Simina PĂUN-MOISE: Poesis

Poezie pentru o prințesă

Eşti toată ca o primăvară!
Mi te aduc aminte,
Cum erai odinioară,
Când rochiile toate mi le încercai
Şi doar râdeai, crezând ca eşti în rai.

S-au dus toți anii tăi copilărie!
S-au dus…
Pe unde-or fi, nimeni nu ştie…
Dar dacă-ți aminteşti ceva din ea,
Nu-i toată dusă, draga mea.

Să fii abstractă şi sublimă,
Să ştii ce echilibrul poate să ți- l țină,
Să-nnobilezi pe unde treci,
Să poți ,
Să ştii ,
Să faci din soare țurțuri reci.

Ca poezia spusă în tăcere,
Ca muzica ce cântă cu durere,
Ca logicul ce- ți face ordine în viață,
Aşa să fii fetița mea!
Purtând doar zâmbetul pe față!

Şi -atunci când noaptea lungă vine peste tine,
Când ai să- ți iei din cupa florilor si- agate
şi rubine,
Când ai să înțelegi că toate- n lume vin şi
pleacă,
Aşa cum spune şi poetul,
” Tu stai şi te socoate” !

Atunci să stai să te gândeşti ,
Că într-o zi,
N-am să-ți mai spun poveşti.

Şi totuşi ……
Când mierla iese să te strige,
Când apa din izvor pe ochi ți se prelinge,
Când căprioara- n vârf de munte sare,
Să ştii copila mea,
Că eu ți le-am trimis drept alinare.

 

Totul tresare

Colțul de rai al inimii mele,
De care tu eşti agățat,
A început să ciureze a ploaie.

Nu erai tu acolo,
Era o fantezie a gândurilor mele.

Şi ai dispărut şi tu ,
Şi pe urmă şi amintirea ta…
Eu cred ca mai atârnam acolo….
De un cârlig de rufe eram agățată

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poesis”

Vasilica GRIGORAȘ: Mama şi mirarea copilăriei (Călătorie în timp – haibun)

De la o vreme, din ce în ce mai des mă năpădeşte un

val de amintiri –
foşnetul proaspăt de vânt
zburdând pe alei.

Clipele se înşiră ca mărgelele de toate culorile în colierul vieţii. Imagini ale unor frânturi de viaţă, amintiri, încă foarte vii de când am început să deschid ochii spre lume şi să cunosc universul natural şi uman în care creşteam.
Aş putea spune că am crescut precum un vlăstar fraged la umbra pomului roditor, MAMA. M-a adăpat permanent cu lumina, căldura şi iubirea atât de necesare unei creşteri viguroare. Eram adesea în preajma ei, însă nimic nu m-a împiedicat să-mi trăiesc copilăria, zbenguindu-mă cu prietenii, confecţionându-ne jucării. Mare bucurie când

peste mai mulţi ani –
într-o traistă din pod
păpuşi din pănuşi.

Începând de pe la sfârşitul lunii mai, nerăbdători, aruncam

priviri discrete
spre cireşii în floare –
ce lung e timpul!

Era mirarea inocentă a noastră, a copiilor, dând mereu târcoale cireşilor şi, de cum începeau a se pârgui, mâncam pe săturate. Fetele, tare ne mai mândream atunci când ne împodobeam cu cercei roşii la urechi. Însă cireşele ajungeau la maturitatea coacerii pe la

moşii de vară –
gătite cu cireşe
cănile de lut.

Din zilele calde de vară îmi amintesc acea senzaţie plăcută pe care o simţeam atunci când umblam în timpul unor

ploi mereu calde –
desculţă prin şanţ în pas
cu râme şi melci

iar alteori, alergam împreună cu prietenii asemenea unor

fluturi în zbor –
scene de dans şi culoare
din floare-n floare.

Era minunat când dormeam pe prispa casei, înveliţi de cerul plin cu stele, mângâiaţi de triluri de păsărele şi adulmecând mirosul fânului şi-al florilor din grădina din faţa casei,

nopţi senine –
adieri de fân cosit
umpleau cerul.

