Alexandrina TULICS: Ești pe drum?

Ninge cu flori de cais, cu pârgu-ostenit,

în nopți argintii în rugile albite;

Dansează petale în alb orbitor,

ca fete fecioare în ritmuri pornite.

Calcă poteca albită,

un batrân ce s-a-ntors de la poartă.

Așteaptă să-l chemi cât mai degrabă,

din viața-i iertată.

Fulgii-i acoperă fața, cu palme de stele-argintii,

o lacrimă scapă bătrânul…

Prin rugă șopteste:

-Vino, și eu Te aștept mai degrabă să vii.

Ninge cu flori de cais

în gânduri cuminți de fecioară.

Se uită spre cer așteptând

și-n gându-i se înfioară.

Noapte de noapte se uită,

cu ochii spre cer înspre zare…

Ca alții, cuminți ca și ea,

așteaptă să vii, e-n marea așteptare.

Se-aude un strigăt în miezul de noapte,

și parcă disting aceleasi rugi curate în șoapte:

-Ești pe drum? Când revii, cât ești de-aproape?

Caișii adorm în parfumul de flori

cu gândul la fulgii-n splendoare…

La bătrânul cu fața-i albită în ninsul de flori,

în ruga-i de așteptare.

 

 

Nufărul 

(Tezaur Ceresc)

 

Plutește pe apă -n splendoarea lui albă

Nufărul, o stea pământească,

Trimisă de Domnul să ne învețe

Cum să trăim deasupra de valuri și ape,

Viața -I duhovnicească.

Își plimbă semeț splendoarea creată

De mână Stăpână atât de curată,

În liniște-și duce frumosul creat,

Chiar dacă valul e mare și înspumat.

Alunecă lin -n acea frumusețe,

Când apa e calmă -mbrăcat tot în alb ,

Vioi în albul -lumină ,parcă-ți dă binețe

Și-n urmă îți lasă în suflet

O pace albă, sublimă încât ,

Te-ntrebi rușinat ;

-Cum poate

Să trăiască în alb frumos și în pace

Pe apele -nvolburate?!

Să-și ducă solia în alb -bucuria

Ca Domnu-n Golgota,

Ce-a adus nemurirea!?

 

 

Biruință

( Album  Splendori)

 

E noapte peste vârfurile -stânci

Și întunericul vrea să le-ascundă,

În umbre dese- n nepătruns,

Ca mâine -n zori lumina să nu le inunde.

E-o vijelie grea pornită,

peste pietrele-nfrățite,

Continue reading „Alexandrina TULICS: Ești pe drum?”

ZAMFIR ANGHEL DAN: Obileștiul Mostiștei

         Pe țăranii din Obileștiul Mostiștei i-am văzut prima dată jucând ,,boiereasca” la nunta lui Sandu Bibanul.

         Se luase cu Rădița din Valea Siliștei și nunta căzuse imediat după ce începuse foametea din patruzeci și șase.

         Era un stil de joc rafinat în care o fată și un băiat își țineau  strâns mâinile pe la spate. Mâna lui stângă de mâna ei stângă și mâna lui dreaptă de mâna ei dreaptă.

        Făceau două mișcări în stânga și două în dreapta urmate de un pas înainte și unul înapoi. Apoi într-un mic  rotocol reveneau la  locul de unde  au plecat reluând mișcările prin ridicarea piciorului stâng apoi a piciorului drept și zvâgnindu-l în semn de echilibru se  aplecau amândoi spre a-și ridica  capetele într-un fel de mândrie că pot și știu juca acest dans boieresc.

         Tatica venise cu taraful lui special tocmai de pe meleagurile Făureiului să cânte la nunta lui Sandu . Se cunoșteau amândoi. Tatica, când nu avea nunți, mai fura câte un cal de pe izlazul Buzoienilor și-l vindea lu Sandu pe câteva duble de porumb. Buzoienii aveau așa de mulți cai și nu-și băteau capul să i numere. Tatica știa și mai încăleca câte unul în nopțile când luna intra în boziile norilor.

         Sandu era geambaș de cai înstărit. Moștenise pe drumul gării pădurea cu faimosul tufan de la colț și treizeci și opt de hectare de teren.

         Rădița, o fată frumoasă din neamul cehilor stabiliți pe valea Siliștei i se  dusese vestea peste toată întinderea Plastara de ce vrednică și pricepută era.

         Mama lu Sandu a insistat pe lângă Vasilica  lu Buharu să îi facă vorba lu Sandu cu ea.

         Vasilica avusese noroc. O luase băiatul logofătului Ilie și acum era vecină cu Sandu peste gard. Copilărise cu Rădița și umblaseră amândouă ca fete și ea a aranjat înțelegerea.

                   Rădița o ducea greu. Mama ei se înțepase într-un os de pește și murise  de brâncă. Mai făcuse și tatăl ei accidentul la intersecția cu drumul movilei și acum greul se întețise.

           Luase cu prea mare viteză curba aia și oiștea căruței lui intrase drept în pieptul singurului cal ce îl avea Clencea Basarabeanul.

          Conflictul s-a  stins bărbătește, pe loc. Tatăl Rădiței și-a dezhămat unul din cei doi cai și i l-a  dat lui Clencea, despăgubire.

         A rămas și el cu un singur cal și imediat s-a simțit neajunsul în curtea lui.

          Rădița nu avea zestre și flăcăii Siliștei  nu se înghesuiau să o ceară. Sandu a profitat de situație și în înțelegere a inclus și un cal drept cadou socrului binevoitor.

         Imediat după război norii se speriaseră de atâtea bombe și peste întinderea bărăganului nu a mai căzut un strop. Toamna se lungise într-o sărăcie lucie și anunța venirea foametei în iarna care urma. Așa că nunta lu Sandu a devenit șansa unei mese copioase la care puțini mai sperau.

         Cei înstăriți din neamul lui Sandu, Costică Vasilescu însurat cu mătușa Aurica, Macrea de la salon însurat cu Victoria, a doua sora a lui Sandu, Dobrin luat cu Măndița, Ionică Lemnarul păcălit de Bălașa lu Panait jandarmul,  Ionel Moldoveanul aranjat cu Didina lu Moacă frizerul, au luat toți loc cu nevestele și copii la o masă întinsă special pentru ei la  umbra dudului din fața casei.

           Pe invitați Sandu i-a  așezat la mesele întinse în spatele curții. Toată curtea o umpluse cu mese improvizate dar puhoiul de lume tot nu avea loc.

          Prin consemn au desfăcut gardul ce îi despărțea de curtea  logofătului, gardul dinspre nașul Sică și lumea  a intrat în curțile  alea, s-a  așezat pe jos și au început să mănânce ce li se dădea.

          Când s-a terminat mămăliga de porumb Sandu a dat ordin să sacrifice făina de mătură, de mei, de sorg, toată hrișca și ce mai avea prin hambar.

            Să facă pomană în memoria tatălui său plecat de curând printre cei drepți, zicea el.

            Nunta se transformase într-un fel de pomană cu lăutari.    Tatăl lui Sandu murise ca un erau la Stalingard.

        Se împiedicase de o buturugă când a vrut să fugă și rușii l-au călcat cu tancul, a povestit în sat singurul întors din război, vărul său Carcaliul.

          Până seara vestea nunții și a pomenei  trecuse Mostișeta și ajunsese în satele vecine. Acum toate satele  din jur intraseră în curtea lui Sandu să participe și ele la nuntă.

         Nu mai avea ce să le dea. Terminase și mămăliga  făcută din semințele de mături și tot mai era nevoie de câte ceva să astâmpere  foamea la toți.

        Costică Vasilescu, cumnatul lui  Sandu,  s-a urcat atunci pe calul lui roib și-a dat o fugă până acasă la el pe malul gârlei. După un consult cu nevasta lui au hotărât amândoi să pună la bătaie tot ce se putea mânca și era în plus prin curtea lor.

        Bani aveau toți, dar nu aveau ce  să cumpere. Macrea făcea  comerț cu sămânță de bumbac și nu prea  avea orătănii. În gară îi venise cu câteva zile în urmă un vagon cu cartofi albi de  Suceava și roșii de Brașov. Toată ziua descărcase la ei înainte de  a veni la nuntă. Nevasta lui, o doamnă crescută pe Valea Căpitanului, doar a dat din cap și amândoi au stabilit să golească vagonul în curtea  lui Sandu.

         Era un fum de la  coptul catofului în jar că abia îi mai zăreai pe cei ce  dansau boiereasca. Să îi mai potolească, Tatica  a schimbat melodia într-un brâu ce  se întindea  acum pe  toată ulița lu Sandu, trecea pe ulița moldovenilor și când ajungea la  fântâna lui Macrea  cotea pe drumul gării unde  se intersecta cu poteca Siliștei.

         Trei nopți a durat nunta. Era  așa cald spre sfârșitul lui noiembrie și toți zăceau acum doborâți prin curtea lui Sandu și curțile vecine îmbuibați cu cartofi copți, mămăligă făcută din semințe de mături, de  sorg și de mei. Hrișca era un fel de  delicatețe ecologică din care te săturai pe cel puțin câteva zile.

         Când a bubuit tunetul prima dată nu prea  a băgat nimeni în seamă ghiuleaua. Așa obosiți erau de atâta mâncat și dănțuit. Ploaia a început să cadă în rafale și atunci Rădița l-a luat pe Sandu de gât și i-a zis.

         – Vezi bărbate, din darul tău a venit ploaia și la anul sigur vom scoate recoltă înainte să nasc.

         – Și-au împreunat mâinile  amândoi și de bucurie au început să joace boiereasca în mijlocul bătăturii. Dezmeticiți de răceala ploii de  toamnă, care mai de care își căuta perechea să înceapă iar toți boiereasca.

         Pe șoseaua pietruită de nemți cineva a zărit o coloană de tancuri ce scotea un fum și făcea un zgomot ce începea să îl acopere defintiv pe Tatica și boierească cântată de el.

         Logofătul Ilie stătea pe  bancă la poartă și îi explica prietenului său, Moșneguț ce este cu coloana  asta suspectă.

         -Nu o să mai vină niciun american să ne  scape de ruși, ascultă la mine. Americanii și englezii au preferat să îi ajute pe sărbi, pe Tito ăla. Și acum rușii se întorc cu buza umflată din Serbia.

           Pe noi ne-au vândut ca pe legume. Deși, dacă nu întorceam noi tabăra, nemții ar fi scos  armele alea minune și i-ar fi bătut pe  toți. Fără petrolul nostru și fără arcul carpatic le-a fost greu nemților și au cedat. Meritul este al nostru. La schimb însă nu am primit nimic.Ba ne-au lăsat și pe mâna la ciuma  asta roșie. O să fie vai de noi, îți zic eu.

         Coloana a oprit la poarta lu Sandu și Kiriak, noul milițian venit să asigure liniștea comunei a început să arate cu deștiul pe cine trebuie să înhațe  soldații. Primul săltat a fost Sandu, apoi Costică Vasilescu, Macrea, Ionică Lemnaru, Vlădicescu și Tugui.

         -Poporul moare de  foame și voi faceți nuntă, ai ? Zbiera Kiriak cât îl țineau bojocii în timp ce le căra la toți câte bastoane putea.

         Toți care sunteți aici la chef să semnați adeziunea pe loc, altfel e vai de mama voastră să știți. Nu vă apucă primăvara pe mulți, vă garantez eu. Iar pe dușmanii ăștia ai poprului nici răsăritul nu i mai apucă de nu intră în colectivă de bună voie și nesiliți de nimeni.

         După ce au terminat cu săltatul, rușii au năvălit prin beciurile caselor mai răsărite și au dat iama prin tot ce  au prins.

         – A venit ora prăpădului, a mai apucat Logofătul Ilie să spună în timp ce stătea sprijinit în oticul lui moștenit. Rusul care trecea pe lângă el a priceput că poți da ora exactă după ciomagul ăla și i l-a  luat imediat.

