Ileana Cornelia NEAGA: Despre fericire în citate

Cine nu vorbește despre fericire, azi? Cred că toți am așteptat ziua de azi să strigăm în gură mare: „Suntem Fericiți”!  Cu toate că:  „Omul fericit nu are calendar. – Titu Maiorescu”.

Căutăm fericirea în fiecare zi și nu o simțim că ea e deja în sufletul nostru, în fiecare clipă ne umple inima de bucurie! O rază de soare, ciripitul unei vrăbiuțe,  râsul zglobiu al unui copil, un fluturaș galben,  adierea vântului prin păr, îi adevărata fericire: „Oamenii adevărați găsesc bucurii în toate lucrurile. Theodore Roosevelt”

Fericirea e și modul nostru de a fi, felul cum  gândim, de a face în fiecare zi ceea ce ne aduce satisfacții, ne aduce zâmbetul pe buze!  Gătim, spălăm, dereticăm, citim, ne plimbăm! Să o facem cu bucurie pentru cei dragi, pentru noi însăși. Să aducem bucuria în suflet: „Secretul fericirii nu constă în a face ceea ce-ți place, ci a-ți plăcea ceea ce faci. – James M. Barrie”

Câteodată  trăim din amintiri, ne aducem  aminte doar de  zilele cu soare, cu împliniri din trecut, uitând că trăim în prezent și putem fi fericiți: „Oamenii fericiți au memorie scurtă și multe amintiri. – Martin Page”

Prin felul nostru de a fi, prin acțiunile de zi cu zi, prin pozitivitatea gândirii, vom atrage în jurul nostru  oameni frumoși, oameni cu suflet mare, prieteni și toate astea la un loc dacă nu e fericire, ce poate fi? – „Optimismul este un magnet pentru fericire. Dacă rămâi pozitiv, atragi lucruri pozitive și oameni buni. – Mary Lou Retton”

 Că „Fericirea depinde de noi”  a spus-o  deja Aristotel.

Uneori, supărați pe lume, supărați pe nori, supărați pe insuccesele venite cu duiumul, vrem să ne răzbunăm pe soartă, chiar și pe noi însuși! Cei ce știm să iertăm suntem adevărații învingători, adevărații fericiți: „Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te, dacă vrei să fii fericit o viață, iartă!” a zis cineva, un Anonim!

Dar fericirea cea mai mare e atunci când vezi că cel drag inimii și sufletului tău, trăiește fericit! Când zi de zi îi simți sufletul împăcat și dormi liniștit că Fericirea i-a bătut la ușă! Atunci ești și tu norocos: „Dragostea este atunci când fericirea altei persoane este esențială pentru propria ta fericire. – Robert A. Heinlein”.

 Observi că norocul a întrat în casa unor oameni răi, oameni fără scupule, și-ți pui întrebarea dacă sunt și fericiți! Alexandru Vlahuță a scris: „Cei răi pot avea noroc, însă doar cei buni pot fi fericiți.”

Deci, putem striga în gura mare, în fiecare zi, că suntem fericiți!

Fericire e în noi, ne ține de mână, nu trebuie să o căutăm, ne găsește singură!

 Fericire înseamnă să fii mamă, să fii soție, să fii femeie, acum și-n vecii vecilor! Amin!

——————————
Ileana Cornelia NEAGA

20 martie 2019

Ioana CONDURARU: Iubiri de Primăvară

Sfioasă, Primăvara se pierde pe alei,
Ținând în palmă floarea ce râde-n ochii tăi,
Iar eu mă pierd mirată, în gând diamantin,
Când zorii se arată, prin ramuri de mălin.

Valsează încântată de soarele viclean,
Ce-i dăruiește clipa prin raze de mărgean,
Acum când răsăritul din valuri se arată,
Tremurând feeric, pentru un chip de fată.

Surâde dimineața trecând pe la ferești,
Cu fluturii pe gene și cu priviri cerești,
Dar tu simbolic dai, din inimă sărutul,
Gustând tăcut din ceai, tot căutând trecutul.

