Aurel CONTU: Ecouri

Ecouri

 

Nu te-am mai găsit.
Plecasei odată cu păsările călătoare
adunate în cercuri concentrice
.
ascunsă undeva
la mijloc
printre sute de aripi și țipete
.
Frigul de afară îți aburise ferestrele casei
ofilise florile
în jurul trecutului tău se făcuse liniște
.
a fost primul și cel din urmă moment
de liniște
când n-am mai auzit urletul tânguitor al câinelui
.
la oblonul debaralei tale cu dragoste
apăruse o gaură imensă
prin care se vedeau de departe
scheletele morților
.
Sadic. Nu te-aș fi crezut în stare să faci asta!
Este peste puterea mea de înțelegere
.
nimeni n-a putut să-și explice atunci
de ce ai părăsit câinele?
.
Am rememorat amintiri
de când mergeai la grădiniță
nedespărțită de el
.
Primul meu gând
a fost să cumpăr două bilete de avion; unul de dus
și două de întoarcere
.
Spaima de apă mă ținuse treaz tot drumul
văzusem cum agonizase sub ochii mei
noaptea
.
Speram să ajung înaintea ta; am așteptat zile întregi
numărând stelele
.
gândindu-mă la bărbatul cocor de care te îndrăgostisei…
imaginar! O minciună sfruntată
.
ultima…

–––––––––––

Aurel CONTU

2 mai 2019

Silvia BODEA SĂLĂJAN: Pe vremuri

Pe vremuri

 

mă priveai cum pe vremuri bătrânul lăutar

privea fără să vadă romanțele-i nescrise

curgându-i de pe strune pe genele prea triste

și îi țineau isonul cohorte de tâlhari

 

mă cuprindea tristețea cu struna lui deodată

și aș fi plâns și eu cum poate plângea ea

dar prea se înalțau uralele și prea

râdeau în hotot orbii din ziua fără plată

 

dintre chemări uitate doar dorul rătăcea

iar tu mă priveai poate știind că nu mai sunt

nici zile însorite , nici tulburări de vânt

decât chemarea stinsă –ecou în urma mea

 

tu mă priveai cu milă cum ai privi castanii

ce-și risipiră frunza în liniștea furată

de umbra altei toamne ce nu-și mai știa anii

din lacrima cărbune pe frunza lor uscată

 

și poate lăutarul mai cântă și acum

iar eu îmi petrec umbra alăturea de drum

———————————

Silvia BODEA SĂLĂJAN
2 mai 2019

Simon JACK: Altfel de miracole (poeme)

Elongare

 

Desene rupestre măsoară
tavane din ceară sub candela stâncii
ce-ascunde prorocul
martiriului meu,
in pâlnii de vânt schițat pe răzoare
de gând,
floarea soarelui rotește de lună
odoare de somn în roduri păstrate
la cald pe tropice brune,
lungimea ochiului de apă din roua
inserarii pe tălpi de umbre furate,
adulmecă steaua polară
din pătrate boreale ale șotronului
desenat pe lungimea
unui râs în șoaptă.

 

Vechituri noi

 

Pământul doare
când mă dăruie drumului piatră,
o despărțire de mine
ca ploaia de nor, relicve în trocuri ascunse
oblic stau, vremelnică taină în lumi
paralele,
daruri si tributuri în prafuri vechi
si noi,

si tropotul acesta doare
al calului din lână în frigul ghicit
dintr-o brumă a pasului potcovit
cu iarbă,
ochelarii coastelor din palme
văd atingeri fructate cu mugurii
trupului nou,
pe lângă gunoaie de pleoape cu
genele căzute,
zborul fluturilor de ceață în atenee
de vis, se face stup în sălcii
umbroase,
prin piețe închise se vând iar
vechituri noi !…

 

Altfel de miracole

 

Miracolul dimineților la ferestre
ce dorm pân’la amiază,
neștiința cerului ce atârnă de pervazuri
cu umbre pironite pe la colțuri
minutare,
fuga de nopți a norilor beteală prin ploi
dumicate de albastre păsări însetate
de verticalul nimicului anost,

Continue reading „Simon JACK: Altfel de miracole (poeme)”

Dorel SCHOR: Cei doi viziri (schiță)

Într-o zi, padişahul unei ţări de la Soare Răsare colţ cu Soare Apune îi chemă la el pe vizirul mâinii drepte şi pe vizirul mâinii stângi şi le spuse:

– Vreau să pun la încercare priceperea voastră în treburile de conducere, darul de a vă descurca pe teren şi inteligenţa naturală. Am să vă cer o chestie. Dacă rezultatul va fi pozitiv, vă menţin în slujbă, ba mai adaug şi un supliment la leafă, participare la telefon sau spor de ruşine, văd eu…Dacă însă daţi chix, atâta vă trebuie, vă scot la pensie şi o să trăiţi din alocaţia minimă pe economie…

– Încearcă-ne, prea luminate! spuseră cu câte o jumătate de gură cei doi viziri. Vom pune umărul împreună şi nu există să nu scoatem treaba la capăt.

– Tocmai aici e aici, râse în barbă, cu viclenie, padişahul. Tot chichirezul este că fiecare va lucra absolut separat. Veţi porni în misiune care aici, care colea, pe direcţii opuse… Eu voi da fiecăruia câte un galben şi peste o lună vreau să-mi aducă fiecare câte un berbec gras şi o pătură groasă, dar nici galbenul să nu-l cheltuiţi.

Cei doi viziri plecară foarte amărâţi, gândind cum să se descurce, căci misiunea li se părea peste poate de dificilă. Păi, nu?

Dar peste o lună, cei doi viziri se înfăţişară bine dispuşi, coborâră din B.M.V.-uri, iar şeful tare se miră văzându-i pe amândoi cu ce le ceruse, câte un berbec gras şi o pătură groasă, dar şi cu galbenul în palmă. „Uite ai naibii, se gândi padişahul, politicienii ăştia cad ca pisica în picioare”…Dar le zâmbi diplomatic:

– Cum ai făcut tu? îl întrebă pe vizirul mâinii drepte.