            Pe Vasilica rușii au prinso în crama de sub grajdurile lor. Intrase să ia o bardacă de vin că așa-i ceruse bărbatul. Unul dintre  ruși a tras cu automatul capturat de la nemți în butoiul cel mare plin cu vin de  anul trecut. Vinul țîșnea acum din butoi ca niște izvoare de munte și rușii se îngrămădeau să le curgă licoare în gură.

         – Vasilica înlemnise de frică și degeaba țipa cât o țineau puterile. Doi ruși au înhățato de subțiori și au urcat-o sus pe  butoi. Ceilalți ruși s-au laut la bătaie care să o încerce primul pe Vasilică răstignită de acum peste butoiul golit. Toți au luat-o la rând. Ea își pierduse suflul vieții de mult și inertă suporta supliciul violului fără să simtă cine o violează așa violent.

         Curtea și nunta lui Sandu se transformase într-un măcel sexual și o beție rusească cum nu mai văzuseră apele Mostiștei de la ultima bătălie cu turcii. Urlau femeile și copilele  de răsuna toată valea de jalea în care căzuse. Nimeni nu le putea ajuta. Bărbații lor zăceau loviți de puștile și gloanțele  rușilor și nici măcar nu mai știau ce se întâmplă cu nevestele și copilele lor.

           Înainte de a lua ultimul pat de pușcă rusească în cap, Logofătul Ilie a mai apucat să spună încă o dată că nu va mai veni niciun american să ne scape. Și a dat duhul acolo la poartă și așa l-a Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Obileștiul Mostiștei”

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu NEAGU (2)

În partea a doua a dialogurilor literare cu poetul Corneliu NEAGU voi prezenta punctele noastre de vedere exprimate pe marginea examinării critice a încă trei poeme, după cum urmează:

 

CE RĂU ÎMI PARE…!

(Citatepedia.ro, 22.02.2020)

http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=400606

 

Secundele, prin ceasuri măcinate,

se cern târziu pe gândul ostenit,

bat clopotele-n turnul din cetate

când orele se scurg spre asfințit.

 

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute

pe tufele din gardul prăbușit,

mor singure-amintirile venite

pe-o aripă de vânt fără sfârșit.

 

Stă toamna după colț în așteptare,

iar zilele de vară au-amuțit –

se-aude glas de păsări călătoare

sub mantia văzduhului cernit.

 

O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare

că am plecat atunci pe înserat,

lăsând în urmă amintiri amare

pe tufele din gardul dărâmat.

 

De-atunci măceșii nu mai dau în floare,

garoafele din glastră au murit,

o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare

că te-am lăsat cu sufletul rănit!…

 

Tatiana Doina Popovici: „Ce rău îmi pare…” de Corneliu Neagu este o poezie nostalgică în cinci catrene cu rimă încrucișată care sugerează , strofă cu strofă, curgerea timpului pe care eul liric îl simte fizic , dar și metafizic. Încă din prima strofă timpul este marcat de bătaia clopotelor din cetate. Clopotele anunță ora, dar anunță și ultimul drum. Ultimul vers al primei strofe „Când orele se scurg spre asfințit” are dublu înțeles: scurgerea orelor anunță asfințitul zilei, dar și al vieții. Strofa a doua continuă ideea îmbătrânirii. Totul este în paragină: zidul vechi, pietrele căzute, tufele prăbușite. Chiar și amintirile mor spulberate de vânt.

Personificarea cu care începe strofa a treia „Stă toamna după colț în așteptare” anunță nu doar sfârșitul verii, dar și trecerea într-o altă etapă existențială .Glasul păsărilor călătoare de „sub mantia văzduhului cernit” ține locul bocitoarelor care plâng atât rotirea anotimpurilor, cât și destinul omului. A patra strofă, începută cu interjecția „O”, scoate în evidenta regretul eului liric de a fi plecat în faptul serii, lăsând în urmă amintirile. Versurile, prin vocativul „doamnă”, arată o adresare directă subliniind, încă odată, regretul de a o părăsi lăsând în urma un „suflet rănit”. Amestec de real și imaginar, poezia este o meditație asupra timpului care curge lăsând în urma lui ruine. Din punct de vedere al procedeelor artistice se remarcă personificările, epitetele , metaforele, unele de o mare încărcătură emoțională, prcum „gândul ostenit”, „mantia văzduhului cernit”, interjecțiile-vocativ ce sugerează adresarea directă. Din punctul meu de vedere, poezia este o meditație asupra înaintării în vârstă, moment în care omul conștientizează trecerea și povara timpului.

Corneliu Neagu: O viziune cu totul aparte a doamnei Tatiana Doina Popovici asupra poeziei „Ce rău îmi pare…”, cu deschideri către orizonturi pe care nici chiar muza eului liric nu le-a putut întrezări când și-a pogorât harul inspirației asupra poetului. Percepția împletirii dintre fizic și metafizic, ca și cea dintre real și oniric, în curgerea versurilor, dă o forță covârșitoare analizei critice realizate de doamna Tatiana Doina Popovici, făcându-l pe poet să-și reconsidere viziunea asupra propriei creații. Susținută cu citate din text, analiza doamnei Popovici transcende viziunea îngustă a unei despărțiri de femeia iubită, dându-i valoarea trecerii poetului „într-o altă etapă existențială”, în care  scurgerea orelor anunță nu numai asfințitul zilei, dar și al vieții. „Chiar și amintirile mor spulberate de vânt”. Dacă la o primă și superficială lectură mesajul pare simplu – regretul părăsirii intempestive a femeii iubite ( „O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare”), în cazul unei analize aprofundate putem înțelege că

„Marea Doamnă” este însăși viața aflată în amurg, cum sugerează simbolic versurile „Stă toamna după colț în așteptare,/ iar zilele de vară au-amuțit –/ se-aude glas de păsări călătoare/ sub mantia văzduhului cernit”/. De aceea mi se pare întrutotul îndreptățítă concluzia finală enunțată de doamna Popovici: „poezia este o meditație asupra înaintării în vârstă, moment în care omul conștientizează trecerea și povara timpului”.

 

TRENUL NEUITĂRII  (Armonii Culturale, 19.07.2020)

http://armoniiculturale.ro/2020/07/19/trenul-neuitarii/

 

Vara obosită a plecat spre seară

într-o zi senină, fără paşaport,

când, pe ocolite, apăruse-n gară

trenul neuitări izgonit din port.

 

A lăsat în urmă toamna revenită

cu un vânt sihastru rece și tăios

și buluc de frunze, fără recuzită,

pe ulița strâmtă întoarsă pe dos.

 

Nopțile haine îmbrăcate-n brume,

pe ascuns plecate de la polul nord,

au ajuns deodată, într-o zi anume,

pe un dor de ducă dintr-un mic fiord.

 

Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă,

îmi aduce-n cuget dorul incomplet,

într-o simfonie care vrea să cearnă

zeci de noi regrete dintr-un triolet.

 

Tatiana Doina Popovici: Poetul Corneliu Neagu reușește sa creeze emoții puternice folosind cuvinte din fondul principal al limbii. Când folosește neologisme preferă să le creeze prin derivare, de exemplu „neuitare”.

Observăm că titlul este alcătuit dintr-un substantiv comun „trenul” urmat de neologismul creat de autor, „neuitării”. Impresia pe care o lasă acest substantiv în genitiv este mai puternică decât a sinonimul sau „amintirilor”.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu NEAGU (2)”

Julia Henriette KAKUCS: Mica sirenă

  Suntem într-o colivie de sticlă… Deasupra noastră se întrevede cerul cenuşiu. Norii se descarcă cu furie şi picăturile de ploaie plesnesc cu putere pe supafaţa netedă şi transparentă. Ca de atâtea ori, stăm, după ora de închidere a micului bistro, cu ceaşca în mână, aşezaţi pe un fotoliu împletit din fibre de plastic, ce ne sugerează minunata vacanţă de pe malul mării. Povestim, ne afundăm în discuţii metafizice, existenţialiste, ne bucurăm de scurtul timp ce ne stă la dispoziţie între pauzele cotidianului, plin de datoriile ce aşteaptă să fie împlinite. Aici, în spaţiul modern, ascuns în spatele unor restaurante şi bănci, în atriumul unde copacii sunt prizonierii unui acvarium enigmatic – prin ai cărui pereţi transparenţi putem privi valurile unei furtuni, dezlănţuite de curând, care îşi lipeşte palmele umede pe pereţii exteriori – , ne-am refugiat, pentru o oră a noastră, pentru un ceas al schimburilor de idei. În fiecare şuvoi de apă, ce se revarsă peste cupola ce desparte ca o Kippa spaţiul dintre creştetele noastre şi înălţimea infinită, răsună rezonanţa cântecelor Undinelor, melodia ademenitoare a sirenelor Nordului …

Căutarea sensului vieţii în Frankfurt conţine aceleaşi întrebări ca şi în Nordul Europei. Te poţi simţi pierdut în cosmos şi aici şi acolo… Dialogul nostru se desfăşoară în jurul ţesătorului de basme, Christian Andersen. Danemarca pare să fie locul potrivit al existenţialismului, atmosfera apăsătoare fiind o stare naturală. S-au împlinit, în luna mai, 200 de ani de la naşterea lui Søren Kierkegaard, pionierul gândirii existenţialiste. A închis ochii la vârsta de 43 de ani, în luna noiembrie 1855, învins de boală şi de o depresie ce l-au însoţit o viaţă. În cartea să de căpătâi, Sau-Sau, filozoful caută răspunsuri privitoare la sensul vieţii, caută drumul între laicism şi religiozitate. Deseori este citat cu vorbele: „Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate ce trebuie trăită”. A ales realismul împotriva poeziei? Poate … Ţin în mână cartea scrisă în 1843, fragmentul intitulat Jurnalul unui seducător. Kierkegraad descrie în ea jocul amoros al tânărului Johannes – fascinat de estetică – cu frumoasa Cordelia. „Imaginaţia este fardul natural al sexului frumos”, scrie filozoful, neuitând să adauge: „Nimic nu este mai învăluit în farmec şi blestem decât secretul” …

Am putea crede că între el şi Christian Andersen, care era doar puţin mai în vârstă, s-ar fi putut înfiripa o prietenie învăluită de farmecul gândirii nordice. În mod interesant, cei doi autori s-au antipatizat şi s-au criticat în mod virulent.

Gândurile noastre traversează timpul, rătăcesc în vise şi idealuri etice. În spatele nostru, luminează o instalaţie electrică, o lampa în formă unei umbrele uriaşe, translucide, ce aşteaptă să-şi găsească aici cumpărătorul. Dar cine cumpără, cu douăzeci de mii de euro, o umbrelă care ar face scurtcircuit la prima picătură de ploaie? Şi totuşi … Cine ştie? Uneori avem dorinţe atât de exotice…

Asemeni sirenei lui Andersen … Şi-a dorit imposibilul şi a sacrificat totul pentru a-l obţine. Prietenul meu suspină, cuprins de o adâncă tristeţe: „Cum de a putut să-şi ofere vocea? Să renunţe la glasul ei? Nu şi-a dat seama că, fără voce, nu mai are nici o şansă?” Rămân tăcută, scufundându-mă în valurile mării mele interioare… Nu mi-aş da vocea pentru o întâlnire cu cel drag? N-aş crede că privirea, surâsul pot povesti totul?

