Valentina BECART: ”Atât de nefiresc am rămas în lucruri” (cronică – volumul de versuri „Poeme pentru mai târziu – autor Nicolae Vălăreanu Sârbu)

Poetul Nicolae Vălăreanu ( Sârbu) ne prezintă un nou volum de poezie ”Poeme pentru mai târziu” , volum apărut la editura Lindenfeld, București (2012).

Cartea are un motto care determină cititorul să se oprească pentru o clipă și să mediteze – mult mai profund – asupra existenței, asupra efemerității lucrurilor.”Ivirea mea n-aduse niciun adaus lumii, / Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. / Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: / Ce sens avu venirea? Și-acum – ce sens plecarea?” ( Omar Khayyam).

Referitor la titlul ales… n-am putut să nu mă întreb: ”Să se fi inspirat domnul Nicolae Vălăreanu după volumul de versuri ”Romanțe pentru mai târziu”, semnat de Ion Minulescu?”

Ilarie Chendi face următoarea remarcă: ” parcă lumea de astăzi n-ar fi de ajuns de pregătită să-l înțeleagă”… Nu știu care i-au fost ( îi sunt) intențiile poetului Nicolae Vălăreanu, dar sperăm ca cititorul să ia act de scrierile din volumul ”Poeme pentru mai târziu”, un volum remarcabil, de altfel, în notă modernistă, cu ”cheie”, adesea,care solicită implicare și meditație.

Cultivând versul liber, din care nu lipsește armonia și profunzimea gândului, cu ajutorul metaforei relevante, poetul reușește să confere stil și sensibilitate estetică întregii expresii poetice.

Prefațatorul cărții, domnul Petru Dinu Marcel, face următoarea afirmație : ” Cuvântul este atotputernic cu versuri zid, fortăreața de apărare a sentimentului. Întrerupătorul gândurilor, pictorul de forme și de suflet, totul începe de la el. Măștile multiple se dezbracă până la esență.”

Cunoscând, destul de bine, aș spune, scrierile d-lui Nicolae Vălăreanu, pot afirma că domnia sa scrie versuri ca și cum ar picta, ca și cum ar respira, ca și cum ar fi veșnic urmărit de ”clipa cea repede”.

Fiecare vers îți aduce în fața ochilor un delicat tablou, în tonuri, mereu mai variate și incitante.Volumul începe, cum altfel, cu un poem închinat poetului. Cine este poetul? Se stipulează ideea că poetul există deja… atunci când se naște. El are o misiune: aceea de a eterniza în versuri întreaga simțire și ”sângele neamului”.

Conștiința poetului este înalt visătoare, dar nu ruptă de realitate. El știe că totul vine, că totul trece… ca-n marele incendiu al unui amurg de vară. ” amintește-mi că sunt / un mănunchi de gânduri / în toate culorile / care se vor sfîrși.” ( Amintește-mi că sunt).

Se întâmplă, adesea, ca acesta (poetul) să se afle într-o criză de identitate. Sunt momente delicate, pline de suferință. Negăsind soluții în afară…, cu pași ușori, își caută drumul către regăsirea de sine. Și cum altfel, decât urcând, coborând, alunecând, curgând ca și clipele care nu cunosc stăvilare. Tristețea, cu brațele ei mătăsoase, învăluie inima, de multe ori, și-o dăruie singurătății, ca pe-o ofrandă.

Imaginația are un rol important în creație. Fecundă și iscoditoare, ea ”smulge” spațiului infinit taine și semne ce-și așteaptă ”nașterea” în vers. Trasând o axă ”între două puncte imaginare” poetul ne poate spune ( cu aproximație) ” unde a rămas iubirea, / neliniștea și teama.”

Iubirea poate deveni pentru poet un adevărat ”Izvor” atunci când ”adâncul meu” e gata ” să dea pe dinafară”:

” Împătimit c-o inimă de sânge / cu chei de flori să îți deschid iubirea, /

Las pe rana durerii care frânge / polen de fluturi, albă zămislirea.”…

Continue reading „Valentina BECART: ”Atât de nefiresc am rămas în lucruri” (cronică – volumul de versuri „Poeme pentru mai târziu – autor Nicolae Vălăreanu Sârbu)”

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cu îngăduinţă şi mărturisire

Cu îngăduinţă şi mărturisire

Încărunţea pe răbdarea celorlalţi,
viaţa-i părea o împlinire dată
ca o sursă de lumină naturală.

