Pe țăranii din Obileștiul Mostiștei i-am văzut prima dată jucând ,,boiereasca” la nunta lui Sandu Bibanul.
Se luase cu Rădița din Valea Siliștei și nunta căzuse imediat după ce începuse foametea din patruzeci și șase.
Era un stil de joc rafinat în care o fată și un băiat își țineau strâns mâinile pe la spate. Mâna lui stângă de mâna ei stângă și mâna lui dreaptă de mâna ei dreaptă.
Făceau două mișcări în stânga și două în dreapta urmate de un pas înainte și unul înapoi. Apoi într-un mic rotocol reveneau la locul de unde au plecat reluând mișcările prin ridicarea piciorului stâng apoi a piciorului drept și zvâgnindu-l în semn de echilibru se aplecau amândoi spre a-și ridica capetele într-un fel de mândrie că pot și știu juca acest dans boieresc.
Tatica venise cu taraful lui special tocmai de pe meleagurile Făureiului să cânte la nunta lui Sandu . Se cunoșteau amândoi. Tatica, când nu avea nunți, mai fura câte un cal de pe izlazul Buzoienilor și-l vindea lu Sandu pe câteva duble de porumb. Buzoienii aveau așa de mulți cai și nu-și băteau capul să i numere. Tatica știa și mai încăleca câte unul în nopțile când luna intra în boziile norilor.
Sandu era geambaș de cai înstărit. Moștenise pe drumul gării pădurea cu faimosul tufan de la colț și treizeci și opt de hectare de teren.
Rădița, o fată frumoasă din neamul cehilor stabiliți pe valea Siliștei i se dusese vestea peste toată întinderea Plastara de ce vrednică și pricepută era.
Mama lu Sandu a insistat pe lângă Vasilica lu Buharu să îi facă vorba lu Sandu cu ea.
Vasilica avusese noroc. O luase băiatul logofătului Ilie și acum era vecină cu Sandu peste gard. Copilărise cu Rădița și umblaseră amândouă ca fete și ea a aranjat înțelegerea.
Rădița o ducea greu. Mama ei se înțepase într-un os de pește și murise de brâncă. Mai făcuse și tatăl ei accidentul la intersecția cu drumul movilei și acum greul se întețise.
Luase cu prea mare viteză curba aia și oiștea căruței lui intrase drept în pieptul singurului cal ce îl avea Clencea Basarabeanul.
Conflictul s-a stins bărbătește, pe loc. Tatăl Rădiței și-a dezhămat unul din cei doi cai și i l-a dat lui Clencea, despăgubire.
A rămas și el cu un singur cal și imediat s-a simțit neajunsul în curtea lui.
Rădița nu avea zestre și flăcăii Siliștei nu se înghesuiau să o ceară. Sandu a profitat de situație și în înțelegere a inclus și un cal drept cadou socrului binevoitor.
Imediat după război norii se speriaseră de atâtea bombe și peste întinderea bărăganului nu a mai căzut un strop. Toamna se lungise într-o sărăcie lucie și anunța venirea foametei în iarna care urma. Așa că nunta lu Sandu a devenit șansa unei mese copioase la care puțini mai sperau.
Cei înstăriți din neamul lui Sandu, Costică Vasilescu însurat cu mătușa Aurica, Macrea de la salon însurat cu Victoria, a doua sora a lui Sandu, Dobrin luat cu Măndița, Ionică Lemnarul păcălit de Bălașa lu Panait jandarmul, Ionel Moldoveanul aranjat cu Didina lu Moacă frizerul, au luat toți loc cu nevestele și copii la o masă întinsă special pentru ei la umbra dudului din fața casei.
Pe invitați Sandu i-a așezat la mesele întinse în spatele curții. Toată curtea o umpluse cu mese improvizate dar puhoiul de lume tot nu avea loc.
Prin consemn au desfăcut gardul ce îi despărțea de curtea logofătului, gardul dinspre nașul Sică și lumea a intrat în curțile alea, s-a așezat pe jos și au început să mănânce ce li se dădea.
Când s-a terminat mămăliga de porumb Sandu a dat ordin să sacrifice făina de mătură, de mei, de sorg, toată hrișca și ce mai avea prin hambar.
Să facă pomană în memoria tatălui său plecat de curând printre cei drepți, zicea el.
Nunta se transformase într-un fel de pomană cu lăutari. Tatăl lui Sandu murise ca un erau la Stalingard.
