Georgeta PETRE: ,,Pui de pasăre măiastră”, de Vasilica Grigoraş

Un nou volum de poezii al scriitoarei Vasilica Grigoraş vede lumina tiparului, de data aceasta în preajma unui eveniment de suflet, cu o destinaţie cu totul specială: aniversarea unui mic şi iubit membru al familiei. Este un demers poetic repetabil al autoarei, întrucât debutul în literatură s-a realizat cu destinaţie similară: povestiri şi versuri pentru copii (respectiv volumele Aşa vreau eu şi Raze de suflet pentru Sara, ambele apărute în 2012 la editura Oscar Print, Bucureşti).
Un dar unic şi preţios, un dar din prea plinul simţirii şi al talentului, nu numai pentru puiul de pasăre măiastră al familiei, dar şi pentru toţi copiii cititori sau auditori, pentru copilărie în general, vârsta purităţii şi inocenţei.
Toată iubirea pentru acest copil se concentrează în poezia de deschidere Pui de pasăre măiastră, titlu selectat şi pentru volum. Această inspirată metaforă însumează minuni şi daruri cereşti pentru cel venit în lume şi bucurie supremă pentru cei mari. Este o urare-binecuvântare poetică la fericita aniversare.
Cu fiecare poezie pătrundem treptat, cu încântare şi nostalgie în universul sufletului de copil, fascinant în trăiri şi uimiri în faţa minunilor naturii, de la aştrii cereşti, intangibili, la accesibila bogăţie terestră, verde şi colorată a câmpurilor şi grădinilor, cu pomi înfloriţi sau cu roade, cu flori gingaşe nenumărate, la vesela şi gureşa lume a păsărilor şi animăluţelor din preajma casei.
Este un univers descoperit cu atentă şi gingaşă aplecare asupra percepţiilor vârstei fragede, uneori, chiar cu o complice şi jucăuşă ipostaziere.
În multe din poezii dezvăluim universul propriei şi îndepărtatei copilării, receptat şi transferat peste timp cu sensibilitate proaspătă şi nostalgie, proiectat acum în mod asumat şi ocrotitor asupra copilului prezent.
Adevărate bijuterii stilistice sunt poeziile: Flori de primăvară, Licurici „Nu ştiu cum să-i descriu,/ Dar îi simt atât de viu,/ Că-n pragul dintre noapte şi zi/ Pe toţi cu drag i-aş opri/ Ca să-mi fie prieteni buni, / Aceste adevărate minuni”.
Minunea de cireş, Gărgăriţa, Fulg de nea, De-a v-aţi ascunselea „Mă rotesc şi mă gândesc,/ În ce loc să poposesc?/ Îmi vine o idee genială/ Să m-ascund la mama-n poală./ Chiar de m-or descoperi/ Mama mă va ocroti.”
În alte poezii, perspectiva de receptare şi comunicare se schimbă spre copilul sărbătorit, spre un climat familial cald şi iubitor, spre un mediu înconjurător evoluat, cu impactul unor obiecte şi deprinderi moderne, cu imagini şi alcătuiri stilistice încântătoare.
Poeziile Tişolul, Bicheta şi Babeta, Oaia, Poneiul, Coamă roz („Eu eram o amazoană,/ La concursuri campioană/ Şi-l mânam cu graţie/ Spre o nouă împărăţie.”) sunt elocvente pentru realităţile unei copilăriei moderne.
Volumul se încheie rotund cu poezia Cine cred că eşti,”Eşti a vântului blândă adiere,/ Gingaşă petală de mângâiere./ Eşti marea cea mare şi cerul înalt,/ Dar şi cel mai strălucit diamant./ Eşti lumina astrelor cereşti/ Sufletele noastre-mpodobeşti.”, readucând atenţia totală a cititorului spre copilul sărbătorit, cu sincera şi patetica recunoaştere a importanţei acestei mici existenţe în viaţa familiei, cu urări şi speranţe de aleasă împlinire în viaţă.
Apar multe cărţi de literatură pentru copii, multe din ele cu o motivaţie educativă, didactică, altele ca text suport pentru ilustraţii, altele cu reală valoare artistică. Statutul literaturii pentru copii ca gen literar în peisajul literaturii este în continuare subiect de discuţie şi controverse pentru critici.
Volumul de faţă se înscrie într-o pledoarie concretă pentru literatura pentru copii de calitate, cu exigenţe artistice generale şi educative specifice. Autoarea a demonstrat prin volumele publicate o certă vocaţie poetică, sensibilitate faţă de marile întrebări şi sensuri ale existenţei, un excelent spirit ludic, demonstrat în versurile pentru copii şi nu numai.
Multe din titlurile volumului pot figura într-o ipotetică antologie de poezie contemporană pentru copii.

