Irina Lucia MIHALCA: Poeme

Dincolo de ape

 

Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.

 

Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.

Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.

 

Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.

 

Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?

 

De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme”

Anna-Nora ROTARU: Pictează-ți raiul tău…

PICTEAZĂ-ȚI RAIUL TĂU…

De crezi că te-ai rătăcit și drumul ți-ai pierdut,
De crezi c-orbecăiești prin întuneric, în zadar,
Nu dispera, să-ți faci un drum al tău de străbătut,
O lume-a ta, grădină, o casă, un pat, un așternut,
În care, noroc să simți, de parc-ai fi câștigat la zar,
Neașteptatul vieții dar…

Pensoane cumpără-ți, de toate felurile culori,
Pictează-ți Raiul, deschide ușa, intră și trăiește…
Aleargă-te prin crânguri, învață-te să te strecori,
Să-ți faci aripi, de vultur sau de fluture, prin flori,
Pe-albastrul cer te-nălță și printre nori plutește,
Culege fericire și iubește…

Culcuș să-ți faci, curat să-ți fie, cald și moale…
Azvârle pietrele din cale, drumul să nu fie arid…
Pictează lunci, poteci, să-ți fie line și domoale,
Munți cu brazi, îmbracă-i de la vârf până la poale,
Să-ți fie de răcoare, aer proaspăt să îl sorbi avid,
Că-i Raiul tău, nu fi timid…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pictează-ți raiul tău…”

Marin BEȘCUCĂ: O chemare ne așteaptă cu picioarele-n cenușă

O CHEMARE NE AȘTEPTA CU PICIOARELE-N CENUȘĂ

 

… de un alb nesfârșit noaptea asta,
deși-și lăsase copertinele de să sufoce țepii ierbii,
totuși era atâta alb, atâta alb
că negurile dăduseră-n dodii …
mi se părea că sunt în părțile acelea de pământ
dinspre care nu dă bine să amintești,
clipele-și ridicau poalele-n poduri, la comandă,
și retinele mi se emitajau de nu mă mai încăpeam
în nevele sângelui meu,
până și grădinile suspendate erau în joc !
ne mai vorbesc despre câți coloși se adunaseră,
că și Colonadele dinspre Albinelor mi se strecurau,
în peticiri de șoaptă …!
închisesem în mine orice boare de vânt,
iar somnul mi-era fierbinte, dar pustiu …
mișcau capilarele, ici-colo …
diform !
prin degetele de-mi căpăcesc tălpile, un dorm,
rătăcit oarecum,
dar limbut !
desțelenea scenariile zorilor,
din azimut !
în noaptea asta fusese zaveră-ntre vise,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: O chemare ne așteaptă cu picioarele-n cenușă”

Nicu GAVRILOVICI: Pe dinafara sufletului

Pe dinafara sufletului

Nu am reușit niciodată
să fac un ocol complet
al propriului suflet.
Întotdeauna găseam în zid
spărturi pe care
mă apucam să le dreg.
Probabil
și sufletul ăsta al meu
se rotește în aceeași direcție
în care alerg,
de aici permanentul eșec….
Într-o zi,
ori într-o noapte mai bine zis,
când îmbătat de fericire va adormi,
am să alerg cu toată puterea înapoi,
înspre copilărie,
pentru a găsi ușa a cărei cheie
încă o mai port la gât,
legată cu unul din șireturile
de la bocancii bunicului.

–––––––––––

Nicu GAVRILOVICI

12 aprilie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Despre relaţiile dintre oameni

Este un adevăr prea simplu că lumea în care trăim, calitatea vieții, este determinată în primul rând de relația dintre persoane, de relația dintre oameni. Pe cât de simplu este acest adevăr pe atâta de complicată a devenit explicarea acestei relații.
Numeroase școli de gândire, moraliști de tot felul și toată orientarea, propovăduitori de duzină și cu credenţiale dintre cele mai dubioase au amestecat noțiuni și subiecte și au făcut că acest domeniu de maximă importanţă să devină confuz și obscur.
În esență relația dintre persoane trebuie să fie simplă și întemeiată pe acțiuni inspirate de o poruncă fără lipsa de comentariu, pe iubire. Dar porunca iubirii înseamnă nu o opțiune teoretică dar una de acțiune, de viață. Între oameni trebuie să fie bunăvoire, îngăduință, întrajutorare, doar în acest chip “principiile” devin fapta și existența devine viață. Dar în plus mai există un aspect și el ține de natură omenească.
Fiecare dintre noi (sau oricum cei mai mulți dintre noi) suntem stăpâniţi de mândrie și ne închipuim a fi “centrul” pământului. (Această este o rătăcire care pleacă de la adevărul că fiecare persoană este “cea mai iubită” de Dumnezeu; adică pe toți și fiecare Dumnezeu ne iubește egal în planul Său, care este desăvârșit). Dar, rătăciți, cădem în mândrie și atunci începem să “jucăm” roluri și să ne lăsăm pradă imaginației și iluziilor care sunt de la necuratul.
Unii cădem în ispita de-a “stânga” și ne prăvălim în păcate și patimi “groase” (narcotice, erotism, lăcomie, etc) dar alții cădem în ispita de-a”dreapta” și prin fățărnicie, ne imaginăm buni. Mimăm milă, dragostea, facem inflație de declarații eroice și fără acoperire și, mai rău, ajungem să ne înduioșăm de propria noastră “generozitate” (care în realitate nu înseamnă nimic decât vorbă goală). Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre relaţiile dintre oameni”

