Gheorghe PÂRLEA: Poetului

POETULUI
                                        (Cu sfială, lui Eminescu)

 

Pierdut sunt în pustiul rece-al zării,
Corabie-s, cu pânze sfâşiate,
Mi-i stoarsă vlaga de vampirii mării
Şi mă hrănesc cu ţărmuri inventate.

Dar din acest preaplin de neputinţă
Zvâcneşte-n mine bobul de lumină,
Prevestitor semnal de biruinţă,
Acord suav de muzică divină.

Din marea răvăşită de furtună,
Epava sufletului meu în agonie
Zăreşte-n ceaţă nesperata dună
Nascută din măiastra-Ţi poezie.

Pe ţărmul cel de vis al muzei Tale,
Descătuşat din valuri de mormânt,
Îţi sorb acum nectarul din petale –
Proteica substanţă de Cuvânt…

———————————

Gheorghe PÂRLEA

15 ianuarie 2019

 

Foto: Eminescu, bust de Lazăr Dubinovschi, 1910

Victor COBZAC: Testament Pentru Unire

TESTAMENT PENTRU UNIRE

 

Testament
Pentru Unire,
Lăsat de doi basarabeni,
Ce s-au mutat cu traiu-n ceru,
A încăput în două biblii,
Scrise cu inima fierbinte,
De Păunescu
și Vieru.

Comoara
Sufletelor vii,
E tăi-nu-i-tă… printre foi,
Ce mai păstrează amprenta lor,
Doi titani, români de sânge,
Au înșirat cuvinte sacre,
Balsam pe răni,
Care mai dor.

Gura sobei
Nopți de iarnă,
Lemnele trosnesc în sobă,
Două cărți… cu foi ca neaua,
L-au strâns la piept pe Eminescu,
Cu dragoste dumnezeiască,
Acum citesc în trei,
„La steaua”.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

13 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste

De ce

 

De ce te iubesc
când norii dau ploaie?
De ce plâng când
stelele cad?
De ce pământul
dă iarbă și acoperă
iubirea ?
Atât de greu te găsesc
printre ramuri de brad !
Printre florile nopții
și îngeri…te caut…
atunci când diminețile
izbucnesc în strigăte
de bucurie…
Arome le ai și le-mbraci,
cu iubirea pierdută
prin stele…
Iubire, le ai?…
Iubire, le știi!…

 

Ascultă-mă…

 

Iubitul meu, când pentru prima oară mi-ai șoptit …
Că dragostea e tot ce ne-ncojoară,
Am tresărit precum o floare rară sub adieri de vânt răzlet ,
ce-și caută loc sub soare…
Tu știi că dacă într-o zi petalele-mi vor fi atinse
și raze mă vor risipi în nori,
Iubirea mea să o păstrezi aievea,
cu împletiri de rozmarin și dor…
Nu vreau să plângi când vei citi ce-am scris,
Un dor nebun am …doar să te-ating
și te iubesc la fel de mult,
ca trandafirii scurși pe trupul gol…
O lacrimă de-ți ștergi discret
o simt cum arde în eter
și ploile o sting mereu, nu-ți fie teamă de-o să pier…
Te las…să-mi plâng iubirea mea cu flori de nufăr și parfum
și știu că nopțile-ți vor fi
la fel de albe și pustii!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

9 ianuarie, 2019

Alexandru NEMOIANU: Despre comunitățile mici

În cartea sa,”The Heretics”(Ereticii), publicată în 1905, G.K.Chesterton cuprindea un eseu intitulat, ”On certain modern writers and the institution of family” (Despre anume scriitori moderni și instituția familiei). Acel eseu, în maniera directă, paradoxală, neapologetica, apodictică și fără amabilități inutile, marele scriitor englez desființează o suma de păreri exprimate de scriitori și creatori de opinie superficiali. În esență G.K. Chesterton vorbește despre diferența dintre spațiile vaste și impersonale și cea dintre comunitățile organice și vii. Concluziile sale sunt atât de puternice și se potrivesc atâta de bine momentului istoric actual, încât consider util să le prezint și să le actualizez prezentului, zilei pe care o străbatem.