Nicio umbră nu poate rămâne pasivă
la împărţirea oamenilor în bogaţi şi săraci,
norocoşi ori fără noroc.
Cei cu mâinile lungi nu scapă nimic printre degete,
le introduc până la umăr în avutul celorlalţi
şi fac din asta o afacere.
Aşa începi să crezi că s-au inversat regulile jocului
şi culorile moarte stau în faţă.
Noaptea e mai sârguincioasă decât ziua
de nimic nu mai iese la lumină.

Din labirintul găunos
niciun om n-a ieşit mulţumit de sine,
nicio faptă nu s-a albit prin spălarea banilor
iar spălarea păcatelor nu se face cu băutură
ci cu îngăduinţă şi mărturisire.

––––––––––

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

3 mai, 2018

ABERMAN Berthold-Tellu: Tu ești toreador? Nu! Eu sunt Isidor

„Se pare că omul nu ar trebui să-şi piardă niciodată speranţa. A nădăjdui, a se aştepta la mai bine, chiar dacă şansele sunt minime. Suntem puşi de multe ori în situaţia de a ne afla faţâ-n faţă cu o singură şansă.  Chiar de ar fi unica, trebue încercată.

 

Frica este un sentiment de mari temeri pe când teama este doar acel sentiment de nelinişte. . . Este foarte greu a ţi-o exprima prin cuvinte şi adesea, prin trăsăturile feţei e suficientă. . . Nenumărate au fost glumele, bine sau rău intenţionate, atribuite evreului. Evreul în lume a suferit multe umilinţe, „FRICA LUI” a ajuns proverbială în ciuda faptelor că în nenumărate situaţii a dovedit contrariul. Ce ar fi putut face? Nu-şi avea locul lui, ţara lui, obligaţi a trăii în exil. Anul 1492 prin regina Isabela a Spaniei a fost încercarea de a pune în practică „SOLUŢIA FINALĂ” de mai târziu prin expulzarea evreilor din Spania.

 

Nimeni şi nimic nu a putut dovedi că frica a fost caracteristică numai evreului în lume, dar că arma lui a fost întotdeauna înţelepciunea, da! Ea l-a ajutat în parcurgerea istoriei rezistând umilinţei, luptând, nu întotdeauna şi reuşind spre a dovedi realitatea, de a învinge prejudecăţile. Cea mai bună dovadă este azi că, odată cu dispariţia condiţionărilor istorice, a dispărut şi „proverbiala frică a evreilor”! Faptul că Israelul are astăzi una dintre cele mai puternice şi mai eficiente armate din lume este un exemplu concludent. . . ” [Imaginea evreului în cultura română- Andrei Oişteanu]

***

…Totul părea a decurge minunat. Zborul era anunţat că va lua sfârşit la ora. . . când. . . . Fericiţi, după o aşteptare dureros de lungă ce părea fără de sfârşit, implicând numeroase suferinţe. Au primit aprobarea de plecare din ţară punând capât sacrificiilor, multor generaţii, de a se reîntoarce în „ŢARA SFÂNTĂ”. Erau tineri, entuziaşti, frumoşi, cu o suficientă pregătire pentru viaţă, ce-i drept teoretică, dar ferm convinşi a reîncepe o viaţă nouă – nu atât îndestulătoare privind alimentaţia, cât ajungerea la înfăptuirea unui ideal. Să nu mai fie priviţi ca nişte străini ci în ţara lor, păstrând obiceiurile, rugându-se, vorbind în limba lor, făcând totul ca urmaşii lor să aibe o viaţă fericită, ca oameni liberi din toate punctele de vedere. Vor uita ceea ce a fost rău purtând în suflete amintirile bune, prietenii, ţara unde au venit pe lume. Făceau parte din rândurile „Poporului ales” şi erau mândrii de acest fapt. Doreau ca şi ei să fie aleşi pentru o viaţă mai bună că prea mulţi şi-au dat tributul pentru a îngrăşa pământurile celor ce nu-i doreau. Lipsiţi de drepturi, avându-le uneori limitate ca urmare a dovezilor de ataşament ţării în care au trăit, contribuind, de multe ori cu averea supremă – viaţa. Nu se simţeau a fi egali cu ceilalţi cu toate că dovediseră. Chiar dacă nu difereau cu nimic de cei din jur. Ba mai mult, fiecare a luat anumite trăsături caracteristice locului şi oamenilor printre care au trăit.

