Vavila POPOVICI: În Ajun de Crăciun

În Ajun de Crăciun

 

Păstorii s-au întâlnit, s-au sfătuit,

și la drum au pornit loc să găsească

unde Fecioara Maria pe Hristos să-l nască,

Fiul ei cel Sfânt, Om-Dumnezeu pe pământ.

Pruncul în pântecul mamei îngenunchea

și pe Dumnezeu îl ruga Maica să-l nască,

lumea aceasta s-o cunoască,

nouă să ne prorocească.

Maria genunchii Fiului mângâia,

Dumnezeului se ruga, pentru noi să-l nască.

 

Și-n noaptea sfântă pe Iisus ni l-a dat,

cuvântul spre a-I fi ascultat.

 

E seara sfântă de Ajun, când noi,

drumurile le deschidem înapoi;

la locul lor găsim faptele toate

cu peste două mii de ani întâmplate.

–––––––––––

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

24 decembrie, 2017

 

 

Lasă un răspuns