În momentul de față sumedenie de “creatori de opinie” vorbesc despre virtuțile marilor construcții socio-politice, despre “virtuțile” imperiului și încă mai exact cele ale “globalismului”.

Conform acestor activiști, micile comunități, inclusiv familia, ar fi în momentul de față depășite ba chiar, ar fi o piedică în dezvoltarea deplină și “liberă” a omului. Familia ar fi direct o formațiune, nu doar anacronică, dar direct nocivă. Conceptul de familie ar stăvili “eficacitatea” prin faptul că membrii aceleiași familii, fiind legați unii de alții, ”individul” nu ar putea să acționeze pe tărâm socio-economic “liber”, fără prejudecăți și norme tradiționale. La fel, după aceiași logică și folosind fundamental aceleași argumente, sunt condamnate Națiunea și Statul Național și încă mai vehement credință creștină, cea care da conținut și argumentează și pentru Familie, și pentru Națiune și pentru Statul Național.

Cei care predică împotriva comunităților organice, Familie, sat, Națiune, Stat Național, sunt cei care, conștient sau inconștient sunt de fapt împotriva vieții care ne înconjoară.

În existenta lucrurile nu sunt abstracte, sunt concrete, cu personalitate și aproape întotdeauna unice. Nici o frunză nu este identică alteia și cum putem îndrăzni să credem că oamenii pot fi “identici”? De aceea cei care predică mari “imperii” și “globalism”, întotdeauna vor începe prin a deplânge așezămintele tradiționale și tot întotdeauna vor sfârși în teroare sângeroasă. Aici intervine marele paradox. Creștinismul, luptând pentru Împărăția Cerurilor întotdeauna caută să ducă acolo existența concretă a lumii în care trăim. Ortodoxia nu consideră “materia” ceva rău, o consideră căzută, dar căreia i se cuvine să fie ridicată, mântuită. De fapt, prin această înțelegere, Ortodoxia se dovedește că fiind singura învățătură cu adevărat materialistă! Iar cu aceasta și în această învățătură ar trebui să privim și relația “omului”, adică a persoanei, cu locurile și comunitățile în care trăiește.

În primul rând este un adevăr elementar că noi nu ne alegem nici locul unde ne naștem, nici oamenii din jur, nici rudele și nici vremea când ne naștem. Toate acestea ne sunt date și în mijlocul lor trebuie să ne “dovedim” existenta, bună sau rea.

Din acest punct de vedere afirmația că “familia este un loc al armoniei și păcii” este dubioasă și ar trebui să fie privită foarte calificat.

În fiecare familie va trebui să ne câștigăm “locul” și poziția, în fiecare “familie” vom avea de acționat cu oameni diferiți, cu caractere felurite. În orice caz viața într-o familie, și mai exact în familia în care ne-am născut, este orice dar nu plictisitoare. La fel și viața într-o comunitate organica, într-un sat. Vecinii pe care îi avem, membrii comunității, nu îi alegem, ei sunt, cu calități și defecte, și cu ei trebuie să trăim. Dacă orice viața într-o comunitate sătească este mult mai vastă, căci acolo întâlnim tot și toate. Acolo întâlnim toate condițiile stării umane și acolo trebuie să răzbatem între ele. De aceea, nu este de loc întâmplător că “țăranii” sunt cu mult mai deștepți decât restul oamenilor iar din punct de vedere al înțelegerii oamenilor, hai să-i zicem ”domnește”, al înțelegerii psihologice, sunt fără egal. Un “țăran” nu poate fi păcălit! Iar aici se vădește neghiobia celor care vorbesc despre lumea “mare” și modul în care ea ar largi orizonturi. O altă neghiobie se referă la “curajul” celor care pleacă, în lumea” largă”, să își făurească destinul. În realitate aceștia nu “pleacă”, fug. Cei viteji, întotdeauna stau locului și îl apară, ei sunt “akrites”,”limita nei”, ”grănicierii”, cei care stau la fruntarii și înfruntă primejdia.

