică, statistică). De fapt aceste interese foarte diverese interese informează și direcționeză inspirația mea literară, foarte eclectică, dar și integrativă.

George Ovidiu DINICĂ: Cu ce scriitori din România sunteți prieten și ce anume a determinat prietenia dumneavoastră?

Daniel IONIȚĂ: Alex Ștefănescu (mentor și prieteni) m-a suținut mereu, prinzând bine intenția și abordarea lucrărilor mele. Îl apreciez enorm, atât pentru cunoștințele lui vaste în domeniul literar, cât și ca om. Soția lui, Domnița Ștefănescu, o eminentă scriitoare și redactor, deasemenea mă inspiră. Apoi trebuie să-l menționez pe Lucian Vasilescu, un scriitor de un enorm talent, unul din poeții de marcă ai generației curente, care m-a susținut mereu, la lansări de carte, scriindu-mi prefațe etc. Mai sunt și: criticul literar Radu Voinescu, scriitorul și jurnalistul Liviu Mățăoanu, Maria Tonu (zâna bună a literaturii românești din Toronto, Canada), d-na Pușa Roth (care publică excelenta revistă de cultură „Leviathan, publicație mult mai bună, mult mai dinamică, mult mai actuală, decât orice oferă multele și insipidele mucegăieli de reviste ale Uniunii Scriitorilor din România). Dar afară de scriitori, am avut ocazia să colaborez, să cunosc, și să mă împrietenesc cu oameni de cultură extraordinari cu care am realizat evenimente culturale de excepție, cum ar fi actrițele Daniela Nane și Manuela Hărăbor, cantautorii Nicu Alifantis, Adrian Ivanițchi, Cătălin Condurache, Marius Matache și alții.

George Ovidiu DINICĂ: Cum este văzută literatura română în Australia?

Daniel IONIȚĂ: Precum în orice țară de cultură și limbă anglo-saxonă (USA, Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă) există un con de umbră în privința literaturii țărilor din centru și estul Europei. Australienii învață despre literatura lor, apoi nord-americană, cea britanică și a țărilor din Commonwealth-ul britanic. Apoi câte puțin despre literatura franceză, germană, italiană și rusă. Dar despre Slovenia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria, Albania, nu știe mai nimeni. Acesta este unul din motivele pentru care in 2014, împreună cu scriitorul și redactorul George Roca din Sydney, am înființat Academia Româno-Australiană pentru Cultură. Acest forum organizeaza în mod regulat evenimente întotdeauna bilingve (în limbile engleză și română) pentru a promova cultura, în special literatura, românească în Australia. Astfel am avut evenimente de răsunet la Sydney și Melbourne – centrele cele mai mari din Australia – de promovare a poeziei și muzicii românești, în original și în traducere, pentru un public mixt, în audiență fiind întotdeauna și australieni. Ne-am bucurat aici de susținerea unor instituții cum ar fi Biblioteca Națională din Sydney, Consulatul și Ambasada României. Și mai ales a unor artiști excepționali români și australieni cum ar fi soprana Adriana Paul, cantautorul Daniel Reynaud, actorii Tug Dumbly, Clara Vodă, Bogdan Vodă, scriitorul George Roca, violonista Aliona Cigulea (Helen Brereton), și mulți alții. Cooperăm pe această pistă a promovării culturii românești în Australia cu alte instituții de acest fel cum ar fi „Caesar Foudation” din Melbourne, sau grupul „Unirea” din Brisbane.

DINICĂ: Activitatea de traducător presupune multă muncă și responsabilitate, aveți satisfacții?

Daniel IONIȚĂ: Desigur. Ca să fii traducător de poezie, e musai să fii mai întâi poet. Traducând propriile mele poeme (în ambele direcții, fiindcă scriu și în românește ca și în engleză, după cum mă mână duhul…), apoi cele mai frumoase poezii din poezia românească pentru a le reprezenta în limba engleză (seria volumelor „Testament”, care a culminat cu recent publicatul „Testament – 400 Years of Romanian Poetry”/„400 de ani de poezie românească” – cu Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster – publicat recent de editura Minerva din București) mi-a adus satisfacții enorme. Volumele au fost bine primite, lansate și vândute atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, Australia. Ultima reprezentare, Testament 400, a primit premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” al Târgului de Carte „Gaudeamus 2019”, din juriu făcând parte presonalități importante ale literaturii românești precum Denisa Comănescu (scriitor și director general al editurii Humanitas) și profesorul universitar și scriitorul Ion Bogdan Lefter.

George Ovidiu DINICĂ: În ce constă dificultatea traducerii poeziei române în engleză?