Aţipiseră, Isidor alături de prietenul de-o viaţă, Iţic, cu totul întâmplător purtând numele eroului dintotdeauna al evreului din glumele atât de răspândite în lume. Se iubeau ca nişte fraţi. De mici copii împârtăşiseră binele şi răul, în banca la şcoală dar şi permanent în restul timpului. Îşi reaminteau cu drag de legământul lor prietenesc pentru toată viaţa făcut atunci când s-au apărat din răsputeri, la o înverşunată luptă între două echipe de footbal ale claselor paralele, găsiţi în final vinovaţi de colegi de înfrângerea suferită. Au încasat-o, s-au apărat, au dat şi ei dar au fost învinşi de numărul adversarilor.

– Ce ne facem Iţic?

– Ne apărăm cât putem şi o ştergem! Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă!

Fiecare pe alt drum, sau reîntâlnit acasă.

– Dacă vom fi întotdeauna împreună, să ştii că ne vom descurca.

– Isidor răspunse: Cum putem noi să jurăm pentru prietenie? La ei e mai simplu; se fac fraţi de cruce. Dar noi? Ei bine, noi vom jura pe amintirea bunicilor noştrii că în viaţă, de-o fi unuia bine şi celuilalt rău, ne vom ajuta şi nu vom uita că am fost cândva egali…

De la această întâmplare au trecut mulţi ani. Au crescut, se maturizaseră, s-au înscris la „Şomer Haţair”, organizaţie sionistă a tinerilor evrei care printre alte activităţi pregăteau tinerii pentru plecarea lor în noua-vechea lor ţară. Învăţau din secretele muncii agricole, fete şi băieţi deprindeau dansuri populare, cântece, jucau hore, ascultau conferinţe, visau la viitor.

Iţic, uităndu-se la vecinul de scaun, vechiul lui prieten, desprinse pe faţa lui un zâmbet. Precis visa ca şi el la vechile şi nenumăratele amintiri din copilărie. Şi ce frumos era. Exista şi o altă organizaţie, „Gordonia”, dar lor li s-a părut mai aproape de ce le plăcea aici, la „Şomer Haţair”. Şi ce frumos era. Cântau în grup, înlănţuiţi, fete şi băieţi încinşi într-o horă îndrăcită:

„Peste munţi şi peste văi,

Trece o căruţă. . .

Şi din toate fetele,

Care-i mai drăguţă?”

Continue reading „ABERMAN Berthold-Tellu: Tu ești toreador? Nu! Eu sunt Isidor”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Amintiri din viaţă – Anna Nora Rotaru ,,pe urma paşilor pierduţi’’

,,Pe urma paşilor pierduți” este în primul rând un volum de excepție. Nu este o metaforă sau o laudă, ci o constatare pe care o face un cititor care e interesat sa pătrundă în universul acestui volum. Fiecare poezie se înfăţişează ca o constelaţie de lumini care strălucesc prin spiritualitate și decență…prin îndemânare autoarei de a-și exprima sentimentele sale.

    Avem în față o înşiruire de stări şi trăiri, legate între ele de momente apăsătoare în care tristețea este una nobilă, iar fericirea deloc exaltată. Autoarea ne prezintă lungul drum al existenței sale şi al devenirii, de la un copil cu un motănel în brațe la copilul mai mare peste care au cernit anii în mod nemilos. Aş crede că timpul stă în loc şi o așteaptă, fiindcă viața nu se lasă în mâna unui destin implacabil…opoziția dintre stările omului are un liant al spiritualității. Lectura nu este deloc simplă, fiindcă îţi trebuie multă inimă ca să poți cuprinde un întreg logic şi unul epopeic. Găsim o întrepătrundere a două vechi și glorioase influențe culturale: cea primară de acasă, din Moldova strămoșească şi cea elenistică din țara de adopție.

