Elena BUICĂ: Gânduri la 85 de ani

Rostind în gând numărul anilor rotunjiți la 85, am pornit pe calea timpului înapoi, încercând să înțeleg de ce nu se mai potrivește ceea ce știam despre senectute cu ceea ce simt și trăiesc acum. Unele tipare ale bătrâneții, în care se încadrează acum generația din care fac parte, n-au fost cunoscute de părinții noștri și nu aveau cum să ni le transmită. În ultimele decenii, când au apărut semnificative schimbări, deși capabile să modifice viitorul omenirii, s-a scris puțin, iar studiile și cercetările în acest domeniu sunt firave. Vor apărea ele, după ce timpul va așeza totul în tiparele cuvenite, dar, până atunci, încerc singură să fac săpături și să mă ajut și de ceea ce circulă pe internet și pe facebook, impresii personale cu aspecte surprinse de cei aflați în vârstă înaintată.

Ce a făcut posibilă apariția acestor schimbări? Răspunsul e clar. Ele se datorează majorării speranței de viață. Astfel, bătrânețea, instalându-se mai târziu, e firesc că apar schimbări semnificative.

Eu mi-am făcut debutul literar la 70 de ani, și multe persoane credeau că e o virtute ca la acești ani să mai pornești la un nou drum de viață. La rândul meu, eu mă miram de mirarea lor. Trăind o prelungire a deplinei maturități, simțeam neschimbată forța vitală și mă întrebam, cine se păcălește în această situație? Cele 15 volume apărute până la cei 85 de ani, sunt o dovadă a vitalității, așadar păcăleala era doar a celor care vedeau evoluția omenirii, precum în urmă cu câteva decenii. Acum, când aceștia au ajuns la vârsta de 70 ani, sunt departe de a crede că sunt bătrâni, că resursele vitale s-au epuizat. Noi am moștenit credința că bătrânețea se instalează la vârsta de 50 de ani. Pe vremea părinților mei, puțini atingeau vârstă de 70 de ani, iar despre cel care a trăit până la 80 de ani se spunea: “…unul care a trăit mult, uitat de Dumnezeu…!”. Dacă pentru generația părinților noștri, 50 de ani era vârsta când oficial se începea bătrânețea, pentru fiica mea, bătrânețea va începe chiar dincolo de 85 de ani.

Din cele câteva studii făcute pe această temă, rezultatele sună astfel: ” Apogeul activităţii intelectuale a omului are loc în jurul vârstei de 70 de ani, când capacitatea intelectuală creşte de 30 de ori. Începând cu vârsta de 60 de ani, omul începe să utilizeze concomitent ambele emisfere cerebrale.”

Eu m-am pensionat “de bătrânețe” la 55 de ani, și anul acesta împlinesc 30 de ani de muncă în deplinătatea puterilor. Pănă acum, carul zilelor mele a fost încărcat cu zile bune și cu împliniri. Continuu și acum să fac eforturi pentru a nu mă supune tiraniei timpului.

Continue reading „Elena BUICĂ: Gânduri la 85 de ani” →

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Interviu cu Germain Droogenbroodt – Poetul celor trei continente

Interviu cu poetul belgian Germain Droogenbroodt, cunoscut, apreciat și distins cu numeroase premii internaționale, atât pentru operele proprii, cât și pentru activitatea sa neobosită, de promotor al liricii moderne internaționale.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Tocmai v-ați întors de la Paris, unde ați primit un valoros premiu pentru poezie și vă pregătiți să zburați peste trei zile în Nicaragua, unde veți participa la un festival de lirică internațională. De asemenea, în urmă cu o lună, chiar în incinta celebrului Capitoliu de la Roma, ați fost distins cu o diplomă și o plachetă foarte râvnită în Italia, pentru neobosita dumneavoastră activitate de poet, traducător și promotor de lirică internațională. Ce reprezintă pentru dumneavoastră recunoașterea internațională din ce în ce mai crescută pentru activitatea depusă în slujba poeziei?

