Irina Lucia MIHALCA: Poesis

 În noi timpul dispare

 

Ca o stea călăuzitoare, Dumnezeu străluceşte în tine,

dornic, prin tine, să se nască în mine

revărsatul zorilor din noapte.

În această lumină evazivă, rugurile se-aprind

sub formă de pulbere de aşteptare,

prin acest cer ceresc

din binecuvântarea tăcută,

notele albastre te-ating

înainte de a-şi da ultima suflare,

parcă nicio clipă din viaţă nu ai trăit,

eventual pe-a altora.

–  Îţi simt atingerea, mă copleşeşti,

 zidită eşti în inima şi-n carnea mea,

 în noi timpul dispare, se naşte libertatea iubirii, 

 cu tine sunt şi-n moarte,

 nu numai în pierdere, 

 pentru noi trecerea e un câştig etern, 

 o zbatere este ceea ce simt acum.

 Dar ce e timpul?!– îmi spui.

 

– Simţi contopirea luminilor?

Unică, irepetabilă bucurie,

farmecul a două inimi scăldate în rouă,

într-o sublimă luptă de mulţumire

şi focul din două suflete

într-un cocon de abandon!

 

O sclipire de cuvânt ne cunoaştem

– suavă, limpede, adie peste tot trupul,

fascinant mister

născut din contopirea inimilor -,

fiecare şoaptă strecurată din suflet

reverberează-n noi.

Clipele s-au scris irevocabil,

nu ştiai cum e să te vezi în oglinda ta,

ţi-am reaşezat lumea, prin ea se naşte totul.

Aş vrea să te-ating ca să pot fugi

 ( oare, mai pot să mă ascund?! ),

 ştii atât de multe, şi totuşi, nu mă cunoşti,

 închişi într-o carapace

 a dorinţelor fără sens,

 nu am cum să te uit, baţi mereu în inima mea.

 

– Ai închis ochii? Rătăcitor, te lupţi cu fiarele,

schimbi cursul apelor, ajungi

până dincolo de cercul de care nu se trece,

străpungi pânza polifonică,

culegi merele de aur, treci de păzitorul

porţilor lumii de dincolo,

din inimă-ţi curg râuri de apă vie,

la porţile cerului te vei regăsi.

 

Cu viteză, departe te-am luat de mână,

un dans al apelor noastre

în care ne-am născut vindecaţi…

fugim spre nicăieri,

niciunde nu putem fi

atât de aproape ca-n noi înşine.

– Simţi cum te-aşezi în inima mea

şi mă arunci, înainte, spre soare?

Fii convinsă că te doresc

 ca pe aerul pe care-l respir,

 un tremur aparte, un ropot de simţuri,

 cascadă de senzaţii, fluidul care

 se plimbă agale prin tot corpul!

 Cu tine trăiesc mereu o stare minunată,

 acel dar

 al fiecărei priviri în inima vieţii,

 o nestemată împodobită cu strălucirea prezenţei!

 

 În urma noastră

 

Adânc, în lumina lunii

şi-a ceţii curgătoare-n valuri,

un gând legănat persistă,

invadând strălucirea amintirilor

din oglinzile de-argint.

 

Peste ţărmurile mării,

ecoul cântecului lunecă

interludii romantice ale dansului,

lumină aurie în priviri,

spirală de zâmbet,

tresărire rămasă, urme de paşi

şi fiecare clipă-i de vis,

noi constelaţii

fără bariere în inimile noastre.

Durerea cercului

îşi caută lumina rotundă,

blocată în lupta

născută din dragoste şi pasiune.

 

Într-o mare de suspine,

rochia mea neagră ca noaptea

te bântuie din nou,

corabie plutind hieratic

dincolo de orizont,

în căutarea unui port

unde să-şi ancoreze sufletul.

Prin inflexiunile vântului,

sunetul dorului tău

a pătruns aici,

uimitor precum misterul

căutării braţelor tale

prin mare

şi-atingerii mâinilor noastre.

 

În urma noastră încă vibrează

dansul cântecului, viaţa.

Acesta nu e capătul drumului,

doar reîntoarcea

la inocenţă

va deschide Poarta Luminii.