– Am întâlnit un cioban cu studii academice, răspunse vizirul mâinii drepte. El m-a învăţat să cumpăr cu galbenul un berbec netuns. Cu lâna lui, ciobanul mi-a ţesut două pături de calitate. Una am vândut-o unui turist american şi am luat pe ea un galben. Aşa că mi-a rămas berbecul, o pătură, iar galbenul iacătă-l.

– Bravo, domnule, îl lăudă padişahul. Dar tu cum ai reuşit? îl întrebă pe vizirul mâinii stângi.

– Eu, răspunse acesta, am întâlnit o ciobăniţă cu patru clase primare. Ea mi-a dat un berbec şi o pătură gata împletită pentru un post de secretară la Academie. Iar galbenul mi-a rămas şi am de gând să-l investesc într-un fond pentru stimularea cercetării ştiinţifice.

Aţi mai auzit vreodată o poveste atât de adevărată?

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

1 mai 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Tristeți matinale (versuri)

TRISTE CUVINTE…

 

Poveste cu triste cuvinte înghețate

Se scurge nevolnic spre tăcut gând,

Uscate iluzii pe-un vis cocoțate

Sfărâmă lacrima căzută-n pământ.

 

De doruri e plină cămara iubirii

De patimi ascunse după un rug

Tăceri ancestrale împart nemuririi

Și verbul cel mut învăț să-l conjug.

 

Cad picuri de stele printre păcate,

Mustește de doruri iubirea din vis,

În suflet iluziile-mi cad dezbrăcate,

Gând orb se îndreaptă spre paradis.

 

Țes în tăcere adâncă durere

Cu un surâs leg un dor de alt dor,

Ițele vieții au parfum de tăcere

Viața își scutură tăcută un nor.

 

MĂȘTI

 

Cad măști peste inimi și vise,

Se-mpiedică-n zare-un cuvânt,

Din ochi curg lacrimi proscrise

Ce rătăcesc pe pământ.

 

Se sparge tăcerea de pietre

Și visul se-mparte în vers,

Pe margini de lacrimi, orchestre

Își cântă dorul pervers.

 

Nori grei apasă pe suflet,

Dureri împărțite-n apus,

Iubirile își caută umblet,

Într-un poem indispus.

 

Tristeți matinale pictează

Timpul grăbit înspre ieri,

Doar o privire cutează

Să rătăcească spre nicăieri.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

2 mai 2019

Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XIII)

Teologi şi cărturari din Scythia Minor

 

 Alături de episcopii prezentaţi mai sus, în Scythia Minor şi-au desfăşurat activitatea şi alţi cărturari şi teologi, care, prin operele lor, şi-au adus o contribuţie substanţială la îmbogăţirea tezaurului creştin patristic. Vom aminti pe cei mai însemnaţi dintre ei. Ioan Cassian era de „neam scit”, cf. biografului său Ghenadie din Marsilia. Vasile Pârvan a descoperit două inscripţii în pădurea Şeremetului (Casian,  jud. Constanţa), care făceau referire la „Casieni”, locuri considerate drept patria sa. Ioan Casian s-a născut pe la 360, în Scythia Minor, a primit o educaţie aleasă, probabil în oraşele din Pontul Euxin. Ulterior, a intrat de tânăr într-o mănăstire din Scythia, însă, doritor să cunoască Locurile Sfinte, a plecat, în jurul lui 380, însoţit de un prieten Gherman în Palestina. Aici a intrat într-o mănăstire din apropierea Betleemului. După cinci ani în această mănăstire, el a petrecut mai mulţi ani în comunităţile ascetice din Egipt, unde a cunoscut mulţi părinţi  sfinţi. În jurul lui 400, el a ajuns la Constantinopol, unde a fost hirotonit diacon de arhiepiscopul Ioan Hrisostomul, în preajma căruia a rămas până la al doilea exil al acestuia (404). El a plecat apoi la Roma, unde avea să apere cauza Sf. Ioan, solicitând papei Inocenţiu I să intervină în ajutorul sfântului, trimis a doua oară în exil. Mâhnit adânc de sfârşitul tragic al Sf. Ioan Gură de Aur (m. în 407), Ioan Casian a rămas la Roma, unde a fost hirotonit preot. Către 415, el s-a îndreptat spre Galia, ajungând la Marsilia-aici el a întemeiat două mânăstiri şi a redactat primele reguli monastice din Apus. Aici el s-a sfârşit către anul 435, fiind venerat ca sfânt, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 29 februarie. Ca teolog, el a combătut nestorianismul, dar şi învăţătura lui Augustin din Tagaste despre supremaţia harului şi predestinare. Opera lui teologică cuprinde trei lucrări însemnate. Mai întâi, Despre aşezămintele mânăstireşti de obşte şi despre remediile contra celor opt păcate capitale în 12 cărţi, referitoare la reguli şi remedii. Apoi, Convorbiri cu părinţi sfinţi, în 24 de cărţi, capodopera sa, în care tratează despre lupta monahilor pentru desăvârşire spirituală. Cea de-a treia lucrare, Despre încarnarea Domnului, în 7 cărţi, are drept conţinut combaterea nestorianismului. Sf. Ioan Casian este un exponent însemnat al literaturii patristice din secolul al V-lea. Prin opera sa, el reprezintă o punte între cele două părţi ale creştinătăţii, Apus şi Răsărit, prin regulile vieţii monahale şi prin hristologia sa.

