Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română cu sediul la Chișinău, a sărbătorit la București, Unirea Principatelor Române

Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română cu sediul la Chișinău, a sărbătorit la București, Unirea Principatelor Române  24 ianuarie 2018, Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română, în calitate de organizație unionistă din cadrul Alianței pentru Centenarul Marii Uniri, a contribuit cu forțe mici, la crearea unei atmosfere de frățească sărbătoare la București, cu reprezentanți ai diverselor zone românești, inclusiv a Basarabiei.

Marele eveniment național – Unirea Principatelor Române, a fost sărbătorit concomitent cu lansarea noii cărți de poezie ,, Lepădarea din hamuri” de Maria Simion, membră a USELR. Protagonista întâlnirii de suflet a electrizat de această dată, nu doar prin măiestria de moderatoare, ci și prin recitalul de versuri, marcate de puternice sentimente patriotice ale unei unioniste vibrând de iubire, mândrie de neam, grijă pentru prezentul și viitorul României. Tradițional, la evenimentul de la Centrul de agrement ,,Bingo Chez Gabi”, local care găzduiește faimoasele serate literar-muzicale organizate de Maria Simion, publicul a fost delectat cu inspirate discursuri ale unui șir de personalității din viața culturală a ambelor Maluri de Prut.

Poeta Clara Mărgineanu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a copleșit atât prin aspectul lirico-filosofic al viziunii expuse, cât și prin căldura unui suflet împlinit prin susținerea talentului bunei sale prietene, Maria Simion. A copleșit publicul și prietena poetei, jurnalista Daniela Badea, care a semnat postfața noului volum, iar pentru a participa la eveniment, a parcurs o impresionată distanță, sosind din Italia. Oratoarea și-a exprimat încântarea pentru sinceritatea si intensitatea trăirilor poetic exprimate, deopotrivă cu alesele calități ale personalității autoarei. Tot mai intens valorificata platformă culturală a Mariei Simion, de colegii de echipă de la Chișinău, a abundat în lacrimi și îmbrățișări între romanii de pe cele două Maluri ale Prutului, Chișinăul fiind reprezentat de Delegația USELR. Aceasta a fost formată de poetul, Prof. Ștefan Sofronovici, cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și de președinta Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română, Prof. Diana Ciugureanu-Zlatan, teleradio-jurnalistă, cantautoare, textieră. Cei doi vorbitori au comentat și au declamat cu pasiune, poeme din cartea lansată, i-au înmânat cadouri din partea întregii echipe de 170 de membri și au apreciat înalt rarisimul exemplu de dăruire misionară în numele unionismului și al culturii, demonstrat de Maria Simion.

Sugestiva susținere a platformei culturale a poetei, din partea celor 30 de filiale ale Asociației Culturale ,, Pro Basarabia și Bucovina”, membre ale Alianței pentru Centenarul Marii Uniri, se manifestă tot mai pregnant, prin participarea la acțiunile recente, a Președintelui Marian Clenciu. Actrița Doina Ghitescu, interpreți de diverse vârste, de la Vanghele Gogu, la elevi, precum și Maeștri ai folk-ului românesc: Dana Florian, Cristinel Dohatcu, Viorel Ștefănescu, Ion Ioniță, au sensibilizat inimile reunite în hora românească. Drapele tricolore răvășeau la lacrimi, frații reuniți. Pentru a fi o gazdă ospitalieră, protagonista întrunirii a fost prezentă timp de 12 ore, alături de toți invitații însetați de poezie, muzică și comuniunea spirituală redobândită de romanii de pretutindeni. Astfel, evenimentul a constituit un prilej pentru stabilirea noilor idei de proiecte unioniste. Primul dintre acestea, a fost discutat cu emoții, de poeta Clara Mărgineanu și Delegația USELR, care vor anunța în curând, despre preconizata serată literar-muzicală la Clubul ,,Poduri de Dor” al Bibliotecii Naționale de la Chișinău. Continue reading „Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română cu sediul la Chișinău, a sărbătorit la București, Unirea Principatelor Române”

Corina Ligia PĂTRAŞCU: Poeme

VISUL

fugeau lumile dintr-o secundă

mâna dreapta a Domnului răsfira iţe

într-un război  din care se ivea

un covor fermecat multicolor

multicelular şi multidimensional

pe care am urcat să te caut…

 

au ţâşnit luminile printre

coastele  pământului

împărtăşindu-mă apoi

m-au întors în mână stângă

 

se făcea că…

toate lumile se prefăcuseră

în stane de piatră-

capetele mângâiau pământul

picioarele, cerul

 

Continue reading „Corina Ligia PĂTRAŞCU: Poeme”

George PETROVAI: Ce bine o duc aleșii răi !

