Adrian SCRIMINȚ: Artistul vs. Banca

Această istorisire este o pură speculație, o expunere fictivă, un pamflet, care trebuie tratat ca atare, dar vorba aceea, dacă nu aș fi trăit escapadele respective nu vi le-aș mai fi povestit, dacă în calitatea mea de călan bătrân cu nevastă și copil nu aș fi fost personal implicat în tumultul acestor aventuri, chemat la amplele insistențe ale unor binevoitori funcționari bancari, nici nu ați fi auzit de ele.

Iată că a venit vremea să primesc și recunoștință de la minister, să mă aleg pe vecie cu o derogare de studii pentru întreaga activitate culturală depusă în vremuri mai mult decât ostile. Noi speranțe la orizont, și descrețiri ale frunților. Rata noastră pe 25 de ani, greu împopoțonată de comisioanele de rigoare, putea fi în sfârșit îndulcită. Ni s-a promis o refinanțare salvatoare și ne-am fi putut lua adio de la nemiloasa bancă ReCeBe care ne-a luat deja de câțiva ani pielea de pe noi, de a trebuit să plătim pe vremuri, chiar și din două salarii de 450 de lei, rata lunară de 1.270. Prin telefon, funcționarii binevoitori ne anunțau că ne puteam lua adio și de la epopeele mijmașurilor când trebuia să ne angajăm la o firmă, să ne plătim apoi toate taxele pe o perioadă de trei luni și, după ce obțineam creditul dorit, să dăm faliment.

După mai multe insistențe și acte de convingere, banca cu nume de sportiv ne-a programat și o întâlnire. Iată-ne la patru ace, ne-am scuipat ca să nu ne deochem și… la treabă. Pentru propria noastră cultură generală ne-am adresat spontan și unei alte bănci, prima întâlnită în drum: „Banca Milenarium”.

– Avem un credit de 28.000 de mii de euro și trebuie să mai plătim încă pentru o perioadă de 19 ani: 1.270 de lei pe lună. Am dori să îmblânzim această datorie, să ne faceți o refinanțare, poate vom ieși cu 100 de euro în minus.

După ce ne contură un zâmbet larg cât toate zările, funcționara ne sări pe loc în ajutor:

– Într-adevăr, rata dumneavoastră este colosal de mare. Facem refinanțări și, veți ieși la noi incomparabil mai bine!

După calculele riguroase, funcționara, cu o fizionomie marcată în timp de grilele menite să gândească în locul ei, ne spuse:

– Ați trecut testul. Veți plăti lunar 3000 de lei pe o perioadă de nouăsprezece ani. Refinanțarea vă este ca și făcută.

Am ieșit din bancă cu cea mai mare politețe, dar și cu cea mai mare oripilare atent ascunsă. Ne așteptam să plătim vreo 800 de lei din 1.270 cu prilejul acestei noi refinanțări, nu 3.000. În urma noastră, în plină stradă, am auzit strigătul deznădăjduit al duduiei respective, dezamăgită de comisionul pe care tocmai îl pierduse:

– Dar gândiți-vă bine, veți primi pe loc 2.000 de lei dacă vă faceți la noi această refinanțare!!!…

Râdeam în sinea noastră de acea penibilitate, și la urma urmei, dacă vorbisem cu o persoană de încredere care era pregătită să ne ajute, cine ne pusese să ne pierdem pe degeaba timpul cu o altă bancă? Iată că se contura din depărtare și incinta unde eram eram așteptați pe drept cuvânt, una serioasă, arhicunoscută, cu nume de sportiv. Continue reading „Adrian SCRIMINȚ: Artistul vs. Banca” →

George PETROVAI: Lac (politic) să fie, că broaște (râioase) sunt destule!

Ce spunea Klaus Iohannis în campania pentru al doilea cincinal neconvingător la Cotroceni? Că România va cunoaște normalitatea doar atunci când Partidul Social Democrat (PSD) nu numai că n-o să mai fie la guvernare, dar chiar va dispărea de pe eșichierul politic în urma loviturilor aplicate „cu parul” de liberalii orbanieni și de aliații lor conjuncturali (useriștii ofticați, pemepiștii resemnați, aldiștii delabrați).

Ei bine, toate astea s-au făcut „păs cu păs” în favoarea democrației iohanniene și în defavoarea grosului românilor (câștigarea europarlamentarelor de către liberali, prelungirea contractului de chiriaș la Cotroceni cu încă cinci ani pentru prezidentul lucrului lamentabil făcut în primul mandat, demolarea prin moțiune de cenzură a Cabinetului Dăncilă și preluarea Executivului de niște liberali doar cu numele), dar mult promisa normalitate pentru țară și omul de rând încă n-a apărut.

Sau – mai știi? – pesemne că asta înțeleg prin normalitatea de pe aceste meleaguri președintele reales (cu peste 60% din jumătatea românilor prezenți la urne, ceea ce înseamnă taman 30% din totalul românilor cu drept de vot) și tovarășii săi: ca disponibilizările, prin înlăturarea adversarilor politici din posturile decizionale și prin comasarea ministerelor, să întărească spusa „Pleacă ai lor, vin ai noștri”, chit că cei mai mulți dintre noii înscăunați se ridică deasupra predecesorilor doar prin oribilul lor fripturism; că neobrăzatele pensii și/sau lefuri ale potentaților (politruci hapsâni, nelegiuiți și subanalfabeți, procurori ticăloșiți, magistrați corupți, generali izmănari, ciocoi unși cu toate alifiile necinstei) să fie tot mai insistent arătate cu degetul de ofuscații cârmuitori ai momentului, dar nimeni dintre ei să nu întreprindă nimic concret întru stăvilirea/demantelarea acestui uriaș jaf național „cu legea-n mână” (că, de, alde ăștia sunt atotputernicele rotițe ale statului paralel… cu presantele trebuințe ale milioanelor de nevoiași); că jenantele eforturi ale orbaniștilor nu se îndreaptă spre actul propriu-zis de guvernare (investiții, sănătate, educație, dublarea alocațiilor pentru copii, majorarea pensiilor, infrastructură etc.), adică spre obiectul de activitate pentru care își încasează lefurile, ci spre marota politică a alegerilor anticipate și a desemnării primarilor în două tururi, deși ei înșiși conștientizează (mă rog, nu toți) că respectivele obiective nu sunt câtuși de puțin prioritare în acest moment pentru țară și că înfăptuirea amândurora este practic imposibilă, atâta timp cât noua majoritate parlamentară pesedisto-udemeristă se opune anticipatelor și atâta timp cât primarilor liberali le surâd alegerile locale într-un tur.

