Emma POENARIU SERAFIN: Parfumul casei

Parfumul casei

 

Intr-o zi de vară , caldă și frumoasă
La plimbare-n lume să dam frâu vieții
Ziua-n brațe tandre, ne privea duioasă
Ne ungea pe gene, zorii dimineții.

 

Drumul şerpuieste prin raze de soare
Munții ninşi pe creste, proaspeți s-au ivit
Stănci semețe-n dreapta, cam de trei picioare
Parc-ar fi din cobalt, parcă din granit.

 

Un popas la mama, ce m-aşteaptă-n casă
Praful de pe uliți îl dezmiardă mirii
Casa mamei pare, astăzi mai frumoasă
Iuciul din fereastră , îl aşez privirii.

 

Casa mă așteaptă, e scăldată-n pace
O fotografie, doarme marginit,
Iar icoana mamei nu mă lasă- n pace
Picuri scurşi durerii , pe sub Răstignit.

 

Sufletul în lacrimi, parcă mi se strânge
Ies din odăiță, cu pasul grăbit,
Joarda porții noastre ,pe sub timp se frânge
O s-o zboare vântul, care n-a venit.

 

Ziua mi se strânge peste trup ca-n haină,
Și îmi iartă ochiul, verde dezgolit,
Peste suflet toarnă temeri frânte-n taină
Glasul mamei pleacă, înspre infinit…

 

Mă întorc în casă să-mi pun geanta-n cui,
Clipa se înalță, parcă mângâiată,
Mama mea-i icoana, cu ochii caprui
Locuieşte-n suflet, timpului furată.

 

Brațe tremurânde se deschid îmi pare
Cutele din tipuri pare că-s mințite,
Șoaptele sperantei sunt tulburatoare
Scoverzile mamei, bune și dospite.

 

Ziua curge lină, nu se mai trezeşte
Ceasul bate ora, în registru-nalt.
Limba lui sub sticlă parcă risipește
Drumul de la poartă pierdut prin asfalt.

 

Smoala lui la poartă, neagră și fierbinte
Ceasul din perete pare că se zbate,
Sărutări de mână, mâinile ei sfinte
Crucea de pe frunte, șterge de păcate.

 

O icoană-i mama, veche și curată,
A uitat prin timpuri chiar să mă mai certe.
Dragostea de mamă ne-o trimite toată
Suflețelul mamei , mai poate să ierte.

 

Intr-o zi, ea, mama, trece-n amintire,
Vorbele ei tunet, se adună-n şoaptă.
Drumul lung de smoală uită de venire
Ceasul din perete, uită și așteaptă.

 

Totu-i amintire, noi ne trecem fum,
Ziua petrecută, e tulburătoare
Casa mamei mele ramane-n parfum
Eu mă-ntorc în mine, să îmi cer iertare.

––––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

30 mai, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Azi

AZI

 

Azi, o verigă magică din lanțul timpului,
Azi, un fir de nisip auriu din clepsidra vieții,
Azi, o perlă bine șlefuită de stridia anilor,
Azi, o adiere din parfumul nobil al timpului,
Azi, un firicel de borangic din năframa vieții,
Azi, un porumbel alb în zborul infinit al anilor,
Azi, un jurnal drag, cu file încă nescrise,
Azi, un poem de esență tare din panteonul liric al lumii,
Azi, un tril inconfundabil din melosul pădurii,
Azi, crai nou răsărit pe canavaua cerului senin,
Azi, gândul cel bun strălucind pe cupola sinelui,
Azi, iertare și iubire pe frontispiciul inimii,
Azi, în chip minunat, plenitudinea familiei,
Azi, bucuria belșugului de prieteni cu suflet de înger,
Azi, o mângâiere a brizei de mai,
Azi, o frunză din pomul încă verde al vieții,
Azi, o floare din Grădina Maicii Domnului,
Azi, un strop de licoare din via Domnului,
Azi, încă un pas binecuvântat pe calea vremelniciei
Azi, sămânță în sol fertil pentru veșnicie,
Azi, invocarea Proniei Divine întru toate cele bune,
Azi, o plecăciune pioasă spre slavă și mulțumire,
Azi, dragul mai drag ca oricând de viață, pentru că
AZI, 30 MAI 2018, nu se mai întoarce.