     Nora Rotaru Papadimitriou a trăit şi a ars cumplit în focul Conştiinţei, a studiat şi a fost un autodidact onest și pasionat. Îmbinarea cuvintelor cu muzica şi pictura se evidențiază în poezia sa, un mozaic de imagini, muzicalitate şi idei…un compendiu spiritual complex şi plin de energie superioară. Găsim ,,Mireasa de gutui” în care puritatea se îmbină cu spiritualitatea autoarei…seva pământului dă rod bun într-un pom care uneşte lutul cu văzduhul. Răsfoind acest volum ne oprim la paşii mărunți care măsoară anotimpurile în curgerea lor duioasă şi neiertătoare, nu înseamnă această trecere decat devenirea Omului din pruncie, prin ucenicie, spre Veşnicie.

       Clepsidra cerne lin…,,un pumn de nisip”…lungul drum al cunoașterii şi regăsirii Sinelui în vibrația celestă şi dorința de nemurire…o altă perspectivă dată de o privire în largul Marii Egee…a eposului antic în constituția lui primordială. ,,Paşi de fiecare zi”…viața înseamnă etapele logicii…mersul sigur prin pustiul în care un suflet plânge…se roagă şi nu renunță…oare cât mai rabdă Soarta sub piciorul îngreunat de iubire?!

       În ,,Tărâmul poveştilor” se înțelege analogia poveştii ,,Alice în Ţara Minunilor’’…în forța proprie a Norei Rotaru identificăm parcursul ei de la farmecul copilăriei până la maturizarea ei spirituală. Regretului pierderii celor dragi şi dorul de acasă, autoarea le contrapune gândirea matură şi asumarea identității sale…o reprezentare a noilor trăiri. ,,Timpul meu e și timpul tău”….împărțirea timpului și a iubirii…generozitate şi dragoste…cat de frumos poate un om să ofere! Ne ducem catre o bătrânețe amară, regretul înobilat în haina croită din Spaţiu-Timp…un poem cu accente cosmogonice. Aici vedem puterea şi slăbiciunea trupului…arderea…culoarea şi dragostea de viaţă. ,,Pe fruntea sufletului meu”…crezul autoarei în divinitatea sa…trecerea lină și consecventă către un altfel de anotimp.

      Ca o concluzie personală, a unui cititor avizat, acest volum este o esență tare de spiritualitate care a adunat şi sedimentat Cuvântul în forma cea mai pură. O alta dimensiune a artei…Arta de a trăi frumos! Această carte este o bijuterie frumos meşterită, are în compoziţia ei parfumul pământului ars de ploi şi inundat de lacrimi, un Cer senin din care s-a revelat claritatea şi limpezimea gândurilor. O recomand cu plăcere cititorilor, fiind o frumoasă lecţie de viață !

———————-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

4 mai, 2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Gară pentru doi (45)

Cinstite care ne citești,
GARĂ PENTRU DOI este o punte de poem pe care noi o încercăm din dorința năbădăioasă de a arăta, nu metabolismul fiziologic în creația de poezie, cât splendoarea minunăției harului de a trece un real în spiritual, pornind de la relația cea mai simplă de comunicare dintre doi oameni,
IUBIREA !
… te uită acum, Cinstite,
ce simplu ne porneam o zi de firesc în construcția poetică:

