Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Odă țăranului român

ODĂ  ȚĂRANULUI  ROMÂN

(Versiune nouă)

 

 

Scump spic de grâu,

Învie- cu Sfânta Înviere,

Scântee spre cer,

Imensa ta putere!

 

Icoana din boabă,

Chipul Maicei Sfinte

Ne aduce hrană,

De suflet, de minte!

 

Țăran, înger-bun,

Palma ta cea arsă,

De soare, de ger,

De sudoare ștearsă,

 

Vreau să ți-o sărut!

Ești a lumii minte,

Ești sfântul pe Cruce,

Ești bunul Părinte!

 

O odă îți scriu,

Spre înveșnicire

Țăranule Român:

Ești Odă de Iubire,

Ai braț de mântuire,

Din Ceruri Sfântul cere,

Învie – cu Sfânta Înviere!

————————————–

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

22 martie 2018

Vavila POPOVICI: Kierkegaard și angoasa existenței

Viața trebuie înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie privită trăind înainte. A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu. A îndrăzni înseamnă a-ți pierde, pe moment, siguranța. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde definitiv pe tine însuți.”

 – Sören Kierkegaard

 

   Se împlinesc în curând 200 de ani de la nașterea filozofului, scriitorului și teologului danez Sören Aabye Kierkegaard, cel care a folosit prima oară termenul „existențial”. „Existența înseamnă că ai libertatea să alegi cine ești, înseamnă să trăiești din plin”, spunea Kierkegaard. Considerat drept o „natură stranie și complexă”, gânditor incomod, controversat și greu de clasificat dar nicidecum ignorat, despre Kierkegaard s-a mai spus că „a asemănat geniul cu vijelia care se ridică din direcția contrară vântului”.

   S-a născut la Copenhaga, în data de 5 mai 1813 și a decedat la 11 noiembrie 1855. A studiat teologia și filozofia la universitatea din Copenhaga, studii pe care le-a prelungit destul de mult, profund nemulțumit fiind de deșertăciunea existenței sale și de incapacitatea de a-și găsi sensul vieții. Tânăr fiind, își exprima iritarea față de modul de studiu care se rezuma la o cunoaștere/înțelegere pur teoretică: „la ce mi-ar folosi să am în față adevărul gol-goluț, dacă mi-e indiferentă semnificația lui pentru ființa mea?”. A debutat cu eseul „Din hârtiile unuia încă viu” (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen, scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Cartea care i-a conferit celebritate a fost „Sau-sau” (1843). Au urmat aproape 40 de volume cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură și religie.

   Jurnalele ținute de el au luminat „străfundurile labirintice” ale ființei sale, confirmând legătura dintre operă și viață. A avut o influență hotărâtoare asupra teologiei și filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existențiale, cu toate că opera sa s-a bucurat de o recunoaștere târzie.  Să ne amintim că filozoful și matematicianul René Descartes (1596-1650) definise mai înainte punctul de început al existenței, prin conceptul filozofic „Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum” (Mă-ndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist)”.

   După obținerea licenței în Teologie Kierkegaard a plecat la Berlin cu intenția de a audia un ciclu de conferințe ținute de Schelling, un filosof german care, în tinerețea sa, colaborase îndeaproape cu Hegel. La început, Kierkegaard a fost impresionat favorabil de ceea ce auzea, fiind de acord cu argumentația lui Schelling, dar mai târziu și-a manifestat opoziția față de ideile acestuia: „Schelling bate câmpii într-un mod intolerabil”, exprimase la un moment dat. A urmat acea perioadă prolifică a vieții sale, lucrarea „Sau-sau” fiind prima carte cu teme filozofice, literare și psihologice cu care și-a început ascensiunea.