Da, căci toți primarii în funcție vizează un nou mandat prin relațiile statornicite și prin cetățenii câștigați de partea lor, așa că-i lasă rece teoria demo(no)cratică a slabei reprezentativități printr-un singur tur de scrutin… Aceasta fiind nătâng-râioasa politică a liberalilor iohanniano-orbanieni, năstrușnicele declarații ale lui Rareș Bogdan sau „batistuța”, cum îl alintă realizatorul emisiunii „Starea nației”, nu puteau să fie decât după chipul cețos și puțina înțelepciune a acestei formațiuni.

Mai exact, îndată după ce s-a văzut în Parlamentul European și apoi prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), fostul jurnalist de trăncăneli la nesfârșit (unde-i sunt investigațiile?) a făcut cunoscut la diferite canale de tembelizare în masă că, aidoma lui Ludovic Orban în urmă cu vreo doi ani, este categoric împotriva primirii traseiștilor de către peneliști și că dacă, totuși, se va întâmpla acest lucru, atunci el își va da demisia!

Continue reading „George PETROVAI: Lac (politic) să fie, că broaște (râioase) sunt destule!” →

Valeriu DULGHERU: După faptă și răsplată

Acțiunile corupte ale lui Vlad Plahotniuc au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice din Moldova. Astăzi, îl declar public persoană indezirabilă. SUA stă alături de Moldova în lupta împotriva corupției”.(Mike Pompeo, Secretar de stat, SUA).

Este soarta tuturor dictatorilor, hoților. Este și cazul oligarhului păpușar V. Plahotniuc. Nu s-a mai săturat de bani. Nu s-a mai săturat de putere. A crezut că e veșnic. A avut o șansă să devină erou național – un „Vlad unificatorul”. Prin 2018, când sclipuise prin șantaj și cumpărare o majoritate parlamentară din 67 de deputați (din 101!), se vorbea că ar fi putut să facă unirea. A avut suficientă putere, nu a avut dorință. Acum este fugar, ca un câine vagabond, refuzat de majoritatea țărilor. Decât o viață de fugar indezirabil pentru el și familia sa mai bine ar reveni benevol acasă și și-ar ispăși pedeapsa. Prin aceasta ar contribui mult la elucidarea furtului Miliardului, despre care știe multe. Vlad Filat ne amenința că dacă va vorbi va exploda întreg sistemul. Iată că n-a mai spus nimic din ceea ce știe. Dimpotrivă, într-un mod miraculos, este eliberat înainte de termen din detenție (de cineva!) și împins în politică pentru a zădărnici unificarea forțelor proeuropene.

Și acest Vlad Plahotniuc, dacă ar reveni sau va fi adus forțat, ar putea exploda întreg sistemul din câte știe. De aceea, nu este dorit în Basarabia de către actuala clasă de la guvernare în frunte cu Dodon. Dodon și gașca lui s-au bucurat că l-au văzut plecat departe pe Plahotniuc și vor face tot posibilul să nu fie adus în Republica Moldova. În pofida tuturor declarațiilor de „luptă cu corupția”.

Fostul premier Ion Sturza califică interdicția americanilor drept „o lecție cinică ce trebuie învățată… Uite aici a venit sfârșitul lui Plahotniuc. Lecție pentru D&Co…”. „Cât de simbolic…Acum patru ani, 13 ianuarie 2016, SUA au avut de ales între mine și Plahotniuc. În ultimul moment au decis în favoarea lui Plahotniuc. Banii din Dubai și promisiunea de a reconfigura Parlamentul pentru a opri „tancurile rusești” au fost argumentele care m-au pus în fața faptului împlinit. Mai târziu, doamna Nuland mă consola, chipurile, politica americană are limitele sale. Au trebuit patru ani de luptă pentru ca aceste limite să fie puțin extinse” mai spune I. Sturza. Desigur, statele mici, inclusive Republica Moldova, sunt pioni în mâinile granzilor, dar totuși le mulțumim americanilor că au reacționat la durerile noastre. Este soarta tuturor dictatorilor, slugilor, valeților. Când sluga nu mai este bună este aruncată la groapa de gunoi.

Și ex-premierul Maia Sandu, care a făcut mult pentru detronarea lui Plahotniuc (mult mai mult decât fricosul și lăudărosul Dodon), a comentat acțiunea americanilor cu referire directă la Dodon: „SUA au impus sancțiuni personale împotriva lui Plahotniuc și a familiei sale. Mulțumim Guvernului SUA că a dat curs solicitării noastre de a-l pedepsi, făcând astfel dreptate cetățenilor țării noastre. Igor Dodon, care încearcă să preia sistemul corupt al lui Plahotniuc, trebuie sa ia aminte – mai devreme sau mai târziu, cei care comit crime împotriva propriului popor vor fi pedepsiți”, a scris Maia Sandu.