Atunci când ne ducem “la capătul lumii”, nu întâlnim persoane, întâlnim mase de oameni cu care nu avem nimic în comun. Dacă mergem în Franța ca turiști nu vom cunoaște un “francez”, vom vedea “francezi”, care ne sunt și rămân străini. La fel este când ne reașezăm într-un oraș mare. Vom căuta oameni care sunt la fel ca noi, cu aceleași interese și aceleași convingeri. Lumea noastră nu va deveni mai “largă”, va deveni mai îngustă. Acest lucru poate fi ilustrat și prin formele de socializare. Asociațiile, cluburile, formațiunile politice, Organizațiile Ne Guvernamentale, toate și fiecare cuprind oameni care au aceleași interese și convingeri. Acestea nu sunt comunități, sunt găști. Iar diferența este enormă. Personalitatea unei comunități este suma personalităților diferite a membrilor ei, personalități care toate sunt acceptate, este unitate în diversitate, într-o gașcă membrii ei stau sub personalitatea găștii. Nu membrii găștii au personalitate, gașca are. Într-o gașcă fiecare membru își va abandona propria lui personalitate și o va adopta pe cea a găștii, se va uniformiza. Este suficient să vedem cum acționează membrii unei găști și cei ai unei comunități organice. Uitați-va la modul în care se exprimă tinerii când sunt în gașcă și la modul în care se exprimă când sunt “acasă”, în satul lor.

Ar trebui să înțelegem bine că toți cei care propovăduiesc împotriva comunităților organice de fapt sunt împotriva persoanei, a omului liber, răspunzător de acțiunile lui și de consecința acestor acțiuni.

În momentul de față “globalismul” și uniformizarea s-au extins fără măsură, dar la fel s-a arătat și vidul lor spiritual și pustiul lor sufletesc.

Comunitățile locale, satele și familia, sunt atacate dar ele nu vor putea fi distruse. Și atâta vreme cât vor fi în existența, străjuite de Sfânta Ortodoxie, ele vor oferi un model mântuitor. Iar în permanentă să ținem minte;” … atunci când se ridică oamenii de nimica, nelegiuiții mișună pretutindeni.”(Ps.11,8)

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

14 ianuarie, 2019

Lilia MANOLE: Eminescu

EMINESCU

 

Cu Eminescu, pasărea măiastră
Mi-a cântat de dor și poezie,
Era copilăria- zborul lui de astru
Și îmi spuneam în gând: ” El e stihie”…

În Eminescu, lacrimile noastre
De lira lui se întremau, cântând,
Precum cânta Poetul iubirea vastă-
Până la cer a tot cântat-o și-a iubit.

Îndrăgostit de Veronica, s-a căznit
Ei – astrul să-l înființeze-n cale,
Poetul a iubit, nemuritor rebel,
Sacrificat, nu avea gând de disperare.

Era lumină și un geniu singur,
Trăind din viața sa mult selenar,
Privirea- n cer o așternea întruna
Pe fila antică, în care lumi apar.

A fost și este urmărit de stele,
Luceafărul, ce sus s-a ploconit,
În Univers, din glasul lui nu piere
Cuvântul Domnului, până- n pământ.

Eminescul în cer e eminescizat,
Ar afirma și criticii, poeții, fiii,
La care, abătut, Poetul s-a lăsat
În umbra lor, să strălucească- ntîi.

Dar noi, ai lui verdict, urmași-
Ce demonstram prin simt lingvistic?
Și ce avem în noi național, când lașii
Împuterniciți, pot crește arhivistic.

Vrem Eminescului Luceafăr- cerul,
De stele presărat, să-i dăruim,
Să-i fie calea dincolo de El – Venera,
Madona, tânguindu-se, ad-interim…

Spun cei, ce cosmosul unesc
Cu fiecare treapta în lume, sus,
Ca Eminescu nu a fost poet ceresc-
Luceafăr s-a născut, cum se născu Iisus…

 

14 ianuarie 2017,
Cu glas de poezie Eminescului…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (III)

DINSPRE MNERU (03)

 