Eu visătoare rup, din infinit iubirea,
Nemaivoind nimic ocolindu-ți privirea
Și las la întâmplare, a timpului tumult,
Să se piardă în zare, cu trenul care-a venit.

Nu vreau nimic să-ți cer, tribut îmi e tăcerea,
La margine de cer căci asta-ți este vrerea,
Când pastelate, iubirile… înfloresc,
Pe fruntea divină, în chip Dumnezeiesc.

———————————-

Ioana CONDURARU

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Rugă de primăvară

Mă rog la ziua plină de splendoare
Să îmi alunge negura din vis
Şi luminat de zori cu felinare
Să-mi redescopăr visul interzis.

Mă rog la nori furtună şi la mare
Şă-mi poarte gândul prins în flori tei
Spre chipul tău ce arde-n depărtare
Şi fumegă în noapte cu scântei.

Mă rog să prinden clipele de mâine
În clipele ce ard nedesluşit,
Să fim doar noi sub cerul care ţine
Buchetul cu iubiri fără sfârşit

Mă rog de cântul plin de nostalgie
Să ne dezmierde-auzul, cu viori
Ca valsul nou, prea prins în frenezie
Să ne rostească prin rotiri, fiori.

Şi tot mă rog cu ruga prinsă-n rugă
Să te întorci plutind pe dorul tău,
Ca în sărut dorinţa să se scurgă
Din dorul tău nestins în dorul meu.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

18 martie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Regină și nebun

Azi a fugit nebunul din sală, de sub tron
După a lui Regină ce-n soartă-i fu stăpână…
Un veac strânsese lacrimi în zâmbetu-i de clovn
Sub giumbușlucuri frânte și-i sărutase-o mână !

 

În coridoare negre nu tremură arginții
Și clopoțeii veseli au frânt, pe veci, sonorul
Pentru că astăzi clovnul ia Biblia și sfinții
Și șapte popi pe urmă…îi lunecă soborul…

 

În curtea cu văl negru , ieri i-a murit Regina
Pe eșafodul unde se pierde pe veci capul…
Ea își plecase ochii, recunoscuse vina
De a iubi nebunul și-a merita valtrapul !

O săgetase-n coastă un înger cu ochi negri…
Femeia, nu Regina, zăcea pe lespezi reci
Și și-a închins doar ochii, a stins lumina veghii…
I-au pus bănuți de aur, coroana pentru Regi .

Și despărțiți de soartă, de rang și de cutume ,
Fugeau goliți de lacrimi în raiul neatins
El îndoia genunchii și o purta pe dune…
…Sahare înverzite sub cer de soare, nins!

——————————

Irina ALEXANDRESCU

19 martie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Reverie

REVERIE

 

Mă prind de aripa unui timp,
În zboru-i postulat de zei
Ca un descântec ce adie un nimb
Cu călimări de mir scriu rugi pe cer.

Foile nescrise din sufletul meu,
Cu glas de clopot penelul să le scrie
La liră precum odat` un semizeu
Arătându-și sacra măiestrie.

Mă înfirip în neființa ta,
Naiadă, până dincolo de abis
Unde a apus eternitatea
Iar sensul vieții nu-i decât un vis.

Visez cum din clepsidră curgi spre mine,
Cel ce sunt profanul din tenebre
Cel ce nu are temple să se-nchine
Și-i sunt colinde odele funebre.

Glasul tău e visul ce mă doare,
În țipăt de pescăruș damnat
Pictând în zbor un răsărit de soare
Pe șevaletul unui curcubeu de jad.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

19 martie 2019

Mia UNGUREANU: Simbioză

N-am să te cert, de n-oi veni
N-am să te strig în noapte,
Am să te-aștept în zori de zi
Când tu vei fi departe.

N-am să te șterg din poezii
Când sufletu-mi vibrează,
Nici nu te-ntreb , „de unde vi”?
Tu ești, „Lumina trează ”

Iubitule, te port în gând
Ca pe-o prezență vie,
Când apa mării murmurând
Mă scaldă -n nostalgie.