Daniel IONIȚĂ: Traducerea de poezie este mereu problematică indiferent din ce limbă și înspre ce limbă. E musai să faci compromisuri (traduttore, tradittore…) pentru a traversa această punte lungă, îngustă și alunecoasă, dintre două culturi, dintre două limbi. Specificitatea provocărilor traducerii poeziei din limba română înspre limba engleză nu este numai una de traducere a metaforelor, idioamelor, jocurilor de cuvinte etc (acestea sunt provocări generale, comune oricărei traduceri). În mod specific, în limba engleză cuvintele „poetice” sunt de obicei monosilabice, iar în limbile latine sunt bi sau multi silabice: moon = lună, sun = soare, heart = inimă, tree = copac, leaf = frunză, love = iubire, hate = ură, breast = piept, etc. Deci în mod natural, în special în poezia cu ritm și metru, versul din engleză va fi mai scurt decât cel din original. Arta constă in a „complementa” versul englez (pentru a putea trasporta muzicalitatea, prozodia în limba engleză) într-un mod sensibil, care să nu schimbe caracterul original, dar să ajute poemul să creeze acelaș răspuns emoțional în limba engleză. Apoi, multe din metaforele din original trebuie înlocuite cu altele din limba țintă (engleza în cazul de față) – fiindcă cele din originalul românesc nu fac sens în limba țintă. Spre exemplu „… a filei două fețe” (viitorul și trecutul sunt a filei două fețe… – Eminescu), nu merge tradus exact așa în limba engleză fiindcă a) nu face sens, și b) nu sună poetic de loc. A trebuit să înlcuiesc cu „…the two faces of a coin” (cele două fețe ale monedei – „Past and future go together, the two faces of a coin/ You can know tomorrow’s weather if you learn the two to join”). Asemenea compromisuri sunt provocări care trebuie făcute cu atenție și simț poetic îal ambelor limbi. Continue reading „George Ovidiu DINICĂ: Vorbind despre antologii și traduceri cu prof. Daniel Ioniță” →

Liga Scriitorilor Timișoara: Cultura română promovată de Liga Scriitorilor Timișoara în cadrul proiectelor europene

Prof. Ana Zlibuț, prim-vicepreședinte LSFTB,

secretar general DANET

Asociația “Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara Banat LSFTB, organizație parteneră în două noi proiecte internaționale, CODANEC și DENTA, sub coordonarea Institutului ILEU e.V/ Universitatea din Ulm, Germania, își continuă activitatea de a promova cultura și civilizația română în Europa.

Activitatea Ligii Scriitorilor Timișoara nu a fost întreruptă de apariția virusului SARS-CoV-2, astfel că după întâlnirea cu prezență fizică din 7 martie, membrii LSFTB au participat online la toate activitățile de proiect.

În cadrul proiectului cultural “Connecting Danube Neighbours by Culture” CODANEC / “Conectând vecinii dunăreni prin cultură” CODANEC (octombrie 2019-septembrie 2021), ce are ca scop prezentarea moștenirii culturale intangibile din mediul propriu sub deviza “Share your personal cultural treasure”/ “Transmiteți comoara dvs. culturală personală”, membrii și colaboratorii Ligii Scriitorilor Timișoara au făcut cunoscute obiceiurile și tradițiile noastre.

Astfel, au fost prezentate: icoanele pe sticlă (Diana Zlibuț), colindele românești (Ana Ghiaur), muzica populară bănățeană (Cornelia Martin), ruga bănățeană (Ana Zlibuț), ceramica de Horezu (Elena Bardac), doina (Ion Ionescu), mărțișorul (Mirela Carp), icoana (Al.Fl.Țene), ia (Carmen Firu), Cimitirul vesel de la Sâpănța (Alex Perian), Dragobetele (Simona Perian), decorarea obiectelor cu motive populare (Nicoleta Gherghina), covorul tradițional bănățean (Doina Drăgan), Mocirița cu trifoi (Lucia Elena Popa) etc. http://codanec.eu/cultural_treasure/

Premiul special “Come together” a fost decernat Anei Ghiaur, care a interpretat colindul “Cerul și Pământul” și Luciei Elena Popa cu cântecul “Mocirița cu trifoi”. Proiectul este finanțat de către Ministerul de Stat din Baden-Württemberg.

Danube-Networkers din Ulm (Germania) și Liga Scriitorilor Timișoara au pus bazele primei videoconferințe “Come together connecting cultures” în 29 martie 2020, unde, timp de două ore, participanții au recitat poezii și au cântat, scopul fiind de a aduce împreună online oameni de toate vârstele din regiunea Dunării, ajutându-i să depășească singurătatea și depresia din timpul pandemiei de Coronavirus, dând exemplu de solidaritate.

România a fost reprezentată de prof. Ana Zlibuț, care a recitat în română și engleză poezia lui Mihai Eminescu “La steaua” iar prof. Simona Perian a recitat poezia “Primăvara” de Lucian Blaga; prof.Carmen Firu a interpretat “Românașului îi place” iar prof.Lucia Elena Popa a cântat “Numai una”.

