Olimpia MUREȘAN: RIMEMBER

Astăzi, 5 martie, 2020 a trecut în neființă cel ce-a fost profesorul nostru de psihologie și pedagogie-POPA VALER  de la Liceul Pedagogic din Cluj Napoca, adormit la vârsta de 96 de ani. Fie-I somnul lin și drumul presărat cu florile recunoștinței!

Redau una din poeziile domniei sale în semn de aducere aminte!

 

SUSPIN

 

                                         Prietenilor;

                                                                        Celor ce sunt, fiindcă sunt!

 

Noi,  oamenii, toți plângem la fel;

Numai rănile ce ne dor sunt  altele

de la unii la alții!

Căci pentru fiecare din noi

altele au fost săgețile otrăvite,

venite din cele patru vânturi.

Așa au fost străpunse piepturi tinere,

unde sălășluiau speranțe și visuri;

unde da-n pârg iubirea de oameni,

pe care o poruncise , din ziua dintâi,

Cel ce ne-a  zămislit din pământ,

Și din cuvânt.

 

 

Atunci,  “stătum și plânsem”,

cum zice Cartea Sfântă,

pe malul celui mai limpede râu,

ce coboară din munții noștri umbroși.

Acolo ne-am  rugat,

ne-am spălat fața cu  apa mântuitoare,

și-am suspinat din adâncul sufletului;

acel cuptor cu foc nestins,

unde se adună și ard  toate păcatele,

și rătăcirile noastre.

După ani și ani de suferință,

când totul  va fi doar negru cărbune,

de acolo se va  ivi acea  piatra prețioasă,

ce va străluci apoi , picuri de mărgăritar,

în lacrimile din ochii copiilor,

a mamelor și iubitelor noastre.

Iar noi vom suspina toți, la fel ,

și fiecare altfel,

după cât de adânc vom fi cutremurați

de propriul  nostru destin.

———————————–

Prof. Olimpia MUREȘAN,

L.S.R. –  Maramureș

Dorel SCHOR: Lipa Natanson – Veneția în actualitate

 

 Cine nu a fost la Veneția..? Sau cine nu a visat măcar să viziteze orașul de pe ape?

Mai ales oamenii de artă, pictorii, au considerat dintotdeauna locul cu peisaje extraordinare, cu poduri vechi peste ape, cu monumente unice și piețe largi – sursă inepuizabilă de frumusețe și romantism.

   Pictorul Lipa Natanson nu face excepție. Excelent observator al naturii, a schițat locuri pe care le-a cosiderat emblematice, combinând aparențele naturale cu elemente de stilizare. Elementele combinate emit vitalitate și crează o poveste care captează inima și imaginația privitorului.

   Dar acum s-a creat o situație neobișnuită. Veneția, care face parte din regiunea Veneto (al cărui centru administrativ este) face parte din Lombardia, zona cea mai expusă din Italia infecției cu virusul corona. Fără voie, îmi sugereaza romanul lui Thomas  Mann, Moartea la Veneția. Deși scris în 1912 și descriind un conflict estetic, asocierea este inevitabilă. Situația creată compromite turismul, celebrul carnaval cu măști venețian, sufletul acestui oraș unic.

 

   In speranța că falnica Veneție își va reveni și va primi în curînd miile de turiști vizitatori, Lipa Natanson ne oferă o parte din lucrările sale inspirate, cu sensibilitate, exprimând experiența sa sufletească, uneori cu sobrietate, alteori cu eleganță.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Marcu – Mihail DELEANU: Luna eminesciană

După ce publicase, în anul 2000, volumul Lumină de lună. Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu, ne promisese o continuare. Dar Daniela Văleanu ne-a purtat o vreme în lumea poveștilor, a legendelor geografice ˗ legende repovestite, îmbrăcate în haina stilizată a literaturii, autoarea încercând să redea toate variantele existente despre locurile cele mai frumoase din țara noastră.