Continue reading „Julia Henriette KAKUCS: Mica sirenă”

Al. Florin ŢENE: Concepția despre creație și operă în gândirea lui George Călinescu, Lucian Blaga și Mihai Ralea

Asemănări, paralelisme și deosebiri

Geoge Călinescu pornește foarte rar de la opiniile estetice, de la conceptul  frumos, artă, ideal, valoare, creație, la el speculația  estetică fiind inextricabil legată de un context în care locul principal îl ocupă OPERA, iar considerațiile pe care le face își propune să ofere doar niște pseudoprecepte, făcă nici o urmare practică directă. Pentru criticul literar de care facem vorbire nu există un frumos obiectiv de expresie, să dea un frumos artistic, pentru că condițiile sale absolute și obiective nu pot fi fixate. În fapt, spune Călinescu la Cursul de poezie, în volumul Principii de estetică, p.53:” Cine nu are talent poate să urmeze oricât condițiile unui presupus frumos obiectiv, el nu va putea crea. Dar cine totuși are talent își va cânta momentul liric cel mai ascuțit, dacă există virtual în el, cunoscând modalitățile nenumărate ale liricii.“ Criticul are opinii destul de categorice atunci când este vorba de a despărți arta de nonartă. Caracterul de produs uman al frumosului artistic nu-i răpește specificitatea, condițiile proprii, desi ea se integrează în ansamblul ideologic, ceea ce elimină fantasticul absolut, irațional în explicarea apariției sale. Concepția sa despre valoare stă sub semnul subiectivismului postkantian, care nu recunoștea constituirea ei social-obiectivă în procesul practicii. Punct de vedere evident criticabil.Observațiile sale privitoare la rolul deosebit al momentului axiologic în nașterea emoției estetice sunt însă perfect întemeiate, întrucât, atâta vreme cât nu dăm o valoare operei, admițând-o ca un produs posibil al propriei noastre activități creatoare, nu depășim stadiul emoției psihologice.

Spre deosebire de George Călinescu, Lucian Blaga pune accent pe caracterizarea generală a esteticii  care trebuie să țină seama  de faptul că ea face parte dintr-un sistem, deci se supune într-un anumit sens logicii interne a acestuia. Se pune accent pe dezvoltarea gândirii estetice, aceea a reflecției speculative asupra artei.Pilonul de susținere a întregii construcții a sistemului filosofic blagian, și  în partea de acces către problemele estetice o reprezintă categoria de stil.  G.Călinescu spre deosebire de Blaga  pune accent pe fantezia artistică și nu pe reflecție, iar la Mihai Ralea, fenomenul sau faptul estetic este considerat ca obiect principal al științei esteticii el fiind luat întotdeauna în artă, și nu din natură. Problema nu este numai terminologică, ea implică o anumită concepție extrem de semnificativă privind natura fenomenului cercetat. Esteticul pur, susține Ralea, nu este cu putință. Artistul e și el om și oricât ar fi de încordată atenția sa pentru realizarea tehnică, are totuși oscilații.

La George Călinescu procesul creației este văzut funciarmente axiologic, el presupune o valorificare estetică individuală, al cărei rezultat-opera- constituie o realitate nouă, calitativ diferită, izvorâtă din viață, dar opusă ei. Spre deosebire de Mihai Ralea care percepe fenomenul sau faptul estetic ca obiectiv principal al științei esteticii el fiind luat întotdeauna din artă, și nu din natură.” Esteticul- arată Mihai Ralea- e un ideal care în opera nu-l găsim pur, căci alături de el, sunt elemente anestetice, cum este sentimental religios, cel moral etc. Esteticul pur nu este cu putință; căci artistul e și el un om ca și ceilalți oameni, și, oricât ar fi de încordată atenția sa pentru realizarea tehnică, are totuși oscilații. Oricât ar fi de încordat un artist, ca, de pildă, Flaubert, introduce în operele sale aprecieri științifice, morale, etc., care nu mai sunt ale artistului, ci ale cetățeanului Flaubert. Deci artistul e mai mult ca esteticul.“(Mihai Ralea, Curs de estetică, 1927-1928, p.54).

Faptul subliniat de Mihai Ralea că “ valoarea unică azi în artă- și în alte domenii- e specificul, originalul“, vine în contradicție cu gândirea lui Blaga influențată de cea pastkantiană, și în acest sens observația făcută de filozoful marxist Antonio Banfi nu mi se pare justificată.

George Călinescu, ca estetician,  se ridică împotriva abuzului sociologist în explicarea artei, care,  nereușind s-o interpreteze prin prisma propriei sale naturi, aglomerează detalii exterioare, nesemnificative atât pentru actul creator, cât și pentru surprinderea valorilor în ceea ce au unic și irepetabil. Creația, determinată de condiții sau factori materiali și spirituali, rămâne” o clarificare a unei ordini întrevăzute în natură, este natura raționalizată, devenită inteligibilă și exemplară. Cee ace te izbește într-o adevărată opera de artă este claritatea ei globală, unită însă cu impresia spontenaității. “(Perfecțiunea în artă, în Cronicile optimistului, p. 320. ).

La Blaga pilonul de susținere a întregii construcții a sistemului o reperzintă categoria de stil.Făcând paralele dintre cele mai neașteptate, Blaga era departe de a nega specificitatea diferitelor fenomene de cultură; el cerea însă raportarea lor la ansamblul în care se nasc nu numai pentru a le găsi explicația, dar pentru a vedea ce au comun cu acest ansamblu și în ce fel se integrează acestuia. Observația aceasta o face Blaga chiar înainte de a numi stil elementul comun diferitelor manifestări ale culturii și înainte de a încerca să-l definească: “ utăm-spunea Blaga- importanța mare ce o au pentru ideile filozofice tendințele din care s-au născut și legătura lor organică cu alte idei. Ideile singuratice pot să se asemene, de însemnătate este însă complexul spiritual din care se desprins și de la care își câștigă o  anumită nuanță de înțeles, care nu poate fi exprimată decât numai prin acel complex în care idea  își joacă rolul și-și îndeplinește funcțiunea.  “( Pietre pentru templul meu, București, Cartea românească, 1920.p.40.) La Mihai Ralea finețea esteticului îi apare în morală, politică, societate, formând prin aceasta o tendință de autonomie.(Mihai Ralea, II. Estetica artelor plastic, 1943-1944.p.11-12. ).

Ar fi multe de spus despre asemănările, diferențele și paralelismele dintre gândirea filozofică despre opera de artă dintre cei trei, însă concluzionez printr-o esență a ideilor.M-a ispitit să urmăresc idea spiritului clasic, comun într-un fel al celor trei gânditori, desi e drept ea ține mai mult de artă decât de știință.Lucian Blaga  accentuat lucrurile în maniera expresionistă, George Călinescu le accentuează în mod romantic sau baroc, iar Mihai Ralea oscilează cu grație în stil rococo.Îmbinând această perspectivă sugerată de domeniul artei cu modul de abordare teoretic caracteristic unei optici filozofice, sper să ofer cititorului prin acest mic eseu, o imagine adecvată asupra câtorva dintre cei mai reprezentivi esteticieni români.

——————————-

Al.Florin Țene

Mircea Dorin ISTRATE: Îmbietoare timpuri (versuri)

VIAŢA    NOASTRĂ.

 

Cântăreţi de operetă, măscărici cu ştaif şi stiluri,

Plus paiaţe care-mi joacă nesfârşite vodeviluri,

Ne tot umplu viaţa-ntoarsă ca soioase cabarete,

Şi de-un pol ne dau spectacol cu-ndoielnice vedete.

 

Tot privim şi ne încântă mincinoasele-apariţii

Şi-n aplauze mai cerem generoase repetiţii,

Comedia să ne-ncânte şi-ncă mult să ne desfete

Leac să ţină cât s-o poate şi de foame şi de sete.

 

Circ să fie pentru suflet chiar de e de mântuială,

El ne-aţâţă voioşia, nu spectacolul de gală,

Iar aceia ce-l prezintă, chiar de n-au nici o valoare

Toţi sunt idoli ce ne-mbată cu-a lor vorbe, o scursoare.

 

Merităm această soartă şi cu vârf şi îndesat

Că nu ştim s-alegem încă drumul bun şi luminat,

Preferăm mocirla neagră, lipicioasă, puturoasă,

Nu o floare, ori izvorul cel cu apă sănătoasă.

 

Aşadară să trăiască circul, ura şi minciuna,

Să ne umple ziua, noaptea şi-ncă toată săptămâna,

Să trăim întreaga viaţă, de s-o poate dezbinaţi,

Dezuniţi, fără putere  şi uitând  că suntem fraţi.

 

Viaţa-i ciurul ce ne-alege când cea pronie cerească

Ne încearcă vrednicia din mizeria lumească,

Doar aceia ce s-or rupe din trăirea-nşelătoare

Vor fi demni ca să-mi urmeze, cea cărare suitoare.

 

 

UITAT  DE  LUME

 

Ce cauţi moşnege prin lumea beteagă

Ce viaţa ţi-o trece prin chin şi nevoi,

Nu ştii că ce-a lumea ce fostu-ţi-a dragă

În veci nu s-o-ntoarce de-acuma ’napoi.

 

E fum şi visare ce-a lume trăită

De-acum tăinuită în boabe de gând,

Din care tu picuri tot iei ca ispită

Să-ţi mângâi simţirea în nopţi lăcrimând.

 

Uitat-a şi timpul şi Domnul de tine

Ţinându-te martor din veacul trecut,

Să ştie nepoţii că ziua ce vine

Va fi pentru dânşii un  nou început.

 

***

Acuma e noapte şi-n ruga-ţi fierbinte

Tot ceri la Măritul te urce la cer,

Că viaţa de-acuma te-nşeală, te minte,

Îţi fură din zile clipite ce pier.

 

 

VEŞNICITUL   TIMP

 

Mai mic decât fărâma atomului ştiut

Se spune că NIMICUL a fost la început,

Eu cred că mai ’nainte a fost din totdeauna

MĂSURA la NIMICUL, ce strânsu-s-a într-una.

 

Şi mai ’nainte încă de ele fost-a TIMPUL,

El ce-a născut  MĂSURA la toate  şi NIMICUL,

Dar încă mai ’nainte de el ce fost-a oare?

Cine făcut-a astea la rând, pe fiecare?

 

***

Bătrânul TIMP îmi creşte lungindu-se-n neştire

Tot renăscând din clipa ce-a veşnic muritoare,

Nicicând făcând popasuri din ziua de pornire

Pe şerpuita cale în cercuri urcătoare.

 

În toţi care s-or naşte, trăiesc şi mor la urmă

El pus-a din averea-i fărâme de vecie,

Să facă măsurată cărarea lor pe humă

Şi cât din ce-a trăire a fost din el să fie.

 

El, nevăzutul martor pe toţi ne însoţeşte

Find început şi capăt la sfânta vieţuire,

În toate se ascunde şi-apoi ne ia hoţeşte

Vecia ce ne-a dat-o, ne facă amăgire.

 

Pe rând scăpăm de toate ce–n viaţă le-am avut

Şi-apoi, la urma urmei, în drumul spre uitare

Va fi , din tot ce fost-a, doar singurul avut

În care îneca-ne-o, vecia curgătoare.

 

 

ÎMBIETOARE  TIMPURI,

SMERIT  VĂ  CER  IERTARE

 

Motto: ,,Prea de mult a mele simţuri mă îndemn să merg acasă,

                  Prea de mult a mele treburi mă opresc şi nu mă lasă.

                  Dar acum sfârşit-am toate chiar de încă mi-a fost greu,

                  Iar de mâine fi-voi sigur, c-am să merg, în satul meu.’’

 

Ca să scurtez spre casă las pasul să să-mi apuce

Prin iarba încâlcită crescută pe cărare,

Ce dă în drumul ţării, iar de acol’, ,,La Cruce’’

Scobor pe după garduri pe urmele de care.

 

Mă simt de-acuma câini lătrându-mă cu ciudă

Că le-am stricat hodina la umbra răcoroasă,

Eu nici că-i bag în seamă de ce fac ei cu trudă

Să-şi merite cel nume de gură sândăcoasă.

 

Pe punte trec cu grijă, că podina-i mâncată

De vremi, de ploi, de toate cât timpul le adună

Şi-ajung pe drumul morii la uliţa-nfundată

Cu case mici, ochioase, crescute ca din humă.