Și vicepreședintele parlamentului A. Slusari a comentat acest eveniment: „Igor Dodon trebuie să se gândească înainte de a merge pe acest drum. Dodon încearcă să fie Plahotniuc nr. 2. Pentru mine demult acest om este un criminal. Acum este confirmat și de SUA. Soarta lui Dodon ar putea fi mai tristă”.

Desigur, Plahotniuc are mai multe variante: să se ascundă undeva prin pădurile Amazonului, cum au făcut pe timpuri criminalii naziști care au vrut să scape de pedeapsă. Va fi fugar toată viața? Ce perspectivă sumbră pentru el și familia sa!

Și marele președinte „a întregului popor moldovenesc, independent și apolitic” Dodon nu putea să nu comenteze acest eveniment, cu atât mai mult că vestea ia fost adusă personal de ambasadorul SUA Derek J. Hogan. „Plahotniuc nu este primul care captează întregul stat și joacă jocuri geopolitice (desigur, mai este unul – Dodon!). Aceeași soartă le revine și altor politicieni care încearcă să profite de contradicțiile celor puternici. Exemplul său este pentru alții de învățătură (dar pentru Dodon?)”, a comentat I. Dodon acțiunea SUA cu referire la Plahotniuc. Gura prostului adevăr vorbește. Câtă nerușinare, câtă lipsă de elementar simț. El, care în ultimul timp doar cu aceasta s-a ocupat (și se mai ocupă!), cu preluarea structurilor de stat și a schemelor frauduloase ale lui Plahotniuc, ne dă lecții! Culmea!

După ce a preluat controlul asupra structurilor statului, ANI, CNA, CC, asupra audiovizualului cu cele vreo 5 posturi de televiziune controlate de el și alte o duzină de posturi rusești, care-l servesc, după ce a recunoscut că partidul său (PSRM, chiar zilele trecute a participat la ședința consiliului politic în calitate de „președinte al tuturor!”) este finanțat lunar de către ruși cu până la un milion de euro, iată că a mai găsit o găselniță de unde să scoată ban. Mai dorește să scoată din rezerva statului un miliard de dolari, care vezi bădărănism „stau fără treabă” și ar putea fi folosiți pentru „marea reconstrucție a țării” pe care a gândit-o, de facto va fi un al doilea megafurt al altui Miliard.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: După faptă și răsplată” →

Alexandru NEMOIANU: „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”

În aceste zile Biserica Ortodoxă trece printr-o grea încercare, o încercare care urmărește dezbinarea Ei. Din nefericire cel prin care această grea ispită este propagata este Patriarhul Istanbulului, Bartolomeu. Încolțit de cămătari și ajuns în stăpânirea serviciilor secrete “globaliste”, Patriarhul, acestei fantomatecei Patriarhii”ecumenice”, s-a lăsat cuprins și de un duh de mărire nebun. El a ajuns să se considere un soi de “papă” orthodox, o aberație și o blasfemie pe care Ortodoxia nu a putut și nu o poate accepta. Cuprins de acest duh necurat, Bartolomeu a sancționat drept “canonic” ceea ce nu poate fi, adică o înjghebare samosveata subordonată regimului vremelnic din Kiev și a provocat astfel dezbinare profundă în lumea ortodoxă. O alta ispita este amăgirea “ecumenista”, care propovăduiește “unire” acolo unde nu poate fi. Caci nu poate fi unire între Dumnezeu și Mamona. Aceste ispite vor, trece și Biserica Ortodoxă va rămâne una, dar este bine să ne aducem aminte de ce este UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ.

Puțin înainte de jumătatea veacului al XIX-lea Alexei Stepanovich Khomiakov publica lucrarea, ”Biserica este Una”. Această lucrare sistematiza și demonstra că Biserica este doar una și ea este cea Ortodoxă. Lucrarea a rămas ca punct de referință pentru toți cei care studiază istoria creștinismului și caută să înțeleagă esența lui. Pentru Ortodocși această lucrare ar trebui să fie lectură obligatorie. Această lucrare demonstrează, fără drept de apel, un adevăr pe care de fapt toți Ortodocși îl știu sau ar trebui să îl știe,că Biserica Ortodoxă este singura Biserică păstrătoare a întregului mesaj creștin, a Adevărului și singura care poate asigura mântuirea. Aceiași lucrare arată că în materie de creștinism nu există “adevăr” parțial, sau puncte de vedere cu merite egale; sau suntem în “adevăr”, sau nu suntem.

Alexei Stepanovich Khomiakov a trăit din 1804 până în 1860. El descindea dintr-o strălucită familie nobiliară rusă (“dvoreni”). Strălucită a fost acea familie prin contribuția membrilor ei, pe câmpuri de luptă, în cultură și artă. Dar mai ales o familie care în chip autentic trăia Ortodoxia. Tatăl lui Alexei Khomiakov era vestit pentru modul omenesc și creștinesc în care își trata țăranii de pe moșiile lui. Se pare că în casa tatălui lui Alexei Khomiakov a poposit chiar “Pelerinul Rus” în peregrinările sale și o emoționantă descriere se află în paginile acelei cărți despre acel popas. ”Pelerinul Rus” fiind o altă carte care ar trebui citită de către orice creștin Ortodox.

Alexei Khomiakov a studiat temeinic și,în același timp, a fost ofițer în armata Imperială. Pe câmpurile de lupta el s-a purtat admirabil în anii 1822-1828. După aceea, majoritatea vremii, a petrecut-o în conacul moșiei străbune. De acolo el a trimis, sub formă de “scrisori”, texte, adevărate cărți, privitoare la istoria Rusiei dar mai ales despre rolul Ortodoxiei.