… toate sunt un învolbur, MNERU… nimic să se poată
întoarce de bună-nvoire spre momentul inițial,
legitățile sunt și ele complice, iar translația intraluminică
are un acuit iz lacteean,
nu m-am gândit cu toate sunt O FALIE DE IPSEITATE
iar acest du-te vino, din sine și pentru sine, are o încărcătură
draconică atâta tip cât semnul crucii nu cade,
fie și de voie, de nevoie …
lumea trebuie luată așa cum este exercițiul sodomic fiind
cu adevărat o anomalie …
biată Sara !
dar totdeauna viața a mers înainte indiferent de relele care și-au expus acuitatea de facto,
însă acest înainte s-a deosebit din generație în generație,
iar ce vedem acum la băieții aceia care descoperă istoricește cum neamurile lor au plătit cu viața, starea și bunăstarea, cu obiceiul și tradiția ca pe această seamă să se îmbogățească îmbogățiții de acum …
dar vinovații timpului sunt aceia care-au descoperit atrocitățile cu care s-a crezut cî neamurile lor pot fi șterse din istorie …
ce greșeală aici !
am mai spus, niciodată și nicidată Omul nu va putea distruge LUCRAREA lui DUMNEZEU …
eh, bietule Om … MNERU, cum spui și tu, cu cât știm mai mult cu atât mai multe întrebări, dar și deschideri spre alte și alte căutări, fiecare timp culegând ceea ce a semănat, sau și mai bine spus, ceea ce a primit, de-a gata, semănat …
continuitatea nu este u simplu perpetuum, cum se dezvoltă teoriile fizice, continuitatea înseamnă în primul rând sevă, mai apoi grija, ca nicio secure să străpungă-n rădăcină pomul, el are datoria să rodească, iar pomul face asta și de nu este bine îngrijit, abia apoi, vine filozofia și ne pune pe tapetul faptei nevoia:
AL TREILEA VAL !
și câte atunci de-a răsturnatul, dar nu în imaginea ochiului, ci în faptul iatoric în sine … se prezentau dimensiuni greu de definit pentru aceia care priveau înapoia timpului, iar când s-a ajuns la măsurătorile de ordin nanometric, da, Profesorul meu,
prețiozitățile au avut darul de a fi privite ca timp alte lumi, și, marțiene, ori nu … transluminicul s-a venit și el la masă, dar a cerut altfel de bucate … de unde ?
când te mai gândești că inirogii vroiau să se hrănească din jar, iar vipiile veneau să strice orice decor …
doar așa să se înțeleagă de ce am adus CRUCIȘĂTORUL și când l-am lansat la apă, toate oceanele mi-au transmis acordul lor, în ecou !
mare mirare că mările tăceu, tăceau o tăcere prin care pulsul magmei era stins, fiorii vulcanilor adormiți, mișcarea faliilor nu accepta imixtiuni, de unde până unde viziuni ?
iar pe mine nimic nu mă poate opri când ceva trebuie scos la liman și o fac indiferent de eforturi, o fac indiferent de costuri, ceea ce mi-a dat o anume experiență de viață, din care eu am deschis acolade de timp, să se ducă spumele istoriei nefolosite în spații necunoscut, MNERU;
Nikola spunea că găurile negre sunt cel mai mare ascunziș de energie, iar potecile spre acolo le desfaceți voi, nanometric !… parcă-mi spuneai …
și când te gândești genunchele cum simte ruga, el și fiind acel câmp de smirnă care te păstrează din rugă în emoția apropierii de DUMNEZEU, ceea ce nu presupune neapărat conferințe, ci simțire la putere … nanometrică !
eh, Profesorul meu, câte lucruri s-ar trebui printre prețiozități și câte prețiozități despuiate în lucruri, dar poate o se ne găsim
și timp să ne aplecăm altă dată pe această căutare …
acum dau un suflu sistolic pentru o măsură din care, ha, versul meu să se iasă de rezist fără hashtag … și orice inovație într-o vorbă e o cale de deschidere din care atâtea căi s-ar lăsa de gramatici, oricine face o scăpare să aibe o portiță …
hei tu, Ghiță, ieși-te, diseară … !
ce cântec aducea copiii pe stradă să se strige-n cântat, iar nouă ni se părea că Prutul chiar a secat … du-te !
dar eu i-am dat Chemare și Prutul chiar s-a ridicat în picioare, să vadă cu ochii lui cum se servește Centenar un mic dejun …
mai adusesem cândva Ceaiul de cinci, dar Vântul a venit fără cămașă și cravată, cum să-l las în ceremonii ?… iar de aici am dat cu întâmplarea de pământ, să-i simt de unde venirea și mi-am adus o nouă stare pe care am înfipt-o-n carnea de Poem …
CUM SĂ-ȚI CREZI SÂNGELE-N DOMOL ?
iar această întrebare este una care mi s-a-ndevenit obsesie, dar și când curg negurile acelea neastâmpărate, mereu am dat loc de frunte bâlbâiului:
mi te-am iubesc !
este de acum un fel de ștachetă care probabil va fi greu de întrecut, iar la olimpiadele de toate felurile aș fi participat indiferent de condiții, cum am și demonstrat prin ieșirea la apă