Acesta a fost începutul unei serii de 13 videoconferințe, la care au participat din ce în ce mai mulți oameni din Europa, cu un program tot mai variat. Liga Scriitorilor Timișoara a participat activ cu poezii, cântece și prezentări tematice la toate videoconferințele, iar prezența și contribuțiile prof. Doina Drăgan, președinte LSFTB, prof. Ana Zlibuț, studenta Diana Zlibuț, prof. Lucia Elena Popa, prof. Ana Ghiaur, ing. Bardac Elena, prof. Carmen Firu, prof. Mirela Carp, prof. Nicoleta Gherghina, prof. Simona Perian, etc au fost apreciate de public din multe țări europene. http://codanec.eu/come-together/

O altă activitate de proiect, la care LSFTB a participat, a fost crearea unei colecții online, a cărții “Corona book”, unde, pe lângă membri LSFTB (Ana Zlibuț, Adrian Crângan, Ana Ghiaur, Genoveva Tako, Ionel Aurel Simu, Iosif Kovacs, Lucia Elena Popa), au luat parte și membri LSR (Al. Fl.Țene, președinte LSR, Titina Țene), pr.iconom stavrofor Zaharia Pereș cu articolul “Sărbătoarea Sfintelor Paști în anul 2020 la Timișoara”, elevi de la Colegiul Național Bănățean și Colegiul Național “Carmen Sylva”.

La fiecare doi ani, reprezentanții și multiplicatorii instituțiilor rețelei „Danube-Networkers” se întâlnesc în cadrul Festivalului Dunării Ulm / Neu-Ulm, pentru a schimba informații și idei într-o conferință, ateliere internaționale și alte evenimente. Din cauza crizei Coronavirus aceste evenimente au fost anulate în 2020, dar ILEU e.V., ca birou al rețelei educaționale informale Danube-Networkers a organizat conferința online “Sharing beyond borders – New ways of care, communication and cooperation of older people along the Danube and in Europe in times of COVID-19″, în cooperare cu asociația DANET eV și alți parteneri europeni. Asociația “Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara Banat LSFTB, membru fondator “Danube Networkers for Europe” DANET, a participat activ la această conferință.

Prof. Ana Zlibuț, prim-vicepreședinte LSFTB, a fost speaker la workshopul 6 și a făcut o prezentare despre tradițiile românești – valori prețuite de toate generațiile /„Traditions – values cherished by all generations“ within the framework of CODANEC Project, la conferința internatională “Sharing beyond borders” din 10 iulie 2020. http://conference2020.codanec.eu/workshop-6-en/

Continue reading „Liga Scriitorilor Timișoara: Cultura română promovată de Liga Scriitorilor Timișoara în cadrul proiectelor europene” →

Vasilica GRIGORAȘ: Jocul sublim al nelinștii Danielei Gîfu

Erosul, forță cosmică primordială, este una din temele constante ale genului liric, întâlnită încă din antichitate. Poeții și-au cântat desfătările și suferințele iubirii încă din zorile civilizației umane. Nu cred că există poet să nu cânte iubirea, fie sub toate aspectele ei, fie doar anumite fațete ale acesteia.

Tălmăcirea unor poeme de dragoste nu e o întreprindere tocmai simplă. Și cred că acest lucru se datorează faptului că dragostea este o trăire extrem de personală. Există atâtea feluri de a iubi câți oameni sunt pe pământ. Atâtea intensități, atâtea oglindiri în sine, atâtea manifestări și interfețe exterioare. Este imposibil o disecare cu bisturiul a înțelesului acestui sentiment.

În cartea „Păcatul neliniștii”, apărută la Editura Paralela 45, București, 2011, poeta Daniela Gîfu realizează o schiță de portret. Un portet al iubirii, un tablou cu 12 detalii temporale, cu adâncimi, stagnări și înălțări. Un tablou al visului, un vis al împlinirii ființiale într-un zbor între cer și abis.

Autoarea dăruiește cititorilor un volum cu poeme de dragoste. Ceasuri, minute, secunde de încântare, pe care a simțit nevoia să le împărtășească. O exteriorizare a interiorului și o dedublare a Eului liric (masculin și feminin). Individualitatea sentimentală presupune ca ecoul bătăilor inimii să se exprime într-un ritm cu totul aparte, în cazul de față intim și temperat ceea ce dă firului iubirii o împletire melodioasă.

