Rug de viață fără formă…
Ridic brațul către stele și mi-e teamă că n-ajung
să-mpletesc ca prima oara, o iubire-n absolut,
Axa somnului se frânge, drumul este atât de lung,
ruga pare un blestem, un exod cu iz de lut.
Jalea mă sugruma crâncen și pe umeri port un munte,
un ocean de-nempliniri, spumegat de valuri moarte,
O pedeapsă fără margini, dezbrăcată de veșminte…
la final destinul meu, orb când soarele-i departe!
Mă îngenunchează toamna ce îmi pare așa de tristă
simt povara timpului peste pasul cel din urmă,
Las durerea viei coapte, peste bruma ce-o degustă,
mie-mi pare tot mai greu… rug de viață fără formă!
——————————-
George POTIRNICHE (Budescu)
16 august 2019