Vasilica GRIGORAȘ: Bucuriile iernii

BUCURIILE  IERNII

 

După  toamna plumburie

Vine iarna argintie,

Care intră triumfală,

În caleașca ei regală.

Falnică și luminoasă,

Scutură neaua pufoasă,

De pe albul ei cojoc

Și-o face covor de joc.

 

-Dragi fetiţe şi băieţi

Zarea-i plină de nămeţi,

Ce v-aşteaptă să veniţi

Zarva iernii s-o porniţi.

Sus, pe deal e-un derdeluş

Numai bun de săniuş.

Ori pe schiuri să zburaţi

Precum zmeii-naripaţi.

 

Sau veniţi lângă arcadă

Să vă bateţi cu zăpadă.

Şi apoi când obosiţi,

Om de nea să construiţi.

Ori pe-oglinda lacului

Să daţi viaţă dansului.

———————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

26 decembrie, 2017

Lasă un răspuns