Suntem într-o colivie de sticlă… Deasupra noastră se întrevede cerul cenuşiu. Norii se descarcă cu furie şi picăturile de ploaie plesnesc cu putere pe supafaţa netedă şi transparentă. Ca de atâtea ori, stăm, după ora de închidere a micului bistro, cu ceaşca în mână, aşezaţi pe un fotoliu împletit din fibre de plastic, ce ne sugerează minunata vacanţă de pe malul mării. Povestim, ne afundăm în discuţii metafizice, existenţialiste, ne bucurăm de scurtul timp ce ne stă la dispoziţie între pauzele cotidianului, plin de datoriile ce aşteaptă să fie împlinite. Aici, în spaţiul modern, ascuns în spatele unor restaurante şi bănci, în atriumul unde copacii sunt prizonierii unui acvarium enigmatic – prin ai cărui pereţi transparenţi putem privi valurile unei furtuni, dezlănţuite de curând, care îşi lipeşte palmele umede pe pereţii exteriori – , ne-am refugiat, pentru o oră a noastră, pentru un ceas al schimburilor de idei. În fiecare şuvoi de apă, ce se revarsă peste cupola ce desparte ca o Kippa spaţiul dintre creştetele noastre şi înălţimea infinită, răsună rezonanţa cântecelor Undinelor, melodia ademenitoare a sirenelor Nordului …
Căutarea sensului vieţii în Frankfurt conţine aceleaşi întrebări ca şi în Nordul Europei. Te poţi simţi pierdut în cosmos şi aici şi acolo… Dialogul nostru se desfăşoară în jurul ţesătorului de basme, Christian Andersen. Danemarca pare să fie locul potrivit al existenţialismului, atmosfera apăsătoare fiind o stare naturală. S-au împlinit, în luna mai, 200 de ani de la naşterea lui Søren Kierkegaard, pionierul gândirii existenţialiste. A închis ochii la vârsta de 43 de ani, în luna noiembrie 1855, învins de boală şi de o depresie ce l-au însoţit o viaţă. În cartea să de căpătâi, Sau-Sau, filozoful caută răspunsuri privitoare la sensul vieţii, caută drumul între laicism şi religiozitate. Deseori este citat cu vorbele: „Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate ce trebuie trăită”. A ales realismul împotriva poeziei? Poate … Ţin în mână cartea scrisă în 1843, fragmentul intitulat Jurnalul unui seducător. Kierkegraad descrie în ea jocul amoros al tânărului Johannes – fascinat de estetică – cu frumoasa Cordelia. „Imaginaţia este fardul natural al sexului frumos”, scrie filozoful, neuitând să adauge: „Nimic nu este mai învăluit în farmec şi blestem decât secretul” …
Am putea crede că între el şi Christian Andersen, care era doar puţin mai în vârstă, s-ar fi putut înfiripa o prietenie învăluită de farmecul gândirii nordice. În mod interesant, cei doi autori s-au antipatizat şi s-au criticat în mod virulent.
Gândurile noastre traversează timpul, rătăcesc în vise şi idealuri etice. În spatele nostru, luminează o instalaţie electrică, o lampa în formă unei umbrele uriaşe, translucide, ce aşteaptă să-şi găsească aici cumpărătorul. Dar cine cumpără, cu douăzeci de mii de euro, o umbrelă care ar face scurtcircuit la prima picătură de ploaie? Şi totuşi … Cine ştie? Uneori avem dorinţe atât de exotice…
Asemeni sirenei lui Andersen … Şi-a dorit imposibilul şi a sacrificat totul pentru a-l obţine. Prietenul meu suspină, cuprins de o adâncă tristeţe: „Cum de a putut să-şi ofere vocea? Să renunţe la glasul ei? Nu şi-a dat seama că, fără voce, nu mai are nici o şansă?” Rămân tăcută, scufundându-mă în valurile mării mele interioare… Nu mi-aş da vocea pentru o întâlnire cu cel drag? N-aş crede că privirea, surâsul pot povesti totul?
Mă pregătesc să-i explic logica iraţională a iubirii, când îl aud adăugând: „Ce cruzime, să i se ceară tocmai vocea, expresia sufletului ei…” Îl înţeleg. În mine se trezeşte povestitoarea, Şeherezada, care şi-ar destăinui visele sultanului ei. Ce ar fi Şeherezada fără grai?
De data aceasta, mă convinge. Cu o hotărâre demnă de laudă, hotărăsc să-mi îngrijesc coardele vocale şi, în timp ce-mi pregătesc serenada nocturnă a cuvintelor, îmi aşez cu grijă ochelarii pe nas. Ne bem ultimele înghiţituri de cafea. Mă învelesc în tăcere, îmbinând, în sinea mea, măiestria povestitorului Andersen cu spiritul clar al lui Kierkegaard: „Ochelarii ascund multe lucruri – chiar o lacrimă în ochi” …
–––––––
Julia KAKUCS
20 iulie 2020
Frankfurt, Germaia