 

*Mulțumesc din suflet tuturor celor care, AZI au avut un gând bun pentru mine!
Poem dedicat familiei (în sens restrâns și în sens larg), prietenilor de aici și de pretutindeni.

 

Vasilica GRIGORAȘ

30 mai, 2018

Nastasica POPA: Nuntită-n Ceriu…

Nuntită-n Ceriu…

 

Tresare sub liniștea mea
Izvorul luminii…te simt!
Ceasu-i târziu,noaptea e grea,
Tumultul din mine presimt.

 

A Ta sărbătoare-n alint,
Nuntită-n sălbatic sărut,
Doar Ceriul ne este veșmânt,
Mă simt ca un tânăr recrut.

 

Mi-e dorul cumplit,răvășit
Nesfințită îmi pare cărarea,
Iar glasul de Lup,răgușit
Stăpunge-n eter tăcere.

 

Plutesc înspre tine vibrând,
Tumultul din mine-i răsfăț,
Iar gura-ți ca Lupul flămând
Și-n negura vremii îngheț.

 

Mă dori…prea departe îți sunt
Și-mi ești prea aproape…tăcut
Vremea durerii o-nfrunt,
În dansul de Iele născut!

 

Purced hotarele lumii,
Noaptea,Lumină să-ți fie
Tresare sub liniștea vremii
Chemarea ce vrea să re-nvie.

 

Suspin,durerea-i amară
Tresare sub liniștea mea,
Luna asfinte,coboară
Tumultul și viața e grea.

–––––––––––-

Nastasica POPA

29 mai 2018

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Origini…!

Origini…!

 

Eu sunt în haos un suflet împietrit,

Dar Soarele ceresc mă face fericit!

Eu sunt în întuneric în care foc s-anină,

Ce mă preface zilnic în rază de lumină!

 

Curg râuri neschimbate în albiile lor,

Iar lumea merge veșnic spre veșnic viitor,

Și peste tot străbate un ochi dumnezeesc,

Din el răsare iarba și toate câte cresc!

 

Eu sunt unda de râu și merg acolo unde,

Nici mintea omenească nu poate a pătrunde,

E dus-întorsul vieții spre fiecare zare,

E reânoirea vieții când soarele răsare!

 

Fii fericit tu omule, căci ai ochi a privi

Frumosul astei lumi, dar  nu poți a strivi,

Imense constelații din care-ai răsărit,

Și haosul din care lumina te-a zidit!

 

Iubește-ți ziua-n care azi trăiești,

De-ați îngriji grădina mereu să te-ngrijești,

Căci ești Adam cel pus de Dumnezeu,

Iar viața merge veșnic spre veșnic Empireu!

–––––––––––––

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

25 mai, 2018

Constantin ENIANU: Lux populi

Lux populi

 