Cu mii de ani în urmă, înţelepţii antici chinezi şi greci erau intens preocupaţi de partea aplicativă a filosofiei sau arta de-a trăi, potrivit definiţiei aristotelice: „Filosofia este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Astfel, nu numai că aproape toţi marii gânditori chinezi, începând cu Confucius şi faimosul său umanism, erau de acord că a guverna înseamnă a rectifica, prin rectificare înţelegând aplicarea de către cârmuitori a celor mai juste forme politice în folosul tuturor supuşilor, dar Meng Zi (Mencius), cel mai de seamă discipol al Maestrului, încă de-atunci (secolul IV î.e.n.) se declara adversar înverşunat al despotismului şi pleda cu curaj pentru deplina egalitate a membrilor unei comunităţi, având convingerea cu două mii de ani înaintea lui Jean-Jacques Rousseau că toţi oamenii sunt buni de la natură şi că societatea îi corupe.

La rândul lor, gânditorii antici greci, în primul rând Platon şi Aristotel, optau în cugetările lor politice pentru monarhie, aristocraţie şi democraţie, cele trei forme de guvernământ nu doar verificate şi prin aceasta fundamentale, ci – aşa cum va susţine gânditorul francez Henri Bergson la vremea lui – singurele compatibile cu libertatea şi demnitatea individului (le-am inclus pe toate trei, deşi Bergson avea în vedere numai democraţia). Sigur, cu inerentele diferenţe dintre punctele de vedere ale celor doi corifei ai filosofiei de rang universal: Platon înţelegea prin cârmuire înţeleaptă doar aceea înfăptuită de filosofi, aspiraţie devenită realitate câteva sute de ani mai târziu prin împăratul-filosof Marcus Aurelius, iar Aristotel va trage semnalul de alarmă asupra pericolelor ce cu necesitate decurg pentru grosul cetăţenilor în urma degenerării monarhiei în tiranie (absolutismul imperial roman, cele regale din Europa medievală etc.), a aristocraţiei în oligarhie (guvernările plutocratice din toate timpurile) şi a democraţiei în demagogie.

Continue reading „George PETROVAI: Ce bine o duc aleșii răi !”

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: Mărgăritare de recunoștință, pentru poezia Corinei Ligia Pătrașcu

Înfiorat Universul declară: „Ars poetica’, sugestivei intarsieri de elemente sensibile strecurate în versurile Corinei Ligia Pătraşcu. Paradox metaforic de la alfa la omega, de la bine la rău, poezia include idei îmbrăcate într-o haină halucinant de sugestivă. Alternanţele ţâşnesc în aria strălucită. Optzecistă dar mult îmbogăţită ultramodern în linia poeţilor contemporani îmbrăţişaţi de nemuritoarea metaforă, poeta surclasează linia creaţiei actuale: „din săbii de foc se preling rubine”. Rubinele în sângeriul roşului se nasc în fiecare vers al volumului: „Vând rochie de mireasă”. Simbolul ochilor de păun devoalează impresionanta sensibilitate a poetei, fascinată de splendori.

 „Aleargă zilele nopţile

săruta mâna Cerului îngenunchiate

însetate de roua clopotniţelor

crinilor”.

 

Voilà! Poveste de viaţă prinsă ca fluturii în boldurile de aur ai metaforelor, „clopotniţele crinilor”, mă poartă la George Călinescu care l-a menţionat pe Mihai Eminescu în „tăria unui crin”. Îl regăsesc pe Nichita Stănescu desfăşurând paradoxal cuvintele până ajunge la necuvinte. Că în „Bolero-ul” lui Ravel, muzica interioară a Corinei Ligia Pătraşcu desfăşoară tonul ambiental al ritmului încântător. Scorpionul din fiinţa poetei se mişcă înainte şi înapoi în oceanul lui Odin eminescian, umplut cu fantastice comori lucrate de maestra bijutieră. Noţiuni ca dorul, mirul comunică basme din universul complex, ancestral al spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Continue reading „Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: Mărgăritare de recunoștință, pentru poezia Corinei Ligia Pătrașcu”

Árpád TÓTH: Să ne bucurăm de divinitate

Să ne bucurăm de divinitate

 

Sorbind vraja naturii, mă aflu pe-o creastă,

În zorii zilei, prin pădurea măiastră,

Printre izvoare, cerbi și zvelte căprioare,

Admirând creația divină, în floare!