   Să amintim o întâmplare din perioada tinereții când, în urma unui atac virulent asupra unei persoane  din timpul studenției a cărei lipsă de moralitate îi era cunoscută și care avea pretenția de a ocupa o catedră universitară, s-a trezit cu o ripostă dureroasă. Cel atacat împreună cu editorul revistei la care scriau amândoi, au publicat articole și caricaturi care l-au rănit, necruțându-i înfățișarea fizică și nici obiceiurile. Umilit public, Kierkegaard scria în jurnalul său: „Până și băiatul măcelarului se crede aproape îndreptățit să mă insulte urmând îndemnul celor de la „Corsarul” – (numele revistei). Dovadă de sinceritate și fină ironie – totodată.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Kierkegaard și angoasa existenței”

Radu-George SERAFIM: Locul și vremea lui Mircea Vulcănescu

A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale. Luciditatea e o categorie dizolbantă. Însă la Dumnezeu n-ai acces prin luciditate, că Dumnezeu trebuie primit, nu înţeles.”

                                                                                               Petre Ţuţea

      Amintind locul şi vremea, aşadar două dintre dimensiunile esenţiale ale gândirii filosofice, să facem însă şi cuvenita menţiune a esenţei trinitare, caracterizându-l pe Mircea Vulcănescu.

„…în răscrucea cenuşie,

Unii spun că morţii-nvie

Şi fac noaptea cărdăşie

Cu drumeţii ce-ntârzie,

De-o veni, ce o să fie,

Urâtu n-o să ne-mbie

Trei…”112

       O veni să fie şi răscrucea ce pare a indica unul din vârfurile unui triunghi, a unui „trei”. Ce va fi oare acea răscruce, acel vârf de triunghi? Adevărul? Sau o „îmbiere” amăgitoare desigur a „urâtului”?

       Destin delimitat de tragismul unei nedreptăţi la dimensiuni naţionale, asumate şi personal (cu o exemplară nobleţe de sorginte creştină), Mircea Vulcănescu a devenit un simbol moral indiscutabil, mult mai cunoscut decât gânditorul, pe care unii îl consideră, alături de „reprezentanţii de frunte” ai „tinerei generaţii” interbelice: Constantin Noica, Mircea Eliade, Dan Botta, Paul Sterian”113, o personalitate formată „la şcoala lui Dimitrie Gusti şi la cea a lui Nae Ionescu”114.

       Ne permitem de la început apreciereea că o astfel de încadrare porneşte de la aspectul exterior al gândirii filosofului. În fapt, sedimentele unui sistem pe care doar vrăjmăşiile şi vicisitudinile epocii în care a trăit Mircea Vulcănescu nu l-au lăsat să se edifice.

       Conferinţe, articole adunate în câte o broşură sub presiunea grabei editorului, fişe sau schiţe pentru o operă ce n-a fost să fie: toate acestea,desigur,seamănă cu… ceea ce ne-a rămas de la Nae Ionescu, ba chiar şi de la Nichifor Crainic sau Constantin Rădulescu-Motru, însă la o examinare mai atentă se dovedesc a fi net diferite… altfel.

     Că este aşa, ne-o dovedesc cu prisosinţă textele sale, aşa cum apar ele, în cele trei volume apărute sub îngrijirea lui Marin Diaconu şi a lui Zaharia Balica115, însemănate fişelor pregătitoare ale unei conferinţe, curs sau articol, uneori acestea din urmă mult mai… substanţiale în ceea ce priveşte gândirea filosofului, afirmat ca personalitate reprezentativă într-un mod aparte, încă de la vârste fragede116. Poate că în acest context ar trebui să ne oprim asupra tezei sale de licenţă, „Individ şi societate în sociologia contemporană”, teză care justifică apropierea ulterioară a filosofului de Gusti, cum se va vedea, şi de cercul lui Jacques Maritain, despre care acelaşi autor al prefaţei volumelor amintite scrie că „îl va influenţa în unele din scrierile sale”117.

       Cu tot respectul cuvenit, ne permitem afirmaţia că amprenta personalismului este cu mult mai amplă decât lasă M.Diaconu a se înţelege prin afirmaţia respectivă. Mai mult, ar fi interesant de făcut o paralelă între cei doi gânditori, cărora le găsim multe preocupări comune, chiar dacă ele au soluţii diferite, şi m-aş referi aici la perioada americană a lui Maritain, dar şi la cea în care Vulcănescu a activat în diverse funcţii administrative. Regăsim şi la unul, şi la celelălalt, probleme cu care s-a confruntat întreaga societate în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial şi chiar în timpul acestuia, dar şi aceeaşi raportare la credinţă, trăită, asimilată ca mod de a fi, ca soluţie pentru înţelegerea întregii game de elemente ale existenţei.

