Flora Mărgărit STĂNESCU: Poesis

Urare de sărbători

Din inima Bărăganului

la sfârşitul anului,

fii din fiii neamului,

vă urăm de sărbători,

să aveţi la muncă spor,

Continue reading „Flora Mărgărit STĂNESCU: Poesis” →

Vasile FILIP: Rădăcinile şi izvoarele

Dinspre rădăcini şi izvoare vin, şi se duc, mărturisirile pe care Vavila Popovici ni le dăruie, cu binecunoscuta-i generozitate, în acest prim volum de „Note de jurnal american”, apărut în anul 2017 în U.S.A. Cartea de faţă cuprinde, în cele vreo 300 de pagini, o perioadă de timp scurtă (august 2008 – decembrie 2009), ceea ce înseamnă că autoarea mai are multe de mărturisit până ce va atinge pragul de faţă. Faţa, în dorinţa mea, fiind cât mai mult extinsă în viitor. Dar nu distanţa în timp are cea mai mare importanţă, ci substanţa paginilor. Ca informaţii, trăiri şi reflecţii.

„De ce scriu?” se auto-interoghează Vavila Popovici pe coperta a patra a cărţii. Şi ne lămureşte: „Scriu pentru că sunt încă vie,/ pentru că scrisul este al celor vii…” „De ce jurnal?” – intuieşte o eventuală întrebare, venită din partea cuiva. „Răspunsul este simplu – ne lămureşte în continuare – deoarece am avut din nou prilejul unei călătorii, a unui transfer al sufletului în această existenţă ce mi s-a dăruit (…) Motivaţia am găsit-o chiar în definiţia jurnalului, cea de redare a realităţii (…) Jurnalul este mai liber (…) Cel ce scrie un jurnal găseşte uşor o motivaţie de destăinuire…”

Cunoscând cât de cât îndelungata şi rodnica activitate literară a apreciatei scriitoare, nu risc deloc dacă trag concluzia că acest Jurnal este, de fapt, o recidivă. Evident, una care adună, în sinteză, o viaţă de om, aşa cum a fost, dacă îmi este îngăduit să-l chem în sprijin pe maree Nicolae Iorga. Revăzând nu numai lista celor patruzeci de cărţi publicate anterior, dar şi rememorându-le pe unele dintre ele, remarc faptul că Vavila Popovici s-a mărturisit pe sine în tot ce a scris, nu doar în „File de jurnal” (proză, 2002), „Jurnalul unei veri” (proză, 2005), „Jurnal American” (proză, 2007). Nu pot să trăiesc fără să mă destăinuiesc – este declaraţia pe care scriitoarea o face, ca şi cum şi-ar rosti numele: Mă numesc Vavila Popovici.

Continue reading „Vasile FILIP: Rădăcinile şi izvoarele” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Rândunicile de la Vladimirești

Se strâng în stol, în duh de Veronică, Măicuţa lor cu sufletul de pâine,aleargă toată ziua ca harnici albinuțe, să-ofere tuturor prinosul lor de mâine.

Sclipiri de cer şi zămisliri de rai se cern de sus, maramă de azur, iar gânduri albe înmugurite-n grai liturghisesc natura şi oamenii din jur.

Măicuţa Mihaela din ceruri lin suspină, trimiţând fior şi haruri de miresme,pe inimile dalbe ’nălbite de lumină, ce-n suflete răsar fierbinţi catapetesme.

Salcâmii toamnei cu şoaptele-n surdine adună cerul-roadă în mantia lor, frunzele mai poartă un zumzet de albine înflorind ruga dorului sângeriu de petală.

Chivernisesc şi-n toate dau dăruire, mai zămislesc un psalm prin chiciură şi sloată, mai ’nalţă la Măicuţa adânca mulţumire şi-opresc pentru odihnă, fărâme, câteodată…

Teodosia, măicuţa-zori de lacrimi şi zăbrele, strânge-n suflet suferinţa şi-ale ţării oseminte iar din lanţuri şi furtuni, toate-nfrângerile grele le cuminecă în viaţa sufletelor dragi-cuvinte.

Cu paşi înceţi, mărunţi, cadenţa lor blajină strânge soarele la piept şi câte-o mare stea, stau adunate toate-n cor ca florile-n grădină şi cerul de deasupra în cânt divin se minuna.

Mai vine câte-un Sfânt de ziua Sfântului Andrei, coboară legiuni de îngeri, serafimi şi oftează…Maicile-rândunici pun în colinde scântei iar Cerul se pogoară, pământu-înseninează.

Văzduhu-n straie noi se primeneşte împrejur, Colindele lor sublime sunt sufletele-psaltire,pământul lăcrimează iar cerul-de-abajur s-aşterne lucind peste inimi în nepreţuite safire.

Veghează-asupra lor maica Mihaela Portase… maicile-rândunici se-aprind ca spicul în soare, pe toate le cuprinde-n brâul-tricolor de mătase, pe toate le-adună la sân în sfântă-mbrăţişare.

