Violeta Cuțurescu-Urdă: Poveste de iarnă

În clinchet de zurgălăi, cu nasul mai roșu decât al celui mai nărăvaș ren al său, Moș Gerilă se întorcea într-un târziu acasă, înțepenit de frig și cu radarul dereglat de turbulențe și de atâtea sticle  scurse în taină prin locurile  pe  unde poposise, pentru că, nu-i așa, dar din bar se face trai.  Fluiera vesel, foindu-se  pe ritmul “Jingle Bells” în sania sa 4×4 reni, strângând  tare de hățuri, mai mult din nevoia de a se sprijini de ceva înainte de aterizare.

-Ho, ho, hooo, că nu dau vikingii, Rudolfe! Unde te-oi grăbi așa? Că doar nu te-așteaptă nimeni acasă cu vin fiert. Pe mine sigur nu…, că n-oi fi nebun să cred în basme…

Cu barba plină de țurțuri și negru de funingine (de la câteva hornuri înfundate) ca după un sejur la Copșa Mică, venerabilul Moș lăsa în urmă un damf de băutură, dar și o auroră boreală diafană, pentru a fi întâmpinat de o altă minunată Auroră, dureros de reală. Aceasta din urmă stătea dincolo de prag, cu arsenalul pregătit: tocmai beneficiase de promoția la tigăi și voia să le încerce fiabilitatea,  cât erau încă în garanție… Așadar, pe Moșul cel plin de magie îl aștepta acasă o realitate plinuță (cam 100 de kg neto) și plină de reproș, cu o tigaie goală în mână, deși ar fi fost de preferat o realitate goală cu o tigaie plină…

-La ora asta se vine? Pe unde-ai colindat pân-acuma?! Uite-n ce hal arăți!

-Dar, dragă, rosti ambiguu și oarecum inocent adoratul copiilor, știi bine că lucrez de noapte. Și… și noaptea polară ține ceva. În plus, n-am vrut să te trezesc…

 Moșul invocă apoi, pe rând, o furtună de zăpadă, o haită de lupi de la sol ce-i stricase acustica provocând bruiaje, o încercare eșuată de deturnare de către pirații aerului, defecțiuni la sistemul spațial de poziționare și încă vreo câteva impedimente de zbor  pe care, evident, nici copiii nu le-ar fi crezut. Văzând ochii din ce în ce mai mijiți ai consoartei, făcu o ultimă încercare:

-Adevărul e că mi s-a defectat pe drum  servodirecția, na!… Știi doar cât de greu  găsești un spiriduș la Service de sărbători, și ăla cârpaci. Nici sateliții mei nu mai sunt ce-au fost…

-…și nu puteai să faci vreo minune, ceva? Că doar faci numai minuni, mai ales când bei… Minți de-ngheață apele! -Firește c-au înghețat, că doar nu suntem la tropice.

-Aha, bine că vodka n-are cum să-nghețe…

-Uff, tu niciodată n-ai crezut în mine… Hai, mai bine dă-mi o țuică fiartă, și pregătește-mi sauna că simt așa, ca o răceală…

-Răceală?? Te pomenești c-ai vrea să fiu și tandră acuma! Cine știe pe unde ți-au mai strălucit ochii…

-Păi… am admirat podoabele din brad: luminițe, steluțe…

-Mhm, sigur, podoabe!… Luminița și Steluța de la raionul de artificii și alte focoase!

Continue reading „Violeta Cuțurescu-Urdă: Poveste de iarnă”

Magdalena ALBU: Guvernul „meu” – aripa dură a neokominternului și a bioterorismului mondial?!

