Vavila POPOVICI: „Of, Doamne, Doamne!” (168 de ani de la naşterea lui Eminescu)

„Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egală îndreptăţire a naţiunii noastre.” M. Eminescu

Mihai Eminescu a bucurat naţia noastră cu doar 39 ani de viaţă, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator și jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”.
Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate… „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”
Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui visător cu o extraordinară inteligență, ajutată de o foarte bună memorie.
Constantin Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.”
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani și a decedat la 15 iunie 1889 la București. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgești și a persecuțiilor religioase. Aproape toți frații și surorile i-au murit. O posibilă explicație este aceea că în secolul al XIX-lea speranța de viață depășea cu greu vârsta de 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, chiar sifilisul era considerat boală incurabilă până la inventarea penicilinei.
A urmat școala primară la Cernăuți, primele două clase probabil într-un pension particular. Apoi a fost înscris la liceul german din Cernăuți, singura instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic.
Continue reading „Vavila POPOVICI: „Of, Doamne, Doamne!” (168 de ani de la naşterea lui Eminescu)” →

Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca

Motto:

”Tradiţiile vechi româneşti s-au păstrat la Cupca în pofida tuturor restriştilor, ca într-o rezervaţie specială”.

(Petre Ciobanu)

Ca pretutindeni în Bucovina, la Cupca sărbătorile de iarnă încep odată cu sosirea Sfântului Nicolae. Continuă cu Anul Nou. În școală au loc tradiționalele sărbători de iarnă însoțite de tradiționalul carnaval de revelion. Mai demult în seara din ajunul Anului Nou, micii urători îşi luau clopoţeii şi umblau din casă în casă cu pluguşorul tradiţional. Puţin mai târziu, către miezul nopţii, încep să se adune unii pe la alţii pentru a-şi dori un an bun, fericit şi îmbelşugat. Rude, vecini, prieteni se adună în jurul meselor încărcate cu bucate, brazi împodobiți, cântece și scenete, programe distractive ce răsună peste tot la televizor, radio, acum și Internet. Toți își doresc sănătate, pace, fericire, realizarea dorințelor bune şi succese în toate. A doua zi, copii mici trec pe la case, cu semănatul, vestind un an îmbelşugat.

Deosebit de frumoase şi atrăgătoare sunt la Cupca obiceiurile legate de sărbătoarea Crăciunului. Probabil, nicăieri în Bucovina nu s-a păstrat, ca aici, obiceiul de a colinda trei zile şi trei nopţi la rând. În prima seară prioritatea aparţine copiilor, care, prin frumoase colinde moştenite de la părinţi şi bunici, vestesc tuturor naşterea lui Iisus, înalţă cântări de laudă Maicii Domnului. La Cupca de obicei, colindele sunt lungi şi se cântă cam tărăgănat, însă de loc ele nu-şi pierd farmecul. Colindă şi a doua zi, adică de Sfântul Crăciun, dar mai ales adulţii. Odată cu înserarea, cete de flăcăi, însoţiți de muzicanţi (de regulă, de un acordeon, trompetă, saxofon şi tobă), o iau pe la casele unde ştiu ei că sunt fete mari, dar nu-i ocolesc nici pe alţi gospodari. În această noapte colindele răsună până hăt departe peste hotarele satului şi nu contenesc nici ziua. Fiecare simte în suflet o adevărată sărbătoare. Interesant este faptul că, la Cupca, o colindă poate să dureze o jumătate de oră, chiar mai mult. Desigur, trebuie să fii un interpret iscusit, ca să faci faţă acestei sarcini. Însă o colindă veritabilă este ascultată întotdeauna cu plăcere de preţuitorii tradiţiilor noastre populare.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca” →

George ANCA: Eminescu final

începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi

Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita

cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate

Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu, nonviolentă e Rugăciunea unui dac,sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) – “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

Yatindra Tiwari a rămas fascinat, de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Continue reading „George ANCA: Eminescu final” →

Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale

Despre Eminescu, au scris mii și mii de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de literatură pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere care-i posesor de …simțul măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam, nu se cade să se aventureze în considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun eșafodaj documentar. De aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre o ctitorie în memoria lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.

