Alexandru NEMOIANU: Sfinții Cavaleri

În momentele cele mai grele ale Bisericii Dumnezeu scoate la iveală pe luptătorii lui de elită, pe Sfinții Cavaleri. Cei care stau alături de Cruce, fără teamă, fără șovăială, fără greș. Sunt Sfinți Cavaleri care au dar asemenea Sfinților Arhangheli. Un asemenea Sfânt s-a văzut și în incendiul de la Catedrala Notre -Dame.

Flăcările cuprinseseră Altarul, erau flăcări de pericol suprem, flăcări care se numesc,în limbaj pompieresc, ”maxime”. În ciuda indicației de a sta pe loc, în ciuda unui ordin direct de a nu acționa, Părintele Jean Marc Fournier, capelanul pompierilor din Paris, a intrat în foc. A străbătut flăcările a ajuns în Altar, a scos “cununa de spini” și Cămașa lui Hristos, cele mai de preț relicve ale Catedralei și de fapt rațiunea ei de a fi, a ridicat și Sfintele Taine, le-a acoperit pe toate cu trupul lui și a reușit să iasă din foc, în siguranță.


Pentru asemenea oameni Dumnezeu nu va lăsa Credința și Lumea să piară.


Dumnezeu să aibă milă de noi toți!

——————————

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

16 aprilie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Catedrala Notre-Dame

Catedrala Notre-Dame

 

Rugăciunile din suflet creştin
Au luat forma unei catedrale,
Pentru un binecuvântat destin,
O bijuterie din divin şi osanale,

Un monument de artă, istorie,
Vechi simbol al lumii creştine
Loc sfânt de pelerinaj şi glorie,
Pacea şi liniştea-n lume susține

Dar iată că din iad se trezesc,
Demoni plini de foc şi mânie,
Cu biserica sfântă se războiesc,
Aduc lacrimi amare lumii creştine.

Lemnul crucii şi cununa de spini,
Sacrificiul lui Isus chiar de Paşte,
Vor alunga diavolii de foc, haini,
Catedrala din cenuşă va renaşte,

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 aprilie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Notre Dame

Notre Dame

 

Noi suntem omenirea cu ochii născuți orbi
Și nu zărim ferestre de cer cum se desfac
Dau flăcări vâlvătaie ca-ntr-un sfârșit de veac
Iar bolta e pustie, nici fâlfâit de corbi.

Din turle de biserici, lungi flăcări, aurii
Flămânde și pustie ca lupi-n vânătoare
Și cade luna tristă într-un apus de mare
Pe unde ești Stăpâne? Pe unde-ai să mai vii !

Iar zidul gros cat viața, se prăbușește-nvins
Și iar se descompune în formele-i primare
Și vezi cum catedrala-i cu viața la spinare
Iadul își ia tributul… de nu se lasă stins…

Din ochii ei se-adapă , alți ochi de fapte orbi
Tu Sfântă Catedrală, cu trupul de artist,
Te lași îmbrățișată, cu foc, de Anticrist,
Și-mi plâng de tot și toate și-mi uit să mai exist.

Cum suntem omenirea cu ochii prostiți, orbi,
Și sfârtecați prin suflet prin trupuri ca de Drac
Uimiți de semn năpraznic, în timp de cozonac…
Dar focul pârjolește…decorul… altor robi…

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Lalea

Lalea

Delicată, senzuală,
Printre frunze răvășite,
Florea ta, mândră, de gală,
Soarbe raze dăruite.
Etalându-ți frumusețea
La început de dimineață,
Dăruiești lumii finețea
De-a gusta cu drag din viață.
Ce sublim! Ce încântare
Sa deschis la răsărit,
Căci din boabele cernite,
Licuricii s-au ivit!
Mâna mică, delicată
A frumoasele ducese,
Te alină cu ispită:
,, Vai, ce țesături alese!
Și desăvârșită-i clipa,
Revărsată din azur,
Picurând nectarul vremii,
Pe al florilor contur!”
Ea, se-aplecă, elegantă
Într-o mare reverență,
Simțindu-se adorată,
De frumoasa asistență.

———————————-

Ioana CONDURARU

13 aprilie 2019

 

Pictură-Eugenia Filotti-Atanasiu ” Ulcică cu lalele galbene”

Vasile COMAN: Doi frați…eram

Când eram copii la mama,
Ne creşteam unii pe alții,
Nu cunoşteam ura, teama,
Ne aveam bine, ca frații.

 

Purtam haine şi ghetuțe…
Ce rămâneau de la frați
Şi mergeam pe potecuțe
Doar ținandu-ne de braț.

 

Eram veseli si spontani,
Iar cel mic un răsfățat,
Diferența dintre ani
Nu era de speriat.

Anii au trecut de-atunci
Şi cu toți ne-am depărtat,
Gardul nostru din uluci
A picat și l-am uitat.

Fiecare-n drumul său
Aleargă după comori,
Am uitat de Dumnezeu
Parcă am fi nemuritori.

Toate-n viață au un rost,
Şi târziu ne vom da seama
C-am uitat tot ce a fost…
Când eram doi frați…la mama…

26 septembrie Fânari / 4 octombrie 2018 Ploiesti

——————————–

Vasile COMAN

Mia UNGUREANU: Întâmplare

Întâmplare

 

Cu mine se petrece ceva.
Încerc să mă deconectez.
Ascult cu răbdare un foșnet,
Parcă dorm și visez.

