În Vecernia sorții
Pe-o margine de-abis moare o amintire,
Sub lacrimi prelinsă, în clipe de ocară,
Verdele speranței pe care-l invocară,
Prăbușesc pământul, îi trupu-n obrintire.
În zborul de ibis se irosește viața…
Trăită în zbucium și de timp otrăvită,
Nu ești înțeleptul ori femeia slăvită,
Ești simplu muritor și al vremii paiață.
Când aripa-i frântă într-o lume rebelă,
Brăzdată de riduri mai iubim doar Cerul,
Resemnarea strivită-i… când în piept ienicerul,
În muguri păzește, înflorire-n umbelă.
Te-nveșmântă un dor, înfloresc iar cireșii…
Peste verdele crud, veșnicia e ninsă,
De patimi încinsă, nemurirea-i cuprinsă.
Plecată cu gândul spre hotar ard măceșii.
Pas stingher obosit… n-am știut neputința!
Albăstritul Azur zace-n lacrima morții,
Rătăcesc în siurghiun în Vecernia sorții,
Paiață golită… netrăirea-i sentința!
*ibis-pasare de culoare albă sau roșie cu cioc lung curbat
*rebelă-răzvrătită
*umbelă-inflorescență
*vecernie-slujbă bisericească de seară
——————————-
Nastasica POPA
3 martie 2019