 

Aicea în umbrare mi-e cuibul de născare

În care soarta vrut-a să vin şi eu pe lume,

Să-mbucur scurta viaţă, la fel ca fiecare

Din cei pruncuţi ce fost-am a satului minune.

*

În fulgerarea clipei mă văd ca-ntr-o oglindă

Copil în raiul lumii cu toate preacurate

Şi-i văd pe-ai mei de-acuma cum stau cuminţi în tindă

Îmbucurându-şi ochii în lacrimi adunate.

 

Şi-n veri mă văd la scaldă pe maluri de Târnavă

Cu alţi copii la joacă, uitaţi în voia sorţii,

Mâncând grădini de poame întinse ca pe-o tavă

De merii cei văratici, de pruni din faţa porţii.

 

În ierni urcam pe Coastă cu săniile-n spate

Să coborâm la vale pe-o urmă bătucită,

Şi-n lungă hărmălaie a noastre glasuri sparte

Îmi răscoleau tot satul şi clipa-n loc oprită.

*

Din dulcea mea visare mă reîntorc spre casă

Şi-nfioratul suflet o clipă stă pe loc,

Că n-am mai fost pe-aicea de când am stat la masă

Cu cei ce-s azi un nume pe cruci făr’ de noroc.

 

Cu grijă bat în poartă, dar nimeni nu-mi deschide

Că timpul mi-i luat-a pe bunii mei părinţi,

Ce de acum îs humă în dealul ce-i cuprinde

Pe toţi ce-au fost în viaţă măriri, ori pătimiţi.

 

Căzut îi şoşul porţii şi înierbată-i curtea,

Fântâna-i nămolită iar cumpăna-ntr-o parte,

S-a tot micit târnaţul de îl ating cu fruntea,

Ferestele orbite au ochiurile sparte.

 

Deschid cu grijă uşa în scârţâit a jale

Şi nimeni nu îmi zice de-acum un  bun venit,

Doar Maica Născătoare, iconă-ntre ştergare,

Zâmbeşte întristată din timpul rătăcit.

 

E rece jaru-n sobă, iar pe blidar o cană

Îmi pare că mă-mbie cu lapte muls, curat,

În ler aşteaptă încă să facă o tocană

Ce-a cratiţă ce încă pe toţi ne-a săturat.

 

Pe laghiţă-i sucala din vremea cea uitată

Cu ţevile făcute ’nainte de culcare,

Iar patul plin de perini îmi spune că m-aşteaptă

Să-mi de-a la osteneală, hodina dumisale.

 

*

Nimic nu-i ca ’nainte şi nici n-o să mai fie

Că veacu-i dus de-acuma cu toate ale sale,

Aşa că doar în minte mai poate să re-nvie

Ce-a lume rătăcită pe-a sufletului cale.

 

Acum, aceia lumea ce-i fum şi e visare

O pun în al meu suflet icoană lăcrimată,

Şi-n tainiţă de minte va sta spre neuitare

Cât inima mai poate, să-ndure şi să bată.

 

 

PÂRÂIAŞUL

 

În luciri diamantine

Scăpărând sub bolţi de stele,

Îndrăzneţe şi rebele

Bat în maluri tinerele

Ape-n valuri cristaliene.

 

Apoi curg mergând la vale

Peste prunduri argintate

Şi-n plăceri înfiorate

De-ndulcitele păcate

Îngâna-vor scuta-i cale.

 

Lîngă salca plângătoare

Îşi smereşte mersu-i lin,

Şi-ntro clipă de pelin

Înfrânându-se puţin

Nalţă  rugă de iertare.

 

Iar când unda-i tremurată

Săruta-va lacu-n grabă,

Maluri îmbrăcate-n iarbă

Înălţa-vor imn de slavă

Lunci-n rouă lăcrimată.

 

Peste toate, mândra lună

Luminoasă se petrece

Şi-n clipita care trece

Raza ei fugară, rece

Spune-o lumii, noapte bună.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Îmbietoare timpuri (versuri)”

Ileana VLĂDUȘEL: Singurătate – Traduceri, Virgilia Bălășel

Stau la ușa propriului eu.

E încuiată.

Plouă peste această noapte

În care mi-am făcut casă.

Privirii mele,

Timpul i-a bătut obloane.

Aud cum bat în ele

Tristeți torențiale.

Se-îmbracă gândurile

În suspine rupte.

Singurătatea,

Îmi dăruiește clipe.

Nu ne vorbim

Dar știu că e aproape,

Îi simt sărutul

În fiecare noapte…

 

 

Solitude

 

Je suis resté aux porte du moi.

C’est fermé.

La pluie se repand sur cette nuit

Dans laquelle je fis une maison

Mon regard,

était embrumé de temps.

J’ecoute comme on frappe

Le chagrin torrential.

Mes pensées s’enveloppent

Avec sanglots brisés.

La solitude,

Me donne de moments.

On ne se parle plus

Mais je sais qu’il est près de moi,

Je le sens son bisou

Chaque nuit…

 

 

Loneliness

 

I stand at the door of my inner self

It is locked.

It rain down upon this night

Where I made my home.

My sight,

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Singurătate – Traduceri, Virgilia Bălășel”

Augustin OSTACE: Dezastrul german (1&2)

De la 1 Iulie 2020, Germania devine pentru următoarele şase luni (Iulie-Decembrie 2020), preşedinte de Consiliu European, Presidentschaft der Europäische Union! Unii îşi fac speranţe că Germania va rezolva ceva-ceva din prezentul colapsat al Europei şi Occidentului, că forţa ei industrială va da un impuls necesar Uniunii Europene, că presupusa ei disciplină financiară va mobiliza fonduri şi investiţii ce ne vor scoate din impasul dramatic, prelungit în vara supra-fierbinte, Überheißesommer 2020…

 

E dreptul lor să creadă, şi optimismul rămâne una din naturile fundamentale ale omului, inclusiv al celui coronizat… Dar, iată realităţile reale, care nu apar în propaganda EU / Berlin sau viceversa, fiindcă numărul pesimiştilor (o altă natură fundamentală a omului), ar creşte exponenţial, răsturnând întru panică falsele zâmbete! Vă oferim direct, pe puncte, ce avem în Germania (şi EU) acum la început de Iulie torpid şi torid, cumulat dramatic în coronavid!…

***

DEZASTRUL GERMAN (1)

Germania 2020 nu mai este nici pe departe o ambiţie de muncă colectivă constructivă şi creativă, raportându-ne la reconstrucţia Germaniei de după 1945!

De ce?

Fiindcă avem cu totul alte generaţii de nemţi astăzi, iubitori de parties, de maşini de lux, de Exo-Urlauburi (concedii de lux exotice), de drepturi şi nu de datorii, de bani mulţi şi muncă puţină, de pensii speciale şi de hiperlux, de funcţii arogante la Berlin şi Bruxelles, la Luxembourg şi Strasbourg, toate plătite însutit, cu indemnizaţii speciale, cu salarii şi pensii exorbitante din banul public german şi european!

Germania a impus un lux european de salarii al elitei EU, cu totul disproporţionat faţă de sărăciile masiv europene (în jur de o sută de miliarde de Euro pe an cheltuieli de salarizare EU!)

Ăsta Corona Virus! Atât pe biologic (cu imense greşeli de igienă în Germania, cu super-străzi ultra-murdare, cu parcuri necurăţate cu lunile, cu parcări pline de gunoaie, cu gropi răspândite peste tot arealul asfaltic german), cât şi cu abordări pseudoştiinţifice în cercetare şi experimentare pe patologia Corona!

BREXIT?

Datorită Germaniei! Datorita lui Merkel şi emigranţii săi din toată lumea!

Pe care vrea să-i împartă astăzi în toată Europa! DeutschlandsVerteilungspolitik!

Are vreo importanţă că Germania e plină de şomeri nemţi – Arbeitslose, plină de cerşetori nemţi – Bettlers, plină de nemţi fără locuinţă – Obdachlose, plină de căutători nemţi în tonete – Mülltonesuchendern, plină de nemţi săraci şi datori – Arme und Schuldeleute, plină de sinucigaşi nemţi – Suizidmasse… Evident, nuu!

Germania face istorie oricum, indiferent de primul război mondial, de al doilea război mondial, sau de al treilea război mondial migraţionist, o adevărată migraţie a popoarelor sărace ale lumii, Völkerwanderung, înspre Vestul European! Cap compas, evident, Germania!

BRREXXITT? Datorită nebuniilor germane de a construi monştrii birocratici nefuncţionali, de a clădi piramide propagandistice imense, toate consumatoare de miliarde şi miliarde pe lună!

BRREXXITT? Datorita stupidităţilor germane de a promova toate nulităţile politicii europene în mari funcţii la Bruxelles, la Luxemburg şi Straßbourg, creându-se directorate, comitate şi comiţii înfiorătoare, mândrindu-se mai apoi cu semidocţii şi nulităţile ei, plini de iniţiative catastrofice şi rapid falimentare! Pe mulţi i-am cunoscut personal, la Köln, la Bonn, la Frankfurt, la Düsseldorf, la Berlin, la Paris, la Dublin, la Bruxelles, la Luxembourg, la Straßbourg! Vă rog să mă credeţi! O patologie ’telectuală incredibilă! In-cre-di-bi-lă! Şi ăştia conduc destine continentale! Ale istoriei Europei!

I-NI-MA-GI-NA-BIL!

Structura fundamentală a nemţilor este tragic, IRRATIONALISMUS:

4A – Egal cel Monarhist dintre 1914-1918 (care a distrus trei monarhii de stabilitate în Europa, Romanowii, Habsburg, inclusiv a lor, cea de Hohenzollern)

4B – Egal cel Republicanist dintre 1919-1933 (prima încercare de implantare a comunismului în Europa de Vest, culminând cu criza mondială din 1929-1933)

4C – Egal cel Naţional-Socialist dintre 1933-1945, culminând în al Doilea Război Mondial (1939-1945), cu pierderi imense pentru întreaga omenire.

4D – Egal cel Unionist şi Migraţionist dintre 1960-2020, în care Germania conduce pivotal şi arogant o Europă pseudo-unită, indiferent de mari slăbiciuni, culminând în hiper-datoriile Greciei de peste 350 de miliarde de euro, culminând în haosul migrantic mondial înspre Europa de West pornit acum 60 de ani şi culminând cu dispariţia cultural-spirituală a Germaniei şi a Europei de West!

4E – Egal în inconştienta lor imensă în care orice emigrant Afroasiatic ajuns în Germania pe Sistemul Social este conectat de alţi 200 sau trei sute de viitori co-emigranţi, care sunt în drum spre Germania de la mii sau zeci de mii de kilometri distanţă! Aşa că la cei peste 10 milioane de emigranţi mondiali în Germania, mai aşteaptă la rând încă 200-300 de milioane de emigranţi mondiali, care vor ajunge cumva în Germania şi Europa de West (căsătorii de faţadă, studii aparente, acte false, mituiri de autorităţi, traficul de credincioşi prin bisericile tuturor religiilor şi denominaţiunilor, presiuni de frontiere ca în 2015, trafic de droguri, trafic de sex, prostituţie, trafic de arme, pedofilism, homosexualism, hackerism, triumful injustiţiilor şi tuturor aberantismelor inimaginabile, totul este permisibil, totul este tolerat şi încurajat şi plătit şi susţinut, şi aplaudat şi încurajat! Germania – Paradisul iraţionalismului mondial!

4F – Nu speraţi că Germania va suporta singură toate presiunile haotic-migrantice, cu cheltuieli de câteva miliarde bune pe lună, nuu, fiţi siguri, fiindcă ei, migraţioniştii vor fi redistribuiţi în toată Uniunea Europeană (inclusiv România), prin aşa-zisul Verteilungspolitik, fiindcă suntem solidari cu EU, cu Africa, cu Asia, cu America Latină, cu toţi săracii lumii, ceva acolo, trei patru miliarde de suflete (Oricum, cu Corona virus în creştere)!