„Avem de-a face cu un război nevăzut numit bioterorism (…)” (cercetător științific-preot COSTEL VÂNĂTORU)

 

Ca un blestem nedezlegat vreodată ori ca o rotire în gol a unei roți veșnic stricate, episoadele istorice dure din istoria ultimului secol de viață a poporului român se derulează cu o frecvență alarmantă, de neținut în frâu, parcă. Nu ieși bine dintr-un război mondial că intri într-altul, nu scapi de un experiment de crimă socială, precum „fenomenul Pitești”, că dai peste altceva, la fel de grav și de antiuman, sub raport ideologic. Bunăoară, să ne amintim, în acest context, de mulțimea colorată a tuturor activiștilor întunericului neokominternist de pe teritoriul patriei, precum Marcel Pauker, Gheorghe Cristescu, Gheorghe Bujor ș.a., apoi, mai târziu, Ana Rabinsohn-Pauker, Iosif Chișinevski, Leonte Răutu, Vasile Luca, Petre Borilă, Leon Tismăneanu, Valter Roman, Ilie Pintilie etc., cu prelungirile lor de azi. De regulă, contemporaneitatea, din ignoranță și atitudine, de obicei, arogant-indolentă, trece extrem de repede de la un palier istoric sticlos la altul, tragând cu ușurință oblonul peste suferințele și jerftele predecesorilor ei iluștri ori peste colaboraționismele abjecte ale unora dinre aceștia cu noile regimuri politicard-securistoide instaurate, regimuri din năstrapa cărora ultimii (anterior menționați) s-au adăpat în mod continuu, focul negru al oportunismului oferindu-le favoruri peste favoruri în Agora comunitară, așa cum se întâmplă, iată, și în prezent.

Între actualul guvern liberal și structurile Kominternului, care, o dată pătrunse pe teritoriul românesc după Revoluția bolșevică din Rusia, au făcut ravagii în rândurile intelectualității și societății românești, în genere (a se vedea, spre exemplu, la sfârșit de Al Doilea Război Mondial, cazul tragic al binecunoscutei aviatoare-parașutist Smaranda Brăescu ori atentatul din anul 1920, din Senatul țării, când, printre cei răniți, s-a aflat și generalul Constantin Coandă, tatăl inginerului-inventator Henri Coandă, unul dintre geniile aviației românești), pare a nu exista, în momentul de față, practic, nicio diferență, modul de comportament abuziv al guvernării reflectându-se în însăși schimbarea din funcții a unor personalități importante ale țării, pe baze criterial-algoritmice complet nefondate. Cu alte cuvinte, prin recenta decapitare, fără absolut niciun motiv relevant, a preotului-cercetător științific și director al Băncii de Gene din Buzău – Costel Vânătoru -, de către actualul ministru al Agriculturii, guvernul Orban poate fi acuzat, indubitabil, de atac dirijat la siguranța națională a României. În mod similar, putem discuta și despre „cazul” doctorului Raed Arafat, căci medicina de urgență reprezintă, la fel ca și siguranța alimentară, un alt palier prioritar pentru națiune.

„Avem de-a face cu un război nevăzut numit bioterorism, adică poți importa o sămânță inoculată cu un virus sau cu o bacterie, o pui în pământ, aceea se dezvoltă și-ți elimină planta ta autohtonă, specia.”, declara, de curând, Dl Vânătoru, un război soldat, pe plan național, cu distrugerea cercetării științifice fundamentale și aplicate în aproape toate domeniile de activitate, adăugăm noi, nu numai în agricultură. Căci, continua apodictic Domnia-Sa: „Distruge cercetarea și atunci țara poate să fie invadată de oricine vrea să vândă ceva! Practic, suntem la cheremul marilor companii. Domeniul cercetării a fost decapitat prin pierderea finațării, prin pierderile de patrimoniu, prin tot acest dezastru înregistrat la noi, în ultimii treizeci de ani.” Dacă „Fără aurul Băncii Naționale putem trăi, dar, fără mâncare, nu!” completează fostul director al Băncii de Gene de la Buzău. „ (…) aceste resurse genetice au valoare de tezaur pentru că nu pot fi cuantificate în bani. Ele reprezintă pâinea viitorului. Aceste semințe, dacă nu le punem la adăpost, automat vom fi tributari importului (…).” – iată o atitudine profund patriotică și firească, dublată de o gândire lucidă, obiectivă, aparținând unui, deopotrivă, slujitor devotat al Bisericii Ortodoxe și al horticulturii românești – Costel Vănătoru.