Un alt cărturar şi teolog de seamă din Scythia Minor este Dionisie Exiguul, pe care biograful şi prietenul său Cassiodor îl prezintă ca fiind „de neam scit, dar de maniere întru totul romane”. Dionisie însuşi, în prefaţa unei traduceri, scria că Sciţia este patria sa, iar într-o altă prefaţă îşi arăta recunoştinţa pentru binefacerile unui episcop Petru în copilăria sa. Dionisie  Născut în jurul lui 470, el a intrat de tânăr într-o mânăstire din Scythia, şi curând ajunge în Orient şi Constantinopol. În 496, a fost chemat la Roma, vieţuind o vreme în mânăstirea Sfânta Anastasia. Aflat la Roma, el a fost hirotonit preot, a lucrat în cancelaria papală, a tradus din greceşte, a predicat şi a instruit pe alţii. Spre sfârşit, el s-a retras într-o mânăstire din Calabria, unde se retrăsese şi prietenul său Cassiodor. Dionisie s-a stins în 545. În ceea ce priveşte opera sa, aceasta este alcătuită din traduceri ale unor lucrări teologice, aghiografice şi canonice. Să menţionăm dintre lucrările teologice, Despre crearea omului, a Sf. Grigorie de Nyssa, iar dintre cele aghiografice, amintim Viaţa Sf. Pahomie. El a tradus apoi Canoanele „apostolice” ale primelor patru sinoade ecumenice şi ale unor sinoade locale. A  întocmit o „colecţie de decretale” a unui număr de opt papi. Lui Dionisie i se atribuie o culegere de texte patristice din lucrările marilor părinţi bisericeşti Atanasie de Alexandria, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, Ciprian de Cartagina, Ambrozie de Milano ş. a. El avea cunoştinţe bogate de calendaristică şi calcul pascal, fiind cel care a fixat cronologia erei creştine, adică numărarea anilor de la întruparea lui Iisus Hristos, dar a comis o eroare de patru –cinci. În concluzie, Dionisie Exiguul a fost un mare teolog, dogmatist, canonist, traducător, ca şi un cărturar cu orizont larg.

Dintre „călugării sciţi”, implicaţi în controversele teologice din secolul al VI-lea, amintim pe Leonţiu de Bizanţ, Ioan Maxenţiu, Petru Diaconul ş. a. În secolele V-VI, în  Scythia Minor, s-a constituit o adevărată reţea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creştinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicţie (control) asupra creştinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă de la sfârşitul secolului al IV-lea, în Scythia Minor, era atestată viaţa monastică, în mediul acesta s-au afirmat o serie de personalităţi: Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguu (470-527), Leonţiu Monahul (†543), Ioan Maxenţiu (sec. VI). Monahii din Scythia Minor erau elemente incomode pentru autorităţile ecleziastice şi civile, prin rigorismul lor dogmatic, ei au sfidat puterea episcopilor. Astfel, ei au susţinut formula teophasită: unul din Sfânta Treime s-a întrupat pentru noi „fără a fi antiortodoxă, nu era totuşi ireproşabil niceeană şi chalcedoniană” (I. G. Coman), formulă afirmată pe fondul disputelor din jurul naturii lui Hristos, adică „doctrina neochalcedoniană”. Acţiunea „călugărilor sciţi” a reprezentat o importantă contribuţie a creştinătăţii din această provincie romană la păstrarea valorilor Bisericii universale, o cale de afirmare a culturii latine danubiene în faţa celei greceşti orientale.

Continue reading „Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XIII)”

Mihaela BANU: Poeme

Speranţă de iubire …

 

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum …
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng …
Cercetez cu sufletul trecutul :
Lumină şi întuneric …
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

 

Mirifică oglindă – Sonet

 

Când mă privesc în ochii-ţi, ce mirare!
O îndoială mă cuprinde-ndată-
În ei parcă zăresc întâia dată
Fiinţa mea, cu-o faţă-ntrebătoare.

 

Privirea-mi stă umil să iscodească
Şi să pătrundă taina din adâncuri.
Sub zbateri de uitare caut tâlcuri,
Ce viaţa-n doi să nu ne-o adumbrească.

 

Dorinţele încep să mă cuprindă.
Să-ţi intru-n suflet, căutând răspuns,
La toate câte sunt şi mă colindă.

 

Continue reading „Mihaela BANU: Poeme”

Dorel SCHOR: Tuvia Beeri – surprinzătoare efecte picturale

Arta lui Tuvia Beeri pare greu de catalogat. Majoritatea tablourilor lui sunt de mici dimensiuni, dar fără a putea fi numite miniaturi.

Tehnica folosită este aquatint rezultând gravuri de excepţie, stilul este uneori abstract, alteori futuristic şi nu odată realist figurativ.

 

 

Atitudinea compoziţională, linia şi culoarea, de factură academică, redau volume şi proporţii neobişnuite. La fel şi dozarea diferenţiatăa zonelor de umbră şi lumină. Gama cromatică este restrânsă, dar efectul tonifiant al petelor de culoare este definitorie.

   Observăm la acest artist, ajuns la frumoasa vârstă de nouăzeci de ani, aceaşi mare fineţe a observaţiei, eleganţă şi rafinament, folosirea inteligentă a culorii pentru a obţine un plus de expresivitate şi surprinzătoare efecte picturale.

   Tuvia Beeri s-a născut în Cehia , dar nu avea nici 20 de ani când a ajuns în Israel. A studiat cu Marcel Iancu şi cu Yacov Wexler, apoi la Paris, la vestita Ecole de Beaux Arts şi la Ierusalim la Academia Bezalel. S-a remarcat în timp pentru stilul său deosebit, pentru  sutele de lucrări reproduse în zeci de publicaţii din toată lumea, pentru diversitatea operei realizate ca gravor, ilustrator şi pictor. Este bine reprezentat la Muzeul Israel din Ierusalim şi Muzeul de Artă din Tel Aviv şi în numeroase muzee din lume.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

1 mai 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Durerea din noi….

Durerea din noi….

 

Pe geană de gând

Abstractă visare

Se-mbracă un nimb

De aleasă cântare.

Îngerii toți

Jelesc o iubire,

Pe la noi porți

Cerșesc fericire.

Amarnicul dor

Cu scut de poveste

Cântă în cor

La uși de neveste.

Poemul e-un vis,

Incoloră culoare

Mai spinteci abis

Pe frunți cu candoare.

Lăsate amoruri

Desprind de prin noi

Urlete–n zboruri

Căzute apoi.