din CRUCIȘĂTORUL „MEDICA” …
dar MNERU,
se trebuie să știi că după toate oficinele, s-a lăsat cortina, și toate promisiunile s-au mucegăit, dar, vorba Luceafărului, lumea e așa cum este și cum lumea suntem noi … oare ce am fi crezând, oricare fiindu-ne, că lume este un neterminabil din care să rupem după pofte fiecare … aș !
panta rei(y) a zis filozoful, iar el atunci a văzut ceea ce ne-a urmărit de-a timpul, chiar dacă am aplicat care după cum …
abia acum când lumea lui care pe care ne-a-ncovârșit au și apărut curente prin care fiecare să fie tentat să-și producă ce are nevoie de unul singur …
problema e dacă ne-ar ajunge pământul, iar de aici câtă satisfacție pe aceia care au apucat să vândă parcele pe Lună …
și mi-i închipui pe unii cum ar căuta urma pasului aceluia, mic pentru om, dar mare pentru umanitate …
chiar, ce gust ar avea usturoiul cultivat pe selenar ?
uite câtă nebunie de închipuire și parcă năimiți aceia care se dau vaticinari peste un deșert al gândirii acoperit cu cețurile de a nu se recunoaște adevărul unor nelegiuiri săvârșite din mileniu-n mileniu …
oare limba morților când se va descifra ?.. și câte nanometrii se va trebui să fie articulate între ele din parsec în parsec …?
câtă anadipsie nisipurile de acolo, că la marțieni n-am curaj să mă bag, cruciadele lor s-au fost totdeauna în reprezentare de mister, așa că m-am dus să iau de mângâi PERI DE MĂR și fără să cer voie frunzelor, livide !… că lor nu le ating o buză măcar, iar din acest atins chiar scorbura din podul palmei să-mi arate de ce sindromul tunelului carpian chiar la mine …
eh !
dar s-a venit un martor ocular de acolo, din sala bibliotecii cu
aer botoșenean, să-mi spună cinstit, deschis și sincer:
CEVA VIU, NECĂUTAT !… este în versul cu care ne-ați dat mângâi, iar acum știu cum să vă caut la moment de restriște …
ei bine, MNERU,
cum să mă raportez timpului meu ?… iată întrebarea, iar când un om mă oprește să stea cu mine de vorbă despre poezie, am început să resimt nevoia de a scoate ecuația din sistem, ispre ! aș zice chiar că oamenii nu sunt întotdeauna de ocolit cât să te vii în fața lor să li te spovedești, dar s-o faci drept !
iata prima regulă pentru unul fără de reguli, aplecat pe simțul său de a căuta mereu noi și noi modalități de a induce nevoia de înlocuire a căutării cu tot ce presupune continuitatea …
ȘI E ATÂTA LIBERTATE, UF !… Profesorul meu, iar eu nu știu încă de ce trebuie să mai stau la semafor, în condițiile în care este un ceva aparte ceea ce faci, iar legea circulației se poate mula pe exccepția de la lege … dar Poetule, strigă una și
alta dintre vocile de la galerie, ce STAI ÎN CUIB DE CUCI ?
trec auzut-a cu vederea, știu și cine a strigat, dar ovocitele au și ele lumea lor, mecanismul prin care cucul își apără specia nu este unul la îndemâna oricui, iar de te-ncumeți cumva … toată lumea mierlelor este dușman ție, iară mie … în fine, dar
eu am toate resursele să mă descurc în acest joc al pastelului cules din real de cuvântul scris de peniță pe pielea cernelii
și cât năduf să duci totul așa cum se prezintă chiar de culoarea nu este același lucru cum cuvântul ce să mai zic trilul …
TREBUIE SĂ VISĂM MĂCAR !
da, vă aud, și pentru că vă aud, încerc de fiecare dată noi și noi stratageme de a vă ține în conexiune directă cu supliciul metaforei, iar din acest foc să vă simt cum mi-ați prelua fierbintele care mă mistuie, versul fiind câmpul de luptă pe care nu ai nevoie de strategi și strategii, apoi, ca să știți,
FOCUL MEU ARDE ȚURȚURI !… iată misterul din care mă
vin de fiecare dată să dau desen gândului, afar de ce se simte în mine prin bătaia dorului…
apoi să vă mai spun, și nu știu cum să vă mai spun … DAR AM ATINS PANTEONUL DRAGOSTEI CU FRUNTEA !
câte năluci m-au prididit, câte închipuiri m-au pus cu burta la pământ …iata astfel un amestec de scenarii, multe dintre ele venind din submormânturi, deci sigur-sigur un iz de spirit …
MAI APOI, am adus pentru Profesorul meu de prețiozități, sisteme atât de cuprinzătoare și de complexe că mi-am adunat cele mai frumoase cuvinte din care să-mi încălzesc inima, care cum să rămână datoate, mi-l cânta pe nume din bătându-mă-n sistolă cu dorința de a avea măcar un selfie de sub întinderea de sălbăticie de sub DILIMANDJARO ..
PERLA mea de spirit, găselnița prin care să-mi implementez noua apartenență de destin la regimul civil al existenței social -cetățenești, după cum ne urmărește Jean Jacques Rousseau cu contractu-i,
eh, MNERU …