Cel mai bun specialist din România și unul dintre cei mai buni din lume, la ora actuală, din domeniul legumicol, care și-a dedicat cei treizeci de ani de misiune spiritual-științifică conservării patrimoniului genetic autohton, accentua, cu precădere, asupra faptului că zestrea „pe care a semănat-o Dumnezeu” peste România și „care este a noastră, din moși-strămoși”, acum, se află în mare pericol de dispariție. Starea de veghe a preotului-cercetător Costel Vânătoru din Buzău s-a axat, de-a lungul timpului pe asigurarea continuității muncii antecesorilor săi, precizând, pe de o parte, iminența pericolului grav, ce poate afecta țara în urma folosirii materialului semincer importat, și anume: „O parte dintre aceste semințe pot să aducă nenorocirea în România, să aducă boli, dăunători, care se inoculează în sol și care pot rămâne aici (…).”, iar, pe de alta, presiunile extraordinar de puternice, care se exercită, de ani buni, privind introducerea organismelor modificate genetic. De aceea, mărturisește Domnia-Sa, etica profesională ar trebuie să reprezinte un principiu funciar al activității de bază din cercetare: „Știința poate fi bună, dacă este pusă, cu discernământ, în slujba oamenilor, dar poate să fie și dăunătoare, dacă o facem pentru interese materiale sau periculoase.” Cu alte cuvinte, „Un cercetător adevărat are limite și știe până unde îi este permis să lucreze și unde încalcă legile lui Dumnezeu”.

Preotul-cercetăror dr. Costel Vănătoru, premiat  de curând de către Părintele Patriarh Daniel al BOR, pentru prezervarea patrimoniului  național, cu cea mai înaltă distincție pentru clerici – Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, a fost demis, abuziv, iată, de niște politicieni fără idealuri și lipsiți de dragoste adevărată față de țară, tocmai pentru înalta Domniei-Sale conștiință națională pe care o posedă, anume aceea de a nu face absolut deloc jocurile marilor companii din exteriorul țării privind materialul semincer, ci de a fi dedicat, trup și suflet, cauzei românești intrinseci. Cu 22 de creații bilogice la activ, din care 15 soiuri clasice omologate și brevetate și trei hibrizi, alte patru creații așteptând răspunsul de la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), Costel Vânătoru reprezintă, evident, o concurență acerbă pentru biotehnologiile moderne, care „au repercusiuni grave asupra sănătății, rezultând legume și fructe obținute cu substanțe de sinteză, adevărate bombe chimice periculoase pentru sănătate”. Proiectul național „Banca de Gene” de la Buzău, un proiect unic pentru care s-a luptat, la fel ca și doctorul Continue reading „Magdalena ALBU: Guvernul „meu” – aripa dură a neokominternului și a bioterorismului mondial?!”

Elena BUICĂ: Cuvânt de salut noului cenaclu literar din Alexandria-Teleorman

Dragii mei confrați literari,

 

Cuvine-se ca de la distanță să vă adresez un cuvântul de salut, de admirație și prețuire pentru actul cultural dedicat limbii și culturii neamului nostru, dând ființă unui cenaclu literar. Va mulțumesc și mă simt onorată că m-ați numit membru de onoare. Ba mai mult încă, la un moment dat, s-a pus problema de a da numele meu acestui cenaclu. Bine ați făcut că nu ați luat această hotărâre, din mai multe motive. În primul rând, cred că e mult mai bine dacă numele sugerează ceva și din ceea ce v-ați propus, precum: „LUMINA DIN CUVÂNT”, sau altceva asemănător.

 

Apariția acestui cenaclu aproape că se impunea de la sine, căci în Alexandria, ca și în alte localități ale județului Teleorman, există o remarcabilă efervescență a actului creației literare, așa cum am observat în vizitele pe care le-am făcut în zona mea natală. În afară de asta, cum e bine cunoscut, stă la bază moștenirea literară lăsată de mari nume de scriitori, începând cu Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction și lista e prea lungă pentru a numi pe toți cei care au mărit zestrea culturală a Teleormanului și respectiv, a țării.