„Păcatul neliniștii” este o „Cântare a Cântărilor”; cântarea dragostei din toate timpurile. O evadare din contemporaneitate a celor două personaje, Ea și El (Mireasa și Mirele) cuprinși de fiorul iubirii. Și nu oricând, ci odată cu împrimăvărarea naturii, (luna martie), când se dezgheață timpul, se topesc asperitățile vremii; atunci sufletul se revarsă în fuioare de trăiri înaripate de sentimente și gânduri revelatoare. Printr-o abordare specială, poeta prezintă încolțirea, înfrunzirea, înflorirea și rodirea bobului de iubire; nu lipsesc momente de ofilire, ca apoi să renască mai intens. Toate acestea sunt crâmpeie de timp finit pe firul infinitului. „Ea// Pecetluitu-ne-am/ începutul cu un sărut/ fugar, timid, dar atât de/ răscolitor. Un straniu/ sentiment s-a cuibărit, în/ cele din urmă, în inimile/ vătămate de înşelăciunile/ întrupate ale trecutului./ Te purtasem cu mine/ dincolo de chinuitoarele/ nopţi de singurătate./ Teama de dăruire în/ braţele întunecatului apus/ a fost delicat estompată.”; „El// Dansez încet pe/ aripile gândurilor,/ legănate în ritmul/ paşilor reggae cu tine,/ frumoaso. Umbrele nopţii/ s-au strecurat sfios în/ odaie, atente la tic-tacul/ pendulei lăuntrice. Îţi/ chem inima, îmbobocită,/ să se lase răsfăţată. Să ne/ deschidem curaţi în zorii/ rouăi alintată de prima/ rază de Soare./ Magică şi/ ademenitoare întâlnire…” (Martie)

Dragostea este elementul catalizator al ființei umane, cei doi actori ai poemului sunt cuprinși de fiorul și frenezia dragostei… Deloc timizi, însă cu delicatețe, cu inflexiuni grațioase și coerență se deschid asemenea unei cărți spre lectură. O stare de neliniște, fiecare cu simțirile, dar și cu închipuirile sale. Un simplu sărut, o mângâiere poate înfiripa o dragoste profundă. Cu ușoare urme de melancolie și nostalgie, textul este un exercițiu de imaginație, cu reglări abile ale intensității și etalări plastice ale vorbirii și tăcerii. Eul liric vorbește cu sine, vorbește cu celălalt, de nu mai știi dacă e realitate ori închipuire. „El// Generozitatea/ descătuşării şi scânteierii/ iubirii tale îmi înfrânge/ pornirile sărăcăcioase,/ întărindu-mi voinţa şi /înţelepţindu-mi putinţa./ Slăbiciunile convulsive/ sunt substituite de/ speranţa unui mâine/ binecuvântat. Vreau să/ rămâi, căci tu îmi eşti/ acum scăparea din/ strânsoarea slăbiciunii/ adamice. Te chem de/ teama de a nu-ţi uita/ numele.”„Ea// Mi-ai strigat/ numele. Nu mai răbdai/ amorţirea. Cu neputinţă/ să uiţi să respire/ eliberarea./ Până şi mintea, ce-şi/ autocenzura pornirile/ lumeşti, s-a deschis/ asemenea crinului trezit/ de hârjoana pisoilor/ vagabonzi, ce poposesc în/ ograda casei tale. Treptat,/ înţelegem neînţelesul la/ care am visat, acum prea/ prăfuit de atâta aşteptare./ Chinuitori şi izvorâtori/ ani.” (Aprilie)

Un joc sublim al neliniștii, tăierea respirației, toate de la păcatul originar, ispitirea lui Adam, cu ajutorul Evei, de șarpele viclean. O zbatere continuă, trecerea de la o stare la alta. Oare să fie păcat lăsarea iubirii lor în grija lui Dumnezeu? S-au îngrijorat peste măsură, uitând că Dumnezeu Însuși este iubire!! Nu numai că îngăduie iubirea, dar ne-a dăruit iubirea pentru înmulțirea în chip minuat a creației sale. Așa cum Dumnezeu ne-a creat din dragoste după chipul și asemănarea Lui, tot astfel, noi oamenii, din iubire vom da naștere copiilor noștri. Așa cum Dumnezeu ne iubește continuu și necondiționat, tot astfel ar trebui să iubim și noi, însă la om apar teama de singurătate, mândria, lipsa de credință… Să fie oare nevoie de retragere în pustie pentru a-I sluji lui Dumnezeu?