Visez o zi , și-aștept cu drag
Un cer senin cu soare,
În care tu vei fi în prag
În zi de sărbătoare.

——————————-

Mia UNGUREANU

18 martie 2019

Anatol COVALI: Nu am uitat

Nu am uitat

 

Nu am uitat şi îmi aduc aminte
de tot ceea ce-n viaţa mea a fost,
iar pasiunea ta, mereu fierbinte,
o simt şi-o ştiu aproape pe de rost.

Nu am uitat. Povestea minunatã
va strãluci superb în viitor,
neîncepând nicicând cu-a fost odatã,
ci pãrând vie-aproape tuturor.

Nu am uitat. O astfel de iubire
se împlineşte rar pe-acest pãmânt,
arzând într-o deplinã împlinire,
fiind mereu necontenit frãmânt.

Nu am uitat ce mare pasiune
ne-a mistuit, cum mistuie şi-acum,
când rugul încã n-a ajuns tãciune
şi-n flãcãri nu se-aratã niciun fum.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 martie 2019

 

Luminița BORCAEAS: Suflet în lumină

Suflet în lumină

 

Am fost o umbră cu inima frântă pierdută total într-o durere,
mi se injectase groază, întuneric, cu văzul strangulat simțindu-mi sufletul crucificat.
Eram pierdută în marea dorului tristețe ce-mi trimitea săgeți amare cu a lui fețe,
picurându-mi sângele din porii deschiși, spălându-l valul cu ochiul ascuns.

Cu trupul firav și gura pucioasă ies în genunchi din bătălia spumoasă,
cu remușcări mi-ascult Eu-l de la distanță, primindu-mi palma că te-am iubit odată.
Eram copilă când te-am iubit pe tine, tu culegând laurii iubirii virgine,
în ochii tăi de cuceritor nefiind decât o glorie-n amor.

Totul începuse ca-n mitul cu Zei inconștientă răcorindu -mă cu stropii tăi reci
gustând din pocalul visului fantomă, cu flux de nisip ce iubește, blestemă.
Eram condusă de jocul pe ramuri ce ardea dragostea ca un cuptor
ascunzându-și culoarea în răsărit de noapte, încălcând tăcerea cu goliciuni puroi.

Acum totul e în ceață si-n căptușeală s-a terminat dansul de seară,
privesc la doliul ce mă-nconjoară, urlu și alung iubirea mortală.
Chiar de te întorci și mâna mi-o întinzi ești acuzat căzând în abis,
alt soare m-așteaptă sădindu-mi iubiri și cu credință un înger mi-așterne lumini .

——————————

Luminița BORCAEAS

19 martie 2019

Elena TUDOSA: Versuri

Dorul

 

E un timp că dorul greu,
Îmi iese tiptil în cale,
Mă împiedică mereu,
Aducându-mi numai jale.

 

Fac ce fac să fug de el,
Încerc să m-ascund prin lume,
Dar atâta-i de mișel,
Că se ține scai de mine.

De-as putea măcar a-l prinde,
Într-o ladă l-aș băga,
Dar e hot și se ascunde,
Rău îmi frânge inima.

Că nu-i zi, nici noapte nu-i,
Să nu mă mistuie-n gând,
Rău mă arde focul lui,
Și-s mai tristă ca oricând.

Cum să fac lume să scap,
De acest dor greu, flămând,
Ce mă face ca să zac,
Ca un om, ce-i muribund?

Știe careva vreun leac,
Sau să-mi spună vreo povăța,
Dorului să-i vin de hac,
Că-mi umbrește a mea viață ?

Nimeni nu are ce-i face,
Viața dorulu-i pribeaga,
Voi scăpa când m-oi intoarce,
La căsuța mea cea dragă.

Nici atuncea nu se știe,
Îl voi simți în priviri,
Lipsa lui nu o să fie,
Voi găsi -o-n amintiri.