poporul lucid e sătul de șarade

amoruri ușoare populare beții

și șefi diplomatici cu vorbe fade

ce-ngroapă martirii fără să-i știi

poporul strigă în piept de copil

puritate să aibă ajuns și matur

prin mersul salvat de profitul vil

cu eterna favoare a banului dur

poporul nutrește fapte curate

și nu trage cu rigla dobândă

adevărului simplu într-o simplitate

de viață întoarsă-n moartea osândă

poporul e aspru și blând în putere

prin spațiul și timpul rotite de vrere

––––––––––––––

Constantin ENIANU

Roman

31 mai, 2018

Paul CURCA: Noua poliție a gândirii

Trăim în vremuri mai interesante decât ne-am fi imaginat. Domnul Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii, a primit reclamații la CNCD pentru afirmații ofensatoare la adresa rromilor și a ateilor. Mai întâi, „jignirea” rromilor. În România este un fenomen grav, numărul mare de mame minore. Dacă spui ceea ce crezi despre fenomen, în cazul de față că în România numărul mare de nașteri în rândul minorelor este cauzat de factori cum ar fi: fetele rrome încep viața sexuală și sunt căsătorite de părinți de la o vârstă foarte fragedă, alte cazuri de graviditate sunt determinate de abandonul școlar, de lipsa de informații, adesea se întâmplă în familii unde părinții sunt plecați la muncă în străinătate iar copiii lăsați de capul lor, ești numai bun de acuzat. Aceste afirmații, după mintea mea, mi s-au părut corecte, exprimând o realitate ușor verificabilă a zilelor noastre, pe care rațional vorbind, nu prea poți s-o pui la îndoială. Am văzut însă, cu mirare, că nu este o părere larg împărtășită. Domnul Vasile Bănescu a fost reclamat la CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) pentru asemenea afirmații. El poate fi găsit vinovat de discriminare a minorităților și pus să plătească o amendă. Iar această amendă, dacă va fi dată, va simboliza, fără nicio îndoială, începutul limitării exprimării libere a pozițiilor creștine în discursul public. Ne putem întoarce la o nouă epocă a cenzurii, iar premisele de la care plecăm sunt dintre cele mai sumbre.

Dacă spui toate aceste lucruri, după părerea progresiștilor, întărești prejudecățile la adresa minorității rrome și a grupurilor vulnerabile, astfel de declarații „legitimează rasismul, sexismul și clasismul existente în societatea românească”se arată în acuzația adusă lui Vasile Bănescu. Când văd asemenea reacții am impresia că realitatea este complet falsificată, refuzăm să vedem ceea ce se întâmplă cu noi. Problema fetelor minore gravide este gravă, dar modul cum vor progresiștii să o rezolve este fals. Soluția lor nu se leagă de rezolvarea vreuneia din problemele prezentate anterior, propune în schimb educația sexuală în școli. Ei nu identifică adevăratele probleme, ba chiar acuză de ură și intoleranță pe cei care o fac. Pentru că a spus câteva lucruri de bun simț, domnul Vasile Bănescu este reclamat la CNCD, i se cere socoteală, se intenționează să i se dea amenzi. Sunt suficiente indicii care să ne arate căi nu mai trăim într-o lume normală.

Creștinismul este atacat de progreșiști, de stângiști, de adepții marxismului cultural pentru că se opune modelului de societate pe care vor să-l implementeze aceștia.

Dar până acum au fost doar discuții, încercări de intimidare, amenințări. Acum însă e posibil să se treacă la next level: amenzi pentru exprimarea unor păreri care exprimă un punct de vedere creștin. De acum libertatea de exprimare este limitată printr-o decizie a unei minstituții care poate da amenzi pentru exprimare liberă.

Creștinismul este declarat discurs al urii pentru că susține cu fermitate păstrarea unor valori clasice legate de familie, de educație, de menținere a unei moralități în spațiul public. Toate acestea sunt intens atacate acum, oamenii se simt liberi numai dacă sunt încălcate toate regulile de bun simț, pe care oamenii de dinaintea noastră le considerau ca de la sine înțelese.După mersul lumii, valorile pe care le apară creștinismul, valorile clasice care au ținut omenirea împreună până acum, sunt pe cale de dispariție. Iar cine mai vorbește în numele lor, este pasibil de amendă.

Continue reading „Paul CURCA: Noua poliție a gândirii”

Mihai EMINESCU: „Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi”

Însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț: „L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorbă cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit”.

„Betleemul” prunciei poetului nepereche, binecuvântatul ținut al Botoșanilor, și către viața acestui „geniu sorbit de Dumnezeu din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar”.