Alexei Khomiakov a manifestat o totală neîncredere în “capitalism” și în “socialism”. El a considerat că aceste forme sunt inumane, degradante și aducătoare de dezastru. (După părerea mea istoria a confirmat această opinie.) Pentru el esențial era “neamul” și formele lui de organizare tradiționale modelate și spiritualizate de Ortodoxie. În acest sens el a dat o importanță decisivă termenului de “sobornosti” (sobornicitate), însemnând “universalitate”, dar în dependență reciprocă a membrilor, în “comuniune”. Iar cea mai apropiată manifestare a acestui concept în societate el o afla în obștea sătească, în “sat”, ”obshchina”. Gândirea lui a fost împărtășită de către filozoful istoriei Constantin Leontiev și de către Fiodor Dostoievski. Este interesant că acest model de gândire a fost “uitat” multă vreme și abea în ultimii ani(2008-2017) a fost reactualizat și, până la un punct, retrăit în Rusia. Alexei Khomiakov a trăit pe moșia să și s-a străduit cu dăruire pentru cei care îi erau dependenți. În timpul epidemiei de holeră, din 1860, Khomiakov a umblat din casă în casă, ajutând pe cei năpăstuiți și atunci a și contactat boala care i-a adus sfârșitul. Khomiakov a trăit plenar cele pe care le predica. Cum ziceam Alexei Khomiakov este autorul a mai multor lucrări (care, cu voia lui Dumnezeu, voi caută să le prezint) dar cea mai importantă rămâne, ”Biserica este Una”. (După cunoștință mea, nu există o traducere românească a lucrării, dar ea poate fi accesată pe internet la google.com, Alexei Khomiakov, ”The Church is One.)

Lucrarea “Biserica este Una” este scrisă concis și cu o densitate care face ca fiecare frază să devină un postulat. Este foarte greu să “rezumi” această lucrare.

Primul capitol este intitulat, ”Biserica este Una”. Aici autorul arată că Biserica este una, unul fiind Trupul lui Hristos care și este Biserica. Ea se manifestă, pe pământ, prin totalitatea credincioșilor (evident Ortodocși) uniți prin Duh.

Biserica este “împărțită” în cea “triumfătoare”, din Ceruri și cea “luptătoare”, a celor vii. Dar această “diviziune” este doar pentru oamenii trăind pe pământ, în veșnicie această diviziune nu există, Biserica cuprinzând pe cei care au fost, sunt și vor fi.

Apoi, în capitolul “Una Sfânta, Sobornicească și Apostoleasca”, autorul demonstrează aceste “atribute” ale Bisericii care, din nou, îi dovedesc singularitatea și din nou dovedesc Ortodoxia ei.

In capitolul, ”Scripturile și Tradiția”, Khomiakov arată că “lucrarea” și” tradiția” premerg “scripturile” dar că toate trei sunt în unitate fiind inspirate de același Duh Sfânt. Khomiakov arată apoi limpede că cel care ar respinge una dintre aceste trei (lucrări, tradiție sau scripturi) s-ar așeza pe sine dement “judecător” al Duhului Sfânt și ar comite un păcat de moarte. Căci, spune el, Ortodoxia nu este un exercițiu intelectual,este o trăire vie și personala.

Sfânta Tradiție reprezinta învățăturile care la început nu au fost scrise, ci transmise prin viu grai. Mai târziu ele au fost scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Mai pe înțelesul “sectarilor”, între Tradiție și Scripturi este aceiași relație ca între cel nou născut și certificatul său de naștere. Ca să existe un “înscris” al nașterii, mai întâi trebuie să fie un nou născut. În semeția lor prostească, ,,sectarii” au ajuns sa nege Tradiția, recunoscând doar Sfânta Scriptură, ”aberația ‘Sola Scriptura”! Dar și tradiția are un început și în fapt ei au creat o nouă tradiție, o tradiție săracă, rătăcită, rău înțeleasă. În loc să respecte Tradiția instituita de Apostoli și de către Sfinții Părinți ei accepta aberațiunile blasfemice ale lui Martin LLuther si ale penibililor lui urmași. A corecta lucrarea Sfântului Duh, făcută în Tradiție, este o hula nebună și dovada de mândrie demonică. Vai de capul acestor “sectari” osândiți la pierderea și a acestei lumi și a celei care va să vină. Că așa este, ca lipsiți de poavața Sfintei Tradiții, deci de lucrarea Sfântului Duh,”sectari” nu se pot adânci decât din rău în mai rău, ne este dovedit de mulțimea, în continua creștere, a acestor “secte” prostești, una mai anapoda și mai aproape de demonism decât alta.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”” →

Adrian GRAUENFELS: Medicina în Imperiul Roman

Grecii ajung la o culme a medicinei, prin munca lui Hipocrate din Alexandria. După anul 146 BC, Roma capătă hegemonia asupra Greciei, iar metodele medicale grecești sunt copiate de romani și perfecționate în paralel cu tradițiile medicale și religioase moștenite de la etrusci. Mozaicurile romane arătau respect și dragoste pentru animale, iar anumiți zei erau considerați ca vindecători ai plăgilor. Multe procesiuni păgâne au fost preluate de la romani și purtate spre Evul Mediu. Se știe că încă din sec VII BC exista Colegiul Augurilor care stabilea un nume de zeu pentru fiecare maladie cunoscută. Legenda spune că zeul grec Asclepios a fost prezentat la Roma în anul 295 BC sub forma unui șarpe adus din templul din Epidaurus. Timp de secole, șamanismul și superstițiile fac loc treptat unei mai raționale atitudini. În templele ridicate lui Asclepios, bolnavii primeau droguri sau prescripții pentru proceduri vindecătoare. Deși Roma subjugase politic Grecia, cultura greacă devine forța predominantă în viață intelectuală a romanilor. Limba celor bogați și educați era greaca, copiii lor învățau cu profesori greci literatură și moravuri. Iar medicina era exclusiv o afacere grecească.