 

Privind în viitor, mi-ar place, dragii mei confrați, să văd că acest inimos colectiv, urcând treptele afirmării, să rămână departe de nefericita INVIDIE care bântuie prin toate ungherele artistilor, și, ca atare, să nu lăsăți capra vecinului să se plimbe nestingherită printre voi.

 

Eu nu va dau niciun sfat, fiindcă nu îmi permit, doar va spun cum mi-aș dori să evolueze acest cenaclu de care sunt atașată din plinul inimii, chiar dacă mă aflu peste mari și țări. Distanțele nu sunt întotdeauna de neînvins, mai ales cu ajutorul tehnicii tot mai evoluate.

 

Mi-ar place să domine armonia și buna înțelegere născute din noblețea, eleganta, distincția, delicatețea și rafinamentul șlefuit de cultură în tot ce se spune și se face, pentru că întâlnirea să fie așteptată cu nerăbdare și bucurie. Comentariile făcute lecturilor prezentate să pună în valoare ceea ce a reușit autorul să facă mai bine, dar nu afirmații gratuite care sunt atât de dăunătoare, ci susținute de argumente gândite și cumpănite cu atenție. Scrisul se face rupând ceva din suflet și nu trebuie călcat cu bocancii cu ținte pe acest suflet. Impactul autorulului cu cititorii să nu fie un act de descurajare. Continue reading „Elena BUICĂ: Cuvânt de salut noului cenaclu literar din Alexandria-Teleorman”

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Aforismul ca săgeată a lui Zenon

Moto:

„În timp ce există indicii subtile despre infinit în lucrurile pe care le facem şi le vedem, există de asemenea şi paradoxuri profunde ce se află foarte aproape de suprafaţa lucrurilor”.

(Sir John D. Barrow)

 

De aproape două mii cinci sute de ani un gânditor pe cât de fascinant pe atât de greu de înţeles, Zenon din Eleea, uimeşte şi contrariază cu aporiile sale. Ştiind că aporiile sunt dificultăţi de ordin raţional greu sau imposibil de rezolvat, ne putem gândi la unul dintre acestea, respectiv la paradoxul săgeţii. Acela care-şi propune şi reuşeşte chiar să demonstreze cu forţa logicii, un ne-adevăr simplu de constatat.

Săgeata lui Zenon plecată dintr-un punct şi neajunsă în punctul final va fi în repaus dacă între cele două puncte nu este o distanţă mai mare decât lungimea săgeţii. Pare amuzantă observaţia, incită la discuţii şi este, fără îndoială, atât de ciudată încât are o fascinaţie care iată, pare victorioasă în faţa necruţătorului timp.

Putem oare considera că, în felul său, şi aforismul ar putea fi la fel de aparent logic, dar şi, la fel de aparent, ilogic în acelaşi timp? Poate că da, având în vedere că acest specimen literar nu este comparabil cu nici un altul, că nu se vrea nici poveste, dar are morală, nici roman, dar are de multe ori substanţa genului, nu este nici poezie, însă lipsit de ritmurile interioare ar fi doar o banalitate lipsită de orice interes. Şi mai trebuie să constatăm faptul demonstrat de realitate că aforismul, exact prin caracteristicile sale, devine o cale de comunicare cu cititorul mult mai convingătoare, dar şi mai directă decât poezia sau demersul filosofic. Desigur valabilitatea aserţiunii este în directă legătură de cauzalitate cu nivelul calitativ, respectiv inteligenţa şi cultura, cititorului.

„Un aforism este un roman de un rând”, spune Leonid S. Sukhorukov, ucraineanul contemporan cu noi, el însuşi un creator de aforisme, dintre care unele chiar au împărtăşit soarta tuturor creaţiilor geniale, respectiv intrarea în folclor, acolo unde par a fi cunoscute de când lumea. Şi iată un alt exemplu de aforism celebru care a trecut de neiertătoarele bariere temporale, iar acum pare a fi doar o simplă constatare:

„Cei graşi prin natura lor sunt mai predispuşi să moară subit mai mult decât cei slabi”. Banal, am putea gândi despre acest adevăr pe care-l ştim poate cu toţii acum, numai că el a fost rostit de Hipocrates tot cu vreo două mii cinci sute de ani înainte. Sub forma unui aforism, o învăţătură condensată într-o frază uşor de reţinut, deşi, iată, foarte greu de respectat.