Ca și în cazul volumului despre opera lui Mihai Eminescu, cele trei volume de legende apărute ulterior au la bază o bibliografie vastă, cuprinzând atât cărți în formatul clasic, cât și informații de pe internet. Cărțile sale ne-au purtat, începând cu anul 2002, pe diverse cărări din toată țara, pătrunzând întâi în lumea minunatelor Plaiuri românești în legende. Ca o continuare firească, volumele următoare ˗ Din legendele Munților Apuseni, apărut la scurtă vreme după aceea și, anul trecut,  Plaiuri din Banat în legende ˗, au devenit prelungiri și aprofundări ale primei cărți. După cum mărturisește însăși autoarea, cărțile sale sunt menite “să ne poarte pe tărâmuri de legendă, în vremurile de odinioară, încercând să prezinte o altă faţetă, mai puţin știută, a meleagurilor românești, atât de frumoase şi atât de puţin cunoscute uneori”, de care Daniela Văleanu s-a legat sufletește, încă din copilărie, de pe când asculta poveștile pe care i le spunea mama, cu glasul ei duios. Se pare că legendele au fascinat-o cel mai mult, cu lumea lor fantastică, şi totuşi, reală, a povestirilor care, pornind de la un sâmbure de adevăr, încearcă să explice fapte, întâmplări, originea unor ţinuturi sau momente istorice. Le-a rescris, dându-le o formă literară, păstrând firul povestirilor aflate despre originea unor denumiri geografice, fiind o sursă bogată de informaţii toponimice, etnografice, meteorologice, mitologice sau istorice.

Iată că, la început de an 2020, Daniela Văleanu se ține de promisiune și vine cu un nou studio: Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu, abordând un univers aparte, o temă universală, care capătă o puternică notă specific eminesciană, autoarea reliefând aspecte esențiale, adunate laolaltă.

Pe coperta 4 a volumului, regăsim cuvintele Magistrului G. I. Tohăneanu: “Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu este alcătuită după un plan minuţios, respectat cu stricteţe şi îmbogăţit, conform părerilor autorizate, ce păstrează “lamura” gândirii poetice eminesciene. (…) cunoscând setea de frumos şi adevăr şi posibilitatea de a le exprima a autoarei, fac afirmaţia că, în toată bibliografia eminesciană, contribuţia Danielei Văleanu este un unicat, învederând toate disponibilităţile creatoare ale celei care l-a redactat (…). Lucrare de curaj şi de orientare ştiinţifică, corespunde cerinţelor tagmei şi se impune, ca o contribuţie dintre cele mai valoroase, la cercetarea operei eminesciene. Îi salut cu entuziasm existenţa.”

Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu se adaugă firesc și necesar exegezelor eminesciene, în general, interpretărilor stlistice ale operei sale. Prin cercetarea aceasta, autoarea îmbogățește contribuțiile școlii timișorene de stilistică și poetică. Componentă esențială a universului poetic eminescian, pesajul selenar este remarcat și comentat de toți exegeții poeziei și prozei lui Eminescu, în treacăt sau în capitol distinct. Tocmai de aceea, risipite în bogata bibliografie eminesciană, diversele trimiteri la universal selenar eminescian se cuveneau sintetizate într-un demers riguros, precum al Danielei Văleanu. Scopul (nedeclarat) și cel dintâi al acestui volum constă în această sinteză, care pune în valoare și corectează, mai exact spus completează, când este cazul, ceea ce s-a scris până acum despre lună și despre universal selenar eminescian.

Continue reading „Marcu – Mihail DELEANU: Luna eminesciană”

Dorel SCHOR: Dornic de noutăți

În urmă cu aproximativ cincisprezece ani, un fost vecin, unul Iancu, contabil autorizat, a adormit în timp ce se uită la emisiunea de ştiri de la televizor. Era un sfârşit de săptămâna, a două zi era liber, aşa că nu l-au deranjat, l-au lăsat să se odihnească. Numai că el a continuat să doarmă şi a două zi şi după aia… În primele două, trei zile, cazul nu a atras atenţia în mod special. Până şi nevasta-să a interpretat fenomenul că fiind urmarea faptului că băuturile alcoolice sunt relativ ieftine .