Germain DROOGENBROODT: Oh, aș minți dacă aș pretinde că nu mă bucur. Orice poet sau scriitor e măgulit când primește un premiu așa de prestigios, într-o clădire atât de renumită, copiată până și de americani. În plus, este vorba despre un premiu special, menit să recompenseze munca mea. Pe mine însă mă bucură cel puțin la fel de mult mesajele pline de recunoștință ale cititorilor noștri din întreaga lume – multe dintre ele venind săptămânal chiar din România – pentru că scopul muncii mele nu este să acumulez prestigiu personal, ci acela de a contribui, oricât de puțin, la o mai bună înțelegere între oameni, la mai mult umanism. Eu nu sunt un egocentric, nu m-am fotografiat niciodată pe mine însumi și nu încetez să mă minunez cum unii poeți se grăbesc să trimită selfie-uri însoțite de laude de sine chiar atunci când se află în toiul unor festivaluri, direcționându-le către comunitatea lor de „Fake Book Friends”. Faptul că la Paris am reușit să entuziasmez încă o serie de persoane pentru proiectul Poeziei Săptămânii mă bucură chiar mai mult decât decernarea premiului „Academiei Europene a Științelor, Artelor și Literaturii” – EASEAL. Grație acestui eveniment, vom avea în curând și traducerile poeziilor săptămânale în limbile poloneză, maghiară și ebraică.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Cum a debutat proiectul „Poezia Săptămânii? De când există această inițiativă și în câte limbi se traduce poemul la ora actuală? Câți colaboratori aveți în total și în câte țări se trimite poezia?

Germain DROOGENBROODT: Acum 520 de săptămâni am fost întrebat de un editor din Spania, țara în care locuiesc, dacă aș fi dispus să-i furnizez câte o poezie scurtă, însoțită de o ilustrație, pentru a fi publicată în ziarul săptămânal de limbă olandeză „Hallo”. Am convenit să nu fie una ermetică sau complicată, căci, din păcate sunt multe poezii așa; noi intenționăm să atragem, nu să speriem publicul mai puțin familiarizat cu lirica, deci să convingem cititorii să mai citească și poezii. Un cititor flamand m-a întrebat mai târziu de ce nu traduc aceste frumoase poezii și în engleză sau spaniolă. La sugestia sa, am extins proiectul, fiind bine receptați de cei care s-au transformat treptat în colaboratori-traducători, cum este și prietena și autoarea noastră de limba română și germană, Gabriela Căluțiu Sonnenberg. Datorită faptului că sunt invitat an de an pe la multe festivaluri internaționale de lirică, am avut posibilitatea să atrag din ce în ce mai mulți adepți pentru proiectul acesta. La ora actuală, „Poezia Săptămânii” se traduce în douăzeci de limbi și, dacă persoanele care și-au dat acceptul săptămâna trecută se vor ține de promisiune, ne vom extinde la douăzeci și trei de limbi. Eu personal o distribui prin email în limbile chineză, germană, engleză, franceză, italiană, olandeză, română și spaniolă, către un public care însumează 10.000 de cititori din întreaga lume. Restul colaboratorilor mei redirecționează poeziile în cercurile lor în limbile arabă, farsi, greacă, japoneză, catalană, coreeană, curdă, macedonă, portugheză, siciliană, turcă și ucraineană. Săptămână de săptămână, poezia se publică pe diverse situri din internet, nu numai pe cel aparținând editurii POINT (unde este prezent în engleză, spaniolă și olandeză) ci și pe o pagină japoneză, una catalană, două italiene și mai multe situri și reviste literare românești.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Ce planuri de viitor aveți pentru proiectul „Poezia Săptămânii”? Mai există potențial de extindere? Dacă da, în ce direcție?

Germain DROOGENBROODT: Procesul de alegere a poeziei și a ilustrației potrivite, tradusul și comunicarea cu toți colaboratorii îmi ocupă deja mai mult de două zile pe săptămână. Pe parcurs se adaugă din ce în ce mai multe persoane interesate de detalii. Săptămâna trecută am suplimentat cu trei persoane interesate, care solicită informații, de preferință în mai multe limbi. Și traducătorii îmi adresează regulat întrebări, legat de poezii. Primesc în fiecare săptămână oferte din partea cititorilor care-mi trimit creații proprii, rugându-mă să le preiau, dacă este posibil. Eu personal nu am timp pentru mai mult de atât, dar inițiativa dezvoltă o dinamică proprie, crescând ca un bulgăre de zăpadă. Proiectul devine din ce în ce mai internațional, așa cum dealtfel a fost intenția noastră de la bun început. Ideea de la bază este să depășim prin poezie frontierele, indiferent de natura lor, și să construim punți de legătură între oameni. De exemplu, traducem și publicăm poezia săptămânii concomitent în limbile curdă și turcă. Lumea ar fi mai pașnică dacă unii lideri, cum sunt Domnii Erdogan sau Trump, ar urmări țeluri similare alor noastre.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Sunteți și vicepreședinte al Academiei „Mihai Eminescu” din Craiova. Ce răspunderi aveți în cadrul manifestărilor organizate sub egida acestei prestigioase instituții culturale? Ce loc ocupă România în activitatea dumneavoastră internațională? Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Interviu cu Germain Droogenbroodt – Poetul celor trei continente” →

Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare

Au existat printre noi, dintotdeauna, oameni aparent obișnuiți, dar care, prin faptele lor de curaj, s-au dovedit a fi veritabili eroi, ce au trăit nu doar pentru propria lor persoană, ci au pus binele comunității din care au făcut parte mai presus de orice, și-au angajat pe deplin toate resursele profesionale și morale, pentru triumful adevărului asupra imposturii, a nobleței spirituale asupra dezumanizării flagrante. Oameni care au făcut din lupta pentru viața lor, întru salvgardarea vieții celor mulți, un crez de la care nu au abdicat până la ultima suflare.

Lecturând cartea Adinei Rosenkranz-Herșcovici, poți retrăi momente similare ecranizării semnate de Steven Spielberg – „Lista lui Schindler”, în care Oscar Schindler și-a dedicat viața salvării de la exterminarea nazistă a cât mai mulți confrați evrei, în perioada celui de-al doilea război mondial, folosind în acest scop orice artificiu ori subtilitate de natură economică, politică, militară, antreprenorială, de care a dispus fără rezerve.

DADU – așa cum îi spune autoarea – este tatăl, soțul, fratele, fiul, unei mari și nobile familii evreiești, un om cu o pregătire profesională de excepție, având chiar și un titlu de doctor. Portretul lui DADU este zugrăvit în culori vii, cu tușe fine de iubire și de adorație filială, completat de mărturiile cutremurătoare ale oamenilor cu care s-a intersectat sau pe ale căror destine le-a influențat în bine. Un adevărat cavaler Bayard, cel denumit „Le Chevalier sans Peur et sans Reproche”, așa cum subliniază autoarea în „Cuvânt înainte”.

Dragostea și fidelitatea față de familia sa, față de prieteni și față de întreaga comunitate evreiească, sunt atuurile morale care l-au pus în valoare de fiecare dată pe avocatul DAVID ROSENKRANZ. Firea sa voluntară, dispus fiind mereu să ajute pe cei aflați în nevoie, să identifice și să găsească soluții oricărei probleme, în vremuri tulburi, dârzenia cu care a ținut piept discriminării evreilor în perioada nazistă, iată adevăratele valori morale ale ineditului personaj.

Continue reading „Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului

„Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară,/

Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.//

Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tăcere:/

Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.”

(Maica Teodosia/ Zorica Laţcu, Tăcere)

De peste un secol spre un mileniu şi mai mult Mihail Eminescu, întronizează sub sceptrul dinastic al creaţiei sale profetice, generaţie după generaţie, prin aleşii gândirii-Ucenicii lui chemaţi, stimulându-i spre broderia cuvântului frumos, ţesut cu har, cu migală, cu fior, cu lumină şi dor pe marea porfiră a culturii noastre geniale.

Deşi la început, în epoca totalitară Artur Gabriel Silvestri a luptat ca mercenar pe baricada celor care l-au mărginit pe Mihail Eminescu, lundu-i cu uşurinţă aura creştină, nepătrunzând adânc în sânul Tradiţiei noastre creştin-ortodoxe, taina şi izvorul care dă sens creaţiei spirituale prin excelenţă, la plinirea vremii, graţie voinţei lui Dumnezeu şi cu voia sa, s-a descătuşat, s-a dezmărginit, apropiindu-se de spiritul evanghelic ce dă măsură harului serafic purtător de înţelepciune, viziune, şi misiune.

Un om de cultură e musai să fie inteligent, credincios şi erudit. Dar nu-i suficient. El trebuie mai întâi să fie cuvincios. Adică, smerit faţă de Adevărul Suprem şi de Neam.