Deși cuprinși de slăbiciune și neputință, El și Ea nutresc o fărâmă de speranță; încearcă să descopere calea (iubirea), chemând-o, strigând-o cu îndurare. Astfel dragostea se deschide precum bobocul de crin alb, pur, curat. Se detașează de toxicitatea cotidianului și-și pune în ordine trăirile. Scenele emoționale descătușate sporesc în intensitate, iar eroii cărții, deși se simt captivi în iubirea lor sunt plini de recunoștință. „Ea// Când a slăbit/ strânsoarea îmbrăţişării/ noastre, am ştiut că iarăşi/ voi avea parte/ de o noapte de lămuriri, de apăsări./ Încruşişarea privirilor/ dojenitoare stărui numai/ un moment. Şi, totuşi…/ Vibrează neîncetat,/ asemenea păcatului/ originar, fiecare trăire ce/ mă-ncearcă. Ochii mei te/ văd, urechile mele te aud,/ inima mea te cheamă. Şi,/ totuşi, un zid…” „El// Am visat că vei/ veni în viaţa mea, dar/ prea mulţi vulturi îşi/ făcuseră cuib sub/ streaşina casei inimii/ mele. Mi-au răpit/ visele zgâriindu-mi fără/ milă, cu ghearele lor,/ lăuntrul. Scăpase doar un/ cotlon, păstrat apropierii/ tale, o chemare nepotolită/ în visele ce-mi îndulceau/ nopţile necruţătoare ale/ singurătăţii. E sărbătoare,/ acum, în sufletul meu.” (Mai)

Discursul poetic își pierde uneori coeziunea logicii formale. Viziuni fragmentare și intensități fulgurante sunt exprimate cu atenție sporită pentru o receptare intuitivă a mesajului. Persistă o impresionantă vitalitate, fără descătușări frivole și vulgare, ci într-un stil decent, discret. „Păcatul neliniștii” se prezintă cu un lirism exploziv și strălucitor, de o prospețime fără egal și fără a aluneca către un senzualism deșănțat. Poezia erotică a Danielei Gîfu are vigoare, expresivitate și echilibru interior. „El// Azi şi mereu,/ aici şi acolo, sub forţa/ inimaginabilă a iubirii, ce/ o descopăr treptat, fragil/ şi tainic alături de tine. Te/ chem, fiindcă nu mai am/ aer fără prezenţa ta./ Uneori mă auzi, alteori/ briza lacului se interpune/ tânguitor între noi./ În vreme ce strig/ îndurare,/ mă scufund/ în contemplarea adierii/ nocturne./ Cu inima dornică, aştept/ parcă să se ivească/ un înger.” „Ea// Sunt iubită./ Am răspuns chemării/ din privirea ta./ Eşti iubit./ Ai întrezărit lumina/ inimii mele răbdătoare./ Am fost poftiţi acum/ împreună la masa/ îndulcitoarelor/ merinde aşezate de/ călăuza cerească./ Nici eu, nici tu nu cunoaştem/ încotro-ul. Oricât de/ buimăciţi am fi,/ să stăruim în rămânere./ E rândul nostru să/ ne-nălţăm încet din/ chinul înnoptării/ scâncitoare.” (Iunie)

„Păcatul neliniștii” este un duet expansiv și exuberant, însă nu dramatic, nu lacrimogen. Actorii, două voci sincere, temperate, șlefuite de iubire. Cuvântul izvorăște din inimă și transmis către inimă. Miezul verii. Arșiță, zile toride. Inima parcă-i în deșertul Sahara. Rătăcire, căutare de sine, căutare de celălalt, căutare neîncetată. „Ea// Ochiurile miraje/ ale Saharei mi-au atras/ inima închinată/ beduinilor. Căutăm/ împreună apa salvatoare./ Ne rămâne mângâierea/ firelor /de nisip, tămâiate/ de Soare. Mă simt slăbită/ de acest neîntrerupt drum/ de căutare. Se face din ce/ în ce mai fierbinte şi nu/ mai am ce să jertfesc/ pentru o picătură de/ ploaie. Oglindirea/ chipului tău/ mă consolează./ E peste tot.”; „El// Tresărind dintr-un/ vis bizar, am întins/ braţele după tine… Erai/ atât de departe! Doar/ mireasma mângâierii tale/ mă trezise. Ţin pleoapele/ strânse ca să nu mai vadă/ zădărniciile pământeşti ce/ mi-au pângărit sufletul./ Bântui totuşi zările/ infinite, tot întrebând/ norii pe unde eşti. De-ar fi/ să nu primesc răspuns,/ te-aş căuta până la/ sfârşitul cerului.) (Iulie)

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Jocul sublim al nelinștii Danielei Gîfu” →

Alexandrina TULICS: Grupaj poetic

Sunt

Sunt pasărea cu ochii ațintiți,
Spre ceru-albastru, liniștit,
Un cânt de bine-n bine, rugăciuni,
Pe drumul pe care sunt pornit.
Sunt aripă s-ajung acolo,
Unde mă cheamă nemurirea
Și lacrima când nu mai pot zbura,
trâind în lenevire adormirea.
Sunt nor,de trebuie să plouă
în casa celui nevăzut,
Dornic de mai bine și de vară,
Pe drumul secetei pe care-i istovit.
Sunt miel pentru iubiții mielușei în rugi,
Acei ce și-ar dori afară-n parcuri să se joace,
Să zburde c-altă dată, alți copii,
Da-n timpul de acum nu se mai poate.
Sunt ciocârlie când mi-e dor de-acasă,
Mă primenesc-n Psaltire, cartea cea aleasă,
Sunt trandafir pe-un rug de foc,
Sunt zbor spre -nalt, spre sfântul loc.

