Acum aproape 2000 de ani, pe un drum prăfuit probabil călări pe cămile, trei(?) credem noi deși Biblia nu spune numărul, magi vin spre Ierusalim tocmai din Răsărit. Probabil din ținuturile Mesopotamiei, nici locul exact al plecării lor nu îl știm.
Ce erau magii? Greu de spus. Unii cred împărați, alții înțelepți, astrologi ba chiar vrăjitori spun unii. Ca să nu greșim, haideți să spunem simplu, erau oameni, aproape sigur destul de bogați, foarte curajoși și puternici, nu era la îndemâna oricui să facă o călătorie atât de lungă pe drumuri uneori pustii, având asupra lor aur, smirnă și tămâie…
Ei, și uite că se pare, dezlegăm misterul… Se crede că erau trei pentru că aduceau aur smirnă și tămâie. Trei produse. Posibil, însă eu cred că fiecare aduceau cu ei cele trei produse.
Acești oameni înțelepți au înțeles din mesajul stelelor că cel născut va fi rege, prooroc și preot. Aceasta este semnificația celor trei produse. Dar să trecem la subiect.
Deși nu știm dacă au călătorit tot drumul împreună un lucru este cert: toți trei erau călăuziți de o stea. Interesant, nu?
Pentru a porni spre Hristos, oamenii au nevoie de o stea, de o lumină, de o călăuză.
Ne întrebăm de ce atâția orbecăie în întuneric, de ce bisericile sunt în restul anului tot mai goale? Lipsa de ,,stele”, de luminători, călăuze spirituale este principalul motiv.
Cei care îl cunosc pe Hristos, au stins lumina, își ascund credința, principiile, pentru că nu mai este la modă să fii creștin, să fii bun, să fii lumină. Riști să fii luat în râs, ori chiar să fii socotit retrograd ori să ai serioase probleme, fiind marginalizat. Și astfel, într-o beznă tot mai adâncă, sub o boltă cu stele căzătoare formată din sportivi care se droghează (nu toți fac asta) manipulanți de suflete, oameni cu mașini scumpe și suflete ieftine ori femei strălucitoare etalându-și sânii ba chiar nudurile, oamenii rătăcesc în Valea Plângerii ajungând în final la o destinație pentru care nu au fost creați.
Nu vi se pare trist? Mă adresez mie, vouă, celor care mai avem o formă de evlavie, o brumă de credință, o Biblie undeva pe un raft pe care o mai ștergem de praf uneori.
Este frumos să petrecem dragii mei… Dar dacă tot sărbătorim nașterea lui Hristos haideți să o facem în spiritul Lui… Credeți cumva că aceasta este data reală?
Îmi este teamă că nu. Douăzeci și cinci decembrie este se pare ziua în care popoarele păgâne, canaaniții, sărbătoareau nașterea zeului Moloh. Sfârșitul anului calendaristic coincidea la romani cu Saturniadele, sărbători prin excelență păgâne. Se pare că împăratul Constantin cel Mare pe vremea căruia s-a decretat ziua aceasta ca zi a nașterii lui Hristos a vrut să împace și capra și varza. A creștinat forțat imperiul în evident declin dar a schimbat doar numele sărbătorilor pentru ca șocul să nu fie prea mare și să se ajungă la rebeliune. Dar din păcate, era doar,, o Mărie cu altă pălărie”. Adică tot,, pâine și circ”. De fapt mai mult vin decât pâine. Nu înțelegeți că am ceva cu data… Putem sărbătorii oricând pentru că de fapt data exactă nu se cunoaște. Unii vrând să facă pe teologii argumentează cu recesământul poruncit de Cezar. Șubred argument, deoarece un recesământ în vremurile acelea putea ține luni de zile.
Nu data contează. De fapt biserica primară timp de trei sute de ani nu a sărbătorit se pare nașterea lui Hristos. Sărbătoreau doar jertfa și învierea, după cum poruncise Mântuitorul și aceasta nu într-o dată anume ci la fiecare împărtășanie. Nu vreau să mă credeți pe cuvânt, citiți vă rog primele capitole din faptele apostolilor. Ori citiți celelalte epistole, nepauline și veți vedea că niciunde nu este pomenită această sărbătoare.
Repet:nu sunt împotriva sărbătoririi nașterii. Mântuitorului (Crăciun nu are nimic de a face cu Hristos) ci a felului in care o facem. El s-a născut umil la lumina unui felinar, într-un grajd. Și aceasta după ce a părăsit,, slava ce o avea la Tatăl”, pentru a veni ca dar celest omenirii, spre împăcarea cu Dumnezeu. Ne-a făcut cunoscută voia Tatălui, ne-a dăruit credință,, apoi a luat asupra lui păcatele noastre, afirmând despre Sine:,, Eu sunt lumina lumii. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Iar înainte de a se înălța a dat poruncă ucenicilor și fiecăruia dintre cei care poartă numele de creștin să fim lumini. Să fim stele. Prin viața noastră să călăuzim oamenii spre El. În încheiere, pe tine cel care ai avut răbdare să citești, te întreb. Nu vrei să fii o stea? Nu vrei să fii o lumină călăuzitoare spre cel născut în ieslea Betleemului? Nu vrei cu adevărat să sărbătorești Nașterea Lui și să rostești numele sfânt mai mult decât al moșilor? Nu vrei să dăruiești și să te dăruiești așa cum a făcut-o El? Atât de mult întuneric… Atât de mare nevoie de stele adevărate, de credincioși, urmași adevărați ai lui Hristos…
Cu speranța că nu ți-am știrbit sărbătoarea, mă rog pentru fiecare din noi să devenim o stea, sufletele noastre fiind ieslea unde El să se nască, să fie adevăratul sărbătorit. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sărbători binecuvântate tuturor!
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
25 decembrie, 2018
Poetul