Nici lucrurile mai puţin plăcute nu s-au şters de pe pelicula minţii

secetă mare –
scaieţii mai ascuţiţi
ca niciodată,

şi când am mai crescut, începeam să înţeleg grijile, lipsurile din acei ani. Acestea, precum ciulinii răneau inima oamenilor care, obosiţi de munca câmpului se linişteau doar

după-nserare –
prin geam intra tăcut un
petec de lună,

iar a doua zi,

din nou arşiţă –
în muget de talangă
zace tăcerea.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Mama şi mirarea copilăriei (Călătorie în timp – haibun)”

Ana ARDELEANU: Ruda cea mai bogată

RUDA CEA MAI BOGATĂ

porţi pe palmă
mărul poemului de aur
un fel de a dărui
din fructele zemoase ale gândirii
în care Dumnezeu a pus
vitamina înţelepciunii
şi calciul fidelităţii

roata mare a gândului
se învârteşte în jurul roţii mici
care este cercul de slujire
ce încălzeşte în pumni sufletul omului
sufletul este reacţia sublimă a corpului
vestea bună dată nouă
ca semn de împăcare cu eternitatea

partea fericită din marea abstracţie
este universul
universul fiind şi ruda cea mai bogată
e atât de corect să-i aprobi veşnicia
să-i aşezi stelele
precum pietrele cubice
să calci din stea în stea
până ajungi la steaua ta
pentru a o cuprinde
în măsura cât o margaretă a mâinii
şi-ai lua, nevinovat, polenul

––––––––––

Ana ARDELEANU

2 mai, 2018

Nicolae Vălăreanu SÂRBU: Marea Moartă

Marea Moartă

Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deşert de cenuşă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.

Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puţin.

Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.

–––––––––––

Nicolae Vălăreanu SÂRBU

2 mai, 2018

Marin BEȘCUCĂ: Somnostihii – Scrisori către poetul Ioan Țepelea

VOALUL DE PE PULPELE CLIPELOR

… geamul dintre mine şi nu ştiu cine,
s-a mâzgălit de gheaţă
amestecată cu praf şi cu fum,
abia mai ies ochii prin el,
dar ies, cât de puţin …!
toamna a pus de-o paradă a modei,
vântul suflă voalul de pe pulpele clipelor,
cât ai clipi,
pântecele lor dau buzna afară,
verdele arămit se roşeşte-n obraji,
şi e prânz, nu amurg …
gerul rânjeşte viclean,
e cer de prostituţie!… îl aud,
şi tac !
mi-e frică de el, de oştirea
lui cu lăncile-n ţurţuri ce plâng
agonia că nu se vor insemina clipelor,
atât de suave … atât de candide …
exorcismul memoriei mă lasă rece,
şi plâng lacrimi de porţelan
peste un timp oximoron,
flautul tiraniei tace în ploaie,
zările se-nfig în secure,
sânge de spaţiu se-ntinde tumoric,
timpul rânjeşte tutankamonic

P.S.
… exorcismul memoriei !
da Prietene,
chiar mă lasă rece …
în filozofia mea existențială e atâta Poem, Poetule, e atâta Poem
de uneori, Mărțișor mă ceartă că nu mai știu vorbi curent …
și metafora poate induce în eroare
chiar inducând în eroare … vezi ce joc fac ?
să merg la exorcism mi-au tot zis niște criminali
și era cât pe ce,
ba apucasem drumul lacului !
dar m-a luminat HIASTRU …
de vorbit tot nu știu vorbi …
m-au cerut la galantar, dar s-au temut,
metafora să nu le strice peluza prețurilor …
la peluză se-ntâmplă nenorocirile,
proști-proști dar mulți – și cumpără orice,
uneori fără să știe ce-i în orice,
și conturile se umflă până le-nțep cu metafora,
mai bine galantarul gol !
apoi au găsit că se cere porționarea pe strofe,
ori eu …
și mai apoi,
pornind de la că sunt discromat
mă vroioau vinde-n negru și alb …
dar le-am dezosat șevaletul,
cochetam cu curcubeul și cu pamfletul,
iar aista, -i sezonier pe an electoral.
iar la mine nu ține …
stai, că nici nu ți-am spus, Poetule și Profesor,
nici nu le-am zis cine sunt !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

