Pe a zorilor petală izvorul curge-n versuri,
Stele fug dezordonate pe centauri fără șei
Clepsidre dăltuiesc pagode lunii în blestemate geruri
Hipnotică sculptură în agonia unui timp fără chei.
Printr-o ciutură spartă se scurg eternități mate,
Caii infinitului cu potcoave surde pictează ploi
Curcubeie îi împletesc amurguri în culori stigmate
La sânii morganei astăzi sug laptele lunii doi strigoi.
Pășesc tiptil pe lespezi de vise până la catafalcul morții,
Unde bătrânul Babel toarnă sângele solar în calendare
Ceruri atemporale răscolesc nemuriri la poarta sorții
Sub amprenta unor lumi obscure din universuri secundare.
Văd pe tipsia nopții catapeteasma tăcerilor surde,
Conjugate de umbre la timpul amorf pe puntea dintre vise
Pierdute în ploaia de păcate, năluci în alchimii absurde
Pe delirul sacrului neant un petec de azur se zugrăvise.
Mă ascunde de vise printre timise penumbre și oglinzi,
Eu însumi am devenit propria-mi dioramă
Și-mi întreb sinele, ce plenitudini de univers colinzi
Ai avut oare timp să admiri a spiritului panoramă ?
ARPEGII
Sorbind petalele unui timp desfrunzit,
Îmi reazem a mea frunte de o ramură de soare
Lespezi de camee mă poartă spre tronu-ți urzit
Din muguri de lumină ce sparg valul care doare.
Lasă-mă să-ți sărut marea, tu blândul meu poem,
Să-ți pârguiesc neantul în nopțile frivole
Din pergole de stele ciclopii-ți croșetează un totem
Din paradoxuri care te lacrimă-n-tr-ale visului corole.
Afară ninge a vis clepsidra-ntr-o călimară,
Să-ți scriu o carte cu visele în muiate-n jad
Pe amurgul înobilat de noaptea cea amară
O mică răscruce în drumul laptelui lunii către iad.
Te reclădesc a vis în arpegiile zorilor de basm,
Un yin și un yang ne mai zâmbesc din candela de patimi
Care topește altare vii sub pateticul orgasm
Care mă mistuie în focul iadului până la lacrimi.
TE PIERD
Te pierd iubito în candela mării mele,
Acolo unde azimutul îmi scânteie zarea
Mi te închipui că ești o nimfă printre stele
Șoapta din zori ce-mi lumină cărarea.
Te pierd în vers și valuri odioase,
Eu te salut acum și-n vis de nicăieri
Mai rătăcesc prin neguri ticăloase
Și am deja –vu de parcă a fost ieri.
Te pierd pe tine spuma mării abisale,
Iar lumina ta îmi vântură nisipul
Se scaldă acum nadiru-n osanale
Lasaă-mă măcar din cețuri să-ți văd chipul.
Te pierde zefirul în roua unui poem,
Când cerul azuriu și marea fac păcate
Și-mi zâmbesc șăgalnic dintr-un nor boem
De-un alb imaculat cu margini sidefate.
Te pierd în marea de smarald a gândurilor mele,
Mi-aduci în dar ispite și năluciri de dor
Ce mă înalță-n noaptea grea până la stele
De acolo văd și-al viselor decor.
MAREA UNUI VIS
Lasă-mă să te sculptez în basoreliefuri,
Tu însăți sculptură în matca unui cer nebun
În spuma mării te pictez pe tainice sidefuri
Și-n ceas de amurg naiadă doar ție mă supun.
Lasă-mă în templul tău să pictez fresca iubirii,
În simfonia de vise în culori să te dezmierd
Când azuriul mării mai suspină oda fericirii
O liră lângă sălcii ne mai îngână un lied.
Lasă-mă să-ți sărut nimbul ploilor de vară,
Ce-ți scaldă ochii în căușul dantelat de rouă
Iar lacrima și neființa pe strune de vioară
Îmi sunt candelă și mir când cu iubire plouă.
Lasă-mă să îți sărut poemul boreal,
Pastelat de șoapta unui val în mantre
Pășesc fără de mine pe nisipul ireal
Te chem să vii la fereastra dintre lumile albastre.
Lasă-mă să-ți sărut visul de păcate,
Și lasă-mă să pier profan la pieptul tău
Luceafăr îți voi fi iubito peste moarte
Aș renaște fără vină doar în regatul tău.
ÎȚI SCRIU CĂ TE IUBESC
Îți scriu că te iubesc pe file albe ninse,
Plămădite fără vină în amurgul diafan
Mi te pictează zorii la fereastra dintre vise
Și te sărută lacrima-mi ofrandă de profan.
Îți scriu că te iubesc pe pergamentul nopții,
Sculptat pe catapeteasma hipnotică a firii
Hai să gustăm eterice iubiri în umbra sorții
Să ne zâmbească din clepsidre mute trandafirii.
Îți scriu că te iubesc de sub omături mantre,
Și parcă îți aud inima șoptind a menuet
Spre porțile visului tău aș naviga-ntr-o luntre
Să-ți fiu luceafăr și în săruturi să te iert.
Îți scriu că te iubesc petală de zefir,
Ah ce mă dor pașii tăi din lugubrele tăceri
Lasă-mă să-ți port iubirea ca pe un suvenir
În catharsisul nopții împlinise-va menirea iubirii.
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU
23 ianuarie 2020
Revista LOGOS&AGAPE