Aşadar, după ucenicia sârguincioasă în Via lui Dumnezeu, între Ucenicii de seamă ai Profetului Mihail Eminescu-contemporanul fiecărei generaţii de Români cu rang spre absolut ajunge şi Artur Gabriel Silvestri.

Cine are cinstirea sacră de a fi Ucenicul lui Mihail Eminescu, împărtăşeşte prin ruga Crăiesei noastre Maria Vlaherna-Carpatina, nu numai unduiri de azur seraf al genialităţii lirice, ori străluciri angelice reflectate de aura marelui profet al spiritualităţii creştin-ortodoxe, naţional-universale, ci şi surâsul dătător de viaţă şi lacrima împletitoare de destin a dulcelui Emin.

Din Icoana prea venerată a Luceafărului, înfăţeşte gândul-grâu curat, ce se muceniceşte în pâinea rumenită, aburindă a cuvântului dătător de viaţă, peste care se picură mirul divin al suferinţei şi demnităţii Neamului pentru ca sufletul dacoromân al celui ales să renască hristic pentru cuminecarea celor mulţi, dar merituoşi spiritual.

Artur Gabriel Silvestri urmând pilda Românului absolut-Profetul Mihail Eminescu şi-a îmbrăcat sufletul cu mantia muceniciei culturale, împletindu-şi viaţa de creaţie cu eroismul spiritual într-o înaltă şi nouă Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii întru Calea Hristică vocaţională, printr-un elan mistic-pedagogic-misionar de o profundă atitudine, de o mare admiraţie care, i-a înnobilat chipul cu fascinaţie, cu tărie morală, cu autoritate de sacerdot al Limbii sfinte literare, coslujind Liturghia frumuseţii creştine a Românului izvodită din Pantheonul Filosofiei culturii ortodoxe

Cum, însă în Liturghia Bisericii Creştin-Ortodoxe a Mântuitorului Hristos, sacerdotul nu este numai cel care aduce jertfa curată, bineplăcută, ci şi cel ce se aduce pe sine jertfă dorită, dăruindu-se celor buni luminaţi de har şi credinţă, Artur Gabriel Silvestri a adus jertfă Culturii universale şi s-a adus pe sine jertfă lui Dumnezeu şi Neamului.

Asta, însă n-au înţeles-o călăii pururi slugarnici altora ca ei, care i-au curmat viaţa.

Aşadar, creaţia spirituală a geniului creştin este Calea Românului purtător al Crucii, pe care o străbate de la naştere spre martiraj, adică de la viaţă spre Viaţă.

Pe această Cale Hristică, inima aprinsă ca o candelă de chilie luminează sufletul curat care, se înteţeşte spre culmi ale tranfigurării întru duhul Logosului Hristos, întru duhul Neamului nostru nemuritor.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului” →

Irina Lucia MIHALCA: Zbor spre lumină (poeme)

Cu-a dragostei lumină

În fântâna inimii am intrat împreună

şi, pas cu pas, adânc

ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.

Eu, rază de lumină, Tu, torent al cosmosului,

Eu, val neobosit Tu, ţărm al mării mele

când domol şi răcoros, mereu aşteptat şi aştepând,

când furtunos şi înăbuşitor. mereu întregul prelungirii mele.

Cu respiraţia ai atins-o!

O barcă, efemeră sub steaua Luceafărului, călăuză…

Eu, dintr-un timp anume Tu, din acel prezent

– steaua mult dorită. – scânteia inimii mele.

Din ochii tăi am îndepărtat, rând pe rând, norii,

– un zbor de fluturi pe cărările durerii tale curgătoare –

am cules spinii tăcerilor străine

şi ţi-am privit lumina, pornind în larg s-o ajung.

Pe marginea fierbinte a lumii, nu am simţit distanţa,

am construit fundaţia petalelor zidirii noastre,

– copilul unui vis –

am redat inocenţei lumini multicolore

şi albe flori de hoya

în timpul ăsta nemilos de scurt,

un alt timp mai aproape de alţi timpi

– un timp uitat – … Atât de intens îl simţim?

Cu credinţă, speranţă şi dor

– două vase prin care iubirea curge

dintr-unul în altul, un transfer de lumină –

am înălţat copacul vieţii. Un timp pentru toate!