–––––––––––––––
Marin BEȘCUCĂ

2 mai, 2018

Alexandru NEMOIANU: Importanța fiecărei persoane

În “Facerea”, din Sfânta Scriptură, fiecare zi a creației se încheie prin formula: ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Era concluzia fiecărei zi din ciclul Creației și ea se referea la întreg și la părțile lui. Întreaga Creație, de la început și până la sfârșit, a fost făcută de Dumnezeu , ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Nu sunt multe comentarii sau adăugiri de făcut. Acestea sunt afirmații categorice, de importanță cosmică și vorbesc de stări care sunt de neclintit.
Este vorba aici de întreaga Creație, un tot complex și unitar, minunat în sine, minunat în lucrarea lui, minunat în cele ce îl alcătuiesc.
În acest întreg fiecare parte componenta este la rândul ei alcătuită “bine” și având rol unic în manifestarea, din nou, a întregului. Nu există părți “mai importante” și părți “mai puțin importante”, și nu există de fel părți inutile. Fiecare parte este unică și cu rol unic, originală, vie, cu rost. Iar peste aceasta mai este o împrejurare, și ea este frumusețea. Nu este o frumusețe circumstanțiala sau trecătoare, este o frumusețe așezată din adins și cu o generozitate copleșitoare. Marele scriitor german Ernst Junger care, între altele, a fost și un celebru entomolog și descoperitor al câtorva specii, spunea că peste nouăzeci la sută din “creație” este pur și simplu frumusețe de dragul frumuseții, fără urmă de scop utilitar. În aceasta putem vedea poate cea mai elocventă dovadă a faptului că lumea a fost “creată” de un Creator bun și iubitor. Dacă “evoluția” ar fi obârșia lucrurilor această frumusețe, această abundență de frumusețe, o contrazice și ar fi trebuit să îi fie antitetică, contrară. Dacă “evoluția” ar fi cauza existenței atunci dezvoltarea ar fi trebuit să fie făcută strict “utilitar”, ar fi trebuit să se dezvolte si sa rămână dominanta doar cele cu folos practice. Ori nu este așa.
Întreaga Creație este învăluită în frumusețe, de la monumentalitatea munților și oceanelor și până la cea mai gingașă gâză sau floarea de păpădie.Toate sunt acoperite de o frumsețe care se înnoiește clipă de clipă, se schimbă, se adăugește, se combină, îmbată și farmecă. Efectiv nu este necesară multă imaginație că să vezi în ‘tot” urmele unui Creator fără egal.
Dar încă mai tulburătoare este legătură dintre părțile care alcătuiesc minunea din jurul nostru.
Niciuna dintre părți nu poate exista “în sine”, fără alăturarea la întreg și întregul nu poate fi desăvârșit în lipsa, fie și uneia, dintre părți. Este îndeajuns să ne uităm la trupurile noastre. Este suficientă a alergie, o durere de dinte sau cine mai știe ce hiba minoră, ca întregul trup să sufere și să nu mai funcționeze deplin. În același timp cât de mișcător este modul în care, la un accident, părțile se ajută între ele, se “compensează”. Iar în trupul social nu este altfel. Diferența este însă în faptul că oamenii sau, mai exact ‘omul”, nu sunt doar realități biologice, sunt mai ales realități morale. Realități chemate să reflecte cele din jurul lor, să le înțeleagă și definească, sub starea de “bine” sau “rău”, ca realități morale, să contribuie la prosperitatea lor și mai ales să recunoască, atât cu dragoste cât și cu venerație, că sunt “lucrul” mâinilor Dumnezeiești. În momentul și numai în măsura în care această trăire morală există și oamenii și Creația vor fi la adăpost de catastrofe.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Importanța fiecărei persoane”

Diana Ciugureanu-ZLATAN: Unioniștii au luat cu asalt cel mai înalt ,,munte” din Basarabia fără a bănui că cei cuceriți vor fi chiar ei de către localnici

– Christos a Înviat, se aude vocea puternică și karismatică a prietenei unioniste Larisa Munteanu, pe speakerul telefonului meu.
– Cu Adevărat a Înviat! Iubita, mă bucur să te aud! Mâine plecăm?
– Pornim la Bălănești azi, nu mâine, Diana! Vei fi pregătită pe la ora 12.00?
– …Păi cum așa? Poate mergem mâine totuși? Sau poate plecați fără mine? Eu nu sunt pregătită…
– Ei, Diana, Vladimir Ursu numai azi are posibilitatea, căci mâine se ocupă de semănat și Gheorghe Scutari merge să filmeze, am vorbit cu el deja, hai, trecem să te luăm și sunt convinsă că va ieși un filmuleț minunat! Vei vedea!
– Bine, scumpa, dacă e azi, las totul și mă mobilizez, căci am de pregătit iile, cea tradițională și cea în stil etno, de la creatoarea Elena Etcu.
– Lasă că reușești, Diana! Bine, ne vedem, te pup!
– Pup, iubițica, bine, la 12.00 voi fi gata.