Se împiedicase de o buturugă când a vrut să fugă și rușii l-au călcat cu tancul, a povestit în sat singurul întors din război, vărul său Carcaliul.
Până seara vestea nunții și a pomenei trecuse Mostișeta și ajunsese în satele vecine. Acum toate satele din jur intraseră în curtea lui Sandu să participe și ele la nuntă.
Nu mai avea ce să le dea. Terminase și mămăliga făcută din semințele de mături și tot mai era nevoie de câte ceva să astâmpere foamea la toți.
Costică Vasilescu, cumnatul lui Sandu, s-a urcat atunci pe calul lui roib și-a dat o fugă până acasă la el pe malul gârlei. După un consult cu nevasta lui au hotărât amândoi să pună la bătaie tot ce se putea mânca și era în plus prin curtea lor.
Bani aveau toți, dar nu aveau ce să cumpere. Macrea făcea comerț cu sămânță de bumbac și nu prea avea orătănii. În gară îi venise cu câteva zile în urmă un vagon cu cartofi albi de Suceava și roșii de Brașov. Toată ziua descărcase la ei înainte de a veni la nuntă. Nevasta lui, o doamnă crescută pe Valea Căpitanului, doar a dat din cap și amândoi au stabilit să golească vagonul în curtea lui Sandu.
Era un fum de la coptul catofului în jar că abia îi mai zăreai pe cei ce dansau boiereasca. Să îi mai potolească, Tatica a schimbat melodia într-un brâu ce se întindea acum pe toată ulița lu Sandu, trecea pe ulița moldovenilor și când ajungea la fântâna lui Macrea cotea pe drumul gării unde se intersecta cu poteca Siliștei.
Trei nopți a durat nunta. Era așa cald spre sfârșitul lui noiembrie și toți zăceau acum doborâți prin curtea lui Sandu și curțile vecine îmbuibați cu cartofi copți, mămăligă făcută din semințe de mături, de sorg și de mei. Hrișca era un fel de delicatețe ecologică din care te săturai pe cel puțin câteva zile.
Când a bubuit tunetul prima dată nu prea a băgat nimeni în seamă ghiuleaua. Așa obosiți erau de atâta mâncat și dănțuit. Ploaia a început să cadă în rafale și atunci Rădița l-a luat pe Sandu de gât și i-a zis.
– Vezi bărbate, din darul tău a venit ploaia și la anul sigur vom scoate recoltă înainte să nasc.
– Și-au împreunat mâinile amândoi și de bucurie au început să joace boiereasca în mijlocul bătăturii. Dezmeticiți de răceala ploii de toamnă, care mai de care își căuta perechea să înceapă iar toți boiereasca.
Pe șoseaua pietruită de nemți cineva a zărit o coloană de tancuri ce scotea un fum și făcea un zgomot ce începea să îl acopere defintiv pe Tatica și boierească cântată de el.
Logofătul Ilie stătea pe bancă la poartă și îi explica prietenului său, Moșneguț ce este cu coloana asta suspectă.
-Nu o să mai vină niciun american să ne scape de ruși, ascultă la mine. Americanii și englezii au preferat să îi ajute pe sărbi, pe Tito ăla. Și acum rușii se întorc cu buza umflată din Serbia.
Pe noi ne-au vândut ca pe legume. Deși, dacă nu întorceam noi tabăra, nemții ar fi scos armele alea minune și i-ar fi bătut pe toți. Fără petrolul nostru și fără arcul carpatic le-a fost greu nemților și au cedat. Meritul este al nostru. La schimb însă nu am primit nimic.Ba ne-au lăsat și pe mâna la ciuma asta roșie. O să fie vai de noi, îți zic eu.
Coloana a oprit la poarta lu Sandu și Kiriak, noul milițian venit să asigure liniștea comunei a început să arate cu deștiul pe cine trebuie să înhațe soldații. Primul săltat a fost Sandu, apoi Costică Vasilescu, Macrea, Ionică Lemnaru, Vlădicescu și Tugui.
-Poporul moare de foame și voi faceți nuntă, ai ? Zbiera Kiriak cât îl țineau bojocii în timp ce le căra la toți câte bastoane putea.
Toți care sunteți aici la chef să semnați adeziunea pe loc, altfel e vai de mama voastră să știți. Nu vă apucă primăvara pe mulți, vă garantez eu. Iar pe dușmanii ăștia ai poprului nici răsăritul nu i mai apucă de nu intră în colectivă de bună voie și nesiliți de nimeni.
