Valenţiu Liviu MIHALCIA: Dragoste, multă dragoste

Cioc, cioc, cioc!

La uşa de la intrare.

Ridic ochii de pe cartea ce o citesc şi ascult.

Linişte.

Îmi continui lectura.

Cioc, cioc, cioc! Din nou.

Îmi ridic iarăşi privirea şi mă întreb în sinea mea: oare cine o fi? Nu aştept pe nimeni. Poate mi s-a părut.

Nici nu apuc să arunc din nou ochii pe carte şi iarăşi se aud clar trei ciocănituri la uşă.

Totuşi, e cineva. Insistă. Cine o fi? Şi cum a ajuns până la uşă? Cum a intrat în curte? Trebuia să fi auzit mai întâi interfonul de la poartă.

Mă ridic de pe fotoliu, ajung la uşă, pun mâna pe clanţă, apăs şi deschid. Nimeni şi nimic de cealaltă parte a uşii. Fac un pas înainte şi arunc o privire în stânga şi în dreapta. Nimeni, nicio mişcare.

Revin în casă şi trag uşa după mine, uşor contrariat. Mă îndrept către fotoliu şi după câţiva paşi rămân ţintuit.

Uimire?! Spaimă?!

Pe celălalt fotoliu, şade cineva şi răsfoieşte cartea pe care o citesc.

Derutat şi cu o anumită teamă în glas întreb: – Cine eşti şi cum ai intrat înăuntru?! Nu era nimeni când am deschis uşa.

Celălalt a închis cartea şi uşor a aşezat-o în locul în care o lăsasem eu. Apoi, fără grabă şi-a ridicat ochii şi m-a privit.

O privire adâncă, nebănuit de pătrunzătoare.

Parcă aruncase asupra mea o vrajă. O scanare din creştet până în tălpi.

Nu pare fiinţă omenească.

Un fior mă strabate pe de-a întregul. Spaimă, uluire! Sunt mut!

Totuşi mă smulg sau mai bine zis încerc să mă smulg din această stare de transă şi de-abia murmur:

– Cine eşti?!

O voce calmă, dar hotărâtă străbate aerul şi zice: – Eu nu am nevoie să mi se deschidă vreo uşă de pe Pământ. Nici nu trebuie să sun sau să ciocănesc. Intru pur şi simplu. Totuşi, acum am facut o excepţie. Pe jumătate, de fapt. Fiindcă nu m-ai găsit în faţa uşii aşteptând, ci şezând în fotoliu.

– Bine, dar cine eşti şi de ce eşti aici?

– Cine sunt? Toţi mă întreabă!

– Să mă prezint cum se cuvine: sunt Îngerul Morţii.

Inima mi se opreşte parcă, sângele refuză să mai circule, mintea este complet blocată. Totuşi reuşesc să încropesc un mormăit: – Îngerul Morţii?!

– Da! este răspunsul celuilalt.

– Şi de ce eşti aici, întreb eu.

– E simplu de altfel, vine răspunsul acestuia. E timpul. S-a terminat. Am venit să te iau. Am fost trimis să te iau.

– Unde să mă iei, revin eu cu întrebările?

– La EL. Te aşteaptă. Eşti binecuvântat. Mergi direct la EL.

– Să înţeleg că până aici mi-a fost?

– Da, este răspunsul.

Încerc să mă dezmeticesc şi să judec totul în mod logic.

– Şi plecăm pur şi simplu, întreb eu?

– Fără să-mi iau rămas bun de la soţie, de la cei dragi? Şi mai am atâtea lucruri de făcut pe Pământ!

– Cum ar fi, de exemplu vine replica Îngerului?

– Multe, nu pot exemplifica acum.

– Totuşi, măcar un exemplu poţi să îmi dai? este replica celuilalt.

Mintea e complet blocată, nu reuşesc absolut nimic să scot din ungherele creierului.

– Ce ai avut de făcut, ai făcut până acum. Gata, e momentul să plecăm.

– Totuşi, nu mai există şi o altă posibilitate, o amânare, încerc eu?

Răspunsul e sec şi hotărât.

– Să mergem, zice Îngerul.

Pentru moment, privirea mi se tulbură. Simt o ușurare şi o linişte în acelaşi timp. Frica, spaima, tulburarea au dispărut. Sunt uşor ca un fulg.

Sunt deasupra casei, mă îndepărtez de Pământ şi văd totul din jur din ce în ce mai mic.

Îngerul tace şi plutim împreună. Pământul nu se mai vede, a dispărut cu totul.

Acum observ că acesta are aripi. Aripi albe, nu negre. Alb strălucitor.

El are aripi. Dar eu cum reuşesc să zbor?! Cred că întrebarea aceasta nu îşi mai are rostul.

Deodată, mă cuprinde un dor imens de cei dragi. Sfâşietor.

– Doamne ai milă de mine! Nu mă lua acum, te rog mult, din tot sufletul! Mai am de dat…..

Scotocesc prin toate colţurile minţii, să găsesc răspunsul.

Deodată, strig cu disperare, din adâncul sufletului meu: – Dragoste, mai am de dat multă dragoste! Dragoste, este ceea ce mai am mult de dat!

Îngerul se opreşte. Parcă ascultă ceva sau pe cineva. Sclipire şi uimire se observă în privirea sa.

Închide ochii şi afirmativ dă din cap.

Apoi îi deschide, se uită la mine şi spune: – Bine! Te vei întoarce. EL a hotărât. Şi totul depinde de tine. Dar, nu uita ceea ce ai spus. Că mai ai multă, multă dragoste de dat.

Şi dispare.

O senzaţie de prăbuşire în gol mă cotropeşte cu totul. Au fost secunde, minute, ore? Nu ştiu. Poate nici nu există acolo noţiunea de timp, de spaţiu.

Tresar şi mă trezesc din aţipeală cu un nod în gât şi o senzaţie de gură uscată.

Sunt din nou pe fotoliul meu. Cartea stă să îmi alunece din mână.

Clipesc de câteva ori şi îmi scutur capul. Să mă dezmeticesc şi să înţeleg ce s-a întâmplat.

Bucuros, îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost doar un vis. Visasem că îmi venise sfârşitul.

Răsuflu uşurat şi bucuros. Parcă primisem o nouă viaţă.

Se aude cum se răsuceşte cheia în broasca uşii de la intrarea în casă.

E soţia, îmi dau singur răspunsul. Sar de pe fotoliu şi cu paşi grăbiţi mă duc să îi deschid uşa şi să o întâmpin.

Deschid uşa. În prag e soţia mea cu două sacoşe mari de cumpărături.

Păşesc către ea şi o cuprind cu totul în braţe, aproape să o sufoc de tot în această îmbrăţişare lungă.

– Mai bine m-ai ajuta şi să iei măcar o sacoşă, intervine ea. Îmbrăţişările pot să mai aştepte, completează.

Bucuros că pot fi de folos, îi iau sacoşele şi mă îndrept către bucătărie.

În tot acest timp, ea s-a descotorosit de încălţămintea şi îmbrăcămintea de oraş şi s-a aşezat pe celălalt fotoliu, exclamând: – Ce zi am mai avut şi astăzi! Şi traficul ăsta infernal.

Închide ochii, îşi trage sufletul pentru moment. O clipă de relaxare. Deschide ochii şi privirea îi este atrasă de ceva de pe pardoseala livingului. Se apleacă, ridică obiectul şi întreabă: – Asta ce mai este?

Între degetele mâinii ei a poposit o pană albă.

– Ce frumoasă este?! Şi ce albă este, strălucitor de albă!

Înlemnesc.

Totuşi, nu a fost vis.

A fost aievea.

Îngerul a fost aici.

EL mi-a mai dat o şansă.

Şi îmi aduc aminte ceea ce m-a salvat: dragoste, multă dragoste de dat.

Da, dragoste, multă dragoste!