       Considerăm justă periodizarea pe care M.Diaconu o face în legătură cu activitatea lui Vulcănescu, începând cu „noile împrejurări ale anilor ’20, când idealul naţional fusesese realizat şi reformele social-economice considerate încheiate, iar pentru intelectualii români trecea pe prim-plan „idealul cultural”, diverse grupări instituţionalizate („Ideea europeană”, Societatea Română de Filosofie, Institutul Social Român, Societatea de estetică ş.a) contribuie la o mai intensă culturalizare a publicului românesc, al cărui număr creşte considerabil şi care el însuşi s-a dovedit mai receptiv la diversele manifestări. Se cuvine totodată a evidenţia efervescenţa vieţii spirituale, cu cele mai diverse şi diferite orientări culturale, ideologice, aflate în dialog şi în tensiune, o înteagă dialectică, chiar, cu treceri de la o poziţie la alta, cum putem azi descifra şi o anume confuzie în ideile unor gânditori, dar, oricum, nu erau posibile indiferenţa, detaşarea sau ignorarea”118, însă, dincolo de argumente (să le spunem nu cantitative), ne e greu să urmăm o asemenea formulă.

       Subscriem însă la opinia lui Vasile Vetişanu, care afirmă: „Gândirea lui Mircea Vulcănescu n-a evoluat uniform şi nici n-a fost supusă unui singur mod de înţelegere, ci a intrat în sinuoase contradicţii, care izvorau dintr-un puternic sentiment al căutării, nefiind lipsită, la capătul tuturor eforturilor sale, de incertitudini şi de concluzii tranzitorii, de la un domeniu la altul”119.

       Şi fiindcă am pornit pe această pantă a citatelor, iată ce spunea Constantin Noica despre Mircea Vulcănescu: „…am fost surprins să văd că nu şovăie să stea îndelung de vorbă cu noi, atât de tineri şi necopţi cum eram. Era ca şi cum ar fi avut nevoie de solicitarea noastră. În realitate, nu reprezentam o solicitare pentru el, ci eram un pretext. Avea nevoie de alţii. Am simţit-o ca o slăbiciune a sa şi poate că aşa era. Trebuia să scoată la lumină, din zăcămintele fiinţei sale, tot ce era îngropat acolo. Nu ştia nici el care-i gândul de dindărătul lui, cu atâtea lucruri învăţate, altele, doar presimţite, altele, născocite pe loc. Avea ceva din ceea ce spunea Giucciardini despre Savonarola: când vorbea filosofie, părea că se naşte din el. Despre aproape orice vorbea Mircea Vulcănescu, îţi dădea sentimentul că se naşte din el.”120

       Aprecierea este cu atât mai semnificativă, cu cât, în perioada respectivă, funcţiona ca o… lege organică aproape conflictul dintre generaţii, mergând până la fenomene similare iconoclasmului121, şi aceasta „pentru că nici oamenii mari, nici cei mici nu aveau consistenţă, cum n-aveau situaţiile din jurul său, le-o dădea el oricăruia”122.

       Portretul pe care i-l face lui Vulcănescu Constantin Noica se dovedeşte a fi unul obiectiv şi chiar este, într-o mare măsură, ca atare. Noica nu face economie de epitete şi nici de paradoxuri. „Titanism blajin”123, „un fel de dans al spiritului”124, „spirit scolastic bun”… „în omul acesta al marii dezordini”125, explicate prin faptul că „nu stătea sub blestemul unei idei creatoare, sub îngustimea ei”126.

       Iată, succint, datele unui portret pe care filosoful de la Păltiniş avea să-l verniseze, nu să-l retuşeze ulterior trecerii la cele veşnice a lui Vulcănescu, dându-i de fapt strălucirea, nu aparentă, ci interioară: „Am căutat îndelung, după ani, în lăzile rămase la ai săi, pline cum erau de lucrări schiţate, note, proiecte, traduceri, toate bine clasate. Speram noi prea mult de la el? Nimic din ce a rămas nu-i dă măsura. Chiar dacă genialitatea lui nu era activă, ci reactivă, cum o simţisem de la început, ar fi trebuit să fie „altceva” acolo, în lăzi. Dar mi se pare, acum, că nu creativitatea i-a lipsit, de orice fel ar fi fost ea, ci voinţa de creaţie.