4G – Dar de ce iraţionalismul german e nestopabil, e neopribil? Fiindcă Germania are în Constituţia ei de după război, în Art. 61, stipulat că în Germania se poate depune cerere de Politik Asyl (Asylantrag cu persecuţii reale sau inventate), din toate ţările lumii, fără excepţie! Germania se scufundă, dar Asylantul rămâne!

Germania dispare dar Asylantul prosperă (avem sute şi mii de clanuri turco-libaneze, maghrebiene, siriene, irakiene, pakistaneze, afghane, fiecare cu mii şi zeci de mii de membri, raiul muncii şi câştigurilor la negru, o întreagă economie la negru, Schwartzwirtschaft )

Germania sărăceşte (tragică prăbuşire a economiei germane cu acest Corona), dar migrantul înfloreşte (natalitate de cinci-şapte ori mai mare decât cea germană)!

Iar acest model inimaginabil şi ultrapatologic vrea să îl impună Germania mai săracilor ei parteneri din EU!

Se discută în zilele prezente, tensionat şi înfrigurat la Bruxelles despre sute şi mii de miliarde ca buget EU, de creditare şi împrumutare pentru cei loviţi crunt de Corona virus, o situaţie dureros de ultra-complicată, cu o creştere exponenţială de DATORIE COMUNĂ A EU!

Avem experienţa dramatică de comun, de colectivitate, de comunism în România anilor 1944-1989, iar acum repetăm la EU, sub direcţionarea Germaniei, acelaşi scenariu predestinat damnării falimentare, a tuturora, de sus până jos, de la West la Est şi de la Nord la Sud!

Este vreo problemă în Germania că EZB (Banca EU), care are de ani de zile doar dobânzi negative la miliardele de Euro, depuşi în special din Germania? Depunătorii germani, ostenitorii germani (printre care se număra şi familia Schattenberg – Ostace), sunt furaţi cu sume de până la o sută de miliarde de Euro pe an! A mişcat vreun deget Angela Merkel sau guvernul german – Bundesregierung, sau parlamentul german, Bundestag, ceva în acest sens? Nimic! Gar nicht! Iar populaţia germană prezentă, aplaudă şi se bucură! Germania face istorie, Deutschland macht Geschichte! Parcă mai ştim şi noi aplauzele cu nemiluita adresate unui cârmaci naţional ce ne-a condus în disperare şi aneantizare! Istoria apocalipselor e mult mai repetabilă şi convenabilă până la un punct decât istoria trezirii întru realitate, chiar crudă aşa cum este!

Germania apără valori europene! Teoretic! În realitate nomenclatura germană şi Europeană îşi apară privilegiile, funcţiile bine plătite, indemnizaţiile speciale, pensiile de lux şi supralux, prin care un alcoolist ramolit ca Juncker are 30.000 de Euro pe lună pensie (pensie umană, nuu?), cam atât cât primeşte un biet amărât în 15-20 de ani de pensie cumulată! Asta este valoare europeană! Evident, fundamentală, nuu? Ăsta este idealul celor 500 de milioane de vai de capu’ nost’ în Europa! Dar propaganda merge înainte, dobaşii EU şi trompetiştii EU (bine plătiţi din banii noştri), sunt plini de surle şi trâmbiţări (am mai întâlnit asta pe undeva, nuu?) 7

Germania a creat un supra-monstru la Bruxelles, cu peste 22.000 de legi, de decrete, de direcţii, de linii de conduită, mai ceva ca Inchiziţia spaniolă şi catolică, mai ceva ca absolutismul feudal, mai ceva ca totalitarismul comunist! Iar A. Merkel, şi der Leyen vorbesc de bunăstarea EU! Da, pentru ei, pentru diviziile de camarile înţesate de semidocţi, de subculturnici, de iresponsabili şi de inconştienţi!

Germania, în nebunia ei ireală a renunţat în mare măsură şi la… Limba Germană – Deutsche Sprache! Chiar aşa? Da, peste tot sunt afişate traducerile de English, de Türkye, de Arab, iar pe stradă, în parcuri, în trenuri şi busuri, Limba Germană este… Second Language, Die Zweite Sprache! Şi asta în Germania!

S-a renunţat la întreaga gamă de litere cu umlaut profund germane, din seria “Ä–Ö–Ü”, cât şi la goticul “ß”, atât din motive de internetizare, cât şi din motive de globalizare, cât şi din motive de incredibilă DEGERMANIZARE – ENT-DEUTSCHLANDISIERUNG, realizată primordial de nemţii înseşi! …Acelaşi scenariu şi pentru diacriticele din Limba Română “Â–Ă–Î–Ţ–Ş”, sau cele din Limba Franceză, sau Spaniolă şi Portugheză!

Suntem în era de Denglisch peste tot, de Spanglish peste tot, Romenglish peste tot, Türkye peste tot, Maghrebizare peste tot, o accelerată renunţare la tradiţie şi mândriile etnologice europene!… Dealtfel este dureros de vizibil caracterul profund ANTI-EUROPEAN al Uniunii Europene, care a islamizat masiv Europa, a asiatizat şi africanizat masiv Europa, toate văzute ca mari succese ale politicii de vânzători de continent de la Bruxelles (Europasverrätern)!

Redactând acest fragment de oribil şi penibil occidental, chiar în perioada summitului de la Bruxelles (18-20 Iulie, 2020), voi puncta câteva din prăbuşirile de tip Deutsch – Abstürzung, practic o sintetizare a surpărilor de mai sus:

11A – Tot ce s-a amânat din marile greşeli din ultimii 20 de ani din Uniunea Europeană (datoriile Greciei, Italiei, Franţei, Spaniei), s-au acumulat latent şi acum în explozia lor exponenţială nu mai sunt resurse financiare pe măsură!

11B – S-au dat tone de miliarde la peste 150 de ţări sărace ale lumii, nu s-a rezolvat aproape nimic, şi când suntem noi europenii în găleată, nu mai avem pentru noi înşine punţi de salvare!

11C – Suntem intraţi într-o gigantică datorie a EU, Gigantische Schulden Union, care practic e neplătibila în termenii economici actuali (situaţie echivalentă cu Statele Unite), de cei ce i-au credite, sau împrumuturi!

11D – Se discută la Bruxelles de bugete pe următorii ani de 2000 de miliarde de Euro, cifre inimaginabile pentru Uniunea Europeană, care are o majoritate de ţări membre mici şi foarte mici, de genul Malta, Cipru, Litauen, Estland, Lettland, Slovakia, Slovenia, Luxemburg, Irlanda, care are ţări mijlocii dar fără un potenţial economic real, evident, toate datoare, de genul Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Croaţia, Austria, Chech Republic, Portugalia, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, şi cele cinci mai grele în economie, Polonia, Germania, Italia, Franţa, Spania, care sunt fiecare cu imense deficite naţionale şi internaţionale, toate cuprinse în pandemia corona.

11E – De Englezi ne-am scuturat! Nu avem nevoie de ei! De fapt, cine sunt britishii ăştia? Perfid Albion, să ne lase în pace, fiindcă noi, EU, ne putem extinde în Estul Balcanic, cu forţe proaspete de tip Albania, de tip Kosovo!

Cum să nu încheiem cu o altă mostră de inconştienţă Germano-Europeană, prin care simbolul central al ortodoxismului bizantin, Sfânta Sofia sau Hagia Sofia din Constantinopol – Istanbul, este retransformată din muzeu în moschee de către dictatorul Erdogan. Dacă însuşi Kemal Atatürk (părintele Turciei moderne), a considerat în 1934, din motive politice şi religios-umanitare ca Sfânta Sofia să devină muzeu, iată că prin transformarea Muzeului Sfânta Sophia în Moschee, se produce o altă persecuţie a memoriei creştine, cu zero rezonanţă în arealul German şi European de tip EU!

Sa reamintim, în ordine relativ cronologică, suferinţele lumii creştine, începând cu Golgota din Jerusalem, unde a fost crucificat Mântuitorul Iisus, continuând cu persecuţiile religioase, Christenverfolgungen, din timpul împăraţilor romani ai Erei Creştine, începând cu Nero (54-68), continuând cu Decius (249-251), cu Valerian (253-260) şi Diokletian (284-305).

Sfânta Sofia, Heilige Sophia, mândrie a artei bizantine, Seelsorgekunst, construită între 532-537 sub împăratul Justinian, are o înălţime de 55 de metri şi o cupolă cu diametrul de 33 de metri, fiind transformată în Moschee în 1453, odată cu ocuparea Constantinopolului de către turci. Unde au fost atunci, ca de altfel şi astăzi, pretinşii cruciaţi ai lumii catolice? Unde a fost atunci, ca de altfel şi astăzi, solidaritatea pretins ecumenică a lumii creştine europene? Să reamintim că măreţul Constantinopol a fost leagănul întregii Ortodoxii răsăritene, aici având loc o serie de Concilii religioase de importanţă istorică pentru creştinism, reamintindu-ne de:

1 – Concilium din 381, sub împăratul Theodosius,

2 – Concilium din 553, sub împăratul Justinian

3 – Concilium din 680 / 681, sub împăratul Constantin al IV-lea

4 – Concilium din 869 / 870, sub împăratul Basileos I.

…Cine părăseşte crucea, părăseşte altarul…

…Cine părăseşte altarul, părăseşte icoana…

…Cine părăseşte icoana părăseşte luminarea…

…Cine părăseşte luminarea părăseşte clopotul…

…Cine părăseşte clopotul părăseşte rugaciunea…

…Cine părăseşte rugăciunea, se părăseşte pe sine…

…Cine le părăseşte pe toate, intra în neslava necredinţei, a stinsei lumini, a nemântuirii cereşti, a nesalvării şi nebinecuvântării…

***

DEZASTRUL GERMAN (2)

Intrăm direct în dureroasele patologisme politice ale prezentului catastrofic, amplificat de căderile biologice prin Coronavirus şi cele ontologice prin imensele pierderi economice, ajunse la limita nesuportabilului şi insuporta-bilului… Să punctăm dramaticele căderi Germano-Europene, fără a avea vreodată pretenţia întru epuizarea lor!

Toate marile companii mondiale în Cyber-tehnologii (Apple, Alphabet, Facebook, Google, IBM, Intel, AMD, Microsoft, Tweeter, Yahoo, Samsung, Philips, Sony, Huawei, Alibaba,) sunt NEEUROPENE!

NEEUROPENE?

Cuum aşaa?

Noi, europenii, noi mondialii, noi solia de pace a lumii, noi spiritul lumii, cuum? Da, daa, noi europenii, noi, noi, noi, înmulţiţi de puzderii şi noroi! Nu suntem noi prima pe lume? Nu! Nu! Nu! Ci, undeva la coadă! Pai nu ni se spune că suntem cineva în lume, şi vine unu’ şi ne spune că suntem undeva la coadă! Da! Asta este Germania prezentă şi Europa prezentă! Şi încă undeva la coada cozilor lumii!

Ce a păzit în cei 63 de ani de existenţă Uniunea Europeană (Pole position, adică Capul răutăţilor – Germania)?

Vă spun eu!

Propriile avantaje ale pseudoelitismului germano-european, de tip salarii grase, pensii de lux, privilegii cu nemiluita, imunităţi inventate, aroganţe imense (şi evident, ignorante pe măsură), ale nomenclaturii europene de pe axele Berlin (iniţial Bonn, până în 1992) – Bruxelles – Paris – Roma – Rotterdam – Luxembourg!

Ce a inventat Uniunea Europeană în cei 63 de ani de existenţă (Pole position, adică Capul răutăţilor – Germania)?

Vă spun eu!