– … așa, întru neuitare !
poate deschizi, am obosit așteptând …
– heiii, dar sunt !
– și nu spui doi vorbiri ?!
poți și să mă suni, aștept, tot aștept …
și ziceai că ești pe-aci !
puteam să și mor, vorba celeia, uite ce rămânea …
– sun acum
– de ce nu-mi vorbești ?
bine …
– urechea mea încă ți-aude glasul,
s-a rămas vrăjită-n telefon …
eu încă te ascult … cu fiecare celulă, cu fiecare por …
– și-acolo sunt NUMAI eu
– de-ai ști cum departele de tu doare …
mă doare dorul ce l-am zămislit
din focul acelor nopţi de visare
în care pulberi de stele ne încununau jarul dintre suflete,
luna ne tăcea taina, strecurându-se pe sub uşa gîndului,
să ne fie rotund de lumină în păcura nopţii …
mă doare cercul de braţe ce încă nu s-a închis !
decât în geometria viselor,
mă dor pătratele colţuroase ale acelor minţi
care împiedică sfera perfectă să se devină 3D …
mă dor depărtările liniare cu paralele infinite,
intersecţiile străzilor cioplite-n eter …
mă dor, și mă dor, și mă dor …
mă dor desenele chipului tău atât de drag,
fluctuând pe retină şi capătul curcubeului
spânzurat în orizonturile mele ca o promisiune
încă nesecătuită …
mă dor fluviile tale de cuvânt !
din care-mi sorb propria sete de tu …
îţi vorbeam de hăul din mine,
care-ar fi vrut să mă-nghită …
l-ai umplut cu preaplinul revărsării tale
care acum doare din dor de a-mi fi …
te-ai aşezat în crucea inimii,
dor răstignit dorului meu …
şi lacrima … ah, lacrima …
cum arde, cum arde, cum arde … ahh !
sare pe rana care nu se va închide niciodată
oricâte comprese şi-ar pune timpul peste ea …
– superb, dă cu el
– sunt deja pe pagină la mine, sub lacăt, editez,
îmi încolțise azinoapte, după ce ai plecat de aici …
acum mi te-ai venit și s-a curs …
aş fi înlocuit visare cu reverie, ce spui ?
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Gară pentru doi (45)”

Galina MARTEA: Valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate

Dacă să ne referim la importanţa genului scriitoricesc și jurnalistic, atunci acestea sunt inegalabile în existenţa umană, deoarece fără informaţia publică/ fără informaţia zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în propria societate şi universalitate omul devine extrem de limitat în posibilităţile intelectuale. Având la bază obiectivul principal de a promova creaţia publicistică și arta  jurnalistică, în mod special, de a reflecta și a transmite publicului înformația corectă despre evenimentele ce au loc în viața socială, jurnalismul, domeniu distinct al vieţii spirituale, își dedică întreaga activitate intereselor sociale ale cetățenilor, totul fiind realizat în limite posibile de transparentă, formă a cunoașterii ce garantează dreptul la libertatea cuvântului și dreptul de a obține libertatea necesară pentru a exista într-o societate civilizată. Astfel, realizându-se prin diverse forme ale mass mediei (presa scrisă, presa online, audiovizuală etc.) importanța gazetăriei/  jurnalisticii în viața omului este inegalabilă, deoarece este concepută pentru a susţine o cauză nobilă, o cauză socială și anume: de a onora societatea prin respectarea normelor juridice ce reglementează raporturile de drept civil, întemeiate pe adevăr și dreptate; de a asigura transparența informațiilor conform realității prin care există omul și societatea acestuia. Cu certitudine, nu este absolut deloc ușor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligația legală/ morală/ profesională a ziaristului este raportată spre rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale conviețuirii sociale și în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului. Însă, cu regret, realitatea prin care există individul, realitatea prin care există omenirea, deseori, este contradictorie regulilor decente de coabitare socială. Acest lucru limitează așteptările omului, iar valorile și libertățile sociale care urmează a-i fi atribuite în totalitate sunt limitate, uneori, chiar reduse la minim. Astfel, se formează un mediu social nesătătos unde personalitatea omului este supusă umilinței/ sentimentului de inferioritate, iar ziaristul, același om al societății umane, este impus deseori să-și onoreze profesiunea prin forme mai puțin transparente, fiind uneori nevoit să-și expună opinia publică prin informații controversate realității, doar ca aceasta să placă unor grupări de interese sociale sau, în mai multe cazuri, acelor persoane ce fac parte din puterea statală. Asemenea lucruri se întâmplă și au loc în comunitățile unde dezvoltarea umană și socială este plasată încă în limitele involuției. În respectivele societăți și jurnalistul este supus aceluiași proces, însă, în același timp, acesta tinde și își îndreaptă năzuințele/ activitatea spre atingerea unui obiectiv și anume: de a-și realiza profesiunea cu demnitate, necătând la riscurile ce îi pot afecta viața. În așa mod, indiferent de dificultatea și riscul împrejurărilor, jurnalistul este acel care evoluează continuu spre o anumită direcție: de a transmite știrea respectivă a evenimentelor sociale în limitele care să corespundă așteptărilor autentice ale omului. Astfel, numai prin forma corectă și veritabilă a informațiilor difuzate se contribuie benefic la formarea unei societăți sănătoase, existența umană fiind orientată pe libertatea individuală și socială, pe posibilitatea de a acționa liber după propria voință, pe posibilitatea de acțiune conștientă în condițiile cunoașterii adevărului social și a legilor decente ce pot dezvolta o societate, pe posibilitatea de a exista după bunul plac și pe deplinătatea drepturilor civile într-un stat, pe posibilitatea de a nu fi umilit de clasa dominantă și a celor persoane care vor să domine lumea/ societatea și să o transforme într-un lagăr al obscurității etc.