Mi-a căzut podul în cap. Ei, cum să merg eu așa, brusc, la o filmare istorică? Of, deja să reușesc măcar cât de cât. Ce dorință am să o sun că nu pot și gata. Iată nu merg. Să facem fotografii cu un tricolor pe un deal, cu o capră-două behăind în video… Noi fluturând cu drapelul… Bine, în ie și ea, și eu, poate ne facem coronițe, dar iar coafează-te, Diana, iar machiază-te tot drumul, of, de ce să mă chinuiesc eu acum, luată prin surprindere? Oare când voi avea și eu liniște? Cu ia tradițională spălată la fuga și uscată pe ață de soarele generos, cu ia etno găsită ca prin minune printre teancurile interminabile de haine de prin dulapuri și numai pe unde nu au fost înghesuite, cu pantaloni rupți ca la escalarea munților plus stilul de „fată modernă”, de oraș, un pic fițoasă, dacă e să mai ies în lume spre a cuceri fie culmi geografice, fie lume nouă, căci aventura promite multe surprize, atmosferă palpitantă.

Chinuită de mama focului, am pornit de nevoie, spre automobilul cu cele trei suflete de o rară puritate și credință în Reîntregire. M-a luminat însă o minunată idee – măi, ia să mă liniștesc eu înainte de a mă vedea cu prietenii, căci de bine, de rău, mergem la natură, la odihnă, ne vom ozona creierul, ne va bate vântul în față, ne vom scălda în verdele codrilor, vom fi patru suflete pline de viață și nerăbdătoare să realizăm un vis de jumătate de an al Larisei – arborarea unui tricolor pe cel mai înalt deal din Basarabia. Cum să mă arăt nemulțumită? Nuuuuu, nu se poate! Starea interioară – sub control! Deci veselă și entuziasmată, în această zi specială!

Zis și făcut. I-am mulțumit Larisei după ce am pupat-o cu drag și cu dor, am și certat-o duios pentru că a pornit pe jos să mă întâmpine, pășind încă greu după fractura, of, miticuța, de la picior. Și avea înainte un munte de urcat azi… Am pornit veseli, glumeți, avizi de aventura multașteptată, precum și concentrați la scenariu, mesaje, elemente de atmosferă…

Continue reading „Diana Ciugureanu-ZLATAN: Unioniștii au luat cu asalt cel mai înalt ,,munte” din Basarabia fără a bănui că cei cuceriți vor fi chiar ei de către localnici”

Harry ROSS: Aforisme

Ar fi teribil să ne întoarcem cu milioane de ani în urmă și să  ajurtăm la facerea lumii. Din păcate este o misiune imposibilă

*

Trebuie să ne mulțumim cu ideea și cu fantezia.

*

Din cele mai vechi timpuri, oamenii de războiau pentru avere, putere și chiar pentru o muiere.

*

Rodul vieții este omul, dar și bănuțul.

*

În chip obsesiv, orbul caută,  dincolo de beznă, sensul luminii.

*

După veacuri de studii și progrese, medicina este încă în fază experimentală. Nici o boală nu ajunge la vindecare totală.

*

Televizorul ne face prezenți la toate evenimentele bune și rele, dar mai ales la cele cu belele.

*

La ivirea pe lume n-vem nici nume, la plecare, când ne-am făcut un nume, ne duce moartea într-o  altă lume.

*

O carte nu-i o pășune cu iarbă uscată, ci  o insulă de idei, emoții și metafore  originale.

*

Pacea e  în noi, sătulă  de război.

*

Tinerețe și voie bună – niște cuvinte acolo, dar ce bine sună!

*

Oarbe sunt cuvintele care nu luminează nici un petic de adevăr.

*

Omenirea este atât de divizată că e de mirare că două persoane vorbesc aceeași limbă și în chestiuni nule  au o  părere comună.

*

Să  ai averi toată familia e bine. Dacă tu  n-ai nevoie  de ei au ei nevoie de tine.

*

Alfabetul a deschis calea pentru lumea scrisului și tipăriturilor, a creației, cunoașterii și comunicării între  oameni.

*

Cuvântul este rege peste un imperiu care numără miliarde de volume din sectoarele științei, artei, astronomiei, tehnicii, culturii și istoriei, fără de care n-am exista decât ca  niște păstori analfabeți.

*

Pantofii cui și pălăria sunt cele două piese vestimentare care  fac ca femeia să crească, restul poate să lipsească.

*

Copiii trimiși de părinți să cerșească aduc acasă un colț de pâine, dar și umilință sădită  în ei ca într-un câine.

*

În povești totul se termină frumos, nu ca-n viață unde sfârșitul se îmcheie  uneori odios.

*

Cornul abundenței se  revarsă  arar, căci nu oricui i se cuvine așa  un dar.

*

Suntem dotați cu simțul ridicolului și totuși  facem atâtea glume proaste.

*

Normalitatea se ieri s-a perimat. Cea de azi miroase a mucegai.

Anormalitatea de mâine ni se va părea perfect accesibilă.