În continuare însă, cazul a luat proporţii nebănuite pentru că, pe măsură ce treceau zilele şi omul continua să doarmă, au fost chemaţi, în ordine, medicul de la circumscripţie, o echipa de la staţia de salvare, medicul de gardă de la spitalul regional, profesori de la clinicile universitare, cercetători ştiinţifici, participanţi la congrese internaţionale de medicină alternativă şi tradiţională…

Presa a însoţit o vreme, cu titluri de senzaţie şi comentarii de tot felul, ciudatul caz, apoi pacientul a fost citat în patru ediţii succesive în Cartea Recordurilor şi, aşa cum era de aşteptat, a fost dat uitării… Noi, cei care în urmă cu ani i-am fost vecini, am continuat o vreme, după ce ne-am risipit prin ţară, să trimitem de sărbători câte o felicitare dar, aşa cum probabil bănuiţi, nici ea şi nici (mai ales) el, nu ne-au răspuns niciodată.

Până când, în urmă cu vreo două luni, puteţi să nu mă credeţi, dar asta-i adevărul, am primit o ilustrată semnată de amândoi soţii. Scriau că le este dor de noi şi chiar ne rugau să le facem o vizită. Bun, asta trebuia să însemne că omul şi-a revenit, că s-a trezit din lunga letargie, ce chestie colosală !

În prima sâmbătă am şi pornit la drum, nici nu am telefonat în prealabil, las’să fie o surpriză… Ei bine, când am ajuns, am înţeles din stradă că nu suntem singurii. O mulţime de persoane amestecate, rubedenii şi medici, fotografi, Continue reading „Dorel SCHOR: Dornic de noutăți”

Ioan Viorel BOLDUREANU: Plai și legendă în proza Danielei Văleanu

(Daniela Văleanu, Plaiuri din Banat în legende, Ed. Mirton, Timișoara, 2018)

 

Modalitatea prozaistică a Danielei Văleanu este o componentă semnificativă, prin care se întruchipează un sincretism sui generis, întrucâtva sincopat, dar de o anume expresivitate și concretețe descriptivă și evocatoare.

Tipologic și tematic înrudite, cele trei volumașe ale ciclului – Plaiuri românești în legende (2002), Din legendele Munților Apuseni (2003) și Plaiuri din Banat în legende (2018) se circumscriu caracterizării introductive. Inspirate discret și nesupărător de repere prestigioase (cu valențe paideice) din literatura noastră, precum Alexandru Vlahuță, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, ori de nume de referință din bibliografia etnografico-geografică românească (Tony Brill, Nicoleta Coatu), cel de-al treilea volum pe care îl recenzăm aici se particularizează, în cazul Banatului, prin cel puțin două mari nume: Nicolae Stoica de Hațeg, cronicarul – povestaș al legendarului și spectaculosului Banat montan și Lucian Costin, folcloristul și etnologul inconfundabilelor baladelor-legende bănățene.

Despre cartea aceasta – cea din 2018 – autoarea însăși scrie, încă de la începutul Cuvântului înainte, că e destinată a ne purta pe tărâmuri de legendă; are, așadar, o menire paideică (cel puțin implicită). Înlăuntrul unei asemenea meniri – firească și însemnată în sine – și în consonanță cu profesia dar, mai ales cu vocația de dascăl a autoarei, ca prozatoare, încadrarea tipologică încercată mai sus se particularizează.