Urmând calea civilizației, omul tinde mereu spre acele culmi prin care să obțină posibilități cât mai pozitive în a forma întregul necesar pentru o dezvoltare adecvată cerințelor contemporane. În așa mod, și jurnalistul, prin acțiunile sale, tinde să se manifeste în modul cel mai transparent, aducând numai beneficii vieții sociale. Astfel, informaţiile publice cotidiane, uneori prin eforturi majore, sunt oricum urmate de realitatea existentă a lumii înconjurătoare. Toate sursele de informație, în majoritatea cazurilor, sunt prezente într-un mod cât mai transparent și ele, la rândul lor, sunt ca o punte plină de semnificaţii ce deschide omului orizonturi nelimitate în a-și evolua capacitatea, puterea de înțelegere şi de orientare, evoluţia în nivelul intelectual/ spiritual/ material. Este un adevăr şi o realitate extrem de interesantă, aceasta fiind tratată sau înţeleasă prin noţiunea materiei care există în afara conștiinţei omeneşti şi independent de ea, dar, care, la rândul ei, atrage şi uneşte în sine colectivități de oameni; personalităţi din viața politică, socială, culturală; unităţi administrative, instituţii, asociaţii, parteneriate etc., care doresc să desfăşoare activități onorabile menite culturalizării şi dezvoltării propriei societăţi. Nemijlocit, acesta este un proces social care dezvoltă lumea prin cele mai înalte forme ale civilizației umane. Deci, prin intermediul jurnalistului și/ sau prin intermediul jurnalismului, domeniu și profesiune extrem de importantă pentru viața socială, au loc acele schimbări prin care se pun bazele în a obține libertatea deplină a mass-mediei publice pentru ca aceasta să stimuleze existența omului, deschizându-i, nemijlocit, drumul către informații veritabile despre realitatea vieții umane. Aici este cazul de menționat cuvintele lui Thomas Jefferson, acesta afirmând: „libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută”.