De toamnă, vânt…

Mă cheamă toamna pe-un scăunel de frunze,

îmi spune ce fericită e că le-a adunat și rânduit,

‘N culori nemaivăzute, potrivite;

-Este pe gustul tău , e coloritul cel dorit?

Mă uit la ele -n lacrimi -n mângâiere,

le-acopăr fața pe alocuri suspinând,

Ele s-ar furișa cu mine ,oriunde merg,

că îmi cunosc refrenul lor,

M-au auzit de-atâtea ori cântându-le în crâng.

Se-așează toamna lângă mine curioasă,

Așteaptă să răspund operei sale,

Eu mă acopăr cu razele solare,

Făcându-mă absentă , plecând de la răcoare.

Un vânt chemat de doamna enervată,

Mă însoțește oriunde vreau să merg,

Mă uit la el , mi-o ia-nainte,arătându-mi noi poteci,

pe unde m-aș înfrigura mai mult

sau m-ar face să mă pierd.

Mă țin în fața vântului puternic ,

‘mi-ascund înlăcrimarea -n frunze aur,

El îmi cunoaște melodia -n fiecare toamnă ;

-Iar ai venit nervos , dezlănțuindu-te ca un balaur!

Pe haina groasă s-au culcat câteva frunze ,

‘n culori de aur, soare si arămi ,

Mi-e soarele ascuns în ele, dorul,

Mă-ntroc spunându-le un ‘somn ușor ‘

De toamnă vânt, eu nu mă tem.

Copilărie

-Haide!

Să ne plimbăm pe alte străzi în alte ținuturi ,
cu florile agățate dezordonat pe garduri,
cu gâște gălăgioase gata de harță,
cu alte surate,

cu glasuri mai tari și amenințări -penaj,
cu fluiere de copii nesupraveheați
în mijlocul grădinii pline de vișini și agrișe,
cu gazonul netuns și colțuri de iarbă populate
de găini vrednice de numele cloști !
Hai să fugim înaintea poștașului
să-i luăm ziarele din mână să le împărțim noi,
ca de fiecare dată când e prea ostenit de căldura verii.
Hai să fim copiii

uitați de vară în brațele bucuriei toamnei!

——————————–

Alexandrina TULICS – album Splendori

Delafield-Oconomowoc

Wisconsin, S.U.A.

25 septembrie 2020

Continue reading „Alexandrina TULICS: Grupaj poetic” →

Reiner KUNZE: Pradă ușoară

Pradă ușoară

Se țin de telefonul celular

Ce este și ce-a fost
se poate accesa
din buricul degetului

Dar ei deja nu mai știu
nici ce anume nu mai știu

Reiner Kunze, 1933

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: „Die Stunde mit dir selbst“ („Ora cu tine însuți”)
Editura S. Fischer 2018

LEICHTE BEUTE: Sie halten sich am Handy fest/ Was ist und war/ ist abrufbar/ mit der fingerkuppe// Doch sie wissen schon nicht mehr/ was sie nicht mehr wissen

Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (8) – ESTE CLUJUL MODELUL ORAȘULUI EUROPEAN?

„To be, or not to be, that is the question!” (A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea!) William Shakespeare, Hamlet

„Age quod agis!” (Fă [bine] ce faci!)

Papa Ioan al XIII-lea

Cluj-Napoca are un climat și un civism aparte care îl face comparabil cu orașele mari europene, cum sunt Milano, Valencia și Viena. O confirmă și locul din finala competiției „Capitala europeană a inovării 2020”^[1], obținut acum când o lume întreagă se confruntă cu noul inamic invinzibil. Și cine nu s-ar înfoia cu un asemenea titlu și un plus de 1 milion de euro la bugetul local?! Un important pas ce confirmă potențialul uriaș pe care Cetatea îl are în aria activităților de inovare în vederea consolidării capacității de a stabili parteneriate reale între cetățeni, sectorul public, mediul academic și întreprinderi. Dintre cele 12 orașe intrate în competiție, doar cele clasate în primele cinci locuri vor primi câte 100.000 de euro, sumă care ar stimula mersul societal.

Cluj-Napoca reuneşte trăsături definitorii ale unei importante urbe europene, culese din istoria, cultura şi civilizaţia aşezării, din economia şi viaţa de zi cu zi, cu un vizibil magnetism. Acest oraș european al viitorului oglindește, în dimensiunile sale estetice, o invitație adresată tuturor clujenilor, născuți sau adoptați în timp, de a continua nepărtinitor și responsabil. Inteligența Cetății integrează fiecare „cărămidă” la temelia ei în vederea administrării eficiente și securizate a resurselor care se reflectă în calitatea vieții clujenilor, dezvoltării comunității și protejării mediului. Cine nu-și dorește spitale inteligente, școli inteligente, biblioteci inteligente, muzee inteligente, străzi inteligente… cu alte cuvinte, viață inteligentă???