Metode de vindecare

În primul secol AD, Pliniu scrie: „Cetățenii Romani, timp de șase secole au trăit fără medici”. Exista totuși o lege care obliga medicii să se ocupe de rana unui sclav. În familie, rolul doctorului era atribuit șefului familiei, dar nu există indicii că aceștia ar fi practicat medicina și în afara casei.

Cei bogați sau nobili aveau aversiune pentru manuale, iar practicanții medicinei erau priviți a fi oameni inculți. Un cenzor numit Cato (234-149 BC) chiar condamnă tehnicile grecești pe care le consideră necinstite. Conform scrieriilor lui Pliniu, Cato pledează pentru revenirea la medicina romană pragmatică. Sfătuia folosirea verzii și a vinului pentru păstrarea sănătății, iar pentru vindecare – incantații și formule magice. Un exod de greci și străini se abat asupra Romei transformând orașul într-o atractivă și puternică cetate. În anul 46 BC, Iulius Cezar, ca să oprească foametea care bântuia orașul, gonește străinii, cu excepția doctorilor care primesc cetățenia romană.

Un vestit doctor grec care sosește la Roma în 219 BC este Archagathos din Sparta. Cariera sa de succes, afirmă clara schimbarea de atitudinea a romanilor, în cea ce privește doctorii. Senatul îl apreciază la început, pentru strălucitele proceduri chirurgicale și îl numește vulnerarius, adică vindecătorul rănilor. Mai târziu, în urma unor eșecuri, este renegat cu apelativul carnifex (măcelar). Un alt important medic este Asclepiades (120 -70 BC) . Era un om plin de șarm și dinamism, înzestrat cu o minte strălucită. Celebrul Galen îl considera șarlatan, dar contemporanii săi îl privesc ca pe un trimis al cerului. Poetul Lucrețius și oratorul Cicero îi erau prieteni. Populația era fermecată de personalitatea, metodele și rezultatele sale fericite, despre care doctorul declara că le obține cu siguranță, rapiditate și plăcere. Reputația sa ajunge la culme, când se zvonește că a trezit un om din moarte. Filosofia lui diferea de cea a lui Hipocrate, susțînând ideea că doctorul vindecă bolnavul și nu natura. Elaborează o teorie bazată pe postulatele lui Democrit, în care trupul este un complex făcut dintr-un număr infinit de atomi de mărimi diferite printre care care circulă fluidele vitale trupului. Sănătatea se obține printr-o liberă circulație printre atomi, boala apare atunci când fluxul este deranjat. Themison, un elev al lui Asclepiades, continuă aceste idei cu care fondează o școală a „metodismului”, larg utilizată în secolele următoare.

Cura lui Asclepiades era bazată pe diete, exerciții, masaje, clizme, muzică și cânt. În cazurile de demență folosea opiu, vin și o igienă strictă. Celor cu febră interzicea hrana și băutura, deshidratandu-i sistematic. Reareori lua sânge bolnavilor. Metodologia lui materialistă și evitarea teologiei în diagnoze a dus spre raționalism. Și totuși, două sute de ani mai târziu, Galen anulează metodele lui, pe motivul că se departase de Hipocrate și de cele patru umori (lichidul intercelular constituind mediul în care trăiesc celulele organismelor). Era înfuriat de Asclepiades care ignora anatomia și rolul naturii în vindecarea bolnavului. Atât de denunțătoare au fost scrieriile lui Galen împotriva predecesorului său, încât acesta a fost apropate complet uitat, până la Renaștere. Nu putem însă ignora, că prin principiile și reputația sa câștigată la Roma, doctorul a consolidat faima medicilor greci. În afara lor, medicina mai era practicată de romani liberi, sclavi, egipteni și evrei. Clasa superioară folosea adesea un sclav-doctor, afiliat familiei. Sclavii își puteau răscumpăra libertatea, dar fiind prețioși ca medici, o lege stabilea o taxă de emancipare prohibitivă.

Mulți vraci, care nu intrau în categoria medicilor, își câștigau existența prin băile publice, la bărbieri sau prin teatre. Se punea problema dificilă a diferențierii dintre șarlatani și medicii empirici. Thessalus din Tralles este un exemplu de medic practicant, care deși fără educație, câștigă o solidă reputație. Reneagă toate metodele cunoscute, ignoră știința, folosind un teribilism care prindea la ignoranți. Denumindu-se „Cuceritorul medicilor” declara că poate preda toată arta medicală în numai 6 luni.

Trupele armate aveau un număr de doctori, în raport cu numărul de soldați. De fapt acești doctori erau simpli soldați cu puțină practică medicală dobândită. Și aici, grecii erau preferați nativilor. Obstetrica era practicată de femei. Ca și în Grecia, femeia măritată avea dreptul să decidă viața sau moartea urmașilor săi de sex feminin. Legal, cele mature se puteau mărita sau divorța fără intervenția părinților.

La început, practică medicinei era necontrolată. Oricine se putea numi și da drept doctor. Sub Augustus, doctorii sunt scutiți de plata taxelor, ca recompensă unui anume Antoninus Musa, care vindecă cezarul de reumatism. Privilegiile au fost extinse de Vespasian și apoi de Hadrian care scutesc medicii de serviciul militar și de alte datorii civice. Poziția de doctor devine atât de râvnită încât Antoninus Pius, impune restricții la numărul de doctori permis pe localitate. În final, împăratul Severus Alexander (138-161 AD) impune legi stricte, pentru instrucție, ucenicie și control. Supraveghera doctorilor este încredințată ghildei „Collegium Archiatri” care percepea taxe pentru instruirea doctorilor. Poetul Marțial scrie câteva rânduri critice la adresa ghildei:

„Am căzut bolnav și doctorul a sosit imediat

Împreună cu o sută de studenți, O Symmachus

O sută de degete inghețate m-au palpat;

Nu aveam febră, O Symmachus, acum ard…”

Igiena la Romani

Diferențierea între clase apare de timpuriu. Cei săraci locuiau în case simple și foarte înghesuite, care acomodau mai multe familii. Totuși, între locuințe existau străzi pavate, drenaje și alimentări cu apă. Bogații aveau case opulente, iar agricultura asigura imperiului, o mai bogată alimentație în comparație cu hrana simplă de la greci. Marea glorie a Romei vine de la alimentarea cu apă și sistemul sanitar aferent. Din secolul I AD, nouă apeducte aduceau apă spre Roma.