––––––––––

Valenţiu Liviu MIHALCIA

9 februarie 2019

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondel în doi

Rondel în doi

Pășind pe calea vieții amândoi,
Sub soare arzător sau cer cu nori,
Ca două frunze vom dormi-n zăvoi
Să ne trezim iubindu-ne în zori.

Ne vom spăla cu apa de la ploi
Ori doar cu roua nopții de la flori.
Pășind pe calea vieții amândoi,
Sub soare arzător sau cer cu nori.

Uitând de griji, de tristele nevoi,
Vom zămisli în suflete comori,
Iubirea îmbrăcând-o în culori,
În verde crud și în cuvinte noi…

Pășind pe calea vieții amândoi.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

22 februarie 2019

Galina MARTEA: Editura „Anamarol„ – „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18, 19, 20

Calitate și competență editorială. Așa se prezintă Editura „Anamarol” din București, administrată de renumita scriitoare Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, academician, scriitor, editor, jurnalist cultural, antologator, manager), care prin talentul original de scriitor și editor constituie integritatea și meritul notabil de nivel național și nu numai. Este o plăcere de a te referi la lucruri ce țin de valoare, atribute esențiale în virtutea cărora se realizează arta editorială în beneficiul comunității române, dar, în același timp, și în beneficiul culturii românești. De această dată editorul și antologatorul Rodica Elena Lupu pune la dispoziția cititorilor un număr impunător de lucrări admirabile și extraordinar de interesante, de o pondere aparte pentru literatura română. Este vorba de antologia de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele 18-19-20, publicată recent în cadrul Editurii Anamarol. Cu conținuturi onorabile, volumele în cauză oglindesc în sine lumina viabilă care completează și îmbogățește cultura omului, cultura unei societăți ce este mereu în evoluție.