În sâmbure, dar și cu câteva semne bine prevestitoare, percepem faptul prin care (sau din care) Daniela Văleanu este dotată cu ceva ce s-ar putea numi bun instinct și chiar o anumită memorie de prozator; fapt căruia – deocamdată – autoarea îi spune (cărturărește și convențional) „bibliografia vastă”, în care se ghicesc elemente de geografie fizică și umană, etnografie, folclor, istorie orală și locală. Astfel că astă prielnică privință, înghiocată încă – precum tocmai arătasem mai sus – se vădește (peisagistic și legendar) în „cazul Banat”, prin proporțiile metaforico-simbolice planetar recunoscutei sale unicități: Cascada Bigăr, „declarată cea mai frumoasă din lume” (pp 36-38), precum afirmă autoarea în descrierea natural-geografică, întărind o întruchipare sincretică arătată mai sus, prin repovestirea celei mai frumoase legende folclorice a locului, desigur într-o variantă accesibilă unei plaje largi de cititori.

Continue reading „Ioan Viorel BOLDUREANU: Plai și legendă în proza Danielei Văleanu”

Eugenia BUCUR: Parfum de ghiocei

Pe raza gândului pătruns

Lumina sfântă, de adâncuri,

Se răspândeşte în tumult

Pe braț verde de albi fluturi.

 

Închid o parte din privire

În suflet candid de copil,

Plec cu vântul primăverii

Pe dorul unui vechi suspin.

 

El iar mă duce în povestea

Cu mângâieri prin vreme,

Crescute de clipe rămase

Ce reîntregesc fără temeri.

 

În foşnetul frunzei uscate

Se leagănă dorul chemării,

Pădurile odihnite-n zăpezi

Oferind vestitori primăverii.

 

Azi scriu în buchet candid

Nume dragi copilăriei mele,

Unele-n ghiocei pe tâmple

Altele-n senin printre  stele.

 

 

Suflet de femeie

 

Făptură ce înfloreşti cuprinsu’

Ce atâtea adâncuri dăruieşti

Purtând în tine lumina cuminte

Venită pe drumuri line cereşti

 

Muguri de viață porți pe ram

Flori parfum şi fructe coapte

În tine noaptea se odihneşte

Şi zorii coborâtori din aştre

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Parfum de ghiocei”

Carolina BALDEA: Poesis

ÎNTREBĂRI

 

I-ai spus vreodată zilei că eu sunt strălucirea

Din ploaia de lumină ce-n ochi ți se răsfiră,

Că-n piept îți sunt bătaie și flacără și șoaptă,

Că sunt secunda vieții ce timpul ți-l răsfiră…?

 

Mă-ntreb, oare vreodată când ziua-și pleacă fruntea

Și îngeri, blând, te-mbie să treci sub veghea lor,

Primind sărutul clipei, m-ai furișat prin gânduri,

M-ai legănat cu-n zâmbet și ți-ai șoptit…”mi-e dor”..?

 

Și oare-n zorii leneși când pleoapa lin se zbate

Și-o rază jucăușă salutu-i ți-a lăsat,

Tu m-ai luat în brațe să mă trezești din tine

Și să-mi zâmbești departe…știind că m-ai visat…?

 

Doar întrebări nălucă, ce-și caută răspunsul,

Ce-mi împânzesc prin gânduri și somnul mi-l alungă,

Mă tremură în mine și-n ochi cu pleoapa tristă

Lăsând cărare lină…de dor și cale lungă!

 

Teiuș,              

26.04.2019

 

 

IUBIND CU URĂ

 

Te-am urât cu toată iubirea din sânge

Și te-am iubit cu tot dumnezeiescul

Ce-mi răscolea în cuibul cald sămânța

Și mă făcea să șterg din legi firescul!

 

Și te-am urât cu răzvrătire mută

Și te-am iubit cu-înverșunarea oarbă

A celei ce se-agață de-o himeră

Vrând sufletul de abur să i-l soarbă!

 

Iubire, ură, aprig se-ntretaie

Și uit să mor și mă trezesc trăind

Și-n focul ce ucide și învie

Mereu urăsc atât de mult…iubind!

 

Teiuș,          

5/6. 08.2019

 

 

O ALTĂ EVĂ

 

Doamne, îndrăznesc să-ți cer,

E o rugă nu-i favoare,

Fă-mă iarăși lut și apă

Căci trupul ce-l am mă doare!