Oare câte opere literare, unele poate chiar geniale, s-au pierdut în tot acest timp? Acelaşi timp care a păstrat totuşi un învăţământ fundamental sub forma unui aforism medical… Este foarte posibil ca în anii ce au urmat, să se fi scris mii de pagini pe această temă, cel mai probabil perfect necunoscute cititorului de rând, care chiar nu are nevoie de disertaţii savante când are la îndemână vorbele de duh ale unei singure fraze.

Conciziunea acestei specii literare, dar şi celelalte caracteristici precum inteligenţa compoziţiei, profunzimea, caracterul moralist însoţit de unda de umor absolut necesară pentru a nu-l lăsa pradă tendinţelor excesiv moralizatoare, ori eufonia textului, fac din aforism un domeniu destul de puţin abordat, ceea ce este chiar lăudabil, deşi tentaţiile sunt destul de multe şi nu puţini autori au umplut pagini întregi cu banalităţi pretenţioase şi preţiozităţi solemne pe care au simţit nevoia să le denumească astfel. Uneori ar fi poate mult mai bine să nu ai decât o frază memorabilă, pentru că ea îţi poate aduce succesul, decât să înșiruiești aproape obsesiv cuvinte lipsite de acel spirit atât de necesar acestui mod de exprimare literară.

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Aforismul ca săgeată a lui Zenon”

Francisco BRINES: Despărțirea

 

Despărțirea

Deja în coborâre, a senectuții curbă,
arbor fără de frunze. De parc-am fi aici
o clipă doar, sub cerul care
îmbracă-n în puf de aur palmierii
când mâna ta de umeri mă cuprinde.
Sorbim suflarea razei ce se stinge
crescând distanța: doar o amăgire-i
să crezi așa în mila unui zeu. Ea îndulcește
crudul rămas bun al vieții.
Vor trebui întoarceri și deschideri
de noi cărări prin lumea adorată;
se duc cu tine dorul și tăcerea-mi
și noaptea n-are mult de așteptat:
când primul astru-n cer va răsări
adio vom rosti, eu voi pleca.

Francisco Brines, Spania (1932)

Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “El ruido del mundo”, Editura POINT 1998

Gheorghe APETROAE: Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche (comentariu)

George PETROVAI: Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte.

Comentariu: Gheorghe APETROAE. Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche.