Apa era purificată prin bazine de sedimentare și din rezervoare speciale pentru apa potabilă, apa era distribuită locuințelor și băilor comunale sau celor private, contra unor taxe. Cei săraci care nu aveau acces la apa potabilă, se bazau pe sacagii, care vindeau apă în vase diverse. Un sistem complicat de țevi subterane canaliza apa folosită spre „Cloaca Maxima”, un complex de canale care se termină în fluviul Tibru. Din nou, săracii nu beneficiau de canalizare, oalele de noapte erau aruncate direct în stradă. Tot în secolul I AD, Marcus Varro sesizează legătura dintre boli și bălțile infectate. El sfătuiește a nu se construi case lângă bălți sau mlaștini care „produc creaturi invizibile ochiului, care pătrund în om prin respirație și aduc boli foarte serioase”.

Apar concomitent infirmerii pentru sclavii bolnavi sau răniți. Seneca spune, că atât el cât și alt cetățeni liberi le foloseau. Pentru soldați se construiau corturi, în paralel cu barăcile infirmeriilor. Mai târziu, infirmierii ridicate din piatră (valetudinaria) au fost plasate la granițe, pentru a servi garnizoanele de pază. Erau echipate cu instrumente, medicamente și alte furnituri. Spitale pentru civili apar în secolul IV AD. Primul spital roman datează din anul 394 și este atribuit unui filantrop creștin, Fabiola. Tot în secolul IV, Diocles din Caryst devine o sursă de informații pentru plante medicinale, iar elevul lui Aristotel,Theophrastus, face extensive observații plantelelor locale și efectele lor medicinale.

Celsus și Pliniu

Prețioase informații despre medicina Alexandrină și cea Romană, provin de la doi enciclopediști: Cornelius Celsus și Caius Pliniu cel bătrân, ambii activi în secolul I AD.
Celsus era un patrician și legiuitor care încearca să sumarizeze cunostiintele vremii: agricultura, legile, arta belică, filosofia, retorica și medicina. Din scrierile sale, au rămas doar 8 volume tratând medicina și câteva alte subiecte. Continue reading „Adrian GRAUENFELS: Medicina în Imperiul Roman” →

Lia RUSE: Din tainele Micii Uniri

DIN TAINELE MICII UNIRI

Ceasul -istoriei- bate-n calendare

Pe neaua lui ianuarie înzăpezit.

Ne bucură timpul plin cu depărtare

De-atunci, când Milcovul a fost sorbit…

Urcând în cerul gri prinosul iubirii

Cu tandra-ntâmplare din gândul tuturor

A domnit armonia-n visul unirii

Pe gesturile clipei înfășate-n dor.

Și s-au destăinuit tainele știute

Căci graiul tuturor era cel strămoșesc.

Astăzi , traversăm căile cunoscute.

Hrisoavele sunt martore și povestesc…

…………………………………………………

Se bucura pământul principatelor

În clipa de vecie în care s-au unit,

Pe drum de sărbătoare-n zorul satelor

Căci visul lor de-atâta timp- s-a împlinit

Curgeau zăpezile pe-ntinderea țării

Și-hora lui Alecsandri în sângele frățesc

C-a trecut în faptă gândul deșteptării

……………………………………………………

Și-uite-, așa s-a închegat neamul românesc!

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

23 ianuarie 2020

Cristian Gabriel VULPOIU: Rapsodie de vise (poeme)

Pe a zorilor petală izvorul curge-n versuri,
Stele fug dezordonate pe centauri fără șei
Clepsidre dăltuiesc pagode lunii în blestemate geruri
Hipnotică sculptură în agonia unui timp fără chei.

Printr-o ciutură spartă se scurg eternități mate,
Caii infinitului cu potcoave surde pictează ploi
Curcubeie îi împletesc amurguri în culori stigmate
La sânii morganei astăzi sug laptele lunii doi strigoi.

Pășesc tiptil pe lespezi de vise până la catafalcul morții,
Unde bătrânul Babel toarnă sângele solar în calendare
Ceruri atemporale răscolesc nemuriri la poarta sorții
Sub amprenta unor lumi obscure din universuri secundare.

Văd pe tipsia nopții catapeteasma tăcerilor surde,
Conjugate de umbre la timpul amorf pe puntea dintre vise
Pierdute în ploaia de păcate, năluci în alchimii absurde
Pe delirul sacrului neant un petec de azur se zugrăvise.

Mă ascunde de vise printre timise penumbre și oglinzi,
Eu însumi am devenit propria-mi dioramă
Și-mi întreb sinele, ce plenitudini de univers colinzi
Ai avut oare timp să admiri a spiritului panoramă ?

ARPEGII

Sorbind petalele unui timp desfrunzit,
Îmi reazem a mea frunte de o ramură de soare
Lespezi de camee mă poartă spre tronu-ți urzit
Din muguri de lumină ce sparg valul care doare.

Lasă-mă să-ți sărut marea, tu blândul meu poem,
Să-ți pârguiesc neantul în nopțile frivole
Din pergole de stele ciclopii-ți croșetează un totem
Din paradoxuri care te lacrimă-n-tr-ale visului corole.