Harry ROSS: Neuitatul Holocaust (versuri)

DUREROASA NEPĂSARE

 

Nu-i nici o explicaţie

Pentru această rostogolire

În neant.

Cioburi peste alte cioburi

Acoperă petalele speranţei.

E clar că nimic nu mişcă,Doamne,

Fără ştirea Ta.

Nici frunza,nici iarba,

Nici cârdul de păsări migratoare.

 

Fiinţe ce n-au ştiut păcatul

Se risipesc în haos,

Pentru că au crezut în Tine,Doamne.

De ce nepăsarea-Ţi

Îngăduie mâinii criminale

Să-mprăştie moartea

Printre credincioşii Tăi?

 

 SĂ MAI TRĂIEŞTI O CLIPĂ

 

Este lumină,

Soarele-i pe cer,

Nu şi pentru noi,

Statui încremeniţi în ger.

 

În fiece secundă

“Doamna” ne pândeşte

Aripa-i cea neagră

Vrednic căsăpeşte.

 

Continue reading „Harry ROSS: Neuitatul Holocaust (versuri)”

Galina MARTEA: Erorile trecutului dictează prezentul incert

În ciuda tuturor neplăcerilor ce au loc în lumea pământească, adevărul este acel conținut care   mai devreme sau mai târziu vine la suprafață cu realitatea lucrurilor întâmplate cândva. Astfel, acțiunea adevărului își face efectul ulterior, prezentându-se cu fapte concrete din trecut. Acest lucru este deja cunoscut în istoria omenirii. Adevărul, ca formă fidelă a realității obiective, este un component mereu ascuns și împotmolit în negura vremii din cauza unor circumstante absurde de timp, însă necătând la toate acestea el reusește să-și spună cuvântul dorit atunci când falsitatea, minciuna și intoleranța atinge apogeul. Acțiunea adevărului, de obicei, suferă mereu din cauza gafelor efectuate de către om în procesul de existență, astfel, producând reprezentări false asupra unei situații, asupra existenței unui act normativ etc., în rezultat, acestea fiind denumite erori/ aberații/ înșelări. În majoritatea cazurilor, erorile sunt provocate de incapabilitatea și incapacitatea omului în a vedea lucrurile în formă corectă și, cel mai grav, atunci când omul devine complice cu impertinența, trădarea și puterea de a domina lumea. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când omul se vede ajuns în capul puterii, având în subordine mase de oameni cărora, prin influență, le pot fi impuse stări de frică, de inferioritate, de neîncredere în sine. O asemenea imagine ce traversează prin viața reală a unui popor, credem, este societatea basarabeană care de-a lungul timpului a cunoscut din plin fenomenul supunerii, al tăcerii, al umilinței, al inferiorității față de sine, aspecte ce domină societatea și la ziua de azi. Respectivele calități ce sunt inhibate în psihologia basarabenilor au fost acumulate în timp, dar, mai ales, din timpul regimului comunist, regim care a subminat tot ceea ce este uman. Astfel, sentimentul de inferioritate, prin umilință, a prins rădăcini atât de adânci întrucât basarabeanul crede că o asemenea realitate este normală în viața omului. Plin de neajunsuri materiale, dar, departe și de cele spirituale, plin de nedreptate socială, basarabeanul continuă să existe în tăcere, o mare parte fiind destul de supus în fața omului putere. Fiind prostit de neajunsurile vieții cotidiene și de atitudinea umilă în fața puterii statale/ omului puterii, basarabeanul acceptă în continuare, cu multă ușurință, să existe cu erorile trecutului, astfel rămânând un adept al trecutului, indiferent de faptul că îi este compromis prezentul plin de incertitudini și fără un viitor decent. Acest lucru se referă, cu precădere, la persoanele de vârsta a treia, dar și la o bună parte din generația mai tânără care, prin smerenie sau și alte calități, contribuie frecvent cu votul majoritar în alegeri locale/ parlamentare/ prezidențiale, astfel determinând viitorul nefast al societății și, totodată, menținând în capul puterii statale personalități cu însușiri negative și cu capacități limitate în administrare.

