Să mă chemi când ridici îngrădirea-n ținuturi,
Ca să văd înc-o dat’ peste munți răsăritul,
Din înaltul Ceresc să culeg coloritul,
Să pictez curcubeu pe-aripioare de fluturi.

Iar în strigătul mut să respir puritate
Și infernul să-mbrac în mirosul de cetini!
Din coaja iubirii curgă viață în paltini,
S-aud o vioară… în arcuș claritate.

Să mă scutur de dor, când frământă o doină,
Efemere trăiri ce prin vene îmi umblă,
Când fața-i lividă și-n formă de jimblă
Și-o creastă de munte lăcrimează a moină.

Iar în glasul doinit s-aud lupul cum urlă,
Să spargă durerea și-un clopot în turlă.

 

*moină-timp călduros și umed( dezgheț)
*efemer-vremelnic, trecător
*jimblă-pâine albă de formă lungă- franzelă-

——————————-

Nastasica POPA

10 iunie 2019

Unde începe… plus, minus infinit?
Primul scâncet… ca om m-a definit!
Care-i glodul ce m-a zămislit
Și-n ce apă, lăsată, am vâslit?!

 

Nedeslușit mi-e zidul ne-nflorit
Îmi licăre prin vene colorit,
Ce nu vrea a pleca din trupul meu…
Desculță calc, mereu pe curcubeu.

Ca-n jar aprins, tăciuni sub talpă-mi ard!
Pe drum muntos călcând pe flori de nard,
Pământ n-ating, nici stropul de apă
E-o stare de gol… ce vrea să mă-nceapă.

*nard-planta aromată-cu flori roșii purpurii(se găsește in munții Himalaya)

——————————-

Nastasica POPA

26 mai 2019

-Ți-aș spune ce-aud când glasu-ți mă cheamă,
Murmur de ceară spre-ntoarcerea serii,
E gata să-mi ia din of-ul poverii,
S-adorm lângă râu, sub sălcii pletoase,
Să-mi stingă dorul din glasul tăcerii.

-Ce-ai vrea să-ți mai spun? Durerea-i stăpână,
Mă leagă doru-n mâhniri veninoase,
De cetini, de-Azur și ploi furtunoase…
Beznă-i infernul… îmi mângâie gândul
Câțiva licurici, scântei luminoase.

Tu, suflet nebun! Ce-ai vrea să-ți mai spun?
Te-aud cum mă strigi cu graiul tăcerii,
Destrami în ecou pe umerii serii
Timpul pe tâmple-n arcade eterne
Pe râu, în aval, amurgul durerii.

-M-auzi… ? Cum așa? Să zâmbesc… ce-mi oferi?
Păcatul ți-l port… nu mă lași să-nfloresc.
Amurgul îmi ceri și îmi spui să-l zoresc,
În dor te arunci, nu vezi curcubeul
Din ploaie ițit, despletit, fecioresc,

Aprins, violet… rădăcină-n abis!
În nori cenușii vezi marea-n furtună,
Talazul izbind în gânduri îți tună,
Gol infinitul și făr’ de speranță
Viața ce-mi dai… nu-mi pare-oportună.

Hai… spune-mi ce ai? Ți-arăt răsăritul
În briza mării să cânte diezii
Sau câmpul cu flori!Și zburdă ca iezii.
Dă-mi inima ta…Să stau,suflet în ea
Înflori-vor gutui-n geana amiezii!

——————————-

Nastasica POPA

6 mai 2019

Albu-i luminează primăveri brodate
C-o sălbăticie, în măceș-nodate.
Tremură de spaimă, destramă-n migală,
Fluturi pe veșmântul rochiei de gală.

Colorând adâncul într-o puritate,
Ceru-n agonie pare-o zeitate,
Cu flori ca de spumă biruie amurgul
Tânguiri strivite, prinde-n chingă burgul.

Văzduhul alintă tăcerile oarbe,
Parfumul sălbatic de măceșe-l soarbe.

*burg-cetate medievală

——————————-

Nastasica POPA

29 aprilie 2019

Pier vise în pârg, în beznă-i ispita
Ciob de culoare pe genele nopții,
Ruptă-i din Lună, incită clipita
Cu muza în van s-o cânte poeții.

Cuvinte… solii așteaptă-n hotare
Sevă să soarbă-n seri văduvite!
Sclipirea de Jad îți lasă-n uitare
Doruri bolnave… Se sting istovite.

Din spuză-nfloresc, flori albe de gheață
Mlădiță le sunt când vântul va bate
E timpul târziu, văd totul în ceață…
Și-n piept, un flutur de noapte, se zbate.

Vremea o clipă, mă-mbată-n păcate
Scutură cerul l-adună-n clepsidră,
Arde cenușa în zori dezbrăcate…
Destinu-i amurg… mă-nghite o hidră.

Zguduie tâmpla captivă în gânduri
Fardate-n negru, busuioc și venin
Diminețile îmbrăcate în riduri,
Fără de rouă… Fără cerul senin!

