Daniela ACHIM-HARABAGIU: Ediția a II-a a Taberei Internaționale de pictură în aer liber de la Nenciulești 29 mai – 6 iunie 2019

Trebuie să mărturisesc că  destul de greu m-am urnit să scriu, dar am gândit că fiind în mijlocul evenimentului, pipăindu-l, respirându-l, musai trebuie să îmi fac timp și să trec pe hârtie cele petrecute în aceste zile, întrucât au fost momente unice, cu multă încărcătură emoțională pozitivă.

Primesc în ziua de 28 mai 2019 din partea artistului plastic domnul Tudor Șerbănescu,  organizatorul evenimentului, pe o rețea de socializare, o invitație la o expoziție de pictură a artistului plastic rus – Alexander Belugin la care răspund cu mulțumire și bucurie că voi face tot posibilul să ajung. Ceva mai târziu, în aceeași zi, mă întreabă domnia sa dacă pot să particip la Tabăra Internațională de pictură în aer liber de la Nenciulești Ediția a II-a, eveniment organizat tot de dumnealui împreună cu Centro Pro Arte Contemporane Alexandria și Primăria Nenciulești.

Văzusem afișul. Am răspuns scurt, fără să respir și fără să ma gândesc: „DA!” și bine am făcut! Se întâmplă minuni și ele sunt printre noi! Nu ne văzusem niciodată în realitate, și domnul Șerbănescu a avut bunăvoință, mi-a acordat încrederea și șansa de a mă introduce în tabară. Acesta este miracolul care a continuat și în următoarele zile în care am cunoscut alte miracole de oameni cu care am legat prietenii.

Tabăra s-a desfășurat la Căminul Cultural din comuna Nenciulești,  deschiderea a avut loc  în data de 29 mai 2019. Am ajuns  după prezentarea artiștilor, dar am prins un spectacol de deschidere  pe cinste, cu cântece și dansuri populare românești, încheiat cu dansul  specific românesc „Călușul”, care ne-a fascinat pe toți. Mi-a mai spus domnul Șerbănescu, când mi-a făcut invitația: „Să mă tragi de mânecă, să-mi spui: eu  sunt Hara!” Nu a fost nevoie, ajunsă la Căminul Cultural, înainte de a vedea magnificul spectacol  al Călușarilor, l-am zărit și l-am recunoscut, dar nu după poza de profil, ci mai degrabă după chipul său ce-mi amintea de chipul statuilor de nobili daci de pe edificiile din Forumul Roman din Roma sau din muzeele europene.

A urmat introducerea cu artiștii plastici veniți din alte țări și din Romania: Svetlana  Elantseva (Anglia), Margarita Ivanova (Bulgaria), Gabriele Smolarz (Germania), Alexandr  Osipov (Germania), , Svetlana solo (Rusia), Korkut Tiryaki (Turcia) Laura Culcea, Rareș Kerekes și Tudor Șerbănescu (România). Artiștii au fost cazați în comună, la oamenii din sat gospodari și binevoitori, minunați dealtfel. Alexandr Bellugin (Rusia) și Giancarlo  Forti (Italia) nu au putut veni. Expoziția artistului rus Alexander Belugin din 30 mai 2019 s-a desfășurat totuși în sala Centrului Cultural pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleroman, în semn de respect pentru acesta și pentru invitați, cu lucrări ale artistului tipărite prin grija domnului Șerbănescu. A urmat apoi un mic tur al orașului Alexandria, prilej cu care au vizitat Catedrala Sf. Alexandru, lăcaș pictat sub îndrumarea pictorului Ștefan Luchian, unele picturi fiind realizate de însuși Luchian.

Ziua de 31 mai, artiștii foarte conștiincioși și dăruiți au pornit lucrul în forță și cu entuziasm. Tema lucrărilor aleasă de curatorul taberei: liberă. Am ajuns mai târziu, după ora 14:00, artiștii lucrau  în liniște și cu lejeritate, într-o atmosferă caldă,  plăcută, nemaitrăită de mine până atunci, în care am simțit că mă regăsesc întru totul. Eram emoționată și ușor stângace, era prima tabără de pictură la care participam, nu știam ce voi lucra și îmi era chiar teamă că nu voi fi gata cu lucrările la vreme. Am început și eu lucrul. Curând senzația de teamă a dispărut pe măsură ce lucram, mai ales că interacționam cu artiștii, oameni calzi, cu suflet bun care mă încurajau și îmi dădeau starea de calm necesară. S-a discutat despre pictură, poezie, am vizualizat fotografii cu alte lucrări și expoziții individuale. Am Continue reading „Daniela ACHIM-HARABAGIU: Ediția a II-a a Taberei Internaționale de pictură în aer liber de la Nenciulești 29 mai – 6 iunie 2019”

Ileana VLĂDUȘEL: Poesis

Mă mai visezi?