Vocea mea ţi-a activat dorinţa,

prin focul sărutului a gemut templul trupului,

cu roua ochilor am udat rădăcinile,

ridicându-şi ramurile spre infinitul iubirii.

Tu… Eu … o mângâiere

pe-a sufletului durere goală,

în clipa prezentă,

etern

în timpul de ieri.

Două aripi în zborul spre lumină

Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,

dar ele privesc, la noi, vreodată?

Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om!

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Zbor spre lumină (poeme)” →

Lia RUSE: Frig îmbătrânit

FRIG ÎMBĂTRÂNIT

Ca inima prinsă-n sunete de nai

Martie-n raze muzicale s-a trezit,

Lujere de abur priponesc albii lui cai

Pe tristeţea unui frig îmbătrânit.

Se desluşesc, rar, petice de sare

Prea multe semne încearcă să le şteargă,

Umbrele împlinesc frageda mişcare.

-Prin raiul mătăsii dufletu-mi aleargă-

Şi fac spre ceruri veşnic reverenţe,

Ducând dulceaţa primăverii în cuvânt,

Straturi de aer se prefac în zdrenţe

Când ară, spaţiul, sabia unui vânt.

Lumină multă curge la-ntâmplare,

Arde văzduhul! E-o pură despletire…

Secundele, în pământ, ajung cu soare

Învolburând şi sevă şi uimire…

Urnele iernii să le poarte munţii

În orologiu timpul cochetează,

Dorul picură pe dedesubtul frunţii

-Imensa roată iar disimulează-

……………………………….

Tandră, clipa se prinde-n poezie

Ritmuri râd în sânge, tremură o floare,

Se-aude un pas şi…e armonie

Sfioase iluzii plutesc cântătoare…

——————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

19 martie 2018

Florica PĂȚAN: Harul ce curge spre cer al Dorinei Stoica

Adevăruri general-umane sunt preluate și redate de o conștiință lirică ce a devenit porta-voce a celor oropsiți într-un timp al ostilităților existențiale, prin asumare conștientă și cuprinse în ciclul de poezii spirituale apărute de curând în „Confluențe.ro”

Citindu-le, intrăm într-un lirism cu valențe confesive, remarcabil prin forța de cuprindere a realității, prin frumusețea și rafinamentul în simplitate al construcției poetice, precum și sinceritatea expresiei.

Scrise în tonalitate elegiacă, versurile Dorinei Stoica sunt o simfonie a durerii unei existențe bântuite de nenorocul soartei, în care doar mintea sclipește, în adevăruri dureroase, ce-și lasă vălul trist și greu.

„Pantofii și uniformele refuzau să crească odată cu noi” într-o familie cu mulți copii; „visam că am sandvișuri cu pâine albă și unt” ( „Poem de trecut prin viață” ) este mărturia unui suflet a cărui inimă bate „ca un clopot de mănăstire” , invocând pronia cerească.

Realitatea tangibilă este figurată în imagini sfâșietoare :„în seara asta nu avem pâine” doar „lacrimile au gust de pâine” . Dar speranța aceleia care la cinci ani avea conștiința propriei maturizări împlinite cu mult înainte de vreme „Dacă aș vorbi oamenii ar înțelege / că sunt cu mult mai înțeleaptă / decât înțelepții lumii” („Pâinea seamănă cu Anușca” ), speranța așadar își urcă sevele în mintea eroului liric sclipind de inteligență: „aștept un tren care să mă ducă în al noulea cer”, pentru că prima și ultima nădejde a celor oropsiți rămâne cerul, altarul nostru de rugăciune.

Și pentru că Cerul unui suflet ce „poartă universul pe umeri” și „are o foame cumplită de iubire” este darnic pentru toți cu minunățiile simple și adevărate ale vieții în cele spirituale, poeta rostește o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu „cu sufletul fărâmițat în bobițe de mătănii” pentru „că am o pâine pe masă”, „pentru fructe, păsări și flori / pentru soarele care răsare în zori”, „pentru firul de apă”, „pentru harul din a mea mână”, „pentru harul ce curge din mine spre cer”. ( „Dincolo de aparențe” ). Simțim în substratul acestor versuri fermitatea unei conștiințe ce-și cunoaște propria valoare și verticalitate în lume. Continue reading „Florica PĂȚAN: Harul ce curge spre cer al Dorinei Stoica” →

