AVE LIBERTATE
niciodată nu veți mai plânge
și nu veți mai bate palmele
peste tâmpla nopților
mâinile adormite
se vor ruga înghețate
în fiecare iarnă
dincolo de noi veți cânta
armonia vieții
celor care nu o cunosc
niciodată nu veți mai rosti
decât în mintea noastră
ave libertate
iar noi vom alege globulețele
nepoților
și vom plânge amestecat
în ceștile cu ciocolată
vom oferi flori
din încolțirea voastră
în fiecare timp
în fiecare viață
OMUL FĂRĂ ARIPI
secundele sunt fluturi
grăbiți
o fericire colorată
peste albul care
inundă timpul
nu voi muri
călătoria mea
este numai a mea
caderile în gol
nu mă sperie
sunt născut înger
din păcatul omenesc
lasă-mă om
să nu întinez zborul
SPIRALA
nu te găsesc în cafeaua
răsturnată
unde nesomnul
are melci pe frunte
iar tu nu înțelegi
de ce când eu sosesc
tu pleci
SATUL PĂRĂSIT
M-am reîntors acolo din întâmplare,
gardul căzut pe o ulcică ce moare,
spartă și plânsă, goală de vești…
Ce risipite povești!
Totul era rugină și scorburi,
apoi nimeni nu există nici hornuri,
nimeni nu strigă de la fântână,
nici viață nu este, nici tihnă…
Văd locul unde mă ascundeam
să văd iubiri neatinse
și nurii de fete aprinse,
nimeni nu plânge în poartă,
doar zgomot de clopot
din biserica înclinată.
Nici iarba nu mai are parfum
de cai zburători pregătiți pentru drum,
nu mai simt în aer miros de salcâm.
Cine să moară, cine să nască,
alai de nuntă în glastră.
Ce verde era Universul acela
când erau copii
cu semne de cireșe furate,
când iezii Domnului alergau
în satul plin de miresme,
mirosul de pâine din cruce
să poată viața ușor a o duce.
Lapte de mamă, lapte de viață,
să crească copilul ferit de boli…
Copilul să aibă noroc
pus pe ștergarul de flori,
să scape de apă și foc,
să-i fie poarta deschisă,
să intre norocul șuvoi
pentru el, pentru toți…
Trecătorului ce bate la porți,
ce soarbe din ulcica cu boabe de rouă
ce aduce gazdei noroc.
Urarea să aibă belșug cât o vrea…
Unde ești, satule de călători,
cu lacăte părăsite la porți,
locul unde vin morții să ude flori!
PAHARUL PIERZANIEI
am poftă de un pahar cu vin
înainte de insomniile din noapte
un egoism permis de soartă
dau noroc prin pereții de carton
cu băutorii din bloc
prea transparentă intimitatea
parcă ar fi o centrală telefonică
bârfitoare cu flașnetari plutonieri
așa era în Trabantul sinucigaș
când ne plimbam amândoi
cu cine să dai noroc față în față
unul este încornorat de foame
altul este egoist din fire
ține ușile bătute în cuie
se crede un zburător ratat
apoi numerele sunt întoarse
și viața la televizor sau la coadă
este remediul pierzaniei la modă
NEMURIRE
mă vei uita în fiecare
primăvară
iar toamna îți vei aminti
când va ploua cu lacrimi
pe pietre singuratice
vei alerga
să îmi aduci o haină
și multe amintiri
trecute-n altă lume
vom sta la taclale până
ploaia se va usca în noi
iubirea noastră
se va strecura sub pietre
asemeni șerpilor
nemuritori
STRECURAT PRINTRE ECOURI
Viața mea trăiește
între oameni cu aripile albe
Nici un nor nu cade pe mine
când spaimele
îmi scormonesc inima
Uneori păsările negre
mă caută
ciugulind din aripile mele
colorând cerul cu sânge
Adorm
cu rănile din inima lumii
în cimitirul zborului
unde crucile au aripi
mă întorc pe pământ
sub forma unui om
strecurat printre ecouri
CLOVNUL CAPTIV
clovnul din poeziile mele
nu poate să fie furat
el are inima pictată
părul colorat
el este captivant
și prins de mult
în lacrimile
din inimile voastre
nu are vârstă
doar un claxon pe nas
de unde pleacă
sunetele cuvintelor
ÎNȚELEPCIUNEA AȘEZATĂ ÎN BANCĂ
asculta cu indiferență
discursul despre iubire
rostit de o femeie
nu era prea arătos
a ajuns general