Ne pierdem tăcuți

În seara din zori

Îmbrâncind muți

Durerea din noi.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

1 mai 2019

Magdalena ALBU: Interviu cu ing. Gabriel Guberna despre Profesorul Universitar Martir Ioan Sava

„Profesorului Ioan Sava i-a dat cineva o coala de hârtie, un creion și l-a învățat cum se deseneză un punct. Ce a făcut cu ele? A desenat Universul.”

(Ing. Gabriel Guberna)

Inginerul Gabriel Guberna este unul dintre absolvenții Facultății de Îmbunătățiri Funciare din București (parte componentă a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București), promoția 1975-1980, care nu numai că l-a avut dascăl pe Prof. univ. dr. ing. Ioan Sava, omorât în temnița de la Aiud, în anul 1986, ci și model de înalt profesionalism și seriozitate. Dl Guberna a avut amabilitatea de a accepta invitația, pe care i-am adresat-o, anume aceea de a alcătui, din amintiri, nu doar un portret de suflet dedicat memoriei Profesorului Sava, ci și de a contura o mărturie-document, care să releve publicului adevărata dimensiune valorică a fostului său mentor și fondator de școală inginerească, la Sibiu. 

–––––––––––––

Dedic acest material torționarilor Prof. univ. dr. ing. Ioan Sava, omorât în temnița de la Aiud

 

Magdalena ALBU: Domnule Inginer Gabriel Guberna, mi-ați povestit că, după finalizarea studiilor liceale, ați susținut examen de admitere la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare din București, una dintre instituțiile de elită ale acelei vremi. Când s-a produs, de fapt, „întâlnirea” cu facultatea noastră, așa cum ne place nouă, absolvenților, să o numim?   

Gabriel GUBERNA: În toamna anului 1975, mergeam la București pentru că începeau cursurile anului I, secția ingineri, la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare, din cadrul Institutului Agronomic ”Nicolae Bălcescu” din Bucuresti (b-dul Mărăști, 59), unde fusesem admis, în urma examenului de admitere din vara anului 1974. Absolvisem Liceul de Îmbunătățiri Funciare din Turnu Măgurele, promoția 1974, și luasem cu brio examenul de admitere la FIF (Facultatea de Îmbunătățiri Funciare), sesiunea 1974. Înainte de facultate (octombrie 1974 – iunie 1975), însă, am făcut armata la TR (termen redus), 9 luni, apoi, după terminarea acesteia, am lucrat trei luni, în vara lui 1975, pe șantier la TLS (Trustul Lucrări Speciale, de pe platforma Combinatului Chimic Turnu – Măgurele, la valorificare cenușă pirită),  iar, acum, mă prezentam la cursuri, în primul an de facultate. Eram tânăr, cu o condiție fizică deosebită după perioada de armată și de lucru pe șantier, și trăiam sentimentul celor din ”Titanic”, anume acela că ”toată lumea este a mea’’, având  convingerea că totul se poate și că nimic nu este imposibil.

Magdalena ALBU: În perioada acelor ani, admiterea la facultate reprezenta un pas important în viața unui absolvent de liceu, absolvent care trebuia să treacă, mai întâi, însă, de filtrul unui examen de selecție extrem de serios, ce necesita o pregătire anterioară bine pusă la punct. Povestiți-ne, vă rog, despre acest moment de început al Dvs., în universul fascinant al Facultății de Îmbunătățiri Funciare din București!…  

Gabriel GUBERNA: Intrarea mea la facultate nu fusese o întâmplare, un accident, ci era rezultatul unei activități susținute de studiu pe toată perioada celor patru ani, cât a durat liceul. Am beneficiat înca din liceu de cadre didactice bine pregătite, care m-au ajutat în pregătirea mea pentru susținerea examenului de admitere la facultate. Și asta, numai în cadrul programei școlare, fără meditații plătite sau ore după programul de studiu. De mare ajutor, mi-a fost faptul că, în perioada liceului de la Turnu Măgurele, erau în derulare lucrările de amenajare a sistemului de irigații ”Terasa Olt Călmățui”, cu S = 47 000 ha, în sensul că am avut multe cursuri de specialitate, pe care ni le țineau inginerii de la șantier, dar și că aceștia ne organizau  vizite pe șantier, unde vedeam direct cum se realizau lucrările. Această lucrare, la vremea respectivă, a reprezentat amenajarea de irigații cea mai modernă din Europa, realizată cu bani de la Banca Europeana de Dezvoltare și coordonată, în execuție, de o firmă engleză, fiind, practic, legată în mod direct de specialitatea liceului nostru. Aveam, astfel, contacte directe, permanente cu specialiștii de pe șantier, care, normal, că ne-au format și ne-au orientat spre Facultatea de IF.

Magdalena ALBU: Deci, pasiunea pentru Îmbunătățirile Funciare s-a născut, acolo, pe șantier, încă din perioada liceului… Ați avut o mare șansă din partea destinului să începeți prin a participa, în mod direct, la execuția unei lucrări emblematice pentru România și Europa acelor ani!… Cum a fost contactul cu primul an de facultate?

Gabriel GUBERNA: Ajuns în anul I de facultate, am început cursurile, aflând, evident, programa școlară, materiile pe care le aveam de parcurs, examenele, colocviile și, bineînțeles, profesorii, asistenții și laboranții pe care-i vom avea. Lista ”cuielor” din primul an era deja cunoscută de la colegii din anii mai mari, ea cuprinzând atât cursul, dar, mai ales, numele celui care-l preda, anume: Analiză matematică – conf.dr. Gogonea Sorin; Algebră și programare – prof. dr. Claudiu Ionescu-Bujor; Desen tehnic și reprezentări geometrice (Geometrie descriptivă) – conf.dr. Sava Ioan. De la „știrile pe surse” de atunci – colegii mai mari -, aveam deja primele informații despre aceste cursuri grele din anul I, cât și despre profesorii care le predau. Bineînțeles, toate erau descrieri din filmele de groază.