În așteptare vremea e menită,
Adăpostită ca-n scoarțe de stejar,
În straiele Golgotei primenită…
O predică-n noapte sub stele din car.

 

*van-inutil, fără rost
În Van -în zadar, degeaba

——————————-

Nastasica POPA

4 aprilie 2019

Am fost o iederă pe trupul tău… speranță
-Pe ramuri de lian,aripile prind viață.
Ai râs… și ai plecat pe drumul de paiață,
Lăsând un gust amar,cuprins de ignoranță.

Zori înrourate…trăiri nevinovate
Îmi trimiți, străine, prin agitări nocturne
Și-mi lași apoi in vis doar gânduri taciturne,
Suspin în adieri prin frunzele ovate.

Se sting culori fierbinți, m-alungi singurătății,
Nici Zeii nu percep… îngheț în neființă…
Nestatornicia să-ți fie cu priință!
De vei iubi curat… Vezi fața vanității.

 

*ignoranță-lipsa de cunoaștere
*paiață-lipsit de personalitate, ridicol
*candid-curat, nevinovat, pur
*taciturn-tăcut, posac, închis in tine
*ovate-frunze, petale in formă de ou(ovale)
*priință-(cu) priință-folositor
*vanitate-atitudine sfidătoare

——————————-

Nastasica POPA

26 martie 2019

Veșnicia-i mută… tăcere,-nfiorare,
Neantul necuprins, cu porțile deschise
Jertfele par îngeri, în trupul lor închise,
Pe chipul trist citești o mare-ngrijorare.

Mai presus de tine, este-n eter… esența!
O degradare-n lut ce-abisul devorează,
Neînțelesul crud, în teamă îl păstrează,
Trupul înfășoară, trăirea ți-e absența.

Umbre-nsămânțate, înveșmântate-n ură,
Încolțesc în tine și-n inimă-ntristare,
Ești înfrânt de soartă, durerea ți-e suflare…
Un fluture de gând îți e a ta făptură.

 

*șaman-pers ce se crede că ar comunica cu spiritele
*menire-forță supranaturală/ursită/soartă

——————————-

Nastasica POPA

10 martie 2019

Din sângerii tăciuni și-n jertfele prelinse,
Mă înveșmântă-n Iad, izvor de patimi… curge
Ca-n ploile de Mai… fior prin trup se scurge
Și-ngândurat-aștept noi depărtări pretinse.

Să-ți grăbească pasul, să-mi spele neputința,
Setea ta de viață ce vrea ca să mă doară,
În piept să-mi stingă rugul, să mă simt ușoară,
Fără de păcate… Ridică-mi iar sentința!

Sub flori ceruite ce-aprind îmbrățișarea,
Oblojește-mi rana cu sărutarea-ți caldă,
Ce-n clarul de Lună privirea ta o scaldă,
Cu-al stelelor făclii să-ți văd înfățișarea.

Te mai aștept să vii, tăcerea mă-nconjoară
Cu-n răsărit umbros, ce repede apune
Pe-o margine de timp, cu dor se suprapune
Și-nfloresc castanii… Și-s glasuri de vioară…

 

*subit-brusc/neprevăzut
*platani-arbore exotic cu tulpină înaltă,coroană ramificată,frunze palmate

——————————-

Nastasica POPA

6 martie 2019

În zborul de ibis se irosește viața…
Trăită în zbucium și de timp otrăvită,
Nu ești înțeleptul ori femeia slăvită,
Ești simplu muritor și al vremii paiață.

Când aripa-i frântă într-o lume rebelă,
Brăzdată de riduri mai iubim doar Cerul,
Resemnarea strivită-i… când în piept ienicerul,
În muguri păzește, înflorire-n umbelă.

Te-nveșmântă un dor, înfloresc iar cireșii…
Peste verdele crud, veșnicia e ninsă,
De patimi încinsă, nemurirea-i cuprinsă.
Plecată cu gândul spre hotar ard măceșii.

Pas stingher obosit… n-am știut neputința!
Albăstritul Azur zace-n lacrima morții,
Rătăcesc în siurghiun în Vecernia sorții,
Paiață golită… netrăirea-i sentința!

 

*ibis-pasare de culoare albă sau roșie cu cioc lung curbat
*rebelă-răzvrătită
*umbelă-inflorescență
*vecernie-slujbă bisericească de seară

——————————-

Nastasica POPA

3 martie 2019

 

Pică cerul de stele și marea-l răstoarnă
Și în valuri se duce spre malul de ceață,
Sa stingă făcliile cu roua de gheață,
Ce de gând par aduse în strigăt de goarnă.

Cu fiori peste pleoape înfloresc amintiri,
Își scutură pletele, de vreme albite,
Pe urmele pașilor din nopți înălbite,
Primăveri parfumate ce vor naște nuntiri.

Iar marea… mai neagră ca noaptea îmi pare…
Către ea mă tot cheamă cu brațele-ntinse,
Vântul tronează iubiri ce-n valuri sunt stinse,
Iar crestele ninse, de gânduri, mal-de-mal să separe!

——————————-

Nastasica POPA

27 februarie 2019