       N-a fost „în ordine”.Nimeni nu este „în ordine”, dar câţiva uită de aceasta – şi creează. El n-a uitat. N-a fost în ordine, ca acei Părinţi ai Bisericii, sub magia cărora îl întâlnisem prima dată, singurii gânditori liberi, să spună orice şi să vorbească despre scandalul lumii. Vedea cu ei dezordinea inimii, a gândului şi poate, în unele ceasuri, a firii înseşi, în numele unei ordini de nedescris şi de nerostit. În acest sens, a fost teolog, dincolo de tot ce a putut face în viaţă; dar cuvântările teologului s-au îngropat în inima sa.”127

     Continue reading „Radu-George SERAFIM: Locul și vremea lui Mircea Vulcănescu”

Cornelia NEAGA: Neaua mieilor

Neaua mieilor

 

A nins în zori pe ghiocei
Cu fluturi mari ca de bumbac,
Se tânguie doi brebenei
Lâng-un toporaș posac.

 

A nins zălud, ca într-un basm
Pe mărțișorul răsucit.
Un crâncen zvâcnet, un orgasm
Al iernii ultim zvârcolit.

 

Se zgribule un gând rebel
Cirip-cirip, cam răgușit!
Se-nfoaie-n pene Rândunel.
Pe-un țurțur ce-a-nmugurit

 

A nins! Și nici nu-i de mirare,
Că doar îi luna mâțelor!
Va fi o nouă primăvară
Doar după neaua meilor!

————————————

Ileana Cornelia NEAGA

22 martie 2018

 

Marta Polixenia MATEI: Introspecție în razele tale

INTROSPECŢIE ÎN RAZELE TALE

 

Soarele tău, iubire,
Despică ceru-n două
Când negura-mi de doruri
Te cerne din cuvânt…
O jumatate-i umed,
Din timpuri ce mă plouă,
Cealaltă jumătate –
Lumină mi-e-n pământ…
Și-n gemele de gânduri
Mi-ai încolţit splendoare
Când roua de sub gene
Rostogolea tăceri,
Renaşti în mine flori,
Pe când o frunză moare,
Căzută pe altarul
Iubirilor de ieri…
Din tremur de petale,
Ai sufletu-mi în palmă…
Obrajii tăi, pe sân,
Mi-i vreau, să-i odihneşti,
Sărut să-ţi fur din rază
Și-n minte să adoarmă
Orice tăgăduire,
Atunci când te trezeşti …

———————————

Marta Polixenia MATEI

(Vol. INTROSPECȚII)

Vasilica GRIGORAȘ: Clipa purificării

Clipa purificării

 

Păşesc uşor
cu sfiala magnoliei
pe ramul brumat

 

ţi-aud glasul plăcut
puţin răguşit
care mă scoate din
făgaşul mărunt
al oboselii
şi tresar
văzându-ţi ochii verzi
cu flugere scurte şi vii.

 

Am un simţământ
uşor de indicat
dar nu la fel de uşor
de explicat
pot spune doar
că inima a pornit
în galopul
cailor înaripaţi
spre clipa purificării
confirmare a iubirii.

————————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

23 martie 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Arată-mi locul unde să te găsesc

Sub un cer incert, ascult cum cântă tăcerea

– “ încă o zi a mai trecut fără tine ”
cu voce slabă mă chemi.
Desprins uşor din adâncuri, în noi e cuvântul,
în zborul lui spre inimile noastre.
Printre oglinzile mişcătoare – un labirint
spre capătul speranţei – stau mărturii
inscripţii pe pietre, papirusuri şi ceruri.
Arată-mi locul unde să te găsesc!