Cu prezența unor scriitori renumiți, dar și mai puțin renumiți, cuprinsul lucrărilor este o bogăție spirituală, o bogăție istorică, o comoară de informații cu analize literare de tot felul despre viața și existența din acest univers. Volumul 18, spre exemplu, se prezintă ca un adevărat tezaur spiritual al culturii românești. Din el fac parte scriitori celebri precum Martha Bibescu, Emil Cioran, Aristide Buhoiu, Ion Brad, Ion Dodu Bălan, Nicolae Dabija, Radu Cârneci, Rodica Elena Lupu. Cât despre Martha Bibescu (născută la 28 ianuarie 1889 – decedată la 28 noiembrie 1973, la Paris), domnia sa a fost o prezență fascinantă în lumea intelectualității universale și în viața publică europeană, scriitoare franceză de origine română, numele său fiind și sub preudonimul Lucile Decaux. Fiind una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX, dar și pentru talentul său literar, principesa Martha Bibescu, prin frumusețea și inteligența sa uimitoare, a produs o impresie puternică asupra unor mari personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Cu o biografie demnă de atenție, Martha Bibescu de-a lungul timpului a scris foarte multe romane cu conţinut evocator-istoric și de ficţiune, cât şi versuri lirice, dintre ele unele fiind „Isvoru-Ţara sălciilor”, „Papagalul verde”, „Destinul lordului Thomas”, „La bal cu Marcel Proust”, „Confesiuni şi portrete”, „Corespondenţa cu Paul Claudel”, „Portrete regale, Raiul naiadei”, etc. Un alt nume de autoritate culturală românească este Ion Dodu Bălan (născut în 5 octombrie 1929 – decedat în 6 mai 2018, profesor universitar, critic şi istoric literar, folclorist, poet și prozator din România), care pe parcursul anilor a publicat peste 25 de cărţi de critică literară despre istoria literaturii române, precum și eseuri, proză, poezie, de o atenție aparte fiind lucrările „La politique culturelle en Roumanie” (în limba franceză, publicată de editura UNESCO din Paris) şi „A Concise History of Roumanian Literature” (în limba engleză, editată în 1981). Ion Dodu Bălan a fost distins cu mai multe premii literare (dintre care cele mai consistete fiind premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române” pentru monografia de istorie şi critică literară „Octavian Goga” şi premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru lucrarea în proză „Artă și ideal”) și este considerat unul dintre reprezentanții protocronismului literar românesc. Cât despre doctorul în ştiinţe istorice, Dan Bodea (membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societății de Ştiinţe Istorice din România, membru al Centrului de Orientalistică – Universitatea din Bucureşti) este scriitorul care își dedică în exclusivitate timpul pentru activitatea literară și ştiinţifică, în cele din urmă publicând peste 30 volume de poezii și eseistică. Iar analizele efectuate asupra activităţii ştiinţifice şi poetice au făcut ca o serie de personalităţi din societatea română să fie prezente în Dicţionarele editate de domnia sa: „Dicţionar general al literaturii române”, vol.I; „Enciclopedia Personalităţilor din România”, editia a II-a; „Dictionarul scriitorilor romani de azi”; „Oameni de seama ai Maramuresului-dicţionar 1700-2010; „O altfel de istorie a literaturii române”, vol. 2; „Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluţionari”; „Dicţionarul scriitorilor români de dupa anul 1989”, lit. A-B. Un loc aparte în antologia de față îl ocupă și scriitorul Ion Brad (născut la 8 noiembrie 1929 – decedat la 6 februarie 2018), diplomat, poet, eseist, romancier, memorialist, traducător și scriitor român, între anii 1973-1982 fiind ambasadorul României în Grecia. Pentru numeroasele volume de poezie şi proză Ion Brad este nominalizat de Academia Română pentru cartea cu versuri „Cu timpul meu”, vol.l, și de Uniunea Scriitorilor din România pentru volumul de proză „Cele patru anotimpuri”, cât și premiul de poezie „Transilvania” de la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”. În ultimii ani de viață, anii 2014-2018, domnia sa a publicat câteva volume de poezie şi proză la Editura Anamarol („Cărţile prietenilor mei”, „Alte cărţi ale prietenilor mei”, vol.1- 2; „Oameni şi cărţi”, vol.1-2; „Lecturi particulare”, vol.1-2), în același timp, fiind prezent și în antologiile „Simfonia poeziei”, „Întâlnirea poeţilor” – multilingve, „Verba Volant, Scripta Manent”, „Simbioze lirice”, „Carmen”, editor/ tehnoredactare/ coordonator Rodica Elena Lupu. În prelungire, în paginile antologiei „Verba Volant, Scripta Manent” ne întâlnim și cu marele ziarist, realizator de televiziune și scriitor Aristide Buhoiu (născut în 4 aprilie 1938 – decedat în 17 septembrie 2006, la București), autor a șase cărți de cultură și literatură, publicând în Statele Unite ale Americii ediția princeps „Poezii” de Mihai Eminescu, totodată, este deținător a cinci premii naționale pentru televiziune. Domnia sa a fost unul dintre cei mai cunoscuti realizatori de televiziune în perioada de dinainte de 1989, între anii 1976-1983 devenind celebru prin realizarea ciclului de reportaje „Drumuri Europene”, difuzat de postul național de televiziune TVR. Stabilit în SUA după anul 1984, Aristide Buhoiu urmează activitatea de editor al publicaţiei săptămânale „Universul”, concomitent realizând interviuri cu mari personalități precum Ronald Reagan, Ion Iliescu, Bill Clinton, Adrian Năstase, Virgil Gheorghiu, Petre Ștefănescu-Goangă, Ștefan Odobleja, Henri Coandă, Anghel Rugină, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Amita Bhose, etc., în modul acesta contribuind esențial în promovarea României în lumea universală. O altă personalitate distinctă a neamului românesc este poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul literar și editorul Radu Cârneci (născut la 14 februarie 1928 – decedat la 9 decembrie 2017), Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, considerat de criticii literari „Poetul iubirii”. Deținând premii importante din partea Academiei Române şi Uniunii Scriitorilor din România, domnia sa pe parcursul întregii vieți a reușit să completeze cu multă onoare cultura și literatura națională română, astfel publicând zeci de cărți cu poezie, eseistică, traduceri, fiind și autorul/ coordonatorul unor antologii de mare valoare. Radu Cârneci este unul dintre cei mai reprezentativi poeți români ai perioadei postbelice și postcomuniste. Un capitol aparte este rezervat și pentru celebrul scriitor și filozof român Emil Cioran (născut în 8 aprilie 1911 – decedat în 20 iunie 1995, la Paris), unde până la moarte a trăit fără să ceară cetățenia franceză, fiind apatrid. Prima carte a domniei sale apare în 1934 în România, întitulată „Pe culmile disperării”, care a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru Premierea tinerilor scriitori needitați și Premiul tinerilor scriitori români. În 1940 începe să scrie lucrarea „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, varianta finală a lucrării respective (inedită până în 1991) fiind definitivată în 1945, anul stabilirii în Franța. Creația literară în limba franceză este destul de vastă, înregistrând în palmares zeci de lucrări de mare importanță. În linii generale, opera marelui gânditor este bazată pe acțiunile ființei umane și anume: păcatul originar, rostul plin de suferință a istoriei umane, despre civilizație, percepția însușirilor negative, despre sensul credinței, despre idei absolute, etc. În cele din urmă, în baza succeselor realizate, Emil Cioran în anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române. În rândul marilor scriitori români este prezent și Nicolae Dabija (născut la 15 iulie 1948, Basarabia), poet, romancier, eseist, istoric literar, redactor șef al revistei „Literatura şi Arta”, om politic din Republica Moldova, preşedinte al Forului Democrat al Românilor din R.Moldova (2005-prezent), membru de Onoare al Academiei Române şi membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Uniunii Scriitorilor din Moldova. Volumul de debut „Ochiul al treilea” (1975) devine unul emblematic pentru generaţia şaptezecistă basarabeană, unde critica literară a denumit-o „Generaţia Ochiului al Treilea”. Aparițiile editoriale semnate de Nicolae Dabija înregistrează un număr record, fiind peste 85 de volume prestigioase, iar romanul său „Tema pentru acasă” este considerat, conform unui sondaj, „cea mai citită carte de beletristică naţională în ultimii zece ani”. Însă, o mare parte din cărțile cu poezii au fost traduse în cele mai prestigioase limbi ale lumii, editate în SUA, Italia, Federaţia Rusă, Ucraina. Domnia sa este Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova (1988, 2011), al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995), al Marelui Premiu „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin (Serbia, 2006), al Marelui Premiu „Nichita Stănescu” (1992), al Premiului Asociaţiei Juriştilor din România (2001), etc. Cu aceeași onoare, în rândul marilor personalități se încadrează și scriitoarea Rodica Elena Lupu (născută la Războieni, judeţul Alba, 27 ianuarie 1951), care scrie și sub pseudonimul Roena Woolf. Având în palmares publicate zeci de cărți de poezie, proză, romane, domnia sa este, în același timp, și un excelent editor care la ziua de azi a pus în lumină peste 500 de titluri de carte; concomitent este și un tenace antologator-coordonator, publicațiile prezentându-se în antologiile „Spiralele vieţii”, „Drumurile vieţii”, „Şansele poeziei”, „Doamnele poeziei”, „Arta de a fi”, „Simbioze lirice” – 20 volume, „Scripta manent” – proză – 10 volume, „Non multa sed multum” – româno-spaniolă, „Verba volant” – româno-italiană, „Carmen” – volumele 1-25, „Întâlnirea poeţilor” – multilingvă – 5 volume, „Simfonia poeziei” – multilingvă – 5 volume, „Verba volant, scripta manent” – proză – 15 volume, toate editate în cadrul Editurii Anamarol din Bucureşti între anii 2006-2017. De menționat că Rodica Elena Lupu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea compozitorilor şi Muzicologilor G.E.M.A din Berlin, Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe (SUA), International Association of Paradoxism (SUA), Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP), Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Quebec-Canada, Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA); Colegiul Consilierilor Juridici din România, „Ars Longa” din Nurnberg, etc. Ulterior, făcând referire la personalitatea Galinei Martea (născută în Basarabia, de origine română, 30 iulie 1959, actualmente în Olanda), prezentă în antologie, aceasta este o scriitoare (poetă, prozatoare, publicistă, critic și istoric literar) și om de știință (doctor în ştiinţe economice), cu sute de lucrări în domeniul economiei, învățământului, filozofiei, literaturii, multe din ele nominalizate cu premii naționale și internaționale. Domnia sa scrie foarte mult și despre tragedia poporului român basarabean în anii de independență, 1991-prezent, și este o adevărată luptătoare în elucidarea situației existente care se răsfrânge destul de nemilos asupra propriului popor. Cât despre Octavian Ursulescu (născut la 17 iulie 1947, în satul Câmpul Cetății, judeţul Mureş), domnia sa este un prezentator de televiziune, jurnalist și scriitor, în mod aparte, autor de eseuri literare. Octavian Ursulescu este renumitul prezentator al Festivalului de la Mamaia, realizând 14 ediții cu începere din anul 1983. Despre acest festival, reputatul critic italian Mario Luzzato Fegiz, după ediţia din anul 1990, a scris în ziarul „Corriere della Sera” următoarele: „un San Remo la Marea Neagră”, iar prezentatorul festivalului Octavian Ursulescu este „un Pippo Baudo român”, astfel făcând trimitere la celebrul prezentator al Festivalului de la San Remo. Un alt nume prezent în antologia de față este Sergiu M.Găbureac (născut la 9 Septembrie 1947, la Poieneşti-Vaslui, România), scriitor și publicist român, absolvent al Universității Al. I. Cuza din Iaşi, Facultatea de Filologie (1968-1972). Din octombrie 2000 domnia sa activează la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti în calitate de şef al serviciului Dezvoltarea Serviciilor Publice, dar, în același timp, este și lector-formator la Centrul de Perfecţionare în Cultură din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (2002-prezent). Sergiu M.Găbureac a editat 14 cărţi, unele din ele nominalizate cu premii naționale și internaționale, concomitent, fiind autorul a sute de articole de publicistică la ziare si reviste din țară și străinătate, distins cu decorația „Meritul Cultural – clasa a III-a”. Pe când, Magdalena Albu (născută la 26 octombrie 1972, Râmnicu-Sărat, județul Buzău) este scriitoarea care a publicat în timp volume de eseistică, istorie şi critică literară, cele mai consistente fiind „Dictatura nonvalorii”, Editura Anamarol, 2011; „Cultura română şi spiritul de haită”, Editura Anamarol, 2011; „Arta mizeriei”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; „Maladia fricii”, Editura Singur, Târgovişte, 2015; „Elogiul demnității”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2015. Magdalena Albu este și autoare de carte ştiinţifică, ultima lucrare întitulată „Impactul amenajărilor de desecare-drenaj pe terenurile cu soluri grele”, Editura Anamarol, 2011.

Cât despre volumele 19 și 20 ale Antologiei de proză „Verba Volant, Scripta Manent” sunt în aceeași măsură ca și volumul cu numărul 18, reprezentând valoare literară și importanță culturală. Printre numeroasele și celebrile personalități înscrise în antologie, volumele 19-20, se regăsesc scriitorii: Cezarina Adamescu (scriitor și critic literar român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău; opera scriitoarei cuprinzând peste 70 de cărți și nenumărate colaborări cu publicații literare din țară și străinătate), Nicolae Georgescu (renumit eminescolog, critic literar și cercetător, dr., prof.univ., savant, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor a zeci de cărţi despre viața și opera lui Eminescu și peste 100 de studii, articole, comunicări în ţară şi străinătate), Maria Giurgiu (născută la 1 noiembrie 1960, comuna Uda, județul Argeș, în prezent Italia – Pordenone, regiunea Friul; poetă și prozatoare), Mihai Iunian Gîndu (născut la 21 iunie 1969, în Bucureşti, poet și prozator), Mihai Manolescu (poet), Emil Cioran, Ion Brad, Rodica Elena Lupu, Galina Martea, Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Neluța Stăicuț, precum și mulți alții.