De-a lungul timpului s-au scris multe despre Eminescu. Nu știm dacă Eminescu va mai prezenta același interes pentru viitorime. Oare se va mai vărsa cerneală pe sute de pagini, ca și până acum, despre poetul nepereche? Oare va mai prezenta Eminescu interes? Oare vor mai fi români care să-l citească, să-i recite măiestritele stihuri și cărora să le vibreze sufletul când numele său va fi pomenit? Va mai sta Eminescu multă vreme în manualele școlare? Dar în vitrinele librăriilor și în sufletele românilor? Să nădăjduim că da, că Eminescu nu va fi uitat și că „aducerile aminte îl vor troieni cu drag” cât va fi suflare românească pe aceste vechi plaiuri românești. Revendicat de anumite curente literare, de oareșicare mișcări politice, Eminescu ne aparține tuturor, chiar și nouă, cinului monahal.

De ce? Pentru că neîntrecutul bard a iubit foarte mult viața cenobitică. Era fascinat de viețuirea din mănăstiri, de rugăciunea șoptită, de tihna patriarhală din așezările noastre călugărești. Nu-mi propun să fac aici exegeze și nici să concurez cu ele. Voiesc doar să trec în revistă tangențele poetului cu lumea monahală.

Mama lui, Raluca Jurașcu, provenea dintr-o familie profund religioasă, cu nouă copii, dintre care cinci s-au călugărit: trei fete la Mănăstirea Agafton, monahiile Fevronia, Sofia și Olimpiada. Ultima dintre ele a fost vreme de cinci ani stareță la această mănăstire. Doi frați de-ai Ralucăi au devenit călugări: monahul Calinic și arhimandritul Ioachim Jurașcu (în unele adnotări apare cu numele de Iachint sau Jachift).

Sunt însemnări multe despre clipele petrecute de Eminescu la Agafton. Meditație, rugăciuni, participare la pravila călugărească; toate și-au pus amprenta asupra formării spirituale a viitorului poet. Se pare că una din mătușile sale, maica Fevronia, s-a atașat mai mult de nepot, participând chiar și la botezul acestuia. Bunicul din partea mamei, Iorgu Jurașcu, a construit la Agafton două case pentru progeniturile sale călugărite. O altă soră de-a Ralucăi, căsătorită, se pare că a purtat același dor neostoit după viața monahală, de vreme ce una din fiicele ei a fost îndemnată să ia drumul mănăstirii la o vârstă fragedă. Aceasta a fost crescută de măicuțele rude din obștea Agaftonului, devenind o călugăriță plină de râvnă, primind îngerescul chip cu numele de Xenia. Monahia Xenia Velisarie și mătușile ei, schimonahiile Fevronia, Safta și Olimpiada au fost trecute în Patericul românesc datorită vieții lor curate și râvnei pentru credință. Despre viața celor doi călugări din familia Jurașcu nu se știe mai nimic. Monahul Calinic și Arhimandritul Ioachim / Iachint / Jachift Jurașcu probabil că au viețuit la una din mănăstirile de călugări din Moldova, cel din urmă fiind stareț. Ar fi interesant de știut unde s-au nevoit și unde sunt înmormântați.

Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit

Revenind la vizitele junelui Eminescu la Agafton, Gala Galaction a surprins meșteșugit importanța acestei așezări monastice în devenirea spirituală a lui Eminescu: „…Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani… a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe”.

Viața neuitatului poet s-a întâlnit ciclic cu mediul monahal. Să ne amintim de vizitele sale la Mănăstirea Văratic. Academiciana Zoe Dumitrescu-Bușulenga, și ea oaspete vremelnic al frumoasei chinovii nemțene, a publicat mai multe materiale în care făcea referire la un act care spune clar că o modestă casă monahală era închiriată, începând cu anul 1874, de Mihai Eminescu de la proprietara sa, monahia Asinefta Ermoghin. Veronica Micle era găzduită de monahia Eufrosina Popescu, o rudă de-a sa, iar iubitul ei, vizitând-o la Văratic, își închiria câteva zile căsuța măicuței Asinefta. De asemenea, scriitoarea consemnează chiar numele unei maici bătrâne, care l-a cunoscut pe Eminescu. Monahia Pelaghia și-l amintea în anii săi de sfârșit, venind verile la căsuța de sub codru, stând visător la o fereastră, iar uneori primea vizita bunului său amic, Ion Creangă. Îi vedea pe cei doi ieșind diminețile din casă și pornind la plimbare, stihuitorul cu părul răvășit, pășind moale, purtând un sacou albastru de șiac, iar pe Creangă cu mustață și barbă, îmbrăcat într-o haină neagră, aspră, de postav, așa cum poarta unii călugări de la munte. Și mai spunea maica Pelaghia un lucru foarte important: că Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit. Îl cunoscuse ea însăși pe preotul care a oficiat sfântul sacrament.