Magdalena ALBU: Nume mari de profesori ale facultății noastre și ale matematicii, precum Profesorul Sorin Gogonea – un dascăl extrem de riguros în activitatea de susținere a cursului, pe care și eu l-am avut în primii doi ani de facultate la aceeași disciplină, ca și Dvs., anume, Analiză matematică -, dar și ale diplomației românești, precum Profesorul dr. matematician Claudiu Ionescu-Bujor. Să ne oprim, însă, asupra celui de-al treilea nume pe care l-ați menționat în relatarea anterioară – Profesorul Ioan Sava, o întâlnire marcantă pentru destinul Dvs.!…  Dacă viața v-ar fi așezată, într-o zi, pe o peliculă de celuloid, cum ar arăta primul cadru al întâlnirii Dvs. cu Profesorul Sava?

Gabriel GUBERNA: Despre cursul de Desen tehnic și reprezentări geometrice, personal, nu-mi făceam griji, mă bazam pe cunoștiințele din liceu, unde avusesem un profesor bun, dar și pe instruirea primită de la sora mea mai mare, studentă tot la IF, și care făcuse deja cursuri de Desen cu d-l Sava. Din ceea ce aflasem de la colegi, știam deja că, la orele Profesorului Sava, trebuia să te prezinți îmbrăcat decent, curat, să fii atent la cursuri și să nu chiulești. Așadar, m-am dus la primul curs de Desen tehnic și reprezentări geometrice, este adevărat, cu idei preconcepute despre materie, dar, mai ales, despre cel care o preda. Ușa s-a deschis, cred, exact în momentul în care ceasul arăta ora exactă și atunci l-am văzut, pentru prima dată, pe Profesorul Sava Ioan. Avea o ținută elegantă, îmbracat la patru ace, cu costum, cravată, pantofi cu toc italian și un halat impecabil de nuanța oului de rață. O ținută decentă, aleasă cu bun gust, fără vreo urmă de extravaganță, care făcea o primă impresie pozitivă și care, deopotrivă, cerea respect.

Magdalena ALBU: Cu alte cuvinte, primul impact emoțional a fost unul determinant, anulându-vă tot bagajul anterior de prejudecăți, ce vă conturaseră o imagine eronată despre Profesor, impact la care s-a adăugat, imediat, și metoda sa deosebită de predare…

Gabriel GUBERNA: Nu pot să spun decât că tot ceea ce făcea Profesorul la curs era realizat cu multă lejeritate, în sensul că nu era grăbit să termine cursul cât mai repede, nu avea sincope în expunere, preda acele cursuri de Desen tehnic și reprezentări geometrice cu multa pricepere și îndemânare! Pentru el, cursurile parcă erau niște momente de relaxare. Mai târziu, după ce l-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama că, într-adevăr, orele noastre de curs erau ore de relaxare pentru el.

Magdalena ALBU: Ați fost fascinat de arta pedagogică a Profesorului Sava…

Gabriel GUBERNA: Profesorul Sava Ioan era un om care știa „multă carte”. Nouă, studenților de la IF, ne preda Desen tehnic, dar ținea și cursuri la Arhitectură și, în același timp, avea multe contracte pe teme de soft, de programare și de mecanică. Din ceea ce s-a auzit în acea vreme, se pare că dumnealui ar fi fost strungar, dar absolvise Facultatea de Mecanică și Facultatea de Matematică.

Magdalena ALBU: Și regretatul mare Profesor și critic literar Alexandru Piru (unul dintre asistenții lui George Călinescu), de la Facultatea de Litere a Universității București, a fost, mai întâi, strungar, așa după cum singur mărturisea, cu mulți ani în urmă, la o manifestare cultural-educațională de la Muzeul Literaturii Române din Capitală. Destinul, însă, își urmează, desigur, ca întotdeauna, nestingherit, calea… Pentru Dvs., însă, magia de la catedră, pe care Profesorul Sava o împrăștia în jur, a fost, se simte acest lucru, unică. Ce frază credeți că ar putea defini cel mai bine arta sa remarcabilă de a preda, iată, o… disciplină tehnică?

Gabriel GUBERNA: Profesorului Sava Ioan i-a dat cineva o coală de hârtie, un creion și l-a învățat cum se desenează un punct. Ce a făcut cu ele? A desenat Universul.

Magdalena ALBU: Antologică formulare!…

Gabriel GUBERNA: Da, este adevărat și asta ne-a învățat, din prima oră de curs, și pe noi!… ”Ce înseamnă desen tehnic?”, ne-a întrebat. Stați, mai avem până acolo, haideți să începem cu începutul! Cine știe să deseneze un punct?” Am rămas blocați. „Haideți, curaj, ieșiți careva la tablă și desenați un punct! Vă înțeleg nepriceperea, pentru că, dacă vom ști să desenăm un punct, atunci vom ști să desenăm orice, absolut orice.”

Magdalena ALBU: ” „…dacă vom ști să desenăm un punct, atunci vom ști să desenăm orice, absolut orice.” Altfel spus: punctul, ca bază de construcție a întregului Univers… Continuați, vă rog !...

Gabriel GUBERNA: Bun, ai desenat un punct, acum ține creta apăsată pe punct și mișc-o într-o direcție! Ce avem acum? Avem un segment de dreaptă, avem o curbă, avem un cerc, avem o elipsă, avem o sinusoidă, avem.. Vă rog să completați lista! Mai departe, dacă am desenat un punct, putem să desenăm și trei puncte! Haideți să unim cele trei puncte! Ce avem? Avem un triunghi. Vă rog să spuneți, pentru patru punncte, avem, da, avem pătrat, romb, dreptunghi, paralelogram, trapez, iar lista poate continua!” Și jocul acesta în plan a continuat cu acele cunoștințe, reguli despre Desen tehnic, începând cu linia, care și ea este linie de bază, linie de cotă, ajutătoare de cotă, linie întreruptă, fiecare tip cu grosimea ei, cu definiția ei. Cam la fel, dar, la un nivel mult mai avansat, au decurs lucrurile, când, de la desene în plan, ne-am mutat la reprezentări în spațiu, tot așa, cu exemple simple, banale, cum ar fi: ”Luați un segment de dreaptă, țineți-l fix la un capăt, iar celălalt capăt plimbați-l pe un cerc! Da, am generat un con! Dar, dacă ambele capete se plimbă pe două cecuri…” Etc., etc. Cursurile au continuat, am ajuns la acele lecții aproape abstracte, atunci când am învățat despre epura obiectului, despre vederi ale obiectelor (în plan, laterale), despre secțiuni, despre intersecții de corpuri.

