TREBUINȚĂ
Voi cei care, astăzi-mâine, veți rămâne-n a mea urmă,
Să-nodați această viață ce-am ținut-o suitoare,
Voi cei care de milenii despărțitu-v-ați de turmă,
Țelul vieții spre mai bine, veți putea să-l țineți oare?
Că așa cum merge lumea, nu sunt semne de mai bine,
Ba mai rău e pe alocuri, unde-i ură, dușmănie,
Unde ceia mari se bagă cu putere de la sine
Să îmi facă ei dreptate, cu a lor nemernicie.
Dar și-așa, eu nu văd semne, că e vremea de schimbare
În spre bine-n astă lume, în spre pace, fericire,
Că cei mari, făloși, puternici, vor de-acuma fiecare
Pentru ei ce-a bunăstare, pentru ceilalți, tânguire.
Mult mai e până dreptatea pentru toți îmi fi-va una,
Mult mai e pân-adevărul va fi drept, curat, cinstit,
Multă vreme îmi va curge, pân’ pe cap o-avea cununa
Cela vrednic și de lume într-u toate preiubit.
Așadară, n-am speranțe că în vremea care vine
După ce voi fi în ceruri cu de toate împăcat,
O să fie, cum sperat-am, vremea ceea de mult bine
Cu frumos, cu bucurie, cu-mpăcare, cu iertat.
Vrerea voastră tre’ schimbată în spre astă cea dorință,
Tot așișderea gândirea și în toate cea voință,
Doar de voi depinde totul, de avea-ve-ți cea silință
Să schimbați cărarea lumii, că-i de mare trebuință.
IDILICĂ
În poiana înflorată, un ciopor de căprioare
Paște-n voie iarba crudă prinsă-n roua dimineții,
Două berze-n picioroange, cată-n smârcuri de mâncare
Ca în cuibul de pe șură, nu se-oprească roata vieții.
Pârâiașul saltă-n valuri, rotitore și ușoare,
Mai apoi se duce-n voie unduindu-se la vale,
Iar pe maluri înierbate, smocuri mici de trestioare
Se smersc înfiorate, în oglinda dumisale.
Peste-o nalbă parfumată trece-un pui de libelulă
Îmbătat de vii mirosuri ce aproape-l amețesc,
Mai încolo, în umbrare, dup-o mică cotitură,
Trei lăstari de sălcioare de pe-acuma se-mprietenesc.
Plopii, înșirați pe maluri, lumânări în tremurare
În a vântului suflare mii de taine își șoptesc,
Un stejar bătrân căt lumea, ce-mi stă încă în picioare
Păsăret îmi are-n ramuri și cuibare-n spre ceresc.
*
Totu-i pace, împăcare, totu-i bună armonie
În poiana înflorată, de din zori pân’ la apus,
Doar aici, în raiul ăsta, clipa cea din veșnicie
Are-n ea înfiorare, din cerescul cel de sus.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
5 iulie 2019