———————————-
Georgeta PETRE
Constanţa
23 iulie 2018

Mariana POPAN: Gânduri vechi prin gânduri noi…

Gânduri vechi prin gânduri noi…

 

Noaptea să vă fie lină,
Pe lire ea v-alină,
Vă trimite îngeraşi,
Vise dulci spre copilaşi,
Flori de galben auriu,
Peste-azurul, veşnic viu,
Pace pretutinde-n lume,
Cu sau fără vreun nume,
Din nimic răsară tot,
Din tot piară în nimicul nod,
Că e gândul lin de apă,
Precum sângele-l adapă,
Dumnezeu e unu-n toate,
Că e soră, că e frate,
Doar în faţa-i, zi sau noapte,
Te întreabă şi socoate:
Dumnezeu te-a hărăzit
Să-i fii ateu, sau om cinstit?



Din singurătatea vremii,
Dac-aş aduna spre-a iernii,
Clipă, de e vară, toamnă,
M-aş cutremura în iarnă.



Însă, precum am crescut,
Nimic n-aş putea să uit
Că, dintr-o credinţă vie
Cu credinţă o să vie
Pretutindeni, noapte, zi,
Că-i în vârstă, sau copil,
Dumnezeu să-ndrume paşii,
Precum maica, copilaşii!
Tot astfel, din buni-străbuni,
Cu credinţă, tot mai buni:
Răul să dispară-n haos,
Fără trepte-nspre repaos!
Zi de zi, noapte de noapte,
Dumnul sfânt le facă-n toate!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

22 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Prin rădăcina vremii (versuri)

Până mai sunt

 

Sărută-mă iubite,
dar nu-mi strivi surâsul.
El este îmbrățișarea unui înger pe geana luminii.
Mângâie-mă iubite
dar nu-mi acoperi sufletul.
El este un abur al miresmei bobului de rouă
pe o petală de crin.
Îmbrățişează-mă iubite
dar nu-mi ucide gândul.
el este un fulg dintr-o aripă frântă
al unui Serafim , ce plutește haotic
prin timp, din timpuri,
de o eternitate şi ceva
și care tocmai a poposit
pe umerii mei goi
înveliți doar de şalul iubirii tale,
Pentru că:
Ai fost
Vei fi
Până mai sunt !

 

Prin clipele infame

 

Mă dor a tale gânduri și buzele mă dor
Și zilele din mine, trecute și infame
În vara noastră tristă, corvoada tuturor
Și corul de pădure, venit să ne aclame.

 

Mă doare trupul țeapăn, dintr-un trecut nedrept
Și praful scurs din pușca bătrână și concavă,
Detest și vânătorul și n-am să-i fiu adept,
Cum nici vaporul falnic, în viitor epavă.

 

Mă sperie securea , din ropotul mocnit,
Mă sperie tăcerea, ce nu mă recunoaște
Și vântul scris urgiei ,din timpul îmblânzit
Și cuiul uns trădării din Vinerea de Paşte.

 

Iubite al neştirii, prin trupul disperat
Așez cu sârg în tine surcele din cuvinte,
Îmbrățișează clipa, din timpul dezghețat
Și nu-ți transforma trupul de lemn, în jurăminte.

 

Prin rădăcina vremii, poetul s-a închis
Cuprinde lumânarea, mormântul îi tămâie,
Pe ramurile vieții, prin timp, aşterne-i vis
Și-n vârf, pe-o rămurică, un vers să îl mângâie.

Prin viața ta vremelnic, te dărui tuturor,
Și te confunzi cu slova, prin poezii și drame,
Iubite, ia-mă-n brațe, că buzele mă dor,
Iar ziua se mai scurge, prin clipele infame.

—————————

Emma POENARIU SERAFIN

22 iulie, 2018

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Prin rădăcina vremii (versuri)”

Mariana Zorița PURICE: E seară…dar nu este târziu

E seară…dar nu este târziu

 

Îmi pică pleoapele adormite ,
în visare !
E seară …dar nu este târziu!
Din ochii mei lumina piere,
Așa acoperiți cum sunt…
Încep să-ți scriu !
Înmoi penița-n amintiri
Și-ncerc să îți compun din versuri chipul
Și mă opresc din când în când
Să pot să-ți simt din nou sărutul !
E seară …dar nu este târziu,
Pe cer apare Luna
Și ochii mei sunt obosiți
Și pe sub pleoape vreau să îți scriu…
Doar cu privirea !
Să-ți scriu cuvinte de amor
Pe cer cu Lună plină…
Tu să citești iubitul meu
Și să mă simți în visul tău…
Și-n inimă la tine !

——————————-

Mariana Zorița PURICE

22 iulie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Aș vrea…

Aș vrea…

 

Aș vrea îmbrățișarea ta
Să vină ca o boare…ca un vânt
Și sufletul să-mi înconjoare
Cu un sărut din linul tău cuvânt.