Magdalena ALBU: Profesorul Sava era un perfecționist…

Gabriel GUBERNA: Profesorul Sava era un perfectionist, stăpânea și aplica, cu rigurozitate, toate detaliile. Cunoștințele lui nu se mărgineau la explicații banale, așa cum le-am arătat mai sus, cunoștințele lui erau multe și aprofundate. El avea model matematic pentru fiecare etapă de desen – mișcarea punctului era o ecuație matematică bine definită, translația, rotația aveau și ele o descriere matematică pe măsură, dar cel mai fascinant era atunci când găsea formule matematice pentru suprafețele generate prin intersecția unor corpuri (ex.: cilindru cu conul).

Magdalena ALBU: Toate acestea au avut o finalitate practică pentru Dvs., în meseria de inginer…

Gabriel GUBERNA: Partea cea mai importantă a fost faptul că tot ceea ce ne-a învățat Profesorul Sava a avut o finalitate practică, în sensul că ne-a predat cu lux de amănunte Desenul tehnic, cum se întocmește, cum se citește și cum se aplică acesta. Toate cunoștințele privind suprafețele generate prin intersecția corpurilor le-am aplicat pe șantier, atunci când, de exemplu, trebuia făcută o reducție pe o țeavă, trebuia făcut un nod hidrotehnic din țevi cu diametre diferite, când trebuia să fixăm piesele înglobate în beton etc., etc. …

Magdalena ALBU: Ce reprezintă Desenul tehnic pentru Inginerul Gabriel Guberna, după cursurile universitare predate de către Profesorul Ioan Sava, în facultate?

Gabriel GUBERNA:  Desenul tehnic este, practic, o limbă internațională, pe care trebuie să o știe orice inginer constructor.

Magdalena ALBU: Ce alte cursuri v-a mai ținut, în acei ani, Profesorul?

Gabriel GUBERNA: Au trecut 44 ani de la data când frecventam cursurile Profesorului Sava, timp în care, printre altele, am folosit programele de desen Autocad. La data când l-am cunoscut, Profesorul știa tot ceea ce se găsește în aceste programe de desen.

Nu exagerez cu nimic, așa cum l-am cunoscut pe Profesorul Ioan Sava, acesta era pregătit și avea suficiente cunoștințe ca să scrie soft-urile respective de desen. Ca să rezum, pe Profesorul Sava îl putem numi Autocadul nostru uman.

Profesorul Sava avea și un cerc de Desen. La vremea aceea, era o practică, anume, ca, la fiecare disciplină, să fie și un atare cerc. Acesta era facultativ, venind în întâmpinarea studenților buni, care doreau să învețe și alte lucruri mai avansate, mai elaborate, mai aprofundate, decât cele comune de la cursul obișnuit.

Magdalena ALBU: Care erau regulile, să spunem așa, pentru a promova examenul la Profesorul Sava sau nu exista așa ceva?

Gabriel GUBERNA: De la prima oră de curs, Profesorul Sava ne-a spus pretențiile, regulile dumnealui, în legătură cu promovarea examenului, care se rezuma, de fapt, la una singură: ”se știe, se trece; nu se știe, nu se trece”. Această regulă, relativ simplă, a aplicat-o permanent, fără patimă, fără ranchiună, ci în mod principial și corect.

Această regulă sau tip de exigență, aș numi-o, mai corect, care, de ce să nu fiu sinceră, mie mi-a plăcut foarte mult, a fost aplicată și de către alți mari Profesori ai facultății noastre, precum: Simion Hâncu, Claudiu Ionescu-Bujor, Bebe Nedelcu, Sorin Gogonea.

Profesorul Sava era din alt aluat, el vedea lucrurile altfel, avea alte tipare, care nu prea semănau cu cele de atunci. La el, nu exista ”lasă că merge și așa”, nu existau nuanțe de gri, ori era albă, ori era neagră.

Magdalena ALBU: Exact pe principiul acesta merg și eu: alb sau negru, fără nuanțe intermediare. Exigența ca mod de a fi…

Gabriel GUBERNA: Da, exigența lui nu era numai la disciplina pe care o preda, existența lui era, într-adevăr, un mod de viață, mai greu de înțeles.

Magdalena ALBU: Greu de înțeles doar pentru cei care nu aleg să își impună standarde înalte de exigență în profesie și în viață!…

Gabriel GUBERNA: Îmi explica, de exemplu, faptul că un inginer trebuie să fie bine pregătit, să aibă prestanță și să onoreze faptul că este inginer. Numai că a trecut examenul de admitere la facultate nu înseamnă că și este inginer. Nu este obligatoriu ca toți studenții să ajungă ingineri. Ajung ingineri cei care învață și care dovedesc că pot face față meseriei de ingineri.

Magdalena ALBU: Acum s-au schimbat profund lucrurile, din păcate, iar viziunea aceasta reprezintă, deja, o mentalitate care ar trebui neapărat reactivată la nivel de societate. A onora faptul că ești inginer e o deviză trecută, actualmente, la indexul uitării.

 

Să revenim, însă la cercul studențesc al Profesorului Sava!

Gabriel GUBERNA: Când a anunțat data înscrierii la cerc, bineînțeles că s-au prezentat peste 70% dintre studenți. Ne-a mulțumit tuturor celor care ne-am înscris, dar ne-a spus de la început: ”Să nu credeți că, dacă v-ați înscris la cerc, treceți examenul fără să învățați!”.