 

Cât a trecut de atunci? Îți amintești,

De  nopțile când doar privirea ta

Trupul meu cald îl încălzea,

Scobind în suflet pat să liniștești

 

Furia dorului? Mă mai iubești?

Când  peste trupuri coapte, cuib de calde

Și înfiorate mângâieri clădeam

Spre veșnicie? Azi mă mai dorești

 

La fel cum mă doreai când întrupat

În zeu păgân îmi potoleai  pojar,

Când mă țineai în palme ca într-un pat?

Îți amintești de tot ce ne-am jurat?

 

Îți amintești cum ne ascundeam de nori

Ce-n rădăcini creșteau albite zări?

Cum nu voiam să părăsim albastrul

Ce ne ascundea în brațele-i de astru?

 

Mai știi cum desenam pe trupul cald

Lăsând în urmă dâre de cuvinte,

Promisiuni cu buzele de jar?

Uitate și trădate, jurăminte…

 

Mă mai visezi? Mă porți și acum în tine

Pe brațele cândva cu mine pline

Cum mă purtai iscând  în piept coline

De sentimente vii arzând suspine?

 

Nu, nu mă mai visezi, m-ai răstignit

De mult pe crucea unui ultim vis

mi-ai pus pe frunte spinii împletiți

cu flori uscate, în dor mai răstignit

 

mi-ai țintuit pe timp  însingurarea

și ai plecat cum pleacă în noapte seara

și mi-ai bătut în rana însângerată

o întrebare- m-ai iubit vreodată?

 

Neliniștite drumuri au rămas

În urma visului demult uitat

Cărarea dorului e îmbâcsită

Cu doruri moarte sub o cruce strâmbă

 

 

În amurg

 

Vremelnice clipe au risipit

Farmecul plimbărilor noastre. În amurg,

printre  palmele despărțite dorințe se scurg

din sufletele în care odată iubirea a zâmbit.

 

S-a dezlipit de noi visul și cupa

din care sorbeam nectarul ne-a înmulțit risipa.

Vin stoluri amintirile și plâng

pe umerii ce au dus o iubire, demult.

 

Parcă au  trecut o mie de ani

de când înfloreau în noi, veșnici castani

care, umbreau, să crească vie, iubirea!

Atât de curând ne-a amuțit timpul privirea…

 

Azi nici nu mai știu dacă ne-am avut cu adevărat…

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Poesis”

Mircea Dorin ISTRATE: Poeme

TREBUINȚĂ

 

Voi cei  care, astăzi-mâine,  veți rămâne-n a mea urmă,

Să-nodați această viață ce-am ținut-o suitoare,

Voi cei care de milenii despărțitu-v-ați de turmă,

Țelul vieții spre mai bine, veți putea să-l țineți oare?

 

Că așa cum merge lumea, nu sunt  semne de mai bine,

Ba mai rău e pe alocuri, unde-i ură, dușmănie,

Unde ceia mari se bagă cu putere de la sine

Să îmi facă ei dreptate, cu a lor nemernicie.

 

Dar și-așa, eu nu văd semne, că e vremea de schimbare

În spre bine-n astă  lume, în spre pace, fericire,

Că cei mari, făloși, puternici, vor de-acuma fiecare

Pentru ei ce-a bunăstare, pentru ceilalți, tânguire.

 

Mult mai e până dreptatea pentru toți îmi fi-va una,

Mult mai e pân-adevărul va fi drept, curat,  cinstit,

Multă vreme îmi va curge, pân’ pe cap o-avea cununa

Cela vrednic și de lume într-u toate preiubit.