Așa cum s-a făcut referință de la bun început, antologia „Verba Volant, Scripta Manent”, cu volumele 18-19-20, unește în sine tot ceea ce este demn de apreciere și respect, simbolizând imaginea unei munci asidue întru culturalizarea poporului român, imaginea reală fiind Editura „Anamarol” din București, iar specialistul și administratorul veritabil în editarea lucrărilor respective este Rodica Elena Lupu. Așadar, editorul și antologatorul Rodica Elena Lupu este identitatea spirituală care prin intermediul publicațiilor sale și a Editurii Anamarol îmbogățește cultura națională română, transformând-o inevitabil în valori sociale absolute.

————————————-

Dr. Galina MARTEA

Olanda

22 februarie 2019

Valeriu DULGHERU: Politica este arta compromisului

Luni dimineață Moș Ion ne va întreba: ce am făcut?! De ce am rostit atâtea vorbe frumoase despre unionism, despre faptul că unica cale de ieșire din această sărăcie materială și spirituală este doar Reunirea cu România ca până la urmă unele din voturile noastre să se ducă direct la dușmanii unionismului – Dodon, Plahotniuc. Ce facem mai departe? Cum ne urmăm în continuare drumul eurounionist cu o guvernare care va scoate în afara legii Unionismul? Ne resemnăm cu sărăcia, cu corupţia, cu mafia?! Acum mai este timp de schimbat ceva. Luni va fi târziu, prea târziu. „Pe 25 februarie, Federația Rusă își mută hotarul pe Prut. Nu, nu este un titlu de roman sau film științifico-fantastic. Este o realitate pe care avem toate șansele să o trăim în urma alegerilor parlamentare care vor avea loc, în cel de-al doilea stat românesc, peste câteva zile” declara zilele trecute parlamentarul român C. Codreanu de la tribuna parlamentului României. Într-adevăr, nu sunt vorbe goale. Există pericolul major ca Rusia să-și atingă scopul mult jinduit în ultimii 28 de ani.

Se spune că politica este arta compromisului. În general așa este. În țările cu democrație veritabilă fracțiuni din diferite partide cu diferite ideologii până la urmă găsesc un compromis pentru a asigura o guvernare acceptabilă în folosul poporului. Revoluțiile permanente, or fi ele bune pentru ați demonstra supremația ideologică, dar sunt dezastruoase pentru economie, pentru omul de rând. Lucrul acesta îl înțeleg adevărații politicieni din democrațiile occidentale.

Dar nu și în politica basarabeană, în special, cea așa numită unionistă. Priveam în aceste ultime zile ale campaniei electorale talkshow-urile electorale ale candidaților pe circumscripții uninominale și pe cea națională. Într-o emisiune pe platou se aflau tocmai trei unioniști din patru participanți: V. Pavlicenco, I. Leașcenco și reprezentanta formațiunii „Antimafie”, care și ei se declară pentru Unirea cu România (în ceea ce nu cred chiar deloc, cunoscând trecutul politic al liderului ei traseistul S. Mocanu!). De ce această militantă unionistă V. Pavlicenco nu-și pune întrebarea dacă sunt unioniști, împărtășesc aceeași ideologie, de ce nu sunt împreună. De ce în permanență în alegeri ia sub un procent și continuă să se declare unică și cea mai mare unionistă. În democrațiile veritabile după primul eșec liderul partidului își dă demisia. De ce ea nu face acest lucru și doar tulbură apele în fiecare ciclu electoral. Pentru că nu e partid în sensul direct al cuvântului. Este un club de interese (personale).

În alte emisiuni televizate i-am observat cu satisfacție pe câțiva tineri unioniști – Vlad Bilețchi, Anatol Ursu și Ion Leașcenco, foarte bine pregătiți, foarte buni pentru o viitoare construcție unionistă, dar actualmente aflați în partide diferite. În una din ultimele emisiuni la TVR Moldova priveam cu satisfacție cum tinerii unioniști Vlad Bilețchi și Anatol Ursu își prezentau crezul unionist. Bravo! Tineri foarte bine pregătiți, căliți în mai multe acțiuni unioniste organizate de ei în ultimii cinci ani. Foarte buni pentru o viitoare construcție unionistă unică. Însă această euforie mi-a fost puțin umbrită de faptul că pe platou se aflau doi buni unioniști din două formațiuni unioniste diferite care, bravo lor, nu se atacau reciproc, însă de ce nu sunt împreună, într-un partid. Mi-am făcut o impresie proastă (dar cred că nu numai eu, în timpul emisiunii fiind contactat de câțiva prieteni care gândeau la fel) privind cum î-l atacau acești tineri pe colegul de platou, reprezentantul ACUM Chiril Moțpan, mult mai cumpătat, care încerca să-i convingă pe tineri că, în general ei au dreptate dar în situația dată ei nu fac altceva decât să toarne apă la moara lui Dodon și Plahotniuc. Mi s-a creat impresia (sper să greșesc!) că tinerii acționau din răzbunare pentru că anterior ar fi făcut anumiți pași pentru apropiere de Bloc și ar fi fost refuzați. Dacă a fost așa atunci aceasta este o scăpare a liderilor ACUM. Admit că ar fi avut loc aceste cazuri, inclusiv cazul când tinerii unioniști au fost alungați de la un miting al Platformei DA. Dar acum aceste acte de răzbunare sunt absolut inacceptabile pentru un politician.

Același lucru l-am observat și la Dorin Chirtoacă. Atâta speranță nutream în acest tânăr foarte bine pregătit și, sper, cu adevărate simțiri unioniste, dar comportamentul lui din această campanie electorală m-a dezamăgit complet. În primul rând s-a lansat în campanie electorală mult prea târziu (din cauza unchiului său!). S-a lansat într-un mod absolut inacceptabil pentru un politician, dezgolit, nereușind coalizarea tuturor unioniștilor într-un singur bloc, lăsându-i pe cei peste 30% de unioniști fără o opțiune clară unionistă în alegeri. S-a lăsat să fie condus de ranchiună, de simțul răzbunării, coborându-se până la nivelul unor discuții de la piață. O face mai mult din răzbunare pentru faptul că Blocul ACUM nu l-ar fi apreciat la justa lui valoare. În realitate însă a venit la Blocul ACUM mult prea târziu când practic nu se mai putea schimba nimic. Dar se știe că răzbunarea nu este o calitate bună pentru un politician.

De mult timp alegerile în acest colț de țară s-au transformat într-un circ. Majoritatea politicienilor, candidaților (în special de pe segmentul de dreapta) dau dovadă de un comportament tipic basarabean. „Nu trec eu dar nici el (ea) nu trece”, lansându-se cu hurta în alegeri, creând șanse reale la victorie dușmanilor neamului. Va mai amintiți cum M. Ghimpu tuna și fulgera cu unionismul lui că va face…, va drege…, iar în final a luat tocmai 1.8% în prezidențialele din a. 2016. Candidata PNL dna A. Can ne convingea că va câștiga alegerile la primăria Capitalei, împroșcându-i cu noroi pe toți cei care îi puteau fi aliați în activitatea ulterioară, ca în final să ia tocmai 0,17%. Și acum mulți au încurcat rampa alegerilor cu arena de circ. Te uiți la unii rătăciți agramați (gen Donică, Pascaru ș.a.) care se uită-n ochi și-ți declară că e sigur ca va câștiga, în realitate neavând nicio șansă. Îi privești pe alții foarte bine pregătiți, ar face față postului de președinte de țară, de premier, dar… Îi înțeleg perfect pe acești tineri (A. Ursu, V. Bilețchi, I. Leașcenco), care au folosit această rampă pentru a demonstra că sunt bine pregătiți. Au demonstrat. I-am văzut că pot face după alegeri o nouă construcție unionistă unificată pentru ca la următoarele alegeri să nu venim atât de prost pregătiți cum am venit acum. Dar… dacă nu vor însuși acum acest poate trist adevăr dar necesar că politica este arta compromisului și nu vor proceda ca adevărați politicieni de rang occidental, cum vor fi priviți de potențialii membri unioniști ai viitoarei construcții unioniste. Va fi un mare păcat dacă și acești tineri vor urma calea lui D. Chirtoacă, care dintr-un potențial unic candidat al dreptei la început s-a transformat într-un „ridicol unionist” de teapa dnei Pavlicenco.