Prin acţiunile pozitive ale jurnalismului contemporan are loc procesul de unificare a tuturor domeniilor de activitate publică, acestea, la rândul lor, construind societatea modernă dezvoltată. Prin mijloacele performante de comunicare ziaristul are posibilitatea de a transmite mesajul/ știrea curentă printr-o formă nespus de rapidă și eficientă. În așa mod, publicul este informat la timp, iar procesul de mediatizare devine ca un centru de legătură universală dintre producătorul mesajului transmis și a receptorilor/ ascultătorilor. Prin forma respectivă de comunicare socială are loc, în mod prioritar, procesul de dezvoltare culturală a unei societăți, care, în rezultat, de fapt este evoluție spirituală/ intelectuală/ academică/ materială/ etc. Totul se definește prin expresia cunoașterii umane, iar contribuția majoră în acest proces al cunoașterii este a jurnalistului, persoană care, deseori, își riscă viața pentra a trata corect lucrurile din societate. Astfel, ziaristul respectă şi încearcă prin toate formele posibile să promoveze, în mod onorabil, creaţia jurnalismului ce are drept scop promovarea şi apărarea intereselor sociale prin intermediul tuturor mijloacelor de informare în masă, are drept scop revendicarea drepturilor şi obiectivelor comune în interesul omului şi, în mod special, al celui ce este implicat, nemijlocit, în meseria de jurnalist. Nemijlocit, prin acţiunile sale pozitive întemeiate tot mai mult pe experienţă şi fapte reale, jurnalistul îşi îndreaptă mereu aspirațiile spre atingerea unui obiectiv  rentabil pentru întreaga societate civilă şi anume: de a stabili conexiunea autentică cu instituţiile publice din cadrul societății în scopul de a promova, în mod transparent şi echitabil, imaginea creaţiei publicistice şi imaginea presei naţionale/ internaționale; de a consolida credibilitatea faţă de profesiunea jurnalistică şi, totodată, de a stimula şi motiva această profesie intelectuală prin orice mijloace, care, în rezultat, să-i asigure și o existenţă decentă.

Continue reading „Galina MARTEA: Valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate”

Adrian GRAUENFELS: Eveniment de excepție la ICR Tel Aviv – Israel 70

Contribuția originarilor din România la făurirea statului evreu

 

Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la declararea independenței Statului Israel, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR) și Editura Saga, organizează un eveniment dedicat acestui moment aniversar.

Evenimentul, în limba română,

va avea loc în data de 10 mai, de la ora 14:30,

la sediul ICR Tel Aviv

(str. Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6).

Cu sprijinul ICR Tel Aviv, va participa, din România, Paul Schwartz, președintele Comunității Evreilor din București, care va susține o prelegere cu titlul Israelul văzut din România.

Programul evenimentului:

  • Cuvânt de deschidere: Martin Salamon (director ICR Tel Aviv)
  • Invitați: Miriam Regev (Ministrul Culturii și Sportului din Israel), Zvi Herman Berkowitz (Consul onorific al României la Ierusalim), Paul Schwartz (președintele Comunității Evreilor din București), Lia Koenig (actriță, laureată a Premiului de Stat Israel), amb. Colette Avital (director al Organizației Supraviețuitorilor Holocaustului în Israel), Doina Meiseles (vicepreședintele AZOCLR, director și editor al publicațiilor Jurnalul Săptămânii și Expres Magazin Revista mea), Micha Harish (președintele AMIR – Uniunea Evreilor Originari din România), Zeev Schwartz (președintele HOR Israel – Organizația Emigranților din România)
  • Prezentarea albumului „Israel la 70 de ani”, apărut la Editura Saga și îngrijit de Adrian Grauenfels, precum și sesiune de autografe acordate de autorii albumului, prezenți la eveniment
  • Masă rotundă pe tema „Israel 70 – contribuția originarilor din România la făurirea statului evreu”
  • Moment muzical – Liana Herman
  • Prezentarea filmului Israelul la 70 de ani, cu imagini de arhivă
    Decernare de diplome din partea AZOCLR și a Editurii Saga persoanelor care s-au evidențiat în dezvoltarea culturală a Israelului modern.

Moderator: Adrian Grauenfels

 

Albumul festiv cu titlul ”Israel la 70 de ani”, prezintă realizările, visurile și starea de spirit a emigranților din România, contribuția lor la consolidarea statului israelian. S-au angajat la proiect scriitori, artiști, fotografi, ziariști. Albumul prezintă amintiri, documente inedite, saluturile unor personalități de seamă, precum și omagierea memoriei celor decedați, care au lăsat o puternică amprentă în viața culturală și politică a noului stat. Comunitatea românească sosită după Holocaust și prigoanele antisemite din Europa a participat intens la dezvoltarea țării, integrându-se în mai toate ramurile de activitate: cultură, economie, științe și arte.