Afară ninge a vis clepsidra-ntr-o călimară,
Să-ți scriu o carte cu visele în muiate-n jad
Pe amurgul înobilat de noaptea cea amară
O mică răscruce în drumul laptelui lunii către iad.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Rapsodie de vise (poeme)” →

Mugurel PUȘCAȘ: La aniversară (poeme)

CLEPSIDRA

„… Priviți clepsidra,
Este Timpul,
Curgând prin noi amăgitor,
Nu-l vom putea opri vreodată,
E-al Clipei veșnic călător… ”
( vol. Catarge peste timp, ed. Nico , 2016 )

CEAŢA

Melancolii împovărează gândul,
Pătrund tăcut în mine pas cu pas,
Sufletul plin ce-a dăruit cuvântul,
Simt că e gol, nimic n-a mai rămas.

Cu nostalgia iernii ce se cerne,
Privesc în urmă contemplând uimit,
Am transformat în licăr clipe terne,
Din inimă poeme-am dăruit.

Am creionat cu sânge versuri calde,
Am ridicat statui pe piedestal,
Sonete-n primăveri, în vremuri dalbe,
Au fost alint, învăț, aripi și dar.

O pâclă grea coboară, se-adâncește,
Mă-nvăluie treptat noapte şi zi,
Golul lăuntric imuabil creşte,
Prin neguri veşnice voi pribegi.

Catrenele devin nemărginire,
Un alter-ego construit din vid,
Lumina adumbrește plumburie,
Mă copleșește fad al vremii rid.

Gheare de gheaţă zbuciumul înfige,
Tenebre reci apar fără sfârşit,
Langoarea hibernală mă învinge,
Un înger lăcrimează la zenit.

Primit-am de la El stih de povaţă :
” Ochii tăi verzi sunt raze de Cristos ! „,
Iubito, risipește ceaţa deasă
Cu-al irișilor limpede prinos.

FEMEIA CU ARIPI DE FLUTURE

În buzunarul de la piept
S-a cuibărit lud şi discret,
Un fluturaş mic, voiajor,
În al iubirii colţişor.

Viu colorat, frumos, plăpând,
A poposit la mine-n gând,
Polen de floare-a presărat,
La mine-n suflet din înalt.

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: La aniversară (poeme)” →

Anatol COVALI: Cărări de dor (matepoeze*)

HAI SĂ ZÂMBIM

*
Mă-ntreb. Oare să fie prea târziu
să fac o oază în acest pustiu
ce ne-nconjoară?
Pot să creez miracolul sublim
ca-n toiul iernii-o tandră primăvară
să ne-oferim?
*
Aşa de mult aş vrea să-ntinerim!
Ca-n primii ani ai dragostei să fim,
să nu ne-apese
anii aceştia ce sunt tot mai grei.
Aş vrea să nu-i simţim, să nu ne pese
deloc de ei.
*
Măcar în gânduri să n-avem zăpezi.
În suflete să colindăm livezi
înmiresmate,
iar inimile să înceapă-alt cânt
ce va descrie cât de minunat e
noul avânt.
*
Hai să zâmbim, să râdem, să dansăm
şi iar ca-n tinereţe să visăm
că fericirea
ne-a-mbrăţişat strângându-ne la piept
în vreme ce ne-arată-n zări iubirea
un drum mai drept.

13 ianuarie 2020

N-AM SĂ CEDEZ

*
N-am să cedez şi am să cred mereu
în mine şi în Bunul Dumnezeu
ce-mi e aproape
atunci când îndoiala-îmi dă ocol
şi barca vieţii nu străbate ape,
ci stă-n nămol.
*
N-am să cedez şi am să cred intens
că restul vieţii mele are sens
şi o menire
pe care sunt dator s-o-ndeplinesc,
dând semenilor mei numai iubire
cât mai firesc.
*
N-am să cedez pentru că sunt altfel
de om, care se-ndreaptă spre alt ţel
crezând că poate
să fie ce în viaţă nu a fost,
luptându-se intens ca tot şi toate
să aibă rost.
*
N-am să cedez şi chiar dacă par nins
sunt ferm convins că nu voi fi învins,
că pân` la urmă
în colbul amintirii voi lăsa
o dâră-adâncă sau măcar o urmă
din viaţa mea.

14 ianuarie 2020

Ce-i inimă?…

*
Ce-i inimă?… De ce tremuri mereu
în pieptul meu când dau de câte-un greu
şi pari speriată
când şuieră în jurul tău săgeţi?
De ce te temi că viaţa adorată
ai s-o regreţi ?
*
Îmi pari convinsă c-ai s-o pierzi oricum.
Sufletul doar îşi va vedea de drum
şi-o să dispară
dispreţuind lăcaşu-n care-a stat.
Umărul tău ce-a dus orice povară
va fi uitat.
*
Ai cunoscut şi rău şi fericiri,
te-au bucurat şi te-au mâhnit iubiri,
ai fost lovită
şi mângâiată în acelaşi timp.
În tine-a fost sărut şi dinamită
orice-anotimp.
*
Dar nu ştiu de ce cred că n-ai să mori.
Cu sufletul alături ai să zbori
spre nemurire,
căci fără tine dânsul ar fi fad
şi nu ar putea fi-n altă iubire
un nou răsad.