Se strâng apoi în stol sau zboară una câte una, aşezând peste timp slujirea de nemărginire, Rândunelele s-au logodit cu îngeri totdeauna, trăind pururi sublimul întru Hristos-Iubire!

Bat clopotele, porţile se deschid, văzduhul răsună, Sfântul Grigorie Decapolitul a venit la Vladimireşti. Obştea maicilor-rândunici cântă Colinde cu voie bună, pământul Patriei dragi se-mbracă-n veşminte cereşti.

Colindele lor ne aprind şi ne dau fiori de topaze, noaptea surâde şi ne prinde-n mlădierea de ciută,toate sufletele lor albe, ard ca într-o horă de raze, credincioşii vin şi se-nchină şi sfintele moaşte sărută.

Legiunea Albă, cetate semeaţă a Crucilor de foc stau de veghe noapte de noapte în trupurile dalbe.

Nu mai sunt aprinse de mult, nu se mai prind în joc dar toate sufletele lor sunt în ceruri curcubeie de salbe.

—————————————-

Gheorghe Constantin NISTOROIU

Sf. Mănăstire Vladimireşti , chilia Albă, 1 Decembrie 2017

+ Sf. Prooroc Naum; Sf. Cuv. Filaret Milostivul + Ziua Naţională a Dacoromâniei.

Harry ROSS: Cugetări rebele

Nu căutăm măsura fericirii, ci fericirea fără măsură.
Medicina a făcut şi destule greşeli, dar şi multe minuni, readucâd la viaţă muribunzi care păreau a fi plecaţi pentru întotdeauna.
Sfârşitul începe când nimeni nu mai poate face nimic.
Te poţi mulţumi şi cu un punct, cu condiţia să fie cardinal.
Aventurile sunt salutare, dacă îţi aduc faimă şi avere.
Organismul uman este compus din miliarde de oase care lucrează într-o armonie totală… dar şi când unele se îmbolnăvesc, vai de celelelate!
Chiar dacă se dărâmă casa, în unele împrejurări trebuie să-ţi pui piciorul în prag!
Realismul este nociv, te face să vezi mereu partea ruginită a vieţii.
În modă, singurele piese care ne plac sunt cele pe care le-am mai văzut şi la prezentarea de acum trei dcenii.
Şi cea mai bună relaţie se rupe, iar peticirea îi grăbeşte sfârşitul.
Rămânem ce suntem, toate alternativele ţin de iluzii.
Răul este epidemic, trece de la om la om.
Armonia e ca un pahar de cristal: străvezie şi fragilă.
Sentimentele sunt pestriţe. Nu ştii niciodată care-s albe, care-s negre.
Medicamentele sunt atât de multe că nu ştii de la care te vindeci şi de la care te îmbolnăveşti mai rău
În răul cel mai rău ete o picătură de bine.
Vecinii sunt mai importanţi decât stilul şi structura de rezistenţă a unui bloc.
Ne angajăm îm datorii fără a şti ce venituri ne aduce Anul Nou.
În orice fermă se găseşte câte un bou care e mai deştept decât fermierul însuşi.
Viaţa nu estre nici ucenicul, nici patronul nostru.
Natura a aşezat în noi o genă a nemulţumirii care ne duce dintr-o nemulţumire în alta.

Continue reading „Harry ROSS: Cugetări rebele” →

Alexandru NEMOIANU: Mănăstirea Țara Almăjului

Vremea pe care o străbatem este tulbure și încărcată de provizorat, de stări confuze, contradictorii și fără orizont. Mai toate vremile istorice au fost pline de îndoieli, dar în clipa de față această stare de îndoială are dimensiuni planetare. Cred că una dintre cauzele stării de confuzie provine dintr-o rea înțelegere.
Există părerea că o stare, că cea de care pomeneam, dată fiind dimensiunea, extinderea ei, va trebui să aibă o rezolvare “planetară”, cumva din partea cercurilor “puterii”. Această părere generează un climat de neputință și de blocaj, care sunt în mod deliberat induse pentru a motiva lipsa de acțiune. Societatea este tulburată cu tot soiul de probleme minore și de fapt fără importanță. Societatea este fragmentată de grupările de interes care, în esență au aceleași scopuri: înfruptarea din bunul țării. Noi și noi partide apar. Partide care, în vorbele lui Take Ionescu, ”își fac program din nenorocirea țării”. În același timp opinia că lucrurile trebuiesc rezolvate la nivel “planetar” este falsă. Schimbările înspre mai bine și spre normalitate nu vor veni prin voia “puterii”, vor veni prin voia oamenilor și a comunităților locale și organice și asta în măsura în care ele vor avea voința să își asume această responsabilitate. În vorbele Psalmistului, ”…prin cei rămași ai Tai le vei găti căderea” (Ps.20:12). Schimbările spre bine vor veni din partea comunităților care încă mai au conștiința continuității și a tradiției. În acest sens trebuie să știm că, în cazul României, aceste comunități organice sunt satele.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Mănăstirea Țara Almăjului” →