 

 Inima ta m-a găsit

 

Ai nevoie de o lume

ce se naşte în fiecare clipă,

vibrează-n tine cu tot ce are-n ea,

te-aşezi, o priveşti, asculţi tot,

o lume ce parcă prinde viaţă,

conturul caselor, linia cerului,

cupola bisericii.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Constantin ENIANU: Lumea ca muză

Lumea ca muză

 

Tu treci tăcut cu suflet de popor
Şi nu pretinzi aceasta ca scuză
Copil fiind nu ai avut izvor
Nici codru să le iei ca muză

Izvorul tău vine din loc ce nu e
Nici urbe nici sat ci lumea toată
Cu flăcări de Olimp sau de căţuie
Slăvind iubiri de mamă şi de tată

Iar codrul e visul baterii de vânt
Peste frunzele verzi şi uscate
Când somnul ascunde orice cuvânt
Ce intră ca piatra tăcut în cetate

Tu nu vrei să stai la bun adăpost
Ca ursita să-ţi fie loc fără rost

–––––––––––

Constantin ENIANU

Roman

1 iulie, 2018

Valer POPEAN: Dincolo de mâine

Dincolo de mâine

 

Dincolo de mâine este începutul
Timpul se comprimă în secunde mii,
Reapari o clipă răscolind trecutul
În plimbarea noastră printre galaxii,

 

Dincolo de tine încă-o răsare
Timpul impasibil trece nemilos,
Pașii către tine pietruiesc cărare
Și-n pierduta vreme mă simt norocos,

 

Dincolo de mâine este-o altă cale
Șerpuind în timpuri printre amintiri,
Dorurile mele prăvălesc la vale
O durere stinsă peste despărțiri,

 

Dincolo de tine pică Universul
Timpul se oprește pentru o secundă,
Și se prăvălește peste noapte versul
Care reînvie clipa cea fecundă.

–––––––––––––

Valer POPEAN

Târnăveni

2 iulie, 2018

IPS Antonie Plămădeală: Vindecarea celor doi demonizați din Gadara

PÂNĂ UNDE MERGE PUTEREA DIAVOLULUI?

Asaltat de gloate la Capernaum (Matei 8, 5-18), ca sa scape, Iisus a poruncit ucenicilor sa se urce in corabie si sa treaca de partea cealalta a Marii Galileii. Ucenicii erau pescari de prin partea locului si vor fi avut corabia lor pescareasca. Dar si asa, multi din cei care-L ascultasera, care fusesera prezenti la vindecarea sluji­torului sutasului, a soacrei lui Petru si a multor altor bolnavi, nu voiau sa ramana de convoi, ci voiau sa-L urmeze si in corabie. Un carturar, deci un teolog cunoscut, nu un oarecine, i-a declarat de-a dreptul: “Invatatorule, eu te voi urma oriunde vei merge” (Matei 8, 19-22).

Cu acest prilej aflam ca la vremea aceea Mantuitorul nu mai avea un domiciliu stabil. Era predicator itinerant, caci i-a raspuns cu oarecare tristete: “Vulpile au vizuini si pasarile cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde sa-si plece capul”. Dar nu l-a refuzat. Il va fi luat in corabie. Unul din ucenici, probabil nu din cei doisprezece, si-a cerul insa voie sa mearga sa-si ingroape tatal, inca un prilej pentru Iisus de a rosti una din sentintele Sale celebre, chiar daca nu indeajuns de intelese: “Vino dupa Mine si lasa mortii sa-si ingroape mortii lor”. Avea nevoie de martori pentru ceea ce urma sa faca: potolirea furtunii din drumul spre tara Gherghescnilor sau Gadarenilor si vindecarea acolo a celor doi indraciti. Marcu si Luca spun ca era numai unul. Matei a vazut doi. Vom urma de data aceasta textul dupa Matei.

Un lucru e foarte curios. Erau atat de multi indraciti pe vremea aceea in Israel si umblau liberi sau, ca si leprosii, se aciuiau prin locuri izolate si prin morminte! Chiar inainte de a se urca in cora­bie, Evanghelistul Matei ne spune ca Iisus, prin alte vindecari ce facuse in Capernaum, vindecase “si o multime de indraciti” (Matei 8, 16). Vor fi fost si in tara Gadarenilor doi!