După ce au terminat cu săltatul, rușii au năvălit prin beciurile caselor mai răsărite și au dat iama prin tot ce au prins.
– A venit ora prăpădului, a mai apucat Logofătul Ilie să spună în timp ce stătea sprijinit în oticul lui moștenit. Rusul care trecea pe lângă el a priceput că poți da ora exactă după ciomagul ăla și i l-a luat imediat.
Pe Vasilica rușii au prinso în crama de sub grajdurile lor. Intrase să ia o bardacă de vin că așa-i ceruse bărbatul. Unul dintre ruși a tras cu automatul capturat de la nemți în butoiul cel mare plin cu vin de anul trecut. Vinul țîșnea acum din butoi ca niște izvoare de munte și rușii se îngrămădeau să le curgă licoare în gură.
– Vasilica înlemnise de frică și degeaba țipa cât o țineau puterile. Doi ruși au înhățato de subțiori și au urcat-o sus pe butoi. Ceilalți ruși s-au laut la bătaie care să o încerce primul pe Vasilică răstignită de acum peste butoiul golit. Toți au luat-o la rând. Ea își pierduse suflul vieții de mult și inertă suporta supliciul violului fără să simtă cine o violează așa violent.
Curtea și nunta lui Sandu se transformase într-un măcel sexual și o beție rusească cum nu mai văzuseră apele Mostiștei de la ultima bătălie cu turcii. Urlau femeile și copilele de răsuna toată valea de jalea în care căzuse. Nimeni nu le putea ajuta. Bărbații lor zăceau loviți de puștile și gloanțele rușilor și nici măcar nu mai știau ce se întâmplă cu nevestele și copilele lor.
Înainte de a lua ultimul pat de pușcă rusească în cap, Logofătul Ilie a mai apucat să spună încă o dată că nu va mai veni niciun american să ne scape. Și a dat duhul acolo la poartă și așa l-a prins dimineața.
Toată noaptea a plouat. Se auzeau niște bubuituri venite dinspre sediul miliției. Vaietele și plânsul acoperea tunetele și lumea oricum adormise fiecare încercând să priceapă ce este aia ,,adeziune.
Dimineața, jandarmi lui Kiriak i-a încolonat pe toți și i-a lămurit. Cine nu știa carte punea deștiul înmuiat într-o cerneală roz îl ținea apăsat pe o coală și din clipa aia era intrat direct în inima colectivei.
Ăia luați de la nuntă se țineau tare deși bătăile îi snopise pe mulți. Spre seară un camion rusesc i-a luat și i-a dus la raion. Vestea despre nunta lui Sandu cu Rădița din coama Siliștei pălise de mult.
Acum toți vorbeau despre adeziune și mai toți se gândeau la ale lor. Mulți s-au ascuns în tarlalele de coceni netăiați, alții au intrat în păduri sau au fugit la oraș. Nimeni nu a mai scăpat neînscris însă și în câțiva ani partidul anunța cu mândrie victoria socialismului la orașe și sate.
După 11 ani de ocnă Sandu s-a întors de unde fusese luat. Venea abătut pe jos dinspre drumul gării ținând o traistă agățată de un băț purtat peste umăr.
Nimeni nu-l mai cunoștea. Cu mare greutate și-a dat seama cam pe unde vine casa lui. Rădița demolase grajdul unde își ținea cândva herghelia. Ce rost mai avea grajdul. Meseria de geambaș fusese interzisă definitiv.
Cadrele i-au oferit un loc în colectivă și acum ducea laptele cu căruța în niște bidoane de aluminiu până întâlnea cisterna ce colecta mulsul din zona lor.
Colectiva funcționa acum în curtea lui Vlădicescu. În fosta casă a lui Macrea ființa o cofetărie și locuia cu chirie noul milițian venit în locul lui Kiriak decedat înainte de termen. În casa lui Costică Vasilescu era acum magazinul de fierărie și librăria. În casa lui Ionică Lemnaru era dispensarul și grădinița.
Salonul lui Dobrin fusese numai bun de ales pentru a fi cămin cultural. Evoluase lumea, nu glumă. Doar șoseaua pietruită de nemți rămâsese neschimbată. Pe ea se plimbau acum tinerii veniți de la oraș semn că dusul laptelui muls de la oi e o cale de pe care Sandu trebuie să plece cât mai urgent.
–––––––––––-
ZAMFIR ANGHEL DAN