*

Deși nu suntem în contact direct cu ea, ținem să știm ce se mai întâmplă în lumea mare. De parcă ne-ar sta chiar în  spinare.

*

De când se tot vorbește de război, ai impresia că ți-a și  trecut  pragul cu mare tărăboi.

*

Tot ce-i interzis are gust de paradis.

*

Adevărul e un personaj care veșnic rătăcește. Dar după multe căutări, el totuși se găsește.

*

Certuri și împăcări – iată scurta istorie a multor familii, trecute prin felurite încercări.

––––––––––––––

 

Harry ROSS

Israel

1 mai 2018

 

 

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

La sortie de labyrinthe

                               Traduction par: Gabriela Tudose

 

Des instants brûlent à la fondation des temples,

en ébranlant leurs dalles, on sent

la plainte des chaînes.

 

Plus loin du soleil,

l’île vierge émergée

de la mer

(on y pénètres avec des frissons).

 

J’ai embrassé le vent, en pensant que c’étaient tes yeux!

Comme un messager invisible,

le vent voyageur m’a donné le baiser.

 

Parfum léger, mystère parmi les étoiles,

Seules tes lèvres dans mes rêves!

Le mystère enveloppe

tes rêves,

un monde où peu de gens peuvent accéder.

 

Des pièges de pensées,

on les déploie vers demain,

on  avance

dans la flamme éteinte de la torche,

parmi des voix,

sa respiration brûle ton oxygène.

 

Deux moments les séparent –

tellement proche et tellement loin…

 

Bloqué parmi les ruines,

ses pas l’ont piétiné.

 

Elle doit asseoir de nouveau

le mosaïque des pièces,

en chuchotant un appel.

 

Des ailes lourdes

continuent leur vol

vers le zénith.

 

– lumière cueillie dans le cercle de l’amour –

 

Ieşirea din labirint

 

Ard clipe la temelia templelor,

urnind lespedea simţi

vaierul lanţurilor.

 

Mai departe de soare,

insula virgină

apărută din mare

( cu fiori pătrunzi în ea ).

 

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,

vântul călător mi-a dăruit sărutul.

Parfum suav, mister printre stele,

doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie

visele tale,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Cornelia URSU: Taina scrisului – Scrisul între profesiune și plăcere

Atunci când scrisul, inclusiv cel creativ, are o preponderenţă profesională semnificativă este foarte dificil de prognozat momentul în care apetenţa pentru această formă fundamentală de comunicare se va transforma în dorinţă de scriere literară cu valenţe de entertainment. Poate şi datorită faptului că parcursul profesional, mă refer desigur la profesiunea de medic, cea pe care o cunosc în detaliu, presupune un ritm alert în care trebuie să publici o serie de articole de specialitate, studii, cursuri pentru studenţi, nu mai vorbim de teza de doctorat sau alt gen de articole ori comunicări ştiinţifice. Apoi se adaugă în mod obligatoriu şi munca fără discontinuităţi pentru informare sau actualizarea informaţiilor în acest domeniu supus unei dinamici fără precedent. Toate acestea te pot opri, de foarte multe ori, nu numai de la o firească dorinţă de a te relaxa prin scris ci, mai mult decât atât, chiar de la lecturi de alt gen.

Cu toate acestea istoria literaturii universale relevă nume de rezonanţă precum Schiller, Cehov, Cronin, Bulgacov, Munthe sau Rabelais. Nu am amintit decât pe cei mai cunoscuţi dintre medicii scriitori, ale căror opere au intrat deja în patrimoniul cultural al omenirii. Dar să nu uităm nici de prezenţa unor personalităţi ale culturii române aflate printre aceşti titani. Mă refer la Vasile Voiculescu, Ion Cantacuzino sau Grigore T. Popa.

În mod firesc, nu m-am întrebat niciodată, nici nu aveam vreun motiv deoarece nu credeam că voi intra şi eu în această categorie, care vor fi fost motivele pentru care aceşti oameni devotaţi profesiunii lor medicale îşi asumă condiţia, de multe ori cam fragilă, de scriitor, unii dintre ei devenind chiar nume de referinţă în literatură… Nu știam ce anume îi atrage pe discipolii lui Hippocrates către domeniul literar, mai ales că, aşa cum am arătat, numărul scriitorilor valoroși cu studii în medicină este semnificativ atât în România, cât și peste hotare. Medicii autohtoni cu înclinații literare au pus chiar bazele Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, înființată în 1990 și afiliată la Union Mondiale des Ecrivains Médecins.

Continue reading „Cornelia URSU: Taina scrisului – Scrisul între profesiune și plăcere”