„Mirarea filosofică” la „Fiinţa fiinţării”, aceste principii ale posibilităţilor evolutive ontologice, prezenţe certitudinale, cu toate că au fost identificate ca şi concepte de Heidegger, nu s-a reuşit să fie relevete obiectiv şi apoi formalizate – chiar și prin studiile sale analitice asupra adevărului, existenţei şi timpului, cu raportare la gânditorii presocratici şi la gânditorii moderni. Aceasta, pentru că au fost construite în primă instanță, mai mult imaginativ şi nu experimental, cu principii numenologice şi mai puţin din elemente spaţiale fenomenologice identitare, cauza fiind anumite limite gnoseologice ale marelui gânditor în perceperea cauzală analitică a ontologicului fizical şi a temporalităţilor fenomenologice husserliene. Acesta a rămas cu conceptul fiinţării, cu tot, în limitele perathice ale pozitivismului ființial pitagoreic și parmenidic, desigur în ființial, fiind redate de filosof cu un limbaj presocratic (J.Hersch), în afara neantului… Domnul George PETROVAI, în exegeza sa, sesizează în studiile lui Heidegger „ distincţia dintre fiinţare şi fiinţă, faptul că fiinţarea „ascunde” fiinţa şi ei îşi datorează existenţa, iar fiinţa nu există decât în subiacență, ca fiinţare! ”Filosoful verbalizează ființarea cu scopul de a subordona pe ființă acesteia, iar dintre uneltele gnomice de identificare și de descriere a ființei în ființare, acesta va utiliza „ din triada observaţie – experiment – raţionament ”, mai mult, raţionalitatea ființării și mai puțin cele ale obiectualizării, respectiv observația și experimentul, acestea din urmă fiind utilizate de Heidegger numai în abordarea strictă a ființei în timp, rămânând aici în urma fenomenologului Husserl – pilonul conștiinței intenționale, de logică pură semantică, formală și transcedentală, din care avea să se inspire în existențialismul său, Heidegger, acesta rămânând ca un subjugat al metafiinţării, al sfintei revelaţii din imperiul inchizitor al metafizicii….”. Heidegger a minimalizat, se înțelege, prezența ființei în spațiul ființării și aceasta, grație influenței asupra sa venită dinspre poetul romantic german Friedrich Hölderlin şi gânditorul axiolog-revizionist și voliționist-schopenhauerian Friedrich Nietzsche, amândoi având o deosebită preţuire faţă de izvoarele existenței ființei în ființare, presocratice. Și totuși, M. Heidegger, cu aceleași unelte va explora în maniera sa proprie și alte trei dintre categoriile nodale şi mereu inepuizabile ale filosofiei: adevărul, existenţa şi timpul, oprindu-se mai mult asupra existenței – ființării, precum raționalistul olandez Baruch SPINOZA și existențialiștii Soren KIRKEGAARD și Karl JASPERS, care au elaborat studii de filosofie a existenței. El se va opri asupra studiului existențial al ființei obiectivate în adevăr și a smulgerii ființei din obișnuit, din certitudinea morții, prin ființarea și întru moarte a ființei, în care timpul este „Timpul autentic… cel al oferirii luminatoare a ajungerii – la – prezenţă din trei direcţii diferite – din prezent, trecut esenţial şi viitor -, pe care apropierea vine să le unifice”.

Iată o fenomenologie a existenței, pe care a descris – o analitic Martin Heidegger în studiul său filosofic principal, expus în conferința ținută la Universitatea din Freiburg, intitulat Fiinţă şi Timp (Sein und Zeit). Personal, am considerat realist şi foarte interesant studiul domnului George Petrovai asupra filosofiei fiinţei la Martin Heidegger,în eseul său, intitulat „Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte”, atunci când am constatat că există în studiul său numeroase principii existențiale în temporalitate heideggeriene care converg cu credința declarată, în continuare, în scrierile mele, pentru ființarea și în început și în prezent și în neînceput, întru moarte, a unificării în eternitate !!!

Cu stimă şi alese consideraţii!

—————————————

Gheorghe APETROAE,

Sibiu

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche (comentariu)”

Emilia AMARIEI: Mi-aș scoate patria din sânge (versuri)

Dorințe

 

Dar cum nu ți-aș cânta de drag, o, țara mea iubită,

De-ar fi să văd pe plaiul tău mulțimea fericită,

Ca ochii tristului popor în veci să nu mai plângă,

O, cum nu ți-aș cânta frumos, tot răul să se frângă!?

 

Jelaniile le-aș sfârși, iar bocetele toate

Le-aș nimici. Al meu popor, să plângă, nu mai poate!

E timpul s-aruncăm în foc veșmintele de jale

Și țarina să ne-o-ntregim din piscuri până-n vale!

 

Aș împleti din codrii tăi castel pentru fecioare

Spice de grâu ți-aș prinde-n păr, ca razele de soare,

Ți-aș pune gloria-n destin și limba cea de miere

Ce-a cuvântat de la-nceput a ta întemeiere.

 

Flăcăilor le-aș face scut din stânca veghetoare,

Lănci de oțel spre-a stăvili porniri cotropitoare,

Pădurile le-aș presăra cu taine și desișuri

Și-aș pregăti pentru dușmani prăpăstii și hățișuri.

 

Aș umple orișice cuvânt cu flacăra iubirii

Și l-aș trimite flamură spre locul nemuririi,

Să ardă-n stele și în sori rostirea românească,

Botezul în izvoru-i sfânt pe veci să ne unească!