Luna e altfel, acum o văd ca atare.
Gândurile încep să-mi răsune.
Chiar amăgire de ești,cu rele și bune,
Mi s-a deslușit adevărată cântare.

Și sufletul tău ți-l cunun,
Cu multă dragoste și iertare.
În inima ta, aș fi vrut să adun,
Dorul tău,dor de mine,dor adânc pân-la Soare.

În mine, adânci rădăcini se-mpletesc,
Ascunzând în adânc fericirea.
Dacă nu eu, atunci cine, din universul lumesc ?
Să-ti aducă în viață iubirea ?

———————————-

Mia UNGUREANU

16 aprilie, 2019

Elena TUDOSA: O lacrimă

O lacrimă stă să curgă,
De sub pleoapa stângă,
Fiindcă inima nătânga,
N-a înțeles c-o să plângă,

A iubit făr’a gândi,
Că iubirea-i păcătoasă,
Acum e fripta și arsă,
Teamă-i că s-o prăpădi.

Zvacneste sărmana – n piept,
Își poartă durerea sa,
Rău se zbate lacrima,
Sub pleoapa ochiului drept.

N-a știut bine s-aleagă,
Pe cine-n viaț-a iubi,
Ruptă-i coarda inimii,
Dar cine s-o înțeleagă?!

O lacrimă-ntr-una șterg,
Zile-ntregi și nopți la rând,
De ce îmi mai ești în gând,
Nici acum nu înțeleg.

Lacrimile râu coboară,
Din ochii mei triști și goi,
Aș da timpul înapoi,,
Și aș vrea să nu mă doară,

Când în iubirea-i crezut,
Și-ai pus suflet mult în ea,
Singură doar lacrima,
Este-al inimii dulce alint.

O lacrimă stă să cadă,
Și mă rog la Dumnezeu,
Să te-ajungă dorul greu,
Când ți-o fi viața mai dragă,

Ai să vrei să fii al meu,
Insa de tin’ n-oi mai ști,
Căci ochii mei castanii,
La tin’nu vor mai privi,
C-au sfârșit a te – ndragi.

——————————-

Elena TUDOSA

16 aprilie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Salonul trist

Salonul trist

 

E un salon ce plânge,
Bolnavi, chinuite suflete
Unde se scurge sânge,
Din răni şi eprubete.

Orizontul lor a dispărut
In clipa ce moare-n zare,
Lacrimi amare au apărut
În ochii trişti de refuzare

Îşi pun adesea întrebări,
De ce noi,sau tu, sau eu?
De ce aceste mari dureri?
Răspunsu-l ştie Dumnezeu

Timpul aici greu se scurge
Printre reci priviri pierdute,
Aici bucuria nu mai ajunge
Auzi doar suspine, gemete,

Credința-i rază de lumină,
Rugăciunea le este alinare,
Speranța-i a vieții vitamină,
Icoana-i sufletului luminare

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 aprilie 2019

 

Pictură by Chiriac Cristian Dan

Anatol COVALI: Ce-s anii mei?

Ce-s anii mei?

 

Ce-s anii mei care s-au dus mereu
fără ca-n ei, cu ei, să fiu şi eu?

Unde pieriră
şi se risipiră

clipele care-au tins spre-un apogeu

din culmea cărui
mie să mă dărui

spre-a fi în tot şi-n toate corifeu?

Multe-s pierdute
sau neîncepute

fiindcă mi-a fost întruna greu la greu,

că totdeauna
am fentat furtuna

şi-am stat ascuns, speriat, în eul meu…

De-aceea anii
mi-s atât de stranii,

rămaşi la stadiul prim, de minereu,

o biată stîncă-n
care, sperând încă,

din când în când, ciopleşte Dumnezeu !

————————————–

Anatol COVALI

București

16 aprilie 2019

Elena VOLCINSCHI: În mine port o vină

ÎN MINE PORT O VINĂ

 

Mi-ai dat să beau iubite când sete-aveam de tine,
Roua zorilor moi din palme ce-aveai fine…
Mi-ai așternut pe pântec covor de sărutări
Și cum mă-împresurai cu zeci de îmbrățișări!

Te strecurai în mine cu calm de primăvară
Și câte vorbe dulci, îmi spuneai-n orice seară,
Pe stunele iubirii și-n fremătări de noapte,
Mă „rătăceam” plăcut prin mângâieri și șoapte.

Pe trupul tău ades, m-am așternut năframă
Și-n suflet îmi doream să fiu încodat’ mamă…
,,Dar, cum să împlinesc voința unui dor,
Când pentru împlinire, există-un Creator”?

Mi-ai dat să beau iubite, nectarul auriu
Din fruct divin ai spus; dar, n-aveam cum să știu,
Că licoarea era dintr-o neagră magie
Și-avea să mă despartă de tine… pe vecie.
…………………………………………………………….

Iubite în mine-i iarnă și-un ger durut mă tace,
N-am zile însorite, ninsori am și băltoace
Și-n nopțile în care visul de dor suspină,
Îmi sângeră-amintiri cu-a neuitării vină.

Îmi simt amurgul trist sub soarele meu rece,
În mine port o vină mă doare și, nu-mi trece…

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Amurguri și anotimpuri’’, 2018)