Este sau nu Cluj-Napoca un model de oraș european?!

Inimilor care bat aici nu le e greu să răspundă cu DA, dar mințile (cel puțin unele dintre ele) devin mai precaute, înțelegând complexitatea acestei sintagme. Municipiul Cluj-Napoca rămâne, în primul rând, un oraș cosmopolit și, totuși, dacă ne gândim la Londra ca cel mai cosmopolit oraş al Europei, ceva ne strânge în spate… Fiindcă un oraș de talia Londrei devine și ţintă vie pentru infractori și terorişti. Un oraș cosmopolit este un oraș în care se interesectează multe culturi. Prin urmare și multe orgolii…

Suntem pregătiți, dragi clujeni, să păstrăm zidurile Cetății clujene intacte și protejate de ceea ce aduce postmodernismul odată cu evoluția și acceptarea noilor tehnologii? Suntem pregătiți să devenim un sistem informatic integrat care cuprinde subsisteme de cloud computing, Internet of Things (IoT), Open Data, Big Data și alte aplicații mobile? E drept, accesul facil la toate acestea încântă omul fără a-i trezi suspiciunea controlului total… Fiindcă toate acestea permit administrației publice (locale, naționale, europene, mondiale, intergalactice?!) să interacționeze direct cu cetățenii și cu infrastructura comunitară.

Cu adevărat, o mândrie locală ne încearcă cu privire la orașul nostru, văzut ca cel mai cosmopolit din România, dar acest tip de fală ar trebui să aducă cu sine și precauție, responsabilitate și seriozitate. Fără doar și poate, Clujul a cunoscut o puternică dezvoltare până la nivel economic, câștigându-și notorietatea în ultima perioadă, mai ales prin numeroasele multinaționale care au împânzit arealul, fiindcă au găsit aici resursele necesare pentru creșterea cifrelor de afaceri. Nimeni nu pune în balanță și gradul de educare a populației care este ridicat, pentru aceste multinaționale fiind și indicatorul principal de recrutare. În plus, costurile salariale ocazionate de angajarea acestor tineri sunt inferioare costurilor aferente acelorași cheltuieli salariale în alte țări.

În prezent, cel puțin zece orașe cosmopolite importante atrag atenția (Dubai, Bruxelles, Toronto, Auckland, Sydney, Los Angeles, Singapore, Londra, New York, Melbourne, Amsterdam, Frankfurt, Paris). Oricât am fi noi de încrezători, Clujul are încă muți pași de făcut…

Dar ce înseamnă, exact, cosmopolit?

Clujul are permanent de câștigat, atât la nivelul zerorurilor cât și la nivelul creșterii notorietății! Chiar și în domeniul serviciilor sociale (masă, cazare), gradul de profitabilitate crește semnificativ. Clujul a devenit un Don Juan al României care seduce fără milă tot mai mulți investitori, nume tot mai cunoscute din lumea afacerilor de talie mondială, punându-l astfel pe harta orașelor aflate în continuă ascensiune. Ce să mai spunem de tineri, care pe ritmul asurzitor al UNTOLD-ului, se unduie azi pe malurile Someșului, ignorând nevoile primare de mâine.

Revenind la contextul electoral, cel care adună mesaje dintre cele mai îmbietoare, partidele implicate are trebui să aibă în vedere un proiect pe termen lung, un proiect ambițios, greu de implementat, dar care să înscrie Clujul cu adevărat pe lista orașelor cosmopolite. Învățăm împreună să transformăm Clujul într-un ORAȘ EUROPEAN MODEL.

Ce-ar înseamna asta? A deveni o veritabilă capitală a culturii și civilizației, a artelor și științelor, un oraș bogat prin ceea ce produce și exportă în întreaga lume, un oraș atractiv pentru turiștii indiferent de apartenență, un oraș în care să-ți placă să trăiești, un oraș cu care România să se poată mândri.

De ce Partidul România Mare (PRM)?

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (8) – ESTE CLUJUL MODELUL ORAȘULUI EUROPEAN?” →

Eleonora SCHIPOR: Cămașa

Cămășile cusute, atât cele femeiești cât și cele bărbătești, sunt poate cel mai important atribut al unui adevărat costum popular.

Din cele mai vechi timpuri cămășile cusute ne-au reprezentat pe meridianele lumii ca neam ce ține cu sfințenie la portul național.

Cele mai veci cămăși au fost cusute cu sute de ani în urmă pe pânză așa numită „de casă”, or, femeile de la țară această pânză o țeseau singure, o albeau spălând-o la râu de mai multe ori.