 

În serile în care stai tăcută
Și între florile din câmpul lin
Să vii…îmi cântă din lăută…
Cu stele să-mi vii…cu sânul plin…

 

Aș vrea să-mi lași cosița aurită
Pe un măceș ce fuga ți-a oprit…
Și-l voi culege fără de ispită…
Îl voi lega de fructul cel oprit…
……………………………..
Aș vrea să nu-i rămâi doar amintire!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

22 iulie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Dorințe la ceas de răscruce

Adoarme-mi sufletul

 

Uneori tăcerea țipă atât de tare
încât transformă în cioburi
vitraliile despărțirii,
moment prielnic
de a mă îmbăta cu licoarea
zâmbetului tău crepuscular.
Ca în fața unor icoane
îmi plec genunchii
înaintea lăstăritelor amintiri.
Sufletul meu rupând zăbala
omeneștilor legi,
aleargă deșăuat înspre tine
fluturând coama dorințelor…

 

Hrănește-l cu jarul mângâierilor
și adapă-l din izvorul privirilor,
cântă-i melodia zbuciumatelor suspine
și adoarme-l pe genunchii tăi,
preafrumoasă Dalila,
dar nu îl vinde dușmanilor…
Un suflet orb
nu îți va fi de nicio trebuință…

 

Păstrează-l, rob preafericit
în grădina dragostei tale.
La șoaptele lui
vor înflori trandafirii…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Dorințe la ceas de răscruce”

Nina TĂRCHILĂ: Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!

 

mi-e dor de tine, mamă, ca de-o ploaie
când arse-n secetă câmpiile se zbat,
ca de-o lumină albă-n noaptea tristă
în care îngeri arşi în iarbă cad.
mi-e dor etern, mi-e dor amar, mi-e doru-ntreg
prin gândul care dăltuie-ntre noi
conturul gol al chipului tău blând
curgând prin rana vremii înapoi.
cu toată vina lumii strânsă-n lacrimi
mi-e dor să-ţi plâng în braţe la apus
printre tăceri cu capete plecate
să nu mai ştiu prea blândo, că te-ai dus!
ce nezvântat ţi-e pasu-n mine, mamă,
prin amintirea asta colţuroasă!
când mă trezesc pe marginile lumii
mi-e dor de tine aspru … ca de-acasă!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

23 iulie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Puntea dinspre întuneric spre lumină

PUNTEA DINSPRE ÎNTUNERIC SPRE LUMINĂ

 

Cu un condei cioplit în întunericul etern,
Încerc să îți culeg un coș cu sâmburi de lumină
Dintr-un copac ales ce-și are sorgintea în infern
Și care de fapt rodește doar când e lună plină.

 

Te aștept pe puntea dinspre întuneric spre iubire,
Pe tine lumină și spre lumină năzuind
Vreau văpaia ta să mă transforme în zefire
Doar vrăji făcu o mânătarcă iubirea-mi auzind.

 

Caut lumină în cioburile de întuneric,
Rămase de la fiecare clipă ce-a plecat
Se mai aprinde arar câte un foc himeric
Ce-n candele de dor îmi plâng amurgul neîncetat.

 

În palatal negru vreau să pictez lumina,
Punte până la porțile împărăției tale
Al cărei zăvor nu-mi este dat să îl deschid cu mâna
Vreau să beau nectarul dragostei din sacrele pocale.

 

Candele negre ard în altare iar lacrima-i de jar,
Îmi luminează calea spre sanctuarul tău
Așa descris-a pe tabla vieții prețiosul zar
Primește-mă te rog degrabă-n visul tău !

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

23 iulie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Nu mai pot!

Nu mai pot!

 

Mi-e somn acum,
Că este noapte şi târziu.
Nu mai striga ca un zănatic
Şi înțelege că nu vin!

 

Nu îmi mai bate în fereastră,
Nu mai striga vecinilor ce vrei!
Pricepe domnule o dată !
Amorul nostru, nu are temei!

 

Şi nici măcar temei legal,
Acum nu are.
L-am rupt și p-ăsta, ieri, de tot.
Pricepe, ultimul vagon a fost în gară,
Am încercat, dar nu am prins bilet cu loc.

 

Şi n-am putut să merg cu naşul,
Fără bilet, nu merg, de fel.
Era un singur loc pe scară
Dar nu m-am agățat de el.

 

Mergeam cu trenul ăsta, sigur.
Dacă aveam un loc comod.
Dar n-am avut o viața-ntreagă,
Deci înțelege, nu mai pot!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

23 iulie, 2018

Sorina IVAN: O lacrimă…

O lacrimă…

(Poem dedicat copiilor prinși în războaiele lumii)

 

O lacrimă alunecă,
Întunecând universul.
E doar un copil.
Și-au fost
Un zâmbet,
Acum, doar teamă,
O lumină,
Acum, întuneric,
O speranță,
Acum, vis ucis,
O pace,
Acum, apocalipsa
Unui crud război.

Mâine, poate,
Un alt răsărit !

————————-

Sorina IVAN

23 iulie, 2018