 

În mirifica pădure oxigenată,

Stau în Mama natură, cea fără de pată,

În labirintul de poteci de prin desișuri,

Simt briza răcoroasă-n palme,  prin frunzișuri!

 

Omule, care-i menirea ta pe-acest pământ? Continue reading „Árpád TÓTH: Să ne bucurăm de divinitate”

Viorel BIRTU-PÎRĂIANU: Gânduri (poeme)

AMURG

 

am degetele bătătorite de gânduri
praful se amestecase cu timpul
alesesem drumul, uitasem calea
pășeam singur în noapte, pe drumul rămas
sub pleoape un gând se mai zbate
am ales lacrima
să șterg la ochi depărtările
un pas apoi pe drumul în iarna ce trece
printre întrebări scrijilite pe scoarțe de fag
voi fi zăpada
ce curge pe umeri de zadă
ridic ochii
galop sălbatic prin vremea din urmă
pe trunchiuri de tină
suflet ros de răni, de gânduri nerostite
sapă durerea în stâncă
oglinda o temă
în rest un vis, apoi nimic a rămas
zăpada se așternea mai departe
pe culme de munte
ochi osteniți, grăbiți ca să vadă lumina
oglinda e spartă, privirea absentă
prin cioburi de gânduri
răsună pădurea a jale
un tulnic în cale, mioare în vale
noapte se scurge încet în zăpadă
păsările au tăcut, uitând să mai zboare

 

ȚĂRMUL

 

dansez prin iarba pură de acasă
mie sufletul zloi de gheață
te pierd in ăst joc
timpul, o veșnicie fugară
pe mal te zăresc
vântul iți mângîe chipul
tu mă privești, surâzi
nu știi durerea mea
culegi trandafiri și țepii lor mă dor
au înflorit gânduri pe prispă, femeie
și am uitat…
de tine, de mine, de noi
Continue reading „Viorel BIRTU-PÎRĂIANU: Gânduri (poeme)”

Vasilica GRIGORAȘ: Înţelegere misterioasă

 

Înţelegere misterioasă

 

Felinarele străluceau
în amurgul toamnei timpurii,
o pălă caldă de vânt
legăna încolo şi încoace
frunze aurii de castan.

 

Albastrul serii accentua
culoarea irişilor,
ora contopirii privirilor,
avalanşă de gânduri
purtate de aripile zefirului.

 

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Înţelegere misterioasă”

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

 În drumul spre lumină…

 

În drumul spre lumină,

punctul acela de intersecţie

al veşniciei cu timpul,

cu aripile tale albe

treci, în viteză,

prin abisul nopţii întinse,

tot mai adânc, tot mai departe.

 

De tine nu te poţi ascunde,

schimbarea

doar tu o faci, ştii bine!

 

Pătrunzi în ochiul taifunului,

aluneci în toate direcţiile,

tot mai adânc, tot mai departe,

prin toate fisurile existenţei.

Explorezi dureros, solitar,

chinuit prin furtunile deşertului

– chiar dacă ştii,

niciodată nu eşti singur -,

continui să treci

de uşi, praguri, trepte,

axe şi noduri,

mistuit în căderea în tine.

Nu te mai zbaţi, nu te agăţi de nimic,

elimini orice ancoră,

orice te reţine.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Mircea DOREANU: Inocentul

Pentru a dobândi inocența ca atitudine în și față de ceea ce creează, artiștii muncesc pe rupte cu materia specifică artei lor: acest demers începe la Brâncuși cu ”Cap de copil” și se încheie abia cu ”Cumințenia pământului”, începând cu care vor urma numai capodopere. Nu se poate face diferența între a avea și a mima excepțional inocența: J. D. Salinger o stăpânește în ”De veghe în lanul de secară” și ”Nouă povestiri”, dar o pierde în ” Franny și Zooey”. În ce îl privește, este o problemă de măiestrie. La Emil Brumaru travaliul literar nu se vede, se bănuiește: chiar în poemele licențioase el este un artizan al inocenței.