 

Aș vrea să simți, pământul meu, iar, pașii bucuriei

Și-n piepturi s-auzim bătând inima României,

Iar gloatele, în port străbun, la ceas de sărbătoare,

Să-ncingă hora sub gorun în România Mare!

 

 

Mi-aș scoate patria din sânge

 

Mi-aș scoate patria din sânge,

Dar m-aș zdrobi în mii de părți,

Iar Dunărea prin mine-ar plânge,

Căci patria, nu-i doar pe hărți!

 

Mi-aș smulge doinele din suflet,

Tărăgănatul lor suspin,

Dar n-aș mai fi decât un urlet

De lup flămând, de lup străin.

 

Mi-aș scoate graiul din celule,

L-aș arunca, să-mi fie cer,

Dar ca un roi de libelule

M-ar năpădi până-n eter.

 

Mi-aș azvârli pe ape dorul,

Dar și izvoarele-ar seca!

De plânsul lor mi-aș frânge zborul

Și-n veci nu m-aș mai vindeca!

 

De-ați cere tot să smulg din mine

Spre-a încăpea în ce nu sunt,

Tot aș putea, prin zări străine,

Să-mi odrăslesc destinul crunt.

 

Te-aș naște, patrie iubită,

Și de m-ar îngropa-n pustiu!

Sămânța ta mi-i răsădită

În inimă, de când mă știu.

 

 

Odă eroilor

 

O ultimă strigare, o ultimă zvâcnire,

Sărutul țării mamă îl simt pe fruntea mea,

În tihna poalei sale, mă smulg din poticnire

Și-i dăruiesc un ultim poem de catifea,

 

Continue reading „Emilia AMARIEI: Mi-aș scoate patria din sânge (versuri)”

Iacob CAZACU-ISTRATI: Meditație/poeme

Nominalizaţi 3 bucurii sau necazuri pe care le-aţi trait în 2019 – anul cu trei guverne. Dar şi 3 speranţe cu care păşiţi în 2020?

Multumim anticipat. Cu respect, Tudor Iașcenco

Bună ziua,

Vă trimit ceva, ce-am selectat din inima mea…

       Fiecare dintre noi trăiește pe parcursul unui an atât bucurii, cât și necazuri. Întrebarea este, care prevalează: bucuria ori necazul? Înțeleg, că e vorba de bucurii în plan socio-politic, dar la acest capitol n-am nici una. Aș vrea să numesc bucurie căderea guvernării lui Plahotniuc, dar inima nu dorește, fiindcă nimic nu s-a schimbat în afară, că el a fugit din RM, dar cauza lui e vie și azi în parlament. E un necaz mare să dai jos un guvern printr-o coaliție a doi poli diferiți (ACUM-PSDM) și să aștepți schimbări spre bine! Asta ne-a dovedit-o în primul rând cedarea ACUM-iștilor în fața PSDM, care în final i-au măturat de pe arena politică. Un alt necaz este pierderea forțelor de dreapta în alegerile primarului Chișinăului, iar cel mai mare necaz și dezamăgire a fost și rămâne dezbinarea partidelor pro-național-unioniste.

     Dar, oricum, am avut și bucurii! Aș vrea să menționez cea mai mare bucurie a mea și a întregii familii, bucuria eternă a bunicilor: venirea pe lume a nepoțelului Ion-junior, chiar în ajunul Crăciunului și Anului Nou 2019. O altă bucurie anul acesta a fost, că am afost acceptat la funcția de superintendent (administrator) într-o casă de locuit cu 16 nivele, lucru greu de obținut (cunoașterea limbii engleze, studii…) la vârsta mea în Canada, dar am biruit și limba și vârsta!  A treia bucurie mare a fost scoaterea de sub teascul tipografic al celor două cărți ale mele, editate de CUVANTUL “Cu dor și dragoste te cânt”,  “Cearta“și ”Cartea de vizită a comunei Căzănești pe Răut”  

       Despre speranțe am putea vorbi la nesfârșit, dar cele mai mari și mai importante, care aș vrea foarte mult să se împlinească sunt:

  1. Unificarea partidelor politice de dreapta pro-Unioniste și pro-Europene într-o singură formațiune cu un singur lider și un singur program de activitate (statut).
  2. ReUnirea RM, adică României Mici cu România Mare.
  3. Scoaterea la lumină a cărților ”Ginealogia familiei”, ”Nevinovați trimiși la moarte”.