Și atunci, noi, cei mulți dar…(vorba lui Lăpușneanu), ce facem? După alegeri va trebui să construim o nouă dreaptă. Acum ea practic nu există. Există doar niște așchii unioniste, unele într-adevăr cu unioniști veritabili, în special, organizațiile de tineret. Este foarte important să nu călcăm pe aceeași greblă cum am mai făcut-o în acești treizeci de ani. După marile trădări ale lui Iuda nr. 1 am construit o nouă dreaptă în frunte cu V. M;atei care însă nu a mers (tot din cauza liderului!). După dreapta lui Matei am construit o nouă dreaptă a lui Ghimpu care nu a mers nici ea (tot din cauza liderului!). După alegeri va trebui să purcedem la reconstruirea cardinală a dreptei fără foști lideri compromiși total. Acest lucru trebuie să-l facă acești atât de bine pregătiți tineri A. Ursu, V. Bilețchi, I. Leașcenco. Dar pentru aceasta trebuie să demonstreze că gândesc și procedează ca adevărați politicieni occidentali. În aceste ultime două zile mai au această șansă: să se așeze la masa de compromisuri și împreună cu alți candidați unioniști să salveze câteva circumscripții: nr. 14 (Telenești) cu dna Maria Ciobanu; nr. 15 (Călărași) cu dl excelența sa ambasador Igor Munteanu; nr. 16 (Ungheni) cu Octavian Țîcu; nr. 18 (Orhei) cu Valeriu Munteanu; nr. 21 (Criuleni) cu Lilian Carp; nr. 22 (Ialoveni) cu tânărul Anatolie Ursu; nr. 26 (Chișinău) cu excelența sa Iurie Reniță sau Vlad Bileșchi; nr. 32 (Chișinău) cu Mihai Popșoi sau Dorin Chirtoacă; nr. 33 (Chișinău) cu Andrei Năstase; nr. 35 (Căușeni) cu dl general Anton Gămurari; nr. 39 (Sărata Galbenă) cu dl Chiril Moțpan; nr. 42 (Cantemir) cu dl. Constantin Boeștean; nr. 43 (Cahul) cu dl. Ion Groza; nr. 50 (Vest Republica Moldova) cu dna Maia Sandu; nr. 51 (SUA, Canada) cu dl Dumitru Alaiba. Este absolut necesară utilizarea acestei arte a compromisurilor, inclusiv și de blocul electoral ACUM, pentru a evita confruntările fratricide între eurounioniști.

Nu avem acum o alta șansă de a rămâne măcar la suprafață, în plutire, pentru timpuri mai bune pentru unionism, decât să votăm acest Bloc ACUM care include foarte buni patrioți unioniști (Ion Iovcev, Valeriu Munteanu, Maria Ciobanu, Ion Deliu, Octavian Țîcu, Lilian Carp, dar si Maia Sandu, chiar dacă declară despre acest lucru mai puțin).

Să ne lumineze Dumnezeu mințile!

—————————

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

22 februarie 2019

Vavila POPOVICI: Flamenco – o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei

„Ascultă-ți sufletul și dansează pe melodia pe care dorește el să cânte!” – Deborah Blythe

Marți, 19 februarie, am plecat spre orașul Durham din Carolina de Nord, pentru a ajunge la sala de spectacole „Duke Performance” a Centrului Artelor Performante – parte a Universității Duke și a vedea spectacolul intitulat „FARRUQUITO”. Este numele dansatorului Juan Manuel Fernandez Montoya care și-a făcut prima apariție, cu ani în urmă, pe Broadway alături de bunicul său, renumitul El Farruco. În timp ce era încă un adolescent, primul său spectacol – flamenco – îl poziționa ca unul dintre interpreții de elită ai flamenco-ului „puro”. Un tragic accident de mașină i-a întrerupt ascensiunea, dar după o pauză de zece ani, Farruquito s-a întors pe scenă și este cel mai mare dansator de flamenco din noul secol.

Făcând un scurt exercițiu de lingvistică voi aminti două cuvinte, două limbi, două scrieri care par să se confunde, semănând una cu alta, dar având totuși, fiecare, un înțeles propriu, Flamingo și Flamenco.
În limba română Flamingo este numele dat păsării migratoare de apă, de mărimea unei berze, cu gâtul și cu picioarele foarte lungi și cu pene de culoare albă cu nuanțe roz, numită și Pasărea de foc, ea fiind cea mai frumoasă pasăre din lume. Păsările Flamingo trăiesc în zonele calde, pe malurile lacurilor sărate. Coloritul roz și roșu este dat de carotenul din alimentația lor.
Flamenco este un gen muzical, care a apărut și s-a dezvoltat în Spania, preponderent în regiunea Andaluzia și care combină cântecul și dansul pe un acompaniament de chitară și castaniete, din care nu lipsește interpretarea vocală cu efect de falset.În spaniolă, “flamenco” este în principal asociat cu două lucruri: o pasăre și o manifestare artistică a culturii, iar cuvântul “flamingo” nu există.
Acest gen de dans este caracterizat de o ritmicitate pronunțată, fiind folosite castaniete, adesea cântecele flamenco sunt însoțite de dansul omonim. Rădăcinile flamenco nu sunt cunoscute cu precizie, însă adesea sunt citate influențe din culturile islamică, sefardă, țigănească, alături de cultura locală andaluză. Influențele latino-americane și în special cele cubaneze au contribuit de asemenea la formarea câtorva sub-genuri. Cultura și istoria Spaniei a fost tot timpul influențată de mulți factori externi.

Perioada secolului al 18-lea reprezintă momentul de totală ascensiune pentru acest stil de dans; realizându-se profesionalizarea dansului s-a trecut la un alt nivel.

Se povestește că primul cântec flamenco a fost un cântec pasional și disperat al țăranilor andaluzi marginalizați. Fiecare vers purta un mesaj, iar prin ritmul chitarelor și bătăilor din palme ale dansatorului se amplifica efectul său. Toate acestea au făcut din flamenco o formă foarte pasională de dans care atingea cele mai profunde emoții umane.

Cu trecerea timpului au apărut și multe improvizații, flamenco având astăzi peste 50 de stiluri muzicale. Acestea sunt clasificate în funcție de ritm, de regiune geografică etc.

Stilul spectacolului văzut este o combinație de pași din folclorul andaluz, cântece populare și instrumente de origine mozambicană și arabică. S-au folosit instrumente precum tamburine, castaniete, existând de asemenea influențele dansurilor africane.

Simpla ascultare a muzicii flamenco ne-a oferit o imagine clară despre acest stil de dans. Ne-am dat seama instantaneu că face parte din cultura spaniolă, cu diferite influențe, desigur, dar care nu poate fi confundat cu un alt dans.

Dansatorul este denumit „bailaor”, în seara spectacolului – Farruquito –, iar dansatoarea „bailaora” – Gemma Moneo. De asemenea alți dansatori, cântăreți și cei care băteau ritmic din palme purtând costume specifice acestui dans, cu colorit intens, instrumentiști deosebit de talentați. Dansatorii purtau un fracuri – negru sau roșu – și pălării specifice, iar femeile dansatoare de flamenco au purtat rochii denumite „Bata de Cola”, de diferite culori – neagră, albă, roșie, albastră și una excepțională de culoare roz, având și șaluri, tocuri înalte și groase cu care băteau ritmul cu toată puterea, ca și cum ar fi dorit să trezească pământul să le asculte toată durerea sau fericirea.

Conform tradiției, dansatorii tineri de flamenco nu sunt considerați perfecți, întrucât nu posedă maturitatea emoțională necesară pentru ca sufletul să poată vibra la acest gen de dans. Astfel, cu cât dansatorul sau dansatoarea sunt mai în vârsta, cu atât se consideră că se apropie exact de perfecțiunea acestui stil de dans.

