Când grâul bătea în combină, eu băteam la porţile vieţii. M-am născut la 6 iulie 1947 într-un sat din Olteniea, judeţul Dolj. Părinţii mei erau oameni simpli. Am urmat cursurile şcolii primare şi elementare la Craiova. Am fost un copil iubit, protejat, şi asta mi-a dat echilibru şi încredere în puterile mele. Când am mers în clasa întâi, ştiam deja să citesc şi să scriu. Eu: mamă, soţie şi un om simplu până la urmă… crescută în România. Olteancă! Centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul Craiova – oraşul în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am copilărit şi m-am maturizat. Spaţiul citadin – remarcabil prin arhitectură, parcuri, grădini şi locuri de agrement – se completează cu un climat cultural-artistic, ales.

Am fost o soţie adorată! Lipsa căldurii familiale din primii ani de viaţă te poate marca, îţi impune pentru tot restul existenţei nişte tipare psihologice negative. Eu am avut nişte bunici şi nişte părinţi ca nişte bijuterii. Am crescut într-un mediu de o indescriptibilă căldură şi seninătate. La mine în familie n-au existat divorţuri sau divergenţe, nici mici, nici mari. Eu din familie am învăţat ce înseamnă comunicarea şi dialogul, ce înseamnă iubirea. Şi acum am o relaţie minunată cu toţi membrii familiei – atât cât a mai rămas din ea, cu care pot să vorbesc câte-n lună şi-n stele. Iubirea e esenţa vieţii! Fără iubire, eşti un om gol. Nici un om nu poate trăi aşa, amputat emoţional, iar dacă te plângi că nu ştii sau nu poţi să iubeşti, atunci dai dovada de imaturitate.

De când cu internetul acesta, nu mai poţi spune că eşti singur. Este fascinant cât te poate apropia o tastatură şi un mouse de oamenii pe care nici măcar nu îi cunoşti … Şi-apoi, nimeni, niciodată, nu poate spune că e singur, fiindcă mereu ai în suflet iubirea de Dumnezeu. Dumnezeu e o forma de sprijin şi întotdeauna de reuşită. El a fost nedeslipit de sufletul meu de când am rămas singură şi niciodată nu m-a părăsit. Sunt sigură că este şi meritul Lui, că romanul meu nu a rămas doar pe cele 5-6 caiete scris.

Mi-a plăcut foarte mult să scriu şi am pornit pe acest drum fără să ştiu exact unde mă va duce sau poate că nici nu am vrut să mă gândesc la asta. Primele mele încercări literare au fost în anii şcolii elementare, când am compus câteva poezii de dragoste, ghidându-mă după poeziile lui Mihai Eminescu, George Coşbuc sau Vasile Alecsandri. Astfel, că mi s-a publicat una dintre poeziile mele la gazeta de perete de pe holul şcolii Fraţii Buzeşti, unde învăţam. Eram tare fericită! Îmi plăceau multe materii, dar cel mai mult mi-a plăcut matematica şi franceza. Aveam talent şi la desen, însă nu am exerat foarte mult în acest domeniu. Prima dată scriam poezie şi proză, doar pentru mine. Nici nu îndrăzneam să visez, că voi avea vreodată o carte în mână, pe care va fi scris numele meu. Scrisul este un balsam pentru suflet, iar cuvintele aşternute pe hârtie rămân pentru eternitate. Desigur, că nu întotdeauna ai inspiraţie, dar încercările trebuie să existe. Am strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului. Scriind poezie am impresia că păstrez clipa. Poezia mea e dor după clipele trăite frumos, e regăsire şi despărţire, e suflet pierdut în nisipul timpului, este pentru mine un refugiu, o binecuvântare, un strigăt de fericire cu lacrimi pe obraji. Este foc şi apă. Este oglinda în care mă privesc adeseori, cu speranţă, cu deznădejde, cu bucurie şi cu dorinţa arăzătoare de a scrie cât mai mult. Poezia este o punte de legătură între oameni.

După ce am ieşit la pensie şi aveam tot timpul din lume să fac ce vreau, am început să mi le aşez într-un document pe calculatorul ce îl primisem în dar de la fiul meu cel mic. Intrând pe Internet, am cunoscut diferite persoane – multe dintre ele devenindu-mi prieteni, mai târziu. Astfel am cunoscut un domn care lucra în domeniul editurii şi din discuţiile purtate cu el, am hotărât de comun acord să îi trimit documentul (romanul) pentru a-l citi. I-a plăcut atât de mult, încât a dorit să mă ajute. Şi astfel a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă” – roman ce a fost tipărit în 10 octombrie 2008 la Iaşi, de editura „Opera Magna” şi lansat tot la Iaşi de Asociaţia „Universul Prieteniei”, în cadrul unor festivităţi de lansare, la care au participat numeroşi scriitori, poeţi şi prieteni. Prof. Universitar Atena Zara şi lector Universitar Nicolae Busuioc au spus câteva cuvinte despre acest roman.

Continue reading „Georgeta NEDELCU: Fiecare dintre noi suntem o poezie!” →