De fapt în unele gospodării țărănești, dar mai adesea la muzeele de artă populară pot fi văzute cămăși vechi cusute pe pânză, care în ciuda vremurilor, și-au păstrat în primul rând frumusețea arhaică.

Până în ziua de azi se mai păstrează, ce-i drept mai rar, obiceiul de a coase cămăși pe pânză simplă. De regulă dacă a fost cusută o cămașă ea se păstrează cu sfințenie zeci de ani, fiind transmisă din generație în generație, de la bunica –mamei, de la mamă – la fiică, de la fiică – la nepoțică… Ca ea să poată fi transmisă, trebuie păstrată cu grijă și atenție. Și trebuie să știi cum s-o păstrezi, cum s-o speli.

În Bucovina cămașa a fost și rămâne un atribut al costumului național de mare valoare.

Uzoarele cusute pe aceste cămăși reprezintă de fapt zona de unde vine și gospodina care a cusut-o. Dacă satul se află, de exemplu, sub pădure, sau la poale de munte, atunci pe rândurile cusute vor domina mai mult, crenguțe de brad sau molid, ghinde, scoruși… Dacă localitatea e pe malul râului, putem vedea rânduri șerpuite sau vălurinde aidoma unei ape ce curge. Dar peste tot vom întâlni rânduri cu flori, căci florile sunt bucuria vieții. Ele ne aduc dispoziție bună în orice perioadă n-ar fi. Cu bumbac, lână fină, mătase, fluturi, mărgele, în cele mai felurite culori, având cele mai diferite rânduri – mai late, mai înguste, mai mult sau mai puțin încărcate cu flori, putem admira frumoasele nostre cămăși. Cu altiță, cu rânduri drepte sau piezișe, așezate pe umeri, pe mâneci, pe piept, mai puțin pe spate – cămășile sunt o adevărată bijuterie populară. Multe cămăși mai vechi au poale tot de pânză și tot pot avea rând cusut pe jos. Or, se mai practică de a ridica o parte a catrinței, care se prinde în brâu, sau a lăsa poalele mai lungi ca rândul cusut să poată fi văzut.

Mai târziu ele, cămășile naționale au fost și mai sunt cusute pe pânză subțire, pe borangic, nailon, canva (un fel de material cu găurele) Cămășile așa numite „moderne”, deși au și ele deja mulți ani de când au fost cusute, sunt mai strălucite, mai bogate în uzoare, cusute de regulă mai mult cu fir strălucitor, fluturi, mărgele mai mășcate sau mai mărunțele, sunt extrem de frumoase.

În ultimul timp se cos cămăși cu uzor asemănător cu cel care este cusut pe fusta lungă de obicei neagră, roșie, vișinie, verde întunecat, cafenie, care acum tot mai des înlocuiește catrința su fota. Se mai cos tot din același material cu fusta și bundița. De regulă cu acelați uzor. Uneori pot fi văzute costume populare stilizate, dar nu au frumusețea ceea cu adevărat populară.

Cândva cămășile erau îmbrăcate, în primul rând la sfânta biserică, la hramurile ce se făceau pe toloaca satului, la nunți, la cumătrii. Am în vedere cămășile cusute de sărbătoare. Dar erau și cămăși mai simple, cusute cu rânduri mai mici, pe care țărăncile noastre le purtau și în zi de lucru. Iar dacă nu dovedeau să coase ceva pe pânza simplă, de casă, le făceau câte un rând de găurele și tot frumoase erau.

De regulă, femeile obișnuite coseau mai mult iarna, când nu erau ocupate cu muncile câmpului, așa ca vara. Doar meștrițele populare se ocupau aproape tot anul cu coaserea cămășilor. Ele, aveau și comenzi, adică câștigau cu meșteșugul lor, așa cum se putea câștiga și cu oricare alt meșteșug popular necesar într-o gospodărie – țesut, tors, croșetat, împletit, olărit, cizmărit etc.

Azi cămășile naționale se îmbracă mai rar pe la nunți, cumătrii, or alte ceremonii familiare. La biserică, totuși se mai îmbracă, mai ales când e hramul bisericii. Acum se îmbracă la un concert, festival folcloric, sărbători tradiționale, iarmaroace etc. Se păstrează în muzeie, expoziții, săli de artă populară.

Aș vrea să vă transmit și câteva poze cu cămășile mele naționale ce mi-au rămas ca o scumpă amintire de la regretata mea mamă, dar și de la nașele mele de botz, trecute deja și ele în lumea celor drepți. Ele, acele femei s-au trecut din această lume, dar lucrul minunat al mâinilor lor a rămas și se păstrează. Iar eu le păstrez ca pe o comoară de mare preț.

–––––––––––

Eleonora Schipor, profesoară, folcloristă

Cupca, Ucraina, septembrie 2020