Fac o paranteză amintind cum la vârsta de 14 ani, pe când luam lecții de dans în orașul Tg.Mureș, în inima Ardealului românesc, aveam o profesoară care fusese balerină la Moscova și care, după lecția de dans, ne dansa ea, fragmente din diferite balete, întrebându-ne pe fiecare care dans ne-a plăcut mai mult. Când a executat un dans spaniol, i-am spus că doresc să învăț acest gen de dans. Răspunsul ei a fost: „Fetiță, acest dans îl vei putea aborda atunci când vei fi femeie.”
Popularitatea acestui dans l-a făcut să fie cunoscut în întreaga lume. Japonia, de exemplu, are mai multe academii și școli de flamenco decât Spania.

La Duke, Farruquito a demonstrat flerul său inventiv, teatral, a adăugat combinației explozive a cântecului pe cea a instrumentelor de percuție și chitară, ținându-ne astfel timp de aproape două ore, fără pauză, într-o încleștare a trupului, pregătită să explodeze. Și a explodat, în cele din urmă, în aplauze frenetice.

Cei nouă muzicieni și numeroși dansatori, geniul inventiv al lui Farruquito ne-au infuzat starea de continuă emoție. Dansul lui Farruquito a oscilat între momente de grație – mișcări languroase, grațioase și înfocatul tremur al picioarelor, corpul întinzându-se, mlădiindu-se, gata a se rupe, îmbrăcămintea a se sfâșia… Dansul său este un dans al senzualității și seducției, al suferinței și bucuriei.
Dans, cântec și muzică, un univers de pasiune, vitalitate, senzualitate, nostalgie… Flamenco acest dans executat de dansatorii din echipă reprezintă un stil de viață, poate chiar viața însăși, este o artă veche și profundă, nici pe de parte o frivolitate. Este o armonie între ținută, ritm și singurătate interioară. Este filozofie a vieții, în care s-au strâns, ca într-un ghem, disperarea filozofică a Islamului, disperarea religioasă a evreilor și aceea socială a gitanilor. Flamenco este fiul acestui întreg Orient, o artă născută din suferință, dar care a știut să devină un dans al fericirii, al bucuriei.
Geniul jazzului, Miles Davis, spunea: „Uneori când ascult flamenco, cad în genunchi”, înțelegând sentimentul disperării, dincolo de care nu poate fi decât ajutorul lui Dumnezeu.

Dacă Martha Graham spunea că dansul este limbajul ascuns al sufletului, iată că acest gen de dans cu muzica sa vocală și cea a instrumentală, cu mișcările dansatorilor și-a amplificat aria, a fost, pe de o parte, un dans al senzualității și seducției cu lovituri puternice în pământul susținător și ritmate de step cu tocurile pantofilor, iar pe de altă parte a avut mișcările languroase, grațioase, executate cu partea de sus a corpului și a mâinilor.

Vocile au avut uneori un ton întunecat și plângăreț, răgușit și profund. Cântăreții au trecut de la șoapte grave la strigăte muzicale intense, și au alunecat în câteva secunde de la notele cele mai acute (înalte) până la cele mai grave.

A doua zi am deschis ziarele pentru a afla știrile din țară. Din gând nu plecau impresiile spectacolului: Flamenco – o fereastră deschisă nu numai spre sufletul Andaluziei, ci spre sufletele tuturor oamenilor de pe planetă. Dansul este puțină nebunie, dar o nebunie frumoasă, este un mijloc de domolire a erupțiilor vulcanice ale sufletului. Poate n-ar strica politicienilor noștri, mi-am zis, să-și consume energia într-un spectacol de acest gen, dacă lectura unei cărți le pare greoaie. Le-ar face mult bine!

————————————-

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

22 februarie, 2019

Alexandru NEMOIANU: Despre propaganda disoluției

Asistăm în acest timp istoric pe care îl trăim la un fenomen fără precedent:condiționarea mentala a unui număr copleșitor de oameni. Acest fenomen sinistru a devenit posibil ca urmare a unui număr de circumstanțe. În primul rând a fost acțiunea, începută cu multe secole în urmă, de subminare a Credinței și mai cu seamă a celei creștine și încă mai exact a Bisericii așezate de Iisus și de Apostoli. Revoluția industrială și apoi răspândirea tehnicii a făcut că oamenii și oricum cei din orașe, să fie complet înregimentați, transformați în număr socio-economic. Rupți de rădăcini, rupți de comunitățile organice, obligați să lucreze monoton și necontenit,aceștia au devenit masă ușor de manipulat.Mai apoi ideologii sinister, Marxism, Nazism, au exploatat și eliberat cele mai josnice instincte, au produs o “descompunere accelerată” a societății. Iar în momentul de față acest vid spiritual este exploatat fără milă de profesioniști ai răului. Noua otravă se numește “relativism” și “societate deschisă”. Câteva exemplificări pot fi de folos spre înțelegerea dezastrului.

În Noiembrie 2016 alegerile prezidenţiale din USA, în ciuda presiunilor făcute de administraţia atunci existentă și ale unei media părtinitoare până la delir, Preşedinte a fost ales Donald Trump.

Victoria lui a fost comentată în fel și chip dar cauza esenţială a fost și este cu grijă ocolită.

Alegerea lui Trump a fost un semn de protest şi exasperare. Protest şi exasperare față de un sistem politic care nu mai avea nici o legătură cu interesele majorităţii Naţiunii Americane.

Un sistem care generase şi garanta o diferenţa obscenă între bogaţi şi săraci,în care mai puţin de 1% din populaţie are în stăpânire circa 90% din avuţia celei mai bogate ţări din lume. Un sistem care a transformat Republica într-un imperiu mondial și mai exact într-un “imperiu sodomit”. Un sistem care prin ideologia lui, a unui materialism consumarist vulgar şi prin bestiala “corectitudine politică” urmăreşte să transforme populaţia în roboţi imbecilizaţi. Deci împotriva acestui sistem şi a candidatului său, Hillary Clinton, a votat Naţiunea Americană. Nu este vorba dacă Trump este “mai bun”, el este un demagog și egocentrist maladiv. Dar alegerea lui a arătat că populația este exasperată cu “status quo”.

În condiţiile în care diferenţele dintre cele două partide care există în USA nu există, a fost singura posibilitate de a încerca repararea sistemului. Şi să fim foarte lămuriţi. Cei care au ales această cale de protest nu sunt cei care detestă America, sunt cei care iubesc America şi vor să o facă mai bună şi mai dreapta către toţi fii ei.

Alegerea lui Donald Trump nu înseamnă că el va reforma sistemul, de fapt el este o emanaţie a sistemului, dar un alt lucru se poate întâmpla.

Fiind din afara sistemului politic şi nefiind un politician,Donald Trump, prin autoritatea oficiului pe care îl controlează, poate sparge structurile care fac sistemul amintit să funcţioneze. Aşa se explică opoziţia pe care o fac lui Trump tot ceea ce alcătuieşte “statul profund” (adică serviciile de securitate, funcţionărime, etc. Ceea ce, în alte părți este cunoscut ca „sistemul paralele”) cărora li se adugă o media care efectiv este furibundă,cu spumă la gură şi TOATE Organizațiile Ne Guvernamentale. Organizaţiile care manipulează populaţia în jurul celor mai obscure şi dubioase lozinci (homosexualitate, ant-creștinism, etc.). Aceste ONG-uri sunt factori de divizare și înregimentare. Fiecare ONG este specializat pentru un anume fragment social, după vârstă, ocupații, orientări și caută să izoleze cât mai mult pe membrii săi de restul societății. În același timp toate ONG-urile sunt supravegheate de un “centru” al răului cu perspectiva globală.Atunci când acest “centru” decide,ONG-urile declanșează dimenisunea lor “militară”, respectiv capacitatea de a își adună membrii și a îi scoate în stradă. Acești atleți ai răului pot fi lesne recunoscuți după practica lor de își insultă adversarii în chip grosolan. În aceasta se poate recunoaște o practică curtiera aparținând împărăției întunericului. O mențiune speciala trebuie făcută față de cei care servesc propaganda răului, în lume și în România.

