„Din portretul lui Iorga, se desprinde un
Eminescu profet şi educator al naţiunii.”
(Septimiu Bucur)
Profetismul dacului Mihail Eminescu este un neîntrerupt Itinerar spiritual, ce dă undă fundamentală discursului, dialogului, convorbirii, comuniunii, propagând profunda legătură dintre geneza spiritului naţional şi viaţa sa tainică, lăuntrică, revărsătoare ca o mare cascadă.
Spiritul pentru profetul Mihail Eminescu este acea conştiinţă a trezviei care trebuie absorbită, trăită, vieţuită, educată, situată la frontiera triadică Dumnezeu – Om – Cosmos, ce se pogoară definitoriu pentru cunoaşterea Adevărului absolut şi realitatea concretă în care sălăşluieşte comunitatea prezentă – poporul creştin ce trebuie călăuzit, păstorit, pentru a-i da creaţie, valoare, sens, demnitate, onoare, mândrie, jertfă, biruinţă, cruce, înviere, nemurire.
Constantele existenţei creştinului ortodox dacoromân sunt reprezentate de timpul pe care credinciosul şi-l face nemuritor pentru a păşi în tărâmul veşniciei, legând începutul vremii sale luptătoare, de căutare, de cunoaştere, cu sfârşitul-finalitate de devenire al mântuirii sale.
Transcendenţa cuprinde desfăşurarea Creaţiei prin Creaţia Hristică a îndumnezeirii Omului.
Multiculturalitatea sa religioasă prin aprofundarea comparativă a Istoriei Religiilor, i-a adâncit mai mult cunoaşterea creştină, rămânând permanent în sânul Tradiţiei ortodoxe, reîmprospătând continuu spiritul, dându-i un nou înţeles prin cultul filosofiei sale creştine, aspirând excepţionale trăiri lăuntrice, tresăriri metafizice, limpeziri mistice, vibraţii sublime.
Ca toţi marii Profeţi ai Ortodoxiei, Mihail Eminescu şi-a exercitat misiunea şi vocaţia apostolică, luând pulsul naţiei sale creştine, făcând eforturi eroice, jertfelnice pentru ca inima poporului să poarte dragostea de Neam şi de Dumnezeu, prin faptele măreţe, miraculoase, legendare ale Străbunilor şi Strămoşilor noştri, transmise cu valoare sacră de Testament.
„Memoria credincioşilor, sublinia Marius Vasileanu, este împrospătată periodic în istorie prin prezenţa acestor oameni ai lui Dumnezeu, tocmai pentru a ne fi întărită credinţa că n-am fost părăsiţi vreodată şi că puterea cu care au fost investiţi Sf. Apostoli s-a transmis, până în zilele noastre.” (Altfel despre Părintele Arsenie Boca în convorbiri realizate de Marius Vasileanu, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, p. 16)
Viaţa, faptele, creaţia, geniul, creştinul, poetul, filosoful, istoricul, jurnalistul, analistul politic sunt constante profetice care vorbesc de la sine despre trăirismul său ortodox, încorporat în fenomenele tradiţiei spirituale, determinând extinderea antropologiei creştine, exprimându-se prin autoritatea Cuvântului, prin lumina Adevărului lui, prin muzica grăirii sale serafice, prin tâlcuiri adânci, prin răstălmăciri înalte, prin simboluri vii, prin azururi diafane, conştientizând că forţa morală, puterea credinţei şi dragostea iubirii de Dumnezeu şi de Neam aparţine doar acelor Oameni Excepţionali, acelor oameni chemaţi şi aleşi mesianici.
Profeţii, călăuzitorii, legiuitorii, îndrumătorii, ocrotitorii, învăţătorii, preoţii, monahii au menirea sacerdotală de a învăţa permanent, învăţând semnificaţiile adevărate ale vieţii, dar mai ales ale onoarei, demnităţii, libertăţii, adevărului, dragostei, frumuseţii, jertfei, învierii – aceleaşi reînfloriri tainice care răspândesc mireasma lor angelică în corola Tradiţiei sfinte.
Conştiinţa Profetului a devenit în egală măsură religioasă şi naţională, în care ideea şi sentimentul au căpătat valoare spirituală de coesenţă a etnicului, devenit una dintre forţele de mare amploare care determină în mod pregnant istoria naţională, dar şi pe cea universală.
Profetul nostru şi-a dobândit faţă de naţiune o identitate plenară de idei, de sentimente, de voinţă stăruitoare, prin profunzimea spiritului său de aprofundare a tradiţiei, de amplificare a culturii, de determinare a caracterului elitist, de efervescenţă religioasă, de exaltare naţionalistă, care să coreleze acea ereditate ontologică adâncă, axată pe o educaţie eminamente creştină, peste care să se aşeze ca o corolă, o suprastructură culturală, ce dă integralitate spiritului ortodox printr-un fel anume de păstrare, de transmitere a Tradiţiei sacre.
Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: PROFETISMUL LUI MIHAIL EMINESCU (partea a XIV-a)”