Până mai sunt
Sărută-mă iubite,
dar nu-mi strivi surâsul.
El este îmbrățișarea unui înger pe geana luminii.
Mângâie-mă iubite
dar nu-mi acoperi sufletul.
El este un abur al miresmei bobului de rouă
pe o petală de crin.
Îmbrățişează-mă iubite
dar nu-mi ucide gândul.
el este un fulg dintr-o aripă frântă
al unui Serafim , ce plutește haotic
prin timp, din timpuri,
de o eternitate şi ceva
și care tocmai a poposit
pe umerii mei goi
înveliți doar de şalul iubirii tale,
Pentru că:
Ai fost
Vei fi
Până mai sunt !
Prin clipele infame
Mă dor a tale gânduri și buzele mă dor
Și zilele din mine, trecute și infame
În vara noastră tristă, corvoada tuturor
Și corul de pădure, venit să ne aclame.
Mă doare trupul țeapăn, dintr-un trecut nedrept
Și praful scurs din pușca bătrână și concavă,
Detest și vânătorul și n-am să-i fiu adept,
Cum nici vaporul falnic, în viitor epavă.
Mă sperie securea , din ropotul mocnit,
Mă sperie tăcerea, ce nu mă recunoaște
Și vântul scris urgiei ,din timpul îmblânzit
Și cuiul uns trădării din Vinerea de Paşte.
Iubite al neştirii, prin trupul disperat
Așez cu sârg în tine surcele din cuvinte,
Îmbrățișează clipa, din timpul dezghețat
Și nu-ți transforma trupul de lemn, în jurăminte.
Prin rădăcina vremii, poetul s-a închis
Cuprinde lumânarea, mormântul îi tămâie,
Pe ramurile vieții, prin timp, aşterne-i vis
Și-n vârf, pe-o rămurică, un vers să îl mângâie.
Prin viața ta vremelnic, te dărui tuturor,
Și te confunzi cu slova, prin poezii și drame,
Iubite, ia-mă-n brațe, că buzele mă dor,
Iar ziua se mai scurge, prin clipele infame.
—————————
Emma POENARIU SERAFIN
22 iulie, 2018