In scurt, sa ne aducem aminte ca intentia celui rau e sa ne faca intotdeauna sa credem ca ceea ce ne invata este bine. El ne zice: Nu vezi ca ai dreptate? Vine in numele dreptatii. Alteori ne spune: Nu-i asa ca cutare te-a jignit? – Sigur, spui tu in constiinta ta. – Nu e drept atunci sa-l jignesti si tu? E drept, spui tu din nou, in constiinta ta. -Atunci fa dreptate si jigneste-l, te indeamna el.

Textul care ne relateaza toate aceste evenimente e mai degraba incomod pentru predicator. Am cautat, meditandu-l, sa vad cum l-au tratat alti predicatori mai recenti si, va spun drept, nu l-am prea gasit tratat. Predicatorii se feresc de obicei sa intre in detaliile intamplarii. Fac amintire de ea si pe urma vorbesc despre speranta, altii despre mantuire, altii gasesc o tema pe care o leaga usurel de tema centrala, si deviaza cu buna stiinta de la tema propriu-zisa.

Cu toata dificultatea si cu toata incomoditatea unui asemenea text, si va veti convinge de indata ca e asa, eu mi-am zis ca, totusi, trebuie sa va spun ceva despre el, pentru ca e foarte necesar sa stim cum sa ne clarificam cateva lucruri in legatura cu cele petrecute.

Sa ne amintim textul Evangheliei in intregime:

“Si trecand pe acolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intam­pinat doi demonizati, care ieseau din mormant, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata au inceput sa strige si sa zica: Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chimuesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii il rugau zicand: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci. Si le-a zis: Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus cele intamplate cu demonizatii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Intrand in corabie, Iisus a tre­cut si a venit in cetatea Sa” (Matei 8, 28; 9, 1).

Asadar, pe malul celalalt, care nu mai era in Israel, L-au intampinat doi barbati indraciti care traiau prin morminte si care spaimantau pur si simplu populatia. Va intrebati: cum adica traiau in morminte? Trebuie sa stiti ca mormintele pe vremea aceea, si acum in unele parti din Orient, nu erau si nu sunt sapate in adancime, ci in dealuri sau in stanci, cum ai sapa o pestera, asa incat se intra in ele asa cum ai intra intr-o camera, la nivelul pamantului.

Aceasta este toata intamplarea. Nu e vorba de o parabola. E o minune. Spuneam ca tema e incomoda pentru predicator. De ce? Pentru ca trebuie sa vorbeasca despre diavol. Stiti ca in Vechiul Testament evreii nu pronuntau numele lui Dumnezeu, din respect si din teama. Nu-i spuneau pe numele adevarat, Iahve, ci I-l schim­bau, zicandu-I Adonai sau in multe alte feluri, numai sa nu I-l pro­nunte pe cel adevarat. Noi, crestinii, printr-o traditie orala, prin obi­cei, ne ferim sa pronuntam numele diavolului. Ii schimbam acestu­ia numele. Ni se pare ca numai pronuntandu-i numele il invocam, si e in stare ca numai auzindu-si-l pronuntat sa ne faca rau, sa se considere chemat!

Noi vom trece peste aceasta traditie care e foarte aproape de a deveni superstitie, desi nu e chiar o superstitie. Poporul ii zice: “Cel rau”, “Duca-se pe pustii”, “incornoratul”, “Intunecatul”,si chiar Mantuitorul in rugaciunea “Tatal nostru” i-a zis “Cel rau” sau “Cel viclean”. Si Sfanta Scriptura il numeste “stapanitorul mortii” (Evrei 2. 14), “potrivnicul” (Matei 13, 19), “dusmanul” (Viatei 13, 19), “mincinos si tatal miciunii” (loan 8, 44).

