Carolina BALDEA: Păcat ceresc (poeme)

ÎNGERUL IERBII

 

Tălpile mele goale

purtate de aripa gândului flămând,

Aleargă nestăpânite prin iarba îndepărtată

a copilăriei!

 

Pe întinderea inocenței,

copilul din mine îmbrățișează timpul.

Ochiul îngerului ierbii, clipind bucuros,

se deschide vioi,

sărutându-mi pașii!

 

Largi, aripile lui mă-nvelesc

eliberându-mă din mine.

Vorbele se risipesc în tăceri adânci,

Doar …simt!

 

Atingerea verde mă-nalță către dumnezeire,

eliberând copilul răstignit de-o veșnicie

În trup învechit.

 

Brusc, clipa mă strigă în mine

chemând copilul înapoi, către asfințituri.

Ochiul umed al îngerului, acum trist, se închide,

smulgându-mi de sub tălpi

și ultimul fir de iarbă…!

 

 

ÎNTREBĂRI

 

I-ai spus vreodată zilei că eu sunt strălucirea

Din ploaia de lumină ce-n ochi ți se răsfiră,

Că-n piept îți sunt bătaie și flacără și șoaptă,

Că sunt secunda vieții ce timpul ți-l răsfiră…?

 

Mă-ntreb, oare vreodată când ziua-și pleacă fruntea

Și îngeri, blând, te-mbie să treci sub veghea lor,

Primind sărutul clipei, m-ai furișat prin gânduri,

M-ai legănat cu-n zâmbet și ți-ai șoptit…”mi-e dor”..?

 

Și oare-n zorii leneși când pleoapa lin se zbate

Și-o rază jucăușă salutu-i ți-a lăsat,

Tu m-ai luat în brațe să mă trezești din tine

Și să-mi zâmbești departe…știind că m-ai visat…?

 

Doar întrebări nălucă, ce-și caută răspunsul,

Ce-mi împânzesc prin gânduri și somnul mi-l alungă,

Mă tremură în mine și-n ochi cu pleoapa tristă

Lăsând cărare lină…de dor și cale lungă!

 

 

A FOST UN VIS ?

 

Oare-am visat, când degete febrile

Prin părul meu își căutau cărarea,

Și-n ochii ce și-au ridicat privirea

Se împleteau dorința și mirarea…?

 

Un vis a fost, când buzele flămânde

Pe ceafa caldă înfloreau fiori,

Și-n piept apoi, atingerea fierbinte

Se risipea-n explozie de culori…?

 

A fost un vis când m-ai luat în brațe

Și-am renăscut murind, iubind durut,

Și-n țipăt de izbândă, rândunici gingașe,

În cuibul ființei mele s-au zbătut…?

 

A fost un vis când limbi de flăcări roșii

Dansau frenetic pe zăpezi sihastre,

Iar ochii tăi ce s-au deschis în mine

Au răscolit întinderile-albastre…?

 

Nu, n-a fost vis, s-a întâmplat aievea

Dar nu acum, ci într-un veac trecut,

Când noi ne căutam prin răsărituri

Mult  mai-nainte de-a ne fi născut…!

 

 

ÎNTOARCERE  LA RĂDĂCINI

 

Din mers te-oprește , omule grăbit,

Și mai admiră-n tihnă-o floare,

Fă-ți timp și-ntreabă firul ierbii

Când cade-n brazdă, dacă-l doare..?!

 

Ascultă păsările-n ramuri

Și greierii ce cântă-n seară,

Desculț aleargă-n iarba moale

Mai fi copil o clipă, iară!

 

Fă-ți un căuș din podul palmei

Și bea dintr-un izvor de munte,

La umbra nucului adastă

Când ai sudoarea-n bob pe frunte!

 

Continue reading „Carolina BALDEA: Păcat ceresc (poeme)”

Carolina BALDEA: Poesis

ÎNTREBĂRI

 

I-ai spus vreodată zilei că eu sunt strălucirea

Din ploaia de lumină ce-n ochi ți se răsfiră,

Că-n piept îți sunt bătaie și flacără și șoaptă,

Că sunt secunda vieții ce timpul ți-l răsfiră…?

 

Mă-ntreb, oare vreodată când ziua-și pleacă fruntea

Și îngeri, blând, te-mbie să treci sub veghea lor,

Primind sărutul clipei, m-ai furișat prin gânduri,

M-ai legănat cu-n zâmbet și ți-ai șoptit…”mi-e dor”..?

 

Și oare-n zorii leneși când pleoapa lin se zbate

Și-o rază jucăușă salutu-i ți-a lăsat,

Tu m-ai luat în brațe să mă trezești din tine

Și să-mi zâmbești departe…știind că m-ai visat…?

 

Doar întrebări nălucă, ce-și caută răspunsul,

Ce-mi împânzesc prin gânduri și somnul mi-l alungă,

Mă tremură în mine și-n ochi cu pleoapa tristă

Lăsând cărare lină…de dor și cale lungă!

 

Teiuș,              

26.04.2019

 

 

IUBIND CU URĂ

 

Te-am urât cu toată iubirea din sânge

Și te-am iubit cu tot dumnezeiescul

Ce-mi răscolea în cuibul cald sămânța

Și mă făcea să șterg din legi firescul!

 

Și te-am urât cu răzvrătire mută

Și te-am iubit cu-înverșunarea oarbă

A celei ce se-agață de-o himeră

Vrând sufletul de abur să i-l soarbă!

 

Iubire, ură, aprig se-ntretaie

Și uit să mor și mă trezesc trăind

Și-n focul ce ucide și învie

Mereu urăsc atât de mult…iubind!

 

Teiuș,          

5/6. 08.2019

 

 

O ALTĂ EVĂ

 

Doamne, îndrăznesc să-ți cer,

E o rugă nu-i favoare,

Fă-mă iarăși lut și apă

Căci trupul ce-l am mă doare!

 

Mai creează-mă odată,

Dar mă lasă să-mi aleg

Coasta ce-mi va fi sămânța

Din care-o să mă culeg!

 

Continue reading „Carolina BALDEA: Poesis”