Ionuț CARAGEA: Constantin Frosin la ora bilanțului

Recunoașterile lui Constantin Frosin, pe plan internațional, sunt marcate de cifra 3: trei mari recunoașteri europene, și anume : Medalia Parlamentului European (primita o dată cu Eugen SIMION și Marin Sorescu, în 1995), Premiul European de Poezie POESIAS (acum se numește VIRGILE) în 2003 și Premiul European de Traduceri HORACE, în 2018.

Două Ordine naționale franceze i-au acordat 3 grade : l’Ordre des Arts et des Lettres l-a făcut Cavaler în 2000 și l-a promovat Ofițer în 2009, iar l’Ordre des Palmes Académiques l-a făcut direct Ofițer în 2004.

Situația se schimbă când e vorba de Medaliile de Aur, care sunt 4. Iată-le: 1999 – Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (Lutèce); 2009 – Medalia de Aur a Meritului şi Devotamentului Francez; 2010 –  Medalia de Aur pentru Literatură, Societatea Autorilor și Poeților din Francofonie; 2012 – Medalia de Aur a Renaşterii Franceze (decret semnat de Simone VEIL).

Tot 4 sunt și Academiile al căror membru este: 1991 – Membru titular al Academiei Francofone (Paris – Chambéry); 2001 – Membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (la invitaţia domnului Raymond Daudel, de l’Institut); 2012 – Membru și Doctor of Honour of the Balkan Academy of Sciences, New Culture and sustainable Development „Denis Jersov”; 2012 – Membru al Academiei de Științe a Federației Ruse.

A obținut și 3 Mari Premii: 1999 – Marele Premiu al Academiei Francofone (Grand Prix de l’Académie Francophone); 1999 – Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură, Neapole; 2011 – Grand Prix de Poésie SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie).

Cea mai importantă recunoaștere ca Profesor și Cercetător este obținută în 2015 – Diploma de Excelență acordată de European Business Assembly și Oxford  Academic Union, pentru titlul de (Best) SCIENTIST OF THE YEAR 2014, domeniul Filologie. Nu mai puțin important este și titlul de PROFESOR EMERIT, acordat de Universitatea Danubius.

E mult, e puțin? Unii spun că nu ajunge o viață de om pentru a obține toate aceste premii și recunoașteri, venite în urma unei activități literare remarcabile: 43 cărți de autor, cca 200 cărți traduse, includerea în cca 100 antologii străine și publicarea în peste 700 numere de revistă cu poezie, eseu și traduceri…

Să ne bucurăm, așadar, că suntem contemporani cu un scriitor și un traducător care merită și aprecierea noastră, a tuturor românilor, nu numai a francezilor sau a altor nații. Chiar dacă nimeni nu este profet în țara lui, cu siguranță că există mulți oameni de valoare și mulți prieteni care să îi ofere lui Constantin Frosin un loc în inimile lor. Fiindcă, dincolo de toate recompensele, aprecierile sufletești sunt cele mai importante.

IONUȚ CARAGEA

Prof. univ. dr. Constantin FROSIN a primit premiul ,,Naji Naaman”

În 2018, Constantin Frosin a primit Premiul pentru Traducere al Fundatiei “Naji Naaman” din Liban si Premiul european  pentru Traducere Horace 2018, oferit de  cenaclul european afiliat Fundației Culturale a Uniunii Europene (http://cenacleeuropeen.eklablog.fr/prix-horace-a136155152). Este al doilea premiu european al reputatului traducător gălățean, după cel din 2003 – Premiul european de poezie POÊSIAS).

Constantin Frosin, care este considerat de academicianul Giovanni Dotoli, “le Prince de la Francophonie et de la Francophilie” sau “Le Prince de la Traduction” (după lectura cărții “Au fil de mes idées”, editura eLiteratura, 2014), are în palmares o bogată colecție de titluri și premii internaționale, dintre care se disting: MEDALIA PARLAMENTULUI EUROPEAN, 1995; Médaille d’Argent du Rayonnement Culturel, La Renaissance Française, patronată de Președintele Franței, J. CHIRAC; Medalia Jubiliară MATSUO BASHO, 1995 ; Marele Premiu al Academiei Francofone, 1999; Medalia de Aur a Academiei Internaționale din Luteția, 1999; Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură și al revistei NUOVE LETTERE, 1998; CAVALER al Ordinului francez al Artelor și Literelor, 2000; OFIȚER al Ordinului national francez Laurii Academici (Les Palmes Académiques), 2004; Medalia de Argint (cu Diplomă) a Societății Academice ARTS-SCIENCES-LETTRES din Paris, 2009; OFIȚER al Ordinului national francez al Artelor și Literelor, 2009; Medalia de aur a Meritului si Devotamentului Francez 2009, MEDAILLE D’OR POUR LA LITTERATURE, SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie) 2009, Grand Prix International de Littérature – Poésie – SAPF 2011, Médaille d’Or de la Renaissance Française 2012, (BEST) SCIENTIST OF THE WORLD (section Philologie), decernat de Oxford în 2015 etc.

Totodată, Constantin Frosin este inclus în edițiile 1994-1995, 1996-1997, 1988-1999 și 2000-2001 ale Anuarului Personalităților din Francofonie: LE RICHELIEU.

În urmă cu mai mulți ani, mai exact în 2012, îl prezentam pe Constantin Frosin ca fiind un scriitor-traducător de geniu, care deranjează ordinea valorică într-o țară (evident, România) și care merită recunoașterea și aprecierea totală a conaționalilor săi. Spuneam atunci că scriitorul și traducătorul gălățean, proaspăt pensionat de la Universitatea Danubius, pare venit de pe o altă planetă și nu dintr-un oraș de provincie. Medalia de Aur a Renaşterii Franceze pentru promovarea Culturii, acordată de Ministerele de Externe, Interne, Apărare şi Educaţie, sub preşedinţia de onoare a doamnei Simone Veil, de la Academia Franceză, şi titlul de Doctor de Onoare al Academiei Balcanice de Ştiinţă, Cultură şi Dezvoltare “Denis Jersov” din Bulgaria, veneau, pentru a câta oară?, să confirme valoarea lui Constantin Frosin, valoare dobândită cu sârg și talent extraordinar dincolo de granițele patriei noastre.

Încet-încet, și românii au început să-l aprecieze pe Constantin Frosin, recompensându-l cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Appolonia” din Iaşi sau oferindu-i calitatea de membru al Centrului de Excelenţă Academică din România. Recompense binemeritate pentru un român care ne-a reprezentat țara cu cinste în locurile unde numai foarte puțini ajung. Poate că acest scriitor și genial traducător ar fi fost mult mai cunoscut, dacă nu ar fi deranjat prin atitudinea sa sinceră și verticală cu privire la neregulile din viața literară românească. Domnia sa și-a permis să spună lucrurilor pe nume, fiindcă nu a depins niciodată de găștile literare sau de persoanele care au o puternică influență în viața literară românească. Constantin Frosin a ales drumul confirmării în străinătate, un drum mult mai sinuos, și s-a întors ca un fiu nerisipitor al patriei, îmbogățit cu o tolbă de premii internaționale, pentru a ne deschide ochii și a ne arăta că se poate ajunge sus fără să-ți vinzi sufletul și fără să-ți cumperi notorietatea pe spinarea săracilor sau a naivilor.

Felicitările noastre domnului Constantin Frosin!