Intorcandu-ne la minunea savarsita cu indracitii, sa ne punem mai inainte cateva intrebari. Vorbind in termeni moderni, care este diagnosticul pe care l-a pus Mantuitorul acestor doi bolnavi, daca erau doi? Caci in limbajul modern erau desigur doi bolnavi mintal. Le-a pus un diagnostic spriritual. A socotit ca a intrat diavolul in ei. Poate ca Evanghelistul Matei n-a fost de fata la intamplare si povestindu-i-sc vorbirea la plural a demonizatului, si-a imaginat ca au fost doi. E o simpla ipoteza, dar c sprijinita si pe faptul ca la Matei lipseste episodul cu “Legheonul”. Tot timpul par a vorbi cei doi indraciti, de aceea pluralul. Si mai este ceva: La Marcu si Luca, demonizatul vorbeste la inceput la singular: “Ce este intre mine si Tine, Iisuse”, si numai dupa ce demonii s-au identificat ca Legheon au inceput a vorbi la plural. Aceasta din urma vorbire, auzind relatarea prescurtata, l-a putut induce in eroare pe Matei si a simplificat totul imaginand doi demonizati. In felul acesta, lipsindu-i episodul cu Legheonul, cu doi demonizati vorbirea la plural devenea plauzibila. Altfel, numai daca ar fi retinut si obiectul cu Legheonul, vorbirea la plural ar fi fost plauzibila. Asadar, diagnosticul Mantuitorului a fost un diagnostic spiritu­al, nu unul medical. Nu i-a considerat nici epileptici, nici nebuni, alienati mintal, ci indraciti.

A doua intrebare care ni se impune cu privire la textul acesta, este urmatoarea: de ce a acceptat Mantuitorul cererea diavolilor ca sa intre in porci si sa-i arunce pe acestia in mare? Unii dintre inter­preti spun ca Mantuitorul le-a acceptat cererea pentru ca propri­etarii tineau porcii numai pentru comert, nu pentru nevoile lor. Nu poate fi asa. Comertul, cand e cinstit, e si el permis de Dumnezeu, fiind printre ocupatiile ingaduite si necesare. Mantuitorul le-a inga­duit cererea facandu-le o favoare in schimbul iesirii din oameni, din alte ratiuni, si anume pentru ceea ce voia sa invete prin aceasta. El stia ca vor veni cei din cetate. Stia ca cei din cetate vor fi nemultu­miti. Si cei din cetate au venit.

Continue reading „IPS Antonie Plămădeală: Vindecarea celor doi demonizați din Gadara”

Claudia BOTA: Sâmburele iubirii

Sâmburele iubirii

În iarna vieții neîmblânzită dorul a revenit,
În ochii unui copil, miracolul s-a răspândit,
Prin lumina caldă, blândă și suavă a inimii
Se încălzește sâmburele neîntinat al iubirii.

 

În primăvara vieții cuvântul în gând te învață,
Simți mereu că seva se topește din tine și crești,
Treci prin gări și halte fără număr și călătorești,
În fapte găsești bucurii, pentru ziua numită speranță.

 

În vara vieții, Lumina din Lumină m-a calăuzit
Tu, Lumină clară, dulce, floare albă ce ai înflorit
Prin durerile înăbușite îmi ștergi ziua cea umbrită,
Eu care te-am zărit, n-am lăsat dorul neizbăvit!

 

În toamna vieții ruginii vântul domol ți-a cântat,
Umbra din umbrele cenușii ale tăcerii m-au cercetat.
Prefă-te tu în apa cea vie fără de moarte a nemuririi,
Lumina devine prin tine o tainică simfonie a inimii.

 

Prin fapte bune în anotimpuri vii transmiți energii,
În fiecare clipă sădești adevărul în sâmburele iubirii,
Netezești căile tale prin sentimente unde te regăsești
Trăiri într-un lanț în care continuu crești și reclădești.

–––––––––––

Claudia BOTA

1 iulie, 2018

 

Cristian Gabriel VULPOIU: Versuri

O SCRISOARE SCRISĂ FĂRĂ DE CONDEI

 

Privesc pe fereastră cum timpul aleargă pe alei,
Ascult cum un opaiț îmi spune ultimele-i șoapte
Ți-aș scrie o scrisoare, dar am rămas fără condei
Voi transforma-n cuvinte negrul din această noapte.

 

Pe infinit încerc să-ți scriu dorul meu într-o carte,
Cu un penel împrumutat din stelare curcubee
Ți-o voi trimite pe corăbii de vise în sacra noapte
Îți voi mai scrie după ce din clar de lună voi făuri condee.

 

Când alegoricul poștaș îți va înmâna o carte,
Scrisă în călimară de amor, de lacrimă și dor
Ai să găsești în ea din inima-mi o parte
Precum și-al mării-n serile de vară cald fior.

