Dunia PĂLĂNGEANU: La Vălenii de Munte

La Vălenii de Munte

Poezie și patriotism sub aura lui Iorga…

În patria lui Iorga
la Vălenii de Munte
istoria se deschide
cu filele sfinte.
De dor și credință
mărețele fapte
luminează prin veacuri,
din pagini de carte.
E aerul dulce
la Vălenii de Munte,
făclie e ziua
și nopțile scurte.
Te-așteaptă istorii
și roi de zidiri,
plutind prin noianul
etern de-amintiri.
Fluturând ca stindardul
cel mare și sfânt,
trece umbra lui Iorga
între cer și pământ.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Vălenii de Munte, august 2018

Foto: Donaris Giurgiu

Dunia PĂLĂNGEANU: Remember – La Vălenii de Munte

Remember – La Vălenii de Munte

(Poezie și patriotism sub aura lui Iorga…)

În patria lui Iorga
la Vălenii de Munte,
istoria se deschide
cu filele sfinte.
De dor și credință
mărețele fapte
luminează prin veacuri
din pagini de carte.
E aerul dulce
la Vălenii de Munte,
făclie e ziua
și nopțile scurte.
Te-așteaptă istorii
și roi de zidiri,
plutind prin noianul
etern de-amintiri.
Fluturând ca stindardul
cel mare și sfânt
trece umbra lui Iorga
între cer și pământ.

————————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Vălenii de Munte, 2017

Universitatea populară „Nicolae Iorga”

POEZIE ȘI PATRIOTISM SUB AURA LUI IORGA…Remember – La Vălenii de Munte 2017 /Universitatea populară "Nicolae Iorga"La Vălenii de Munte Autoare,Dunia Pălăngeanu,Giurgiu,RomâniaÎn patria lui Iorgala Vălenii de Munte,istoria se deschidecu filele sfinte.De dor și credințămărețele fapteluminează prin veacuridin pagini de carte.E aerul dulcela Vălenii de Munte,făclie e ziuași nopțile scurte.Te-așteaptă istoriiși roi de zidiri,plutind prin noianuletern de-amintiri.Fluturând ca stindardulcel mare și sfânt,trece umbra lui Iorgaîntre cer și pământ.

Posted by Dunia Palangeanu on Monday, August 6, 2018

Vavila POPOVICI: Despre rușine

„A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.”

– Aristotel

Dicționarele definesc rușinea ca sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală, antonimul fiindu-i cinstea. Deci, atâta timp cât va exista rușinea, va exista și cinstea.

O persoană poate să se simtă rușinată numai dacă are sentimentul rușinii, pe care unii știu să-l ascundă, alții –nu. Oamenii de știință și victorienii (epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria) erau fascinați de reacția de înroșire a feței. Ea dovedea că sentimentele autentice nu pot fi mascate și că emoțiile pot triumfa asupra rațiunii. „Cel care nu roșește de căință nu va fugi de fapte care dau mustrări de cuget”, spunea poetul si dramaturgul german Friedrich von Schiller.

Rușinea este una din cele mai puternice emoții umane. Rădăcina cuvântului „rușine” provine de la un cuvânt mai vechi ce înseamnă „a acoperi” în sensul de a ascunde și acoperi lucrurile de care ne este rușine. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite, dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând, în acest caz, o justificare reală.

Constantin Noica scrie în „Pagini despre sufletul românesc”: „Sentimentul de rușine, cum spune Xenopol, acest simțământ încearcă uneori pe cel al adevăratei conștiințe de stăpân”. Român cu conștiința de stăpân era și năzuința istoricului, revoluționarului Nicolae Bălcescu (1819-1852). Xenopol – filozof, istoric, scriitor român – mai vorbea despre marii învățători ai Ardealului – Samuil Micu, Petre Maior și Gheorghe Șincai care insistau asupra învățăturii pedagogice bazată pe moralizare și simțământul rușinii, dojenind poporul român pentru „căderea lui atât de joasă, când el se cobora dintr-o așa de mândră obârșie”.

Continue reading „Vavila POPOVICI: Despre rușine” →

Vavila POPOVICI: Despre cinste, necinste și ticăloșie

„Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atâta înverșunare, ca mincinosul care a fost prins.” – Nicolae Iorga

Valorile morale care au îmbogățit cu adevărat viața omului, valori care s-au dovedit a fi de încredere, sunt utile și importante pentru societate. În zilele noastre ele cunosc un declin semnificativ.

De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi întocmite, pentru ca binele să-l călăuzească în viață. Cinstea și alături de ea onoarea și corectitudinea au fost și rămân calități morale apreciate și considerate mai presus decât celelalte virtuți ale omului. Ele îi obligă pe oameni să-și îndeplinească datoria socială, să respecte adevărul și dreptatea, și să se comporte sincer și corect în societate. Sunt valori morale fundamentale pentru oricare societate civilizată. Când ele își pierd din calitate, este vădit că societatea se degradează.