În timpul viețuirii sale la București, botoșăneanul ilustru a tânjit foarte mult după pacea mănăstirilor moldave și după viața monahală de aici. Atât de mult, încât și-ar fi dorit el însuși să devină călugăr. De unde știm de această intenție? Din cercetările eminescologului Theodor Codreanu. Într-un articol excepțional, intitulat Sacrificiul eminescian: călugărirea, moartea şi mântuirea lui Eminescu, aflăm că poetul îi spunea unui amic de-al său prin 1882: „..știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.

O, ce călugăr, ar fi fost Eminescu! Ce scrieri profunde ar fi plămădit în tihna unei chilii! Ce stareț, ce egumen nu și l-ar fi dorit pe Eminescu monah în obștea vreunei chinovii? Sau poate că nu! Depinde cât și câți l-ar fi înțeles.

Viața lui Eminescu la Mănăstirea Neamț

În împrejurări nu chiar fericite poetul a ajuns să locuiască la mănăstire. Aflându-se într-o stânjenitoare suferință, Mihai Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 şi 10 aprilie 1887 în bolnița Mănăstirii Neamț. „A stat destulă vreme şi la M-rea Neamţ, unde, nu e vorbă, era tratat mai omeneşte decât ceilalţi bolnavi” scrie G. Călinescu. În registrul bolniţei era consemnat: „Mihai Eminescu de 34 de ani, ortodox, român, profesiune liberă, din urbea Iaşi, diagnostic: delirium tremens.”

Continue reading „Mihai EMINESCU: „Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi””

Dumitru MNERIE: Doina Popescu-Brăila – „pilot, jurnalist, scriitor, blogger şi om de afaceri de succes”

Cetatea ALBA IULIA, unde ne căutăm istoria de neam, acordă și o șansă de evadare din cotidianul mereu tulburat. Deși uitasem de suferințe și crize, mi-a atras atenția o „vânzătoare de cărți” care mă-ndruma spre ambulanță. Nu orice ambulanță și … nu orice vânzătoare: „Ambulanța pentru literatură”, creată și condusă de o luptătoare pentru spirit: Doina POPESCU-BRĂILA – „pilot, jurnalist, scriitor, blogger şi om de afaceri de succes”, cum a mai fost descrisă.

Sunt convins că va fi binevenită la noi, LOGOS și AGAPE.

–––––––––––––––

Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE

Timișoara

30 mai, 2018

Vavila POPOVICI: Știm cine a fost Marx?

„Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.” 

Gabriel Garcia Marquez

   Acum când s-au împlinit 200 ani de la nașterea lui Karl Marx, și când în Germania, orașul Trier, a fost dezvelită o statuie uriașă din bronz a lui, cu o înălțime de 4,5 metri, lucrare de artă a unui renumit sculptor chinez, este poate momentul să ne întrebăm cine a fost, cu adevărat, această personalitate controversată.

   Karl Heinrich Marx, născut la 5 mai 1818 în Germania și decedat în 1883 în Marea Britanie, a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist care, împreună cu Friedrich Engels  au întemeiat teoria socialismului științific, fiind și lideri ai mișcării muncitorești.

   Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice, ambii lui părinți trăgându-se din familii cunoscute de rabini. Tatăl lui devenit luteran, sincer și devotat în noua lui credință, dorea mult ca fiul lui să aibă și el o relație intimă cu Dumnezeu și un caracter creștin. În anii de liceu, Karl Marx a fost într-adevăr un băiat devotat relației lui cu Iisus Cristos. Trebuie știut că la începutul tinereții sale, Karl Marx chiar își făcuse o profesiune de credință din a fi și a trăi ca un creștin. Prima sa lucrare se numește „Unirea credinciosului cu Cristos”. În această carte sunt cuvinte frumoase: „Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem inimile totodată către frații noștri care sunt legați de noi în chip lăuntric și pentru care El S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă”. Așadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza și să se iubească unii pe alții – Creștinismul. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva s-a întâmplat în viața lui. Marx a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu și împotriva tuturor oamenilor.

   În tinerețe Marx citea cu plăcere poezie greacă și pe Shakespeare, el însuși scria versuri, fapt care l-a apropiat de tatăl viitoarei lui soții, baronul Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, și care l-a introdus în teoriile socialiste. Marx a studiat la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care a schimbat studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie. În Berlin a fost admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei.

   Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii hegelieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării.

   În imposibilitatea de a începe o carieră academică din motive ideologice, Marx se orientează spre jurnalism, angajându-se la jurnalul (Rheinische Zeitung) creat de un grup de oameni de afaceri din Köln. Aici l-a întâlnit pentru prima dată pe Friedrich Engels, pe care îl va revedea la Paris, în mica comunitate de exilați germani. La Paris, Marx scrie pentru scurt timp și face cunoștință cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon, și cu anarhistul rus Bakunin. În această perioadă, Marx ia, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se într-o organizație secretă comunistă, numită „Liga celor drepți”, devenind socialist și comunist. Citește și aprofundează studiul economiei politice. La numai 29 de ani participă la congresul Ligii Comuniste în Londra, și împreună cu Engels expun doctrina în Manifestul Partidului Comunist”. La 49 de ani scrie Capitalul, considerată ca una din cele mai influente și relevante cărți din istoria modernă. Analiza făcută a avut unele calcule aritmetice și filozofice juste, dar viziunea lui a dat greș, neținând cont de impredictibilitatea cursului vieții.

   Devenit un spirit fervent antireligios, scrie într-una din poeziile sale: „Vreau să mă răzbun pe Acela Care domnește deasupra tuturor”, convins că există Unul care domnește deasupra tuturor, dar pe care începuse să-L dușmănească. Dorea să distrugă lumea creată de Dumnezeu. Într-un poem scria: „Atunci voi fi în stare să merg triumfător, / Ca un zeu, printre ruinele împărățiilor. / Fiecare din cuvintele mele este foc și acțiune. / Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…”.

   Cuvintele „Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum și mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana numai groază și agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14:43).

   Revoluționarul rus Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Marx, scria: „Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puțin să-ți fie frică de el ca să te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloșie și nebunie.”

   O confesiune făcută de Marx în poemul intitulat „Trubadurul”: „Aburi infernali se ridică și umplu creierul, / Până când înnebunesc și inima mi se schimbă cu desăvârșire. / Vezi această sabie? Prințul întunericului / Mi-a vândut-o. / Pentru mine el este cel care măsoară timpul și dă semnalul, / Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morții”.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Știm cine a fost Marx?”

Jane CRIȘAN: Evadarea

EVADAREA

 

Într-o zi când n-oi mai fi
Soarele din nou va răsări
Va ploua din nou va cădea rouă
Pe florile râzând la o zi nouă

 

Vântul va sufla la fel
Prin frunze ca un menestrel
Și păsări se vor înălța la cer
Îngeri ciripind în divinul eter

 

Iubirea își va plânge copilul iubit
Plecat puțin ce n-a mai revenit
Și vor mai fi războaie din păcate
Și va mai fi viață dar și moarte

 

Va-mbrățișa un nor alt nor
Cu o pasiune gri pe-azur în zbor
Și n-o să știe nimeni n-o să știe
C-am fost o pasăre-ntr-o colivie

 

Cântând în versuri roz din flori
Tristețea lumii cu ai ei fiori
Voi risipi în fulgi de nea iubire
Eu călător în spațiul de-amăgire

––––––––

Jane CRIȘAN

Seattle,WA,USA
29 mai, 2018