Felicitări cu Sărbătorile de iarnă a Crăciunului și Anul nou!

 

 Iacob Cazacu-Istrati

 

Dangătul trecutului

                                                     Închinată scumpilor profesori școlari

 

E tristă seara, tristă, pentru toţi târzie,

S-a terminat şi adunarea de partid.

Dar, profesorii nu- s în mare bucurie,

Să zici că-s condamnaţi şi puşi la zid

Arseni Mihail, Cuiban pe secretar înjură

Că-or face pază-n Iligaci, departe-n clin,

…Pe Gantea şi Cârlan, pe Handrabură

I-au avizat, că ordinu -i de la Cremlin.

Pe toţi i-au înarmat cu bliţ-lanterne

Şi ura cea mai mare faţa de Iisus,

În seara asta -n toiul greu al iernii

Craciunul în Siberia se face dus…

***

Mai sunt prin sate, inimi de mişeu:

Comunişti, lingăi cu “ordine de sus”,

Dar omul Om, crede în Dumnezeu

Şi-n fiul său, nemuritor în veci, Iisus.

***

Continue reading „Iacob CAZACU-ISTRATI: Meditație/poeme”

Laura OPARIUC: De Ajun

DE AJUN…

 

De prin povești din ani de demult
se ivesc inorogi și îngeri-copii,
vin toți la-ntâlnire cu vesel tumult
prin timpul turnat în fâșii,
cu nume vechi, de puțini știute,
uitate prin timp sau poate pierdute,
se-ntorc între noi de Ajun
și stăm toți împreună la masă,
cu dragoste de Sfântul Crăciun
ce vine curând și la noi pe acasă…
Se naște ritualic bunul Iisus,
tot ce trăiește este scăldat în lumină
din steaua cea mare de sus,
magii duc daruri pentru ființa divină.
Se strâng toți ai casei la bradul cel falnic
și cântă colinde cu bucurie,
se caută daruri, moșul e darnic
și iar e frumos totul ca-n copilărie…
Pe afară iarna-și începe magic parada,
pe lumea cea sfântă se cerne zăpada…

—————————-

Laura OPARIUC

 21 decembrie 2019

(Sursa foto, Creative images)

Vasile Dan MARCHIȘ: Anotimp contrafăcut

ANOTIMP CONTRAFĂCUT

 

Fără ecosisteme naturale
doar cu cele artificiale
nu te-am putut concretiza
în convingătoarea-mi poezie
Cum te vei materializa în pustie,
fără dovezi naturale necesare
pentru identificare,
nu pari a fi ceea ce ești
anotimp,fugar…
că n-ai zăpadă fie un fulg venit din cer,
măcar,
să cadă în zig-zag hoinar
închipuind o superstiție
sau o premoniție prin care
s-ar putea afla răspunsuri
la ghicitorile mele…
Zăpada artificială în care
s-au împotmolit ca în datini și ritualuri,visătorii
nu-i compatibilă în aspect geografic
ci doar politic…
Plantele cu fructe,flori și frunze
incompatibile față de iarnă
au fost ascunse în spatele coniferelor…
Vine inspecția…! ! !
Comisia formată din meteorologi;
esteticieni,
naturaliști,
economiști,
geografi,
muzeografi,n-a prevăzut prin competență
ci doar prin influență doar artificiale schimbări
cum că
acest aspect n-a putut fi luat nici la propriu
nici la figurat
deoarece zăpada
așternută ”economic” în toiul verii
a fost ”legalizată” și numită
în sistem juridic
”Anotimp de rezervă”
În același timp a fost sfințită
și ridicată de clerici în regim de urgență
la rang de sanctuar…

———————–—————————

VASILE DAN MARCHIȘ

Baia Mare

19 decembrie 2019