 

Mai creează-mă odată,

Dar mă lasă să-mi aleg

Coasta ce-mi va fi sămânța

Din care-o să mă culeg!

 

Continue reading „Carolina BALDEA: Poesis”

Dorel SCHOR: Specialist în nimic (ziceri)

* Coronavirus. Mâncați mult usturoi. Nu ajută, dar ține la distanță purtătorii…
* Se golesc supermarketele de mâncare, dar nu de săpun și pastă de dinți.
* Dintr-un prun nu cad pere.
* Gaura îl face pe hoț (idiș).
* Tinerețea este o enigmă descifrată la maturitate (Cornelia Ursu).
* Proștii noștri sunt mai destepți decât proștii lor.
* Dacă vrei să dezinformezi, fă-o documentat.
* Demnitate nu înseamnă numai o funcție mare.
* Prefer să plec în vacanță, nu să mă întorc (Liviu Antonesei).
* L-a blestemat în numele Domnului. Cum dracu?
* Câte unul nu știe să piardă, dar mai mulți nu știu să câștige.
* Unele mistere sunt incredibile, cu altele mai putem negocia.
* Specialistul în Nimic dă sfaturi în Orice.
* Nu-l crede pe cel care te asigură mereu că el nu minte.
* Copacul nu crește departe de locul în care a căzut fructul.
* Minciunile nevinovate ajung cu timpul foarte vinovate.
* Perfecțiunea întotdeauna șchioapătă (Roni Căciularu).
* Un om capabil e și critic, și diacritic…
* În disputa unt contra margarină am mai mare încredere în vaci decât în chimiști (JoanGussow).
* Elevul de astăzi și-l imaginează pe Arhimede în jakuzi…

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Mircea Dorin ISTRATE: Mi-e dor

MI-E  DOR….

 

Mi-e dor de o sudalmă de la Buna

Când mai greșeam, că de, eram copil,

De vorba-i blândă ce-o rostea într-una,

Ca un zefir din luna lui April.

 

Mi-e dor să mai ascult câte-o poveste

Cu-n Chipăruș isteț și-un Făt-Frumos,

Și basmul cel știut c-o tristă veste,

Despre-un Harap avar, alunecos.

 

Îmi spuie dânsa iar, a câta oară?

Poveste lui Iisus cel Iertător,

De Iuda Trădătorul, iar și iară,

De Maica noastră, duh ocrotitor.

 

Și Moșu-mi spuie cine-mi sunt strămoșii

Ce-mi hodinesc în țintirim sub cruce,

Cum au trecut prin viață norocoșii,

Ca bătrânețea încă să mi-o-apuce.

 

Și-apoi de unde-ncepe vița noastră

Și câți din neam pe-aici s-au priponit,

De bacii noștri mari, ce-au fost o astră

Și-n  humă asta un’ s-au însfințit.

 

Mă-nvețe el din fluier cum se cântă

Și cum se strange-o turma din ciopoare,

O strigătură veche de la nuntă

Și portul cum se poartă-n sărbătoare.

 

Și când hotaru-i încă bun de sapă,

Cum se cosește iarba de pe Coastă,

Cum el, ulciorul, rece-mi ține-o apă,

Cum satul meu e veșnicia noastă.

 

Cum mi se joacă fetele la horă,

Ce strigături se fac la un nuntit,

Ce trebuie să-mi știe înc-o noră

Și cum se ține vinu la-nvechit.

 

Cum să te porți în sat, să-ți meargă bine,

Pe popa și pe dascăl să-l cinstești,

Cum să te ai cu cei mai mari ca tine,

Cum să îți știi tu locul unde ești.

*

O Doamne cum m-aș duce-n legănare,

În fapt de seară într-un car cu boi,

Tot  picurându-mi drumu-n lăcrimare,

Să mai trăiesc o clipă printre voi.

 

Să mai învăț ce-ar trebui să știe

Un bun român din neamul românesc,

C-aicea să rămână veșnic vie

Icoana celor dragi, din omenesc.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș,

26 februarie, 2020