Complexul cultural de la Văratec, inaugurat anul trecut în vara, își are unicitatea să. Și-a început istoria cu aplauze. Așa cum merită cei care l-au ctitorit, s-au străduit să-l ridice de la proiectul pe hârtie de la temelii până la finisaje: Emilia Țuțuianu, psiholog și poet și editor, și om de cultură, secondată în strădanii de distinsul domn ing. Dorin Dospinescu, și nu în ultimul rând, de generosul sponsor, dăruitor, cum vreți să-l numiți, domnul Dianu Sfrijan.

Continue reading „Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale” →

Dorina STOICA: ,,Crezul”

“Crezul”

(pentru Mihai Eminescu)

“Cred într-unul”, poet național Mihai Eminescu
Domn al cuvântului, mai presus de cuvânt,
“Al tuturor celor văzute și nevăzute,”
Născătorul poeziei românești.

Carele s-a zămislit din oameni credincioși,
Din apa limpede a izvorelor,
Din munții Carpați, din Harul divin,
Din oase domnești de Sfinți Părinți
Pe plaiuri mioritice.

Poet adevărat, cuvânt din cuvânt românesc,
Vers cu sunet de nai și culoare
Cerească de floare albastră.
Adânc precum lacul codrilor de-aramă,
De luceferi mai presus, mai presus! Continue reading „Dorina STOICA: ,,Crezul”” →

Camelia CRISTEA: Eminescu nemuritor

Eminescu nemuritor

Într-o liniște profundă
Cum i-a fost dorința sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu și ascultă:

Glasul codrilor și valul
Care trece prea grăbit
Și privește cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit…

Doar zburdalnic mititica
Își mai netezește părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Continue reading „Camelia CRISTEA: Eminescu nemuritor” →

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Eminescu printre ardeleni !

Motto:

“Un popor care îl are pe Eminescu, nu poate fi sărac!”

Grigore Vieru

Eminescu printre ardeleni !

Călător, senin la suflet, pășea vesel peste lunci,
Iar zefirul pe-al lui aripi grămădea miresme dulci,
Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,
Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții.

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,
De la Nistru pân’la Tisa vedea Țara’n pângărire;
In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,
Căci l-al lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!

Muza Crișurilor iarăși, cu-a ei valuri semne dete,
Să observe Cernăuții mandrele-ardelene fete,
Ce s-ar duce de mirese pân-l-al Siretului maluri,
Pe când floarea moldovimi spre Ardeal cugeta-n-zaruri!

Iar mlădița Bucovinei, răsărind pe mândrul deal,
Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal,
Slavici cu-a lui șiriană limbă, îl primi ca pe un frate,
Timișoara si Beiușul, Blajul cel cu școli inalte!

-Te salut dar, mică Romă, Dumnezee-Ți mulțumesc,
Căci mi-ai dat să pot eu, astazi, tot Ardealul să-l privesc!
Pădureni cu șuba albă, moți, mocani, în harnic iureș,
Stapaniți Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș!

Eu, tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,
Să-l ridic în veșnicia veacurilor pe-a lor umblet,
Precum Isus rădicat-a toate relele din lume,
Să le ia-n povara-I aspră, curățind-o cu al Său nume!”

——————————-

Ioan MICLĂU GEPIANUL
Australia

15 ianuarie 2018

Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie

Pentru 20 ianuarie, 2018 toată suflarea “sorosistă”: abominația #rezist, ONG-urile, agenții provocatori Bruxelles și grămada “imbecililor utili” s-au hotărât să organizeze un soi de marș/adunare și încercare a apei cu degetul, pregătire a unei lovituri de stat.
Această adunătură nu are un program, căci negativitatea nu este o opțiune. Această adunătură are o ideologie sinistră. Este ideologia “globalismului” cea care urmărește instituționalizarea jafului planetar și condamnarea la sărăcie abjectă a peste 80% din locuitorii planetei.
“Imbecilii utili” sunt convocați și puși în stare de amok prin apeluri mincinoase, făgăduințe goale și minciuni sfruntate. De fapt cei care organizează , sau caută să organizeze, mișelia de la 20 ianuarie urmăresc cu tenacitate diabolică să păstreze “statul paralel” și confuzia. În acest fel clasa “neamului prost” (tot soiul de “neica nimeni” ajunși patroni după Decembrie 1989, prin furt, însușire frauduloasă de bunuri) și platnicii lor, jalnica gloată a politicienilor ziși “opoziție”, caută să își asigure stare pe viitor.
Mă întreb cum este cu putință ca gloata “imbecililor utili”, alcătuită în majoritate din tinerei și tinerele fără minte și fără rușine, să zbiere “jos corupția” când trăiesc din stipendiile unor părinți și bunici hoți? Cum este cu putință ca un bubos din Cluj, mercenar al Bruxelles-ului să dea lecții în civism și sentimente românești? Cum este cu putință ca un bătrânel chior să vorbească despre renunțarea la suveranitatea națională? Este de necrezut. În același timp “organizatorii” au convocat și “galeriile” fotbal, grupe de scandalagii plătiți. Deci vor fi violente și 20 ianuarie va fi, sau se dorește a fi, o repetiție pentru o lovitură de stat.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie” →