Magdalena ALBU: Aceleași standarde de exigență și la cercul facultativ…

 

Gabriel GUBERNA: Da! Dupa prima temă dată, am rămas o duzină, apoi, după un timp scurt, am fost selectați doar 5-6 studenți. Am rămas mirat la vremea respectivă că, la cerc, temele abordate, pe lângă desenele pe care trebuia să le facem, erau cele de matematică superioară si de programare de cel mai înalt nivel. Mai târziu, am aflat că acestea erau, de fapt, teme de cercetare la diferite contracte încheiate cu întreprinderile de atunci de Mecanica fină și chiar cu uzinele Dacia, unde am lucrat la un soft pentru optimizarea formei caroseriei autoturismului.

Magdalena ALBU: Care era ritmul personal de lucru al Profesorului Sava? Bănuiesc, unul extrem de dur!

Gabriel GUBERNA: Profesorul Sava lucra mult, foarte mult. Erau dimineți, când îl găseai lucrând la cabinet și la ora 6, dar și seri când, la orele 22, se vedea lumină la cabinetul lui. De atunci, am văzut că avea o sensibilitate pentru spații neaerisite, pentru mirosuri și locuri cu mizerie.

El funcționa ca un veritabil mecanism fin. Puteai să potrivești ora când intra la curs, dar, la fel de bine, și când termina cursul. La Profesorul Sava, era prețios orice minut, pentru că lucra foarte mult și, așa cum am spus, cursurile erau pentru el momente de relaxare.

Magdalena ALBU: Cei câțiva studenți selectați, cum ați răspuns exigențelor Profesorului, la cerc?

Gabriel GUBERNA: Ne-am obișnuit cu exigențele lui. Am suportat și când am refăcut planșele, pentru că un punct nu era cerculeț perfect, pentru că o linie de cotă era mai groasă, pentru că fâșia de îndosariere nu avea 25 mm, pentru că scrierea nu era STAS etc.

În perioada respectivă, nu erau calculatoare, nici măcar cele de birou, așadar, calculam cu rigla de calcul. Nu erau soft-uri de Desen tehnic, nu apăruseră nici măcar acele truse și șabloane Rottring. De aceea, toate plansele pe care le făceam, ca temă acasă,  începeau cu schița, apoi, desenul la scară pe hârtie milimetrică, apoi, partea finală. Cea mai pretențioasă era desenarea în tuș pe hârtie de calc a desenului.

Magdalena ALBU: Vă înțeleg foarte bine, fiindcă, la rândul meu, în facultate și, mai apoi, în institutul de proiectare-cercetare, am desenat, atunci când a fost nevoie, astfel… Mi-a plăcut acest mod meticulos de a lucra, o modalitate intimă de a interacționa, practic, cu hârtia și cu lucrarea în sine, căreia îi cunoști așa absolut toate detaliile, tot organismul!…

Gabriel GUBERNA: Așa este! Hârtia de calc era o hârtie transparentă, specială, care se lipea deasupra desenului executat la scară, pe hârtie milimetric, în vederea copierii cu tuș a desenului. Operația de desenare cu tuș era dificilă, pentru că se executa cu penițe speciale și cu trasoare de linii care se reglau greu pentru realizarea grosimii liniei de desenat. Îți trebuia multă pricepere, îndemânare…

Magdalena ALBU: Răbdare…

Gabriel GUBERNA: … mai ales răbdare ca să desenezi o planșă, care dura și o noapte întreagă! Or, nu te simțeai bine, când ajungeai la Profesorul Sava, iar acesta o rupea, pur și simplu, dacă nu era bine ceva și îți spunea să o refaci!… Exigența lui, însă, dădea roade, pentru că, dacă planșa era făcută cum trebuia, atunci, într-adevăr, chiar nu aveai nici o problemă, iar nota era pe măsura efortului depus. Oricum, metoda de verificare era una permanentă, cu teme săptămânale, cu lucrări de degrevare, care ne-au ajutat mult la sfârșitul anului, când am dat examenul final. Știu că a fost mulțumit de seria noastră, fiindcă majoritatea studenților au reușit să țină pasul și să treacă examenul.

Magdalena ALBU: Totul e bine când se termină cu bine, însă, nu a fost să fie chiar așa, fiindcă, un an mai târziu, avea să urmeze un moment extrem de dureros pentru Dvs. – despărțirea de Profesorul Ioan Sava, prin plecarea sa, de la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare din București, la Sibiu. Cum s-au petrecut lucrurile din acest punct de vedere, Dle Inginer Gabriel Guberna?

Gabriel GUBERNA: Am terminat anul I (1975-1976) și, la începerea anului II de studii – an în care, față de primul, când avusesem ambele semestre cursuri cu Profesorul Sava, aveam doar în semestrul întâi -, a venit ”știrea cea mare, aceea că pleacă Sava”. Mulți colegi jubilau. „Gata, am scapat de Sava!”, spuneau ei. Nu le-am împărtășit bucuria. Eram trist. Pleca un Profesor deosebit, cu care avusesem ocazia să lucrez și de care reușisem să mă apropii în oarecare măsură. Nu am putut să iau legătura cu Dumnealui, nici măcar să mai vorbesc cu el.

Magdalena ALBU: M-ați întristat!… Se simte și acum durerea de atunci în sufletul Dvs.!… Probabil că era un soi de premoniție neconștientizată asupra a ceea ce avea să urmeze câțiva ani mai târziu, în destinul dur al Profesorului Ioan Sava… Prin urmare, ați început cel de-al doilea an de studii universitare fără Profesorul Sava… Nu-mi vine să vă întreb cum a fost, pentru că am trăit, la rândul meu, aceste sentimente îngrozitoare, când nu am mai avut cursuri, în anii IV și V, cu dascălul meu preferat – Simion Hâncu…

Gabriel GUBERNA: Am început anul II, desigur. Am fost, bineînțeles și la cursurile de Geometrie desciptiva, unde am promovat fără probleme, dar îmi lipseau acele întâlniri de la cerc cu care mă obișnuisem…

Magdalena ALBU: Vă lipsea magia exigenței Profesorului Sava…Ce a însemnat pentru Dvs. plecarea sa la Sibiu?

