Astăzi, privesc infinitul…
Astăzi, privesc infinitul…
peste stânci îmi rup aripa,
din rădăcina se cutremură pământul
și cresc din orizonturi, clepsidrele și clipa.
Din trupul nopții îți cioplesc icoană
cu lacrimi răstignite pe o cruce,
din morți răsună iubirea mea orfană
jumătatea mea de luna, Golgota ca s-o urce.
Se frâng în ceruri, îngerii iubirii
se face iarnă-n primăvară noastră,
ne îngropăm amar în legea firii
rătăcind privirea tristă… prin fereastră.
închis cu-o veche cheie și-un lacăt ruginit
cu ochii plini de patimi…privesc spre infinit!
——————————-
George POTIRNICHE (Budescu)
6 mai 2020
Revista Logos&Agape