Albumul Israel la 70 de ani subliniază meritele incontestabile ale comunității de limbă română în viața Israelului modern.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

––––––––––––––––––

http://www.animanews.org/2018/05/02/eveniment-de-exceptie-la-icr-tel-aviv-israel-70-contributia-originarilor-din-romania-la-faurirea-statului-evreu/

 

Adrian GRAUENFELS

Tel Aviv, 2 mai 2018

Ionuț CARAGEA: Constantin Frosin la ora bilanțului

Recunoașterile lui Constantin Frosin, pe plan internațional, sunt marcate de cifra 3: trei mari recunoașteri europene, și anume : Medalia Parlamentului European (primita o dată cu Eugen SIMION și Marin Sorescu, în 1995), Premiul European de Poezie POESIAS (acum se numește VIRGILE) în 2003 și Premiul European de Traduceri HORACE, în 2018.

Două Ordine naționale franceze i-au acordat 3 grade : l’Ordre des Arts et des Lettres l-a făcut Cavaler în 2000 și l-a promovat Ofițer în 2009, iar l’Ordre des Palmes Académiques l-a făcut direct Ofițer în 2004.

Situația se schimbă când e vorba de Medaliile de Aur, care sunt 4. Iată-le: 1999 – Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (Lutèce); 2009 – Medalia de Aur a Meritului şi Devotamentului Francez; 2010 –  Medalia de Aur pentru Literatură, Societatea Autorilor și Poeților din Francofonie; 2012 – Medalia de Aur a Renaşterii Franceze (decret semnat de Simone VEIL).

Tot 4 sunt și Academiile al căror membru este: 1991 – Membru titular al Academiei Francofone (Paris – Chambéry); 2001 – Membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (la invitaţia domnului Raymond Daudel, de l’Institut); 2012 – Membru și Doctor of Honour of the Balkan Academy of Sciences, New Culture and sustainable Development „Denis Jersov”; 2012 – Membru al Academiei de Științe a Federației Ruse.

A obținut și 3 Mari Premii: 1999 – Marele Premiu al Academiei Francofone (Grand Prix de l’Académie Francophone); 1999 – Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură, Neapole; 2011 – Grand Prix de Poésie SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie).

Cea mai importantă recunoaștere ca Profesor și Cercetător este obținută în 2015 – Diploma de Excelență acordată de European Business Assembly și Oxford  Academic Union, pentru titlul de (Best) SCIENTIST OF THE YEAR 2014, domeniul Filologie. Nu mai puțin important este și titlul de PROFESOR EMERIT, acordat de Universitatea Danubius.

E mult, e puțin? Unii spun că nu ajunge o viață de om pentru a obține toate aceste premii și recunoașteri, venite în urma unei activități literare remarcabile: 43 cărți de autor, cca 200 cărți traduse, includerea în cca 100 antologii străine și publicarea în peste 700 numere de revistă cu poezie, eseu și traduceri…

Să ne bucurăm, așadar, că suntem contemporani cu un scriitor și un traducător care merită și aprecierea noastră, a tuturor românilor, nu numai a francezilor sau a altor nații. Chiar dacă nimeni nu este profet în țara lui, cu siguranță că există mulți oameni de valoare și mulți prieteni care să îi ofere lui Constantin Frosin un loc în inimile lor. Fiindcă, dincolo de toate recompensele, aprecierile sufletești sunt cele mai importante.

IONUȚ CARAGEA

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Drepturi revendicate

Înainte de-a avea
Drept de-a te zidi-n cuvântul
Unui cald poem, aș vrea
Dreptul de-a-mi săpa mormântul

Într-o urmă, pe nisip,
De piciorul tău sfințită,
Să păstrez frumosu-ți chip
Pe retina împietrită.

Dreptul cer să pot muri
Orișicând, oricum, oriunde,
După ce voi împărți
Sărutările-n secunde,

După ce, cu pașii rari
Înspre tine, precum furii
Voi păși, cu ochi avari
Să îți sorb din cupa gurii

Zâmbetul, letal venin,
Precum soarbe crinul rouă
Și puțin câte puțin
Să apun sub lună nouă…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”