Te grăbesc să-ți aminteşti…
Scuturându-te de humă din abisul zdrențuirii
ai păstrat inelul nunții pe falanga cu capricii,
dezgolind aramă feții că o lege a rânduirii
s-au trezit din somn jurații, ca nebunii din ospicii.
Într-o ruga îngerească,am legat la ochi furtuna,
s-au aprins nemărginite lumânări flămânde n geamuri,
printre șirul de canoane, în miez de zi ardea doar luna,
tremurând retină morții, strălucind în mii de falsuri.
În ochii tăi priveam adânc, un deșert și niște munți,
emisfere întregi de drame și-o pădure de ciulini,
torturat până la sânge,mă durea cum poți să minți
cu atâta nonșalanță… tu și haitele de câini !
Dar mai este încă vreme, să ne spunem ce n-am spus,
pe motiv că se prăvale din vulcane lava-n gând,
ca un râu nestăvilit pe drumul scurt către apus,
te grăbesc să-ți aminteşti…că-n mormânt intrăm pe rând!
——————————-
George POTIRNICHE (Budescu)
13 noiembrie 2019