Olimpia MUREȘAN: RIMEMBER

Astăzi, 5 martie, 2020 a trecut în neființă cel ce-a fost profesorul nostru de psihologie și pedagogie-POPA VALER  de la Liceul Pedagogic din Cluj Napoca, adormit la vârsta de 96 de ani. Fie-I somnul lin și drumul presărat cu florile recunoștinței!

Redau una din poeziile domniei sale în semn de aducere aminte!

 

SUSPIN

 

                                         Prietenilor;

                                                                        Celor ce sunt, fiindcă sunt!

 

Noi,  oamenii, toți plângem la fel;

Numai rănile ce ne dor sunt  altele

de la unii la alții!

Căci pentru fiecare din noi

altele au fost săgețile otrăvite,

venite din cele patru vânturi.

Așa au fost străpunse piepturi tinere,

unde sălășluiau speranțe și visuri;

unde da-n pârg iubirea de oameni,

pe care o poruncise , din ziua dintâi,

Cel ce ne-a  zămislit din pământ,

Și din cuvânt.

 

 

Atunci,  “stătum și plânsem”,

cum zice Cartea Sfântă,

pe malul celui mai limpede râu,

ce coboară din munții noștri umbroși.

Acolo ne-am  rugat,

ne-am spălat fața cu  apa mântuitoare,

și-am suspinat din adâncul sufletului;

acel cuptor cu foc nestins,

unde se adună și ard  toate păcatele,

și rătăcirile noastre.

După ani și ani de suferință,

când totul  va fi doar negru cărbune,

de acolo se va  ivi acea  piatra prețioasă,

ce va străluci apoi , picuri de mărgăritar,

în lacrimile din ochii copiilor,

a mamelor și iubitelor noastre.

Iar noi vom suspina toți, la fel ,

și fiecare altfel,

după cât de adânc vom fi cutremurați

de propriul  nostru destin.

———————————–

Prof. Olimpia MUREȘAN,

L.S.R. –  Maramureș