și învins de soție
a exersat iubirea prin alte femei
una se numea filozofie
alta Diotima…
așa a devenit un simplu student
paradoxal urâtul se transforma
în frumos
iar filozofia creația femeii
VISELE CARE ASCUND LACRIMI
are viața care cade pe el
și face politică ca o râșniță ieftină
nu pricepe că masa de prânz nu
este din covrigi
oasele golite sunt tain pentru
câinii de pază
mici și lătrători
nu ai salariu să pui perdele la stradă
dar stai camuflat între ziare
șefii tăi consumă caviar
nu au stomacul nobil
și servesc votcă
localul de cinci stele
plânge din lipsă de clienți
fetișcane oftează goale pe masă
of ..economia de piață
are viața care plânge pe el
și strigă strigă
după libertate
are un salariu de cinci sute
telefon și echipă de zgomote
te ia de piept
și dă cu tine de pământ
pentru că nu te uiți la televizor
ce să faci omule în lumea asta
unde mai ai o singură pereche de pantofi
o bere de la prieteni
un selfie cu pițipoance vesele
care locuiesc la hotel
iar el se întoarce în singurătate
la patul metalic care doare
sticla de apă să stingă ficatul chinuit
și visele care cer șpagă să-i ascundă lacrimile
APROAPE FEMEIE
viața ne poate certa
că ești aproape femeie
păcatul a căzut din mine
atunci când ai strigat
ochii tăi cristale
aruncate pe pat
într-un joc care doare
prea multă iubire
pierdută-n neant
iar eu prea târziu iubesc
înflorirea din tine
și cade primăvara din mine
acum când femeia vine
într-o toamnă târzie
DESPRE FIDELITATE
Iubirile ascunse
Sunt şoaptele de sirenă
Care te întorc din drum
Strigăt de Penelopă –
Turnir până termini
De croşetat pe şal
Umbra bărbatului
Părăsit între fidelitate şi şerpi,
Între iubire şi tentaţie,
Legătură de catarg!
STELE FĂRĂ SFÂRȘIT
Ce să-ți spun despre moarte?!
Te întinzi pe un pat cu flori
Și rotești butonul fiecărei stele
Până vei obosi de prea multe luminițe
Care se sting fără sfârșit!
SINGURĂTATEA ÎMBĂTRÂNITĂ
am fost și eu cineva
pe vremea când
dansul nu tăcea
am avut mâinile suave
de pianist care
nu plânge
acum am adormit
lângă fereastră
și aștept timpul
care nu mai vine
eu sunt aici
dar nimeni nu mă știe
sunt doar o cifră
mare într-o frizerie
unde
mai tai cu foarfeca fărâma
de singurătate încă vie
am fost și eu cineva
privește această fotografie
SINCRONISM
îmi sugerezi
să-mi colorez părul
care îmi accelerează inima
am creioane colorate
și fobia de alb-negru
nu am ascuțitoare
toată viața am
folosit unghiile
oasele mele sunt
simpatice
sufletul meu este alb
nu păcălește inima
indiferent de culoare
CRUCEA NOASTRĂ
crucea din mintea ta
nu stă în stradă
trufia este la fel omule
arde sufletele
nu mai am timp să plâng
căruțele cu boi
care cară tăcerea
că nu mai știe omul
care este direcția
pe stradă unde
nu mai este nimeni
iar crucea ta
cade la fecare răscruce
dacă nu ai răbdarea
să o poți duce
doar El știe
când timpul ne tot duce
CIULEANDRA REDIVIVUS
vom locui izolați
vom construi viața în balcoane
separați vom asculta
concertul acestei lumi
pe străzi drone și megafoane
ne vor vinde iluzii
de pe alte tărâmuri
Iar noi păziți până-n dinți
vom șterge clanțele
cu parfumuri scumpe
și vom dansa vom dansa
Ciuleandra
fără să ne atingem
până atunci când vom păși pe străzi
asemeni copiilor care încep să meargă
scâncetul de fericire al pruncului
va aduce păsările la cuiburi
vietățile vor vorbi din nou
iar noi vom construi clădiri
cu flori suspendate dar fără balcoane
atunci Dumnezeu ne va ierta
MASCA DE LUX?!
am renunțat la cămașa americană
de la frac
să-mi confecționez mască
antivirus
oricum nu mă mai încăpea
la întâlnirile cu ștaif mergeam când
Continue reading „Nicolae NISTOR: Gânduri pe timp de pandemie (poezii)”