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

14 ianuarie 2019

Mariana GURZA: Basarabie răstignită (15) de Valeriu Dulgheru, Chișinău, 2019 (prefață)

          Motto:

                     ,,Nu putem concepe existența neamului românesc fără Nistru, cum nu putem să o concepem fără Dunăre și Tisa, ca să ne despartă de elementul slav. Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei noastre.

(Gheorghe Brătianu)

 

Chiar dacă unele voci reclamă ,,politica sentimentală a unioniștilor”, scriitorul Valeriu Dulgheru continuă să-și argumenteze teoriile privind Basarabia prin volumul – „Basarabia răstignită (15)”.

Basarabie răstignită (15) vine într-un moment când situația globală a omenirii este una destul de tumultoasă şi nesigură, iar pentru Basarabia, chiar cu accente îngrijorătoare. Mereu prezent în sufletul autorului,  la început de An Nou  visul reunificării Basarabiei cu ţara mamă s-a transformat într-un puternic strigăt de trezire a celor care mai pot face ceva în această vădită degringoladă pe scena politică internă şi internaţională.

Volumul este structurat în șase capitole: Basarabie încotro?; Basarabia în Anul Centenar;   Alegeri compromise; Istoria multimilenară…; Putinism, dodonismși alte isme; Portrete în timp, opinii, reflecţii.

Preocupat de viața cetății, autorul este foarte atent la grupurile de interese ce fac jocurile în detrimentul interesului național. Campania electorală cu ,,socialiștii din nou pe baricade,… în Basarabia, mama lichelelor este veșnic însărcinată”. Umorul fin cu toată amărăciunea se simte la fiecare capitol. Istoria ne urmărește. Parafrazându-l pe Nicolae Iorga, „Moldova de răsărit, care poartă numele dinastiei Basarabilor, stăpână pe gurile Dunării, continuă o viață de două ori milenară în legătură cu strămoșii noștri cei mai îndepărtați, iar punerea în valoare a acestor teritorii de o bogăție unică în ce privește roadele pământului se datorește muncii românești sub conducerea, timp de 500 de ani a domnilor moldoveni, legitimi suverani ai Basarabiei încă din secolul al XlV-lea”.