O propagandă imensă în Europa şi în lume, plătită cu miliarde şi miliarde de Euro pe an, tradusă în cele peste 200 de limbaje umane, şi distribuită gratuit celor 200 de ţări ale Planetei! Am citit eu, eu personal, nu zeci, nu sute, ci mii şi mii de broşuri şi reviste de propagandă EU, cărţi masive de manipulare EU, totul falsificat, totul minţit, totul hoţit!

În triada germană de Betrügerismus! Lügnerismus! Charlatanismus!

Adică falsificare, înşelare, şarlatanizare!

Cu ce se laudă Uniunea Europeană în cei 63 de ani de măreţe realizări (Pole position, adică Capul răutăţilor – Germania)?

Vă spun eu!

Cu manipularea, cu falsificarea, cu duplicitatea întregii realităţi uman – europene si uman – mondiale! Toată lumea dinafara Europei are drepturi şi numai drepturi, şi nimeni nici o datorie! Germania poate hrăni pe toată lumea (dar acasă sunt milioane de nemţi ce stau zilnic la COŞUL SOCIAL – TAFFEL ERNÄHRUNG!) Germania poate lua toţi emigranţii lumii (dar acasă nemţii – nemţi nu îşi pot plăti chiriile după o viaţă de muncă, fiind pur şi simplu daţi afară în strada, şi rapid încartiruiţi migranţii, care au toate cheltuielile plătite de statul german! De statul social german!)

Continue reading „Augustin OSTACE: Dezastrul german (1&2)”

Gheorghe DRAGOMIR: Civilizația umană în căutarea unei noi direcții. Criza lumii moderne

Motto:

„A spune că lumea modernă se află în criză, înseamnă cel mai adesea a afirma că ea a ajuns într-un punct critic, sau, cu alte cuvinte, ca e iminentă o transformare, mai mult sau mai puţin profundă, că e de aşteptat să se producă, în mod cert şi nu peste mult timp, o schimbare de orientare, de voie sau cu forţa, mai mult sau mai puţin brusc, cu sau fără catastrofe.” (Rene GUENON, La crise du monde moderne, Ed. Galimard, 1946)

Într-adevăr, autorul ne vorbeşte despre o anume stare de nelinişte generală, în care trăim azi, de acel presentiment a ceva pe cale să se săvârşească, care acţionează necontrolat asupra imaginaţiei producând reprezentări dezordonate pe interpretarea exagerată şi manipulatoare a „semnelor” care anunţă Apocalipsa.

Pentru a obţine o imagine cât de cât reală în ceea ce priveşte semnificaţia epocii actuale, ne vom aminti de scrierile lui Rene GUENON care fac referire la doctrina hindusă care împarte durata unui ciclu uman în patru faze ale „unei întunecări crescânde a spiritualităţii umane cunoscută în tradiţia antichităţii occidentale sub numele: vârsta de aur, de argint, de bronz şi de fier. Potrivit tradiţiei hinduse, ne aflăm în cea de-a patra fază a Manvantara (ciclul uman), Kali-Yuga (vârsta sumbră), care începe cu şase mii de ani în urmă, când adevărurile, care erau odinioară accesibile tuturor oamenilor, au devenit tot mai ascunse şi mai greu de atins, fiind cunoscute şi păzite de către elitele unor organizaţii iniţiatice, pentru a menţine controlul asupra mişcărilor lumii.

Dezordinea parţială care tinde să se globalizeze în cel de-al doilea deceniu al Mileniului  III, nu este întâmplătoare, ci este consecinţa unor legi naturale şi conţine elemente necesare ordinii totale, deşi este totuşi o deviere ,o anomalie care trebuie judecata după cuvântul Evangheliei: „Sminteală trebuie să fie, însă vai de cel prin care vine sminteală!”

Într-adevăr, lumea de azi parcă este cuprinsă de „frenezia smintelii”, haosul şi decadentă se propagă cu repeziciune ca un virus ce produce o pandemie globală, lumea aşteptând o „oportunitate” pentru a se revolta paşnic sau violent, împotriva actualei forme de guvernanţă la nivel planetar impusă de conducători corupţi de putere, incompetenţi şi plini de aroganţă, simple marionete în mâinile corporaţiilor transnaţionale şi organizaţiilor oculte. Pe acest fond, s-au accentuat şi tind să se accentueze confruntările dintre Orient şi Occident care s-au transformat în războaie şi conflicte militare limitate, care au generat consecinţe tragice pentru milioane de persoane nevoite să-şi părăsească căminele şi să-şi caute un adăpost în occidentul modern şi decăzut, care s-a transformat în ultimul deceniu într-un bazar multietnic şi religios, fragmentat social, cultural şi religios.

O soluţie la situaţia complicată prin care trece occidentul captiv în propria capcană, ar fi reîntoarcerea la propria tradiţie spirituală care ar crea condiţii că opoziţia dintre orient şi occident să dispară treptat, dar pentru aceasta este nevoie de un amplu proces de educaţie pentru a înţelege mai profund spiritualitatea orientală, de o înfrângere a ignoranţei şi a prejudecăţilor de o parte şi de alta, ceea ce ar anihila manifestările de intoleranţa, xenofobie şi extremism de orice fel.

Este timpul  ca occidentul să redevină leagănul tuturor civilizaţiilor, să reaprindă luminile spiritualităţii sale, să renunţe la tendinţele sale hegemonice de a cotropi sub diverse forme alte popoare şi de a atrage alte naţiuni în vârtejul aventuros al activităţilor sale geopolitice dezordonate, de a răspândi germenele acaparării şi devorării, ce caracterizează lumea modernă. „Omenirea e de mult învăţată că marile puteri să umble pe la alţii, să le facă ordine, cu sau fără chemare. E cazul cel mai tipic de acaparare şi devorare, de puterile care prin vivacitatea acestui instinct au devenit mari. Ele şi-au întemeiat deopotrivă, teorii care să le confere acest drept considerându-l chiar o obligaţie morală şi combătând în numele lui, niciodată fără un folos material.” Paul Everac, Mic breviar despre politică, Ed. Bren, 2005.

Trezirea popoarelor din comă indusă de promisiunile amăgitoare: dreptate, libertate, egalitate, fraternitate, democraţie devine deja în zilele noastre o realitate tangibilă, odată cu păşirea în era civilizaţiei post-umane guvernată de Inteligenţă Artificială.

De la Revoluţia Franceză, când paturilor sărace, marginalizaţilor sociali, armatei de cerşetori şi prostituate şi puşcăriaşilor, elitele franceze le-a promis că înlăturarea monarhiei corupte şi parazitară, ghilotinarea reginei Maria Antoaneta „austriaca” şi a regelui Ludovic al XVI-lea, va aduce un regim politic nou – Republica – în care drepturile, libertăţile, demnitatea umană vor fi statuate în noua Constituţie, iar inegalităţile de tot felul vor dispare, s-a săvârşit marele păcat de a minţi poporul, nu ca la noi în decembrie 1989 cu televizorul, ci în acordurile Marseillezei.

Este bine să amintim aici, ca regele Ludovic al XVI-lea  era înclinat să accepte un regim monarhic constituţional, dar  elitele revoluţionare, aparţinând masoneriei, au preferat instaurarea unui „regim democratic” dezlănţuind teroarea şi suspiciunea ca instrumente de control a maselor şi de menţinere la butoanele puterii, o minoritate radicalizată şi coruptă, pentru a dobândi cât mai multă putere.

Timp de aproape două sute cincizeci de ani, toate revoluţiile democratice ce au urmat, s-au folosit de aceste promisiuni amăgitoare şi utopice pentru a-şi dobândi legitimitatea, iar elitele occidentale să creeze instituţii democratice care să le dea măcar iluzia că cei mulţi au puterea, că democraţia reprezentativă le asigura controlul asupra instituţiilor statului şi a modului de organizare spirituală a societăţii.

Cu toate că, Europa şi America au regimuri democratice consolidate care sunt considerate modele de succes în guvernanta popoarelor, totuşi, evoluţiile politice, economice şi sociale la început de Mileniu III, au scos în evidenţă o erodare semnificativă a instituţiilor democratice şi ale statului de drept, o neîncredere accentuată a cetăţenilor în clasa politica şi în conducători, o fragmentare profundă a societăţii, o elită birocratică şi arogantă transformată într-o confrerie parazitară şi aservită intereselor marilor corporaţii.

De asemenea, democraţiile occidentale se confruntă cu o adâncire semnificativă a inegalităţilor sociale, cu reactivarea unor sentimente de ură rasială, cu tendinţe secesioniste, extremiste antimigrație şi xenofobe, care au scos în stradă mulţimi revoltate la nivel planetar pentru schimbarea actualei stări de lucruri, sperând că o lume mai bună ar putea fi construită.

Asistăm la o nouă generaţie de activişti numită „fulgii de nea”, fără ideologie şi angajament social, care protestează pro sau contra a orice, în forme paşnice sau violente, anunţând zorii haosului şi anarhiei şi dispariţia treptată a partidelor politice tradiţionale şi înlocuirea lor cu mişcări şi forumuri civice care îşi vor propulsa proprii candidaţi la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale.

*

America secolului XXI, declinul unui imperiu, zorii imperiului euro-asiatic (Rusia,  China, India)

Măsurile luate de guverne pentru combaterea pandemiei, de izolare şi distanţare socială, de închidere a lăcașelor de cult şi cimitirelor, sunt interpretate ca lovituri directe aplicate de organizaţiile oculte prin reprezentanţii infiltraţi la nivelul guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, pentru a semăna neîncredere în corpul ecleziastic al principalelor religii ale lumii şi direcţionarea lor spre o nouă religie universală creată şi controlată de către ocultă internaţională, inclusiv prin folosirea Inteligenţei Artificiale.

America considerată „paradisul oportunităţilor şi libertăţilor”, începe să semene cu „imperiul sălbăticiei” imaginat de  Kaplan, unde ura, discriminarea rasială şi de gen, xenofobia, secesiunea, adâncirea inegalităţilor sociale, anunţa declinul, haosul, prăpădul şi distrugerea, putând genera premisele izbucnirii unui război civil devastator.

Ferry de Kerkhove (profesor universitar la Ottawa şi cu 38 ani experienţa în diplomaţia canadiană) publică recent un material în care sublinia că: „Cu cât ne apropiem de 8 noiembrie dată alegerilor prezidenţiale americane, tot mai mult suntem în drept să ne îngrijorăm de riscul unui război civil în SUA. Nu este vorba de dramaturgie. Este mai degrabă refuzul aleşilor Partidului Republican de a restrânge puterile preşedintelui Trump, îndeosebi în domeniul afacerilor externe şi apărării… E de aşteptat ca Donald Trump să fie din ce în ce mai dezlănţuit.. Asta nu cere mare lucru, decât o scânteie, şi nu zic că asta va sosi fără îndoială. Riscul rezidă  şi în existenţa celor 300 milioane de arme în circulaţie în SUA (106 milioane de arme de foc automate şi de asalt), ţară este divizată. Nordul şi Sudul ca în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865). În SUA, moartea lui George Floyd a accelerat tensiunile care erau deja vii între republicani şi democraţi şi între comunitatea neagră şi restul populaţiei”

Într-un interviu recent acordat ziarului german Der Spiegel, economistul Nouriel Roubini  preciza: „10% dintre cei mai bogaţi americani deţin 80% din valoarea pieţei bursiere, iar 75% nu deţin nici măcar o acţiune. Un studiu FED a evidenţiat că 40% dintre americani nu au 400$ bani gheaţă pentru a fi pregătiţi pentru urgenţe, iar urgenţa o trăim acum. Este şi o motivaţie socială pentru actualele proteste din SUA, trei sferturi din manifestanţi sunt albi din categoria celor menţionaţi mai sus. Va fi o vară fierbinte pentru SUA cu 42 milioane şomeri şi cu economia în recesiune, chiar dacă în luna iunie s-au creat 4,5 milioane noi locuri de muncă”.