          Toth Arpad deține acest miracol în mod genuin, prin natura  sa individuală și în același timp el este un artizan al inocenței.

          Toth Arpad deține acest miracol în mod genuin, prin natura  sa individuală și în același timp îi este dăruit de Mama Natură. Ca orice inocent, nu își cunoaște înzestrarea i-o recunosc ceilalți, prin literatură. Limba română îi este a doua limbă: o folosește cu un firesc fără cusur. (Nu numai în ce scrie, ci în conversație, nu l-am văzut să își caute, blocat, cuvintele; asta și pentru că preferă exprimarea simplă, directă.)

”If just a single seed will fall

Down on the ground it will sprout

Its own gene will pass on

To its offsporings, if seed will grow!”

( ”The Wonder of Creation”)

          Dacă Dragoș Barbu, cel care rescrie excelent în engleză acest poem, ar fi articulat cuvântul  seed, ultimul substantiv al poemului ar fi rămas la stadiul denominării acelui ”single seed”  din primul vers citat, pe când astfel sămânța  primește atât atributul de esență a ființei, primordial cât și conotațiile universalității la care se extinde, Pare un lucru de la sine înțeles. Nu este așa decât pentru nepricepători. Dragoș Barbu este un traducător atent și fidel textului, De fapt preacunoscuta sintagmă traduttore-tradittore se referă și la încercarea permanentă a bunilor traducători de a depăși originalul, de a-i da un plus valoric de frumusețe, un bonus from the house.

          Continue reading „Mircea DOREANU: Inocentul”

Alexandru NEMOIANU: De fapt închinare la idoli…

De mai multă vreme am urmărit, mai pe sărite și câte odată atent, un soi de serial intitulat “Superioritatea occidentalilor și inferioritatea ortodocșilor moldo-valahi” semnat de către Viorel Roman. Mărturisesc că ce m-a atras a fost titlul. Un titlu care m-a înduioșat. Mi-a adus aminte de vremea grădiniței mele în Floreasca Bucureștiului și de un anume “coleg”, cu numele predestinat, Sorin Butoi. Acest Sorin Butoi era un copil grăsun, cu mare poftă de mâncare și cam încetișor la minte. Dar el avea obsesia ‘clasamentelor”. În permanență era în căutarea unor răspunsuri, ”cine merge mai repede, trenul sau vaporul”, ”cine zboară mai sus? Cucul sau rândunica?”  și maxima întrebare,” cine este mai mare? Mozart sau Bethoveen?”. Sorin Butoi căuta îndârjit răspunsuri și de cele mai multe ori era împăcat cu ceva merinde. Înfulecând, el uita, pentru o vreme, de căutările sale ierarhice. Amintirea lui nostalgică mi-a fost provocată de căutările lui Viorel Român. Căci, nițeluș mai complicat, cam asta, îmi pare, că iscodește Viorel Roman. Un clasament; ”cine este mai mare”. Dacă va afla acest răspuns cred că pentru o vreme Viorel Roman s-ar liniști. Dar cum căutarea lui nu poate primi un răspuns sau, oricum un răspuns care să se poată potrivi naturii sale năbădăioase, el stă neliniștit, înșiruie noi și noi fabulațiuni și se adâncește în stare de fără rost. Păcat!
Inițial am crezut că Viorel Roman a alcătuit un studiu și, folosind inadecvat sau ne-pricepând izvoarele, s-a rătăcit într-o concluzie anapoda. Cu duhul blândeții am căutat să îi arăt unde greșește sau, vulgo dictum,unde “dă pe lângă”, dar fără folos. Viorel Roman a respins cu superbie îndemnurile mele ba, mai mult, m-a promovat , sau poate retrogradat, ca “legionar”. Nu m-am supărat. Chiar și acea categorisire primitivă de fapt se potrivește căutărilor ierarhice și clasamentelor pe care le iscodește Viorel Roman, o natură simplă. La acel răspuns mi-am dat seama că la mijloc nu era înțelegerea greșită a izvoarelor, era ceva mai grav: delir sistematizat.
Căci de fapt Viorel Român, în cam prea multe, repetitive și sincer plictisitoare pagini (monotone), macină aceeași obsesie: occidentalii sunt mai buni.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: De fapt închinare la idoli…”