         Nevoia de întoarcere la românism a dat roade în special în viața satelor;  biserica îşi face simţită menirea, și prin ea, Basarabia românească-și eliberează sufletul. Rolul intelectualului de a se implica sporește. Intelectualul are o datorie, o mare datorie, faţă de bietul ţăran basarabean, pe spinarea căruia a învăţat carte, care-i permite să aleagă grâul de neghină, să distingă semi-adevărul sau falsul adevăr de adevărul curat, să se descurce deseori în prea complicatele scheme politice. Moş Ion îşi face datoria: creşte „pâinea cea de toate zilele”, pe care o mănâncă toţi în fiecare zi. Cu voinţă neîntreruptă o frământă, o dospeşte şi o creşte pentru el şi pentru cei din acelaşi sânge cu el. Ce fac intelectualii pentru a-l ajuta pe moş Ion să se descurce în junglele politice, să discearnă firescul, adevărul din avalanşa informaţională cu care este bombardat zilnic? Autorul îndemnat de semnele vremii știe că Moldova a fost pusă păzitoare a gurilor Dunării cu tot ținutul care le acoperă, convins că are o datorie sfântă de a lupta pentru Neamul Românesc, pentru reunificare. Cel mai mare eveniment unionist din acest an este considerat de autor, semnarea Declarațiilor de Unire cu România de către 166 de autorități locale, municipii, consilii raionale, 11 organizații, printre care și Universitatea Tehnică a Moldovei, 37 comune, municipii și consilii județene din România, 3 organizații de peste hotare.

Acum, nu există decât o ,,uzurpație determinată de confuzii, de noțiuni, dorințe trecătoare, a unei epoci de criză fără pereche”. Alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pot fi fatale pentru mult doritul parcurs proeuropean, prounionist, susţine autorul. ,,Actualmente Basarabia este un stat capturat… Iar noi ce facem? Ne scărpinăm la ceafă. Bravii noștri politicieni de dreapta fac politică specific basarabeană.”

Valeriu Dulgheru consideră anul 2019 unul de cotitură. Ar putea să ne apropiem de visul care ne mistuie de secole – acela de a fi împreună cu frații, dar ar putea avea și alt deznodământ. „S-ar putea să fie un val care va mătura totul în calea sa după alegerile din 2019”, după cum declara și T. Băsescu.

Portretele unor nume ilustre ale Basarbiei își găsesc locul printre pagini: Academicienii Nicolae Dabija, Gheorghe Ghidirim, Ion Bostan;  prof. Vasile Puiu, Valeriu Șauga.

Ajunși la sfârșit de An Centenar, autorul a asistat cu amărăciune la tot felul de manifestări și declarații fără a se discuta pe proiecte reale despre felul cum ar fi gazoductul Ungheni-Chișinău, adaptarea rețelelor electrice din Republica Moldova la parametrii rețelelor din România (Uniunea Europeană) ș.a. ,,Am mai avut astfel de situații. Totuși Unirea va fi. Sunt sigur! …Este un proces natural. Dumnezeu dorește ca la ziua de apoi să vină neamurile adunate, iar poporul român nu e o excepție. Desigur, ne-am fi dorit ca acest act înălțător să se întâmple mai repede dar, probabil, aceasta este soarta poporului român de a trece prin greutăți, pentru a simți mai bine importanța acestuia. Așa a fost întotdeauna de-a lungul multimilenarei istorii a poporului român.”

Într-adevăr îndemnul: „Naţiune nu dormi… Acesta ar putea fi somnul cel de moarte” este binevenit, oportun vremurilor pe care le trăim. „Un tablou asemănător se poate vedea și în practica internaționlă, o divizare politică pe trei segmente principale: dreapta, centru și stânga, cu unele devieri de la centru spre dreapta sau stânga. Stânga europeană este una moderată care împărtășește, în principal doctrina socialistă. În fostele republici ale defunctului URSS, dar și în țările foste satelit din Europa de Est și alte părți ale lumii, stânga înclină spre doctrina de extremă stânga de factură leninist-stalinistă, oricare ar fi denumirea partidului; comunist, socialist, social-democrat și chiar democrat.”.

Autorul volumului „Basarabie răstignită” (15) ne prezintă o realitate dureroasă a fraților de peste Prut. Să fie vorba de teamă? Suntem oare prea slabi? Sau suntem prea obosiți și saturați de jocurile meschine ale celor care nu iubesc România şi pe români…  Nicidecum, Valeriu Dulgheru, bătăios și optimist, nu cedează. Ce ar trebui să facem? „Să fim curajoşi şi uniţi! Unirea este Puterea! Unirea este aproape!” De admirat iniţiativa, curajul și perseverența autorului! Doar prin unitatea tuturor s-ar mai putea salva Mişcarea Unionistă  împlindu-și visul măreţ al Unirii. !