„Invincibila armată americană”, braţul înarmat al complexului militaro-industrial care înghite anual, din toate timpurile mii de miliarde de dolari, şi-a dovedit din plin incompetenţă şi abuzurile în războaiele duse cu state inferioare din punct de vedere economic şi militar, cu Coreea (1950), apoi Vietnam, până în perioadă recentă în raport cu eşecurile răsunătoare înregistrate în invaziile din Irak şi Afganistan.

Pentru a muşamaliza abuzurile şi crimele de război ale militarilor americani, administraţiile americane, indiferent de coloratură politică s-au opus oricăror încercări de aducere în faţa Curţii Penale Internaţionale a cazurilor semnalate, asigurând militarilor un statut privilegiat în raport cu militarii aparţinând altor state membre NATO, sau cu forţele ONU de menţinere a păcii. Recent, preşedintele TRUMP a dispus sancţiuni împotriva CPI pentru „îndrăzneala” de a cere anchetarea şi punerea sub acuzare a unor militari americani pentru crime de război comise în Irak şi Afganistan. De altfel, este aceeaşi atitudine arogantă şi sfidătoare la adresa organismelor internaţionale care nu sunt pe placul intereselor americane, aşa cum s-a întâmplat  şi cu OMS, căreia administraţia Trump i-a retras finanţarea în contextul pandemiei de coronavirus.

Dacă administraţia Trump aflată sub influenţa ultraconservatorilor va continua să-şi afirme „măreţia” situându-se deasupra legilor care guvernează relaţiile internaţionale prin nerespectarea tratatelor şi acordurilor semnate şi a instituţiilor cu vocaţie universală: ONU, OMS, OMC şi va  stârni în continuare nemulţumiri şi neîncredere din partea puținilor aliaţi, o reevaluare a relaţiilor şi termenilor aranjamentelor economico-comerciale şi de securitate vă fi necesară. „Performanţa” administraţiei Trump este că a „reuşit” în plan extern să fie tot mai izolată şi neluată în seamă, iar pe plan intern, să divizeze şi să antagonizeze societatea americană.

O situaţie care putea arunca în aer societatea americană şi să creeze premisele declanşării unui război civil, a fost recentă intenţie a preşedintelui de a desfăşura forţe armate echipate de război, pentru a restabili ordinea în marile oraşe, inclusiv în capitală, prevalându-se de o lege din 1807, care nu a fost invocată de niciun preşedinte în ultimul secol. Situaţia a fost evitată prin decizia fermă a şefului Pentagonului şi ofiţeri superiori ai armatei, care au refuzat să dea curs cerinţei preşedintelui, argumentând că rolul armatei este de-a apăra ţara de inamici externi şi nu de propriul popor. Sunt convins că aceste atitudini vor fi sancţionate de preşedinte aşa cum a procedat şi cu alţi demnitari sau generali care nu i-au împărtăşit opiniile.

Fervoarea demolării şi distrugerii colective practicate cu frenezie sub sloganul „Nu pot să respir” de către protestatarii americani şi din Europa occidentală care s-au revoltat împotriva abuzurilor şi violentelor poliţiei, s-a transformat rapid într-o mişcare internaţională de condamnare a sclaviei, discriminării rasiale, marginalizării sociale, sărăciei şi inegalităţilor sociale, care îşi propune demolarea memoriei colective, a istoriei, culturii, artei şi a tot ce este legat de trecutul istoric întunecat care aminteşte de sclavia negrilor. S-a ajuns astfel la un gen de „revoluţie culturală” care aminteşte de perioada inchiziţiei, a Revoluţiei franceze, a celei bolşevice, revoluţia maoistă şi de cele petrecute în Europa de est în decembrie 1989, când s-au distrus statui, s-au pus la stâlpul infamiei în pieţele publice şi s-au ars opere de artă sau alte produse culturale, s-au înfierat cu mânie proletară „trecutul”,  s-a aruncat la coşul de gunoi al istoriei trecutul „compromiţător” şi obsedant.

Academicianul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Romane, într-un articol intitulat sugestiv: „Fervoarea demolării” sublinia cu amărăciune că: „Astăzi, explicaţia distrugerii memoriei colective este discriminarea bazată pe culoarea pielii şi care, în aproape toate ţările, în timpuri mai mult sau mai puţin îndepărtate, a făcut numeroase victime. O asemenea țara America – oficial SUA – care începând cu perioada colonială şi până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, a statuat oficial, prin legi şi reglementări cu putere de lege, sclavia negrilor. Mult mai grav este faptul că, de la interzicerea sclaviei în SUA (1865), au trebuit să treacă o sută de ani până la îndepărtarea ultimelor legi discriminatorii în partea statelor aparţinând Confederaţiei (1963). În practica vieţii cotidiene însă, nici până astăzi discriminările de tot felul, inclusiv cele bazate pe culoarea pielii, nu au dispărut complet, nici în SUA şi nici în alte regiuni. Evident, gradul lor de extindere şi forţa lor de manifestare diferă foarte mult de la continent la continent, de la ţară la ţară, de la comunitate la comunitate.”

Mai recent, valul violențelor a fost direcţionat împotriva unor statui aparţinând unor personalităţi politice, culturale sau religioase „suspectate” de rasism, care se cer a fi demolate, în timp ce statuile lui Marx şi Lenin (amplasate în unele state americane) zâmbesc ironic în barbă, văzând că stră-strănepoții lor din America şi Europa  occidentală se întorc în forţă la ideologia neo-marxistă şi la „luptă de clasă”.

Pentru a irita şi încinge spiritele, preşedintele Trump a etichetat public dezordinele civile care au cuprins întreaga Americă, ca fiind provocate de huligani, infractori, bolnavi mintal, iar pentru restabilirea ordinei vor fi trimise trupe bine înarmate de la Pentagon, idee respinsă de responsabilii militari. Cu toate acestea, preşedintele nu s-a liniştit, ci a plecat de la Casa Alba pe jos, însoţit de zeci de membri ai serviciului de securitate, pentru a se deplasa la Biserica Episcopală Evanghelista, Sf. Ioan, cunoscută ca biserica preşedinţilor, de unde, cu Biblia într-o mână  a declarat cu emfază: „Țara noastră este mare. Este ceea ce gândesc. Este cea mai mare din lume. O s-o facem şi mai mare şi aceasta nu ne va lua mult timp… Vedeţi ce se întâmplă? Asta revine…Asta revine în forţă. Ţara noastră va fi mai mare ca niciodată.”

Ce a vrut să ne transmită preşedintele? Că ne putem aştepta la un război de anexare a Mexicului ori a unor regiuni din Canada pentru că America să devină şi mai mare?

Scriind aceste rânduri mi-am amintit de un cântec din copilărie: „Podul de piatră s-a dărâmat,/ a venit apă şi l-a luat;/ vom face altul pe râu în jos,/ altul mai mare şi mai frumos!//” Deci America pe care a luat-o valul protestelor, va fi reconstruită şi i se va reda măreţia sub un nou mandat Trump! Faţă de alegaţia preşedintelui, episcopul Bisericii Sf. Ioan, Marian Edgar Budde, a ţinut să-i dea o replică la CNN: „Sunt revoltat. El a venit nici să se roage, nici să recunoască agonia naţiunii noastre şi în particular a persoanelor de culoare care reclama sfârşitul a 400 ani de rasism sistemic…”

Este momentul să amintim că, într-un secol XX de hegemonie planetară, expansionismul american a sufocat şi spoliat de bogăţii popoare, transformându-le în coloniile marilor corporaţii, prin recurgerea la războaie, lovituri de stat, revoluţii „portocalii”, sau „primăveri arabe”, devenind jandarmul planetei care prin acaparare şi devorare şi-a extins influenţa şi a impus modelul de viaţă american. Dacă secolul XX a fost american, semnele indică că în secolul XXI imperiul american va fi în declin, iar globalizarea influenţei Asiei prin port-drapelul sau, China, va ocupa golurile geostrategice lăsate de SUA şi UE. În aceste condiţii, SUA va fi nevoită să se retragă pe metereze pentru a supravieţui ca o altă superputere în cadrul multilateralismului şi să reziste asalturilor geopolitice, geoeconomice şi geostrategice ale ţărilor membre BRICS, al căror rol şi influenţa va fi în creştere. Relaţiile SUA cu fostul său partener euroatlantic, UE vor cunoaşte noi momente de tensiune şi confruntare generate de măsurile reciproce de mărire a taxelor vamale, de interzicere reciprocă a călătoriilor din SUA spre Europa şi invers, de viziuni diferite privind relaţia cu Rusia, de modul de management a resurselor financiare, umane şi militare în cadrul NATO, în privinţa parteneriatelor economice şi nu numai ale UE cu China, India, Turcia, Israel…

Scăderea influenţei americane în lume şi declinul evident în care se afla, este subliniat cu lux de amănunte şi de fostul consilier pentru securitate naţională, John Bolton în recentă carte: „The room where it happened”, lansată la 23 iunie, în ciuda presiunilor şi piedicilor venite din partea Casei Albe. Autorul prezintă publicului un portret deloc măgulitor al preşedintelui Trump pe care îl caracterizează ca fiind: „Incompetent pe scenă internaţională, ironizat şi luat peste picior de către înalţii responsabili ai propriei administraţii, obsedat să obţină cu orice prilej capital de imagine şi mai puţin preocupat să promoveze interesele ţării.” Un moment important descris de autor, se referă la întâlnirea preşedintelui Trump cu preşedintele Putin la Helsinki (2018), când, John Bolton, pe atunci consilier pentru securitate naţională a făcut tot posibilul pentru a fi prezent la această întrevedere ştiind vulnerabilităţile în materie de politică externă şi securitate, ale preşedintelui american, pentru a preveni eventuale gafe ori interpretări greşite a unor teme supuse discuţiilor. „Putin m-a uimit, relata autorul, prin competența şi calmul său şi încrederea în el, indiferent de problemele economice şi politice discutate privind Rusia. Cunoştea perfect priorităţile Moscovei în domeniul securităţii naţionale.”

Nu întâmplător, analizând comportamentul celor trei personalităţi aflate în prim-planul politicii internaţionale, putem cu uşurinţă să înţelegem în ce măsură, pregătirea, experienţa şi calităţile personale pot influenţa deciziile ce se iau în cadrul negocierilor pe marile subiecte ale lumii contemporane. Pe un plan, avem un preşedinte american narcisist şi capricios, înclinat spre iniţiative şi „gesturi” spectaculoase în politica externă, care merge la cacealma, supralicitând, fiind interesat de propria imagine şi mai puţin de rezultatul negocierilor şi doi preşedinţi, Putin şi Xi, aparţinând unei culturi şi civilizaţii euroasiatice, cu tradiţii în arta negocierii, cu tradiţii în arta negocierii şi diplomaţiei, care abordează cu calm, pragmatism şi fermitate cele mai sensibile teme, promovând însă cu obstinaţie interesele propriilor popoare sau grupuri de state partenere, bucurându-se de respectul şi aprecierea omologilor, chiar şi atunci când poziţiile sunt divergenţe.

Un exemplu recent care demonstrează lipsa de viziune şi coerentă a politicii externe şi de securitate americane, îl constituie anunţul preşedintelui Trump de a relua negocierile cu Rusia în problema „New Start” şi de a include în negocieri la noul tratat şi China, deşi în februarie 2019 s-a făcut mare vâlvă şi un adevărat show mediatic prin începerea procedurilor de retragere unilaterală a SUA din FNI, după ce Rusia a fost acuzată, fără probe că fabrica rachetele 9 M 729 a căror portanta atinge 2500 km, astfel încălcând prevederile tratatului. Retragerea oficială din FNI a fost efectivă la 2 aug 2019. Revenirea administraţiei americane la masa negocierilor pentru un nou tratat este o nouă manevra de campanie electorală pentru a arăta lumii că actualul preşedinte american este „flexibil” în deciziile geostrategice, deşi în realitate, mult trâmbiţatele negocieri bilaterale conduse din partea americană de Marshall Billinglea şi din partea rusă de către vice-ministrul de externe, Serghei Raybkov şi care se vor desfăşura la Viena, vor fi sortite eşecului.