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii (2)

https://bureriu.wordpress.com/…/…/editorial-de-viorel-roman/

https://bureriu.wordpress.com/…/dr-viorel-roman-vox-populi…/

http://www.logossiagape.ro/…/viorel-roman-vox-populi-vox-d…/

http://www.marianagurza.ro/…/viorel-roman-vox-populi-vox-d…/

http://www.contributors.ro/…/romania-tot-mai-departe-de-eu…/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

XY: Ma bucura faptul ca s-a sesizat si de catre altii prostia cu „generozitatea“ UE. Occidentul nu a vrut decat sa-si mareasca pietele de desfacere folosind entuziasmul tamp al noiler veniti. Si, fireste, tinerea in inferioritate – tipica inegalitatilor capitalismului – e o ticalosie in lumina ideilor pendinte de drepturile omului si egalitatea natiunilor. Dar, precum se vede, se justifica prin diferente religioase medievale care nu au nici o relevanta dar pot justifica ticalosia sus amintita. Cat priveste credinta religioasa n-are nimic comun cu comportamentul: cele mai mari crime si cei mai mari criminali, catolicismul si inchizitia le-au dat, dar n-as invinovati catolicii de rand pentru asta. Fara sa mai vorbesc de intoleranta si persecutiile celor de alta credinta pe care, in premiera, le-au practicat catolicii si urmasii lor protestantii. Descentralizarea puterii? Care descentralizare a pureté in biserica Romei? In CDU a lui Mutti (Angela Merkel)? In Franta cu regim prezidential? In Spania lui Rajoy – vezi cazul Cataloniei si al Tarii. Bascilor? Iar prostiile lui Daniel David, lasa-le si pe astea, mai ales prostia cu individul autonom si cel colectivist. Ce, solidaritatea au inventat-o ortodocsii? Dar centrele de putere euro-atlantice vor sa elimine exact ceea ce le poate ingradi puterea. Social democratii sunt odata in plus niste slugi ale capitalului mondializat fiindca canta in struna crestin democratilor si altor partide pur capitaliste iar in est solidaritatea se mentine doar ca un reziduu al socialismului real. Interesul guvernantilor UE este exact disparitia ultimelor reziduuri de solidaritate care in situatii extreme le-ar ingradi puterea. Auzi vorba, individ autonom! Nu poti trai intr-o societate si sa fii liber de ea!

VR: In Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana cine nu era catolic era numai tolerat si numai dupa Razboiul religios de 30 de ani si Revolutia Franceza, cand Sf. Imperiul se destrama in imperii si state nationale, devin cetatenii occidentali egali in drepturi si proclama Drepturile universale ale omului si egalitatea natiunilor. La aceste idealuri romano-catolice laicizate observam cum se opun de un secol si jumatate ortodocsii moldo-valahii, chiar dupa ce au aderat de jure la civilizatia catolica, la acquis-ul Uniunii Europene / Sf. Imperiu. Structura social-politica multiseculara neofanariota, devalmasia valaha e mai puternica, nu a depasit „Formele fara fond“ binecunoscute, „spunem ca ei si facem ca noi“. In aceste conditii fireste nici nu poate fi vorba de o generozitate occidentala si cu atat mai putin de depasirea statutului de tolerat, chiar daca de jure el nu mai exista de mult, dar de facto e a tot prezent. Vezi si Lucian Davidescu: De ce e România un stat feudal. Până unde ajunge șpaga de la vamă? Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii (2)” →

Vasile FILIP: Incursiune spirituală

Între numeroasele tuşe care alcătuiesc portretul literar al scriitoarei Vavila Popovici, una, cel puţin, este prezentă în mai toate cărţile sale. Omul călător. Mai puţin în sensul turistic al exprimării, cât, îndeosebi, în cel al explorării spiritului universal, alcătuit din atracţia pe care acest uriaş patrimoniu o provoacă, deopotrivă din pasiunea cu care Vavila Popovici i se dedică. Incursiunile ei par zboruri deasupra unor realităţi pe care doreşte cu ardoare să le descopere, spre a le reda, în viziune personală, cititorilor. Oferă cu asupra de măsură ceea ce i se dă, împlinind astfel un rotund armonios şi generos.