Admirabilă este încrederea autorului în tinerele vlăstare privind ,,Învierea Neamului Românesc”. Pentru el, această Credință este o certitudine.

,,Ce cale poate țara să apuce?/ În tragica, neconvertita zi, / Se urcă Basarabia pe cruce/ Și nu știm învierea când va fi. ” Adrian Păunescu-Basarabia pe cruce!

Recomand cu multă căldură volumul Basarabie răstignită (15), purtând semnătura scriitorului Valeriu Dulgheru.

———————————

Mariana GURZA

Timișoara

15 ianuarie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: M-ai nins în poezie

M-ai nins în poezie

 

M-ai nins în poezie cu multe doruri,
Acum voi străluci ca nufărul curat,
Floare răsărită din fecunde mâluri,
Ca lacrima pură a îngerilor picurat

M-ai îmbrăcat în cuvinte frumoase
M-ai așternut în rime pe albă hârtie,
Din vise ai croşetat haină de mătase
M-ai dat strălucirea steluței argintie

Mi-ai topit zâmbetul de gheață,
Cu dorurile tale scrise într-o carte
Mi-ai dat curajul să ies din ceață
Să-ți răspund la poezie de departe

Doresc să-mprăştii lacrimile tristeții,
Să mă respiri în fiecare vers al meu,
Să ne-adunăm pe aripile tinereții
Nopțile să le petrecem în doi mereu

În nopțile albe vom împleti iubirea
În cuvinte vii, cu drag cernute-n zbor,
Ne vor inunda simțiri de foc privirea,
Vom fi doi poeți, dar un singur autor,
IUBIREA

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

11 ianuarie 2019

Pictura de Albert Lynch

Silvia URLIH: Să-mi aflu aflarea

SĂ-MI AFLU AFLAREA

 

Mă-nvârt între două gânduri
ca-ntre două lumi pe care le cunosc,
trupul îmi umblă printre zile,
rotesc pământul între două nopți,
să-mi aflu aflarea.

Între două zări necaz am aruncat,
între două patimi
m-am tot căutat,
mi-am așezat trupul
în două cuiburi de păsări migratoare.

Între două valuri cânt
cu păcatele întregii lumi pe umeri,
pentru iubire.
Nu sunt mac rătăcit printre spice,
sunt lan de grâu nesecerat de ură.

—————————

Silvia URLIH

13 ianuarie, 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Rugă către Eminescu

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima ți-o ții” peste lume, presărând cu zgârcenie din pefecțiunea ta peste ale noastre suflete nevolnice și însetate de frumos cuvânt. Liniștea-ți neliniștită tresare sub tăcerea glasului din gând, așteptând înfăptuirea unei minuni, o răsărire „din umbra vremilor, încoace”. Ridică-ți geana ce se lasă grea peste a mea existență, doinește peste mine muze aducătoare de frumos, binecuvântează-mă cu ale tale trăiri. Iartă-mi greșeala condeiul stângaci, pana incultă ce scrijelește foaia cuminte, cuvântul așezat pe malul soarelui. Iartă-mi gândul obraznic și iubirile abstracte oglindite printre galbenii nuferi ce stau îmbrățișați a sfârșit. Iartă-mi stângăcia iubirii și mă călăuzește spre perfecțiunea sentimentului curgător de nectar prin al meu trup și suflet. Respiră odată cu mine și învață-mă a trăi, transformă-mă într-un fir de praf ce șade pe al tău pantof pentru a-ți însoți pașii prin timp. Învață-mă să cunosc patima iubirii transformată în extaz, să-mi găsesc îngerul ce râde cu o albă veselie, să îmbrac ale mele grădini în „râuri de cântec cu flori de iubire”. Învață-mă să trec peste neputința oamenilor de a iubi și ajută-mă să alung săracia de trăiri și zgârcenia de sentimente.


Ajută-mă să dau strălucire cuvântului și nemurire iubirii. Atât te rog, ajută-mă!

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

13 ianuarie 2019