Îți scriu pe răsărituri
În zorii dimineții, îți scriu pe răsărituri
Iubirea mea frumoasă, cuminte şi tăcută,
De mine încastrată în tot atâtea mituri
Desprinsă din coroana, icoanelor cusută.
În zorii dimineții , m-adun din infinituri
Și îmi sădesc în tine, iubirea absolută,
Crescută din vecie pe calea din trecuturi,
Prin trupuri de speranțe, din clipa revolută.
Cu un penel de gânduri pictez pe răsărituri
Cerul cu nori ca neaua, din fire de iubire,
În prag de inocență, ca sabia-ntre scuturi
Te voi ascunde-n suflet, ascuns printre safire.
Îți dăltuiesc în mine, un bust pe răsărituri
La care să se-nchine toți ochii reci și goi
Și Luna de pe boltă, în tandrele apusuri
Când pe luciri de ape, mai freamătă-n strigoi.
De valuri dintre ape, se zbat prin mărginiri,
Am să-ți așez pe trapă , buchet de trandafiri.
30 iunie, 2018
Prin țara fără bulevarde
Într-o țară fără bulevarde
Unde plânge-n taină mângâierea,
Ne-aşezăm pe suflete cocarde
Și îngenunchiem prin noi tăcerea.
Pe o stradă mă plimbam alene,
Lămpile sunt stinse, de culcare,
A trecut și Ene, pe la gene,
Dorm în noapte sfinte lampadare.
Pe o stradă plină de regrete,
Cu nimicul, ce-mi creștea prin minte,
Te deșerți și tu în van, poete
Trup căzut, din alte oseminte.
Pe poteca ninsă, prin ocară,
Te petreci pătruns de-o întrebare,
Cartea de sub braț, o grea povară
Duci peniță ta, nemuritoare.
Și te scurgi pe străzi în miez de noapte
Paşii ți-i așterni pierduți, întâia oară,
Prin speranțele ce par că nu sunt coapte
Deși cerul, bâjbâie prin vară.
Din noaptea vinovată
De pescărușii nopții ne zboară printre vise
Și-aripa lor ne poartă pe-a cerului spinare
Pe orizonturi triste, tablouri lungi ucise
Ne strecuram prin vremuri, adesea curgătoare.
De marea se răzbună în nopți pe ochi de soare
Și valuri bat în maluri , sinistre și bătrâne
Iar Cerul înnoptării ca floarea de cicoare
Pe care vezi doar umbre din dansul de cadâne.
Pe bolta spartă, Luna, din fildeș, dălțuită
Valsează pe amurguri din fiori de amăgire,
Și se dezmiardă-n ceruri sub dalta scrijelită
Așteaptă răsăritul să treacă-n amintire.
Aşază peste noapte , din stele căi de dale,
Luceafărul ca pajii, c-aşa e datul sorții
Dar clipa iute trece, şi-apar lumini pe cale
Iar stele viețuinde, curând s-or vinde morții.
O rază de lumină prin noapte iar se ceartă
Porneşte la dueluri, sub luna deşirată,
Poeme de Lumină, timid ne bat în poartă
Și viața prinde viață ,din noaptea vinovată.
Cu sufletul pe-afară
Mă pierd pe malul mării , adulmecând prin vise
Prin marea de nisipuri ce duce spre niciunde,
Iar mii de pași pe plajă, pe cărărui deschise
Se-ascund și se răsfață ,se pot întrepătrunde.
Pierdută prin nisipuri cătând un chip ce doare,
Pe calea spre departe , ce o cuprind spre zorii
Din valuri înspumate, când visul mai răsare
Și pescăruși sălbatici, prin zbor acopăr norii.
Mă pierd printre nisipuri doar eu cu dimineața
Și simt cum cresc în mine salate de cuvinte,
Un val mi-a țintit talpa, e rece precum gheața
Și mă întorc pe plaja, pustie dar fierbinte.
Mă plimb cu dimineața și las pe toate-n toate,
Mă strigă și mă-ndeamnă luminile din locuri
Pe plânsele catarge, sunt veacuri demachiate
Și mii de păsări albe, plesnesc din negre ciocuri.
Cu timpul strâns în mine mă pierd prin paşi cuminți
Și simt cum timp din timpuri, îmi dă pe dinafară
Iau sacul meu cu anii şi-l vând pe doi arginți
Şi-alerg spre depărtare, cu sufletul pe-afară.
––––––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
1 iulie, 2018