15 ianuarie 2020

Stări

*
Ce scurtă a fost viaţa!… Nu ştiu cum
şi când s-a dus, căci capătul de drum
se vede-n zare…
Optzeci de ani sunt mulţi, dar stând în ei
îmi par o clipă, ardere din care
sar doar scântei.
*
Poate să fie mâine sau oricând.
În orice caz va fi curând, curând!…
E prea puţină
vremea ce a rămas să o parcurg
sperând că se va stinge în lumină
al meu amurg.
*
Şi e atât de greu să fii moşneag,
să mergi având în mână un toiag,
pe când în minte
se hârjonesc sau freamătă idei,
iar sufletul stă-n inima fierbinte
ca miez al ei.
*
Sunt tânăr şi bătrân concomitent,
trăind în fiecare sentiment
altfel de viaţă.
Când resemnat şi-ngrozitor de trist
că ce-a rămas e un crâmpei de aţă,
când optimist!…

16 ianuarie 2020

R U G Ă M I N T E

*
Aş vrea să fiu tot timpul optimist,
să îl gonesc pe cel ce-n mine trist
încă suspină.
Doresc să râd, să fiu încrezător,
să văd cea mai mirifică lumină
în viitor.
*
Încerc să nu mai plâng, să nu mai gem
şi de nimic nicicând să nu mă tem,
să nu-mi mai pese
că în curând adio am să spun.
Nădăjduiesc că soarta mea îmi ţese
un sfârşit bun.
*
Iubesc această viaţă şi aş vrea
ca niciodat să nu mai plec din ea,
dar nu se poate!
Îngerul negru vine când e scris
în cartea lui, cu litere sculptate,
cât mi-e permis
*
să mai rămân pe-acest superb pământ,
ca zi de zi să fac din drag frământ
o poezie.
De-aceea, când îl simt venind, îl rog
să se îndure şi zâmbind să scrie
alt epilog.

17 ianuarie 2020

SUNT EU ?…

*
Sunt eu copilu-acesta fericit
ce-i alintat şi care e iubit
cu pasiune
de mama şi de tatăl lui mereu,
ce cred că e un dar dat lor anume
de Dumnezeu?
*
Sunt eu adolescentul minunat
ce crede că deja este bărbat,
flăcăul care
promite să devină orice vrea,
pe care nu cutează să-l doboare
nici viaţa grea?
*
Sunt eu omul matur ce a făcut
până la urmă tot ceea ce-a vrut
cu a sa soartă,
fiind aplaudat pe scene mari
pe care a cântat şi-a făcut artă
în roluri tari?
*
Sunt eu senioru-acesta get-beget
care-i convins că este un poet
care transcrie
ce îi dictează muza lui cu har,
în fiecare zi o poezie
dându-vă-n dar?

18 ianuarie 2020

Spre-un nou meleag

*
Din toate câte-au fost nu pot s-aleg
nimic care a fost perfect şi-ntreg.
Toate avură
ceva greşit în fapte şi în sens,
o pată, un defect sau o fisură
în al lor dens.
*
Dar n-am cedat, nu m-am lăsat înfrânt.
Deşi sunt doar un bulgăr de pământ,
mă însoţeşte
un suflet ce-i mereu ocrotitor
şi care de pe-al vieţii cer goneşte
nor după nor.
*
Întotdeauna-n viaţă am simţit
că de o forţă magică-s iubit
şi fără teamă
am coborât în râpi sau am urcat
spre-o culme care n-a luat în seamă
ce căi străbat.
*
În petecul de drum ce mi-a rămas
nu am să mai aleg. Mergând la pas
spre noua ţintă
mă voi opri, din când în când, să trag
un foc precis din a speranţei flintă
spre-un nou meleag !

19 ianuarie 2020

ÎŢI MULŢUMESC

*
Iubirea noastră-a fost ceva firesc
cu care te mândreşti şi mă mândresc,
o-ngemănare
a două inimi care au bătut
ţinându-se de mâini pe-un drum pe care
l-au străbătut.
*
Şi sufletele au vibrat la fel
având mereu în faţă-acelaşi ţel,
fiind menite
să ardă sentimente şi dorinţi
în care să cioplească fericite
noi biruinţi.
*
Destinu-a vrut să-mi dea un dar bogat
când pentru-o viaţă-ntreagă mi te-a dat
pe-un ţărm de mare,
care-a sfinţit cu valurile ei,
o dragoste mirabilă cu care
viaţa o-nchei.
*
Îţi mulţumesc că-ntotdeauna-ai fost
al vieţii mele inefabil rost,
că niciodată
nu m-ai făcut păreri de rău să am,
că dragostea ta sinceră, curată,
mi-a fost balsam. Continue reading „Anatol COVALI: Cărări de dor (matepoeze*)” →

Elena NEAGU: Vom fi muguri de lumină (poeme)

Cât te-aș ști eu de departe

Cât te-aș ști eu de departe
și cât rug ne-o arde-n van,
doar o gară ne desparte
și un viscol, să te am.

Câte frunze troienite
dintr-o toamnă ce-am visat,
câte trenuri fără gări
și peroane înzăpezite,
între noi e doar oftat
și doar rătăcim cărări…

Cât îmi ești de răstignit
pe crucea ce doare -n doi ,
cât de Ană m-ai zidit ,
mă pot plânge doar în ploi.

Câtă iarnă o mai fi ,
câte lacrimi s-or mai strânge ,
păduri tot om înverzi
și-or doini la noi în sânge.

Cât îmi ești tu de departe
și cât dor se zbate-n van ,
doar o gară ne desparte
și un vifor , să te am.

Nu te-am uitat…

Nu te-am uitat ,
dar se făcuse noapte
cu cerul vitregit de stele
și mi-era ger
c-ai să mă uiți cu tot cu lacrimile mele.
Nu te-am uitat ,
dar se făcuse -n tine frig
și clipa-mi înghețase -n piept ;
era în noi atâta viscol
să pot de dor să mai aștept…
Nu te-am uitat ,
dar mă dureau și mugurii din visuri ;
de-atâta ceață
nu mai vedeam nici cerul,
mi-era atât de frig,
era ca frigul morții, dar de dor .
N-am mai putut să strig ,
venise peste suflet gerul…
N-am să te uit,
cum n-am să uit nici gările pustii,
nici mugurii-nghețați pe ram,
nici plânsul meu tăcut
când încercam să nu mi-l știi
și mi-l pictam doar râuri
pe un geam…
Continue reading „Elena NEAGU: Vom fi muguri de lumină (poeme)” →