Este aceeaşi reţetă ca în cazul anunţului preşedintelui Trump de a negocia direct un acord cu Iranul, în ciuda presiunilor exercitate asupra statelor şi companiilor europene şi nu numai, de a respecta sancţiunile economice americane la adresa Iranului, în caz contrar vor suferi consecinţele. La 29 iunie a.c., Agenţia iraniană de ştiri (FARS) anunţă că: „Iranul a emis mandat de arestare împotriva preşedintelui Trump sub acuzaţia de ucidere şi terorism prin asasinarea la Bagdad, la 30 ianuarie 2020, a numărului doi în ierarhia conducerii iraniene, Qassem Solimani.” Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului, Iranul a solicitat ajutor Interpolului.

O altă decizie de politică externă americană care a stârnit rumoare şi nedumerire în cancelariile internaţionale a fost anunţul preşedintelui de anulare a lucrărilor G-7 pe care urma să le găzduiască în luna iunie, pentru luna septembrie, ţinând însă să precizeze că: „oricum ţările care formează grupul sunt depăşite şi nereprezentative”, dorind să invite la viitoarea întâlnire: Rusia, Coreea de Sud, Australia şi India, G-7 urmând să se transforme în G-10 sau G-11.

Dar ca să fie „tacâmul” de politică externă complet, Donald Trump s-a raliat poziţiei premierului israelian, Benyamin Netanyahu, care la 17 mai a.c., a declarat că „împiedică Haga să deschidă o anchetă pentru crimele de război prezumate a fi fost comise în Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de est”, calificând această intenţie a CPI, drept „o ameninţare strategică pentru Israel”, iar secretarul de stat american, Mike Pompeo (fost şef al CIA), cu ocazia lucrărilor Conferinţei de Securitate de la München, declară că: „SUA va încerca să împiedice deschiderea unei anchete împotriva Israel pentru crime de război, pentru că acest tribunal este corupt”. La fel ca şi şeful său, tot ce nu este pe placul SUA trebuie sancţionat, etichetat ca fiind organisme internaţionale corupte, deci America nu se supune decât propriilor legi, însă toate celelalte state şi organisme internaţionale să se supună capriciilor americane, altfel sunt consideraţi inamici.

Continuând paradoxurile echipei americane de conducere, vorbind despre inamicii SUA, recent, şeful FBI, Cristopher Wray a declarat următoarele: „Partidul Comunist Chinez este cea mai mare ameninţare pe termen lung pentru securitatea americană, la fiecare zece ore autorităţile americane deschid o anchetă de contraspionaj care implică China.” Fără comentarii!

*

Anti-sclavia o nouă mască a crizei

În câteva zile, problema sclaviei şi discriminării rasiale s-a transformat, graţie reţelelor de socializare, în prioritate la nivel planetar, fiind înscrisă pe agenda guvernelor atât în Europa, cât şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, făcându-se conexiuni cu traficul de carne vie (o formă modernă a sclaviei) şi cu modul de a muncii al imigranţilor.

Asistăm la o amplă campanie de epurare profesională pe motiv de comportamente şi atitudini rasiale ale unor salariaţi din cadrul companiilor americane, ca răspuns la presiune străzii şi a unor ONG-uri. În ciuda declaraţiilor şi discursurilor pompoase care condamnă rasismul, la nivelul companiilor americane indiferent de profilul de activitate, ori la nivelul instituţiilor publice, se menţin politici nefaste pentru salariaţii de culoare, cărora li se impun un arbitraj intern sau li se cere să atace în instanţă pe funcţionarii suspecţi de comportamente rasiale şi discriminatorii. Dar, ghinion! Nu de rare ori, se întâmplă ca cei care reclama asemenea comportări, să fie concediaţi.

Trebuie menţionat că, rasismul este profund împământenit în cultura corporatistă, cât şi în sistemul judiciar, astfel că sunt numai 4 PDG negri în cadrul celor 500 companii de top, iar din date guvernamentale reiese că numai 3% din posturile de conducere sunt ocupate de negri şi numai 1% în Google, FaceBook, Uber. Preşedintele „Fondation Ford”, Warren Walker declară că: „Lumea antreprenorială americană a abandonat negrii. Chiar  după o generaţie de studenţi negri cu diplome la universităţi de prestigiu, hiper dotaţi, care pleacă în luarea cu asalt a lumii întreprinderilor, dar se pare că se lovesc de un zid.” Evelyne Carter, directoarea agenţiei „Paradigm” care ajută să elaboreze strategii în materie de incluziune şi diversitate, a lansat apelul ca: „Negrii să povestească ceea ce au pătimit. Cei care sunt confruntaţi de mult timp cu rasismul, sunt în sfârşit ascultaţi”, iar Stefanie K. Johnson de la universitatea Colorado, concluziona: „Dacă nu faci nimic de-a lungul unui secol pentru ca atitudinile şi comportamentul rasial să se schimbe şi se continuă şi astăzi la fel, oamenii îşi dau seama şi vor protesta la nesfârşit.”

La ora actuală, când mânia şi indignarea împotriva sclaviei şi rasismului explodează în SUA, companii de prestigiu şi cu tradiţie precum Grupul „MARS” care deţine marca de orez, „Uncle Bens”, Grupul ”Quaker Oats” pentru cerealele de ovăz, „Aunt Jemina”, marcă de îngheţată fabricată de Dreyers, „Esquimaux”, au anunţat că îşi vor schimba numele pentru că vehiculează „stereotipuri rasiste.”

Pe un alt plan, celebrităţi din mass-media şi-au anunţat demisia pentru criticile ce le-au fost aduse privind convingerile ori manifestările cu tentă rasistă. Este cazul redactoarei şefe de la situl „Refinery 29”, a redactorului şef al magazinului „Bon Appétite”, Adam Rapoport, a lui James Bennet, directorul paginii de opinie de la „New York Times”,  redactoare şefă Claudia Eller, de la „Variety” şi lista poate continua, inclusiv din zona divertismentului.

America corporatistă a ocolit primul amendament al Constituției care se referă la garantarea şi apărarea dreptului la libera exprimare, generându-şi o adevărată poliţie a gândirii corporatiste care nu acceptă scuzele şi cine ştie, poate că în viitor vor înfiinţa departamente de „reeducare” la fel ca în China şi fosta URSS pentru acei salariaţi care vor avea curajul să gândească şi să se exprime liber. Putem concluziona că, asistăm la un colaps mental al occidentului marcat de tensiuni sociale, etnice şi religioase tot mai radicale, atât ca urmare a suprapunerii peste criza sanitară, cea economică şi neîncrederea cetăţenilor în actualul sistem de guvernanţă.

America, ca deobicei în ultimul timp, da tonul la tot felul de nerozii conceptuale, pe care le exporta în lume ca fiind rodul democraţiei funcţionale ce ar trebui luată drept model de întreaga planetă. Astfel, în acest tipar se încadrează recentul incident tragic cu George Floyd, care a pus în mişcare un nou curent aflat la moda-antisclavie şi antirasial, care scăpat de sub control va avea efecte mult mai dăunătoare pentru omenire decât pandemia de coronavirus.

Continuarea acestei politici va adânci şi mai mult ruptura între diversele minorităţi rasiale din SUA şi Europa, va declanşa conflicte rasiale şi religioase ce vor cutremura lumea. Antisclavia şi antirasismul pot fi elemente ale viitoarelor conflicte asimetrice care vor ataca modul de organizare spirituală a societăţii omeneşti, identitatea culturală, istoria şi tradiţiile popoarelor.

*

Să fie acesta semnalul de afirmare a Noii Ordini Mondiale?

Oricum, asistăm la un proces bine gândit de imbecilizare a popoarelor care vor fi obligate prin legi adoptate de minţi bolnave, să se reevalueze istoria umanităţii pentru a fi în acord cu noile tendinţe venite de peste ocean. Semnele deja sunt tot mai vizibile şi cu multă încărcătură emoţională, dacă privim filmuleţele transmise pe reţelele de socializare care ne înfăţişează un grup de tineri albi care spala picioarele negrilor în semn de iertare a păcatelor, ori o tânără albă, care într-un acces de isterie, îngenunchează în faţa unor tineri negri cărora le săruta cu „devoţiune” bocancii, în dispreţul acestora. Mai recent, un grup de congresmeni americani şezând ca nişte ostatici ai „corectitudinii  politice”, ipocriziei, a trendurilor dictate mediatic, îngenunchiaţi, un gest religios, pentru ce, nici ei nu ştiu prea bine, sunt prezentaţi de CNN ca pe o ştire de ultimă oră.

Săptămânal vedem la ştiri cum soldaţi şi poliţişti americani, suedezi şi de alte naţii, îngenunchează în fata migranţilor, iar ca regulă generală, albii în fata negrilor. Paradoxul situaţiei este că, dacă eşti alb în occident, devine un „mare drept şi o supremă datorie” să îngenunchezi din cauza vinovăţiei altora, din cauza istoriei şi a unui sistem politic şi de guvernanţă bolnav şi corupt care apăsa asupra viitorului democraţiei occidentale. Oare pentru obţinerea „iertării”, albii vor înfiinţa bordeluri în AMERICA şi EUROPA unde prostituatele albe vor practică servicii gratuite şi exclusive negrilor, bordeluri subvenţionate de stat?

Continue reading „Gheorghe DRAGOMIR: Civilizația umană în căutarea unei noi direcții. Criza lumii moderne”

Florentina SAVU: Poesis

 

VIS DE MĂRIRE

Prin zorul vieții trec arzând
Fitil nebun de fericire,
Aud pământul fremătând
Și-mi urmez visul de…mărire!

Pe drumul vieții calc voioasă,
Chiar nici o creangă nu mă-ndoaie,
Mereu voi fi o curajoasă
Arzând la fel ca o văpaie…

Cu soarele prieten bun
Zâmbesc și cânt ca o artistă,
M-adăpostesc sub un alun
Să-mi trec bucurii în revistă

Demult visez l’ a mea mărire,
Pe-un vârf de munte să ajung,
Nu banii aduc fericire,
De dorul lor nicicând nu plâng!

Pe creasta muntelui mi-adun
În buzunar de suflet, viață;
Pot cerului cu drag să-i spun:
– A mea mărire e speranță,

Speranța de a fi un om,
La cap și suflet sănătos,
De a iubi gâze și pomi
Și tot ce este, și-i frumos!

Eu ard de drag și de iubire
Față de adevăr și oameni,
Că nu cunosc altă mărire
Decât aceasta, și nu galbeni!

Averile se duc și vin,
Nimic nu iei în veșnicie,
De ce să ai suflet păgân
Și să te scalzi în avuție?

Ești mare că ai strâns comori?
Degeaba, frate! Ești sărac,
De sentimentele-ți omori
Și-ți faci mereu doar bunul-plac…

Cu-a ta avere ești nimic!
Eu? Valorez cât fericirea,
Nu aș putea să fiu calic,
Tu, mergi, sărace, cum ți-i firea!

 

TRĂIRI



Mi se scurge simțirea pe mâneca stângă,
Lacrimă de iubire peste iarba de sub picioare,
Picuri de rouă care să-i mângâie delicat frumusețea
Și s-o încălzească plăcut înainte de răsărit…

Mi se scurge visul printre închisele și transparentele pleoape
Și zboară liber peste câmpii și peste livezi,
Ca o perdea albastră de speranțe frumoase
Chiar sub privirea bolții cerești, cu spații total-infinite…

Continue reading „Florentina SAVU: Poesis”