            Așadar, cu erorile trecutului de până la anii’90, societatea basarabeană rămâne și astăzi teritoriul unde puterea statală a transformat țara într-o anarhie absolută, fiind monopolizată toată sfera de activitate socială și publică. Iar în acest teren al anarhiei și al haosului social există o masă de oameni, poporul care își duce viața nespus de greu de la o zi la alta, traversându-și existența printr-o sărăcie și umilință nemaipomenită. Dacă o asemenea situație de criză ar exista în o altă parte a lumii, atunci aceasta ar fi considerată o tragedie națională, însă în Basarabia contemporană totul se reduce la normalitate, fără a fi abordate soluții urgente de salvare a societății. O realitate în care omul din subordine, omul simplu al societății este privit prin prisma unor dogme din antichitate, iar administratorii acestei societăți, prin acțiunile lor, nu țin seama de nimic și de alții, guvernând totul în mod arbitrar. Starea de dezorganizare și haos instaurată în țară este precum un spectacol fără spectatori, unde guvernatorul își joacă rolul doar pentru a fi interpretat și de a primi plăcere din ceea ce face. Pe când, spectatorii lipsesc din diverse motive: nu sunt bani pentru a procura biletul de intrare în teatru; nu este binevenit rolul și subiectul care urmează a fi interpretat; lipsește pasiunea de a mai privi spectacole cu caracter ironat; lipsește timpul care îi presează; lipsește interesul și pasiunea pentru a se dezvolta intelectual etc. În așa mod, lipsesc multe lucruri în viața omului din societatea basarabeană, însă el se mulțumește și se limitează la ceea ce are și nu mai pretinde la ceva mai mult. Însă, acest lucru convine acelor persoane care joacă rolul în această  reprezentație teatrală, fiind chiar și fără spectatori. Dar nu mai contează această latură, nu mai contează nimic, contează faptul că acțiunea spectacolului este o dramă reală din viața societății basarabene în care oamenii puterii demonstrează prin fapte vizibile cum înrobește propriul popor prin cele mai ușoare căi ale administrării, în așa mod, creând poporului o existență plină de sărăcie și mizerie. De aici vine și fireasca dramă națională a societății, în mod aparte, a celui oropsit de soartă, masele de oameni care sunt prea indiferente față de tot ceea ce se petrece în jurul lor/ în societate. O realitate paradoxală, dar fără precedent.

Continue reading „Galina MARTEA: Erorile trecutului dictează prezentul incert”

Ana ARDELEANU: înstelarea lăsată

înstelarea lăsată

 

trecerea anilor a făcut şir de cocori
pe cerul existenţei
iar acum mă introduce în programul de întinerire
unde se schiază uşor
se înoată cu faţa către cer
pentru a putea închipui atingerea de purificare

oglinda e spartă
cele zărite prin spărtură
nu pot ţine cadenţa
cu imaginile în formare
şi nu pot lăcrima o privighetoare
în înstelarea lăsată

ceva mai mult decât sunt
îşi va dori viaţa
exprimând dorinţa prin gesturi ample
fiecare lucru făcut e o miză
care lasă urme pe nisip
exprimate în mii de forme
buna intenţie atinge şoldul cuvântului
şi face din tulburarea sa
un poem de sublimă interpretare
acel ceva
mai mult decât aripile întinse
îşi va dori zborul
echilibrul stelar
cum mersul pe bârnă
fără să privească în adânc
doar luminiţa din faţă
acea ocrotire a privirii
din interiorul unui destin
care nu-l va exclama niciodată pe „Vai!”

–––––––––

Ana ARDELEANU

11 aprilie, 2018

Claudia BOTA: Zugrăvesc pe pietrele sufletului

Zugrăvesc pe pietrele sufletului

Iubite, vreau să citesc Odiseea inimii tale,
Pe insula Itaca acolo mereu, mereu,
Zugrăvesc pe pietrele sufletului,
Tristețile contopite cu bucurii,
Rame desprinse din vene sălășluite-n altare,
Crucifixe ce stau rănite de dorul tău,
Care izvorăsc cu urme desprinse din mine
Căzută și îngenunghiată-n dureri fără leac,
Fierb supa de ierburi amare
Și leg rănile care mă dor de atâta dor.

––––––––––

Claudia BOTA

11 aprilie, 2018