Sunt intelectuali mercenari, lipsiți de orice reflex moral, în nimic diferiți topologic de cele care practica ”cea mai veche meserie din lume”. În spatele “argumentelor” lor se afla strict voința de a sluji un patron. Sunt lipsiți de orice sentiment de rușine spirituală. Obrazul lor poate fi înroșit doar cu lovituri de palma. La orice schimbare de regim sunt gata din nou să slujească orice cauză, pentru un blid de linte sau, la caz, pentru treizeci de arginti. Ce este cu adevărat înspăimântător este ca ei pot spune adevărul dar doar din oportunism. Sunt atâta de mulți și ar fi inutil să spun nume, fie și selectiv. Dar acești mercenari ai răului și ai lipsei de bun simț, în România, pot fi văzuți în jurul “revistelor” subsidiate de stat, în jurul gazetelor, subsidiate de Soros, în găști închise, care toate împroașcă venin, negativitate și oțet spiritual. Desigur și acești indivizi de nimca sunt asociați cu ONG-uri.

În România, ca peste tot în lume, acele organizaţii sunt finanțate şi controlate de către financiari ale căror interese sunt identice cu cele ale sistemului amintit, al “globalismului sodomit”. Organizații care promovează, de fapt, interese potrivnice celor care demonstrează, din inconştienţă şi spirit imitativ. Deci toate aceste ONG s-au coalizat sub un semn, #Rezist . Iar cu asta ajungem foarte aproape de “casă”.

Nu este întâmplător că în România OGN-urile s-au găsit adunate sub acelaşi semn. Nu este coincidenţă că ele folosesc acelaşi #Rezist. Este dovadă că ONG din întreagă lume sunt controlate de aceiaşi voinţă şi că în România acea voinţă se cheamă George Soros. Nici măcar nu mai are importantă că, pentru orice Român cu bun simț, bănuiala că cineva ar sta sub influienţa lui Soros are efectul unei sonore flatulante publice. Altceva are importantă.
Importantă are faptul că aceste ONG sunt un cancer mondial. Ele promovează şi împrăştie acelaşi venin în toată lumea. Otrava “globalismului”, a pierderii în anonimat şi număr socio-economic, a distrugerii oricărei individualităţi naţionale, a ştergerii Credinţei. Că acest “globalism” și-a pierdut orice urmă de credibilitate morală este limpede. ”Globalismul” se încurcă în propriile sale minciuni și se destramă dinauntru. Spre exemplu “globaliștii” sunt furibunzi față de cererea Cataluniei de a fi stat independenta, dar în chip entuziast au sprijinit, cu bombe, „independența” Kosovo. ”Globaliștii” condamnă demonstrațiile din Franța, dar încurajează h aos social în Venezuala. Iar exemple similar pot continuă la nesfârșit. Care este consecvența? Dar iarăși, să revenim,la și despre cei care se alătură ONG-urilor în România.

Este vorba că un prea mare număr de Români slujesc, din ignoranţa sau din prostie, interesele celora care nu vor binele României și al Românilor. Sunt slugi pe gratis ale celor care îi hingheresc. Sunt mulţi, şi personal cred că cei mai mulţi, care sunt aflaţi sub semnul #rezist sunt acolo fără să ştie de ce şi din spirit imitativ, din mimetism şi din nătâng duh de a contrazice. Un mare număr sunt tinerei şi tinerele răsfățați, și foarte neliniştiţi, sunt şi mulţi tomnateci, blocaţi într-o adolecenta mentală şi care confundă obrăznicia cu personalitatea şi zvonul public cu cultura, sunt opozanții din temperament. Ei sunt ceea ce de mult a fost definit ca “stultorum infinitus numerus est” (nesfârşita mulţime a proştilor) şi care alcătuiesc ruşinoasa ceată a “imbecililor utili”; oameni care fac rău din prostie şi care de fapt sunt victime ale civilizaţiei.

Acțiunea acestor otrăvuri sociale poate fi combătută prin bun simt, prin deșteptare duhovnicească și prin izolare. Dar elementar ar fi ca toate manifestările patronate de către ONG-uri să fie boicotate și împotriva partidelor și candidaților susținuți de ele să se voteze contra. Cu toții știm numele formațiunilor politice și oamenilor politici care din anti Românism, slugărnicie către Bruxelles și ploconeală spre Soros, și-au făcut carieră, avere si „virtute”: USR, PLUS, ”julien”, dragălașa supersorosista. În condițiile date a vota cu răul mai mic este o acțiune pozitivă. Iar răul mai mic este actuala administrație a României.

România are nevoie de sănătate spirituală și morală, de continuitate politică, de așezarea tare sub regula că, singure corpurile alese prin vot liber, au autoritate și alungate trebuie să fie structurile “paralele” și organizațiile de import cu program jurat anti-românesc și anti creștin.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

22 februarie 2019

*Materialele publicate nu reprezintă și punctul de vedere al revistei, responsabilitatea asupra conținuturilor acestora revenind, în totalitate, autorilor