Stau cu privirea înspre tine,

în soare te caut,
clepsidra îmi cântă cadenţa nisipului,
între două respiraţii

ascult cum creşte secunda,
privesc cum îşi închide pleoapa,
cu fiecare val număr clipele

ce se-ntorc la ţărm.
Un gest de uimire las în fiecare scoică –
un fir prelungit în undele noastre.
O stea s-a născut în fiecare copil,
o taină a adormit în fiecare ceas.
Arată-mi locul unde să te găsesc!

În larg a pornit corabia noastră,
pătrunde în abisuri,

precum pescăruşul, străpunge timpul,
seamănă vise, deschide cărări de lumină,
culege azurul cu vântul prielnic

ce suflă prin clopoţei şi-ntinsele pânze albe,
cu echipajul spre nemurire,
pluteşte liniştită peste valuri.
Arată-mi locul unde să te găsesc!

Tu care ţii în mâini oglinda
– un întreg univers – eşti vântul şi marea,
corabia, căpitanul şi echipajul.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Eleonora SCHIPOR: Omagierea ,,Cobzarului” ucrainean la CIE Cupca

Anual în luna martie, când marcăm ziua de naștere al marelui clasic al literaturii ucrainene T.Gh. Șevcenko, în școli, licee, biblioteci, cămine culturale, redacții, au loc diferite manifestări  – prezentări de carte, expoziții, lecturi literare, seri comemorative, întâlniri cu scriitori și ziariști etc.

          Anual la CIE Cupca au loc felurite măsuri dedicate Cobzarului ucrainean. Am relatat deja despre expozițiile de ziare, cărți, despre relatările privind traducerea operei șevcenkiene de către poetul sucevean Ion Cozmei, despre tematica lecțiilor susținute…

          Recent a avut loc un montaj-literar susținut de elevii claselor a V-a și a X-a despre viața și opera poetului. Elevii au citit și au înscenat  fragmente din viața și copilăria sa, au declamat versuri, iar elevii clasei a V-a Vasile Alerguș și Maxim Țugui au interpretat la saxofon o melodie pe versurile lui Taras Șevcenko.

          La pregătirea acestei măsuri a contribuit nemijlocit profesoara de limba și literatura ucraineană și ucrainologie, doamna Mariana Alerguș.

Sincere mulțumiri părinților acestor copii care au avut grijă de costumația lor.

Asemenea măsuri educă la elevi dragostea față de marii înaintași ai literaturii clasice, dar și cunoașterea perfectă a vieții și operei lor.

————————–

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

23 martie 2018

Marin BEȘCUCĂ: Și ger peste tot…

ȘI GER PESTE TOT

 

… sărutul din poartă îndrepta o noapte stâlcită
era muțenie totală din muză,
negurile erau înghesuite-n zăpada de dincolo de drum,
drumul amuțit de-a dreptul, se lăsa schingiuit de ger,
și ger peste tot !
ger peste tot …
că mi se făcea o greață teribilă,
viața nu scotea o vorbă !
uneltise mereu, și mereu, și mereu contra visului,
uneltise tot mai mereu împotriva-mi eului …
se hrănise pe alese cu amintirile paștizate
și Dunărea era atât de departe, atât de departe …
nu-mi închipuisem această banchiză
loveam cu călcâiul să fac o copcă …
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Și ger peste tot…”

Ștefania PETROV: Buna Vestire

Buna Vestire

 

Sfânt este anotimpul zămislirii

Ce scoate inimile din robire

Şi clipa de-nceput a mântuirii,

Adusă-n taină de Buna Vestire.

 

Când Dumnezeu îşi arată iubirea,

Trimite îngerii să binevestească,

Vede în crinul alb neprihănirea

Din care Iisus urmează să se nască.

 

Arhanghelul Gavriil coboară

Trimis din cer de Însuşi Dumnezeu,

Să vestească nenunţita Fecioară

Că va fi Maica Sfântă a Fiului Său.

 

Când află vestea că a fost aleasă,

Fecioara Maria tresaltă de uimire,

Duhului Sfânt îi devine mireasă,

Spre a aduce-n lume pace şi iubire.

 

Preacurata Fecioară se împodobeşte

Cu cel mai de preţ dar trimis de Sus,

Din puritatea ei lumea se mântuieşte,

Prin naşterea Mântuitorului Iisus.

––––––––––––

Ștefania PETROV

București

Martie 2018