Şi cel de al optulea volum de „Articole, Eseuri” – Made in USA, Charleston, SC, February 2018 – întăreşte viziunea de mai sus, dezvoltând o personalitate conştientă de rosturile ei umane, precum şi de datoria asumată în calitate de scriitor, de a se face mângâietor, dar şi cultivator, al unor înalte valori culturale. Valorificând propria experienţă de viaţă, învăţând cu sârg din experienţa unor mari oameni de cultură, de ştiinţă, de artă, autoarea se face ea însăşi un vrednic producător şi un altruist propovăduitor al valorilor din toate timpurile: „Oamenii comunică între ei, fac schimb de idei, încearcă să se înţeleagă, să creeze acea armonie mult dorită”.

Vavila Popovici ne comunică, argumentat şi cu o convingătoare eleganţă, propria poziţie de om dedicat semenilor. Nu o face ostentativ. Nu o impune prin forţa dictatului, ci prin aceea a libertăţii convingerilor fiecăruia. Ea te îndeamnă doar să gândeşti, prezentându-ţi, fără a te obliga să-ţi însușești considerațiile personale. Sau pe cele ale altor minţi luminate, de care nu ai cum să nu ţii seama. Poţi ignora, necum combate, spusele lui Nicolae Iorga, atunci când se referea la existenţa poporului român, pledând pentru formarea „omului armonios, omul sănătos, omul cu iubire pentru lucruri vrednice şi folositoare, omul capabil de a da de la dânsul, fără a cere prea mult, ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unei societăţi. Românul întreg de care avem nevoie”? Sau adevărul condensat în strai ca de vers exprimat de Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”?

Din cartea în discuţie reiese, din păcate, că da! Există şi asemenea… contestatari, care se manifestă în mod direct sau pe ocolite. După cum îl duce mintea şi gradul de educaţie şi de cultură pe fiecare. Fie şi numai câteva din textele cuprinse în carte o dovedesc, scriitoarea arătându-şi şi prin gestul demascării poziţia: „Prostia bate la uşa agresivităţii”, „Violenţa – anestezicul înţelepciunii”, „Abjecţie şi mahalagism”, „Mediocritatea”, „Despre anormalitate”, „Despre superficialitate”, „Obrăznicia soră cu prostia”. Dar, este admirabilă priceperea cu care Vavila Popovici reuşeşte să pună în balanţă binele şi răul, mizând măcar pe o ameliorare în folosul binelui, pentru că o eradicare a răului este ceva care nu se mai poate, fiindcă: „Am devenit ipocriţi, la un pas de a ne identifica cu omul complet imoral care nu ţine seamă de principiile morale, încălcându-le fără nici un regret”. Nu este o împăcare cu situaţia, ci un reproş, o sugestie de a impune, fiecare din noi, în prim plan ideea de sorginte creştină, potrivit căreia „legea morală este firească”. Prin urmare, o chemare la acțiune, în virtutea faptului că „principiile şi pornirile greşite pot fi modelate”. Continue reading „Vasile FILIP: Incursiune spirituală” →

Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)

Motto:

Iubirea este Puterea cea mai înalt și nemărginită.

Unde nu este iubire cresc ruine….

Nicolae Bălțescu

Biografii

În perpetuum mobile, zbucium măcinat de nelinişti,

Pendulând între două contrarii, o Lume s-a lăsat

Îndemnată, dusă spre rătăcire în puternicul conflict

Al ispitei.

Ispita, cu tentaţii dulci, încerca tăria statorniciei

Prin viclenii. Hrănind slăbiciuni, măgulind trufia,

Alunga gânduri senine, precipita victime sieşi,

Mizerii îngrozitoare.

În femeie trezea capcane de farmec, şiretlic însămânţa

În avantaje. Preocupări, râvnă sporită în bărbat

De slăbiciunea-i, dependenţă de patimi, dorinţe, sclavie,

De averi pământeşti.

Nu slujire de sclav, iubire slujitoare, privire spre eterna

Fericire, veşminte luminoase ar îmbrăca statornicia

În întărire, maturizare treptată, dacă o Lume n-ar rătăci

Şi s-ar încadra în Voinţa Divină.

Civilizaţii zănatec trecute prin evuri telurice atârnă

În Univers, altele împodobite în materii pribegesc pe pământ.

Legile Lui urmează cursul, ciclul neîmplinit apocaliptic

Se îndreaptă spre deznodământ.

Din istoria lumii

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)” →