Marin BEȘCUCĂ: Legământul din adânc de simțire

LEGĂMÂNTUL DIN ADÂNC DE SIMȚIRE

Ciclul: Ceva dintr-un suspin

… treceam prin mine zbenguind pofta-mi de căutare,
erau atâtea hârtoape că 60 de primăveri nu mi-au ajuns
să-mi fac fertilul de-mi visam …
uneltele mele s-au fost dintr-ale naturii, luam cu lăcomie,
dedându-mă la atâtea netrebnicii … atâtea netrebnicii
ca să nu cumva să întrebați timpul …
ogorul meu avea mănos,
dar n-am știut lucrul la tarabă!
și atâta rod mi-a stins putere, însă mi-am păstrat flacără
în voință, pieptu-mi mi s-a cerut candelă
și-a ars acolo atâta eu,
că de m-ar fi-ntors cineva cu capul în jos,
spânzuratul meu n-ar fi curs picul de sânge …
și iar plecam,
și iar prinos,
și iară căutare …
vifornițele timpurilor s-au așezat în peste 20.000 de leghe,
povara însă, nu m-a trezit la timp!
iar timpul m-a urmărit la colț de parșiv …
Doamne, miluiește păcătosul din mine,
habar nu am cum l-am ajuns în strigăt,
dar cerurile adulmecau încâlcelile mele, astfel că, pus în
încurcătură, nu știu cum, dar de fiecare dată dintre zori,
măcar unul!
venea cu bărdaca plină de rouă,
numaidecât atât de limpede-n respir,
că ochii mi-au învins primii teama
și-atâtea câmpuri de temeri au căzut pradă secetei!
ploaia ce se va veni …
dar ploaia nu venea!
veneau torenți, cu fulgere și trăznet,
veneau atâta de usturătoare, viscolele …
un general al vremii,
mare cucernic și ridicător de troițe,
mare colecționar de carte veche, Lazăr!
îmi ceru,
treaz din beat fiind!
și cântând rusește,
100 de manuscrise …
dar în caligrafie!
deși simțisem treazul din beat, n-am dat importanță,
dar m-a trezit un telefon, venit desculț, prin noapte:
-vezi ce faci!
și i le-am dus…
și glas și și telefon de atunci i-au apus!
în fine, mi-am zis,
las timpul!
și-atâta timp s-a scurs prin căutări …
bâjbâiam peste pasul care călca totuși singur,
dar ostenisem de viață!
adusesem rugăciunea martor peste vremuri,
dar vremurile turburau mereu în lacrimă …
și din atâtea tăceri, pustia începuse să-mi întindă praguri!
…n-ați putea scrie cum scrieți fără curăția interioară,
dar mare atenție la lucirile diamantelor, nimic în putință
fără un minim grad de smerenie,
de aceea sunt bune insultele,
și cât mai multe!
totul e să ai CREDINȚA …
era un șuier
care începuse să-mi țină viu încordul,
chinul din noapte avea darul să învie toate câte trăinde, trăite,
tu treci printre ele cu gândurile care te trag după ele
și vezi că trebuie să te mulezi pe fiecare caznă!
și stărui, și stărui, și stărui…
ceea ce nu-mi era în strein!
și am învățat din spusa aceasta că gândul te trăiește
și trăiește odată cu tine, chinuindu-te în chinuindul lui,
iar Poemul ce se naște, iese-n lumină tulburător…!
ah,
te auzi…
și eu mă audeam în mine, străpungându-mă din ființă,
să-mi ies afară din mine Luminat …
ah-da, Luminat!!
trecusem prin noaptea în care se vede mai bine ca ziua …
eh Doamne, TU …!
și da, Doamne,
am simțit ce înseamnă să fiu ocărât pentru tine !
dar duceam lâna de aur prin ardul verii,
Soarele cobora să meargă alături de mine, și …
dintr-o dată,
lacrima mi se făcea izvor!
sorbi insulta, dar nu ierta blasfemia,
nu lăsa nimic ce te-ar putea îndepărta de DUMNEZEU,
ce lume mai frumoasă decât DUMNEZEU !?
și se venea Poemul și se venea, și se venea…
așa cum nu cauți nimic mofturos când tragi în piept
o viață de aer din aerul lui DUMNEZEU…
fără să-i plătești!
iar DUMNEZEU a știut asta dintr-nceput și n-a stat pe gânduri
când ne-a umplut aerul cu IUBIREA DE DUMNEZEU, ha-ha, zic, și-L iubești pe EL fără să-ți știi, uneori fără să vrei,
deși știi că ți-L tragi întru ființare …
biet om !
astea nu știi să le iei din apa de ploaie,
nu simți cum inundul chiar te umple cu DUMNEZEU,
dar cu binișorul, de afli,
„Fericiți veți fi când vă vor ocărî pentru mine!”
cât Adevăr în singura curăție pe care DUMNEZEU Și-a
lăsat-O murdărită de oameni,
care oameni n-au vrut să știe,
ATUNCI!
că omul era DUMNEZEU:
ecce hommo!
iată semnul mizerabilei neputințe dar …
cum să vadă omul pe DUMNEZEU în om ?
și, firesc,
omul s-a comportat în limitele lui,
biet om !
când ți-L știi pe DUMNEZEU,
oamenii n-ar trebui să te abată,
dacă dragoste nu, nimic altceva!
și ce să pui în loc, atâta vreme cât nu ți-ai însușit ca identitate:
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
ce!?
apoi,
ceea ce credeam că n-a să mi-o spună cineva vreodată,
oricâte repere de raportare am căutat,
s-a-mpetrecut:
… aveți o lucrare de făcut!
important este să o faceți după cunoștința și conștința Dvs., restul sunt amănunte!…
și viața se turna tulburător din noaptea care-și amuțise stelele să nu piardă nimic din spusa lui…noaptea!
a, dar să nu uit adăuga, timp în care și cerul amuțise,
din același instinct!
să audă și el:
… ar trebui plecat de la ce sunteți!
un izolat care suferă durere și crede în Lumina,
sunt stări care nu se contrazic!
pe măsură ce lumea văzută se scufundă în nesemnificativ,
cei care stau de strajă vor suferi tot mai mult durere,
dar durerea îi ridică înspre Lumina,
unde va fi de mare ajutor să poți mărturisi că ai stat credincios de strajă în „postul uitat”…
atâta măreție în cuvinte atât de simple,
dar mai pline decât găurile negre ale universului …
dacă dragoste nu, nimic!
nu fă mofturi când respiri,
trage adânc în tine, cât mai adânc,
și CREDINȚA se va fi!
așa era el … Căpitanul Nemo, un om în abia-șoptit!
găurile negre se coborau și ele în ascult
și scrisul se pornea prin chinul în care toate se învie …
și mă simțeam atâta eu în Poem!
iar aceluia care s-ar apleca să citească,
îi va fi foarte greu să treacă mai departe…
oricine aceluia!
s-ar simți în noaptea în care se vede mai bine ca ziua…
chiar așa, Căpitane Nemo,
mă voi continua în lucrarea care neapărat se trebuie de făcut!

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

21 februarie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Duhul Tainei (cugetări)

DUHUL TAINEI – CUGETĂRI

(Din ciclul „Insomnii îmblânzite”)

MOTTO: „Îmbătrânim atunci când dăm prioritate cunoscutului asupra necunoscutului.”

(Jiddu Krishnamurti)

Tainelor lumii, Dumnezeu le-a rânduit dezlegători. Unii și-au împlinit rolul, alții și-l joacă acum, cei mai mulți urmează a se naște. Dar cei care ar trebui să desăvârșească opera… nu se vor naște niciodată.

Tainele lumii au insinuate în ele capcane, de vreme ce destule descoperiri anterioare sunt anulate sau corectate de exponenții generațiilor următoare.

Creatorul Suprem a lăsat libertate și oamenilor simpli în a cerceta tainele Creației. Iar aceștia nu s-au făcut de râs. Adesea cheile lor se potrivesc mai bine la ușa tainiței decât ale învățaților.

Somnul, în visele lui, dezleagă uneori taine pentru care veghea e… somnolentă.

Omul ar trebui să se dedice prioritar tainelor din interiorul ființei sale. Acestea au strânsă legătură cu tainele universului exterior.

În somnul lor, tainele lumii sunt tulburate invariabil de cel mai important agent premergător al omului: întrebarea.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

22 februarie 2019

Imagine Internet

Bertolt Brecht: Rugămințile copiilor

Rugămințile copiilor

„Casele să nu ardă.
Bombardiere neștiute să fie.
Noaptea să rămână a somnului.
Viața să nu fie pedeapsă.
Mamele să nu plângă.
Nimeni să nu mai ucidă.
Toți să construiască ceva.
Să te poți încrede-n oricine.
Cei tineri acolo s-ajungă.
Cei vârstnici la fel.“

Bertolt Brecht, (1898 –1956)

***

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

(DIE BITTEN DER KINDER: „Die Häuser sollen nicht brennen./ Bomber sollt man nicht kennen./ Die Nacht soll für den Schlaf sein./ Leben soll keine Strafe sein./ Die Mütter sollen nicht weinen./ Keiner sollt töten einen./ Alle sollen was bauen./ Da kann man allen trauen./ Die Jungen sollen’ s erreichen./ Die Alten desgleichen.“)

Eleonora SCHIPOR: Ziua limbii materne la CIE Cupca

Anual elevii școlii noastre participă activ la ziua limbii materne. În fiecare clasă elevii scriu dictări, expuneri, compuneri, comunicări, descrieri narative…

Elevii, sub îndrumarea profesoarelor de limbă maternă pregătesc recitaluri poetice, cântece dedicate graiului matern, gazete de perete, desene, aplicații…

Pe coridorul școlii sunt amenajate expoziții cu ziare, reviste, cărți ale scriitorilor români, ucraineni dedicate limbii materne. În clasele superioare elevii privesc și video clipuri cu manifestări culturale dedicate acestui eveniment.

Aducem sincere mulțumiri părinților care s-au încadrat activ la pregătirea copiilor proprii, profesoarelor de limbă română Marilena Zâgrea și Lucica Dușceac de la CIE Cupca, elevilor pentru buna pregătire și desfășurare a acestor manifestări. Amnume domniile sale au pregătit un frumos recital poetic sub genericul „Limbă maternă – floare eternă” unde elevii claselor a 5-ea și a 6-ea au recitat versuri ale poeților clasici și moderni și au interpretat câteva cântece cunoscute așa ca „Limba noastră-i o comoară”, „Eminescu”, „Pentru ea la Putna clopot bate” ș. a. Au asistat elevi din mai multe clase cărora le-a plăcut mult acest mini-concert dedicat limbii materne.

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Bucovina de Nord/Ucraina

22 februarie 2019