 

Coșmar straniu,

 

Orbercaiesc căutându -te cu inima frântă,
În umbra trecutului ce mă urmărește încă,
Te caut în bezna nopții, îmi apari ca o năluca,
Mi-e groaznic întunericul, și mi-e atâta de frică.

Mă pierd pe-ale dorului cărări întortocheate,
Încerc să mă agăț de un fascicol firav de lumină,
Un ecou nedeslușit îl aud zicându- mi,, vino mai aproape „,
Apoi dispare, și-i tăcere infernal de meschina.

Cu genunchii zdreliți și mâinile sângerânde,
Îmi fac loc prin pustiul plin numai de mărăcini,
În tâmple – mi pulsează venele tremurânde,
Iar ochii cu o usturime îngrozitoare, scânteiază lumini.

Un urlet din gât strident răsună în a nopții tăcere,
Reușesc să m-agăț de un colt zgremturos de stâncă,
Mă străpung și mă săgeată toate îngrozitor de durere,
Te strig, nu te zăresc și mă pierd în bezna adâncă.

Alunec și mă văd căzând în abis într-un târziu,
Simt o atingere, cineva încearcă să-mi întindă o mână,
Mă trezesc speriată, totul în jurul meu e brutal de pustiu,
Tremur, un of ca un spin mă înțeapă feroce în inimă.

Încerc să-mi revin din acest urât, straniu coșmar,
O sudoare rece corpu-mi inundă și tremur de frig,
Lipsa ta mă chinuiește nespus deși totul e în zadar,
Am ajuns să te caut și în visele care mă înfrâng,
Doar teama mă însoțește, voi putea oare să o înving?

 

Lumea mea,

 

Trec zilele și nopțile pe rând,
În calendar azi mai întorc o filă,
Mă mistuie în suflet și în gând,
Un dor, de prea frumoasa mea copilă.

Toate comorile din lume,
Ți le-aș da doamne să le ai,
Din inima te rog, fă o minune,
Să-i strang în brațe chipul ei bălai.

Sunt răvășita de tristețe,
As vrea să mă -nteleaga cineva,
Mă -nchid în sine într-o lume,
Ce-mi aparține ca fiind a mea.

Vă bucurați, voi sunteți împreună,
Iar eu în lumea mea, ce mă -ntristeaza,
Petreceți timpul doar cu voie bună,
Iar ochii mei într-una lăcrimează.

Ce crudă unora le este soarta,
Din ceruri este scrisă ca o lege,
Trăiești în suflet numai cu speranța,
Și totuși cine poate-a te-ntelege.

Continue reading „Elena TUDOSA: Versuri”

Zamfira CIOBANU: Cântul de noapte

Germeni de dor la plus infinit
Îmi cântă iubirea spre largul zenit
Zboară fiorul cu-o iute săgeată
Spre culmi neștiute vreodată .

Prin cântul de noapte muzele vin
În cupă își poartă vinul pelin
Îndeamnă la visul greu de atins
Să meargă iubirea pe drum necuprins.

Potecă de rouă cu frunzele crude
Sclipesc luminițe prin firele ude
Răcoarea se simte în zorii legați
Cu fir de arginți prin pașii purtați.

Umblă și cată-n pribeagul pustiu
Numărând gânduri cât poate nu știu
Întinde o mâna spre raza de stea
Iubirea să aibă lumină când vrea.

Leagănă visul purtând nemurirea
Răsare din dor ca vrăjită iubirea
S-aline păcatul din suflet iubit
În firul ce deapănă ghem aurit .

Timpul o pânză întinsă să-i fie
Albul iubirii cu dor să-i mângâie
În clocotul mare pașii s-adune
Stele mărunte depuse in dune.

La capăt de drum din atâta umblat
Slobozind iubirea din dorul purtat
Spre zarea senină s-alunge furtuna
Să rămână prin vreme întodeauna .

—————————–

Zamfira CIOBANU