Mircea ELIADE: Eminescu este întruparea cerului şi pământului românesc

Un Cuvânt înainte și o Postfață mai puțin cunoscute ale lui Mircea Eliade la o “ediție de pribegie” a Poesiilor lui Mihai Eminescu. Parte a Proiectului de recuperare a gânditorului național MIHAI EMINESCU – ROMANUL ABSOLUT

Cuvânt Înainte la Mihai Eminescu – Poesii – “ediție de pribegie” îngrijita de Mircea Eliade

După rezistențele pe care le-a întâmpinat în timpul scurtei și chinuitei lui vieți, opera lui Mihai Eminescu s’a impus fulgerător neamului întreg, iar nu numai păturei culte. Nu știu dacă s’a făcut vreodată socoteala exemplatelor tipărite din Poeziile lui Eminescu. Dar, în mai puțin de o jumătate de veac, poeziile acestea au fost reproduse în multe zeci de ediții, de la modestele tipărituri populare până la admirabila ediție critică a Fundațiilor Regale, îngrijită de Perpessicius. Astăzi, dupa ce-au cunoscut atâtea culmi și atâtea onoruri Poeziile lui Eminescu, cenzurate în țară, apar, așa cum le vedeți, în haina sfioasă a pribegiei. Gloria lui Mihai Eminescu ar fi poate mai puțin semnificativă, daca n’ar fi luat și el parte, de peste veac, la tragedia neamului românesc.

Ce înseamna, pentru noi toți, poezia, literatura și gândirea politică a lui Eminescu, o știm, și ar fi zadarnic s’o reamintim încă o dată. Tot ce s’a creiat dupa el, de la Niculae Iorga și Tudor Arghezi până la Tudor Arghezi, Nae Ionescu și Lucian Blaga, poartă pecetia geniului, cugetului sau măcar a limbei eminesciene. Rareori un neam întreg s’a regăsit într’un poet cu atâta spontanitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s’a regăsit în opera lui Mihail Eminescu.

Continue reading „Mircea ELIADE: Eminescu este întruparea cerului şi pământului românesc” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Plato-anamnesis

Hyperion’s cosmogonic visions as remembrance (as Platonic «anámnesis»)

«Those who tell it are priests and pries-tesses….Pindar speaks of it too, and many another of the poets who are divinely inspired… They say that the soul of man is immortal… So we need not be surprised if it can recall the knowledge of virtue…. it once possessed…The doctrine of anámnesis pro-duces energetic seekers after knowledge.»

Plato, Meno, 81 a-d

A very important part of the poem Luceafãrul (Mihai Eminescu, «Morning Star») is concerned with a journey towards the origins of life and this world. Its matter is reflecting a problem the great poet has been (one way or another) continuously dealing with (See the cosmogony of the First Epistle, or of the Prayer of a Dacian). His preoccupation for the mystery of crea-tion, with some details that define a syn-thesis of superior creativity and philoso-phical inspiration, reveals the spiritual dimension of M. Eminescu’s poetic space.

Before approaching the miraculous verses of «Morning Star» (Luceafãrul), we should note that the Romanian folk tale Mihai Eminescu started out from is unu-sual enough, as love is the motor behind a double attempt made by two lovers to transcend their ontological status. The maiden seeks to ascend higher than mortals and the lad to give up his immortality. But both attempts remain just a desire, more or less contoured. Below, we shall deal with only one of the two failed attempts to change one’s ontological status. The boldest one.

Weaving a folk tale into the web of his famous masterpiece, the Poet did not just stick to the story line. A philosophical spirit par excellence, he realized that the aspira-tion for a change of one’s ontological status implies self-knowledge. Without knowing one’s own nature, one’s own essence, nobo-dy can yearn for being anything else than what they already are.

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Plato-anamnesis” →