 

Pe un nor am scris iubirea și ți-l trimit ca diligență,
Cu inima am scris căci iar am rătăcit condeiul
Ți-am trimis și al nopților noastre de amor, esență
Oriunde tu vei naviga, la mine-ți este cheiul

 

AFARĂ PLOUĂ A IUBIRE

 

Afară plouă a iubire,
Dintru a norilor catapeteasmă
Spre sufleteasca primenire
Într- a edenului mireasmă.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Versuri”

Maria HOTEA: Dorinţe neîmplinite

Dorinţe neîmplinite

 

Eu știu ce-i dor când inima îmi plânge
Şi-n taina nopților albastre îi ascult suspinul,
O lacrimă o simt încet pe-obraz cum curge
Iar gustul tristeții este amar precum pelinul .

 

De dor fiind cuprinsă nu am nicicând scăpare
Cu gândul meu hoinar ce-i veșnic călător ,
Prin amintiri mă poartă lăsate în uitare
Trezindu-mi iar în suflet un tainic, vechi fior.

 

Când nu ești lângă mine tăcerea mă apasă
Iar clipele se îmbracă-n tristețea neștiută,
Singurătatea este cu mine nemiloasă
Doar inima-mi oftează de nimeni nevăzută.

 

Te chem iubite-n șoapte cu vorbe de alint
Aș vrea să-mi fii aproape și vocea să-ți aud,
Să-mi spui cuvinte dulci și-n adieri de vânt
În calda-ți îmbrățișare cu drag să mă ascund .

 

Să simt cum clipa-mi este aleasă desfătare
Iubirea mă-încânte, nicicând să nu mă doară,
Căci te iubesc nespus și-n lungă-mi așteptare
Dorințe neîmplinite mereu încep să apară!

––––––––––––-

Maria HOTEA

1 iulie. 2018

 

Mariana Zorița PURICE: O cale spre tine

O cale spre tine

 

O cale spre tine
Eu știu că există,
Pe râuri de stele
Sclipind în privire
În versuri e calea
Și-n gânduri divine
În visul ce vine,
În noapte cu tine !
În spuse, nespuse,
În șoapte pierdute,
În noaptea cu Lună
În zori când nu ești,
O cale găsi-voi să fiu lângă tine
În noaptea ce vine
Și-n multe apoi !

 

Îmi mai întorc în gând copilăria

 

Era un trandafir la colțul casei
Și-n față porții…
Un tei măreț !
Era și ciutura din curte
Doamne…erau atâtea frumuseți!
Pe sub porticului de la poartă
Intrau și cai și călăreți
Era și-un câine-n curtea aia
Era și blând și credincios !
Erau și gâște erau și rațe
Și un curcan un pic nervos !
Era colina ce în iarnă
Ne îmbia la derdeluș,
Erau și prunii din livadă,
Era bunica și mătuși ,
Eram nepoții în vacanțe
Și-acuma nu mai e nimic !
Plecat-am toți, care-ncotro
Unii-mprăștiați prin lume
Și alții au plecat…de tot !
Îmi mai întorc în gând copilăria…uneori…
și-ncep să plâng!
Mi-e dor de trandafirul de la poartă
Și de bunica mea cântând !

––––––––––––––

Mariana Zorița PURICE

24 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Îți scriu pe răsărituri

 

În zorii dimineții, îți scriu pe răsărituri
Iubirea mea frumoasă, cuminte şi tăcută,
De mine încastrată în tot atâtea mituri
Desprinsă din coroana, icoanelor cusută.

 

În zorii dimineții , m-adun din infinituri
Și îmi sădesc în tine, iubirea absolută,
Crescută din vecie pe calea din trecuturi,
Prin trupuri de speranțe, din clipa revolută.

 

Cu un penel de gânduri pictez pe răsărituri
Cerul cu nori ca neaua, din fire de iubire,
În prag de inocență, ca sabia-ntre scuturi
Te voi ascunde-n suflet, ascuns printre safire.

 

Îți dăltuiesc în mine, un bust pe răsărituri
La care să se-nchine toți ochii reci și goi
Și Luna de pe boltă, în tandrele apusuri
Când pe luciri de ape, mai freamătă-n strigoi.

 

De valuri dintre ape, se zbat prin mărginiri,
Am să-ți așez pe trapă , buchet de trandafiri.