Gabriel GUBERNA: Plecarea Profesorului Sava m-a făcut să trăiesc experiența unuia, care a ascultat ”Rapsodia Română” interpretată la Ateneul Român, iar acum o ascultă într-o bodegă amărâtă, cântată de un lăutar la vioară… Același curs, dar predat de alt profesor…

Magdalena ALBU: O comparație semnificativă, ce reflectă dimensiunea înaltă a valorii profesionale a Profesorului Sava…

Gabriel GUBERNA: Nu a mai fost ceea ce era pe vremea lui Sava, nici la cursul meu din anul II și nici în anii următori, din câte îmi aduc eu aminte. Geometria descriptivă nu mai era un cui pentru studenți.

Magdalena ALBU: Studenții au scăpat de un ”cui”, precum spuneți, facultatea, însă, de un mare Profesor… V-ați mai reîntâlnit, ulterior, cu Ioan Sava?

Gabriel GUBERNA: Când am terminat anul III, vara, am mers în tabăra studențească de la Pârâul Rece. Acolo, întâmplarea a făcut ca să cunosc un student pe nume Nicu, din Sibiu, coleg de cameră cu mine în acea tabără, cu care m-am și împrietenit.

Magdalena ALBU:  Întâmplarea?!… Destinul, Dle Guberna!…

Gabriel GUBERNA: Era student la Facultatea de Mecanică din Sibiu, unde Sava Ioan era profesor, nu știu dacă și decan. Mi-a povestit despre facultate, despre cursuri, despre colegi. L-am întrebat de Profesorul Sava, despre care mi-a spus că este foarte deștept, că s-a implicat mult în activitatea facultății, că muncește de dimineața până seara, dar că a lăsat pe toamnă vreo 70 de studenți, printre care era și el, la disciplina de Mecanică, pe care o preda. Nu m-am mirat deloc să aflu că, și la Sibiu, Profesorul Sava rămăsese consecvent principiului ”se știe, se trece; nu se știe, nu se trece”, mai ales acolo, unde el era pe profilul lui, adică, pe profilul mecanic. I-am spus noului meu prieten Nicu, faptul că va trebui să ia în serios examenul, să pună mâna să se pregătească, pentru că, altfel, nu va trece. În iarna anului 1979, eram deja la jumătatea anului V de facultate, iar întâmplarea a făcut să prind un loc în tabara studențească de la Sibiu.

Magdalena ALBU: Vă corectez din nou! Nu întâmplarea, ci destinul, Dle Inginer!…

Gabriel GUBERNA: Ajuns la Sibiu, am fost cazat la un cămin studențesc, chiar în oraș. M-am auzit la telefon cu prietenul Nicu, cel de la Pârâul Rece, care trecuse cu bine examenele cu Profesorul Sava și care mi-a spus că îl găsesc pe profesor la facultate. Mi-a dat adresa, numărul de telefon de la decanat și mi-a explicat cum se ajunge la facultate. Aveam o strângere de inimă! Să mă duc, să nu mă duc, să dau telefon înainte?!… M-am hotărât să merg, a doua zi, direct la facultate. Normal că m-am aranjat la frizer, m-am îmbracat la costum, cravată și palton cu fular.

Am găsit, relativ ușor, Facultatea de Mecanică din Sibiu. La intrarea în clădire, îmi aduc aminte că, pe hol, erau afișate, printre altele, o serie de planșe cu profil mecanic, toate listate din calculator. Le-am admirat în sinea mea și mi-am dat seama că, ceea ce făcusem la cerc, aici, se continuase la un nivel mult mai avansat. Am întrebat de Profesorul Sava și cineva m-a îndrumat către biroul lui. Am bătut la ușă. Mi se tăiase respirația. Eram copleșit de emoție. Am auzit : ”Intră!” și… am intrat.

Magdalena ALBU: Cum era, dincolo de ușă, de data aceasta, în etapa sibiană, să o numim, Profesorul Sava ?

Gabriel GUBERNA: Era la birou, aplecat peste hârtii…

Magdalena ALBU: Ca de obicei !…

Gabriel GUBERNA: A dat să zică ceva, dar și-a ridicat privirea și m-a văzut. Am citit în ochii lui atunci o explozie de bucurie. S-a ridicat, zicând: ”Gabi, ești chiar tu?” Da, mă recunoscuse, după atâta timp.

Magdalena ALBU: Trecuseră, deja, patru ani…

 

Gabriel GUBERNA: M-a rugat să iau loc, apoi, și a început să mă întrebe ce fac, în ce an sunt, ce fac colegii mei, dar profesorii de la București. Nu uitase pe nimeni! Ochii i se umeziseră. Trăia, ca și mine, emoția acelei revederi. Apoi, și-a cerut scuze pentru faptul că era prins cu multe probleme de sfârșit de an, dar m-a invitat să stăm de vorbă, pe îndelete, acasă. Am acceptat invitația, stabilind data și ora întâlnirii. M-am dus în vizită, în seara respectivă. Locuia într-un apartament aranjat și mobilat cu bun gust. Mi-a prezentat-o pe Doamna Sava. Era o Doamnă frumoasă și elegantă. Formau o familie reușită. Erau bine, erau fericiți, vorbeau cu mult drag despre băiețelul lor. Mi-a povestit cât de mult a muncit pentru înființarea Facultății de Mecanica din Sibiu, câte probleme au trebuit rezolvate începând cu cele administrative, clădire, dotări, cantină, cămine și continuând cu cele legate de cadre didactice, de programe, de cărți de cursuri, cu perioade când îl apucă ora 3 dimineața, la facultate.

Magdalena ALBU: Cum vi s-a părut, în acel moment, Profesorul Sava?

Gabriel GUBERNA: Profesorul Sava rămăsese neschimbat, numai că acum cred că muncea mult mai mult decât la București; era deja cunoscut în tot Sibiul și el, și soția – poate și din cauza aplicării acelui… Continue reading „Magdalena ALBU: Interviu cu ing. Gabriel Guberna despre Profesorul Universitar Martir Ioan Sava”