 

Așadară, n-am speranțe că în vremea care vine

După ce voi fi în ceruri cu de toate împăcat,

O să fie, cum sperat-am, vremea ceea de mult bine

Cu frumos, cu bucurie, cu-mpăcare, cu iertat.

 

Vrerea voastră  tre’ schimbată  în spre astă cea dorință,

Tot așișderea gândirea și în toate cea voință,

Doar de voi depinde totul, de avea-ve-ți cea silință

Să schimbați cărarea lumii, că-i de mare trebuință.

 

 

IDILICĂ

 

În poiana înflorată, un ciopor de căprioare

Paște-n voie iarba crudă prinsă-n roua dimineții,

Două berze-n picioroange, cată-n smârcuri de mâncare

Ca în cuibul de pe șură, nu se-oprească roata vieții.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme”

Nela TALABĂ: Cerșind la porțile luminii

Ce greu e sã cerşeşti
la porţile luminii
şi sã primeşti
doar o sticluţã cu timpul comprimat!
Ai vrea s-alergi dupã secundele
ce au luat-o înapoi,
pe cãrãrile de fum ale amintirii.
Nu poţi privi în urmã,
un pas nu poţi face înapoi,
şi timpul te zoreşte, lumina nu aşteaptã.
Prins între douã lumi:
în faţa unei uşi ce-ntârzie sã se deschidã
şi-având în spate un timp ce creşte şi te-apasã,
rãmâi sã te-amãgeşti
cu cioburi de iubire,
cu cioburi de luminã,
cu cioburi de timp comprimat,
în timp ce,
obsedant,
îţi cântã,
în urechi
un cântec de sirenã:
„Mergi mai departe!
nu te-opri!
Cu cioburi de stele,
nu poţi crea o galaxie!…”

——————————–

Nela TALABĂ

Galați

4 iulie 2019

(Imagine sursa internet)

Ioana CONDURARU: Spune-mi dorule

Spune-mi dorule, hai spune
Cine-i mai frumos pe lume?
Ceru-albastru plin de stele,
Sau badea cu doruri grele?

 

Spune-mi tu, de ce doinesc
Și mereu mă perpelesc,
Când un greier tot îmi cântă,
Colo prin iarba măruntă?

 

M-am încins cu busuioc,
Să găsesc la iarmaroc,
Leac de dragoste și drag,
Dar dorul tot îi beteag

Și-mi trimite zeci de vise
Cu iubirile promise,
Când străluce Luna Nouă,
De-mi taie inima-n două,

Și prin flori de sânzâiene,
Toate gândurile mele,
Rătăcesc la ceas de seară
Pentru Badea de-astă vară.

Am să-l prind pe înoptat,
Lângă mărul adorat,
Și sub lacăte-l voi pune,
Pentru vremurile bune.

———————————-

Ioana CONDURARU

3 iulie 2019

Foto -Sursa internet

Anatol COVALI: Doină

Doină
 
Clipă de clipă prea repede
vrea în neant să mă lepede,
dar când destinul îmi şchioapătă
viaţa-mi alt sens iarăşi capătă.
E cineva care stăruie
ca drumu-mi să nu se năruie
şi în picioare palatele
să îmi rămână cu toatele.
Poate că-n răul ce bântuie
menirea-mi o să mă mântuie
şi n-o să lase stihiile
să-mi pustiască câmpiile.
Poate că munţii ce freamătă
n-o să mi-i ceară drept camătă
şi n-o să vină aproapele
să-mi spurce iar toate apele.
Chiar de-mi ucid zilnic turmele
tot or să-mi stăruie urmele
şi-oricât în juru-mi se-ntunecă
viaţa-mi în haos nu lunecă,
fiindcă-a mea liră-o să secere
prin ocrotita mea trecere
spice-aurii cu seminţele
ce-or să-mi rodească dorinţele.

————————————–

Anatol COVALI

București

4 iulie 2019

 

Alexandru NEMOIANU: ,,Asediul”

Sistemul economic-politic ,care domină lumea de la sfârșitul “războiului rece”, este al globalismului.

Acest sistem, în esență, s-a alcătuit prin folosirea fără milă și fără scrupule a avantajelor economice și financiare,stăpânite de câteva state europene și de către USA, avantaje obținute printr-o violență și brutalitate fără precedent în istorie si asta relativ recent, veacurile XIX și XX. În acest chip, din punct de vedere economic, în lume s-a instituit o diferențiere economică obscenă. Sistemul globalist a urmărit să perpetueze această inegalitate. În acest scop au apărut teorii despre “sfârșitul istoriei” și s-au răspândit false cântări despre ‘satul global”, despre “prosperitatea comună”, etc., etc. Curând a devenit limpede că globalismul nu este altceva decât inegalitatea economică de care vorbeam. Un sistem în care cei bogați devin tot mai bogați și cei săraci devin tot mai săraci. Țările care au fost încorporate în imperiul globalist, între ele România, sunt tratate ca teritorii subordonate și în ele ambasadorii USA și EU se comportă și în fapt au puteri proconsulare. În aceste împrejurări au început să apară centre de putere alternative. Pentru o vreme sistemul globalist, prin forțele armate ale USA, au înăbușit violent aceste alternative: în Kosovo, în lumea arabă, etc., etc. Dar unele centre alternative nu pot fi înfrânte militar: Rusia, China, Koreea de Nord, Iran, India, Pakistan. Nu știm ce ne rezervă viitorul în confruntarea dintre forța armata a imperiului globalist și centrele alternative pomenite, dar este limpede că globalismul a intrat în criză și este iarăși limpede că acest globalism nu reprezintă “sfârșitul istoriei”. Aceste adevăruri ne sunt dovedite de procese care au loc în interiorul imperiului globalist.

Teoriile globaliste despre “fericirea comună” se dovedesc apă de ploaie și aer fierbinte cu miros dubios. În aceste împrejurări mijloacele de informare controlate de puterea globalista nu mai transmit știri, transmit propagandă și propagandă de proastă calitate; un soi de triumfalism speriat, în panică. Pretențiile despre „libertatea de exprimare” au dispărut. Iar modul în care un jurnalist liber, Julian Assange este exterminat de către USA și Marea Britanie arată ce rezerva viitorul „globalist” celor care îndrăznesc să „miște în front’. După cum bine se știe minciuna are picioare scurte, este suficient să fie confruntată cu adevărul și se risipește, ca o iluzie căci, iluzie și este propaganda pomenită. În paralel, prin ideologia “relativismului” se caută cu disperare distrugerea noțiunilor și formelor care au definit societatea omenească; Credință, Familia, Neamul, Patria. În locul lor se răspândește sodomia, pedofilia, nihilismul și negativitatea cea mai vulgară. Sunt mulți cei rătăciți, dar starea organica, firească, nu poate fi distrusă. Poate fi amenințată dar, repet, nu poate fi distrusă. Starea firească, organica se păstrează în câteva locuri binecuvântate, între ele “țările” românești, din Maramureș și până în Almăj, și din aceste locuri va porni regenerarea. Dar, să nu ne amăgim. Aceste rătăciri programate sunt doar o fază. Globalismul nu va face excepție între sistemele ideologice totalitare, la fel ca și nazismul, la fel ca și comunismul va sfârși în teroare deschisă și această nouă teroare este între noi.

Trebuie înțeles că formele pe care le poate îmbrăca teroarea sunt multiple, de la unele “blânde” și până la cele de plumb, de tip “ceka”,”Gestapo”, Guantanamo.

În momentul de față, predominante, sunt formele “blânde”, deși cele de plumb există și sunt folosite cu un cinism și agresivitate teribilă și din nou cazul lui Julian Assange ne stă în față.

Formele “blânde” sunt cele ale disoluției sociale și entice. Astfel există teroarea “corectitudinii politice”. În numele celor mai absurde teorii sunt promovate sodomia, pedofilia, anti-famila. Sunt insultate Credința, Neamul, Țara. Cei care se opun sau, măcar, nu participă la aceste festivaluri ale decăderii, sunt calificați reacționari, fanatici și “comunisto-legionari”(!?). Această politică a disoluției și dezmățului antiuman are loc sub pavăza centrelor de putere globaliste, Bruxelles și USA și prin mijloacele de informare controlate de către administrațiile “creole”, quislingii locali. Acești mercenari ai răului nu au scrupule și nu au rușine, ce li se comandă asta fac. Dar dacă această teroare este programată și făcută prin și pentru interese trans-naționale și deci motivațiile ei pot fi înțelese, ce este de neînțeles și nespus de dureros este că “oameni cumsecade” stau complici, prin tăcere, prin frică. Ei reprezintă “trădarea oamenilor cumsecade” de care vorbea profetic Părintele Nicolae Steihardt de la Rohia.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Asediul””

Ala MUNTEAN: Bat silabele metanii

BAT SILABELE METANII

 

Mreje-ncinse de mândrie, carusel pe cerul vieții,
Lume prinsă-n colivie fără boarea dimineții.
În Cuvânt s-adună anii la hotar de infinit,
Bat silabele metanii pentr-un suflet istovit.

I s-a-mpotmolit aripa în desișuri de poveste,
O scăpare-i este clipa ce-l ridică sus pe creste.
Susură-n adânc izvorul căci îl simte-n agonie,
Când zăbrele sfarmă dorul unei vieți în colivie.

Ca s-adune-n goana mare pe o muchie de nor
Anii dornici de visare smulși de-un suflu răpitor,
Mutilați de năzuințe când era vremea de coasă,
Zori îmbrățișând ființe ce-și grăbesc pașii spre casă…

Strâng lumini pitite-n rouă în veșmânt de licurici
Ce-ar desparte lumea-n două: și acolo, și aici.
Bat silabele metanii la hotar de infinit
În Cuvânt s-adună anii pentr-un suflet istovit…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

4 iulie 2019

Vasile LUNGEANU: asprimea cuvântului

oamenii ale căror cărți
le citeam în copilărie
au devenit nume de străzi
apoi au zburat către stele
ca un stol de cocori albi.

nu există o interdicție șamanică,
nu obligă nimeni pe nimeni
să-și ardă abecedarul
sau să-l refuze
înainte de a buchisi,
este doar un fel de asprime
a vremurilor tulburi,
o contradicție ca un mit
de culoarea antracitului.

putem pune bibliotecile
la adăpost în spatele gratiilor,
putem încuia sălile de clasă,
dar nu aceasta este menirea cărților.

ele nu pot trăi în anxietate,
ele nu pot fi constrânse
de lupa neliniștilor iluzorii
și a cocluziilor sterpe, derizorii.

cărțile împart bucurie
timpurie sau târzie.
cărțile sunt aproape cuminți
și ne vorbesc în șoapte fierbinți,
cărțile sunt o cheie de minți.

—————————-

Vasile LUNGEANU

5 iulie 2019

Mariana POPAN: Timpul dintre oameni și omenie

Din trecere prin clipe line,

Ori furtunoase dimprejur,

Te-ntrebi tu, trecător prin cale-mi,

Cum de zâmbesc cu picii-n jur?

Ei sunt a mea-mplinire lină,

A omeniei pe pământ,

Eu sunt al lor scut cu iubire-mi,

Ei sunt eteru-mi, alb veșmânt.

Cum să te mire ce îmi sunt ei,

De le zâmbesc a împlinire,

Dacă sunt viața-mi viitor,

Cu bucurii, de soare pline?

Ce să mai faci ca să mă faci

Să rezâmbesc spre cer senin?

Cu zâmbetul din chipul meu

Zâmbetu-mi floarea-i de pur crin.

Ce am făcut să le zâmbesc,

Din dragostea veșnic mai pură?

I-am învățat stejari să fie,

Sub soare, ploaie ca-n natură.

Ce ai făcut și de ce tac?

Sunt doar un om în simplitate-i,

Care-și urmează drumul viu,

Greu sau ușor, tot mai departe.

Ce nu răspund la alte clipe,

Trecându-mi-le-n arătare?

Eu te ascult, ca cerul marea:

Ca cerul să-nțeleg de soare.

E-atâta de frumos să simtă

Orice ființă cum iubește!

Chiar dacă-i bucurie-n cale,

Ori din tristețe se hrănește.

Cum ți-am mai spus, cum iar repet:

Ce e promis promis să fie!

Decât din compromis să fii,

Mai bine viață-n armonie!

Deci să lăsăm clipă cu clipă.

Să facă timpul ce poftește!

Noi suntem trecători prin lume:

Timpul ne trece cum dorește.

Eu tot mai sper, eu nu renunț:

Timpul ne treacă mai departe.

Dacă sunt oameni de-omenie,

Ei sunt comuni cu-a noastră parte.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

5 iulie 2019