30 iunie, 2018

 

Prin țara fără bulevarde

 

Într-o țară fără bulevarde
Unde plânge-n taină mângâierea,
Ne-aşezăm pe suflete cocarde
Și îngenunchiem prin noi tăcerea.

 

Pe o stradă mă plimbam alene,
Lămpile sunt stinse, de culcare,
A trecut și Ene, pe la gene,
Dorm în noapte sfinte lampadare.

 

Pe o stradă plină de regrete,
Cu nimicul, ce-mi creștea prin minte,
Te deșerți și tu în van, poete
Trup căzut, din alte oseminte.

 

Pe poteca ninsă, prin ocară,
Te petreci pătruns de-o întrebare,
Cartea de sub braț, o grea povară
Duci peniță ta, nemuritoare.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis”

Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă

Teocratia ortodoxa moldo-valaha (12)

Teocrația ortodoxă moldo-valahă e subminată de Statul Paralel catolic finanțat de UE/USA, de aceea d-nii Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi d-na Viorica Dăncilă nu au participat la recepţia ambasadei SUA de Ziua Independenţei.

Președintele Senatului, Camerei Deputaților și prim-ministrul, Guvernul, protestează astfel în numele PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, PND, USL, la putere din 1946, dar mai ales a teocrației orientale, bimilenare.

Lipsa de respect pentru cei de altă credință decât cea occidentală se bazează pe ideia că toată lumea e judeo-creștină, catolică, occidentală, dar nu este încă conștientă de asta, ceea ce contrazice dreptul universal al omului de a crede și în altceva decât ce le impune USA, imperialismul, globalizarea.

Nemulțumirea ortodoxă față de elita transfrontalieră, companiile internaționale, care iau decizii, profitul, fără a lua în considerare nevoile dreptcredincioșilor, e formulată de d-ul Dragnea, de PSD, care încearcă acuma să renaționalizeze, să elimine elita cosmopolita, Statul Paralul Ilegitim al președintelui Klaus Iohannis.

Chiar și în condițiile în care USA au baze militare în România membră a Uniunii Europene,  protestul celor marginalizați de globalizare trebuie luat în considerare și tratat cu tot respectul pe care îl au și cei de altă credință, decât cea occidentală. Integrarea ortodocșilor în lumea catolică nu poate fi făcută peste noapte și poate că nici nu trebuie făcută de loc.

Asta afirma Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, de aceea  poate este necesară nu numai o Europa cu mai multe viteze, ci și luarea în considerație a unui cadru legislativ de protecție, similară monumentelor istorice sau a civilizațiilor periclitate, a devălmășiei, teocrației ortodoxe moldo-valahe, asediată, asfixiată în zile noastre de o raționalitate occidentală insuportabilă.

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/02/razboiul-dintre-statele-paralele.html

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

https://issuu.com/doinadragut/docs/constelatii-diamantine-nr-94-2018

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

 

Teocrația ortodoxă moldo-valaha (11)

se folosesc în legaturile ei cu occidentul de intermediari germani, maghiari, evrei, masoni, curente culturale etc. și în zilele noastre. Președinte e german, UDMR-ul e mereu la guvernare, convins că numai prin ei se ajunge în Europa, consilierii evrei sunt indispenabili în PMR, PCR, FSN, PSDR, PRM, PSD, PNL, USL, intelectualii, urmașii bonjuristilor, mimeza cultură din vest etc.

Și pentru că valorile catolice n-au trecut Cortina de Fier instalată de un mileniu de teocrația orientală greco-turco-rusă pe Carpați, antilatina și antioccidentală, „Declarația comună (semnată la București la 19 iunie 2018) privind implementarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii“, ne reamintește  involutar de „Formele fara Fond“, „Zicem ca ei și facem ca noi“, de omul politic al zilei, d-ul Liviu Dragnea și Mișcarea cămășilor albe.

În ciuda tuturora, Ambasada SUA în România consemnează: „Acest parteneriat se fundamentează pe un angajament comun pentru valorile și interesele care stau la baza Occidentului. …

Părțile au convenit să organizeze următoarea întâlnire în 2019.“

*

Peste 5.000 de oameni, în stradă la Cluj. Istoric cu părul alb: „Suntem cei incapabili să asistăm pasivi la alungarea din ţară a unei cincimi din popor“

*

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

 

Continue reading „Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă”