Anna-Nora ROTARU: Poesis

CINE-I DE VINĂ ?

 

Ce e viața asta, Doamne…
Cum dai ochii de lumină,
Vine Harul să condamne,
Așteptând cu-n braț de toamne,
Nori pe ziua ta senină…
De te-ntrebi: cine-i de vină ?

 

E ca fumul de țigară…
Te naști singur, singur mori…
Prin, nu știu, ce colț de țară,
Ca peron pustiu de gară,
Trenu-ți vine cu ani să zbori,
Precum stolul de cocori !

 

Dar, atâția se-mbulzesc
Și se cațără pe scări…
De cu zori când se trezesc,
Până noaptea tot urzesc,
Planuri printre căinări,
Prin iertări și invocări !

 

Vor un loc cât mai în față,
Vreun vagon mai elegant…
Viața însă nu răsfață,
Toți avem câte-o postfață,
Sau blajin sau arogant,
Pitic d-ești, sau ești gigant !

 

Ne preocupăm de fleacuri
Și ne zbatem în zadar…
Pripășiți printre zigzaguri
Și la granița-ntre veacuri,
Nu prindem de timp habar
Că sfârșitul ni-i amar…

 

Că, uităm că viața noastră,
Ne e scurtă… de scatiu…
Nu privim nici pe fereastră,
De-i ziuă sau noapte-albastră…
Trenul duce-ntr-un pustiu…
Capătul… e pământiu…
Cui e vina ? Eu o știu… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis”

Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)

Motto: „Noi n-am bravat pușcăria[politică]. Ne-am dat seama că este primejdie. N-am bravat nici când am crezut că este posibil să gândim cum vrem sub comuniști. Și nu s-a putut.” (Petre Țuțea). „[Exilatul] Eliade caută nu atât zeii, cât hierofaniile și găsește mai mult încă decât simpla relevare a sacrului: găsește sacralitatea aceea care se întinde peste toate zonele profanului” (Noica, 1975).

Rezumat de idei: Nebănuite urmări ale succesului gândirii noiciene: Reclama himericei „Școli de filozofie păltinișană” dinainte și de după „răzmeliță sinucigașă” din dec. 1989 – „Exactitatea fără adevăr” si prospețimea de calitatea a II-a a unei școli negată de presupusul ei inițiator –   Ironie a „kantianului” Noica neînțeleasă de auto-declarații discipoli. Redefinirea rațiunii căutătoare de Adevăr – O carte pentru care autorul a fost bătut și închis.   Antrenor celor care „citesc Platon și găsesc materialism marxist” (Noica) – Alungarea vizitatorilor filozofului Țuțea. Uitarea Ființei (Heidegger) și „renașterea” Sacrului/ Ființei la Eliade – Dăscălirea lui Noica și agățarea de „vidul de paltini” de la Păltiniș prin manipularea   surselor de informare (cazul Wikipediei.ro).

Privitor la   Noica, să afirmi la Radio BBC că filozoful marginalizat a fost “ultimul uriaş rămas în ţara piticilor” ar fi fost simplu şi adevărat. Dar exprimată de I. P. Culianu, ideea s-a complicat. Fiindcă de la primele vorbe s-a văzut că intenţia asistentului de română de la Groningen nu era să glorifice gândirea “uriaşului Constantin Noica”, decedat de vreo două zile. El ținea morțiș să ridice în slăvi “piticii” vizitatori ai filozofului de la Păltiniș. Adică să proslăvească himerica Scoală de la Păltiniş, negată de însuși Noica, de Alexandru Dragomir („Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu și Pleșu” ; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/2partea7sfinterviualxdrag/ ), de Anton Dumitriu și de Petre Țuțea, singurii filozofi autorizați să aprecieze valorile din domeniul filozofiei românești.

În acea emisiune din decembrie 1987 anunțând de la Londra o știre nedifuzată oficial în țară, Ioan Petru Culianu [1] l-a înfăţişat pe Constantin Noica (supraviețuitor al regimului de exterminare din temnițele politice comuniste) asemenea unui Nastratin Hogea, sau a vreunui Don Quijote din Balcani, ca să ajungă să-l plaseze pe Noica în “acea rasă de Gulliveri din care s-au tras Eliade, Ionescu şi Cioran”. Dar comparația sa predilectă a rămas aceea cu Nastratin (I.P. Culianu, Studii româneşti, II, Iași, 2009, p.229).

Desigur himerica „Școală de filozofie” cu care s-au tot lăudat piticii comuniști, adepți ai „exactității fără adevăr” a implicat recunoașterea succesului gândirii „maestrului-autor” (Noica) a cărui operă filozofică – publicată cu mare greutate după o pauză de douăzeci de ani (1944-1964) -, se epuiza aproape instantaneu de cum îi ajungeau cărțile prin librăriile comuniste. Dar nu și citirea Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), a lui Vasile cel Mare, a scrierilor lui Ioan Gură-de-aur, sau ale lui Grigorie din Nyssa și a celorlalți autori recomandați de Noica vizitatorilor săi. Pe la șaizecișiopt de ani s-ar fi întors chiar si Cioran la filozofie, pentru simplul motiv că este „inaccesibilă jurnaliștilor” (scrisoare către Relu din 25 nov. 1979). Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)”

Alexandru NEMOIANU: Despre Cuvânt

“Și Cuvântul S-a făcut trup și s-a sălășuit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.”(Ioan 1;14)
În acest text ni se arată adevăruri esențiale.
În primul rând că Fiul lui Dumnezeu, ”Cuvântul”, s-a întrupat și s-a sălășuit între oameni. Ni se mai spune că oamenii au văzut “slava Lui”, Mărirea Lui. Iar a vedea “Slavei” înseamnă a cinsti, a respecta, a da ascultare.
Este cuprinsă aici, în câteva vorbe, învățătura cutremurătoare despre Cuvânt, cel prin care s-au făcut toate cele văzute și toate cele nevăzute. Rostirea de către Dumnezeu, ”Cuvântul” Lui, Fiul Lui, a adus în ființă întreaga creație, iar pentru a mântui această creație, căzută prin păcatul omenesc, același Cuvânt s-a făcut trup.
Dar dincolo de aceste adevăruri existențiale acest text evanghelic ar trebui să ne îndemne, pe toți și pe fiecare, să folosim cu toată grijă și toată responsabilitatea propriile noastre cuvinte.
Prin “cuvinte” ne putem mântui și prin “cuvinte” ne osândim. Folosirea fără grijă, la întâmplare a “cuvintelor” dovedește gol existențial, lipsă de grijă, sărăcie de gândire.
“Cuvintele” sunt cele care ne apropie unul de altul și tot ele exprimă adâncul, sau vidul, din inima noastră, din centrul nostru existențial. ”Cuvintele” sunt cele care așează stările în memoria personală și colectivă. ”Cuvintele” exprimă frumosul și urâtul, ierarhizează și, într-o perspectivă mai largă, ”cuvintele” reînfățișează lumea. Prin cuvinte lumea în care trăim este tălmăcită și împărtășită celor care vor veni.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre Cuvânt”

Voichiţa VEREȘ: A început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr.18

Editura Napoca Nova anunță colaboratorii și cititorilor că a început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr. 18, prima din acest an, închinată primăverii și bucuriei de a trăi.

Cele șaptesprezece volume de până acum (primul a văzut lumina tiparului în decembrie 2013), au caracter periodic, au depășit 8.000 de pagini format A5, în condiții grafice deosebite, semnate de aproape 400 de colaboratori din ţară şi din diaspora, astfel încât cărţile au ajuns şi au fost popularizate nu doar în interiorul granițelor, ci și pe toate meridianele lumii.

Editura Napoca Nova nu face niciun fel de partizanat artistic. Dorința noastră este aceea de a reuni în paginile antologiilor literar-artistice autori cunoscuți (afiliaţi sau nu la vreo organizație profesională), dar şi scriitori aflați la început de drum. Îi invităm pe toţi iubitorii de literatură care vor să participe la acest proiect ambiţios să ni se alăture!

Antologia NN Nr. 18 va apărea la sfârșitul lunii aprilie 2018.

Așteptăm materialele Dvs. pe adresa redacției (editura@napocanova.ro; voichita.veres@napocanova.ro; voichita_veres@yahoo.com) până luni, 26 martie 2018!

Secțiunile antologiei sunt: poezie, proză, critică/istorie literară, eseu, epigramă/divertisment.

Fiecare autor, indiferent dacă are creaţii ce vor fi incluse într-una sau în mai multe categorii, va expedia prin poşta electronică un singur document, cuprinzând toate textele sale, în format Word, font Times New Roman 12, maximum 10 pagini format A5 (5 pagini format A4 sau Letter), pe o singură coloană, scrise cu diacritice. Textele trebuie neapărat corectate de către autori. Se va expedia o singură atașare (attachement) la e-mail, care va conține toate materialele autorului respectiv. Fișierul va conține în titlu numele colaboratorului, nu cel al editurii sau al antologiei! La „Subiectˮ, în e-mail, se va preciza: „Cola­bo­rare Antologie NN 18ˮ. Nu vor fi luate în considerare documentele din poşta electronică care nu îndeplinesc aceste cerinţe ale editurii. Autorii sunt rugați să își selecteze singuri materialele (un fragment din roman sau din eseu, un număr limitat de poezii etc.), să nu expedieze volume întregi, din care să aleagă redacția ce anume să publice.

Dorim ca unicul criteriu de apreciere a textelor să fie valoarea literară, de aceea în volum nu vor fi incluse nici fotografiile, nici biografiile autorilor. Din lipsă de timp, nu vom confirma primirea materialelor şi includerea lor în antologie; li se va răspunde la e-mail doar celor ale căror texte nu corespund exigențelor editurii. Continue reading „Voichiţa VEREȘ: A început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr.18”

Anatol COVALI: Lumina iubirii (poeme)

IUBIREA MEA

 

Iubirea mea nu are început,
căci din Iubire-n lume-am apărut
cu o menire,
pe care-ncerc s-o-ndeplinesc mereu
împrăştiind din când în când iubire
în jurul meu.

 

Nu ştiu dacă am dat îndeajuns,
căci mult prea rar la fel mi sa răspuns,
ba dimpotrivă
la orice bine am primit un ghiont
şi-un brânci care să-mi zvârle în derivă
orice-orizont.

 

Şi totuşi am iubit mereu intens
vrând să-mi văd trupul plin,bogat şi dens
de sentimente
în care să simt dragostea vibrând
că ura şi invidia-s absente
din al meu gând.

 

Continue reading „Anatol COVALI: Lumina iubirii (poeme)”

Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate

Tăceri delicate

 

Din țesătura viselor adormite biruie timpul,

un poem nescris vreodată se naște,

tăcerea umple întunericul,

iar întunericul umple tăcerea.

Unde sunt eu? Unde ești tu?

 

Prin umbrele genelor,

un dialog al inimilor, un dialog al privirilor,

un dialog de mătase al atingerilor,

prin ochii lor,

un sentiment nou înflorește.

Unde sunt eu? Unde ești tu?

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate”

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei

Congresul PSD l-a legitimat pe Președinte cu entuziasmul, aplauzele și ovațiile celor prezenți, nu cu buletine de vot, ca pe un muritor de rând. Patru ani. El e conducătorul iubit al dreptcredincioșilor și bisericii Statului Paralel Legitim, șeful Parlamentului, Guvernului și Programul de guvernare ce aduce bunăstare românilor.

La Roma, după alegerea de către cardinali în conclavă a unui nou papă, e un străvechi privilegiu al credincioșilor latini, romano-catolici, care-l așteaptă nerăbdători în piața Sf. Petru, să-l întâmpine, legitimeze cu entuziasm, aplauze și ovații. Vox Populi, Vox Dei

În Federația Rusă, președintele celei de a treia Roma, conducătorul iubit al pravoslavnicilor și bisericii, Vladimir Putin este, la fel, alesul întregului popor, nu numai a unui partid la modă. Programul său de guvernare aduce bunăstare rușilor și slava Ortodoxiei.

Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei”

Valeriu DULGHERU: Trei evenimente majore ale săptămânii!

Să le luăm pe rând. Primul a fost sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii. Guvernarea le-a creat și o minivacanță de 4 zile. În general serbarea unei zile dedicate femeii este o recunoaștere a rolului femeii pentru societate. Fecioara Maria este simbolul Femeii dătătoare de viață. Fecioara Maria e hărăzită să odrăslească frumosul şi dragostea în Creaţia Fiului ei. Eterna iubire este Femeia care te-nalţă cu sufletul pur spre cer, spre universul necuprins al  constelaţiilor. Esenţa Mamei e din rădăcina divină ce strânge la sân frumuseţi, adevăr şi lumină. Ziua mamei se sărbătorea încă de pe vremea zeilor din Olimp, în cadrul festival dedicate zeităţilor pe nume Rhea în Grecia Antică. Diferite neamuri și-au creat sărbătorile lor dedicate Femeii, Mamei.

În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. În Anglia, unde pe 8 Martie au loc marșuri și întruniri în memoria acestor Femei. În Italia, de 8 martie sunt organizate reuniuni despre afirmarea drepturilor femeilor, a siguranței acestora la locul de muncă, a sănătății. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora. Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care își dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire.

O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga ( de fapt propusă de socialistele Clara Zetkin și Roza Luksemburg încă în 1908). Ziua de 8 martie a fost stabilită în 1913. Din acelaşi an, în Rusia, Ziua Femeii era sărbătorită în ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi, iar din 1917 această zi a coincis cu 8 martie raportat la calendarul pe stil nou. Tot în 1917, în a opta zi a lunii martie are loc greva femeilor de la Uzina Putilov din Petrograd care cereau încheierea războiului şi înlăturarea Ţarului, marcând practic începuturile Revoluţiei Bolşevice. Din 1921, 8 martie devine sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, în memoria evenimentelor care au precedat Marea Revoluţie din Octombrie, deci este o creaţie a Uniunii Sovietice. În acest an Dodon a făcut din această frumoasă sărbătoare a Femeii o făcătură socialist-comunistă de tipul celor din perioada sovietică. În general, mai de ce se apucă Dodon (fie Ziua Independenței, fie omagierea marelui Ștefan cel Mare ș.a.) se întâmplă tocmai ca în bancul ce urmează. Se știe că în perioada sovietică, în special, brejnevistă se fura. Fiecare se hrănea de la locul de lucru. Muncitorii furau piese de la uzinele la care lucrau. Se vorbește că un muncitor care lucra la o uzina de produse de consum popular fura câte o piesă în fiecare zi pentru a asambla acasă să admitem un tocător de carne, dar în final oricum se primea un automat (aluzia este că majoritatea uzinelor camuflate cu producerea produselor de consum popular erau militare).

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Trei evenimente majore ale săptămânii!”

Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!

Salut! Mă numesc Irina Staver. “Fata din lumină”, așa cum obișnuiau să îmi mai spună colegii de la Radio Moldova Tineret. Dintotdeauna mi-a plăcut să comunic ceva lumii și în schimb să primesc zâmbete, uneori aplauze. Vremea din veacul meu, e mereu aceeași și alta tot. Pentru că sunt născută în luna mai, in luna poeziei, așa cred eu, nu aveam cum să nu iubesc și versul! Îl scriu de mică. Am lansat două volume – „Odă Poeziei”și „Mai Poetic. „Te invit cu mare plăcere pe 16 februarie, la ora 18:30, la Tucano Coffee, să împărtășim împreună dragostea pentru poezie.
Anume așa am consfințit eu să scriu despre mine, desenându-mi singură un portret artistic, liric în care poezia este și va fi Regină!.

Așadar, în data de 16 februarie, într-o seară de vineri ce mai închidea o săptămână și deschidea câteva zile libere de odihna, deci tocmai potrivite pentru meditație, poezie, cântec, am fost fericită să particip la un eveniment inedit. De poezie. De întâlnire cu ea, de întoarcere la suflet, la speranță, la primăvara, deci la lumină!.

Trei tineri poeți: Damian Scott (cu un recital de versuri în limba rusă), Diana Hristisean și Irina Staver (adică eu), ne-am spus poveștile din fiecare poezie mai dragă nouă, oamenilor.
Poezia e despre.. a dărui. Așa cred eu. E.. ca de Paști, cu lumânarea. Poezia se scrie în singurătate dar se prezintă ca o sărbătoare lumii, ca o mireasă care iese pentru a fi văzută, admirată, făcând pe ceilalți mai buni parcă numai prin frumusețea ei, puritatea ei, gingășia ei. Așa mi-am scris eu poezia ani la rând și tot așa, din confesiunile lor, au făcut și ceilalți doi protagoniști.
Poezia mai e și despre.. emoție!. Iar fiecare dintre noi, le-am așezat celor din fața noastră câte o emoție pe suflet. Că așa se face. Noi, oamenii ne facem emoțiile ca mai târziu să ne hrănim din ele. Continue reading „Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!”

Camelia CRISTEA: Crucea biruinței

Crucea biruinței

 

La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul
Și trupul meu de humă împovărat de vremi,
Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,
Cu mirul împăcării Părinte să mă-nsemni!

 

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,
Durerile din lume să se prefacă-n scrum,
Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,
În clopotul învierii să ne trezim acum!

 

Cu semnul crucii Tale să biruim vrășmașul,
Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,
Pe altar de flori și lacrimi să ducem fapta bună,
Un semn frumos să punem pe scara către veci!

––––––––––––-

Camelia CRISTEA

București

11 martie 2018