În “Facerea”, din Sfânta Scriptură, fiecare zi a creației se încheie prin formula: ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Era concluzia fiecărei zi din ciclul Creației și ea se referea la întreg și la părțile lui. Întreaga Creație, de la început și până la sfârșit, a fost făcută de Dumnezeu , ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Nu sunt multe comentarii sau adăugiri de făcut. Acestea sunt afirmații categorice, de importanță cosmică și vorbesc de stări care sunt de neclintit.
Este vorba aici de întreaga Creație, un tot complex și unitar, minunat în sine, minunat în lucrarea lui, minunat în cele ce îl alcătuiesc.
În acest întreg fiecare parte componenta este la rândul ei alcătuită “bine” și având rol unic în manifestarea, din nou, a întregului. Nu există părți “mai importante” și părți “mai puțin importante”, și nu există de fel părți inutile. Fiecare parte este unică și cu rol unic, originală, vie, cu rost. Iar peste aceasta mai este o împrejurare, și ea este frumusețea. Nu este o frumusețe circumstanțiala sau trecătoare, este o frumusețe așezată din adins și cu o generozitate copleșitoare. Marele scriitor german Ernst Junger care, între altele, a fost și un celebru entomolog și descoperitor al câtorva specii, spunea că peste nouăzeci la sută din “creație” este pur și simplu frumusețe de dragul frumuseții, fără urmă de scop utilitar. În aceasta putem vedea poate cea mai elocventă dovadă a faptului că lumea a fost “creată” de un Creator bun și iubitor. Dacă “evoluția” ar fi obârșia lucrurilor această frumusețe, această abundență de frumusețe, o contrazice și ar fi trebuit să îi fie antitetică, contrară. Dacă “evoluția” ar fi cauza existenței atunci dezvoltarea ar fi trebuit să fie făcută strict “utilitar”, ar fi trebuit să se dezvolte si sa rămână dominanta doar cele cu folos practice. Ori nu este așa.
Întreaga Creație este învăluită în frumusețe, de la monumentalitatea munților și oceanelor și până la cea mai gingașă gâză sau floarea de păpădie.Toate sunt acoperite de o frumsețe care se înnoiește clipă de clipă, se schimbă, se adăugește, se combină, îmbată și farmecă. Efectiv nu este necesară multă imaginație că să vezi în ‘tot” urmele unui Creator fără egal.
Dar încă mai tulburătoare este legătură dintre părțile care alcătuiesc minunea din jurul nostru.
Niciuna dintre părți nu poate exista “în sine”, fără alăturarea la întreg și întregul nu poate fi desăvârșit în lipsa, fie și uneia, dintre părți. Este îndeajuns să ne uităm la trupurile noastre. Este suficientă a alergie, o durere de dinte sau cine mai știe ce hiba minoră, ca întregul trup să sufere și să nu mai funcționeze deplin. În același timp cât de mișcător este modul în care, la un accident, părțile se ajută între ele, se “compensează”. Iar în trupul social nu este altfel. Diferența este însă în faptul că oamenii sau, mai exact ‘omul”, nu sunt doar realități biologice, sunt mai ales realități morale. Realități chemate să reflecte cele din jurul lor, să le înțeleagă și definească, sub starea de “bine” sau “rău”, ca realități morale, să contribuie la prosperitatea lor și mai ales să recunoască, atât cu dragoste cât și cu venerație, că sunt “lucrul” mâinilor Dumnezeiești. În momentul și numai în măsura în care această trăire morală există și oamenii și Creația vor fi la adăpost de catastrofe.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Importanța fiecărei persoane” →