Cinstea este una dintre cele mai complexe virtuți, tocmai pentru că, la rândul ei, sintetizează multe alte virtuți. Omul cinstit nu minte, nu denaturează realitatea – spunând că făcut ceea ce nu a făcut – și nici nu tăinuiește despre sine o realitate care, aflată de către ceilalți, l-ar putea leza. Iar când e vorba despre ceilalți, nu-i lingușește, dar nici nu ascunde eventuala lor fraudă sau abuz: omul cinstit nu e complicele nimănui, indiferent de prețul pe care l-ar avea de plătit pentru gestul respectiv. Nu este fățarnic sau duplicitar, nu defăimează pe cineva și nici nu răspândește informații false. Nu înșală, nu umblă cu tertipuri, cu vicleșuguri, nu măsluiește, nu răstălmăcește, nu fură, din modestie el vrea să aibă doar ce este a lui, și ceea ce a dobândit pe drept, nu încalcă drepturile nimănui, Își vede de munca lui, pe care o face cu sârguință, dăruire, seninătate și bucurie.

Continue reading „Vavila POPOVICI: Despre cinste, necinste și ticăloșie” →

Dr. Constantin Dobrescu: Fieful lui Nicolae Iorga

Constantin_Dobrescu1-150x150 În cele ce urmează încercăm să relevăm un episod din activitatea lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, pe baza unor documente inedite depistate în dosarul nr 10/1938 din arhiva Judecătoriei Mixte Vălenii de Munte.
După cum se știe, în anul 1938 se împlineau trei decenii de la înființarea Universității de Vară, eveniment care urma să fie sărbătorit cu un fast deosebit.
La Vălenii de Munte, „fieful domnului N. Iorga”, în acel an, funcționau o serie de „instituții de cultură națională”, coordonate de savant și anume: Universitatea populară de Vară, Școala de misionare „Regina Maria”, Așezământul tipografic „Datina Românească”, Așezămintele culturale „Cuvântul”, „Regele Ferdinand I”, „Principesa Elena”, Secția Ligii Culturale, Muzeul de artă veche bisericească, Așezământul Tinerilor Cursiști, etc.
În vederea sărbătoririi menționate, în oraș, conform dorinței prof. Nicolae Iorga, consilier regal, au început o serie de lucrări edilitare printre care amenajarea teatrului antic în aer liber unde urmau să se joace piesele domnului Nicolae Iorga, „Răzbunarea pământului”, „Oedip Rege”, „Iisus”, etc. Pentru a ajuta acestui efort edilitar, în perioada 10-30 iulie 1938, un numeros grup de premilitari universitari din București a fost adus la Vălenii de Munte. Tinerii urmau să execute aici muncă de folos obștesc. Au fost cazați „într-un atelier al școlii de meserii, cu acordul și dorința profesorului N. Iorga”.
Continue reading „Dr. Constantin Dobrescu: Fieful lui Nicolae Iorga” →

Daris Basarab: Basarabie, Ţară râvnită, Ţară sfârtecată

darisbasarab Nu mai am cu cine discuta, despre tine, Basarabie, şi atunci, mă mulţumesc să te revăd în amintirile mele, pe care le deapăn în liniştea nopţilor când insomniile îmi dau ghes. Răsfoiesc, uneori, paginile scrise de alţii, care te-au cunoscut în trecut, sau ţi-au aparţinut. Rândurile unui Nistor, sau Iorga, sau Antonescu, îmi fac bine, pur şi simplu. Dar întâmplarea face să dau, fără să vreau, şi de altfel de rânduri, literare, cum s-ar spune, care m-au făcut, nu o dată, să le abandonez fără să ajung la capăt. Poate că înţelepciunea vârstei m-a înarmat cu o răbdare şi o curiozitate mărite, poate că aşa se explică faptul că m-am înhămat să trag până la capăt rândurile lui Geo Bogza din a sa ”Basarabia ţară de pământ”, zărită întâmplător în rafturile bibliotecii unui prieten. Un reportaj literar publicat în 1939, rod al călătoriei prin Basarabia, din primăvara lui 1934. Continue reading „Daris Basarab: Basarabie, Ţară râvnită, Ţară sfârtecată” →

Vavila Popovici: Despre superficialitate

… Într-o lume absurdă, cârmuită prost,

în care multe nu mai sunt la locul lor

totul arată hidos,

ca o haină întoarsă pe dos.”

(Din volumul de versuri „De vorbă cu Îngerul”)

Dicționarele definesc Superficialitatea drept o însușire pe care o are omul, ea însemnând o lipsă de adâncime, de profunzime; un fel de ușurătate în gândire și în acțiune, spre deosebire de Profunzime, definită drept capacitatea sau calitatea de a judeca și a înțelege lucrurile în esența lor, în adâncimea lor.
Să ne întrebăm de ce apele, în adâncimea lor, devin frumuseți clare? Fiindcă, doar în profunzime găsim acea claritate mult dorită, percepută de simțurile noastre. De superficialitate și de Continue reading „Vavila Popovici: Despre superficialitate” →