Într-o ruga îngerească,am legat la ochi furtuna,
s-au aprins nemărginite lumânări flămânde n geamuri,
printre șirul de canoane, în miez de zi ardea doar luna,
tremurând retină morții, strălucind în mii de falsuri.

În ochii tăi priveam adânc, un deșert și niște munți,
emisfere întregi de drame și-o pădure de ciulini,
torturat până la sânge,mă durea cum poți să minți
cu atâta nonșalanță… tu și haitele de câini !

Dar mai este încă vreme, să ne spunem ce n-am spus,
pe motiv că se prăvale din vulcane lava-n gând,
ca un râu nestăvilit pe drumul scurt către apus,
te grăbesc să-ți aminteşti…că-n mormânt intrăm pe rând!

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

13 noiembrie 2019

sângerând pe frunză toamnei pasul ultimei dorinți,

cioburi ruginind…regrete nu mai vreau și e firesc,

să privesc în alte timpuri, către ochii tăi fierbinți.

Timpul zboară ne-nțeles,cu aripi dospite -n sânge,

herghelii de cai sălbatici rătăcind prin zodiac,

între resturi de-amăgiri și un apus care se frange,

despletesc dureri rămase într-o zodie de Rac.

În abisul nedreptății brațul meu s-a frânt în două

și-am simțit cum plânge iarba, printre umbrele de cruci,

înainte să mai crezi că e frig și-o toamna plouă.

îți mai las ceva cu acte… Raiul tot, plin cu năluci !

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

12 octombrie 2019

Podeaua scârțâie sub tălpi
mă strâng pereții fără de culoare,
stingher ca într-un cuib de vulpi
încălzesc privirea, la foc de lumânare.

Un braț s-a frânt în două
prin dezastru acesta inocent,
e-ntuneric, frig și plouă
peste tot în mine…și-n prezent.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

În jur e tăcere și totul mă strânge
pereții m-apasă, ore-s confuze,
Sunt un ghețar cu tăcerea în sânge
învățat să adorm cu amarul pe buze.

Se aude plânsul florilor din geam
și mă întorci din loc în loc,
În somnul meu nici vise nu mai am
cand arde destinul ca jarul in foc.

Pe semne că asta mi-e soarta
de nimic si de toate să n-am parte,
Din când in când doar vântul mai deschide poarta
si ploaia mai spală mirosul de moarte.

Mă mint în cioburi de oglindă.
mă mint în zile …și în nopți,
mă mint în propria osânda,
mă mint că încă mă aștepți.

Mă mint mereu în orice clipă
mă mint că toate sunt firești,
mă mint că zbor într-o aripa,
mă mint… că încă mă iubești !

să-mpletesc ca prima oara, o iubire-n absolut,

Axa somnului se frânge, drumul este atât de lung,

ruga pare un blestem, un exod cu iz de lut.

Jalea mă sugruma crâncen și pe umeri port un munte,

un ocean de-nempliniri, spumegat de valuri moarte,

O pedeapsă fără margini, dezbrăcată de veșminte…

la final destinul meu, orb când soarele-i departe!

Mă îngenunchează toamna ce îmi pare așa de tristă

simt povara timpului peste pasul cel din urmă,

Las durerea viei coapte, peste bruma ce-o degustă,

mie-mi pare tot mai greu… rug de viață fără formă!

Mă mint și-mi spun că totul este bine,
mă mint în inocența vremii și-n prezent,
Scrisorile lui D-zeu încă le port cu mine…
însă n-au efect ca stimulent.

Curge-n vene un Vezuviu dar oceanele mi-s goale,
neputință fierbe-n oase,prinse-n brațele de humă,
Frământările sunt aprigi…rob în mantia de zale,
pare totul fără cale peste -a negurei cutumă.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

28 mai 2019

E atât de mare primăvara,ce darnică-i cu noi…
În cât vara-i condamnată, nesupusă fără rost,
Prin absolut e numai iarna, te-aş aduce înapoi
Să înflorească iarăși muguri…din iubirea care a fost.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

11 mai 2019